Forum
Bine ai venit !, Vizitator
Nume user Parola: Tine-ma minte
  • Pagina:
  • 1
  • 2

SUBIECT DE DISCUTIE: Corpul omenesc

Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4640

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
10 organe "inutile" ale corpului uman

Oamenii de stiinta au descoperit ca organismele umane sunt mai mult decat complete. Ei au identificat zece organe "inutile", in lipsa carora viata si sanatatea oamenilor nu ar avea de suferit.

1. A treia pleoapa (Plica semilunaris)

Multi oameni nici nu stiu ca au o a treia pleoapa. Daca deschideti insa mai larg cele doua pleoape principale, o veti putea observa pe a treia, localizata chiar in coltul ochiului, langa glanda lacrimala. Cea de-a treia pleoapa este de fapt restul membranei "pentru clipire", membrana care s-a pastrat insa la o serie de animale precum gainile, reptilele sau rechinii.

2. Parul corporal

In trecut ne proteja impotriva temperaturilor scazute. Rolul sau a fost preluat intre timp de haine, asa incat utilitatea parului corporal este extrem de mica in prezent.

3. Sinusurile

Doctorii nu stiu prea multe despre sinusuri. Doar ca avem foarte multe. Functiile posibile ale sinusurilor merg de la separarea ochilor pana la modificarea intensitatii si tonul vocii noastre.

4. Polipii

Polipii au rolul de a bloca bacteriile, insa in acelasi timp sunt predispusi la infectii si inflamari. Dovada stau miile de copii care au ajuns la spital din aceasta cauza si au trecut prin operatii dureroase. Din fericire, odata cu trecerea anilor, polipii isi reduc dimensiunile si sunt indepartati.

5. Amigdalele

Ca si polipii, amigdalele au o predispozitie extrema la infectii si inflamatii, avand de cele mai multe ori aceeasi soarta.

6. Coccisul

Folositor mai degraba ca si cuvant, pentru a ne invinge oponentii la scrabble, coccisul este mai putin util ca parte anatomica. De fapt, coccisul nu este nimic altceva decat o ramasita a cozii, cu care erau dotati stramosii omului.

7. Errector pili

In vremurile in care aveam mai mult par, errector pili avea rolul de a ridica firele de par de pe corp pentru a ne ajuta sa parem mai mari si mai infricosatori. Acum insa, nu face decat sa creeze acea "piele de gaina".

8. Maseaua de minte

In vremurile in care sfasiam cu dintii carnea cruda de pe oasele mamutilor, dintii cadeau foarte des. In astfel de situatii, molarii de rezerva (maseaua de minte) erau extrem de utili in inlocuirea lor. Astazi insa, maseaua de minte este asimilita cu durerea si dentistul.

9. Apendicele

Darwin sustinea ca apendicele era foarte util in procesul de digestie, in vremurile in care eram ierbivori. Importanta si marimea lui a scazut foarte mult insa, de cand am inceput sa mancam alimente mult mai usor de digerat de stomac.

10. Sfarcurile barbatilor

Oamenii de stiinta nu au reusit pana acum sa gaseasca nici o utilitate stiintifica pentru sfarcurile barbatilor.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: 4 ani, 4 luni in urma De catre daniel.

Re:Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4690

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
Forumistilor, va propun ceva... haideti sa postam impreuna in acest topic, fiecare dintre voi, cate o structura anatomica a corpului omenesc. Profit de ocazie si aleg eu primul...

Sistemul Nervos

in curand ca acum am treaba... dar las loc ptr un video si astept sa-mi impartasiti opinia



Aveti de unde alege, parol, nu evitati sa va implicati, inrositi ochii
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!

Re:Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4691

  • ihdsimmeu
  • OFFLINE
  • Platinum Boarder
  • Ţarcurile au premers lagarelor! Iubesc libertatea!
  • Postari: 3652
  • Puncte: 1286
  • Karma: 17
  • Honor Medal 2009
Sistemul Osos

Sistemele organismului sănătos

Intre sistemele organismului bărbaţilor şi femeilor există multe diferenţe în ceea ce priveşte variatele funcţii necesare. Cunoaşterea tuturor compo­nentelor organismului vă va ajuta să fiţi vigilentă la modificările ce pot să apară.
Există peste 200 de oase în sistemul osos al orga­nismului, care susţin şi dau formă corpului, protejează organele şi asigură mobilitatea. Oasele sunt conectate la aproximativ 600 de muşchi, iar conexiunile între oase se realizează prin articulaţii care sunt menţinute împreună prin ligament. Femeile prezintă o cavitate pelvină mai largă decât bărbaţii, pentru a se adapta la creşterea copilului. In timpul gravidităţii, ligamentele şi articulaţiile devin mai moi, ca pregătire pentru naştere.

Cum se formează oasele
Oasele reprezintă materie vie, fiind degradate şi reînnoindu-se în mod constant. Incep prin a fi precum cartilajul şi se întăresc pe măsură ce creş­teţi. Acest proces este continuu şi este important în special în preajma pubertăţii, când hormonii stimulează întărirea amestecului de proteine (cola­gen) şi minerale şi îngroşarea oaselor. Până la vârsta de 25 ani, oasele au atins lungimea lor maximă.
Cartilajele rămân numai la capătul oaselor care suportă greutatea corpului, în articulaţii şi între vertebrele coloanei, unde acţionează ca un absor­bant al şocurilor; de asemenea, cartilajele dau forma vârfului nasului, urechilor şi traheei. Gro­simea oaselor continuă să crească până în deceniul al 4-lea al vieţii, după care scade progresiv. Cea mai rapidă scădere se produce în primul an după me­nopauză, datorită lipsei estrogenului, şi continuă timp de un deceniu. Până la vârsta de 70 ani, densitatea osoasă este redusă cu o treime.
Oasele sunt tari în partea exterioară, dar moi şi spongioase în partea interioară. Măduva osoasă, care produce celulele sanguine şi este stocată în cavităţile oaselor este roşie la naştere. Mai târziu, cea mai mare parte din ea devine ţesut grăsos galben. La adulţi, producţia celulelor sanguine roşii - aproximativ 200 de miliarde de celule pe zi - are loc în coloana vertebrală, stern, coaste, cla­vicule, oasele pelvine şi oasele craniului.

Ce poate funcţiona prost
Sistemul osos uman trebuie să lucreze din greu pentru a satisface toate cerinţele la care este supus. Articulaţiile care susţin greutatea corpului – coloana vertebral, şoldurile şi genunchii - sunt cele mai vulnerabile. Toate oasele sunt suscceptibile la fracturi dacă sunt răsucite sau sunt supuse unor tensiuni excesive. Fracturi frecvente pot indica faptul că oasele sunt mai fragile decât ar fi normal. Osteoartrita - lezare de lungă durată a supra­feţei articulare acoperite de cartilaj - este frecventă la persoanele în vârstă ca rezultat al uzurii şi rup­turilor; ea afectează de 2 ori mai mult femeile decât bărbaţii. Osteoporoza, în care masa osoasă totală este redusă, iar oasele devin fragile, este cea mai frecventă tulburare osoasă ce afectează femeile. Măsurile de prevenire pot minimaliza pierderea osoasă.

Tipurile de oase
Oasele lungi. Acestea sunt alcătuite dintr-un ax cu o protuberantă la fiecare capăt şi se găsesc la nivelul membrelor inferioare, braţelor şi coastelor.
Oasele scurte. Aflate, de exemplu, la nivelul glez­nei şi încheieturii mâinii, acestea au forma unei cutii şi sunt situate în locuri unde este necesar un surplus de forţă. Oasele plate. Se găsesc la nivelul craniului si scapulelor şi au o con­strucţie similară cu oasele scurte.
Oasele neregulate. Acestea includ oasele pneumatice, ce se găsesc în cavităţile nazale şi urechea medie, care con­ţin spaţii cu aer; oasele sesamoide, precum rotula, care sunt învelite în car­tilaje; şi oasele accesorii, oase suplimentare care nu fuzionează în cursul dez­voltării şi se găsesc uneori la nivelul picioarelor

Tipurile de ţesut osos
Os compact. Stratul extern dur. Os spongios. Reţeaua interioară a ţesutului. Măduva osoasă. Ţesutul grăsos ce se găseşte în spa­ţiile din osid spongios şi în cavitatea centrală a unor oase, în care sunt produse celulele roşii şi albe ale sănqelui şi plachetele.

Tipurile de articulaţii
Balama. La nivelul cotului, degetelor de la mâini şi picioare. Glisor. La nivelul coloanei vertebrale, încheieturii mâinii şi gleznelor
Articulaţii cu bile. La nivelul umerilor şi-şoldurilor.
Tip şa. La nivelul poli celui.

Puterea muşchilor
Oasele nu se pot deplasa nicăieri fără muşchi, care reprezintă 30-40% din greutatea corporală a femeii. 20 sau 30 de muşchi trebuie să funcţioneze împreună pentru a vă permite să vă deplasaţi, în acelaşi timp menţinându-vă echilibrul. Muşchii ridică şi rotesc oasele, permiţându-vă să realizaţi acţiuni fizice precum trac­ţiune, împingere, presare, întindere, mersul, alergatul şi săritul. Ei funcţionează ca perechi opuse. Un muşchi este cunoscut ca agonist, iar celălalt ca antagonist - deoarece unul contractă, iar celălalt relaxează în mod automat, sub controlul creierului. Numai când învăţaţi noi abilităţi fizice deveniţi conştientă de coordonarea complexă a acestui parteneriat. Muşchii scheletului - la nivelul picioarelor, braţelor, gâtului, toracelui şi feţei - sunt conectaţi de oase prin tendoane: benzi de fibre proteice solide, elastice, denumite colagen. Ligamentele sunt şi ele alcătuite din colagen şi susţin articulaţiile. Muşchii posedă propriile lor rezerve de combustibil, care sunt utilizate pentru satisface cerinţele unui efort fizic intens. Cu cât faceţi mai mult efort fizic, cu atât mai mult muşchii au nevoie de oxigen şi glucoza sanguină. Acţiunile de zi cu zi ale muşchilor scheletului, inimii, ficatului şi creieru­lui utilizează aproximativ 70% din energia dumneavoastră totală.
(inca in lucru)
Multa sanatate si...Doamne-ajuta!

Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!

Re:Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4698

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
Sistemul nervos



Elementele de baza ale sistemului nervos sunt celulele nervoase, numite neuroni. Sistemul nervos are doua parti importante: sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) si sistemul nervos periferic (cuprinde totul in afara de tesutul nervos din sistemul central). Sistemul nervos periferic are doua componente importante: sistemul nervos somatic (adunarea informatiilor de la organele de simt si transmiterea lor la sistemul nervos central) si sistemul nervos vegetativ (coordoneaza functionarea organelor interioare si a glandelor).

Maduva spinarii are o lungime de circa 40 cm, de forma cilindrica, formata din tesut nervos si ocupa interiorul coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pâna la partea inferioara a spatelui, realizând legatura in dublu sens dintre creier si sistemul nervos periferic. Activitatile constiente ale creierului au loc la nivelul scoartei cerebrale, stratul exterior al creierului. Tesutul nu este compus numai din celule nervoase, ci si din celule gliale, care apara, hranesc si sprijina celula nervoasa.

Celulele nervoase sunt foarte diferite, dar structura lor de baza este identica cu un nucleu aflat in centrul corpului celulei; din corpul celulei se intinde o prelungire mai mare, numita axon care la capat se imparte in multe ramuri, fiecare ramura terminandu-se cu o "maciuca" terminala. Pentru sustinerea sistemului nervos central este nevoie de mult oxigen si substante nutritive, adica de o bogata circulatie sanguina. Creierul si maduva spinarii sunt aparate de trei straturi de pielita fibroasa numita meninge. Cavitatile interioare ale creierului si ale maduvei spinarii sunt umplute cu un lichid - lichidul cefalorahidian, care are rol de a amortiza traumatismele provocate din exterior.

Creierul

Creierul uman este o bucata de tesut moale, de culoare gri-rozalie, avand forma unei nuci uriase si o suprafata ondulata. Greutatea medie a creierului la barbat - 1350 g, iar la femeie - 1200 g, reprezentând 2% din greutatea totala a corpului. Creierul si sira spinarii sunt acoperite de trei straturi de celule, meningele, care impreuna cu cavitatile creierului (ventricule) contin un lichid apos - cerebrospinal.

Acesta protejeaza impotriva loviturilor si umflaturilor si transporta substante nutritive din sânge. Cele mai mici componente ale creierului sunt celulele nervoase - neuronii. Creierul contine peste 10000 de milioane de neuroni. Neuronul are o masa centrala continând nucleul, centrul de control al celulei, o fibra groasa, axonul si numerose fibre subtiri numite dendrite. Dendritele realizeaza un sistem de comunicare intre neuroni.



Creierul primeste informatii de la organele de simt ale corpului: ochii, urechile, nasul, limba si pielea. Mesajele nervoase sunt numite impulsuri. Fiecare neuron are o sarcina electrica, chiar si cand nu este folosit.Creierul este principalul coordonator si totodata centrul de comanda al organismului. Acesta preia mesaje provenind de la ochi, urechi, nas, limba, piele si trimite semnale spre muschi si glande. Creierul consta din trei unitati structurale principale: emisferele cerebrale, trunchiul cerebral si cerebelul.

Exista trei unitati functionale principale ale creierului:

1. prima (care se afla la baza creierului) este compusa din portiuni denumite formatii reticulate, bulbul rahidian, cerebelul, talamusul si hipotalamusul - controleaza starea de constienta si raspunsul la stimuli
2. a doua (consta in jumatatile posterioare ale emisferelor cerebrale) analizeaza si inmagazineaza informatia provenita de la simturi
3. a treia (cuprinde jumatatea din fata emisferelor celebrale) se ocupa cu formarea intentiilor si programelor - activitati mentale superioare.

Emisferele cerebrale

Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a encefalului care se dezvolta din vezicula telencefalica. Cele doua emisfere sunt despartite incomplet printr-un sant adanc numit fisura interemisferica si legate la baza prin corpul calos.

Emisferele cerebrale prezinta o fata dorsolaterala, una mediana si una bazala. Fetele sunt strabatute de santuri adanci denumite scizuri, care delimiteaza lobii, si anturile mai putin adanci care delimiteaza girusurile (circumvolutiile). Santurile cele mai importante sunt: santul lateral al lui Sylvius, santul central al lui Rolando, santul parieto-occipital si santul calcarin.

Lobii delimitati de aceste santuri pe fiecare emisfera sunt: frontal, parietal, temporal si occipital. in lobul frontal se evidentiaza girusurile frontale Fv F2, F3 si girusul precentral ascendent, in lobul parietal se distinge girusul postrolandic sau parietal ascendent. in lobul temporal se evidentiaza girusurile: temporal superior (Tj), temporal mijlociu (T2) si temporal inferior (T3). in lobul occipital sunt girusurile occipitale: superior, mijlociu si inferior (Oj, 02, 03). Pe fata bazala este situat girusul hipocampului. Pe fata mediana se observa girusul corpului calos si santul calcarin, situat in lobul occipital

Structura interna

Emisferele cerebrale sunt alcatuite din cele doua feluri de substante intalnite in celelalte organe nervoase studiate pana acum. Substanta alba (60% din masa emisferelor) se afla la interior si este constituita din fibre de asociatie, fibre comisurale si fibre de proiectie, ascendente (senzitive) si descendente (motorii). Substanta cenusie (40% din masa emisferelor) este dispusa la exteriorul emisferelor cerebrale (cortexul) si la baza emisferelor, formand nucleii bazali (corpii striati). in fiecare emisfera se gaseste un ventricul lateral (I, II) cu lichid cefalorahidian, care comunica cu ventriculul III si IV din trunchiul cerebral si cu canalul ependimar medular.



Cerebelul

Cerebelul este asezat in partea dorsala a trunchiului cerebral, in etajul posterior al cutiei craniene si deriva din portiunea dorsala a metencefalului (vezicula a IV-a). Superior este acoperit de emisferele cerebrale de care este despartit printr-un sept provenind dintr-o prelungire a duramaterului. Are o greutate de 150 grame si o forma ovoida turtita.

Cerebelul este alcatuit dintr-o portiune mediana ingusta numita vermis si doua portiuni laterale nu- mite emisfere cerebeloase . Este legat de bulb prin pedun- culii cerebelosi inferiori, de punte de pedunculii cerebelosi mijlocii si de pedunculii cerebrali prin pedunculii cerebelosi superiori. Suprafata cerebelului este brazdata de santuri paralele de diferite adancimi; cele superficiale delimiteaza lamelele, altele mai adanci delimiteaza lobulii, iar cateva mai profunde delimiteaza lobii cerebelosi.

Structura interna

Cerebelul este format din substanta cenusie si substanta alba.
Substanta cenusie este distribuita in doua teritorii distincte: in interiorul organului, sub forma unor nuclei cerebelosi, si la periferia lui, sub forma unei lamele superficiale subtiri ce formeaza scoarta cerebeloasa. Scoarta cerebeloasa este alcatuita din trei straturi de celule: la exterior, stratul molecular (superficial), format dintr-un numar redus de neuroni de talie mica; stratul mijlociu sau al lui Purkinje, alcatuit din neuroni de talie mare (celulele lui Purkinje) cu dendritele abundent ramificate in stratul molecular si axonii lungi patrunzand in substanta alba si fac sinapsa cu neuronii din nucleii cerebelosi; stratul granular sau intern, format din neuroni multipolari de talie mijlocie.

Substanta alba este formata, pe de o parte, din axonii celulelor din stratul mijlociu, iar pe de alta parte, din fibrele care vin la cerebel sau de la alte organe nervoase. Mai exista si fibre de asociatie si comisurale.Cat priveste legaturile externe, acestea sunt reprezentate prin fascicule de fibre reunite in cele trei perechi de pedunculi: inferiori, mijlocii si superiori. in pedunculii cerebrali se gasesc atat fibre aferente, cat si fibre eferente . Fibrele aferente si eferente realizeaza multiple conexiuni cu talamusul, cu cortexul, cu nuclei ai trunchiului cerebral si cu maduva spinarii. Fibrele eferente nu ajung direct in coarnele anterioare medulare, ci in nucleii vestibulari, in substanta reticulata a trunchiului cerebral sau in cortexul motor.

Functiile cerebelului

Din punct de vedere functional, cerebelul prezinta trei componente cu vechime filogenetica diferita: arhicerebelul, paleocerebelul si neocerebelul. Arhicerebelul este forma tiunea cea mai veche denumitasi lobul floculo-nodular, care indeplineste functia de reglare a echilibrului. Primeste aferente vestibulare si proprioceptive inconstiente.

Paleocerebelul, format din nucleii cerebelosi, are rol in mentinerea tonusului muscular, alaturi de nucleul rosu, substanta reticulara si scoarta cerebrala. El actioneaza prin intermediul fasciculelor vestibulo-spinale si rubrospinale.

Neocerebelul este o formatiune noua filogenetica, este constituit din emisferele cerebeloase si nucleul dintat. El asigura coordonarea miscarilor fine comandate de scoarta cerebrala, diminuand sau intarind aceste comenzi si determinand astfel armonizarea activitatii diferitelor grupe musculare.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: 11 luni in urma De catre daniel.

Re:Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4724

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
Nervii cranieni

Sunt in numar de 12 perechi. Isi au originea sau se termina in nucleii celor trei parti ale trunchiului cerebral . Ei fac parte dintre nervii periferici cu exceptia primelor doua perechi (olfactivi si optici). Nervii cranieni, spre deosebire de cei spinali, nu au doua radacini si nu pastreaza dispozitia segmentara. Unii sunt senzitivi, altii sunt motori si micsti.

I. Nervii olfactivi sunt nervi senzitivi si sunt reprezentanti prin axonii celulelor senzitive din mucoasa nazala de unde pornesc impulsurile de miros pe care le transmit spre scoarta cerebrala. Nu apartin trunchiului cerebral.

II. Nervii optici sunt nervi senzitivi si isi au originea in neuronii multipolari din retina si transmit impulsul determinat de excitatiile vizuale spre scoarta cerebrala.

III. Nervii oculomotori sunt nervi motori si isi au originea in pedunculii cerebrali punand in actiune o parte din muschii globilor oculari (dreptul superior, dreptul inferior, dreptul intern, oblicul inferior) si ridica pleoapa superioara.

IV. Nervii trohleari sunt nervi motori si isi au originea in pedunculii cerebrali. Ei actioneaza asupra muschiului oblic superior ai globilor oculari.

V. Nervii trigemeni sunt nervi micsti si isi au originea in mai multi nuclei din trunchiul cerebral (bulb, punte, mezencefal). Ei sunt formati din trei ramuri: olfactiva, maxilara si mandibulara. Primele doua sunt senzitive si inerveaza tegumentul si musculatura fetei, iar cea de-a treia este mixta si inerveaza muschii masticatori.

VI. Nervii abducens sunt nervi motori cu originea in punte, punand in miscare muschiul drept extern al globilor oculari.

VII. Nervii faciali sunt nervi micsti care isi au originea in punte. Ei asigura inervatia musculaturii mimicii, sensibilitatea gustativa si secretia glandelor salivare, sublinguala sisubmaxilara.

VIII. Nervii vestibulo-cohleari sunt nervi senzitivi si sunt formati din doua componente: ramura cohleara (acustica) ce culege de la urechea interna impulsul produs de excitatiile auditive si ramura vestibulara care culege tot de la urechea interna informatii in legatura cu pozitia corpului in spatiu (echilibru). Isi are originea in punte.

IX. Nervii glosofaringieni sunt nervi micsti si isi au originea in bulb. Ei asigura sensibilitatea gustativa, inervatia muschilor laringelui si secretia glandelor parotide.

X. Nervii vagi sunt nervi micsti cu originea in bulb si au traiectul cel mai lung; au fibre senzitive, motorii si vegetative si controleaza activitatea majoritatii organelor interne (inima, plamani, stomac etc).

XI. Nervii accesori sunt nervi motori si isi au originea in bulb, si inerveaza muschii sternocleidomastoidieni si frapezi.

XII. Nervii hipoglosi sunt nervi motori cu originea in bulb si inerveaza musculatura limbii.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!

Re:Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4725

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
Măduva spinării (Medulla spinalis) face parte din Sistemul nervos central al vertebratelor, fiind protejată de canalul vertebral, legat de gât, trunchi şi extremităţile corpului prin intermediul nervilor spinali, finnd învelit la fel ca şi creierul într-o membrană (meninge).



Amplasare

Măduva spinării la fetuşi (la cei nenăscuţi) ajunge până în sacrum, la sugari ajunge până în regiunea lombară, iar la adulţi măduva spinării se întinde de la cap numai până la a doua vertebră lombară.

Acest fenomen se explică prin faptul că coloana vertebrală se dezvoltă (creşte) mai repede decât măduva spinării (ascensiunea măduvei = Ascensus medullae spinalis).

Prin acest fenomen de ascensiune a măduvei, nervii spinali se prelungesc pentru a ajunge mai departe orificiul de ieşire intravertebral formându-se aşa numita coada de cal Cauda equina, acest fenomen este important în medicină, între vertebra 3/4 lombară putându-se cu o seringă luare de probă din lichidul rahidian, sau injecta anumite medicamente fără a leza cu acul măduva spinării.

Nu la toate vertebratele se întâlneşte acest fenomen de ascensiune a măduvei spinării. Altfel spus, măduva spinării este localizată în canalul vertebral şi ţine de la vertebra cervicală C1 până la vertebra lombară L2. De acolo, are o formaţiune terminală numită fillum terminle. Fillum terminale împreună cu rădăcinile nervilor spinali sacrali şi lombari formează coada de cal. Măduva spinării este localizată în canalul vertebral şi ţine de la gaura occipitala până la vertebra lombară L2. Are o formatiune terminală numită fillum terminale, aceasta împreuna cu rădăcinile nervilor spinali sacrali şi lombari formează "coada de cal".



Invelişuri

Menigele măduvei spinării (Meninges medullae spinalis) are în principiu acelaşi rol ca meningele cerebral, şi aici se poate distinge stratul exterior dura mater, stratul mijlociu arahnoida şi stratul alipit de măduvă pia mater.

In comparaţie cu meningele cerebral sunt animte diferenţe ca: dura mater nu este strâns lipit de ţesutul osos al vertebrelor ci între ele se află un spaţiu (important pentru injecţii epidurale) epidural sau peridural căptuşit cu un strat conjunctiv şi adipos.
Altă diferenţă este existenţa ligamentelor din pia şi dura mater Ligamentum denticulatum aceste spaţii fiind umplute cu lichid cerebrospinal (Liquor cerebrospinalis).

Secţiune transversală prin măduva spinării



Forma măduvei spinării

Forma măduvei este forma unui cordon ingroşat la capete Intumescentia cervicalis şi Intumescentia lumbosacralis de aici pornesc nervii spinali ce inervează membrele inferioare şi superioare.

In partea inferioară (caudală) măduva se termină cu o porţiune ascuţită Conus medullaris. Ventral (desubt la animale) şi în faţă la om măduva prezintă un şanţ Fissura mediana anterior (la om) şi (la animale: Fissura mediana ventralis) pe partea opusă Sulcus medianus posterior. Aceste adâncituri (şanţuri) împart măduva în cordoane (Funiculus anterior), (Funiculus posterior) şi între ele (Funiculus lateralis). Rădăcinile (originea) nervilor spinali sunt între cordonul lateral şi cel dorsal sau ventral.

Segmentele nervilor spinali

Măduva spinării este împărţită în 5 zone, după originea nervilor spinali: - primul orificiu intravertebral fiind între vertebrele atlas şi axis.
- măduva cervicală (sau a gâtului) (8 segmente, vertebre la mamifere)
- măduva toracică (12 vertebre)
- măduva lombară (5 vertebre)
- măduva sacrală (5 vertebre)
- măduva codală (coccigiană, la om rudimentar)


Structura măduvei

Măduva spinării constă din substanţă cenuşie unde predomină celulele nervoase şi substanţă albă aici predomină prelungirile nervoase (axonii) celulelor nervoase.
Intr-o secţiune transversală măduva apare ca un fluture cu aripile anterioare Cornu anterius la animale Cornu ventrale şi aripile posterioare Cornu posterius respectiv dorsale.
In regiunea toracală sau lombară apare şi un corn lateral Cornu laterale. Ambele aripi sunt unite prin comisura cenusie Commissura grisea. In centrul comisurii se află canalul ependimar sau central Canalis centralis, care este plin cu lichidul cefalorahidian.

Rădăcini

Laminae şi Nucleii substanţei cenuşii


Ramurile cu nucleii nervilor senzitivi periferici se află în arpile dorsale, aceste informaţii vor fi mai departe transmise creierului. Ramurile cu nucleii nervilor motori se află în aripile ventrale, aceşti nervi prin axoni transmit impulsul nervos muşchilor determinând mişcarea.
In aripile laterale se află neuronii nervilor vegeatativi simpatic şi parasimpatic. Substanţa nervoasă poate fi împărţită în 10 straturi (lat. laminae).

Pe lângă rolul de a transmite informaţiilor creierului, sau preluarea comenzilor acestuia, măduva spinării mai poate prelua în centrii din măduvă independent de creier controlul, luînd în acest caz reflexele nervoase.

Impulsurile (senzitive) ascendente sunt dirijate prin Fasciculus cuneatus şi Fasciculus gracilis, situate în Medulla oblongata impulsurile vor fi conduse prin Tractus spinothalamicus în Thalamus (Centrul seimţului de presiune, pipăire, temperatură, durere).
Tractus spinocerebellaris este traiectul lateral spre creierul mic (cerebel) care furnizează informaţii în legătură cu poziţia corpului.

Impulsurile (căile) descendente (sistemul piramidal) prin (Tractus corticospinalis) vin impusurile motoare din centrul motor din cortex (scoarţa cervicală). Ca căi motoare extrapiramidale sunt numite căile motoare ce nu folosesc această cale ca de exemplu: Tractus rubrospinalis, Tractus vestibulospinalis şi Tractus reticulospinalis toate se termină în cornul anterior.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: 11 luni in urma De catre daniel.

Re:Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4758

The Central Nervous System



Ultima editare: 11 luni in urma De catre daniel.

Re:Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4779

  • SoulHealer
  • OFFLINE
  • Senior Boarder
  • Heal your mind aswell as your heart!
  • Postari: 60
  • Karma: 1
Auleu m-am saturat de ora de biologie!!!!

numai amintiri neplacute am cu biologia )

Re:Corpul omenesc 5 ani, 6 luni in urma #4825

Sistemul digestiv



Sistemul digestiv (digestia) are loc intr-un tub lung de 9m ,in tubul digestiv care incepe cu cavitatea bucala (pe aici intra hrana) si se termina cu rectul (pe aici se indeparteaza substantele neasimilate). Partile principale sunt: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul si intestinele. Gura, prima portiune a tubului se afla in cavitatea bucala. Aici au loc cele mai importante subprocese ale digestiei, incepând cu descompunerea moleculelor mari in molecule mai mici, dizolvabile.

Cavitatea bucala este separata de fosele nazale prin bolta palatina, alcatuita din palatul dur si valul palatin. Limba este un organ musculos, alcatuit dintr-o radacina si un corp liber. Dintii sunt organe dure, fixate in cavitati numite alveole dentare. Colul face legatura dintre coroana si radacina. In consumarea alimentelor un rol important il au dintii.

In partea din fata opt incisivi (patru in dantura superioara, patru in cea inferioara), patru canini (cate unul in partea superioara si inferioara, pe ambele laturi), opt premolari si doisprezece molari. Saliva este secretata de trei perechi de glande salivare. In faringe esofagul se incruciseaza cu caile respiratorii. Esofagul este o conducta musculo-membranoasa ale carei capete sunt inchise de niste inele musculoase.

Stomacul este un sac in forma de J, asemanator cu cimpoiul, ce se imparte in trei parti functionale: gura stomacului - cardia, fundul stomacului si portiunea terminala. Aceste parti produc sucuri gastrice diferite. Producerea sucului gastric este controlata in mare parte de nervi si in parte de hormoni.

Pancreasul exocrin secreta sucul pancreatic (un lichid limpede si incolor), care este condus prin doua canale in duoden. Situat in spatele stomacului, imediat sub acesta, seamana cu o sticla culcata. Pancreasul incepe sa produca sucul imediat dupa ce hrana a fost introdusa in gura. O alta functie principala a pancreasului uman este producerea celor doi hormoni pancreatici, insulina si glucagonul.

Vezica biliara este un sac in forma de para atasat de partea de jos a ficatului, functia ei fiind de a depozita bila care se produce in ficat si de a o elimina la nevoie. Bila este un lichid galben-verzui, avand in compozitia sa in cea mai mare parte apa, plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari. Bila se elimina prin canalul biliar comun in duoden unde se amesteca cu chimul gastric. Corpul uman are nevoie de bila pentru a digera grasimile.

Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 - 2kg), este situat in partea dreapta superioara a abdomenului, sub diafragma. Pe fata superioara a ficatului se observa lobul drept si lobul stang. Lobul drept este mai mare , ocupând toata partea dreapta de sus a abdomenului. La exterior exista o capsula conjuctiva - fibroasa din care pornesc spre interior pereti, care separa ficatul in lobuli. Ficatul produce zilnic aproximativ 1 litru de bila, care alimenteaza in permanenta vezica biliara. Este un adevarat centru de reciclare, in special pentru globulele sanguine rosii moarte. Durata normala de viata a globulelor sanguine rosii este de aproximativ 100 zile.

Intestinul subtire este partea din tubul digestiv care face legatura dintre stomac si intestinul gros. Este un tub elastic si moale de muschi si membrane intestinale, care sta strâns rasucit in cavitatea abdominala, si care intins poate ajunge la o lungime de 6m. In intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si ileonul. Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele abdomenului prin muschiul peritoneal, celelalte parti fiind acoperite de peritoneu numai pe fata lor anterioara.

Intestinul gros are o lungime de 1,5m si o latime de 6,5 cm. Este impartit in 4 sectiuni principale: cecum, colon, rect si canalul anal. Prima portiune a intestinului gros este colonul, care incepe in partea dreapta a abdomenului. Ileonul se varsa in colon deasupra capatului sau inferior. Segmentul inchis de sub aceasta jonctiune - cecum, de forma unei pungi din care se prelungeste apendicele. Colonul traverseaza abdomenul pe sub stomac, inainte sa se curbeze din nou brusc in jos. Partea din colon care ajunge la pelvis se numeste rect- o portiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termina in canalul anal.

Unit cu partea superioara a stomacului, duodenul este portiunea initiala a intestinului subtire cu rol in digestia eficienta a hranei. Are o forma de potcoava ce inconjoara capul glandei pancreatice. Peretele duodenului are doua straturi musculare care se contracta si se relaxeaza alternativ, contribuind la deplasarea continutului alimentar in timpul digestiei. Deasupra stratului muscular se gaseste submucoasa ce contine multe glande care secreta mucusul protectiv. Aceasta previne autodigestia duodenului sau lezarea lui de catre compusi acizi reveniti din stomac.

In stratul superficial al duodenului, mucoasa, se gasesc glande care secreta un suc alcalin ce contine unele dintre enzimele necesare pentru digestie. Sucul actioneaza, de asemenea, pentru a neutraliza secretia gastrica acida. Celulele mucoasei necesita o reinoire constanta. Ele se multiplica mai rapid decat oice alte celulue ale organismului: din o suta de celule, una este inlocuita la fiecare ora pe tot parcursul vietii.

Digestia
Hrana partial digerata care ajunge in duoden contine mult acid clorhidric. In duoden, aciditatea este neutralizata de catre secretiile proprii ale duodenului si de actiunea bilei si a sucurilor pancreatice, care se varsa in duoden din vezicula biliara si pancreas. Duodenul primeste sucurile digestive de la pancreas si cantitatile importante de bila, care este produsa in ficat si stocata in vezica biliara, pana cand este nevoie de ea.

Secretia sucului pancreatic este declansata de doi hormoni. Secretina stimuleaza producerea unor cantitati mari de sucuri alcaline care neutralizeaza aciditatea chimului partial digerat. Enzimele pancreatice se produc ca raspuns la eliberarea unui al doilea hormon, pancreozimina. Bila este, de asemenea, eliberata in duoden din vezicula biliara, pentru a fragmenta particulele de grasimi.

Enzimele pancreatice ajuta la digestia hidratilor de carbon si a proteinelor pe langa cea a grasimilor. Aceste enzime includ tripsina, care desface peptonele in componente mai mici, peptidele; lipaza care desface grasimile in molecule de glicerol si acizi grasi; amilaza care desface hidratii de carbon pana la maltoza. Hrana digerata patrunde apoi in jejun si ileon, portiuni ale intestinului subtire situate in continuarea duodenului, unde au loc stadiile finale ale modificarilor chimice. Enzimele sunt eliberate de celulele unor mici indentatii numite criptele Lieberkuhn.

Cea mai mare parte a absorbtiei are loc in ileon, care pe peretele interior prezinta milionae de proeminente minuscule, denumite vilozitati.. Fiecare vilozitate contine un capilar si o mica ramura limfatica, chilifer. Cand hrana digerata vine in contact cu vilozitatile, glicerolul, acizii grasi si vitaminele dizolvate intra in chilifere si sunt transportate in sistemul limfatic si, apoi, in fluxul sangvin.

Aminoacizii rezultati din digestia proteinelor si zaharurilor din hidratii de carbon, plus vitamine si minerale importante cum ar fi calciu, fier, iod, sunt absorbite direct in capilarele vilozitatilor Aceste capilare duc la vena port-hepatica, care transporta hrana direct la ficat. Acesta, la randul lui, retine unele substante pentru necesitatile proprii si pentru stocare, iar restul acestora sunt trecute mai departe in circulatia generala a organismului.

Mezenterul
Este o membrana care sustine jejunul si ileonul. Este alcatuita din doua straturi de peritoneu. Are o lungime de aproximativ 15 cm si este atasata de peretele posterior al abdomenului. Adancimea mezenterului, masurata de la baza pana la intestit, este de aproximativ 20 cm, ceea ce permite atat jejunul, cat si ileonul sa se miste relativ liber in cavitatea abdominala.

Jejeunul
Jejunul reprezinta sediul de absorbtie al alimentelor nutritive utilizabile din hrana, lasand sa treaca apa si produsii de degradare. Procesul de absorbtie este finalizat de ileon. Jejunul are o lungime de aproximativ 2,5 m inainte de jonctiunea cu ileonul. Pentru a indeplini acest rol, jejunul are o structura specializata, pentru a asigura o suprafata maxima de contact cu lumenul, astfel incat sa poata asigura o absorbtie crescuta.

Mucoasa jejunala prezinta o serie de pliuri circulare. Observand la microscop suprafata interna, se vede ca intreaga suprafata este alcatuita din mici proeminente digitiforme, denumite vilozitati. Fiecare vilozitate are aproximativ un milimetru. Suprafata de contact cu hrana digerata creste si mai mult, deoarece invelisul celular al fiecarei vilozitati are o structura specifica, cu "margine in perie".

Absorbtia hranei
Intrucat jejunul are rolul de a permite trecerea hranei din intestin in sange, necesita o irigatie eficienta. Arterele si venele ce transporta sangele catre si de la peretii jejunali trec prin mezenter. Venele care dreneaza jejunul, ca si venele care dreneaza restul intestinului, nu ajung direct la inima, ele conflueaza pentru a forma vena porta, care ajunge la ficat.

Aceasta inseamna ca substantele nutritive absorbite in sange sunt transportate intai la ficat, pentru metabolizare, inainte de a ajunge in restul organismului.Grasimile din alimente sunt absorbite in sistemul limfatic concomitent cu absorbtia altor substante nutritive in sange. Fiecare vilozitate are un vas limfatic central sau "chilifer", care face posibila absorbtia. Acest tip particular de fluid limfatic ce contine grasimi si care dreneaza din intestin este denumit chil.

Ileonul
Reprezinta portiunea terminala a intestinului subtire, in care hrana ajunge, in drumul ei, de la stomac la colon. Are o lungime de 3,5 m - conectand duodenul si jejunul cu intestinul gros - si reprezentand aproximativ jumatate din lugimea totala a intestinului subtire. Ileonul are o structura asemanatoare cu celelalte doua segmente ale intestinului subtire. Suprafata externa este protejata de peritoneu - o membrana care captuseste cavitatea abdominala. Peretele este alcatuit, in principal, din straturi musculare responsabile pentru transportul hranei digertae si straturi mucoase care delimiteaza lumenul.

Bila
Este un fluid consistent, amar, de culoare galben-verzuie, produs in ficat si stocat in vezicula biliara. Este eliberat din vezicula in intestinul subtire, ca raspuns la prezenta alimentelor, si este esentiala pentru digerarea grasimilor. Face parte, de asemenea, din sistemele excretorii ale corpului, deoarece contine produsii de degradare a celuleor uzate. In fiecare zi, ficatul produce aproximativ 1 litru de bila. Desi contine peste 95 % apa, are in compozitie o gama larga de substante chimice ce includ saruri minerale, colesterol si pigmenti biliari ce ii confera culoarea caracteristica.

Bila ramane in vezicula biliara pana cand devine necesara in procesul de digestie. Pe masura ce hrana patrunde din stomac in duoden, acesta produce un hormon denumit colecistochinina. Acest hormon ajunge pe cale sangvina la vezicula biliara si determina contractia peretilor acesteia, astfel incat bila este eliminata. Dupa aceea, bila se scurge printr-un alt duct, ductul biliar comun (coledoc) si printr-un orificiu ingust, sfincterul Oddi, care permite sa patrunda in intestinul subtire.

Sarurile minerale din bila, ce includ bicarbonatul, nutralizeaza aciditatea hranei partial digerata in stomac. Sarurile biliare, substante chimice denumite glicocolat de sodiu si taurocolat de sodiu, descompun grasimile astfel incat enzimele digestive isi pot exercita actiunea. Pe langa actiunea de emulsionare, se crede ca sarurile biliare favorizeaza absorbtia grasimilor prin peretle intestinal. Ele transporta de asemenea vitaminele A, D, E, K.

Organismul isi conserva sarurile biliare. Ele nu sunt distruse dupa utilizare, 80-90 % dintre ele fiind transportate inapoi la ficat prin sange, unde stimuleaza secretia de ila si sunt refolosite de organism. Culoarea bilei se datoreaza pigmentului denumit bilirubina. Una din functiile principale ale ficatului este de a lisa globulele rosii uzate. In cursul acestui proces, hemoglobina, pigmentul din eritrocite, este descompus chimic si formeaza biliverdina, un pigment verde care este rapid convertit in bilirubina de culoare galben-verzuie.

Rinichii sunt situati in partea dorsala a abdomenului, in spatele stomacului si ficatului, de o parte si de alta a sirei spinarii, protejati de coastele inferioare(rinichiul stâng mai sus decât cel drept). Fiecare rinichi are o lungime de aproximativ 10cm, o latime de 6cm si cântareste circa 150gr. Rinichiul este conectat la principalul sistem sangvin prin intermediul arterei renale, care transporta sângele spre rinichi si prin vena renala, care transporta din rinichi sangele filtrat si curatat.

Rinichiul este acoperit la exterior de o capsula fibroasa, sub care se gasesc doua zone: zona corticala (de culoare brun-galbuie, la exterior) si zona medulara (de culoare rosu-inchis, la interior). Piramidele renale sunt alcatuite din tuburi colectoare si vase de sange. Unitatea structurala si functionala a rinichiului este nefronul. Artera renala se ramifica pâna la nivel de arteriole, care patrund câte una in capsula nefronului si formeaza glomerulul. Pelvisul renal se continua cu uretrele. Uretrele sunt conducte (25-30cm) care ies din partea concava a fiecarui rinichi.

Vezica urinara
este un organ cavitar, in care se depoziteaza urina, situata in partea inferioara a cavitatii abdominale. Peretele muscular are trei straturi de muschi si este captusit cu o mucoasa cutata. Uretra, aflata in continuarea vezicii urinare, este canalul de evacuare a urinei in mediul extern.

Re:Corpul omenesc 4 ani, 6 luni in urma #15427

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
Sistemul muscular



Principalele grupe de muschi
Muschii capului:
• Muschii mimicii (cutanati), frontali si occipitali;
• Muschii din jurul orificiilor nazale si bucale, constrictori si dilatatori;
• Muschii masticatori.

Muschii gatului si cefei:
• Pielos al gatului;
• Sterno-cleido-mastoidieni;
• Hioidieni.

Muschii Trunchiului:
• Pe fata posterioara a trunchiului sunt muschii trapezi, marii dorsali si muschii santurilor vertebrale (in plan profund);
• Pe fata antero-laterala sunt muschii toracici (pectorali, dintati, intercostali) si abdominali (drepti si oblici);
• Prin contractie, muschii abdominali participa la defecatie, mictiune si expiratie;
• Intre torace si abdomen se gaseste muschiul diafragma care este boltit spre torace.

Musculatura membrelor superioare:
• Muschii de pe centura scapulara;
• Muschii membrului propriu-zis: brat (biceps, triceps), antebrat (flexor si extensori ai mainii, pronatori si supinatori), muschii mainii.

Musculatura membrelor anterioare:
• Muschi de pe oasele centurii pelviene (fesierii);
• Musculatura membrului propriu-zis: musculatura coapsei (cvadricepsul, croitorul, aductorul, bicepsul femural), musculatura gambei (muschii gambei extensori ai piciorului, ponatori supinatori iar posterior se gaseste tricepsul sural.



Muschii reprezinta elementele active ale aparatului locomotor. Sub actiunea impulsurilor nervoase, ei se contracta sau se relaxeaza. Prin intermediul nervilor, muschii pot primi impulsuri voluntare (contractii voluntare, la muschii striati – scheletici –) sau involuntare (contractii involuntare, la muschii netezi sau cardiac).

Dupa forma, dispunere, mod de contractie, muschii sunt categorisiti in doua clase:

1. Muschi viscerali, netezi, care se gasesc dispusi in peretii organelor interne (stomac, intestine, artere etc.). Intreaga masa se contracta lent, involuntar, primind impulsuri vegetative.
2. Muschi striati, care se subimpart in doua tipuri: cardiaci, cu contractii involuntare, si scheletici, cu contractii mixte, de obicei voluntare.

Muschii scheletici se insera pe oase, pe care le pun in actiune. Un muschi are doua sau mai multe puncte de insertie, dintre care unul este de origine, iar celalalt (celelalte) sunt de insertie, reprezentat, de cele mai multe ori printr-un tendon. Intre ele se gaseste masa (corpul) muschiului.

Dupa dispozitia fibrelor masei musculare in raport cu tendonul, muschii scheletici se impart in:

- Muschi fusiformi, cu fibre lungi, paralele pe lungime, permitand miscari diverse, dar cu forta scazuta (sternocleidomastoidian, croitor etc.);
- Muschi penati, cu tendonul in centru sau lateral si fibrele musculare dispuse oblic pe acesta si pe lungime, executand miscari cu forta crescuta (brahial etc.);
- Muschi cu mai multe origini si un singur tendon terminal (biceps, triceps, cvadriceps, sternocleidomastoidian). Sunt muschi mari, puternici;
- Muschi cu intersectii tendinoase (dreptii abdominali).
In raport cu modul de functionare, muschii pot fi:
- agonisti, care realizeaza aceeasi miscare (apropie doua oase),
- antagonisti, care participa la miscari pe aceeasi directie, dar in sensuri opuse (unul apropie doua oase, celalalt le departeaza; de exemplu, bicepsul si tricepsul).

La exterior, muschii prezinta o teaca membranoasa, numita epimisium. Ea ii separa de organele invecinate, facand insa corp comun cu tesutul conjunctiv subdermic, periost, aponevroze, tendoane etc.

In interior, muschiul prezinta o structura fasciculata, fiecare fascicul fiind delimitat de o teaca colagenic – conjunctiva (perimisium). Fasciculele sunt impartite in fibre, de asemenea, acoperite de o teaca conjunctiva, endomisium. Aceste trei teci au legatura intre ele, fiind mai bine vizibile la muschii biceps, triceps, cvadriceps etc. Ele sunt constituite din fibre colagenice, reticulare, elastice, celule fibroblastice, histiocite, adipocite etc.

Fibrele musculare ocupa volumetric in jur de 70 – 85% din muschi, iar tecile conjunctive cam 15 – 30%.

Tendoanele sunt cordoane de tesut conjunctivo – fibros, situate la capatul muschiului, inserandu-se pe os.

Lucrand strict sub control nervos, muschii sunt bogat inervati de fibre motorii, senzitive si vegetative, metabolismul si functionarea lor depinzand integral de starea inervatiei.
Fibrele motorii provin din ganglionii spinali, sau din nervii cranieni.
Legatura axon – fibra musculara se face printr-o sinapsa modificata, numita placa motorie.
Executand functii complexe, muschiul striat dezvolta un metabolism activ, ceea ce necesita o irigare sanguina bogata. Reteaua capilara din jurul fibrelor musculare are o suprafata de 4 – 6 ori mai intinsa decat cea tegumentara.

Fibra musculara este o celula alungita, cu fibrile contractile in citoplasma. Ea este unitatea morfo-functionala a muschiului. Are o forma fusiforma, conica, cvasicilindrica si dimensiuni de ordinul a 1mm (la muschiul scaritei) – 34 cm (la muschiul croitor) lungime si 10 – 100 microni diametru.
De obicei, fibrele musculare sunt mai groase la barbat decat la femeie si la indivizii bine intretinuti comparativ cu cei mai prost hraniti. Dezvoltarea muschiului se face prin ingrosarea fibrelor, ca urmare a cresterii catitatii de sarcoplasma si a continutului fibrilar.
Fibrele pot traversa longitudinal intreg muschiul, sau se pot opri undeva in masa acestuia, efilandu-se. In general, circa 98% din fibre sunt inervate de o singura placa neuro-musculara, situata la mijocul acestora, dar sunt si cazuri cand o placa neuro-musculara inerveaza mai multe fibre.

Fibra musculara este alcatuita din: membrana, numita sarcolema, citoplasma (sarcoplasma), si aparat fibrilar.

Sarcolema este o membrana aproape continua, ce prezinta un orificiu de intrare a fibrei nervoase. Se constituie dintr-un complex elastic, subtire, bistratificat; stratul intern, mai subtire (circa 70 Ångstromi), se numeste membrana plasmatica, iar cel extern, mai gros (de circa 300 – 500 Ångstromi), numit membrana externa, are o elasticitate foarte mare.
Sarcolema se continua cu tesutul conjunctiv dintre fibrele musculare, iar in interior se conecteaza cu membranele Z ale miofibrilelor. Functional, sarcolema stabileste legatura dintre interiorul si exteriorul celulei, prin intermediul sistemului de canalicule T, importanta cale pentru schimburile de substante cu lichidul intercelular. De asemenea, sistemul T detine rolul primordial de transmisie a impulsului nervos de la placa neuro-musculara la miofibrile.
Sarcoplasma este citoplasma celulara, formata din miofibrile si citoplasma necontractila.

Miofibrilele formeaza ionoplasma. Ele ocupa cam 60 – 80% din masa si volumul fibrei, prezentandu-se ca filamente de 1 – 3 micrometri diametru si de lungime egala cu a fibrei. Miofibrilele nu poseda membrana proprie. Spatiul dintre ele este ocupat de citoplasma, mitocondrii si reticul endoplasmatic. Intr-o fibra se gasesc in jur de 1000 – 1100 de miofibrile, care se dispun paralel pe axul lung al acesteia. Astfel, fibra capata un aspect striat longitudinal.
Structura lor este consecinta succesiunii de discuri formate din material proteic cu indice de refractie diferit (luminos sau intunecat) de-a lungul fibrelor, ceea ce le confera aspectul striat transversal. Discurile sau benzile luminoase, clare, izotrope, monorefringente in lumina polarizata sunt mai subtiri si poarta denumirea de benzi I, iar cele anizotrope, intunecate, birefringente, mai groase, se numesc benzi A.

Dupa cantitatea de sarcoplasma, mioglobina („hemoglobina musculara“), rezerva de oxigen, avem urmatorele tipuri de fibre musculare:
- fibre rosii, cu un continut mai ridicat in mioglobina, cu contractii lente (peste 3,5 ms), puternice, functionand aproape continuu si obosind greu (muschii antigravitationali, cu metabolism preponderent oxidativ);
- fibre albe, cu numeroase miofibrile, mai sarace in mioglobina; au contractii rapide (sub 3,5 ms) si obosesc usor. Au metabolism preponderent glicolitic, anaerob.

Nu exista muschi alcatuit doar din fibre rosii sau albe, dar exista muschi constituiti predominant din fibre rosii sau albe. Astfel, extensorii au in special fibre rosii, iar flexorii mai multe fibre albe.

La om a fost evidentiat un al treilea tip de fibre, intermediar, rozalii. Este posibil ca, extrapoland, sa admitem ca acestea ar sta la originea celorlalte. Adica, intr-un stadiu ontogenetic, cand muschii inca nu s-au separat in flexori sau extensori, toti muschii scheletici sa fi continut doar fibre rozalii. Pe masura stabilizarii unui anumit regim de functionare si de metabolism, fibrele evolueaza spre unul dintre aceste tipuri.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!

Re:Corpul omenesc 4 ani, 1 luna in urma #17380

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
Revin la sistemul nervos

Tipuri de neuroni si celule gliale

Neuronii sunt o clasa de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este o celula adaptata la receptionarea si transmiterea informatiei, unitatea elementara (celulara), embriologica, anatomica, functionala, trofica si metabolica a sistemului nervos.

Din punct de vedere functional neuronul se imparte in trei regiuni:

  • regiunea receptoare, receptioneaza si proceseaza informatia, fiind formata din dendrite si soma. Aici se stabileste contactul cu alti neuroni prin sinapse, dar de obicei nu se formeaza potentiale de actiune in aceasta regiune, ci doar potentiale locale (potentiale postsinaptice).
  • regiunea conductoare leaga regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este formata din portiunea axonului de la locul in care acesta iese din corpul celular hilul axonic pana la arborizatia sa. Aici au loc potentialele de actiune prin sumarea potentialelor locale.
  • regiunea efectoare, informatia (potentialul de actiune) este recodificata aici sub forma chimica prin neurotransmitatori si transmisa prin sinapsa regiunii receptoare a urmatorului neuron.



Sinapsa este regiunea de comunicare dintre doi neuroni, sau un neuron si un organ efector (muschi, glanda etc.). Transmiterea impulsului nervos nu se realizeaza printr-un salt electric, deoarece membrana postsinaptica nu este excitabila electric. Transmiterea se realizeaza printr-un mecanism chimic.



Creierul este format din foarte multe celule, incluzand neuroni si celule gliale. Neuronii sunt celule care trimit si primesc semnale electro-chimice. In creier se gasesc un numar aproape egal de celule gliale si de neuroni. Celulele gliale ofera functii de suport pentru neuroni, au rol de sustinere, de hranire si de digestie a resturilor neuronale. Celulele gliale sau nevrogliile sunt capabile de diviziune, spre deosebire de neuron.



Exista mai multe tipuri de neuroni, iar ca marime, variaza intre 4 microni (.004 mm) pana la 100 microni (.1mm) in diametru.

Celulele gliale

Ca intr-o fabrica imensa, fiecare tip de celula isi are scopul si functiile ei. Unele au scop secretor, altele de transport si alimentatie, iar altele pentru diverse “reparatii”.



Acestea sunt celule nervoase care nu transporta impulsuri, insa realizeaza numeroase functii importante precum: digestia partilor moarte a neuronilor, crearea mielinei pentru neuroni, furnizarea suportului nutritional si multe altele.

Creierul uman contine un numar aproximativ egal de celule gliale si de neuroni. Aproximativ 84 de miliarde de celule gliale si 86 de miliarde de neuroni. In cortextul cerebral se gasesc 68 de miliarde de celule gliale si 17 miliarde de neuroni, iar in cerebel se gasesc aproximativ 16 miliarde de celule gliale si 69 de miliarde de neuroni. Este interesant faptul ca o strucura asa de mica precum cerebelul contine majoritatea neuronilor creierului.

In cortexul cerebral, celulele gliale sunt oligodendroglii in procent de 75,6 %, astrocite 17,3 % si microglii 6,5 %.

Celulele gliale sunt de mai multe feluri, impartite in microgli si macrogli. Neuroglia are un scop important deoarece ghideaza neuronii in dezvoltarea lor in perioada intrauterina si posibil, si dupa.

Microgliile sunt situate in mod predominant in substanta cenusie, ca satelit al neuronilor si al vaselor sanguine. In substanta alba este situata ca satelit prefibrilar. Corpul acestor celule este mic, dens si alungit aparand foarte polimorf. Nucleul lor prezinta o cromatina foarte condensata aparand alungit in axul mare al celulei. Prelungirile microgliei sunt scurte, dar cu aspect spinos. Sunt prezente in substanta alba, in substanta cenusie dar si in substanta cenusie a SNC. Ele reprezinta aproximativ 15% din totalul celulelor sistemului nervos central.

Macrogliile sunt de mai multe tipuri: astrocite, oligodendrogli, celule Schwann, celulele ependimare, celule gliale radiale, celulele satelit si celulele gliale enterice.

Astrocitele sunt cele mai mari dintre nevroglii, au numeroase prelungiri si nucleu sferoidal situat central. Si ele se impart in doua categorii: astrocite protoplasmatice si astrocite fibroase.
Astrocitele protoplasmatice se gasesc in substanta cenusie, iar cele fibroase in substanta alba.

Oligodendrogliile
se ocupa cu sintetizarea tecii de mielina. Acestea sunt mai mici decat astrocitele. Prelungirile sunt mai numeroase si mai scurte spre deosebire de cele prezente la astrocite.
Oligodendrogliile sunt prezente atat in substanta alba cat si in substanta cenusie. Prelungirile lor nu vin in contact cu capilarele, intre ele intrepunandu-se prelungirile lamelare ale astrocitelor.

Celulele ependimare sunt celule modificate cu microvili. Au proprietati de captusire a sistemului ventricular. Prelungirile celulelor ependimare se unesc cu cele ale astrocitelor, rezultand membrana limitanta interna. Celulele captusesc plexurile coroidale si intervin in formarea LCR.
Au rol important in transport, realizat de celulele ependimare ale neurohormonilor si factori eliberatori si inhibitori – secretor, realizat de celuele secretoare.

Celulele Schwann
In sistemul nervos periferic gasim nevroglii satelite din ganglionii periferici si celule Schwann.
Celulele Schwann sunt niste formatiuni ce celule gliale ce au ca rol secretia mielinei, astfel formand teaca Schwann. Intre doua astfel de celule se afla cate o strangulatie Ranvier. Insa odata procesul de demielinizare partiala sau totala a unui nerv, nu mai poate fi refacut cu aceste celule Schwann. “Pansamentul” aferent portiuni demielinizate este realizat cu ajutorul celulelor gliale.

Celule gliale radiale

Celulele gliale radiale sunt esentiale in dezvoltarea sistemului nervos central si sunt implicate in procesele de dezvoltare, de la sablonare si migrarea neuronala. Aceste celule sunt precursoarele neurogenezei.

Celule satelit

Celulele satelit inconjoara neuronii din sistemul nervos periferic. Se presupune ca ar avea un rol asemanator cu celulele astrocite din sistemul nervos central. Ele se ocupa in principal cu aprovizionarea cu nutrienti a neuronilor din jurul lor.
Precum astrocitele, ele sunt interconectate si raspund la ATP prin eliberarea concetratiei intercelulare de ioni de calciu. Celulele sunt foarte sensibile la inflamatii si vatamare si contribuie la starile patologice precum durerea cronica.

Celule gliale enterice

Celulele enterice apartin sistemului sistemului digestiv si sunt esentiale in controlul functiilor gastrointestinale.

Tipuri de neuroni


In creierul nostru exista mai multe tipuri de neuroni. Toti transporta semnale electro-chimice, insa difera ca structura: numarul de procese sau axoni.




Neuronii senzoriali sau bipolari sunt neuroni ce transporta mesajele de la receptori (ochi, urechi, etc) la sistemul nervos central. Acesti neuroni au doua procese si reprezinta 0,9 % din totalul neuronilor. Exemple de astfel de neuroni sunt celulele retinei, celulele olfactorii epiteliale.

Neuronii motori sau multipolari transporta semnalele din sistemul nervos central catre muschi si glande. Acesti neuroni au mai multe procese si reprezinta 9 % din totalul neuronilor. Neuronii spinali motori, neuronii piramidali, celulele Purkinje, sunt astfel de neuroni motorii.

Interneuronii sau pseudopolari sunt neuronii din sistemul nervos central. Acestia au doi axoni. Unul comunica cu coloana vertebrala, iar celalalt cu pielea sau muschii. Acesti neuroni au doua procese. Un exemplu de interneuroni sunt celulele ganglia.

Neuroni senzoriali

Neuronii senzoriali sunt responsabili de transformarea stimulilor externi din mediul inconjurator in impulsuri interne electrice.

De exemplu, unii senzori raspund la stimuli tactili si pot activa neuronii motori pentru a contracta muschii.
Astfel de conexiuni dintre neuronii senzoriali si cei motori pot da un comportament involuntar pentru evitarea durerii. Este un mecanism simplu, prezent la toate animalele.
La oameni, astfel de circuite reflexe sunt locate in mare parte in coloana vertebrala.

Neuronii senzoriali sunt activati de stimulii exteriori (vedere, atingere, auz etc) si trimit proiectii in sistemul nervos central. Spre deosebire de neuronii din sistemul central nervos unde intrarile vin de la alti neuroni, neuronii senzoriali sunt activati de lumina, sunet, temperatura, stimulare chimica etc.

In organisme complexe, neuronii senzoriali se bazeaza pe informatia sistemului nervos central. Anumiti neuroni se ocupa cu transformarea stimulilor vizuali in impulsuri electrice, altii cu stimulii olfactivi, sau cu stimulii tactili.
neuroni-motoriiNeuroni motorii

Potrivit scopului, neuronii motorii sunt clasificati in trei mari categorii: neuroni motorii somatici implicati in locomotie, neuroni motorii viscerali speciali si neuronii motorii generali.



Interfata dintre un neuron motor si fibrele muschilor o reprezinta o sinapsa speciala, numita jonctiune neuro-musculara. Cand acesta este stimulat, neuronul motor trimite un semnal neurotransmitatorilor care se leaga de receptorii postsinaptici si declanseaza un raspuns in fibrele muschilor.

Interneuronii

Acestia sunt gasiti de obicei in sistemul nervos central si reprezinta legatura dintre neuronii motori si senzoriali. Interneuronii sunt o combinatie de neuroni motorii si neuroni senzoriali.

Celulele Golgi
Celulele Golgi sunt interneuroni inhibitorii si pot fi gasiti in cerebel. Sunt cele mai mari din scoarta cerebeloasa, dendritele lor ajung in stratul molecular unde fac sinapsa cu fibrele paralele. Corpul celular face sinapsa cu fibrele agatatoare si muschioase iar axonul face sinapsa cu dendritele celulelor granulare.

Celulele granulare


Celulele granulare sunt cele mai mici celule nervoase din nevrax. Axonii lor merg spre stratul molecular unde se ramifica in forma de “T”, formand fibrele paralele care fac sinapsa cu celulele stelate, cele cu cosulete, celulele Purkinje si celulele Golgi.



Dendritele lor fac sinapsa cu axonii celulelor Golgi, cu fibrele agatatoare si cu cele muschioase.
Celulele granulare cereberale primesc ca intrari semnale excitatorii si trimit fibrele paralele pana la stratul de celule Purkinje.
Stratul 4 de celule granulare ale cortexului cerebelar primeste semnale de la talamus si le trimite mai departe pana in straturile 2 – 3, dar si in straturile infragranulare din cortextul cerebral.

Celulele stelate

Celulele stelate sunt neuroni si astrocite cu mai multe dendrite pornind din corpul celulei, dandu-i o forma de stea. Cele mai comune celule stelate sunt interneuronii inhibitorii gasiti in cerebel, interneuronii excitatori stelati si interneuronii inhibitatori stelati.
Celulele stelate se leaga prin sinapse cu celulele Purkinje.

Celule Purkinje


Celulele Purkinje sunt neuroni locati in cortextul cereberal. Sunt numite astfel dupa anatomistul care le-a descoperit, Jan Evangelista Purkyne.
Aceste celule sunt unele dintre cele mai mari din creierul uman, (celulele Betz sunt cele mai mari). Celulele Purkinje sunt aranjate una in fata celeilalte precum intr-un domino.



Stratul celulelor este format din celule mari, dispuse pe un singur strat, orientate cu partea mai voluminoasa spre stratul molecular. De la acest pol pleaca o bogata ramificatie dendrica dispusa intr-un singur plan pe axa mare a lamelelor cerebeloase ce fac sinapsa cu axonii celulelor din acest strat. Axonul lor se indreapta in profunzime in substanta alba si se termina in nucleii cerebelosi.
Ramificatia dendtrica consta in peste 200.000 de fibre paralele formand o sinapsa cu o singura celula Purkinje. Fiecare celula Purkinje primeste o sinapsa de la o singura fibra.
Celulele cos si celulele stelate (gasite in stratul molecular cereberal) ofera un input inhibitor celulelor Purkinje.
Celulele Purkinje trimit proiectii inhibitorii catre nucleii cerebelosi si constituie singurele iesiri ale coordonarii motoare in cortexul cereberal.

Celule piramidale

Neuronii piramidali sunt gasiti in cortexul cerebral, in hipocamp si in amigdala. Neuronii piramidali au fost descoperiti si studiati pentru prima data de Santiago Ramon Cajal. De atunci, studiile asupra acestor neuroni s-au concetrat asupra neuroplasticitatii lor si cognitie.



Neuronii piramidali au un singur axon si multiple dendrite. Se afla printre cei mai mari neuroni din creier, avand un diametru intre 10 si 50 micrometri, insa s-au descoperit si neuroni piramidali de peste 100 micrometri. Lungimea unei singure dendrite are de obicei cateva sute de micrometri. Adunand lungimea totala a dendritelor celulelor piramidale, se poate ajunge la cativa centimetri.

Spinii dendritelor receptioneaza in marea majoritate impulsuri excitatorii care intra in celula piramidala. Cucat este mai mare suprafata unei celule piramidale, cu atat neuronul are o abilitate mai mare de a procesa si a integra o cantitate mai mare de informatie.
La sobolani, dendritele au cel putin 3000 de varfuri. La om numarul este de doua ori mai mare.
Endocanabinoidele sunt o clasa de molecule care ajuta dezvoltarea celulelor piramidale si in cautarea axonului. Factorii de crestere precum Ctip2 si Sox5 aduc contributii in directia in care neuronii piramidali isi indreapta axonii.

In primele zile de viata a unui sobolan, intre zilele 3 si 21, celulele piramidale isi dubleaza marimea si creste lungimea dendritelor. Tot in acest interval se reduce rezistenta membranei si cresc valorile de potential de actiune.

Dendritele, la fel ca si la alti neuroni, reprezinta intrarea unui neuron in timp ce axonul reprezinta iesirea. Si axonii si dendritele sunt puternic ancorate. Numarul mare de conexiuni permit neuronului sa primeasca si sa trimita semnale catre mai multi neuroni.

Neuronii piramidali au numeroase canale ionice. In celulele piramidale se gasesc in dendrite canale de Na+, Ca2+ si K+.
Abilitatea neuronilor piramidali de a integra informatia depinde de numarul si distributia intrarilor sinaptice pe care le primesc. O singura celula piramidala primeste aproximativ 30.000 de intrari excitatorii si 1700 de intrari inhibitorii.
Intrarile excitatorii se termina cu spinii dendritici, iar cei inhibitorii se termina cu soma sau axonul. Neuronii piramidali folosesc glutamatul ca neurotransmitator excitator si acid aminobutiric ca neurotransmitator inhibator.
Organismul sintetizeaza acidul aminobutiric din glutamat folosind enxima L-glutaminica acid decarboxilat si piridoxal-fosfat (o forma activa de vitamina B6).

Celulele cos

Celulele cos sunt celule inhibitoare gasite in diferite regiuni ale creierului: in stratul molecular al cerebelului, in hipocamp si in cortex. In cerebel, sinapsele lor se leaga cu corpurile celulelor Purkinje si sunt multipolare si stelate.



Celulele cos din hipocamp sunt legate de dendritele neuronilor piramidali. In cortex, celulele cos sunt de trei tipuri: celule cos mici, mari, si de tip “stup”. Axonul unei celule cos mici se leaga doar de celulele invecinate, in timp ce cele mari se poate conecta la diferite coloane corticale.

Durata de viata a neuronilor

Precum majoritatea celulelor, neuronii nu se pot reface dupa ce au fost afectati. Insa exista mici exceptii, neuronii din hipocamp se pot reface. Din fericire, exista in jur de 100 de miliarde de neuroni in creier.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: 11 luni in urma De catre daniel.

Re:Corpul omenesc 4 ani, 1 luna in urma #17471

  • angi
  • OFFLINE
  • Gold Boarder
  • Postari: 309
  • Puncte: 120
  • Karma: 6
Foarte interesant acest articol la fel ca si altele pe care le-am vazut pe aici . Multumesc Daniel pt postare si cu acesta ocazie si pt sfaturile pe care ni le-ai dat referitor la infectia urinara a lui Maximilian . A prins tare bine si iti multumim mult .

Angi
Tot ceea ce nu este vesnic, este vesnic inutil

Re:Corpul omenesc 3 ani, 12 luni in urma #18478

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
Diviziunea celulara

Celulele vii se divid pentru a forma celule noi in scopul de a repara tesuturile distruse din organism si (doar in cazul gametilor - celulele sexuale) si in scopul de a face schimb de material genetic in stadiul initial al procesului de reproducere. Gametul este o celula sexuala matura: ovulul care provine de la femeie si spermatozoidul care provine de la barbat.

Exista 2 tipuri de diviziune celulara: mitoza si meioza - termeni care se refera strict la stadiile de diviziune ale nucleului celulelor somatice (nereproductive) respectiv a celulelor reproductive.

Mitoza
este acel tip de diviziune celulara in care fiecare celula se divide in asa fel incat produce 2 celule fiice identice din punct de vedere genetic. Aceasta este metoda prin care corpul omenesc"repararea" tesuturilor produce celule noi care ajuta la crestere si la distruse sau afectate de imbatranire.



Meioza se refera de asemenea la diviziunea celulara, dar in aceasta metoda de diviziune celula mama se divide in 4 celule fiice identice din punct de vedere genetic, fiecare dintre ele cu un numar injumatatit de cromozomi fata de celula originara. Meioza apare cu prioritate in formarea spermei si a ovulelor. Deci meioza apare in cazul gametilor. Celulele astfel formate ajung la numarul normal de cromozomi (diploid) abia dupa fertilizare.

Meioza consta in 2 diviziuni succesive, fiecare diviziune avand 4 etape. Prima etapa meiozica este similara cu mitoza si defapt cea de-a doua diviziune este cea de "reducere".

Prin meioza se realizeaza schimbul de material genetic intre cromozomi.



Cromozomul este o structura firiforma care se gaseste in nucleul celulelor. Cromozomii sunt alcatuiti dintr-un lung filament dublu de ADN (acidul dezoxiribonucleic) impletit intr-un arc spiral impreuna cu proteinele asociate. Genele (unitatea de baza a materialului genetic) sunt aranjate intr-o linie lunga de-a lungul lungimii cromozomilor.

Nucleul fiecarei celule somatice umane (celule nereproductive) contine 46 de cromozomi: 23 de cromozomi de la mama si 23 de cromozomi de la tata.

Cromatidul este unul din cele 2 filamente identice ale ADN-ului - cele 2 cromatide unindu-se in centromer si formand cromozomul.

Centromerul este partea dintr-un cromozom in care se unesc 2 cromatide. In timpul diviziunii cromozomiale centromerul se divide longitudinal.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!

Re:Corpul omenesc 3 ani, 12 luni in urma #18496

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
Histologia si structura celulelor



Informatiile generale despre structura unei celule sunt date importante pentru orice persoana care este interesata de conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un corp sanatos.


Pentru Romana apasati CC

Vom descrie in acest articol structura de baza a unei celule umane.

Histologia
este stiinta care se ocupa de studiul microscopic al tesuturilor cu ajutorul unor tehnici speciale in combinatie cu un microscop electronic si cu o sursa de lumina.

Detaliile unei celule (chiar si cele mai generale) nu pot fi observate fara autorul acestor tehnici moderne.

Structura celulei


Structura celulelor variaza in concordanta cu tipul si specializarea celulei (structura celulei depinde de functiile pe care le indeplineste si in care parte a corpului se afla).

Fiecare celula contine in structura sa parti mai mici care sunt specializate pentru anumite functii:

* Membrana celulara tine in interiorul ei toate celelalte componente ale celulei si este selectiv-permisiva, lasand anumite substante sa treaca in si din interiorul celulei in afara ei.
* Centrozomii sunt responsabili de diviziunea celulara.
* Citoplasma este o subsatnta gelatinoasa si mentine componentele celulei la locul lor in interiorul ei.
* Aparatul Goli al unei celule este de obicei conectat la un reticul endoplasmatic pentru ca inmagazineaza si transporta proteinele produse in acesta.
* Lizozomii sunt niste saculeti micuti plini cu enzime care ajuta celula sa-si foloseasca elementele nutritive. De asemenea lizozomii au rolul de a distruge celula dupa ce aceasta moare, desi in cazul unor boli acestia distrug chiar si celule sanatoase.
* Microvilii sunt niste proiectii alungite la suprafata exterioara a celulei (nu toate celulele au) si rolul lor este acela de a mari suprafata celulei prin care se face transferul de substante inspre si dinspre celula.
* Mitocondriile sunt producatorii de energie din interiorul unei celule si energia generata este in forma adenozin-trifosfatului. Cu cat o celula are nevoie de mai multa energie, cu atat contine mai multe mitocondrii.
* Membrana nucleara separa nucleul si nucleolul celulei de restul componentelor acesteia.
* Porii nucleari permit substantelor (nutrienti, informatii celulare) sa circule inspre si dinspre nucleu.
* Nucleolul este raspunzator de celelalte componente ale celulei.
* Nucleul celulei este centrul de control al celulei care contine informatia genetica (ADN) sub forma de gene si de asemenea informatia pentru formarea proteinelor. Informatia este imagazinata in cromozomi care sunt o forma de ADN.
* Ribozomii interpreteaza informatia primita de la nucleul celulei si sintetizeaza proteinele necesare.
* Reticulul endoplasmatic este locul in care se produc proteinele si lipidele si tot el este raspunzator de transportul acestora in interiorul celulei.

Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: 11 luni in urma De catre daniel.

Rasp: Re:Corpul omenesc 3 ani, 4 luni in urma #21284

  • daniel
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Postari: 12349
  • Puncte: 47815
  • Karma: 36
  • Honor Medal 2009
SISTEMUL CIRCULATOR

Sangele este indispensabil functionarii organelor si supravietuirii. Este mentinut in permanenta miscare intr-o retea de vase sanguine – artere, vene – care impanzesc tot organismul pentru a transporta oxigenul si substantele vitale nutritive in tesuturi, si pentru indeparta acele substante nocive care acumulandu-se ar putea deveni nocive.

Cat sange avem ?

Sangele constituie a 14-a parte din greutatea noastra corporala, deci volumul lui exact depinde de dimensiunile corpului.

Un barbat matur de statura medie, are aproximativ 5 litri de sange, iar o femeie matura de statura medie, o cantitate ceva mai mica. 45% din volumul total al sangelui este alcatuit din celule specializate, celule cu diferite functii speciale. Din acestea, cele mai semnificative sunt globulele rosii si si globulele albe. Aceste globule minuscule se afla intr-un lichid denumit plasma. Acesta este un lichid dens, de culoare galbuie deschisa, care contine proteine, sare si glucoza dizolvate in apa. Intr-un sistem circulator a unui om matur exista in jur de 3 litri de plasma, rolul cel mai important al acesteia fiind de agent de transport al celulelor albe si rosii.



VASELE DE SANGE


Pentru ca trupul nostru sa stea in viata, acesta trebuie sa primeasca o in mod constant mancare si oxigen. In acelasi timp dioxidul de carbon si alte substante produse de celule trebuie inlaturate din corp. Sistemul circulator este o retea de vase care permite inimii sa pompeze sangele prin corp. Vasele de sange sunt mici tuburi responsabile cu transportul sangelui peste tot in corp. Sistemul circulator uman este compus din inima si sistem de vase.



Sistemul de vase este format din 3 tipuri de vase :artere, vene si capilare.

ARTERA - este un vas mare de sange ce conduce sange bogat in oxigen de la inima pana la tesuturi si celule ale corpului. Aceste artere se impart in ramuri mai mici, numite arteriale, care au pereti musculari, si care prin contractie si prin relaxare rebleaza fluxul sanguin.

VENELE - sunt vase care transporta sange sarac in oxigen catre inima. Cand sangele da oxigenul tesuturilor isi schimba culoarea in rosu inchis si devine nefolositor pana cand nu cedeaza substantele de balast si nu se reincarca cu oxigen. Sangele incarcat cu toxine din capilare, ajunge in venule, care au diametrul putin mai mare, apoi in vene, care in sfarsit ajunge in inima. Peretele interior al venelor este captusit cu o mucoasa care, din loc in loc face cute, numite valvule venoase, indrumand sangele numai intr-un singur sens(spre inima). Aceste valvule opresc scurgerea sangelui inapoi in jumatatea dreapta a inimii, este pompat prin arterele pulmonare in capilarele plamanilor, unde dioxidul de carbon este inlaturat prin respiratie si se improspateaza cu oxigenul inspirat.Sangele oxigenat ajunge in partea stanga a inimii, de unde porneste din nou spre tesuturi.

CAPILARELE
- sunt de marime microscopica (o sutime de milimetru) si au o buna difuziune. Prin peretii lor se face schimbul de oxigen, substante nutritive, respectiv dioxid de carbon si substante de balast. Suprefata totala a capilarelor depaseste 6000 m², iar volumul lor este atat de mare incat nu se pot umple toate in acelasi timp cu sange.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: 11 luni in urma De catre daniel.
  • Pagina:
  • 1
  • 2
Moderatori: Petru
Timpul cand va fi creata pagina: 0.89 secunde