Dizabilitatea este unul dintre mijloacele semnificative de diferentiere sociala in societatile moderne, marcat substantial de influenta unor ideologii. Modul in care o societate exclude anumite grupuri sau indivizi implica procese de incadrare in categorii, punandu-se accentul pe aparitia si identificarea unor incapacitati, pe aspectele inferioare si inacceptabile ale unei persoane.

Dizabilitatea apare ca o problema de drepturi umane. Implica lupta pentru alegere, justitie sociala si participare. In toate tarile se afirma necesitatea integrarii si se explica ritmul lent al progresului din cauza barierelor arhitecturale, financiare, tehnice, psihologice, sociale.

Persoanele cu dizabilitati sunt acele persoane carora mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata sociala, potrivit varstei, sexului, factorilor materiali, sociali si culturali proprii, necesitand masuri de protectie speciala in sprijinul integrarii lor sociale si profesionale.

Problematica dizabilitatii, a fost si este abordata, in principal, din perspectiva a doua modele: cel individual, de inspiratie medicala (care considera ca dificultatile persoanelor cu dizabilitati sunt datorate inferioritatii biologice si psihologice a acestora) si modelul social, care pune accentul pe mediul social neadaptat, considerat generator al dificultatilor persoanelor cu deficiente.

Modelul dominant a fost (si, din pacate, uneori continua sa fie) cel individual, care accentueaza asupra pierderilor sau incapacitatilor individuale, considerate generatoare de dependenta. Astfel, s-a ajuns la utilizarea unor etichete care au legitimat acest model medical individual, la anumite perspective negative asupra dizabilitatii si la neglijarea perspectivei proprii persoanelor cu handicap. In corelatie directa cu acest model, interventiile nu pot avea alt obiectiv decat adaptarea, ajustarea persoanei cu deficienta, aducerea acesteia cat mai aproape de ceea ce se considera a fi "normal". Din perspectiva modelului medical, oamenii au handicap ca urmare a deficientelor lor individuale, fiziologice sau cognitive. Raspunsul oferit de medicina consta in tratament sau reabilitare, stabilindu-se ca obiectiv revenirea la conditia "normala”, obisnuita, adica aceea de a fi valid.

Modelul medical a creat o ierarhizare in cadrul constructiei sociale a dizabilitatii si in determinarea egalitatii, prin:

• etichetarea intr-un mod care considera ca persoana cu handicap este inferioara;
• dezvoltarea tratamentului, ingrijirii, inclusiv a practicii si standardelor profesionale, a legislatiei si beneficiilor, pe baza acestei etichete de inferioritate sociala;
• negarea paternalista a libertatilor si autodeterminarii.

Modelul individual postuleaza ca problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati nu sunt altceva decat consecintele directe ale deficientelor lor specifice.

Modelul social pune accentul pe modul in care anumite caracteristici necorespunzatoare ale mediului fizic si social determina constrangeri la nivelul unei categorii de persoane. Toate persoanele cu handicap se confrunta cu experienta dizabilitatii ca restrictie sociala, daca asemenea restrictii apar drept consecinte ale inaccesibilitatii mediului construit, notiunilor discutabile privind inteligenta si competenta lor sociala, incapacitatii publicului general privind utilizarea limbajului semnelor, utilizarea alfabetului Braille sau atitudinilor ostile ale celor fara dizabilitati vizibile.

Din perspectiva modelului social, interventiile se concentreaza asupra mediului, urmarindu-se eliminarea restrictiilor, a barierelor care impiedica participarea persoanelor cu deficiente la diferitele aspecte ale vietii sociale.

Este necesara o implicare tot mai sustinuta a comunitatilor, atat in depistarea dizabilitatilor, cat si in procesul de reabilitare, unde trebuie sa se regaseasca masuri complexe, coerente, printre care si cele referitoare la educatie.

Clasificarea Internationala a functionalitatii, dizabilitatii si sanatatii

Clasificarile Internationale ale functionarii, dizabilitatii si sanatatii (CIF) pun accent pe participare si functia pastrata, nu pe incapacitate si restrictie, tin cont de factorii de mediu, cuprind domenii de sanatate si domenii asociate sanatatii. CIF nu se refera doar la persoanele cu dizabilitati, ci la toti oamenii. Astfel, Clasificarea Internationala a functionalitatii, dizabilitatii si sanatatii este si un instrument de realizare a drepturilor persoanelor cu dizabilitati, dar si o metoda valoroasa in standardizarea starilor de sanatate, unificarea abordarilor de diagnostic si de evaluare a starilor de sanatate si a functionalitatii.

Legislatia dizabilitatii in Romania

Legea privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati (nr. 448/2006)

Aceasta lege a fost actualizata pana la 1 ianuarie 2011 si contine urmatoarele capitole:

• Capitolul I: Dispozitii generale, definitii si principii
• Capitolul II: Drepturile persoanelor cu dizabilitati
• Capitolul III: Servicii si prestatii sociale.
• Capitolul IV: Accesibilitate
• Capitolul V: Orientare, formare profesionala, ocupare si angajare in munca
• Capitolul VI: Incadrarea in grad de dizabilitate
• Capitolul VII: Parteneriate
• Capitolul VIII: Finantarea sistemului de protectie pentru persoane cu dizabilitati
• Capitolul IX: Raspunderea juridica
• Capitolul X: Dispozitii tranzitorii si finale.

Definitia dizabilitatii

"Persoanele cu dizabilitati, in intelesul prezentei legi, sunt acele persoane carora, datorita unor afectiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitatile de a desfasura in mod normal activitati cotidiene, necesitand masuri de protectie in sprijinul recuperarii, integrarii si incluziunii sociale".

Educatie

Persoanele cu dizabilitati au acces liber si egal la orice forma de educatie, indiferent de varsta, in conformitate cu tipul, gradul de handicap si nevoile educationale ale acestora.

Persoanelor cu dizabilitati li se asigura educatia permanenta si formarea profesionala de-a lungul intregii vieti. Persoana cu handicap sau, dupa caz, familia ori reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie in alegerea formei si tipului de scolarizare, precum si a unitatii de invatamant.

Accesibilitate

In vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informational si comunicational, autoritatile publice au obligatia sa ia urmatoarele masuri specifice:

• a) sa promoveze si sa implementeze conceptul Acces pentru toti, pentru a impiedica crearea de noi bariere si aparitia unor noi surse de discriminare;
• b) sa sprijine cercetarea, dezvoltarea si productia de noi tehnologii de informare si comunicare si tehnologii asistive;
• c) sa recomande si sa sustina introducerea in pregatirea initiala a elevilor si elevilor a unor cursuri referitoare la problematica handicapului si a nevoilor acestora, precum si la diversificarea modalitatilor de realizare a accesibilitatii;
• d) sa faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii;
• e) sa asigure accesul la informatiile publice pentru persoanele cu handicap;
• f) sa asigure interpreti autorizati ai limbajului mimico-gestual si ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate;
• g) sa proiecteze si sa deruleze, in colaborare sau in parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de constientizare asupra importantei acesteia.

Legislatia dizabilitatii in CE

Politici europene referitoare la dizabilitate si Pozitia persoanelor cu dizabilitati

Politica Comunitatii Europene referitoare la dizabilitate este construita pe explicarea obligatiei la modelul social al dizabilitatii. Ca o conditie a Departamentului Unitatii de Integrarea a Persoanelor cu Dizabilitatii de la Comisia Europeana:

• CE priveste dizabilitatea ca un rezultat al interactiunilor dinamice dintre o persoana si mediu, incluzand constructiile sociale, care duc la discriminare si stigmatizare. Este mediul care ar trebui adaptat pentru fiecare persoana, incluzand persoane cu dizabilitati, prin scoaterea barierelor.

Aceasta, duce la obligatia unei apropieri bazate pe drepturile persoanelor cu dizabilitati.

• Dizabilitatea se bazeaza pe rezultate corecte iar discriminarea ar trebui eliminata. Politicile dizabilitatii ar trebui sa urmeze o incluziune sociala si o apropiere individualizata: dreptul de a avea actiuni suplimentare care determina accesul la drepturi, adica oportunitati egale.

Bazele legale

Bazele legale pentru actiunile CE este aceasta oferita de Articolul 13 al Tratatului European, ce dateaza din 1999, si care permite Consiliului European sa "poata actiona pentru combaterea discriminarilor bazate pe sex, origine etnica sau rasiala, religie sau credinta, varsta si orientare sexuala".

A fost exprimata in diferite forme, cum ar fi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene sau Conventia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati.

Actiunea impotriva discriminarii

Directiva Comisiei Europene impotriva discriminarii la nivel de religie sau credinta, varsta si orientare sexuala, interzice discriminarea prin standarde minime care sunt aplicate de-a lungul Uniunii Europene. Legile nationale determina forma exacta a implementarii si statele membre pot impune mai multe cerinte daca doresc, iar aceasta Directiva este doar un nivel de baza.

Directiva solicita angajatorilor (si celor care furnizeaza cursuri) sa ofere "acomodare rezonabila" pentru nevoile persoanelor cu dizabilitati. Astfel, obligatia pentru angajatori si cei care ofera cursuri nu este absoluta: de exemplu, ei nu trebuie sa plateasca costurile acestor afaceri sau sa accepte disturbari severe de la programele lor de instruire pe care le ofera. Directiva determina intelegerea corecta a celor mai multe modificari necesare si care fac ca "acomodarile rezonabile" sa imbunatateasca pozitia pe piata muncii a persoanelor cu dizabilitati.

In principiu, statele membre ale CE ar trebui sa foloseasca legea antidiscriminarii din Decembrie 2008. Statele membre trebuie sa aiba aceasta legislatie; legislatie ce a fost ceruta si Romaniei si Bulgariei, cele mai noi state care au aderat in 2007.

Statele membre care nu indeplinesc obligatiile pot fi chemate in instanta la Curtea Europeana de Justitie de catre Comisia Europeana. Un individ care nu poate sa se redreseze deoarece guvernul national nu a introdus legislatia ar trebui sa obtina o compensatie de la acel guvern. Acest proces cu multe stagii poate dura cativa ani pana va ajunge sa fie implementat corect in toate statele membre.

Implicatii pentru Educatie si Instuire

Strategia Dizabilitatii UE permite sanse egale la educatie de calitate si invatare pe tot parcursul vietii. Aceste doua arii permit persoanelor cu dizabilitati sa participe activ in societate si sa-si imbunatateasca calitatea vietii. Cei care ofera instruire vocationala si educatie adultilor au obligatii echivalente fata de angajatori in termenii evitarii discriminarii directe si indirecte.