Prin utilitate publica se intelege orice activitate care vizeaza atingerea unor scopuri benefice in domenii de interes public general si/sau comunitar.
Cetatenii in general si mai ales tinerii, nu se implica mai activ in viata comunitatii si implicit in luarea deciziilor la nivel politico - administrativ din cauza unor probleme precum: lipsa de timp, lipsa de bani, lipsa de motivare, lipsa cunostintelor de specialitate, lipsa de responsabilitate, lipsa de eficacitate si lipsa de forta a procesului participativ. Aceasta situatie afecteaza atat autoritatile publice care nu beneficiaza de ideile creative de solutii ale cetatenilor privind problemele de interes public dintr-o anumita comunitate, cat si cetatenii de rand. Acestia se simt din ce in ce mai indiferenti fata de ce se intampla cu mediul socio-economic in care traiesc, mai neincrezatori in alesii locali si chiar mai "inraiti" fata de administratia publica si mediul politic.
E chin mare sa gasesti sau sa produci un termen care sa exprime realitatea infirmitatii. Limba romana rataceste intre substantive precum "deficienta", "invaliditate", "handicap" si "dizabilitate", cu aerul ca o semantica vaga atenueaza asperitatea realitatii aferente, iar un lexic abundent fie o incalceste definitiv, fie o imprastie, incat ajungem sa scapam de ea. O cariera fireasca s-ar fi cuvenit sa faca substantivul "deficienta", cu avantajul unui corelativ adjectival limpede, apt a lumina in formulari simple diferitele experiente ale omului: deficient de auz, de vedere sau deficient locomotor.
Justitia nu este nici buna, nici rea, ea este expresia timpului si a societatii in care functioneaza.
Dizabilitatea este unul dintre mijloacele semnificative de diferentiere sociala in societatile moderne, marcat substantial de influenta unor ideologii. Modul in care o societate exclude anumite grupuri sau indivizi implica procese de incadrare in categorii, punandu-se accentul pe aparitia si identificarea unor incapacitati, pe aspectele inferioare si inacceptabile ale unei persoane.
