Dorim drepturi si sanse egale, nu mila!

Omul are nevoie de sanse nu de caritate, iar pentru a-si valorifica sansele noi credem ca el are nevoie de educatie, stimulare, apreciere si respect.
Societatea, al carei echilibru si coeziune sunt determinate de valorile morale si de exercitiul libertatii, are datoria de a coopera la eliminarea sau reducerea efectelor dizabilitatii in viata unora dintre membrii sai, adica a unei minoritati mai greu vizibile. Societatea, in ansamblul ei, trebuie sa fie constienta ca, in viata oricaruia dintre componentii sai poate sa survina, oricind, o deficienta. Mass-media prezinta adesea dizabilitatea ca pe o problema de caritate si filantropie si nu ca un subiect de respectare a drepturilor fundamentale ale omului si a principiilor acestora.
Toti suntem diferiti, prin abilitatile fizice, psihice si rationale, insa toti suntem egali in fata vietii si a lui Dumnezeu. Oamenii sunt fiinte morale, deci libere si responsabile, avand prin urmare puterea de a-si depasi singure problemele. Trebuie doar sa ne pastram credinta, speranta si iubirea. Dar, cea mai mare dintre ele, este iubirea.












Primesc multe telefoane si emailuri de la persoane cu traumatism vertebro medular sau familiile lor. Este mai bine astazi, comparativ cu 1977 cand am avut primul meu pacient cu TVM si a trebuit sa spun familiei ca nu putem face nimic.








