Psihoterapie online cu un psihoterapeut
Problematica persoanelor cu dizabilitati este una de permanenta actualitate, avand in vedere stadiul actual al dezvoltarii mijloacelor specifice de raspuns la nevoile acestor persoane. Desi deficienta si dizablitatea nu sunt subiecte noi, handicapul a existat si exista datorita unui mediu insuficient adaptat nevoilor speciale ale persoanelor cu dizabilitati.
Cu toate ca - la un moment dat - populatia ajunsese sa fie suprasaturata de aceasta problematica, iar in plan legislativ progresele in domeniu sunt vizibile, in plan practic, concret, realizarile sunt mici, uneori chiar inexistente. Interactiunea cu aceste persoane este scazuta, datorita inexistentei accesibilitatilor necesare unei integrari sociale si profesionale optime. Persoanele cu dizabilitati motorii nu sunt luate in considerare intrucat ele nu apar foarte des in randul populatiei, avand in vedere faptul ca ele nu dispun de mijloace de deplasare si de conditii pentru a face acest lucru in mod independent. De exemplu, o persoana care locuieste la bloc si nu dispune de lift, pentru a iesi afara trebuie carata in brate de mai multe persoane; efortul este foarte mare si – din acest motiv – ei ies foarte rar din casa. Chiar daca cererile acestor persoane par mari pentru unii, practic, ele sunt minime, avand in vedere necesitatile reale, dar mai ales bazale pe care aceste persoane le au.
Se pare ca principiile internationale, conventiile cu privire la persoanele cu handicap, ratificate si de tara noastra si alinierea la standardele europene ale legislatiei in domeniu sunt inca insuficiente pentru a putea convinge o mare parte a populatiei sa contribuie la crearea de conditii optime pentru ca acest segment de populatie, destul de numeros, sa poata circula si functiona la un nivel cat de cat asemanator cu cel al persoanelor fara dizabilitati.
Problematica psihologica ce porneste din aceste neajunsuri evidente este una pe cat de interesanta, pe atat de greu de abordat, datorita unor bariere de ordin fizic ce nu pot fi modificate prin mijloace individuale. Fenomene ca izolarea sociala, abandonul profesional si scolar, tentativele sau actele de suicid sunt comune in randul persoanelor cu dizabilitati, mai ales datorita faptului ca mediul nu le acorda acestora o sansa pentru o integrare minimala.
Dificultatea interventiei psihologice nu consta numai in depasirea traumatismului; ea este dublata sau triplata de atitudinea ostila a societatii, de mentalitatile ineficiente si disfunctionale ale apartinatorilor si de conditiile de mediu ce nu creeaza premise pozitive pentru o integrare sociala optima. Astfel, confruntarea cu deficienta fizica aparuta in urma unor evenimente de viata este ingreunata de conditii exterioare ce nu pot fi controlate si nici modifcate de individ.
Recuperarea este un proces indelungat cu rezultate minime fata de asteptarile acestor pacienti. De aceea, este bine ca de la inceput pacientul sa aiba asteptari realiste si sa stie exact la ce rezultate sa se astepte. Este foarte util ca pacientii sa primeasca informatii cu privire la programul de lucru, de odihna si de refacere, evitandu-se astfel supra sau subsolicitarea.
Adaptarea, reincadrarea, reabilitarea, reajustarea sunt modalitati si obiective care se cer urmarite simultan. Incadrarea pacientului pe aceasta directie si responsabilizarea lui sunt aspecte esentiale pentru evolutia, functionarea si reincadrarea sociala a individului.
Psihoterapeutul gata sa va raspunda la intrebari este Catalin Flavius Stanciu, psiholog principal clinician.
Pentru detalii acceseaza rubrica Psihoterapie si lasa-ti intrebarile in comentariile atasate fiecarei sectiuni, urmarind raspunsul venit din partea psihologului "de serviciu".
Nota: Acest serviciu este desfasurat pe baza de voluntariat si este disponibil tuturor membrilor ProStemCell.ro.