Kinetoterapia
Kinetologia este stiinta care se
ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si al
structurilor care participa la aceste miscari. Kinetologia medicala sau kinetoterapia
studiaza mecanismele neuromusculare si articulare care
asigura omului activitatile motrice normale.
Kinetoterapia face parte din medicina fizica -
specialitate terapeutica care utilizeaza ca metode:
miscarea, caldura, curentul electric, climatul, masajul
si apa. Kinetoterapia este cea mai noua componenta a
medicinii fizice si reprezinta metodologia activa de
baza pentru consolidarea sau refacerea functiilor unor
parti ale corpului uman afectate de boala sau de
traumatisme.
Kinetoterapia se defineste ca terapie prin
miscare efectuata prin programe de recuperare medicala
care urmaresc refacerea unor functii diminuate sau
cresterea nivelului functional in diverse suferinte.
Kinetoterapia este o forma terapeutica individualizata
care, plecand de la programe de exercitii fizice statice
si dinamice, se poate folosi in programele terapeutice
profilactice (de prevenire), curative si de recuperare.
Astfel, kinetoterapia isi gaseste aria de utilizare in
cele trei sectiuni de asistenta medicala, putindu-se
descrie:
» kinetoterapia
profilactica ce cuprinde totalitatea metodelor si
mijloacelor de realizare a tratamentului prin care se
urmareste: mentinerea unui nivel functional satisfacator,
cresterea nivelului functional (profilaxie primara sau
gimnastica de īntretinere, plimbari, jogging, gimnastica
aerobica, pentru mentinerea starii de sanatate),
aplicarea unor programe de prevenire a agravarii sau de
aparitie a complicatiilor in unele boli cronice (profilaxie
secundara);
» kinetoterapia
de tip curativ care se asociaza cu sectorul de tip
profilactic si de recuperare;
» kinetoterapia
de recuperare reprezinta sectiunea cea mai importanta in
programul de recuperare medicala si urmareste prin
intermediul unor programe de exercitii fizice: refacerea
functiilor diminuate, cresterea nivelului functional,
realizarea unor mecanisme compensatorii in situatii de
readaptare functionala (in cazul in care, de exemplu, un
anumit muschi este afectat ireversibil, se incearca
tonifierea altor muschi care ii preiau partial functiile,
in scopul realizarii miscarii in limite acceptabile).
Obiectivele urmarite in tratamentul prin
kinetoterapie
Obiectivele generale urmarite īn tratamentul prin
kinetoterapie sint:
»
refacerea fortei musculare si cresterea rezistentei
musculare; - cresterea si adaptarea capacitatii de efort;
- ameliorarea functiei de coordonare, control si
echilibru a corpului; - formarea capacitatii de relaxare;
»
corectarea posturii si aliniamentului corpului; -
cresterea mobilitatii articulare;
» reeducarea
respiratorie;
»
reeducarea sensibilitatii.
Afectiuni recomandate prin kinetoterapie
Exista o gama foarte larga de afectiuni pentru
care recuperarea medicala prin kinetoterapie este
specifica si absolut necesara. Astfel, kinetoterapia
ajuta la tratarea urmatoarelor: afectiunile aparatului
locomotor (ortopedice si posttraumatice), afectiunile
reumatice (spondilita, poliartrita reumatoida, artrita,
reumatisme degenerative, reumatismul tesutului moale),
afectiunile neurologice (accidentele vasculare cerebrale,
traumatismele coloanei vertebrale, boli degenerative si
inflamatorii ale sistemului nervos, sindroame
neurologice), afectiunile aparatului cardio-vascular,
afectiunile aparatului respirator, afectiunile
neuropsihice, afectiunile metabolice (obezitatea),
maladiile congenitale (distrofia neuro-musculara,
luxatia congenitala de sold, tetraplegia) etc.
» Scolioza este o deviatie a
coloanei vertebrale formata din una sau mai multe
curburi, ce apare initial in plan frontal, apoi fiind insotita de rotatia vertebrelor. Scoliozele pot fi de
mai multe tipuri:
* scolioza C stanga,
* scolioza C dreapta
* scolioza cu mai multe curburi.
Aceste deviatii ale
coloanei vertebrale pot fi de natura functionala, adica
acele scolioze prin deprindere care au o evolutie lenta
si este pastrata mobilitatea coloanei vertebrale,
scoliozele profesionale si statice, sau de natura
patologica, asa cum sunt scoliozele congenitale,
rahitice, paralitice, traumatice, reumatice s.a. De la
inceput trebuie mentionat faptul ca tratamentul prin
gimnastica medicala urmareste sa opreasca evolutia
scoliozelor, sa corecteze deviatiile coloanei vertebrale
si sa mentina aceasta corectare (prevenirea recidivelor
sau a perioadelor cu evolutie nefavorabila), sa reduca
tulburarile functionale si asimetriile secundare ale
corpului.
Exercitiile fizice folosite in corectarea
scoliozei urmaresc sa exercite tonusul muschilor si
simtul de atitudine corecta a corpului intreg si indeosebi a spatelui. Scopul gimnasticii corective este:
corectarea coloanei vertebrale prin tonifierea
musculaturii spatelui, reducerea gibozitatii costale
prin mobilizarea coloanei vertebrale si detorsionarea
corpurilor vertebrale, redresarea bazinului si
echilibrarea centurii scapulare, dezvoltarea mobilitatii
cutiei toracice, crearea unui reflex de postura corecta.
Mijloacele folosite constau in exercitii statice si
exercitii dinamice executate prin miscari ale
trunchiului, ale membrelor superioare si inferioare,
exercitii de respiratie, exercitii aplicative de tarare
si de echlibru, exercitii de redresare si relaxare.
Exercitiile cu obiecte portative sint des folosite in
corectarea scoliozei. Dintre aceste obiecte se folosesc
bastonul, mingea medicinala, gantera, extensorul.
»
Cifozele sint deviatii ale coloanei
vertebrale in plan sagital cu convexitatea curburii
indreptata inapoi. Cifozele functionale sint deviatii
tipice, provocate si intretinute de tulburarile
functionale ale coloanei vertebrale care se accentueaza
atunci cind nu sunt corectate corespunzator si la timp,
fiind insotite de unele modificari in forma si structura
oaselor si a articulatiilor vertebrale. Aceste deviatii
se pot intilni sub forma atitudinii cifotice sau cifozei
profesionale.
Cifozele patologice pot fi:
* congenitale,
* rahitice,
* paralitice,
* traumatice,
* alte forme
clinice mai rare
Scopul exercitiilor fizice pentru
corectarea cifozei este: tonificarea si scurtarea
muschilor spatelui si lungirea celor situati in partea
anterioara a trunchiului, corectarea deficientelor
secundare care insotesc cifoza, cum sint: cap si git
inclinat inainte, omoplati departati si desprinsi, umeri
adusi in fata, torace infundat sau in flexiune, stoparea
reflexului de atitudine gresita a trunchiului si
formarea unui reflex de postura corect si stabil in
activitatile statice si dinamice ale corpului. Pentru
realizarea acestor scopuri, mijloacele folosite sint
exercitiile statice si exercitiile dinamice care constau
in miscari active libere sau ingreunate care sa
redreseze coloana vertebrala si celelalte deficiente
secundare ale cifozei.
»
Accidentele vasculare cerebrale rezulta
din restrictia sanguina catre creier si cauzeaza
leziunea neuronilor si deficit neurologic. Clinic, sunt
posibile o varietate de deficite: motor, senzitiv,
mental perceptual si de limbaj. Deficitul motor este
caracterizat de paralizie (hemiplegie) sau scadere
partiala de forta (hemipareza) si este situat pe partea
corpului opusa sediului leziunii cerebrale. Acesti
bolnavi sint denumiti cu termenul generic de hemiplegici.
Rata incidentei este de 1-2 persoane la 1.000 de
persoane/an. Incidenta creste dramatic cu virsta,
frecventa maxima fiind la 55 de ani. Cauzele cele mai
comune sint: tromboza, embolismul, hemoragia cerebrala.
Ateroscleroza este factorul major care duce la
obstructia arterelor cerebrale, fapt ce provoaca
ischemia si infarctul cerebral.
»
Embolia este data de materii care
se deplaseaza prin vasele sanguine. Acestia pot fi
trombi, grasime, aer, bacterii etc. Cel mai frecvent se
asociaza cu boli cardiace cum ar fi stenoza mitrala,
infarctul miocardic, aritmiile etc. Hemoragia apare in
urma rupturii unui vas cerebral cu inundarea creierului
si se datoreaza hipertensiunii arteriale, ruperii unui
anevrism. Cand hemoragia este masiva moartea apare in
citeva ore. Factorii de risc sint: functia cardiaca
deficitara, diabetul, obezitatea, fumatul, sedentarismul,
stresul, contraceptionalele orale, cresterea
colesterolului sanguin, predispozitia genetica.
Recuperarea trebuie sa inceapa din stadiul acut cit mai
devreme posibil, cind pacientul este stabilizat medical,
tipic dupa 24-36 de ore. Hemoragiile cerebrale pot sa
amane inceperea tratamentului kinetic pina la
stabilizarea hemoragiei, adica in medie pana la 10 zile.
Cand nu mai exista contraindicatii medicale,
pacientul trebuie imediat antrenat sa se ridice la
marginea patului si in ortostatism. Aceasta va duce la
grabirea recuperarii, scaderea confuziei si
imbunatatirea functiilor vitale. Tratamentul trebuie sa
se bazeze pe castigarea controlului central al miscarii.
Exercitiile trebuie sa aiba o motivatie legata de
activitatea functionala de zi cu zi si de cea
profesionala proprie. Pacientul trebuie sa inteleaga
ceea ce face si sa inteleaga logica exercitiilor,
terapeutul avand obligatia sa explice permanent
miscarile de executat. Exercitiile trebuie executate
corect deoarece persistenta unei practici incorecte va
intarzia progresul, miscarile incorecte fiind mult mai
greu de inlocuit cu unele corecte. O importanta foarte
mare o are numarul repetitiilor, care trebuie sa fie
destul de mare pentru a invata o miscare coordonata,
precisa, cu acuratete. Pacientul trebuie sa participe
activ si nu sa se insiste pe mobilizari pasive.
Terapeutul trebuie sa-l ajute pe pacient cu
necesarul minim. Exercitiile nu trebuie sa fie
plictisitoare, deoarece pacientul poate sa oboseasca si
mental, nu numai fizic. Pacientul trebuie sa invete
sa-si inhibe musculatura inutila care se contracta intr-un
exercitiu. Exercitiile cu rezistenta nu sunt de dorit la
hemiplegici, deoarece nu este un obiectiv castigarea
fortei musculare, ci aparitia activitatii contractile, a
controlului motor in muschiul respectiv.
»
Entorsa este o leziune traumatica a
ligamentelor si articulatiilor. Entorsa se observa in
special la adult, este foarte rara la copil, unde
ligamentele suple si elastice se lasa destinse fara a se
rupe, precum si la batrani, unde acelasi traumatism
determina mai frecvent o fractura. Localizarea cea mai
frecventa a entorselor se afla la nivelul gleznei,
urmand entorsa genunchiului. Entorsa, prin marea ei
raspandire si prin gravitatea urmarilor pe care le are
asupra aparatului locomotor si circulator, constituie o
cauza majora de scadere a capacitatii partiale de munca,
de aceea importanta aplicarii unui tratament
corespunzator precoce si specific kinetoterapeutic
asociat cu orteze. Scopul tratamentului este revenirea
rapida a pacientului in executarea activitatilor zilnice
si specifice profesiei. Acest lucru este deosebit de
important, deoarece orice intarziere in aplicarea
tratamentului poate periclita activitatea socio-profesionala
a acestuia. Aspectul membrului afectat se schimba,
intrucat atrofia este progresiva si cuprinde muschii
extensori, iar neglijarea ei, ca si persistenta sa, ar
constitui una din cauzele instabilitatilor articulare si
recidivelor entorselor. Obiectivele urmarite in
kinetoterapie sunt: controlul durerii, reducerea
tumefactiei si a edemului din vecinatate, asigurarea
mobilitatii, cresterea tonusului muscular, reeducarea
mersului.
» Fractura se produce la nivelul
unui os in urma unui traumatism, de obicei, violent;
uneori fractura apare dupa un traumatism de mai mica
importanta, care actioneaza asupra unui os fragilizat
printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare
osoasa). Numarul fracturilor este deosebit de mare, mai
ales in conditiile vietii moderne. Se apreciaza ca
fracturile reprezinta 10 la suta din totalul
traumatismelor si ca sint de 10 ori mai frecvente decat
luxatiile. Fracturile se intalnesc la toate varstele,
dar incidenta cea mai mare se situeaza intre 20 si 40 de
ani. Tratamentul fracturilor are ca obiectiv principal
obtinerea restabilirii functiei si, pe cat posibil,
chiar a formei membrului. Refacerea osului fracturat se
obtine corijand deplasarile, deci facand reducerea
fracturii si imobilizand-o prin aparat ghipsat pana la
formarea unui calus solid. Mentinerea in stare
functionala a articulatiilor, a muschilor si a
circulatiei membrului sau restabilirea cat mai rapida a
acestora se realizeaza prin reducerea timpului de
imobilizare la minimum, dar necesar pentru consolidarea
fracturii. De asemenea, instituirea cat mai precoce a
tratamentului de recuperare, prin contractii musculare
si mobilizari articulare, chiar din timpul imobilizarii,
duce la vindecarea eficienta a fracturii. Kinetoterapia
este tot atat de importanta ca si reducerea si
imobilizarea fracturii si trebuie urmata fara intreruperi.
Rolul terapeutic al exercitiului fizic
Exercitiile fizice contribuie la mentinerea
starii de sanatate si au rolul de conduce catre
echilibrul tuturor functiilor organismului uman.
Miscarea ajuta fiinta umana sa-si mentina deplinatatea
fortelor fizice si morale, facand-o utila cat mai indelungat timp. Exercitiul fizic este mijlocul
principal al educatiei fizice. Ca urmare a practicarii
sistematice a exercitiului fizic, apar in organism
efecte locale sau generale, imediate sau tardive,
trecatoare sau de durata, care imbunatatesc structura si
functionalitatea corpului uman. Orice activitate cu
caracter fizic constituie si o stimulare pentru muschi,
carora le imbunatateste proprietatile fiziologice si
calitatile fizice.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale
deficientelor fizice sunt tulburarile tonusului
muscular; corectarea acestora se bazeaza pe efectele
exercitiului fizic asupra muschiului. Din punct de
vedere al rolului educativ, exercitiul fizic are efect
benefic la orice varsta, dar mai ales in perioada de
crestere, cand miscarile nu sunt inca bine definite,
cand cresterea oaselor nu este incheiata, prin repetarea
corecta a unor miscari se ajunge la eliminarea
miscarilor incoerente si la stapanirea celor
necoordonate. Stimularea factorilor morali si
volitionali contribuie la corectarea atitudinilor
gresite. Omul are nevoie de multa miscare in aer liber,
de exercitii, pe care sa le integreze sistematic in
programul sau de activitate zilnica.
Acest articol a aparut in revista
'Leacuri si
Terapii'
