Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Istorie si cultura - Curiozitati

Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35485

Haremul - de la mitul placerilor sexuale, la regulile stricte din Palatul Sultanilor

Haremul, care in araba inseamna “loc interzis”, a ajuns sa fie sinonim cu tot felul de imagini care fluctueaza de la un paradis al pacerilor carnale, la o inchisoare a femeilor ajunse pe mana otomanilor sau a arabilor. Ce este adevarat si ce nu din povestile fanteziste tesute in jurul acestei institutii, dar si parte a locuintelor musulmane, ramane de vazut.



Despre aceasta institutie s-au pastrat putine lucruri si detalii. Multe din reprezentarile pictorilor din diverse epoci sunt doar legende fanteziste. In primul rand haremul este exclusiv o institutie musulmana. Totusi casatorii multiple si apartamente rezervate sotiilor, concubinelor si sclavelor se intalnesc si la alti lideri din Asia si nu numai. Un exemplu celebru este imparatul chinez, care avea mai multe sotii de diferite ranguri, dar si concubine. Acestora le erau rezervate apartamente specifice in Palatul Interzis.

Revenind totusi la Suleyman Magnificul si la epoca sa, atat serialul turcesc, cat si istoricii vorbesc despre influenta pe care o sclava ruteana, fiica unui preot pe nume Roxelana, ajunge sa o manifeste asupra unuia dintre cei mai puternici oameni ai secolului al XVI-lea. Ea va deveni Hurrem Sultan, sotie oficiala, si va fi favorizata impreuna cu copii ei in defavoarea celorlalti. Mai mult chiar, dragostea lui Suleyman pentru aceasta va face ca acesta sa ia multe decizii, inclusiv de strategie politica si diplomatica, influentat sau impreuna cu ea. Lucrurile acestea sunt oarecum exceptionale intr-o oarecare masura, pentru ca nu vorbim de o casatorie monogama; pe de alta parte, se deschide in istoria imperiala otomana o perioada in care haremul capata o influenta extrem de mare.



Inainte sa prezentam regulile dupa care a functionat haremul si cum trebuie el vazut in structura interna a Palatului Imperial, poate ar fi cazul sa spunem povestea cadanei si favoritei lui Suleyman Magnificul dupa moartea Roxelanei. Faptul ca totul era reglementat cu strictete si alegerea sotiilor sultanului nu erau intamplatoare o arata soarta acesteia. Ea si-a vandut randul altor cadane pentru a strange suma necesara construirii unei moschei pe numele sau. Din acest motiv sultanul a ordonat sugrumarea ei zicand ca „nu te poti astepta la credinta de la o femeie care vinde si schimba culcusul meu”.

Haremul in constiinta colectiva, folosit ca instrument de propaganda

Haremul este una din temele favorite ale feministelor cand se aduce vorba despre exploatare a femeilor de catre barbati. Pe de alta parte, antropologii si etologii trimit la harem pentru a sublinia natura poligama a speciei Homo Sapiens. Intr-o astfel de situatie ne intrebam unde este adevarul?

Casatoriile multiple sunt inca o practica destul de intalnita si azi. Interesant este ca ele se fac in ambele sensuri. In vreme ce noi cunoastem mai mult forma poligina, sub forma haremurilor la musulamani, africani sau al celor din antichitate de la egipteni, persani sau chinezi, toate acestea compuse din femei, trebuie spus ca in mai multe regiuni din Tibetul de azi se practica casatoriile poliandre, in care o femeie se casatoreste cu toti fratii sotului ei.

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35486

Sistemul de robi sau tributul de sange

Lasand deoparte confuziile din care multi au dezvoltat teorii si materiale de propagada, printre care acelea ca haremul era inchisoarea femeilor, locul unde se faceau tot felul de orgii sexuale sau dimpotriva ca numarului prea mare de cadane facea ca unele dintre ele imbatraneau si mureau virgine pentru ca sultanul nu avea timp de ele, haremul otoman avea o serie de reguli stricte si clare.

El facea parte integranta din sistemul de robi (kul) pe care se baza intreaga societate otomana, nu doar cea a Palatului Imperial. Palatul Sultanilor era centrul guvernarii statului otoman. Guvernatorii, comandantii militari si toti cei care exercitau autoritatea imperiala veneau din Palat si erau servitorii – robii sultanului. Acestia trebuiau sa datoreze tot sultanului si sa il urmeze orbeste. In palat ei primeau o educatie speciala, dupa care erau numiti in diverse functii de stat.

Robii datorau totul sultanului si de aceea legaturile cu familia crestina sau de o alta religie decat cea islamica erau retezate inca de la intrarea in devsirme. Copii erau recrutati la varste fragede pentru a deveni robi ai sultanului (la 3-7 ani), doar de la familiile crestine sau de o alta religie decat cea musulmana, din toate regiunile care apartineau exclusiv Imperiului. Tarile Romane, care erau platitoare de tribut si vasale nu aveau acest tribut de sange, asa cum se insinueaza in filmul lui Sergiu Nicolaescu, Mihai Viteazul. In plus, dreptul de viata si de moarte asupra robilor il avea doar sultanul, nimeni altcineva. Asadar, recrutarea robilor avea loc doar din raiale si din provinciile guvernate de pasa-le. Acestora se adaugau si robii proveniti din conflicte.

Pana la Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolelui, alegerea vizirilor se facea dintre musulmanii nativi, in particular ulema-le. Dupa ce acesta a ales un mare vizir dintr-o veche familie de birocrati, la moartea acestuia, yenicerii instigati de pasa-lele provenite dintre robi l-au ucis intr-un mod brutal si au impus regula ca marelel vizir sa vina doar dintre oamenii cu status de robi. Trebuie spus ca robi nu puteau fi copii ai musulamnilor. Motivul era acela ca in cazul in care copii vor ajunge in diverse functii isi vor sprijini familia mai mult decat pe sultan. Ne vom opri aici cu prezentarea sistemului de robi pentru ca el reprezinta un subiect aparte care impune o tratarea atenta si detaliata tocmai pentru a intelege ca acesti robi erau atent pregatiti, iar mentalitatea otomana despre sclavi si robi nu este asemanatoare cu cea general vehiculata. Fiecare dintre acesti indivizi aveau propria lor sansa sa devina o personalitate pe criterii de merit.



Haremul este parte integranta in acest sistem de robi. Daca de robii baietii care urmau sa devina paji si sa ocupe diverse functii in cadru administratiei palatului sau a birocratiei de stat se ocupa kapi agasi – eunucul alb, superintendentul intregului Palat, de roabe se ocupa harem agasi – eunucul negru. Rolul acestuia va creste mereu in momentul in care influenta uneia dintre sotii sau a haremului in ansamblu isi va face simtita prezenta asupra sultanului.

Spre exemplu la 1475 erau 400 de femei sclave in Palatul de la Topkapi. Toate aceste fete treceau printr-un proces de educatie si instruire. Cand ajungeau la palat toate erau novice – acemi-i. Sub supravegherea kahya kadin-ei – femeia supraintendent ele erau formate ca femei rafinate. Invațau principiile islamului, dar in acelasi timp si alte indemanari: broderia, cusutul, dansul, cantatul, folosirea instrumentelor muzicale, teatrul de marionete, nararea etc. Ca fiecarui paj, caruia i se incurajau aptitudinile, femeile din harem erau incurajate sa se dezvolte fiecare in diverse directiile. In timp, novicele dobandeau diferite ranguri: cariye, sagird, gedikli si usta. Din ultima categorie erau alese femeile care ajungeau efectiv in patul sultanului. Acestea se numeau haseki – favorite. Dintre ele erau alese cele patru sotii (patru este cifra pe care este considerata canonica de legea islamica). Acestea deveneau kadin – cadane. Totusi daca o favorita nastea un copil de sex masculin devenea bas-kadin si se bucura de o intaietate intre celelalte femei, primind chiar un apartament separat pentru ea si copii sai.



Un statut special aveau sotiile canonice luate de sultani dintre fiicele diversilor conducatori straini. Ele ajungeau direct in varful ierahiei, dar sultanul putea sa aiba o alta favorita. Cea care stapanea efectiv haremul era mama sultanului in functie – valide sultan. Ele puteau fi de multe ori dintre favorite si nu dintre sotiile recunoscute de seriat, legea islamica. In aceste conditii chiar a exista o perioada in care casatoriile canonice chiar nu au fost incurajate, iar influenta valide-sultan-elor a crescut foarte mult 1574-1687. Eunucul negru se afla in aceeasi subordonare fata de valide-sultan, precum eunucul alb fata de sultan. Dupa moartea mamei sultanului, prima kadana devenea conducatoarea haremului.

Femeilor nu le era ingaduit sa il intalneasca oricum pe sultan. Ele trebuiau sa se ascunda cand ii auzeau papucii de casa ai acestuia tinutuiti in cuie de argint. Nu era permis ca sultanul sa se indragosteasca de vreo novice. Personalul haremului ca si pajii primeau un stipendiu zilnic si o inzestrare cu haine, fiecare avand o uniforma speciala. Ideea ca 400 sau mai multe femei stateau timp de zeci de ani la dispozitia unui sultan este gresita pentru ca multe fete deveneau sotii ale pajilor atunci cand acestia paraseau Palatul pentru servicii in afara acestuia. Recrutarea si iesirea din serviciul direct al sultanului era un proces continuu.



Exista marturii ca moda pentru femeile din harem era putin diferita decat cea pe care o avem azi. Ideea ca omul frumoas trebuia sa fie in primul rand gras, vine tot din aceasta zona a haremului.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35487

Despre eunuci si paza haremului

Paza haremului era asigurata de eunuci, seful celor care pazeau haremul sultanului fiind cel negru. Ideea aceasta ca niste barbati, care totusi nu puteau ravni la sotiile liderului, sa le pazeasca este dustul de veche si intalnita din anticul Sumer . Termenul de eunuc provine din greaca veche si semnifica “pazitorul dormitorului”, insa dupa cum am vazut meseria era mult mai veche. Originea eunucilor in cadrul haremurilor este cu mult mai veche, chiar decat nasterea religiei musulamne. Acestia si-au insusit-o din Imperiul Bizantin, pe care l-au cucerit bucata cu bucata. In cadrul curtii imperiale a Bizantului activau multi astfel de eunuci angajati in functii administrative si comerciale. Practica o regasim chiar pana la inceputurile secolului XX in Palatul Interzis din Beijing.

Imparatul devenit ulterior sfant crestin, Constantin cel Mare, cel care a adoptat crestinismul drept religia oficiala in Imperiul Roman prin edictul de la Milan din 312, avea numerosi eunuci in curtea sa imperiala care ocupau posturi si functii inalte. Dupa ce cuceritorii arabi au cotropit provinciile din est ale bizantinilor, dar si Imperiul Persan, acestia au intrat in contact cu eunucii, care au intrat in slujba sultanilor. Dupa cum am vazut modelul palatului era reprodus la scara mai mica de toti functionarii imperiali, cei mai instariti permitandu-si sa aiba astfel de gardieni pentru haremurile lor.



In istoria omenirii se cunosc mai multe tipuri de castrare. Cand aceasta nu era folosita drept o pedeapsa a dusmanilor in timpul bataliilor, ea aparea sub doua forme. Prima si cea mai comuna consta in taiarea testiculelor. Acest procedeu era folosit pentru eunucii din Roma, Persia si Arabia. Cea de-a doua forma era folosita de secte cu motivatie religioasa sau drept pedeapsa pentru viol. In acesta varianta atat testiculele, cat si penisul erau retezate. Lipsiti de propria sexualitate si de capacitatea de a se reproduce, eunucii si-au gasit refugiul in intrigi, politica, specula, administratie, ajungand uneori sa fie cei care conduceau Imperiul Otoman si nu numai din umbra, alaturi de sultane (mamele sau sotiile liderilor), primele femei din ierarhia feminina a haremului.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35497

13 curiozitati din istorie

Uneori, micile curiozitati fac deliciul istoriei si prin intermediul lor uneori poti afla raspunsul la niste intrebari pe care poate ca nici nu ti le-ai pus vreodata. Va prezentam aici 13 curiozitati din istorie, de la cel mai scurt razboi din istorie la obiceiul ce sta la originea salutului militar modern.



1. Conform traditiei, primul inginer din Antichitate care a construit un pod peste Tibru a primit numele de ”Pontifex”, cuvantul insemnand ”constructor de poduri”. Pontifexul era vazut a o persoana care creeaza legaturi intre oameni, de aceea Marii Preoti romani au adoptat mai tarziu si titlul de Pontifex Maximus. In timpul Imperiului, toti imparatii aveau acest titlu. Ulterior, el a fost transferat catre conducatorul Bisericii Catolice. Papa are si astazi titlul de Pontifex Maximus.

2. In Evul Mediu, cavalerii care purtau armura trebuiau sa-si ridice vizorul atunci cand treceau pe langa rege pentru a fi recunoscuti. Acest obicei sta la baza salutului militar modern.

3. La momentul apogeului sau, in jurul anului 400 i.Hr., Sparta avea 25.000 de cetateni (femeile nefiind incluse) si 500.000 de sclavi, deci 20 de sclavi pentru fiecare cetatean.

4. Numele original al familiei regale britanice era Saxa-Coburg Gotha, preluat dupa ce Regina Victoria s-a casatorit cu Albert, printul de Saxa-Coburg Gotha. Numele a fost schimbat in 1917, in timpul razboiului, cand sentimentele anti-germane erau foarte puternice in sanul societatii britanice.

5. In timpul primei sale calatorii in Pacificul de Sud, din 1768, faimosul capitan James Cook a pierdut 41 de membri din echipajul de 98 de oameni deoarece acestia au murit de scorbut (boala cauzata de deficienta de vitamina C). Pana in 1795 importanta citricelor fusese recunoscuta de medici, iar sucul de lamaie a devenit in scurta vreme prezent pe toate navele britanice.

6. Imparatul roman Traian, care a domnit intre anii 98 si 117, a fost considerat cel mai mare dintre toti imparatii Romei. In timpul sau, imperiul roman a cunoscut cea mai mare intindere teritoriala. Dupa moartea sa, noii imparati erau onorati de Senatul Romei cu urarea ”felicios Augusto, melior Traiano”, care inseamna ”sa fie mai norocos decat Augustus si mai bun decat Traian”. In Divina Comedie a lui Dante, Traian este singurul imparat caruia i se permite accesul in rai.

7. In 1965, Congresul american a mandatat Serviciile Secrete sa ofere protectie fostilor presedinti si sotiilor lor pe viata. In 1997, Congresul a limitat durata acestor servicii de protectie la 10 ani dupa parasirea functiei, pentru presedintii alesi dupa data de 1 ianuarie 1997. Bill Clinton, ales in 1996, este ultimul presedinte care beneficiaza de protectie pe viata.

8. Cei mai ambitiosi conducatori si imparati ai Romei il admirau foarte mult pe Alexandru cel Mare. Cand Iulius Caesar avea 33 de ani si era general in Hispania, se spune ca ar fi inceput sa planga la vederea unei statui a lui Alexandru Macedon, spunand ca el nu realizase nimic, in timp ce Macedoneanul, la aceeasi varsta, cucerise intreaga lume.

9. Singurii doi oameni care au semnat Declaratia de Independenta pe 4 iulie au fost John Hancock si Charles Thomson. Restul au semnat pe 2 august, iar ultima semnatura a fost adaugata abia cinci ani mai tarziu.

10. Mai multe monede romane au fost gasite in America, sugerand ca nici vikingii, nici Columb n-au fost primii europeni care au ajuns in Lumea Noua. Monezile au fost gasite in statele Texas si Maine, dar si in Venezuela. Un grup de monezi a fost gasit intr-o movila din Texas ce dateaza din anul 800 d.Hr. In Oklahoma a fost descoperit o moneda din bronz, un tetradrahm, cu profilul imparatului Nero, iar cercetarile au aratat ca moneda a fost facuta la Antiohia in anul 63.

11. Cea mai lunga domnie a unui monarh a apartinut lui Pepi al II-lea, care a condus Egiptul timp de 94 de ani, intre 2278 si 2184 i.Hr. Urmatorul pe lista cu cele mai lungi domnii este Ludovic al XIV-lea al Frantei, cu 72 de ani petrecuti pe tron.

12. Cel mai scurt razboi inregistat vrodata s-a purtat intre Marea Britanie si Zanzibar, in 1896: el a durat… 38 de minute! La extrema cealalta, cel mai lung conflict a fost Razboiul de 100 de ani (sau, mai bine zis, 116 ani), purtat intre Anglia si Franta intre 1337 si 1453 (tratatul a fost insa semnat in 1475).

13. Se pare ca prima bomba aruncata de Aliati asupra Berlinului in Al Doilea Razboi Mondial a omorat singurul elefant aflat in Gradina Zoologica a orasului.

Sursa: http://www.historia.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35520

Suleyman I - un Alexandru Macedon al timpului sau

Soliman I (in turca: Süleyman) a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman si a domnit intre anii 1520-1566. Cu 46 de ani de domnie, este unul dintre suveranii care au ocupat tronul pentru o perioada lunga de timp. In Orient acesta este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul, dar si ca Legislatoraul (in turca: Kanuni), datorita implicarii sale in finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman.

Sultanul Soliman a fost cel mai puternic si cel mai cunoscut conducator din Europa secolului al XVI-lea, facand din Imperiul Otoman o putere de prima mana in balanta puterii de pe continent. Vom lasa lucrarile sale reformatoare si ne vom opri mai cu seama asupra campaniilor sale care i-au adus si supranumele de Alexandru Macedon al timpului sau. De altfel un mare simpatizant al marelui cuceritor, Soliman Magnificul a ajuns pe tron cand era inca destul de tanar, la 25 de ani. Trimisul venetian Bartolomeo Contarini il descria astfel: „El are douazeci si cinci ani este inalt, dar sarmos, si are un ten delicat. Gatul lui este un pic prea lung, fata lui este subtire, iar nasul lui e acvilin. Are mustata si o barba mica. Cu toate acestea, el are o infatisare placuta, desi are o piele palida. El va fi un Domn (regent) intelept, iubitor de studiu, si de oameni.”

De la inceputul domniei sale Suleyman Manificul intareste toate pozitiile pe care tatal sau, Selim I, un alt mare cuceritor al Imperiului Otoman, le ocupase atat in Europa cat si in Orientul Mijlociu. Primele masuri au fost cele luate impotriva guvernatorului Damascului, care se rasculase.
Prima parte a domniei il aseaza in randul marilor generali, a doua insa... mai mult in cea a diplomatilor.



Apoi in 1521, Soliman a reusit o victorie pe care nici chiar marele Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolelui, nu o reusise. El asediaza cu succes Belgradul. Stirea a cazut ca un trasnet peste statele crestine, pentru ca otomanii obtineau astfel drum deschis catre Regatul Apostolic Maghiar si catre Austria. In anul urmator, 1522, o noua piesa redutabila din angrenajul lumii crestine cadea - Insula Rhodos, care era controlata de cavalerii Ioaniti. Acestia din urma capituleaza dupa un asediu brutal, Suleyman lasandu-i sa se refugieze in insula Malta.

Suleyman va dovedi in timp ca este un abil politician si diplomat, si nu doar un bun comandant de osti. Ideea ca doar furia orbeasca, aproape barbara a legiunilor de yeniceri, i-a adus succesul este o afrimatie complet nerealista. In 1525, lumea crestina apuseana era rupa in doua intre puternicul Carol Quintul si regele francez Francisc I. In vreme ce Carol controla Spania si Imperiul Roman de natiune germana, ce avea in centru Austria habsburgica, Francisc I, invins la Pavia, si-a dat seama ca doar o alianta cu Imperiul Otoman l-ar putea scoate din incercuirea in care se afla. Totusi, o alianta cu turcii de o asemenea anvergura nu avusese loc niciodata.



Batalia de la Mohacs din 1526, cand Regatul Maghiar dispare de pe harta, il convinge pe Francisc I ca Suleyman Magnificul este intr-adevar o forta pe care s-ar putea baza in lupta sa cu Carol al V-lea. Mai mult chiar, in aceasta batalie Ludovic al II-lea al Ungariei si Boemiei (1506-1526) piere ucis. Alegerea lui Ferdinand de Habsburg in fruntea a ceea ce mai ramasese liber din fostul stat maghiar a dus la o perioada de lupte intre otomani si austrieci. Mai mult nobilimea maghiara, infricosata de perspectiva dominatiei otomane, alege colaborarea cu habsburgii subminand autoritatea lui Ioan Zapolya, voievodul numit de Suleyman.

Din acest motiv sultanul revine cu armata in Ungaria in 1529 si in 1532, cand incearca sa transeze prin razboi situatia de aici. Principalul obiectiv in ambele campanii era cucerirea Vienei, pe care a asediat-o in ambele dati. A fost cea mai ambitioasa expeditie a Imperiului Otoman si apogeul extinderii sale spre Occident. Cu o garnizoana de 16.000 oameni, austriecii i-au provocat lui Suleiman o infrangere si au creat o rivalitate geopolitica otomano-habsburgica care a durat pana spre inceputul secolulului al XX-lea. In ambele cazuri, armata otomana a fost afectata de conditii meteorologice nefavorabile si nu a fost aprovizionata la timp.



Dandu-si seama de pericolul extrem de puternic, Carol Quintul cere amiralului sau, Andrea Doria, sa deschida un front secundar in Mediterana, obligandu-l pe sultan sa trimita o faimoasa armada sub comanda temutului corsar Hayreddin Barbarossa. Francezii isi dau seama ca acesta este cel mai bun moment sa isi arate sprijinul, si in 1536 se incheie o alianta intre cele doua state. Prin aceasta, sultanul le garanta francezilor libertatea comertului in Imperiul Otoman. Planul general de actiune era ca otomanii sa intre in Italia prin sud, iar francezii prin nord. Pentru aceasta Suleman a ocupat porturile venetiene din Albania si Insula Corfu.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35521

Disiparea fortelor otomane

Suleyman este obligat din cauza tensiunilor din Persia sa deschida un nou front aici inca din 1533, cu Imperiul Safavid. Desi incununat de succes, acest conflict se intinde pe o durata lunga, blocand fortele marelui vizir Ibrahim Pasa pana in 1554. Teritoriile cucerite sunt semnificative, dar i-au diminuat forta de a ataca Occidentul. De asemenea, gandul de a-si egala idolul si de a deschide drumul catre India l-a determinat pe Suleyman sa deschida si un front in Yemen. Timp de vreo 10 ani (1538-1548), otomanii au ocupat si au pierdut diverse teritorii. Campaniile din aceasta zona vor fi reluate cu mai mult succes in aceasta zona dupa moartea lui Suleyman Magnificul.



Totusi, centrul actiunilor navale a ramas in Mediterana, unde din cauza aliantei cu Francisc I, amiralul otoman Hayreddin Barbarossa si flota sa au devenit cea mai mare forta navala. Batalia de la Preveza din 1538 a asigurat pana la Lepanto (in 1571) o suprematie de necontestat a otomanilor in Mediterana.

Ultima impresie lasata de Suleyman istoriei, ca mare razboinic, nu este tocmai cea mai buna. In 1565 porneste un nemilos asediu impotriva Maltei, locul unde se refugiasera cavalerii Ioaniti fugiti din Rhodos. Acest mare asediu esueaza insa dupa 18 luni, timp in care majoritatea oraselor malteze sunt distruse. Ajutorul venit din partea spaniolilor si perderile de 30.000 de soldati otomani fac din aceasta batalie o pata pe blazonul marelui Suleyman.

Ultimii 25 de ani ai domniei lui Suleyman, exceptand campaniile lui Ibrahim Pasa din Persia, au fost mai mult unii de tatonari, de consolidari ale pozitiilor obtinute. Vedem reveniri ale armatelor in Ungaria pentru a stapani nobilii maghiari, dar si diverse negocieri cu principii luterani, carora sultanul le sprijina lupta comuna impotriva catolicismului. Implicarile in diverse conflicte la nord de Marea Neagra cu Taratul Moscovei, in sprijinul tatarilor, a dus si mai mult la disiparea fortei otomane. Desi va mai exista o perioada de extindere a imperiului si in urmatorii ani, putem afirma ca domnia lui Suleyman Magnificul a fost si apogeul Imperiului Otoman, cand - atat pe mare cat si pe uscat - otomanii erau o forta de temut.



Interesant este ca desi Suleyman si-ar fi dorit foarte mult sa fie vazut ca un Alexandru Macedon al vremii sale, istoria ii consemneaza domnia putin diferit, tocmai din cauza ultimilor ani in care a fost pe tron. Istoricul Lord Kinross a spus despre sultanul Suleyman: „Nu a fost un mare militar, un om de sabie, ca tatal si stra-bunicul sau. El a fost diferit de ei, in masura in care el a fost, de asemenea, un bun scriitor. El a fost un mare legiuitor si un exponent marinimos de justitie.” Asadar ,marele cuceritor al Belgradului, al Bagdadului, al Budei si asediatorul Vienei, a ramas in istorie mai degraba ca un bun diplomat si un legiuitor, decat ca un razboinic de prim rang.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35522

Suleyman Magnificul, intre istoria ca si telenovela și istoria ca adevar

In ultima perioada putem observa popularizarea unui subiect pana nu demult mai putin cunoscut publicului larg romanesc. Este vorba despre viata si domnia lui Soliman I, al zecelea sultan al Imperiului Otoman. Popularitatea personajului survine pe fondul difuzarii de catre televiziunea Kanal D a serialului tradus in limba romana cu numele de „Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii”. Interesant este faptul ca serialul, cu mare priza la publicul romanesc, s-a bucurat de popularitate in zone cu o bogata mostenire otomana. Pe langa Turcia si Romania, putem mentiona difuzarea serialului in tari precum: Algeria, Azerbaidjian, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Egipt, Georgia, Ucraina, Ungaria, Iran, Irak, Iordania, Liban, Macedonia, Moldova, Palestina, Rusia, Serbia, Siria, Tunisia.



In cazul Romaniei, remarcabila este o explozie a informatiei despre personaj. Dorinta de informare a romanilor pe acest subiect a dus la o reeditare a cartii lui Vintila Corbul Roxelana si Soliman. Interesant este si sfarsitul unei casnicii in orasul Alba Iulia, din cauza dependentei sotiei fata de serial. Nu a fost surprinzatoare nici aparitia unei manele la moda in cotidianul romanesc de tip mahala.

Cine a fost, de fapt, Suleyman I?

Perioada din timpul domniei lui Kánuni Sultan Suleyman a reprezentat apogeul Imperiului Otoman. Intinzandu-se pe trei continente, el dispunea de o suprafata de peste 6 milioane de kilometri patrati, cu o populatie de peste 25 de milioane de oameni, depasind cu mult populatia celorlalte state europene. Razboaiele purtate au adus turcilor imense bogatii si o autoritate tot mai mare. Moneda otomana a ajuns sa fie cea mai puternica din Europa. De asemenea, armata otomana era cea mai numeroasa de pe continent. Istanbulul reprezenta cea mai mare capitala din lume: 700.000 de locuitori.

Sultanul Suleyman a reusit sa imbine calitatile de bun strateg cu cele ale unui subtil om politic. A participat personal la majoritatea campaniilor otomane, a elaborat planuri de lupta si a condus efectiv politica externa, dar si pe cea interna a imperiului. Din initiativa sa personala au fost elaborate o serie de legi importante ceea ce i-a adus pentru orientali si numele de Legiuitorul (Kánuni).



Nascut suveran, inzestrat cu o maiestate distanta, impunator in stralucirea Curtii sale, dar și victoriile reputate la Belgrad, Rodos si Mohács, au intarit in mintea sultanului ca este primul monarh al timpului sau. Unii istorici au numit secolul al XVI-lea „secolul lui Suleyman Magnificul”. Sultanul era un mare iubitor al artelor, el insusi poet, sprijinitor al literaturii, cat si al artelor plastice. Remarcabila in perioada sa a fost activitatea arhitectului Koca Sinan, grec la origine, care a fost luat de catre turci de la varsta frageda pentru a fi facut ienicer. Acesta a marcat arhitectura otomana dand nastere unui stil propriu. A construit peste 81 de moschei, 33 de palate, 26 de biblioteci si numeroase cladiri ale marilor demnitari. Opera cea mai reusita a fost insa geamia lui Soliman, primind si numele acestuia Suleymanie.

Privind din alt unghi, Suleyman a fost insa si despotul oriental crud, gata sa lichideze orice oponent care i-ar fi amenintat statutul. Din ordinul sau au fost omorati prietenul sau intim Ibrahim, precum si doi dintre fii ai sai: Mustafa si Baiazid. Daca la inceputul domniei Soliman a fost un reformator al imperiului, spre sfarsitul vietii el a devenit foarte banuitor cu toate persoanele apropiate. Nu a mai avut incredere nici in ieniceri si a infiintat un corp pentru a-i asigura securitatea: bostangii.

Domnia lui Suleyman constituie fara indoiala epoca de aur din istoria otomana. Insa tot in aceasta epoca se afla si originile elementelor de descompunere, economica si politica ale imperiului.

Ibrahim Pasa, frumosul favorit al sultanului

In afara de cea care va reusi sa-i cucereasca definitiv inima sultanului, o personalitate importanta a palatului a fost reprezentata de cel pe care Suleyman il va numi in functia de Mare Vizir, si anume grecul Ibrahim. Cel care va fi numit Makbul (Favoritul) si dupa moarte Maktul (Asasinatul) se nascuse in 1493 la Parga, un mic sat de pescari de pe coasta Adriaticii. Dupa anumite surse, se pare ca fusese rapit de pirati si vandut unei vaduve din provincia Maghnisa. Aceasta fiind impresionata de inteligenta lui, ii dadu o buna educatie. Personaj poliglot, avand inclinatii spre muzica, a fost crescut la scoala palatului din Istanbul si a trecut mai tarziu in slujba lui Suleyman inca de pe vremea cand era doar guvernator al provinciei Maghnisa.



Ceea ce nu aminteste serialul turcesc este posibila relatie, mai mult decat prieteneasca, a celui ce avea sa devina in scurt timp marele vizir cu sultanul. Frumusetea fizica a lui Ibrahim a fost remarcata de la inceput de catre sultan. Ascensiunea lui in ierarhia otomana a fost fulgeratoare, pe masura prieteniei cu Suleyman, ce era cam de aceeasi varsta cu el.

Desi sursele otomane nu amintesc de aceasta, conform unor marturii ale surselor straine de la Istanbul, se pare ca Ibrahim si Suleyman petreceau o mare parte din timp, dormind si luand masa impreuna. In clipele in care nu erau aproape isi trimiteau biletele dintr-un pavilion in altul al seraiului. Se plimbau impreuna fara escorta prin gradinile palatului sau cu barca cu un singur vaslas pe Bosfor. Nimeni nu mai vazuse o asemenea intimitate intre un sultan si un sclav.

Suleyman si Roxelana

Haremul sultanului cuprindea femei din toate regiunile imperiului, cat si din exteriorul acestuia. Exista o concurenta intre cei care incercau sa intre in gratia sultanului aducandu-i „cea mai frumoasa” floare din tinutul sau. Pazit de o garda speciala formata din eunuci negri, haremul cuprindea in jur de 300 de femei, resemnate cu soarta lor, stiind ca nu au nicio sansa de scapare. Singurul ideal al acestora il reprezenta dorinta de a intra in gratia sultanului, fie si numai pentru o simpla conversatie.



Pana la aparitia principalului personaj din harem, Suleyman facuse o pasiune deosebita pentru Mahidevran, cea denumita „Trandafirul primaverii” (Gülbahar), devenita mama copiilor sai (doi baieti si o fata): Mustafa, Ahmed si Raziye, insa la varsta de 26 de ani o intalneste pe cea care ii va schimba viata si totodata destinul Imperiului Otoman.

Cunoscuta in film cu numele de Alexandra, in literatura de specialitate ca Roxelana, ceea ce ar insemna „Rusoaica”, Alexandra sau Anastasia Lisowska este descrisa de ambasadorul Venetiei ca fiind destul de scunda „non bella ma grassiada”. Mai tarziu, ea vacapata prin atitudinea sa joviala porecla de Hürrem (Vesela). Prin farmecele ei va deveni pana la batranete singura stapana a inimii lui Soliman. Dupa un incendiu care pustiise Vechiul Serai, Roxelana se muta cu autorizatia sultanului in palatul nou – Topkapi Saray, luand cu ea o multime de eunuci albi si negri, servitoare si servitori, ceea ce a produs o serie de schimbari catrastofale in viata politica a imperiului, prin implicarea tot mai mare a personajului in deciziile politice luate de sultan.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 2 ani 11 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35523

Intrigile seraiului

Succesul definitiv al Roxelanei a fost obtinut in momentul in care Suleyman s-a decis sa o ia de sotie. Casatoria nu a fost mentionata decat in sursele externe, fiind dezaprobata de catre oamenii de la curtea sultanului. Niciun cronicar turc nu o mentioneaza. In bratele sultanului, adeseori cu ochii in lacrimi, ea reusea sa trimita la moarte persoanele considerate a fi incomode pentru ascensiunea la putere a fiilor ei. Cele mai mari prejudicii aduse imperiului au fost cauzate de trimiterea la moarte a marelui vizir Ibrahim Pasa. Omul de baza si prietenul intim al sultanului a fost ucis prin strangulare de catre unul dintre eunuci; strangularea cu funia de matase reprezenta modul in care erau executati inaltii demnitari, cat si personalitatile din interiorul familiei sultanilor, varsarea de sange in randul acestora fiind considerata a fi un pacat.



O alta victima a acestui mod de executie a fost mostenitorul tronului, printul Mustafa, tanar viteaz, bun diplomat si talentat poet. Fiul primei sotii a lui Suleyman a fost acuzat de vini imaginare. El a fost ucis sub ochii tatalui sau, tot prin strangulare. Calea spre ocuparea functiei supreme in Imperiul Otoman de catre fiul Roxelanei, cunoscut in istorie ulterior cu numele de „Selim cel betiv”, era deschisa, dupa domnia lui Suleyman, Imperiul Otoman intrand intr-o lunga perioada de declin. Asa cum am observat mai sus, semintele decaderii imperiului fusesera sadite inca din timpul marelui sultan. Domnia lui Selim al II-lea (1566-1571) a inaugurat epoca sultanilor care lancezesc in palate, iar favoritismul, intriga si coruptia patrund tot mai mult in randul administratiei si armatei.

Criticile aduse serialului

Conform surselor din presa turca, serialul a fost considerat nerespectuos, indecent si bazat pe cultul placerii. S-au inregistrat peste 70.000 de plangeri despre serial in cadrul R.T.Ü.K. (o institutie similara cu C.N.A.-ul romanesc), iar postul Show TV a fost avertizat sa publice scuze pentru criticile aduse unei personalitati istorice (Suleyman fusese adeseori prezentat ca un mare pasionat al vinului sau in postura unor scene de sex cu supusele).

Primul ministru si presedintele Partidului Dreptate si Justitie (Adalet ve Kalkinma Partisi, abreviat AKP), Recep Tayyip Erdogan, cunoscut pentru vederile sale islamiste, a condamnat serialul ca fiind un efort de a arata istoria intr-o lumina negativa tinerelor generatii. Conform unor surse, premierul ar fi declarat: „El si-a petrecut 30 de ani din viata in saua calului, nu in palate, asa cum ne este aratat la televizor. Ii blestem si ii condamn pe realizatorii acestui serial si pe proprietarii acestui post de televiziune, care se joaca cu valorile poporului. Ei trebuie sa primeasca o lectie”.

De asemenea, au existat si politicieni turci care au solicitat scoaterea in afara legii a serialului. La inceputul difuzarii lui in Turcia, grupuri de nationalisti si islamisti turci au protestat in strada, dar serialul a ramas la standarde inalte de audienta; el a fost contestat si de urmasii dinastiei otomane, acestia declarand ca pelicula denigreaza figura marelui sultan.
Reactia opozitiei turce nu a intarziat sa apara, criticile aduse de Erdogan fiind vazute ca un atentat la adresa secularismului lasat mostenire de catre fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atäturk.

Serialul reflecta, asadar, disputa dintre doua directii ale politicii Turciei contemporane: secularism vs. traditie. Interesanta este și disputa dintre doi exponenti principali ai acestor curente: pe de-o parte, premierul turc avand viziunile conservatoare, asa cum am observat mai sus, pe de alta, cea a actorului principal din serial, care il interpreteaza pe Suleyman, Halit Ergenc. Intr-un interviu acordat site-ului eva.ro, actorul declara: „Au existat anumite tensiuni pentru ca oamenii si-l imaginau pe Suleyman Magnificul pe un piedestal. Era o imagine cumva schematica, rece. Serialul l-a umanizat pe Suleyman si a reusit pana la urma sa convinga publicul ca nimeni nu isi propunea sa murdareasca memoria unui mare om”...

Daca debutul serialului in Turcia a fost insotit de proteste ale islamistilor, pe actorul Halit Ergenc il intalnim alaturi de sotia sa ca participant in timpul protestelor taberei opozitiei din lunile mai-iunie anul curent. Pornite initial in Piata Taksim impotriva masurilor ce aveau in vedere taierea a 600 de copaci care n-ar fi permis ridicarea unui proiect imobiliar, ele s-au extins in principalele orase ale Turciei, condamnandu-se politica islamista a premierului turc. Protestele au degenerat in violente atat in Istanbul, cat si in orase precum Ankara si Izmir. La data de 14 iunie 2013 seful guvernului, Erdogan, renunta la reprimarea protestelor in forta. In cadrul unei delegatii de negociatori formata din 8 protestatari si 8 persoane din randul artistilor sustinatori ai protestelor il regasim si pe actorul Halit Ergenc.

Inadvertente prezentate de istorici despre serial




O serie de critici aduce serialului si istoricul de profesie Paraschiva Victoria Batariuc. In calitate de doctor in istorie medievala, domnia sa enumerat o parte din inadvertente legate de serial: inexistenta tehnicii fatetarii inelelor in secolul al XVI-lea; caftanul lui Suleyman nu este adecvat epocii; femeile nu se imbracau dupa moda venetiana, deosebit de permisiva in serial fata de rigorile islamice ale epocii; Ludovic al II-lea, rege al Ungariei, nu este prezentat ca un tanar conducator cu parul blond, ci precum un barbat intre doua varste, iar ardeiul nu fusese inca adus in Imperiul Otoman din America. Doamna Batariuc considera serialul mai degraba „umoristic” decat istoric, iar imaginea idealizata a sultanului nu ar trebui glorificata de romani, avand in vedere prejudiciile aduse de catre acesta statului medieval Moldova.

Indraznim sa completam lista cu alte cateva detalii: reprezentarea unei harti mult prea bine definite in raport cu informatiile de cartografie din timpul sultanului; nu se vorbeste prea mult despre caracterul cosmopolit al Istanbului in epoca, perioada in care aproximativ 40% din populatie nu era de etnie turca; iar Roxelana vorbeste curent limba otomanilor inca din momentul aducerii ei ca sclava pe o corabie din Crimeea.

In loc de concluzii

Serialul face parte din categoria filmelor de popularizare a istoriei. Asa cum am vazut mai sus, critici pot fi aduse atat din partea islamistilor, cat si din partea istoricilor de profesie. Conform producatorilor, s-a urmarit respectarea adevarului istoric (dupa afirmatiile lor, serialul a beneficiat de consultanti stiintifici) cel putin in ceea ce priveste prezentarea aspectelor de viata cotidiana, decorurile (reconstruirea la aceeasi scara a unor interioare din palatul de la Topkapi) sau trasaturile personalitatii conducatorului. Comparandu-l insa cu alte seriale de popularizare, precum „The Tudors”, „The Borgias” sau „Rome” (difuzat in perioada 2005-2007 de catre postul HBO), serialul despre Suleyman Magnificul difera considerabil; el imbraca haina unei telenovele, a unei soap-opera, iar publicul ținta nu e reprezentat de pasionații de istorie. Daca serialele mai sus mentionate pun accentul pe ideea de documentare a publicului larg, serialul turcesc accentueaza mai mult o latura romantata a istoriei otomane, accentuand mai degraba latura artistica.

12 lucruri pe care nu le stiai despre serialul Suleyman Magnificul!
http://www.opiniatimisoarei.ro/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-serialul-suleyman-magnificul-afla-lucruri-inedite-despre-actori-si-film/31/03/2013/
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 2 ani 11 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35524

Cum l-a determinat Roxelana pe Suleyman sa-si omoare fiul

„Mandru, orgolios, sigur pe sine, Suleyman si-a urmat drumul trasat de istorie pana in momentul in care, pe cand avea doar 26 de ani, a intalnit o sclava care i-a bulversat destinul. Recent revenit din campania de la Belgrad, sultanul si-a anuntat haremul ca doreste sa petreaca noaptea cu o noua sclava.

Astfel, toate sclavele s-au gatit cu cele mai frumoase podoabe pentru ca exista o veritabila concurenta intre ele, fiecare dorind sa fie cea mai frumoasa si sa fie remarcata de sultan deoarece tot viitorul lor putea depinde de decizia acestuia. Soliman a defilat in fata tuturor sclavelor aliniate, care aveau ochii lasati in pamant, cu exceptia unei rutence, cu sanii descoperiti, care il fixa fara incetare. Aceasta a fost amuzat de privirea sa rautacioasa, de nasul ei carn, de tenul luminos si de corpul frumos. Fericita aleasa era Roxelana (Hürrem), fiica unui preot din Rutenia (Ucraina), prizoniera de razboi in cursul campaniei din Crimeea din timpul domniei lui Selim I, vanduta ca sclava lui Makbul Ibrahim Pasa, care, dupa ce i-a oferit o educatie solida, a oferit-o cadou reginei-mame, sultana Hafsa. Aceasta, fermecata de gratia si manierele tinerei, a trimis-o in haremul fiului sau, Soliman Magnificul. Tot ea este cea care ii va da numele de «Hürrem» – «cea vesela».


Foto: Hürrem Haseki Sultan, nascuta Alexandra Anastasia Lisowska, si cunoscuta drept Roxelana (sotia lui Suleyman)

Hürrem stia ca in acea seara isi juca destinul, ca aceea era singura ei sansa: ori devenea o persoana importanta, ori ramanea sclava toata viata. Sultanul a apreciat vitalitatea celor 17 ani ai sai si, cu cat vorbea mai mult cu ea, cu atat devenea mai interesat. In acea noapte, Hürrem si-a etalat calitatile pentru a-l multumi pe sultan si, daca luam in considerare cantitatea si calitatea cadourilor primite, cu siguranta a reusit. Dupa ce sultanul a cerut sa o revada de mai multe ori, ea a devenit rapid favorita sa si a inceput sa fie respectata in harem, consolidandu-si pozitia in momentul in care a ramas insarcinata. Ulterior, dupa nasterea fiului lor, Hürrem a vrut sa paraseasca haremul, dar Soliman Magnificul, contrar traditiei, s-a casatorit cu ea, devenind astfel cea de-a doua sotie a sultanului.

Dragostea sultanului pentru Hürrem a infuriat-o pe prima sotie, sultana Mahidevran. In consecinta, a inceput o adevarata batalie intre cele doua femei, lupta ce se acutiza de la o zi la alta, in ciuda eforturilor depuse de regina-mama in incercarea de a le impaca sau macar de a le tempera pe cele doua. Cronicile perioadei afirma ca, intr-una din zile, femeile s-au batut atat de tare incat Hürrem, exagerandu-si ranile, a reusit sa convinga sultanul ca, pentru a o pedepsi pe Mahidevran, trebuie sa o exileze la Manisa, provincie al carei guvernator era chiar fiul acesteia, Mustafa. Dupa moartea mamei sultanului, Hürrem a devenit stapana haremului, mai ales ca, in acest interval, ea ii nascuse deja lui Suleyman patru baieti: Mehmet, Selim, Baiazid si Cihangir.

Aceasta fosta sclava ruteana, ce manuia la fel de bine pana si sensul cuvintelor, l-a determinat pe sultan sa se indragosteasca atat de nebuneste de ea incat, de multe ori, acesta parea ca o asculta orbeste. De altfel, atunci cand pleca in campanie, ea ii scria scrisori care incepeau cu: „Maiestatea Sa, sultanul meu, iubirea inimii mele, soarele tarii mele, steaua fericirii mele”, cuvinte ce il atingeau profund pe suveran, care ii raspundea prin mesaje arzatoare precum: „Iubirea mea, draga mea, confidenta mea, viata mea, clarul meu de luna, sultana mea, regina tuturor frumusetilor” etc. [...]

Profitand de marea iubire a sultanului pentru ea, Hürrem a inlaturat toate barierele care ii blocau ambitiile. Cu toate acestea, chiar daca toata lumea ii accepta capriciile, ea nu avea nicio influenta asupra primului-ministru, ba chiar era geloasa pe prietenia pe care sultanul i-o purta lui Ibrahim Pasa. In plus, marele vizir il sustinea pe Mustafa ca print mostenitor, fiul sultanei Mahidevran. In consecinta, Hürrem urmarea sa il elimine pe acest om, care ii compromitea toate proiectele, in ciuda opozitiei lui Soliman Magnificul. Ruteana era o femeie inteligenta si stia ca nu castiga nimic daca insista, asa ca a preferat sa aiba rabdare si sa isi consolideze in timp pozitia pentru a-si realiza planurile.

Astfel, pentru a combate trio-ul format din marele vizir, sotia acestuia, Hatice, care era si sora suveranului, si Mustafa, fiul din prima casatorie, Hürrem a luat decizia de a-si casatori fiica, Mihrimah, cu Rüstem Pasa, emirul din Diyarbakir. In acest mod, a reusit sa construiasca o a doua tabara, care sa contrabalanseze puterea de decizie a celor trei si sa isi sustina propriii copii in lupta pentru tron in detrimentul lui Mustafa.

Pentru a-si atinge scopurile, trebuia ca marele vizir sa dispara, lucru nu foarte dificil, avand in vedere ca acesta s-a lasat purtat de capriciile puterii si a realizat mai multe erori. Desi casatorit cu sora sultanului, Ibrahim Pasa avea o metresa, Muhsine, cu care tinea corespondenta in timpul calatoriilor sale. Intr-o zi, una dintre scrisori a ajuns in mainile sotiei sale, care i-a facut o scena – incident rau primit la palat. Mai tarziu, o grava greseala facuta de marele vizir a fost ca a declarat unui ambasador: «Cuvantul meu valoreaza mai mult decat cel al sultanului», replica ce a fost repetata si monarhului, acesta considerand-o ofensatoare. Cu o alta ocazie, in timp ce era in misiune in strainatate, marele vizir a semnat un act in care se autoproclama «Ibrahim, marele comandant al armatei». Sultana Hürrem a gasit in aceste trei evenimente momentul prielnic pentru a zdruncina integritatea reputatiei acestuia. Mai mult decat atat, in timpul campaniei din Persia, Ibrahim Pasa a comis si alte doua erori importante, care au servit planurilor sultanei. Pe de o parte, se presupune ca l-a spanzurat fara motiv pe ministrul de finante, Iskender Çelebi, si, pe de alta parte, a fost gasita o scrisoare care dezvaluia un acord impotriva imperiului intre marele vizir Ibrahim Pasa si imparatul Carol V (Quintul).

In acest context, sultanei Hürrem i-a fost usor sa il convinga pe suveran ca a venit momentul ca marele vizir sa fie eliminat. Intr-o seara, Ibrahim Pasa a fost invitat la palat si, dupa ce a fost ospatat bine, s-a retras intr-una dintre camerele Seraiului, dupa cum avea obiceiul, unde a fost spanzurat de un calau din ordinul sultanului. Cel care era primul ministru «stimat» (Makbul) a ajuns primul ministru «asasinat» (Maktul). Deci, nu mai exista nicio persoana care sa il protejeze pe printul mostenitor Mustafa. Acesta era momentul asteptat de Hürrem, insa pentru a-si indeplini scopurile, trebuia sa fie prudenta si sa aiba in noul mare vizir un aliat. Pentru acest lucru, ea a reusit sa il aduca in functie pe ginerele sau, Rüstem Pasa.


Foto: Uciderea printului mostenitor Mustafa din ordinul tatalui sau, Suleyman

Hürrem a plasat spioni in jurul lui Mustafa, ceea ce i-a permis sa fie la curent cu cele mai mici gesturi pe care le facea acesta. Totodata, ea a schimbat continutul scrisorilor dintre el si tatal sau astfel incat sultanul a fost cuprins de manie in fata insolentei fiului sau. Intr-o zi, acesta i-a scris: «Mustafa, fiul meu, nu te revolta impotriva puterii», dar scrisoarea s-a pierdut sau a fost falsificata. Suveranul si-a trimis marele vizir pentru a-l sfatui pe fiul sau, dar acesta s-a intors cu mesaje mincinoase, facandu-l sa creada ca fiul sau uneltea o insurectie, alaturi de popor si armata, pentru a-l rasturna si a-i lua locul pe tron. In realitate, Mustafa nu avea o asemenea intentie, insa aceasta urzeala de minciuni au epuizat rabdarea batranului sultan, care, plin de remuscari si de regrete pentru ca isi iubea enorm fiul, a decis sa il condamne la moarte. Acesta a fost inmormantat alaturi de fratele sau, Mehmet, print de Manisa, in cavoul ridicat in gradina moscheii Sehzade (printi mostenitori), construita in 1542 de Mimar Sinan. [...]

Izolat in durere, Soliman Magnificul s-a dedicat in intregime religiei si, intre timp, i-a comandat arhitectului sau sa construiasca moscheea Süleymaniye. Sultana Hürrem, de asemenea, se linistise si, pentru ca nu mai avea nicio lupta de dat, se ocupa si ea de ctitorii pioase. A cerut sa se construiasca o baie publica dubla (hamam) in fata bisericii Sfanta Sofia si un complex religios la Haseki.

Marele vizir, Rüstem Pasa, care a fost decazut, si-a salvat capul, implorand sa fie gratiat de sultan, iar noul prim-ministru, Ahmet Pasa, caruia la numire Suleyman i-a promis ca nu ii va cere niciodata pecetea de mare vizir, nu s-a lasat influentat de sultana Hürrem. In 1554, o alta miscare de revolta populara, declansata din cauza unei persoane care semana cu printul mostenitor Mustafa si instigata, dupa cum se crede, de catre Baiazid, un alt fiu al lui Hürrem, a fost innabusita, a costat capul lui Ahmet Pasa. [...]

Hürrem, care il dispretuia pe noul prim-ministru, a urmarit, cat timp acesta se afla in functie, sa il elimine, insa juramantul lui Soliman era un important impediment. Astfel, intr-o zi, i-a soptit fatarnic sultanului: «Ai jurat ca nu il vei face niciodata sa predea pecetea de mare vizir. In cazul asta, ar trebui sa il omori! Asa te vei putea debarasa de el, fara sa se considere ca ti-ai incalcat juramantul». Ahmet Pasa simtea ca sultanul il acuza, dar de asemenea stia ca nu o sa revina asupra cuvantului dat, insa batranul sultan s-a lasat inca odata convins de sotia sa, iar marele vizir a fost asasinat in sala de audienta a palatului din Topkapi, apoi inlocuit cu vechiul prim-ministru Rüstem Pasa.

Pentru sultana Hürrem, drumul era din nou liber pentru cei doi fii in viata, Baiazid si Selim, insa cei doi frati nu se intelegeau deloc intre ei. Baiazid semana cu tatal sau si era preferatul sultanei; era poet, virtuos, curajos si toti soldatii sai il iubeau. Selim, din contra, era detestat de toti. Trebuia ca tronul sa ramana al unuia dintre ei, dar cui? Pana atunci, sultana Hürrem disputa titlul pentru fiul sau mai mare, Selim; totusi, in acel moment, nu mai era la fel de hotarata. Ea nu a apucat sa fie martora acestei lupte fratricide, terminata cu victoria lui Selim, pentru ca, imbolnavindu-se la Edirne, a revenit la Istanbul si a murit in aprilie 1558, la varsta de 54 de ani. Ea a fost inmormantata in cavoul construit in numele sau din gradina moscheii Süleymaniye. [...]”

(Fragment din lucrarea Mystère des Ottomans. Le Harem, autor Ilhan Akşit, Istanbul, 2010, capitolul „La Sultane Hürrem)
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 2 ani 10 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: manana

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35526

Crime si intrigi in familia Medici

Istoria familiei Medici se aseamana cu cea a celorlalte mari familii nobiliare din epoca: Borgia, Sforza, Orsini s.a. Este o istorie a ascensiunii catre culmile puterii, a invidiei si intrigilor ce decurg de aici si, in cele din urma, o istorie a decaderii. La origini o familie de bancheri de clasa mijlocie, familia Medici s-a transformat intr-o adevarata dinastie politica ce a condus Florenta timp de trei secole, care a dat lumii catolice patru papi si a carei pasiune pentru arta a facut din orasul toscan nucleul Renasterii italiene.



Epoca de Aur a Florentei familiei Medici a fost perioada secolelor XV-XVI, intre domnia lui Lorenzo Magnificul (1469-1492), cel mai cunoscut exponent al familiei, si cea a lui Cosimo I (1537-1574), ultimul mare conducator Medici. Aceasta este partea cea mai cunoscuta a istoriei familiei Medici, devenita faimoasa datorita lui Lorenzo I de Medici, cunoscut drept „Magnificul”, patron al lui Michelangelo si da Vinci. Noi ne vom opri insa in cele ce urmeaza asupra succesorilor lui Cosimo, ale caror povesti de viata sunt dominate de mistere pe care istoricii nu au reusit nici pana in ziua de astazi sa le desluseasca.

Toti marii lideri din aceasta familie au fost urmati de succesori prea slabi

Cosimo de Medici, fiul unui cunoscut comandant militar, ajunge sa conduca Florenta dupa ce ramura familiei din care se tragea Lorenzo Magnificul ramane fara mostenitori pe linie masculina. S-a facut atunci apel la o alta ramura a familiei, care preferase, pana in acel moment, sa se tina departe de scena politica, ocupandu-se in schimb de dezvoltarea bancii Medici. Cand ajunge la conducerea unei Florente cu grave probleme politice, Cosimo avea 17 ani; pana la sfarsitul domniei sale de aproape patruzeci de ani, orasul avea sa revina la gloria de odinioara, consolidandu-si atat pozitia politica, printr-o alianta cu Carol Quintul, cat si cea economica, prin revitalizarea comertului cu lana si matase.

Din casatoria cu Eleonora de Toledo, fiica viceregelui de Napoli, Cosimo a avut 11 copii (dintre care patru au murit inainte de a ajunge la maturitate). Dupa traditiile epocii, el si-a casatorit copiii in marile familii nobiliare sau chiar regale din Italia si Europa pentru a-si consolida aliantele politice. Spre exemplu, fiul cel mare, Francesco, care avea sa-i succeada la conducerea Florentei, se casatoreste cu Ioana de Austria, fiica Imparatului Romano-German. Isabella e maritata cu Paolo Giordano I Orsini, membru al unei importante familii nobiliare italiene, in timp ce Ferdinand este trimis in randul clerului inca din copilarie, fiind numit cardinal la doar 14 ani.

Cosimo I moare in 1574, la varsta de 55 de ani, si e succedat de fiul sau, Francesco. Asa cum si Lorenzo Magnificul a fost urmat la conducerea Florentei de un fiu care n-a reusit sa se ridice la standardele impuse de predecesorul sau, nici Francesco nu calca pe urmele tatalui. Ii lipseau talentul politic, interesul pentru bunastarea orasului si simtul etic. Astfel, cei 13 ani de domnie aveau sa fie marcati de o conducere de-a dreptul incompetenta, coruptie, violenta si intrigi.


Francesco de Medici si Bianca Capello (pictura aflata in colectia Museo di Capodimonte, Napoli)

Francesco de Medici distruge prestigiul familiei

Poate cele mai mari intrigi dintre toate au fost cea din jurul mortii sotiei sale, Ioana de Austria, si cea din jurul propriului deces, inconjurat si astazi de mister. Casatoria dintre Francesco si Ioana de Austria nu are o poveste fericita. Cei doi nu s-au inteles deloc, poate si din cauza dezinteresului manifestat de Francesco, iar Ioana a fost extrem de nefericita in Toscana, unde suferea din cauza dorului de casa. Relatia dintre cei doi soti a avut de suferit si din cauza infidelitatilor lui Francesco, care incepe o relatie cu Bianca Capello, o femeie de origine venetiana casatorita cu un oficial din Florenta.

Se pare ca cei doi nu s-au multumit cu o relatie clandestina (cunoscuta, insa, de toata lumea, caci Francesco nu s-a sfiit s-o instaleze pe Bianca intr-un palat special amenajat pentru ea), astfel ca au pus la punct un plan pentru a scapa de partenerii lor. Sotul Biancai moare in 1572, ucis pe strazile Florentei aparent din cauza unei intrigi amoroase. Se presupune insa ca sotia lui si amantul au fost implicati. Apoi, in 1578, moare si Ioana, iar Francesco se recasatoreste imediat. Graba cu care Francesco si Bianca si-au oficializat relatia dupa disparitia ultimei piedici din calea lor a trezit multe suspiciuni si s-a zvonit ca amorezii ar fi conspirat s-o otraveasca pe Ioana.

Relatia dintre Francesco si Bianca a trezit foarte nemultumiri in randul locuitorilor din Florenta, atat din cauza lipsei de morala dovedite de cei doi, cat si din cauza intrigilor ce i-au inconjurat. Insa soarta a facut astfel incat si moartea celor doi sa fie inconjurata de mister.

Cei doi mor in aceeasi zi, pe 17 octombrie 1587. Cauza mortii: oficial, malarie! S-a speculat insa ca Ferdinand, fratele lui Francesco, ar fi fost implicat, si ca cei doi ar fi murit otraviti in aceeasi maniera ca si Ioana. Abia in ultimii ani, dupa o serie de cercetari medico-legale, adevarul a iesit la iveala. O analiza a ramasitelor lui Francesco a dovedit prezenta parazitului care cauzeaza malarie, distruang astfel teoria conform careia el ar fi fost ucis. Asta nu inseamna insa ca si Bianca a murit din aceeasi cauza. Ramasitele ei nu au fost inca gasite (iar specialistii nu-si explica disparitia lor), astfel ca nu putem spune cu exactitate daca ea a murit tot de malarie sau, spre exemplu, a fost ucisa imediat dupa moartea sotului ei.

Dupa moartea lui Francesco, pe care locuitorii Florentei nu au regretat-o catusi de putin, conducerea Toscanei revine fratelui sau mai mic, Ferdinand, un cardinal foarte influent. Acesta paraseste clerul pentru a-si asuma mostenirea politica, reusind – pe parcursul unei domnii de 22 de ani – sa redea Florentei stabilitatea politica si economica.

Relatii ilicite, razbunari si crime

Moartea lui Francesco nu a fost singurul deces suspect din familia copiilor lui Cosimo. Cu doi ani inainte, sora sa Isabella, casatorita cu un Orsini, moare si ea in conditii inca neelucidate.


Foto: Isabella de Medici (portret atribuit lui Agnolo Bronzino)

Maritata cu Paolo Giordano I Orsini la varsta de 16 ani cu scopul consilidarii relatiilor dintre cele doua familii, Isabella de Medici a avut norocul de a-si putea pastra independenta, ea ramanand dupa casatorie in casa tatalui sau. In sursele din epoca, Isabella este descrisa ca o tanara frumoasa, plina de viata, putin impulsiva, independenta, inteligenta si educata. Era de asteptat, astfel, ca ea sa nu sa inteleaga cu sotul ei, cunoscut drept un barbat violent si razbunator, interesat mai putin de sotia lui si mai mult de o anume Vittoria Accoramboni.

Nefericita, Isabella de Medici isi gaseste consolarea intr-o relatie cu un var de-ai sotului ei, Troilo Orsini, care fusese insarcinat sa aiba grija de ea in perioadele in care Paolo era plecat. Relatia dintre cei doi se sfarseste insa in mod tragic, dupa ce Paolo Orsini afla despre ea si decide sa se razbune. Cu privire la aceasta chestiune, istoricii nu au informatii clare. Se pare ca Troilo Orsini ar fi fost ucis de asasini platiti de varul sau, in timp ce Isabella ar fi fost ucisa chiar de acesta. Aflata la vila familiei din Ceretto Guidi, Isabella moare in iulie 1576.

Potrivit informatiilor oficiale, ea ar fi fost gasita moarta de catre Paolo Orsini, care a sustinut ca sotia sa ar fi murit din cauza unei crize apoplectice. Zvonurile spun insa o cu totul alta poveste, in care Isabella ar fi fost strangulata chiar de catre sotul ei cu ajutorul catorva servitori. Mai mult decat atat, s-a spus ca Francesco de Medici ar fi fost cumva implicat (nu stim insa ce ar fi avut de castigat de pe moartea surorii sale). Daca in cazul mortii lui Francesco s-a gasit intr-un final raspunsul cautat, moartea Isabellei este si astazi un mister, caci cadavrul ei nu a fost inca gasit.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 2 ani 10 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 11 luni #35527

Decaderea familiei Medici

In momentul in care Ferdinand I de Medici ajunge la conducerea Florentei, orasul pierduse demult pozitia dominanta pe care o avusese in secolul XV. Cu toate acestea, Florenţa a cunoscut, in timpul domniei sale (1587-1609), o anume revitalizare, un ultim puseu al vechii glorii. Din pacate insa, ca si tatal lui inaintea sa, Ferdinand a fost succedat de o serie de lideri slabi. Nepotul sau, spre exemplu, Ferdinand al II-lea, conduce Florenta in perioada lui Galileo Galilei. Daca, la un moment, familia Medici sprijinise inovatiile in arta si stiinta care condusesera la dezvoltarea Renasterii, Ferdinand II cedeaza in fata presiunilor papale si refuza sa-l sprijine pe Galilei.

Astfel, unii specialisti au considerat ca slabiciunea lui Ferdinand si refuzul sau de a-l apara pe Galilei (si revolutia stiintifica pe care acesta o promova) a insemnat, oficial, sfarsitul familiei Medici ca mare patron al artistilor si savantilor si, implicit, al Renasterii florentine.

Oficial, familia Medici conduce Florenta si Marele Ducat al Toscanei pana in 1737, insa declinul este evident pe intreg parcursul secolului XVII, cand orasul – candva cel mai bogat din peninsula italiana – se indreapta incet catre faliment economic.


Foto: Cosimo de Medici asculta istoria Florentei, citita de Benedetto Varchi (pictura lui Joseph Ciaranfi)

Arhivele familiei Medici


Proiectul Medici este cel mai amplu proiect medico-legal din toate timpurile. In ultimii 10 ani, o echipa de experti europeni a exhumat cadavrele acestei mari dinastii italiene care au fost ingropate in cripta familiei Medici din Florenta. Filmul pune accentul pe doua perioade exceptionale din sec. al XVI-lea, timpuri in care descendentii lui Cosimo cel Batran si Lorenzo Magnificul ajunsesera deja conducatorii Toscanei si sotiile acestora faceau parte din dinastiile conducatoare ale Europei.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 2 ani 10 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 10 luni #35666

Medici: Godfathers of the Renaissance - de Medici: Parintii Renasterii (2004)



Documentar in 4 episoade. Ascensiunea familiei de Medici in lupta pentru putere, influenta politica, avutie si prestigiu.

Episode 1: Birth of a Dynasty (Nasterea unei dinastii)
Episode 2: Magnificent Medici (de Medici Magnificul)
Episode 3: Medici Popes (Papii)
Episode 4: Power vs Truth (Putere si Adevar)

Descarca subtitrare
>> Arhiva completa
http://www.titrari.ro/index.php?page=cautareavansata&z8=1&z5=0392433


Descarca film >>
http://kickass.to/the-medici-godfathers-of-the-renaissance-t1164829.html

Vizionare placuta si multumiri speciale traducatorilor ;)
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 10 luni #35667

Societatea franceza in timpul Imperiului napoleonian

In istoria Frantei napoleoniene, anul 1801 marcheaza instaurarea Consulatului pe viata al lui Bonaparte. Era al doilea pas catre puterea absoluta dupa preluarea puterii din 1799 in calitate de Prim Consul. Aceasta schimbare aduce o accentuare a aspectului monarhic al regimului lui Napoleon, care are de acum imaginea unui monarh.



Inca din 1799 noul regim dusese o politica de preluare partiala a ceremonialului regal, facilitand astfel tranzitia catre forma imperiala. Pasul final vine in anul 1804. Initial, Tribunatul propune proclamarea imperiului, dar Senatul se opune, solicitand garantii privind respectarea unor anumite drepturi (libertatea presei si a cuvantului, responsabilitatea ministeriala etc.). Dupa ce membrii Senatului sunt convinsi sa accepte trecerea la noul regim, in luna mai, printr-o procedura constitutionala, Senatul proclama Imperiul, schimbare prevauzta intr-o noua Constitutie (Constitutia anului XII) si intarita printr-un referendum national. Astfel, la putin mai mult de un deceniu de la Revolutie si de la ghilotinarea ultimului rege, Franta avea din nou un cap incoronat.

Imediat dupa proclamarea Imperiului, s-a pus problema manierei in care urma sa se organizeze incoronarea. In cele din urma, s-a ajuns la o incoronare asemanatoare cu cea tipic monarhica. Napoleon si-a pus insa semnul distinctiv asupra evenimentului, printr-o incoronare ce a semanat izbitor de mult cu cea a lui Carol cel Mare, conducatorul ultimului imperiu francez (carolingian). Singura diferenta notabila intre cele doua incoronari a constat in rolul Papei: daca, in Evul Mediu, Carol cel Mare si-a legitimizat pozitia fiind incoronat de Papa, in cazul lui Napoleon, Papa Pius VII nu a jucat niciun rol (a asistat insa la eveniment).



Franta ajunsese la maximul potentialului sau demografic in 1790, cand populatia tarii era de 28 de milioane de locuitori. Datorita implicatiilor multiple asupra societatii si statului pe care avea factorul demografic (din punct de vedere militar si fiscal), Napoleon s-a implicat in aceasta problema. Ia nastere asftel primul Birou modern de Statistica din istoria Frantei, care va realiza in cei 12 ani de existenta mai multe anchete.

Se observa, in aceasta perioada, semnele demografice distinctive care arata trecerea spre regimul demografic de tip modern. Este vorba de o scadere a natalitatii in paralel cu o scadere a mortalitatii (inclusiv a celei infantile). Care sunt cauzele care explica aceste schimbari? Mai intai, intrand in epoca moderna, se termina perioada crizelor de subzistenta, odata cu disparitia foametei si a marilor epidemii (ultima mare epidemie de ciuma din Franta are loc in 1720; locul ciumei, ca cea mai periculoasa boala, e luat de tifos si variola). Apoi, incepe procesul medicalizarii nasterilor si al profesinalizari moaselor, care face ca numarul femeilor ce mor la nastere sa scada dramatic.

Intre Revolutie si razboaiele Imperiului, conflictele militare au facut 1,4 milioane de victime in Franta. Dintre acestea, istoricii estimeaza ca Revolutia a facut 650.000 victime, iar razboaiele napoleoniene 750.000. Includem aici numarul soldatilor morti si pe cel al victimelor razboiului civil din Vestul Frantei (1793), precum si numarul victimelor executate in timpul Terorii. De retinut ca, in cazul razboaielor, nu luptele propriu-zise fac cele mai multe victime, ci epidemiile aparute in taberele militare.

Cele doua Frante

Perioada lui Napoleon a reprezentat, pentru societatea franceza, o perioada de dezvoltare. Cu toate acestea, pana la avantul revolutiei industriale, Franta ramane o societate rurala in proportie de 80%. Țaranimea proprietara de pamant este principalul sector social care il sprijina pe Napoleon si este, in acelasi timp, principalul rezervor pentru armata.

Țaranimea a fost clasa sociala care a avut cel mai mult de castigat in aceasta perioada deoarece, in conditiile unei cereri foarte mari pentru produse agricole (cauzata de razboi), preturile au crescut semnificativ, implicit si veniturile taranilor. Cu toate acestea, agricultura franceza ramane una inegala, cu mari disparitati, oglindind astfel societatea franceza in ansamblul sau.



Putem vorbi de doua Frante: Franta de N-NE, care e mai avansata din toate punctele de veder (socio-economic, industrial, educational etc.) si Franta de V-SV, ale carei performante in toate aceste domenii sunt mai scazute.

In Franta rurala, cele mai importate figuri erau Preotul si Institutorul (invatatorul). Preotii isi recastiga pozitia in societate dupa perioada laicizarii din anii Revolutiei si revin in comunitatile rurale. Cu toate acestea, trebuie retinut faptul ca numarul parohiilor a scazut destul de mmult, de la 40.000 in timpul Vechiului Regim la 30.000 in perioada napoleoniana. Fata de preot, Institutorul ocupa o pozitie relativ inferioara, dar el joaca totusi un rol important in societatea rurala.

Franta urbana, in schimb, e dominata de orasele mici si medii, in conditiile in care doar trei orase depasesc pragul de 100.000 de locuitori: Paris, Lyon si Marsilia. Pe de o parte, centrele urbane nu sunt inca foarte bine definite din punct de vedere administrativ, dar pe de alta parte functiile lor administrative sunt din ce in ce mai importante pentru birocratia imperiala. Este de remarcat ca in timp ce primarii de comune sunt numiti de prefectii locali, primarii oraselor sunt numiti de insusi seful statului.

Perioada imperiala este, pentru orase, o perioada de tranzitie catre tipul de oras modern. Apar muncitorii, cu un rol socio-economic din ce in ce mai mare, iar in mediul rural unele localitati se dezvolta ca orase industriale (exemplu: Saint-Étienne).

Noua aristocratie si Religia

O categorie sociala aparte este reprezentata de asa-zisii notabili ai regimului. In 1803, Napoleon creeaza o „nobilime a imperiului”, diferita de vechea aristocratie prin lipsa privilegiilor traditionale si prin caracterul meritocratic. Sunt create, asadar, 3600 de demnitati nobiliare: cavaleri, baroni, ministri, senatori etc., creand astfel o clasa aristocratica artificiala dependenta de regimul imperial.

In privinta religiei, dupa Concordatul din 1801, intre Biserica catolica si Napoleon se instaleaza o relatie cordiala, in conditiile in care Imparatul e interesat de sprijinul pe care biserica il poate oferi regimului. In urma Concordatului, Biserica obtinuse destul de multe drepturi si privilegii in statul francez. In plus, regimul incurajeaza renasterea vietii monahale si preluarea de catre congregatii (ordinele de calugarite) a unui rol social in materie de educatie si asistenta medicala. Sa nu uitam insa ca, pe langa majoritatea populatiei de religie catolica, in Franta exista si aprox. 800.000 de reformati, 20.000 de luterani si 77.000 de evrei.
http://www.historia.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 2 ani 10 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 10 luni #35668

Amorurile lui Napoleon

In ceea ce priveste sexul frumos, Napoleon a fost un om al extremelor. De avut, a avut mai multe femei decat oricare alt conducator din secolul al XIX-lea, dar de iubit cu adevarat, a iubit-o doar pe una. In rest au fost doar capricii, pasiuni si aventuri, care insa nu au ramas fara urmari.

Dupa prima afectiune pe care copilul de opt ani o simte pentru Giacominetta in insula Corsica, tanarul de 16 ani se inamoreaza de fiica pe nume Caroline a familiei Colombier din Valencia franceza…”aproape ca nu-ti vine sa crezi”…scrie el mai tarziu, “ca toata fericirea noastra consta in ciresele pe care le mancam impreuna”. Inocenta si platonismul tanarului se pierd doi ani mai tarziu, in cartierul rau famat Palais Royal din Paris, la intalnirea cu o prostituata – un eveniment care l-a incantat prea putin. Mai entuziasmat a fost de Luisa, sotia reprezentantului popular Turreau, o femeie extreme de frumoasa si plina de viata, pe care o cunoaste la Nisa in 1793.



Logodna cu fiica de negustor Desiree Clary, din Marseille, in aprilie 1795, este motivata indeosebi de simpatie si ratiuni practice: fata trebuia sa intre in posesia unei dote considerabile. Asadar, nicio mirare ca Napoleon cel in varsta de 26 de ani cedeaza farmecelor lui Josephine de Beauharnais, la finele anului 1795, in saloanele pariziene.

Iubirea


“Atunci Napoleon era din cale-afara de urat”, scrie o cunostinta. Josephine, dimpotriva, era “o dama foarte atragatoare plina de spirit”, subtire, cu par castaniu si ochi intunecati, stralucitori. Avea 32 de ani, era vaduva, mama a doi copii si iubita lui Paul Barras, unul dintre membrii directoratului care detinea puterea in Franta. Intrucat ea avea nevoie sa fie intretinuta pe termen lung, iar Napoleon se indragostise pana peste urechi, dar si pentru ca prin intermediul ei avea acces la cercuri politice si sociale importante, la 9 martie 1796 cei dpi se casatoresc. “Primeste o mie de sarutari din iubirea cea mai gingasa si cea mai sincera…”scrie el cu patima de departe. Deoarece la numai doua zile dupa nunta porneste in Campania italiana. Josephine, dimpotriva, il gasea destul de stangaci si se intalnea cu el mai mult sau mai putin public.



Dezamagit de aceasta mare dragoste care toata viata a ramas Josephine, Napoleon renunta in Egipt in 1799 la toata increderea pe care i-a acordat-o. “Sa ma insele astfel! Divortez de ea!”, tipa el la secretarul sau. Amantul ei, Pauline Foures, avea 18 ani, era chipes, blond – si insurat. Ca sa fie aproape de ea, la o intalnire varsa un pahar cu bautura pe rochia sa, pe care Napoleon trebuie s-o curete ore in sir…Totusi, prin farmecele ei, Josephine reuseste sa previna divortul, in ciuda lipsei unui mostenitor. Treptat ea ajunge sa-l iubeasca si sa fie geloasa. Avea si motive.

Capricii


Napoleon are numeroase aventuri de-o noapte, pe langa acestea relatii mai lungi sau mai scurte, printere care enumeram legaturile sale cu doamna Duchatel si Carlotta Gazzani. Pe frumoasa cantareata Guiseppina Grassini o aduce la Paris cand revine din cea de-a doua campanie din Italia, mascand aventura cu pretextul ca ii promoveaza talentul. Nemultumita din pricina vietii sale singuratice si statutului de metresa, artista il paraseste curand. Si fascinanta actrita de doar 15 ani Marguerite Josephine George, alintata de Napoleon “Georgina”, este pe lista cuceririlor sale. “Imparatul era, cel putin cu mine, bland, amuzant, cam ca un copil”, relateaza ea mai tarziu despre intalnirile care i se pareau foarte romantice. “Cand se anunta vreo dama, o ruga, fara sa ia privirea de la birou, sa il astepte in pat”, povesteste functionarul Stendhal…”pentru ca mai tarziu sa se intoarca nestingherit la lucru…cea mai importanta parte a intrevederii nu dura de regula mai mult de trei minute.”. Si contele Coulaincourt, unul dintre apropiatii sai, observa: “Imparatul era atat de dornic sa vorbeasca despre cuceririle sale amoroase, incat te gandeai ca le face doar de dragul de a avea ce povesti”. Deci o afirmare a propriei masculinitati, cu constiinta ca intreaga Europa se intreaba de ce marele imparat nu poate avea urmasi? Josephine avea doi copii sanatosi din prima casatorie si nu pierdea nicio ocazie sa-I aminteasca sotului sau despre asta. Cu toate acestea au venit si mostenitorii.

In ianuarie 1806 se naste fiica unei cunostinte de-a lui Napoleon, Emilie. De altfel mama sa era casatorita, deci paternitatea incerta. Un an mai tarziu cede lumina zilei la Paris un baietel, viitorul conte Leon, fruct al relatiei lipsite de dragoste dintre Napoleon si Eleonore Denuelle de la Plaigne, guvernanta surorii sale Karoline. Dar pentru ca frumoasa fata nu i-a trezit interesul doar lui Napoleon, nici de aceasta data paternitatea nu e sigura...

Pasiuni


S-a intalnit cu Maria Walewska, in varsta de 18 ani si maritata, probabil la o serata in Varsovia, in 1807, careia ii scrie dupa aceea: “Numai pe dumneata te-am vazut, numai pe dumneata te doresc. Da-mi repede un raspuns, care sa-mi domoleasca focul care ma mistuie!”. Fata nu a raspuns initial provocarii, pentru ca o aventura cu imparatul contravenea principiilor sale morale. Nationalistii, care sperau la o refacere a statului polonez prin intermediul lui Napoleon, o forteaza sa-I cedeze Imparatului. Asa ca petrece mai intai o seara cu el, plangand, apoi din ce in ce mai mult timp. In mod surprinzator se naste o iubire profunda. “Era o femeie fascinanta, un inger”, o descrie Napoleon fratelui sau Lucien: “Se poate spune ca avea un suflet la fel de frumos ca si chipul”.



Dar in loc sa oficializeze relatia, imparatul decide ca urmatoarea casatorie nu numai sa-i asigure urmasi, dar si sa intareasca pacea si sa-l ridice pe treptele vechilor case domnitoare europene. Prin urmare o alege pe fata imparatului austriac, de 19 ani, Marie Luise, pe care o place si chiar o invata sa danseze. Inca o data isi confirma faima si o cucereste pe fata inainte de a-i deveni sotie. Ii ramane fidel celei care pe 18 martie 1811, da nastere mult asteptatului mostenitor.

Napoleon - despre femei
  • E mai bine ca femeile sa lucreze cu acul decat cu vorba, mai ales cand se amesteca in treburile politice.
  • Trebuie oare ca printesele sa iubeasca? Ele nu sunt decat marfuri pe piata politicii.
  • Ca sa fii iubit, e nevoie ca femeile sa aiba indoieli si sa nutreasca temeri cu privire la taria si la durata pasiunii pe care o starnesc.
  • Alaturi de o femeie care sa ne indemne la bine, se vor gasi alte o suta care sa ne impinga numai la prostii
  • Adulterul nu este un fenomen, este o banala afacere de canapea.
  • Femeile sunt pretutindeni regaliste, dar asta nu trebuie sa ne mire; libertatea este o femeie mai frumoasa decat ele, care le pune in umbra.
  • Eu cred ca, in caz de faliment, femeia trebuie lipsita de toate drepturile ei matrimoniale, caci o femeie care stie ca va impartasi necazurile sotului se va abtine sa l antreneze in cheltuieli nechibzuite.
  • Eu nu accept sub nicio forma la curtea mea dominatia femeilor. Ele au prejudiciat lui Henric al IV – lea si lui Ludovic al XIV – lea; rolul meu este mai important decat al acestor printi, iar francezii au devenit prea seriosi pentru a ierta suveranului lor legaturi afisate si amante oficiale.
  • Divortul este cu totul in defavoarea femeilor; un barbat care a avut mai multe neveste nu se resimte, dar o femeie care a avut mai multi barbati imbatraneste inainte de vreme.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15091
  • Thank you received: 4340
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 2 ani 10 luni by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati acum 2 ani 10 luni #35672

Daniel a postat;

"Criticile aduse serialului

Conform surselor din presa turca, serialul a fost considerat nerespectuos, indecent si bazat pe cultul placerii. S-au inregistrat peste 70.000 de plangeri despre serial in cadrul R.T.Ü.K. (o institutie similara cu C.N.A.-ul romanesc), iar postul Show TV a fost avertizat sa publice scuze pentru criticile aduse unei personalitati istorice (Suleyman fusese adeseori prezentat ca un mare pasionat al vinului sau in postura unor scene de sex cu supusele)."


Cu prietenie iti amintesc de criticile aduse la noi in Romania despre Falsurile Istorice din Filmografia Sergiu Nicolaescu. Ca a fost comunist, bla, bla, bla...

Iata, peste tot in lume, filmografia infrumuseteaza istoria.
Nu cred ca este rau asa ceva, desigur in limita bunului simt.:)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4049
  • Thank you received: 696
  • Karma: 12
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Moderators: Petru

Aniversari

Nu exista aniversari