Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Push Girls - Reality Show

Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36677

„Push Girls” este un film-documentar excelent realizat, care aduce pe pelicula un stil nou, direct si spontan de abordare a evenimentelor de zi cu zi – placute sau mai putin placute –, transformandu-le in firesc in fata echipei de filmare. Este un reality-show motivational, plin de optimism, radiind buna dispozitie si culoare, care se adreseaza nu doar persoanelor cu dizabilitati, ci noua, tuturor. Ne arata ca lumea nu are niciun motiv real sa fie impartita in doua, toti facem parte din ciclul vietii, toti suntem responsabili pentru tot ce se intampla in jurul nostru, fie ca vrem sau nu. Toti facem parte din acelasi intreg. Suntem martori, dar in acelasi timp, participam la evenimente, construind in prezent viitorul.



Nu trebuie ca noua sau cuiva apropiat sa i se intample ceva, nu trebuie neaparat sa traim suferinta ca s-o intelegem, iar in final sa putem simti empatie si fata de cel de langa noi. Empatia trebuie sa existe in fiecare pentru ca avem sentimente si traim influentati de acestea.
Sa luam atitudine, sa nu mai fim nepasatori, sa fim intelegatori cu cei din jur, sa-i apreciem si sa-i iubim mai mult, incercand sa ne punem in locul lor. Si sa fim mai buni.
Pentru ca nu sunt cu mult diferiti de noi.
Pentru ca i se poate intampla oricui, oricand.
Pentru ca si noi, uneori, punem pauza si invatam cum s-o luam de la inceput.
Pentru ca viata merge inainte si merita sa fie traita cat mai frumos cu putinta, indiferent de imprejurari.
Pentru ca noi suntem „Lumea”.
Lumea in care traim.

Sa urmam deci, mesajul fetelor din „Push Girls”: „Cand nu poti sta in picioare, iesi in evidenta!”
Acestea sunt:
Angela Rockwood – actrita, model, producator si reprezentant al Fundatiei „Christopher and Dana Reeve”. A ramas tetraplegica (C4-C5 complet) in urma unui accident de masina in 2001. I s-au dat 3% sanse de a mai simti sau misca ceva de la gat in jos. In 2003, a facut un transplant de celule stem, in Portugalia. In 2001 s-a casatorit cu actorul Dustin Nguyen, dar s-au despartit in 2011.
Auti Angel – dansatoare hip-hop, coregraf, actrita si cantareata. La 22 de ani a ramas paraplegica (T10-T12 complet) in urma unui accident de masina, in 1992. A format grupul de dans in scaun rulant „Colours 'n Motion” si este liderul fundatiei „Save a Soul”, implicandu-se in ajutorarea copiilor defavorizati. Casatorita cu DJ Eric “Stretch Boogie” Rivera. Incearca, la 42 de ani, sa ramana insarcinata.
Mia Schaikewitz – paraplegica (T6), la numai 15 ani, in urma unei malformatii arteriovenoasa medulara (AVM). A facut parte din echipa de inot a scolii. In prezent, este project manager intr-o firma specializata in desen grafic si servicii de branding. Iubeste independenta si libertatea de actiune. Dupa 17 ani, isi face curaj si intra intr-o piscina, redescoperind placerea inotului.
Tiphany Adams – la 17 ani, in 2000, a ramas paraplegica (T10-L2) in urma unui accident de masina provocat de un sofer aflat in stare de ebrietate. Initial declarata decedata, a fost singurul supravietuitor al accidentului, cu numai 5% sanse de supravietuire. In prezent, actrita si model. Considerata o „bomba sexy”, hotarata sa-si traiasca viata cat mai intens, este deschisa la dialog si isi marturiseste inclinatiile bisexuale. Ii place sa fie cat mai independenta.
Chelsie Hill – la 17 ani, in 2010, a ramas paraplegica (T10) in urma unui accident de masina (ea se afla pe bancheta din spate, iar masina era condusa de un sofer aflat sub influenta bauturilor alcoolice). Inante de accident, spera sa devina dansator profesionist. Impreuna cu tatal ei a infiintat fundatia „Walk and Roll Foundation”, cu scopul de a ajuta persoanele cu leziuni medulare si vorbind tinerilor despre pericolul conducerii masinii sub influenta bauturilor alcoolice.



Sa le insotim alaturi de evenimentele de zi cu zi si, de ce nu, sa ne impartasim impresiile si emotiile.
Aici gasiti primul episod:

http://www.prostemcell.org/video/divertisment/reality-show.html

Vizionare placuta! :)
  • Niki si Alex
  • Avatarul lui Niki si Alex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 70
  • Thank you received: 100
  • Karma: 4
Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.
Ultima editare: acum 2 ani 7 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan, dani67

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36678

Multumesc frumos!
Special ;)

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36760

Cu placere, Daniel.

Din aceasta seara, puteti viziona si episodul al doilea.

http://www.prostemcell.org/video/divertisment/reality-show/push-girls-sezonul-1-episodul-02.html

Vizionare placuta! :)
  • Niki si Alex
  • Avatarul lui Niki si Alex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 70
  • Thank you received: 100
  • Karma: 4
Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.
Ultima editare: acum 2 ani 7 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan, dani67

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36770

si o
mare, mare...


  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 2 ani 7 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36794

Cu placere. :)
Am gasit interviurile luate fetelor din perioada filmarilor. Sunt mai vechi, dar merge, zic eu, daca tot ne-am apucat de treaba. :)
Pentru inceput, va ofer traducerea interviului luat Angelei Rockwood. Mai jos, aveti sursa.

Neinfricata Angela Rockwood, „Push Girl”: „Pur si simplu, trec prin toate si incerc sa raman pozitiva.”
In ziua de 2 septembrie 2001, Angela Rockwood era un model de succes, care se pregatea sa se casatoreasca cu logodnicul si sufletul ei pereche, Dustin Nguyen. O zi mai tarziu, un accident de masina a transformat-o intr-o persoana tetraplegica, paralizata de la gat in jos. In prezent, ea este una dintre cele patru staruri din reality show-ul „Push Girls”, difuzat de Sundance Channel, spectacol care are scopul de a arata cum se confrunta cu provocarile vietii de zi cu zi patru femei curajoase, utilizatoare de scaun rulant. In acest interviu, Angela dezvaluie profunzimea vointei sale incredibile si povesteste despre lectii importante de viata, care ne pot ajuta pe toti.

Dintre toate cele patru „Push Girls”, pe tine te-au izbit in plin toate temerile pe care le avem cu totii. Desi, totusi, te confrunti cu teama financiara mai mult decat altii - de curand te-ai separat de sotul tau, Dustin, si ti-ai pierdut asistentul personal de ingrijire…
Intr-adevar, este o nebunie. Realizez acest spectacol alaturi de prietenele mele, un spectacol care, de fapt, reprezinta o perspectiva frumoasa de a invata oamenii si de a face cunoscuta lumea noastra, celorlalti. In acelasi timp, trec prin separarea de sotul meu, ma confrunt cu plecarea asistentului personal de ingrijire si cu plata, de una singura, a ipotecii. Este ca si cum universul ar spune: „Bine, sa vedem cum te descurci.” Pur si simplu, trec prin toate si incerc sa raman pozitiva. Asta e ceea ce am facut si din fericire, sunt inconjurata de prieteni minunati si de cei dragi care ma ajuta sa ma mentin vigilenta si echilibrata. Trebuie sa te descurci de unul singur si sa ramai tare in mijlocul uraganului.

In al treilea episod al spectacolului, ai organizat petrecerea de „sarbatorire a vietii” si ai vorbit despre modul in care incerci sa te concentrezi pe ceea ce ai, mai degraba decat pe ceea ce nu ai. Cum reprezinta acest lucru un antidot impotriva temerilor?
„Teama”… nu-mi place acest cuvant! Cuvintele au puterea sa vindece sau sa distruga. Cand ne nastem, avem doar doua temeri: teama de cadere si teama de zgomote puternice. Pe tot parcursul calatoriei noastre, toate celelalte temeri ni le facem singuri. Noi le cream. Cand l-am cunoscut pe Dustin, aveam 23 de ani. Eram o perfectionista. Ma ocupam de cinci-sase lucruri deodata, cu frenezie. Eram prea mandra sa cer ajutorul oamenilor si ma concentram intotdeauna pe viitor. Priveam in trecut, la ceea ce nu realizasem, la ceea ce nu facusem, la cum nu fusesem suficient de buna. Pur si simplu, acest lucru e negativ. Aceasta mentalitate nu te duce nicaieri! Ceea ce am invatat de la Dustin, a fost sa ma concentrez asupra prezentului. Si am invatat acest lucru dupa ce am ramas paralizata. Am fost intr-un centru de recuperare, am stat alaturi de un barbat care se afla intr-un scaun rulant, ca si mine. Amandoi aveam acelasi tip de leziune. Singura diferenta consta in faptul ca el era conectat la un aparat de respirat. M-am gandit: „Of, Doamne! Nu poate respira singur. Eu pot.” Si atunci am realizat: „Trebuie sa ma concentrez asupra a ceea ce am si nu atat de mult pe ceea ce nu am.”

Gandindu-te la trecut, cum genereaza acesta temeri si curaj?
Mama m-a invatat ca toate lectiile pe care le-ai invatat si prin tot ce ai trecut, reprezinta instrumente care te pregatesc pentru prezent. Acesta este singurul lucru pe care eu si fetele il impartim: am trecut prin multe. Mai ales eu si Auti.

Da. Amandoua v-ati aflat in pragul unui imens succes cand vi s-au intamplat accidentele. Erai in varful carierei de modeling, iar ea era o dansatoare pe cale sa semneze un contract cu o casa de discuri. Ambele profesii se bazau pe aspectul fizic.
Tocmai vorbeam despre acest lucru, ieri, cu un prieten de-al meu, si ii spuneam: „Sa zicem ca nu avea loc accidentul de masina si deveneam o mare actrita, foarte cunoscuta, faceam o multime de bani si ma aflam pe val. Bine. Si ce-i cu asta? As fi fost ca toti ceilalti de acolo.” Mie mi s-a intamplat sa fiu implicata intr-un accident de masina, iar acum, iata, fac modeling intr-un scaun cu rotile. Am o cu totul alta misiune. Cu totul o alta obligatie. Si am mai mult de daruit ca persoana. Nu ma refer la scaunul cu rotile, ma refer la faptul ca sunt femeie, sunt o asiatico-americana si traiesc cu paralizie. Sunt trei dezavantaje impotriva mea. Si ce-i cu asta?! Sa facem din acest lucru ceva deosebit. Sa le folosim cat putem noi de bine in asa fel incat sa mai putem oferi ceva lumii.

Imi imaginez ca inainte de accident, aveai temeri legate de aspectul fizic, temeri pe care le au cele mai multe modele. Cum iti percepi acum corpul?
Eram o perfectionista. Eram un „devorator” al salii de sport, mergeam trei ore pe zi la sala. Aveam un corp aproape perfect si tot ma zbateam sa ma asigur ca era perfect. Apoi, dintr-odata, am avut accidentul, iar acum, iata-ma, corpul meu este atrofiat, am brate foarte subtiri, am micul meu abdomen „tetra”, iar picioarele mele… Am pierdut toata masa musculara. Insa lucrul amuzant este ca acum imi privesc corpul si-mi place cine sunt! Acum imi accept corpul. Ma simt atat de confortabil in pielea mea. Cand eram apta fizic si aveam un corp grozav, nu ma simteam confortabil.

De ce crezi ca era asa?
Totul era in mintea mea. Era vorba despre cum ma vedeam. Acum sunt o persoana diferita, in sensul ca accept tot ce reprezint si prin ce am trecut. Iar pentru trup, pur si simplu sunt fericita ca inca il mai am.

Da!
Pentru ca in realitate, n-ar fi trebuit sa fiu aici. Asa ca, doar faptul ca inca mai am corpul… chiar daca nu sunt in stare sa-l misc asa cum vreau, faptul ca inca mai exist, ca inca traiesc si ma aflu aici, vorbind cu tine, comunicand si impartasind tuturor experientele mele, pentru faptul ca traiesc acest moment… sunt foarte recunoscatoare. Pentru ca, pur si simplu, nu stii ce ti se poate intampla diseara, peste zece minute sau maine. Iar acum, toate acele lucruri din trecut mi se pare ca au fost o pierdere de energie. Tot timpul ma uitam in oglinda si imi faceam griji pentru ce mananc: „Oh, Dumnezeule, sunt 358 de calorii ce se vor depune pe solduri. Trebuie sa alerg pe banda inca doua ore ca sa fiu sigura ca am un abdomen plat.” Unde dracu’ mi-a fost mintea? Mi-am irosit viata. Acum nu mai trebuie sa-mi fac griji pentru corpul meu, de fapt, traiesc fiecare moment in loc sa fiu blocata in mintea mea.

Cred ca acesta este un lucru obisnuit care li se intampla perfectionistilor. Intreaga ta viata se bazeaza pe frica.
Exact. Asa mi-am trait viata. Dustin are un acronim pentru asta: NPT: „Nu Pierde Nimic”. Dar mi-am schimbat acea parte perfectionista. Cred ca acum sunt perfectionista cu timpul. Traind clipa. Fiecare om pe care-l cunosc, simt ca este pentru un motiv! Ma simt onorata si sunt recunoscatoare pentru asta.

Te-ai despartit de Dustin… ai facut o alegere, pentru ca a fost mai bine pentru tine sa ramai aici, in Statele Unite decat sa te muti cu el, in Vietnam. Poti vorbi despre respectarea si indeplinirea propriilor nevoi? Am impresia ca multe persoane raman intr-o relatie care nu-i avantajeaza, din cauza fricii.
Ma bucur ca spui asta, pentru ca este exact mesajul care vreau sa-l transmit. Imi amintesc ca m-am plans lui Auti, din cauza separarii de Dustin, deoarece a fost cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodata in viata mea, lasand la o parte paralizia. Luand aceasta decizie de a ma separa de sufletul meu pereche, a fost cel mai greu lucru. Sunt un altfel de om de cand am pornit pe drumul vindecarii si de cand m-am accidentat in 2001… Intr-adevar, simt ca viata mea are cu totul alta misiune, aceea de a da pur si simplu, inapoi. Cand am fost in Vietnam – am stat acolo o perioada cu Dustin – in primul rand, nu este un loc foarte accesibil pentru scaun rulant si in al doilea rand, am simtit ca nu voi progresa in nici un fel. Ma poti pune oriunde, iar eu ma descurc. Puteam sa fac asta sa functioneze, dar n-am vrut. Lipsea ceva din mine. Am luat hotararea sa raman in Los Angeles, unde este foarte accesibil pentru scaunul rulant si unde sunt toti prietenii mei.
Eu si Dustin, am incercat timp de sapte ani sa avem o relatie la distanta. Am simtit singuratatea acum doi ani. M-am simtit singura pentru prima oara in viata mea. Cand esti celibatar si te simti singur, este ceva normal. Dar cand esti casatorit si te simti singur, nu cred ca este ceva benefic. Si daca ceva nu este benefic, nu-l vreau. Si i-am spus lui Dustin: Cand iubesti pe cineva atat de mult si acel cineva vrea sa-si implineasca visele, trebuie sa-l lasi liber! Pur si simplu, i-am spus: „Trebuie sa evoluez si sa fiu femeia care vreau sa fiu.” El a respectat acest lucru, in acelasi fel in care eu l-am respectat pe el si cariera lui. Inca mai suntem buni prieteni. Intotdeauna va fi sufletul meu pereche. Nu trebuie sa fiu casatorita cu el; el va exista in viata mea atata timp cat voi trai.

Imi place ca ti-ai respectat propriile nevoi. Este o lectie extraordinara pe care o traiesti.
De asemenea, este greu, Elizabeth! Nu ma intelege gresit! Sunt o tetraplegica! Am paralizat de la gat in jos! Nu pot fi lasata singura. Trebuie sa ma bazez pe cineva care sa aiba grija de mine. Acesta a fost un barbat cu care m-am casatorit, care a promis sa fie cu mine tot restul vietii mele. Am luat decizia sa ma desprind de el. Este cel mai important lucru pe care cineva ar putea sa-l faca. Este normal sa te gandesti, oare am luat decizia corecta? Insa simtind acea singuratate… nu vrei sa-ti traiesti viata cu un astfel de sentiment. Vrei sa fii complet echilibrat si fericit si sa fii multumit de prezent. Pentru ca doar pe acesta il avem. Subliniez acest lucru atat de mult, pentru ca m-am dus si m-am intors, si intr-adevar, pretuiesc viata la maximum.

Cand spui ca „te-ai dus si te-ai intors”, la ce te referi?
In urma cu trei ani, am avut un accident ciudat, cand ma aflam in centrul din Redondo. Ma aflam suspendata intr-un harnasament, iar unul dintre antrenorii care ma ajuta, mi-a supraextins genunchiul si mi-a rupt tendonul tibial anterior. Corpul meu a intrat in stare de soc si a luat-o razna.

Oh, Dumnezeule!
In timp ce aveam convulsii, harnasamentul s-a intepenit si mi-a blocat alimentarea cu sange si oxigen. Antrenorii m-au pus pe masa, mi-au scos harnasamentul, mi-au verificat pulsul… nu era nimic. Asistenta a inceput sa strige: „Sunati la 911”, si a inceput procedura de resuscitare. Eu nu-mi reveneam. Pana la urma, usurel, am inceput sa-mi revin si sa respir. Am deschis ochii si m-am uitat la ea. Primul lucru care l-am spus a fost: „Era atat de frumos. Am fost acolo, vorbind cu toti oamenii aceia.” Si ce e amuzant, e ca mai tarziu, n-am vrut sa accept ca acest lucru s-a intamplat. Imi tot spuneam: „Probabil ca am lesinat. A fost doar un vis.” Stateam in ambulanta gandindu-ma la cat de mult va costa totul, in loc sa ma gandesc ca am murit si m-am intors. Hello!

Dupa ce ai trecut prin asa ceva, de ce ti-ar mai fi frica de altceva?
Exact! Asta-i si parerea mea. Stim cu totii ca o sa murim. Asa ca acest lucru nu trebuie sa ne impiedice sa ne traim viata! Trebuie sa continuam sa traim!


Sursa:
http://www.huffingtonpost.com/2012/06/14/fearless-push-girl-angela-rockwood_n_1595278.html#slide=1093620
  • Niki si Alex
  • Avatarul lui Niki si Alex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 70
  • Thank you received: 100
  • Karma: 4
Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel, Mona si Dan, dani67

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36798

Wow, ce motivant este... Parol :)
De-am gandi asa cat mai multi, "alta viata" ar fi... sau am trai...
Insa, pe langa vointa si mentalitati de genu', trebuie sa recunosc rolul determinant pe care il are societatea, comunitatea care "gazduieste" o persoana cu TVM aflata in scaunul rulant.

Cinste voua, oameni buni si dragi - care ne incantati sufletul cu asemenea "articole". Va multumesc!

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36825

Ca de fiecare data, cu multa placere, Daniel. Sper sa fie si de folos. :)
Stii cum e, de multe ori faci anumite lucruri care ti se par ok, te simti bine cand le faci, simti acea liniste si multumire interioara – senzatie a lucrului bine facut –, dar totul este in mintea noastra, nu stii ce impact au aceste lucruri asupra altora. Oamenii sunt niste entitati foarte complicate si niciodata nu ai suficienta experienta cand vine vorba despre cineva. Merg pe principiul ca putem invata, pur si simplu. Daca ne dorim. Lucrurile pot fi schimbate, daca ne dorim. Totul poate capata alte dimensiuni, doar daca ne dorim cu adevarat sa facem asta.

De aceasta data, vin cu traducerea celui de-al doilea interviu.


Neinfricata Auti Angel, „Push Girls”: „Odata ce te indragostesti de acea persoana, uiti de scaunul rulant.”
In ziua de 2 mai 1992, profesionista dansatoare de hip-hop, Auti Angel, era pe cale sa semneze un contract cu casa de discuri Columbia Records. A doua zi, a fost ranita intr-un accident de masina, in urma caruia i-a fost sectionata maduva spinarii, ramanand paralizata, de la mijloc in jos, pentru totdeauna. In prezent, dupa zece ani, Auti este una dintre starurile reality show-ului „Push Girls”, care ofera telespectatorilor o privire intima asupra confruntarilor de zi cu zi ale femeilor utilizatoare de scaun rulant. In acest interviu sincer si relevator, Auti dezvaluie cum a supravietuit unor traume de inimaginat – victima a unui accident de masina, dar si a unor abuzuri sexuale in timpul copilariei. Povestea ei va poate ajuta, daca va straduiti, sa va construiti un spirit combativ.

Imi place cum ti-ai impins limitele propriului confort ca sa poti participa la concursul de dans de salon, in episodul al doilea din „Push Girls”. A fost incredibil!
Multumesc foarte mult. Intr-adevar, m-am fortat dincolo de limite.

Pentru mine, acest lucru reprezinta esenta curajului tau. Cei mai multi oameni aleg sa ramana in zonele lor de confort. Tu ti-ai spus: „Am de gand sa fac pe dos de cum se asteapta oamenii de la mine.” Asa ai fost intotdeauna?
Asa am fost. Intotdeauna am fost o luptatoare. Am trecut prin multe de cand eram mica si am stiut cum sa invat sa ma lupt intr-o anumita situatie. Asa ca am devenit curajoasa.

Cum ai defini „curajos”?
„Curajos” inseamna sa infrunti obstacolele direct si in forta, fara regrete.

Ce anume ai invatat despre frica si curaj, din momentul accidentului?
Am invatat ca daca iti este frica, acest lucru te va dobori si te va trage inapoi nelasandu-te sa realizezi lucruri incredibile. Invatand sa devii mai curajos, chiar si cu obstacole in plus, te face mult mai puternic si increzator. Mi-am dat seama ca am devenit mult mai curajoasa dupa accident, pentru ca… am avut un accident de masina in timp ce conduceam eu. Stiu ca atunci cand s-au accidentat, Angela si Tiphany nu conduceau ele. In cazul meu, eu eram cea care conduceam. O masina mi-a taiat calea, eu am pierdut controlul masinii si ne-am ciocnit frontal. A fost o experienta traumatizanta.
Vrei sa spui ca lucrurile arata cu totul altfel pentru ca tu te aflai la volan?
Da. Astfel, biruiesti spaima de a conduce din nou si de a fi ingrijorat: „Oh, Dumnezeule, daca ma va lovi cineva?” Este straniu, e ca si cum ai gandi: „Stii ce? Ce s-ar putea intampla, in afara de faptul ca mi-a sunat ceasul?!” Mi se facea cu adevarat frica sa conduc, atunci cand am pe altcineva in masina, pentru ca nu vreau sa fie ranit.

Cat timp ti-a luat ca sa sofezi din nou?

Inca ma aflam in centrul de recuperare. Pe atunci, aveau un instructor pentru persoanele recent accidentate, de la care puteai invata cum sa conduci o masina cu control manual. Nu sunt sigura daca se mai procedeaza asa in prezent, dar ma aflam in centrul de recuperare cand m-au intrebat: „Vrei sa incerci sa inveti din nou cum sa conduci o masina?” si am raspuns cu un „Da”. Acest lucru avea sa-mi redea extraordinarul meu sentiment de independenta. Nu mai aveam rabdare. De fapt, cred ca imi amintesc ca au vrut sa amane sa faca acest lucru. Si am spus: „Nu! Putem face asta acum?”

Este ca si cum ai intra iar in joc?
Exact! Pur si simplu: „Nu ma face sa astept! Hai sa-i dam drumul, sa-mi pot lua un dispozitiv manual si sa ma intorc la viata mea.”

Intr-unul dintre episoade, aveai o multime de lucruri de spus despre persoanele negativiste: Unii dintre medicii tai au spus ca nu vei mai dansa niciodata. Poti vorbi despre cum sa identifici persoanele negativiste, de ce negativismul lor este ingrozitor si de ce n-ar trebui sa-i asculti… De unde a aparut asta la tine?
Am avut parte de persoane negativiste aproape toata viata mea! Mai ales ca, eram o femeie latino-americana care incerca sa danseze in industria hip-hop. Pe atunci, angajau doar femei afro-americane. Cand mi-au spus: „Nu ai culoarea potrivita”, eu am replicat: „Priviti-ma dansand! Asteptati! Am si altceva de oferit in afara de culoare!” Am invatat sa lupt impotriva acestora prin intermediul parintilor mei multirasiali. I-am vazut trecand prin negativismul propriei familii. Mama mea era alba, iar tatal meu era cafeniu. La inceput, familia ei nu l-a placut din cauza culorii pielii sale! Odata ce au inceput sa-l aprecieze ca persoana, nu i-au mai vazut culoarea. Acelasi lucru se intampla si cu oamenii in scaun rulant: odata ce te indragostesti de acea persoana, uiti cu totul de scaunul rulant. Asa ca iata ce vreau sa le spun negativistilor: „Nu mai impovarati oamenii cu temerile voastre.” Negativistii sunt acei oameni care au o teama si nu stiu cum s-o abordeze, asa ca ei isi „descarca” frica asupra ta prin negativism.

Exact. Foarte bine spus.
Oamenilor care se confrunta cu negativismul, le-as spune: „Nu-i ascultati pe negativisti. Iubiti-i.” Ei au nevoie de iubire. De asta au nevoie.

E atat de dragut! Insa asta inseamna ca trebuie sa treci peste propria teama de ai cunoaste si de a nu fi limitat.
Absolut. Biruieste-ti teama ca sa poti merge mai departe. Odata ce ai facut-o, ii iubesti pe pesimisti.

Putem discuta despre legatura dintre nivelul scazut al respectului fata de propria persoana si frica?
Ca mic copil, am fost foarte nesigura, am fost un copil abuzat. Asa ca am devenit foarte…

Ce vrei sa spui prin „copil abuzat”? Ce s-a intamplat?
Pai, fizic si sexual.

Adevarat? Imi pare rau.
Este in regula. Asta m-a facut sa fiu ceea ce sunt astazi. N-as fi fost luptatoarea din prezent, daca n-as fi trecut prin toate acele lucruri prin care a trebuit sa trec. Daca viata mea ar fi fost doar lapte si miere, n-as mai fi invatat cum sa depasesc toate obstacolele, inclusiv paralizia.

Prin asta ai invatat sa devii puternica.

Absolut. Oamenii fie invata din incercarile si necazurile lor… de fapt, „incercarile si necazurile” nu este tocmai expresia pe care am vrut s-o folosesc, pentru ca atunci cand cineva te supune la ceva, nu e tocmai o „incercare” pe care TU trebuie s-o depasesti. Este un lucru pe care cineva ti-l impune. Cand treci printr-o experienta traumatizanta, cum ar fi abuzul fizic si sexual, fie inveti de-a lungul anilor cum sa devii un luptator ca sa-ti castigi respectul fata de sine, fie ti-l pierzi, ca mai tarziu sa ajungi sa treci prin si mai multe incercari si necazuri ca urmare a acestor lucruri. Mai tarziu, in viata, inveti cum sa faci fata acestor probleme si dupa aceea devii un luptator. Cam asa ceva s-a intamplat si cu mine. A trebuit sa invat cum sa devin o luptatoare, din cauza propriilor incercari si necazuri. Din cauza ca, odata ce am fost molestata, am devenit o tanara foarte promiscua.

De obicei, asa ceva se intampla cu cineva dupa ce a fost abuzat sexual!
Da. Sexul a devenit drogul meu. M-am pus in situatii in care am devenit abuzata fizic si sexual. In acele momente credeam ca asa era iubirea. Pana cand am renuntat la toate acele relatii si mi-am inceput relatia cu Dumnezeu. Stiam ca undeva exista un Dumnezeu – si nu trebuie sa conving pe nimeni, dar stiam ca exista un Dumnezeu, fie ca era „o fiinta superioara”, daca vrei sa-i spui asa, fie ca era „universul” – am stiut ca trebuie sa evoluez si sa ajung la acea fiinta superioara ca sa dezvolt o relatie cu ea. Odata ce am facut acest lucru, am castigat foarte mult autorespect si mi-am spus: „Dumnezeule, eu ma pun in aceste situatii! Merit ceva mai bun! Am fost creata frumos, am fost creata o fiinta minunata si nu merit asemenea abuzuri.” Odata ce mi-am dat seama de acest lucru, am inceput sa ma schimb, sa nu ma mai pun in situatii „delicate”. Are sens?

Da. Vrei sa spui ca nimeni nu putea sa te abata de la calea ta.
Da! Nimeni nu putea sa ma abata, nimeni nu putea sa-mi faca nimic. Pur si simplu: „N-o sa ma mai ranesti. N-o sa mai vorbesti asa cu mine niciodata. Iubeste-ma in felul in care ma iubeste Dumnezeu. Iubeste-ma pentru ca o sa te iubesc in acelasi fel.”

Sunt de parere ca citindu-ti povestea de viata, vei fi de ajutor multor persoane care au fost abuzate.
Imi doresc sa fi putut citi un articol, in loc sa fi fost nevoita sa trec prin tot ce am trecut. Lucruri care mi-au marcat sufletul. „Adevarat? Asa imi pot castiga autorespectul?” Pur si simplu, alunga invelisurile, alunga oamenii negativi din jurul tau. concentreaza-te pe tine insati si reconstruieste. APOI intoarce-te in lume si cucereste.

Admir faptul ca recunosti ca in trecut ai contribuit la unele situatii negative care s-au intamplat dupa ce ai fost abuzata. De asemenea, cred ca se intampla frecvent sa te pedepsesti dupa asa ceva.

Asa este. Ai tendinta sa te indrepti spre ceea ce stii. Daca nu stii mai bine, nu faci mai bine. Asa ca atunci cand am primit acest gen de pedeapsa, acesta a fost genul de atentie pe care am primit-o. Credeam ca acesta este modul prin care esti iubit. Nu am stiut ca putea fi mai bine, asa ca atunci cand am plecat in lume, pe cont propriu, am atras genul acesta de persoane, acesti pradatori. Iar ei s-au napustit asupra mea. Si eu le-am permis, pentru ca n-aveam nici un fel de stima fata de mine. Pana cand intr-o zi am obosit sa fiu abuzata si am retezat totul, tot ce a fost negativ. Mi-am inchis usa, am stat in camera mea si am inceput sa meditez si sa-mi castig autorespectul, sa reconstruiesc si sa caut o fiinta superioara ca sa ma ajute. Odata ce am facut acest lucru, am revenit printre oameni si le-am spus „Nu”, daca incercau sa se apropie de mine in acel fel negativ. Sau tipilor cand mi se adresau cu: „Hei, ce sexy esti…” De fapt, cineva mi-a spus: „Pacat ca esti intr-un scaun cu rotile; probabil nu poti face sex, dar pun pariu ca ai face un sex oral grozav.”

Dumnezeule!
Pur si simplu, a fost cineva care mi-a spus asta. Imi pare rau ca sunt asa de explicita, dar vreau sa-ti ofer un exemplu de cat de grosolani pot fi oamenii. M-am intors si i-am raspuns: „Cum indraznesti!? Cum poti aborda pe cineva in felul asta? Eu nu ti-as spune tie ca ai un penis mic.” (Râde) Stii, lupti cu ce poti. Adica: „Nu, nu mi te poti adresa in felul acesta. Si nu mai fii atat de grosolan. Nu ai niciun drept.”

Aratand femeilor cum sa stabileasca o anumita limita, faci un lucru pozitiv.
Dupa aceea incepi sa atragi oameni care au aceleasi opinii ca ale tale. Asemanatori spiritual. Si ai un scut. Cu acest tip de atitudine pozitiva si autorespect, ai un scut care te protejeaza de cretini.

Am nevoie de un scut anticretini, imediat! Iti multumesc, Auti!
Hei, Push Girls (Fetele rebele) sunt energice! Iata de ce suntem fara teama.

Sursa: http://www.huffingtonpost.com/2012/07/25/fearless-push-girl-auti-angel_n_1698862.html?1346718404
  • Niki si Alex
  • Avatarul lui Niki si Alex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 70
  • Thank you received: 100
  • Karma: 4
Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36826

Excelent interviu si extraordinare marturii... calitate si dezinhibitii la superlativ ;)



Merci mult!
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36887

Cu placere. :)
Iata si traducerea celui de-al treilea interviu.
Din aceasta seara, puteti urmari si cel de-al treilea episod.
Vizionare placuta! :)

Neinfricata Mia Schaikewitz, „Push Girls”: „Fiind paralizata, este provocarea perfecta a vietii mele.”

La varsta de 15 ani, Mia Schaikewitz era o inotatoare performanta, in Atlanta. Deodata, intr-o noapte, si-a dat seama ca nu-si mai poate misca picioarele. 12 ore mai tarziu, era complet paralizata de la mijloc in jos: un vas de sange se rupsese in coloana vertebrala. Acum, la 33 de ani, Mia este una dintre starurile reality-show-ului „Push Girls”, care ofera telespectatorilor o privire intima asupra confruntarilor de zi cu zi ale femeilor utilizatoare de scaun rulant. In acest interviu, Mia isi face cunoscute principiile in ceea ce priveste relatiile mama-fiica, importanta perspectivelor si faptul ca niciodata nu trebuie sa ramai langa cineva nepotrivit, de teama singuratatii.

Sunt atat de multe aspecte legate de povestea ta incat te poti identifica usor cu ele: etapa cu mama ta, nevoia de a-i dovedi unui parinte ca…
Da, pentru mine, relatia cu mama intotdeauna a fost una foarte dificila. In general, cred ca o multime de femei au avut conflicte cu mamele lor. In cazul meu, am ajuns la si mai multe divergente din cauza a ceea ce mi s-a intamplat si a modului diferit in care am acceptat acest lucru. Cand am paralizat, tatal meu s-a rugat si a sperat ca voi fi fericita. Iar mama, doar s-a rugat si a sperat ca voi merge iar. Imi amintesc ca gandeam la un moment dat: „Mersul n-o sa ma faca fericita. Fericirea este o alegere.” Odata ce mi-am dat seama ca as putea controla faptul de a fi fericita, ca as putea lua acele decizii, mi-am spus: „Perspectiva este un instrument foarte important in viata. Te ajuta cu adevarat sa accepti unde esti si te ajuta in evolutia ta.”

Irosirea unei uriase energii in lucruri care nu pot fi schimbate… exista o legatura intre acest lucru si teama.
Intr-adevar, am avut momente in viata in care am fost complet indiferenta ca sunt paralizata. Pur si simplu: „Stii ce? Nu exista absolut nimic din ce nu pot sa fac si chiar daca exista ceva din ce nu pot sa fac, inseamna ca oricum nu vreau s-o fac!” Nu pot face drumetii. Regret. De fapt, este din cauza ca nu vreau sa le fac! Imi amintesc ca am ajuns in faza in care am devenit indiferenta vizavi de paralizia mea. Atunci cand ieseam din casa si oamenii veneau la mine spunand: „Oh, biata de tine.” sau: „Imi pare atat de rau ca s-a intamplat.” sau: „Nu-ti face griji. Vor gasi ei un leac.”, imi venea sa le spun: „Serios? Pur si simplu imi doresc un leac pentru ignoranta. E atat de usor de obtinut, trebuie doar s-o constientizezi si putem schimba acest lucru.” Am incercat sa explic oamenilor: „Mai degraba as schimba lumea in privinta acceptarii diferentelor.” Aceasta ar fi o schimbare extrem de importanta. Pentru mine, acest lucru reprezinta mai mult decat o misiune.

Urmarindu-ti povestea derulata in spectacol, am inceput sa simt ca toata lumea, intr-un fel, are un „scaun cu rotile”, ca sa spun asa. Sau ca lumea incearca sa-ti dea unul!
(Râde) Da. Din acest motiv sustinem ca spectacolul nu este despre scaunele cu rotile. Este vorba despre lucrurile extrem de dificile din viata. Fiecare persoana se confrunta cu asa ceva. In cazul nostru, lucrurile se petrec la vedere, asa ca oamenii isi pun mai multe intrebari, in timp ce la majoritatea persoanelor, conflictele lor interioare nu sunt la vedere. In schimb. tind sa-ti dau dreptate: cred din tot sufletul ca obstacolele tuturor sunt raportate in asa fel incat fiecare sa le poata depasi, iar acest lucru ii face sa devina mult mai deosebiti decat s-ar fi crezut ca ar fi. Intr-adevar, privind inapoi, imi spun: „Daca acest lucru s-ar intampla cuiva, acela ar fi exact ca mine!” Este provocarea mea perfecta in viata. Pur si simplu, rezoneaza cu mine. Nu spun ca intotdeauna este usor, dar in momentele dificile, chiar o apreciez pentru ca intr-adevar simt ca este provocarea mea. Si imi place provocarea. Cu fiecare zi, simt ca ma face sa fiu mult mai mult decat sunt. Ma simt bine. Stiu ca suna ciudat.

Imi place cuvantul pe care l-ai ales, pentru ca „provocare” este un alt cuvant pentru „problema”. Daca te concentrezi pe frica, lucrurile devin „probleme”. Daca esti curajos, este o „provocare”. Se pare ca aproape savurezi provocarea.
Cu siguranta. Deoarece o consider ca pe o automaturizare. Ma simt foarte deprimata atunci cand in viata mea nu se intampla nimic. Nu am nimic de facut, nu exista nicio provocare, viata este fara griji si nu ma confrunt cu nimic. Simt ca acestea sunt momentele in care nu evoluezi deloc. Cam despre asta-i vorba-n viata. Acesta este modul prin care ajungi la fericire: prin desavarsire. Si nu te poti desavarsi cu adevarat daca nu accepti provocarea.

Poti vorbi despre relatia dintre frica si iertare? Este greu sa ierti oamenii care nu-si cer scuze pentru ca ei niciodata nu admit ca au gresit cu ceva. Exista o temere legata de acest lucru – teama de a te elibera de neplacerea pe care o simti fata de acestia.
Frica este o forma de control. Cand ti-e frica de ceva, acest ceva iti ofera o scuza. Iti ofera o scuza de a nu face sau de a nu accepta ceva si cred ca pana la urma, acceptarea reprezinta de fapt, o parte importanta a vietii, nu conteaza care. Ajungi intr-un anumit punct in care accepti si-ti dai seama ca acesta este un lucru pe care s-ar putea sa nu fii capabil sa-l schimbi. Asta te face sa renunti la control. Este greu pentru oameni sa faca asa ceva. Vad acest lucru ca pe o provocare in relatii, in cea mai mare parte a timpului. Este amuzant, pentru ca i-am cerut mamei mele sa-si ceara scuze, iar lucrul amuzant e ca si-a cerut iertare. Numai ca adauga un „dar” la final.

Corect: Nu era scuza pe care o doreai.
Da. Dar cine sunt eu sa spun ca nu e destul de buna pentru mine? Ei bine, stii ce, atat a putut sa faca. Daca intr-adevar ajungea in acel punct in care putea spune ca-i pare rau si accepta efectul pe care l-au avut problemele ei asupra mea, nu cred ca ar fi facut fata. Asa ca eu am ajuns in faza in care pot spune: „Stii ce? Atat poate. Asta nu inseamna ca ar trebui sa ma incurce cu ceva.”

Imi place aceasta atitudine. Vorbind despre relatii, in spectacol ai acest citat uimitor: „Multi cred ca ar trebui sa ma casatoresc pentru ca am gasit un tip care ma accepta in scaunul cu rotile. Dar asta inseamna mai mult de atat. Caut pe cineva potrivit pentru mine si din alte perspective.”. Deci, multi oameni raman in relatii dezavantajoase de teama ca nu vor putea avea ceva mai bun…
Da. Cred ca odata ce ai inceput sa te limitezi, odata ce ai inceput sa nu mai ai incredere in tine, cazi in capcana in care accepti sa stai langa cineva nepotrivit. Cazi in capcana in care crezi ca nu vei fi acceptat in intregime. Dar cred ca odata ce ai ajuns in acel punct in care te accepti din tot sufletul, nu trebuie sa faci asa ceva! Nu trebuie sa crezi ca meriti mai putin. Este o modalitate simpla de a nu fi ranit, intelegi ce vreau sa spun? Este o modalitate simpla de a ramane in zona de siguranta, daca nu incerci sa obtii ceea ce-ti doresti. Insa adevarul este ca, pana la urma, te face pur si simplu sa te simti inferior. In final, totul iti va distruge stima de sine. Este un cerc vicios.

Ai avut vreodata un moment in viata in care ai ramas in zona de confort?
Da. Cu inotul. Cand am ramas paralizata, am fost intr-un spital de recuperare extraordinar, din Atlanta, in care mi-au spus: „Asculta, poti face orice din ce ai facut inainte. Mai ales sport! Daca inainte ai fost o inotatoare, sigur ar trebui sa revii la bazinul de inot.” A fost interesant, pentru ca m-am intors la absolut totul… cu exceptia inotului. Am incercat orice alt sport. Apoi mi-am dat seama: „De ce evit asta?” Pentru ca exista acele blocaje emotionale care te pun sa faci fata lucrurilor. Sa fiu sincera, in momentul in care am paralizat, am trecut prin destule. Asa ca, mai adaugand inca un lucru… Nu eram pregatita. Cred ca secretul consta in a sti cand esti pregatit pentru ceva. Nu ar trebui sa te framanti ca ramai intr-un loc sigur, fiindca acesta este locul firesc in care oamenii vor sa fie. Cred ca vine un moment in care trebuie te scufunzi sau sa inoti. Exista, intr-adevar, acel moment in care poti ramane pe loc si sa nu-ti traiesti viata. Cred ca de cate ori alegi sa mergi mai departe, iti dai seama cat de minunata este viata. Iti deschide orizontul.

In timpul spectacolului, ai spus despre paralizia ta: „Era ca si cum tot corpul meu se intorsese impotriva mea.” In ce fel ti-a afectat frica imaginea despre corpul tau?
Pentru ca eram atat de sanatoasa si atletica, faptul ca am paralizat de la ceva care avea legatura cu corpul meu si care nu era perfect sanatos, pentru mine a fost foarte socant. Niciodata n-am avut nici macar un os rupt. Acest lucru a venit cam asa: „Stai. Bine. Dintr-o data, intr-o zi, toti imi spun ca n-o sa mai merg niciodata? De la un vas de sange aflat in coloana mea vertebrala?”. La inceput, mi-a fost foarte greu sa accept. Cred ca din cauza asta, in primii ani, am fost foarte agitata: „Ce urmeaza?” Intotdeauna asteptam sa se intample ceva neasteptat. Acum simt complet contrariul. Pentru ca nu mi-e frica de paralizie. Imi dau seama cum a determinat acest lucru ca viata mea sa fie mult mai buna. „Ce-o fi, o fi.” Indiferent ca este vorba despre aspectul fizic sau emotional, totul este doar o alta experienta din viata mea. Acum, nu ma mai tem atat de mult pentru problemele de sanatate fiindca vad cum oamenii depasesc diferite situatii tot timpul.

Ce te face sa fii curajoasa?
Am crezut la un moment dat ca viata mea s-a terminat, iar acum vad acest fapt ca pe un lucru pozitiv care mi s-a intamplat. Voi face ceva care sa ma deranjeze mai putin: „Stai. Am trecut peste faptul ca am paralizat. O sa trec si peste acest «amanunt».” Asta face amanuntele neinsemnate.
Si cred ca asta ma face, cu siguranta, sa fiu fara frica.

Sursa: http://www.huffingtonpost.com/2012/06/21/fearless-push-girl-mia-schaikewitz_n_1617287.html?1343148825
  • Niki si Alex
  • Avatarul lui Niki si Alex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 70
  • Thank you received: 100
  • Karma: 4
Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.
Ultima editare: acum 2 ani 7 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36904

In sfarsit, iata si traducerea ultimului interviu. :)

Neinfricata Tiphany Adams, „Push Girls”: „Este in regula sa fii vulnerabil.”

In ziua de 15 octombrie 2000, Tiphany Adams, pe atunci eleva la un liceu din California de Nord, se afla intr-o masina care a fost lovita frontal de un sofer aflat la volan in stare de ebrietate, care rula cu peste 200 km/h. Tiphany si cele doua prietene ale sale care erau in masina, au fost declarate decedate la locul accidentului, pana cand un membru al echipei de salvare a detectat semne de viata in trupul lui Tiphany. Aceasta a fost dusa, pe cale aeriana, la cel mai apropiat spital, unde a stat trei saptamani in coma. Cand si-a revenit, a aflat ca leziunile suferite in timpul accidentului au lasat-o definitiv paralizata de la mijloc in jos. Acum, dupa aproape 12 ani, Tiphany este una dintre starurile reality-show-ului „Push Girls”, difuzat pe Sundance Channel, care ofera telespectatorilor o privire intima asupra confruntarilor de zi cu zi ale femeilor utilizatoare de scaun rulant. In acest interviu plin de sinceritate, Tiphany dezvaluie unele lectii de viata pe care le-a invatat despre evolutia personala, constiinta de sine si confruntarile cu falsele prejudecati ale oamenilor, dar si despre temeri.

Ai fost ranita intr-un accident de masina si inca sofezi! Cum a fost sa conduci din nou o masina?
A fost o senzatie totala de libertate, pentru ca odata ce ajungi sa te deplasezi peste tot numai intr-un scaun rulant, acesta devine indispensabil, intelegi? De fapt, am inceput sa conduc masina la sase luni dupa iesirea din spital. M-am recuperat foarte repede, in ciuda leziunilor suferite. Am ajuns la spital in 15 octombrie si m-am externat in 21 decembrie. Trei saptamani din aceasta perioada, am fost in coma. Deci, am iesit, m-am intors la scoala in februarie 2001 si am absolvit odata cu colegii mei, in iunie. Apoi am mers la facultate in august. Asa ca, din luna august, am inceput sa conduc iar. Imi amintesc cum gandeam: „Ah, ce sentiment de libertate.” Nu depind de nimeni sa ma duca undeva.

Ai vorbit foarte mult in spectacol despre nevoia ta de libertate. Poti vorbi despre teama de a fi dependent? Cred ca este un sentiment pe care-l impartasesc o multime de oameni.
Am fost intotdeauna o persoana care a facut ce a vrut. Am invatat cum sa folosesc transportul in comun de cand eram mica, chiar daca am crescut in provincie. Am inceput sa lucrez de la 15 ani pentru ca am vrut sa fiu independenta si sa fac ce-mi place, sa-mi urmez visele si sa fiu ambitioasa. Gandul de a depinde de cineva sau de a ruga pe cineva, de fiecare data… chiar ma macina gandul, intelegi? Acum, ca m-am mai maturizat, imi dau seama ca este in regula sa fii vulnerabil din cand in cand si sa ceri ajutor. Dar tot ma face sa ma simt neconfortabil.

Mai exista un sentiment de teama, cand vine vorba sa ceri ajutor?
Nu este o „teama”, dar este ceva care ma face sa ma simt stanjenita. Incerc sa ma obisnuiesc, fiindca invat ca este in regula sa ceri ajutor uneori, cand ai nevoie de el. Nu trebuie sa fii intotdeauna foarte puternic. Eu sunt puternica si arat mereu acest lucru celorlalti, dar uneori este bine sa ceri ajutor si sa nu te simti obligat sa dai cuiva ceva doar pentru ca te-a ajutat. Cand m-a ajutat cineva, intotdeauna am simtit: „Sunt obligata sa le dau ceva.” In loc sa gandesc: „Au vrut doar sa fie draguti si sa ma ajute.” Ca si cum ai spune: „O sa te platesc pentru asta, poftim.”, iar ei ar riposta: „Nu, am vrut doar sa ajutam.” De asemenea, mi-am dat seama ca pentru persoana care ma ajuta este un fel de binecuvantare, pentru ca o face sa se simta bine.

Este atat de adevarat! Uneori, cel mai mare dar pe care-l poti face este sa primesti.
Asa este.

Am vazut in spectacol ca a existat o perioada in viata ta in care ai fost deranjata de atitudinea oamenilor vizavi de oamenii in scaun rulant…
Oamenii se tem de ceea ce nu stiu. Oamenii presupun prea mult. Si cand presupui, stii un singur lucru: te-ai facut de ras.

Exact!
Este bine sa fii curios, dar sa fii de bun-simt. Este vorba doar despre procesul invatarii: Daca nu stii ceva despre ceva, studiaza problema sau pune intrebari. Adica, inlatura cortina si intelege ca suntem cu totii fiinte umane si ne putem conecta prin iubire. Sa nu fim divizati. Oamenii au tendinta sa se separe doar pentru ca ceva ar putea fi diferit fata de cum sunt ei.

Ce te face sa fii curajoasa?

Cateodata spun ceva care deranjeaza. Spun ce gandesc si nu prea ma port cu manusi. Ma uitam la mine in al treilea episod si mi-am spus: „Chiar ca sunt directa!” Banuiesc ca pentru oamenii care nu ma cunosc, acest lucru poate fi foarte neplacut. Dar cand ajungi sa ma cunosti, aflii ca sunt foarte corecta, sensibila, iubitoare, grijulie si emotiva. Imi place sa ajung in miezul lucrurilor, imi place sa inteleg si sa reflectez de ce se intampla ceva intr-un anumit fel. Intr-un fel, voi ramane mereu un elev. Imi place sa studiez, imi place sa invat. Ceea ce ma face sa fiu curajoasa, este faptul ca spun ce gandesc de fiecare data si uneori invat ca trebuie sa gandesc de zece ori inainte de a vorbi, intelegi?

Subscriu, cu siguranta! In primul sau in al doilea episod „Push Girls”, ai vorbit despre faptul ca a fi intr-un scaun cu rotile poate reprezenta o garantie in lumea locurilor de munca. Cum te descurci cu acest lucru?

Pe unii oameni ii intalnesti intamplator, ca si cum ar fi un dar ceresc: „Sunt cu totul diferiti, vad dincolo de scaun. Nu se uita la el ca la ceva care m-ar putea incurca sa-mi fac perfect treaba.” In cazul meu, sa lucrez mult cu copiii, sa fac munca de bona sau sa lucrez in domeniul fitnessului, oamenii ar spune: „Oh, este intr-un scaun cu rotile. Cum naiba o sa tina o lectie la clasa?!” sau: „Cum are de gand sa ma faca sa am o buna conditie fizica?!” Insa eu spun: „Asculta, daca eu ma aflu intr-un scaun cu rotile, sunt energica si am si o buna conditie fizica, atunci poti s-o faci si tu.” Am avut vreo doua experiente de acest gen: „Oh, esti intr-un scaun cu rotile. Nu sunt sigur ca o sa mearga treaba asta.” Indiferent din ce motiv. Poate se tem ca copiii lor nu sunt in siguranta cu mine, ceea ce e o nebunie fiindca fac tot ce face toata lumea, doar ca stau jos si nu alerg de colo-colo.

Corect!
Cred ca oamenii presupun ca: „Oh, sunt niste cabluri pe jos, o sa cada din scaun. Dar daca ploua? O sa alunece.” Parerea mea: „Cred ca mai mult alunecati voi, cand ploua, in timp ce mergeti pe jos, decat ni se intampla noua, cei din scaunele rulante.”

Inainte de accident, te-ai temut de ceva anume, iar acum n-o mai faci?

Daca mi-a fost frica de ceva cand mergeam, iar acum nu imi mai este? Poate atunci cand m-am mutat de la ai mei. Pentru ca am o familie foarte strans unita. Am peste 80 de membri numai in centrul Californiei.

Extraordinar!
Am o gramada de membri de familie. Asa ca, atunci cand am plecat de langa ei, pentru mine a fost o alegere importanta. Dar stiu ca am facut-o cu scopul de a evolua. Cand cineva nu se simte confortabil… Am stiut ca pentru a evolua putin mai mult, trebuia sa plec si sa incerc sa fiu si mai independenta. La scurt timp dupa accident, m-am mutat in Bay Area. Uneori, inca ma mai gandesc: Cred ca am plecat prea curand. Dar am fost pe cont propriu de la 19 ani si nu m-am intors acasa. Asa ca sunt de ceva vreme pe cont propriu.

In timpul spectacolului, ai spus ca iti amintesti cum te-ai luptat pentru viata ta, dupa accident. Care este dialogul tau interior, acum, cand te confrunti cu o provocare?
Cred ca atunci cand ceva devine infricosator, acest lucru ma pregateste pentru o mare schimbare, ma aduce la un alt nivel pe care trebuie sa-l ating. Unul superior. Pentru mine, cand s-a intamplat accidentul, a fost un soc: „Ajuta-ma sa trec peste asta. Ajuta-ma sa trec peste asta si voi face ceva maret cu viata mea.” Simt la fel cand ceva devine infricosator: „Bine, daca pot sa trec peste asta, atunci care este urmatorul tel de atins? Care este urmatoarea provocare?” Exista o scara, iar aceasta este din ce in ce mai inalta si eu urc mai departe, tot mai sus. Totul are legatura cu realizarea unui lucru pe care mi-l doresc si care nu se rezolva. Pur si simplu, merg mai departe. Sa ating desavarsirea, banuiesc.

Imi place imaginea acelei scari. E ca si cum atunci cand se intampla ceva inspaimantator, te vezi deja de cealalta parte. Este chiar neobisnuit: majoritatea oamenilor se concentreaza asupra problemei!
Continui sa privesc in sus. Poate ca privesc si in jos, dar stiu ca nu acolo imi doresc sa fiu. Deci, continui sa urc mai sus, tot mai sus, catarandu-ma pe scara pana cand ajung unde imi doresc.

Intotdeauna ai fost asa?
Acesta a fost unul dintre acele lucruri care au dat semnalul: „Ai supravietuit acestui accident…” Practic, m-a facut sa gandesc. Si nici macar nu glumesc: imi era frica sa fiu fotografiata! M-am dus la medic la mult timp dupa accident… uneori, pur si simplu mi-era frica sa ma duc. Niciodata n-am fost la doctor cand eram copil. Am crescut la tara; nu te duci la doctor daca racesti, ca alti copii: „Am racit; ma duc la doctor.” De fapt, mergeam la doctor numai daca ni se intampla sa calcam intr-un cui ruginit si trebuia sa facem o injectie antitetanos. Asa ca mi-era teama doar de chestii marunte. Acum imi spun: „Ai trecut prin niste greutati in viata ta, copile. Poti trece peste orice. Trebuie doar sa fii staruitoare, perseverenta, sa ai pasiune si tarie si poti face orice!”

Vezi in alti oameni temeri obisnuite si banale care te fac sa te indepartezi? Cum ar fi: „De ce au astfel de mentalitati?”
Despre oameni, in general? Oamenii se separa din cauza claselor sociale sau din cauza aspectului fizic – cel exterior –, nu sunt conectati cu adevarat la un nivel spiritual, nu inteleg ca toti suntem un intreg, ca intreaga omenire ar putea evolua atat de departe si ca putem face atat de multe lucruri impresionante daca pur si simplu am realiza acest lucru. Eu nu inteleg razboiul. Nu pot. Parerea mea este ca pur si simplu, nu are sens sa ucizi si sa lupti pentru pace. Nu inteleg asta.

Te inteleg. Vorbesti despre teama care ne tine separati.

Exact. Frica separa oamenii, insa iubirea ii aduce impreuna.

Esti un sustinator al meditatiei. Rugaciunea si meditatia au facut intotdeauna parte din viata ta?
Nu am crescut intr-o religie anume, dar ceva care m-a intrigat intotdeauna a fost daca exista ceva acolo, sus. O putere divina. M-am botezat cand aveam 15 ani si dupa ce m-am botezat am inceput sa ma rog, insa mai mult m-am rugat dupa accident. M-am rugat foarte mult si am mers la biserica foarte des. Insa atata timp cat privesti in interiorul tau, nu este absolut necesar sa mergi la biserica. Daca tu crezi intr-o putere divina care se afla deasupra ta si ca acolo sus se afla ceva si mai maret… Este vorba de a avea autocredinta si de a sti ca poti obtine tot ce-ti propui, atata timp cat esti staruitor.

Imi place opinia ta despre rugaciune. Cred ca credinta este opusul fricii. Te rogi mult cand te simti nervoasa sau stresata?
Ma rog in fiecare zi. Dimineata imi fac exercitiile fizice si nu e ca si cum as cere anumite lucruri, insa ma rog si, de asemenea, multumesc: „Iti multumesc pentru sanatatea mea, pentru ziua de azi, iti multumesc ca-mi permiti sa simt razele de soare, iti multumesc pentru tot!” De asemenea, rezonez cu animalele, iubesc natura. Imi place sa fiu in natura, imi place sa calatoresc, sa merg in camping. Pentru mine, toate aceste lucruri sunt forme de meditatie. Aflandu-te in mijocul naturii reprezinta o forma de meditatie. Pot fi langa un rau curgator sau langa ocean. Pentru mine nu inseamna ca „a vedea inseamna a crede”, ci „a crede inseamna a vedea”. Daca cineva este necajit, ma gandesc ca habar n-am prin ce trece omul acela astazi sau prin ce a trecut ieri sau cu o luna in urma. Trebuie sa fiu intelegatoare fata de el.

Ti-a spus cineva vreodata, ca traiesti fara sa te temi de ce se teme el cel mai mult? Cum ar fi, groaza fata de traumatismele fizice.
Unii ar spune: „Nu-mi pot imagina cum ar fi daca mi s-ar intampla asa ceva. Niciodata n-as fi in stare sa traiesc daca mi s-ar intampla mie.” Iar eu as spune: „Stii, si eu am crezut acelasi lucru. Niciodata n-am inteles ce inseamna paralizia si am crezut ca n-o sa vreau sa traiesc daca mi se intampla asa ceva.” Dar viata este un dar si o binecuvantare, iti dai seama cat de nepretuit este fiecare moment. Toti avem propriul destin, propriile cai si propria misiune de a darui celorlalti.

Sursa: http://www.huffingtonpost.com/2012/09/04/push-girl-tiphany-adams_n_1852776.html
  • Niki si Alex
  • Avatarul lui Niki si Alex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 70
  • Thank you received: 100
  • Karma: 4
Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel, Mona si Dan, dani67

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36906

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36913

Impresionant acest interviu al Tiphany Adams !

Mai in gluma, mai in serios acest mod de gandire pozitiva merita a fi material didactic.

In psihologie se numeste atitudine, gandire optima.

Este foarte convingator pentru ca este o traire autentica.

Tiphany Adams este o persoana puternica.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4025
  • Thank you received: 696
  • Karma: 12
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 2 ani 7 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36928

Cu placere, Daniel. :)

Pentru ioanahope:
In afara interviurilor traduse, puteti urmari episoadele reality-show-ului accesand linkurile atasate de Daniel la fiecare episod anuntat. Sa inteleg ca ati citit doar interviul cu Tiphany? Daca este adevarat, v-as invita sa cititi si celelalte interviuri ale fetelor, fiindca acestea contin aspecte importante din viata fiecareia, care ajuta astfel la o mai buna intelegere a episoadelor.

Ca o concluzie generala, ne-am bucura sa avem un feedback din partea celor care urmaresc emisiunea. Ne asteapta un drum lung pana la sfarsitul sezonului 1 (avem 14 episoade) si nu pot sa nu recunosc ca ne-ar facea o deosebita placere sa aflam ce parere au cei care ne urmaresc, fie ca este vorba despre citirea articolelor traduse, fie ca este vorba despre vizionarea episoadelor. Intotdeauna va fi binevenit un schimb de pareri – pro sau contra – pe marginea mesajului transmis de fete sau de ce nu, sa discutam despre faptul de a fi sau nu motivati de atitudinea lor.

Din aceasta seara, puteti viziona episodul 4.
  • Niki si Alex
  • Avatarul lui Niki si Alex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 70
  • Thank you received: 100
  • Karma: 4
Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.
Ultima editare: acum 2 ani 7 luni by Niki si Alex.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36948

Foarte interesant material. Am fost acaparata de interviuri, le-am citit, astept si altele cu interes. Sunt sigura ca documentarul e tot atat de interesant numai ca engleza mea nu e asa de avansata sa inteleg tot si imi pare rau. Daca ar avea si o subtitrare...ce bine ar fi .

O gandire pozitiva ( nu e deloc usor sa ti-o insusesti ) face sa treci acceptabil prin incercari, dureri, neputinte. Daca asa e viata ta acum , macar sa nu te lasi apasat de negativism.
E o lupta continua !

MULTUMIM PENTRU MUNCA DEPUSA !
  • sara
  • Avatarul lui sara
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • \\\\
  • Posts: 965
  • Thank you received: 79
  • Karma: 12
Sara
Ultima editare: acum 2 ani 7 luni by sara.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Push Girls - Reality Show acum 2 ani 7 luni #36949

Buna, Sara
Iti multumim pentru cuvintele frumoase, ne bucuram ca munca noastra este apreciata si mai ales, ca este asteptata cu interes. Am insa o nelamurire. Sa inteleg ca n-ai vizionat primele patru episoade traduse? Exista un link atasat acolo unde le anuntam ca se pot viziona, si anume, pe site-ul lui Daniel – O Noua Sansa – O Noua Viata.
Acolo poti viziona atat documentarul si alte videoclipuri traduse de noi, dar si videoclipuri traduse de alti voluntari, toate avand atasata subtitrare in limba romana. Aceasta se poate activa dand un clic pe bara de jos, pe „Subtitrari”, dupa pornirea videoclipului. Cat despre documentar, vom incerca sa realizam o subtitrare saptamanal. Munca este destul de dificila, fiindca totul este facut la casca.
Iti uram vizionare placuta si te asteptam cu primele impresii. :)
  • Niki si Alex
  • Avatarul lui Niki si Alex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 70
  • Thank you received: 100
  • Karma: 4
Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.
Ultima editare: acum 2 ani 7 luni by Niki si Alex.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Moderators: manana

Aniversari

alexius 2 zile