Sponiloza
Cervicala
Spondiloza cervicala este o afectiune degenerativa a
coloanei vertebrale, localizata la nivelul vertebrelor
cervicale si a discurilor intervertebrale. Cunoscuta si
sub denumirea de osteoartrita cervicala, afectiunea
survine in general la persoanele cu varste peste 40 ani
si evolueaza in timp. Desi spondiloza cervicala
afecteaza ambele sexe in mod egal, la barbati survine
mai devreme decat la femei.
![Spondiloza Cervicala spondiloza[1]](images/spondiloza[1].jpg)
Activitatile care duc la
aparitia durerii cervicale
Majoritatea cazurilor de durere cervicala sunt produse
de activitati care implica miscari repetate si
prelungite ale muschilor gatului,
ligamentelor si
tendoanelor, oaselor si articulatiilor.
Acestea pot avea ca rezultat intinderea (tensionarea
excesiva sau suprasolicitarea musculara), entorsa (leziuni
ligamentare), spasmul musculaturii cervicale sau
inflamatia articulatiilor cervicale.
Printre aceste activitati se numara:
- mentinerea unei pozitii cu capul aplecat in fata sau
mentinerea capului intr-o pozitie neobisnuita pe
perioade lungi de timp in timpul lucrului, cititului,
uitatului la televizor sau vorbitului la telefon;
- dormitul pe o perna care este prea inalta sau care nu
sustine corespunzator capul sau dormitul cu fata in jos
cu gatul sucit sau aplecat;
- sustinerea capului in palme si mentinerea lui in
aceasta pozitie pe perioade lungi de timp ("pozitia
ganditorului");
- munca sau exercitiul fizic in cadrul carora se
utilizeaza portiunea superioara a corpului si bratele,
cum ar fi vopsitul unui tavan sau alte activitati care
implica ridicarea bratelor deasupra capului;
- stresul si
concentrarea intensa asupra unei sarcini pot contribui
la aparitia durerii cervicale.
Punerea in tensiune se poate produce la nivelul unora
sau mai multor grupe musculare care conecteaza capul,
gatul si umerii. Acest fenomen poate duce la aparitia
senzatiei de constrictie si durere la nivelul lor.
Traumatisme care pot produce durere musculara
Coloana vertebrala
este alcatuita din oase interconectate (vertebre) si
discuri care separa vertebrele.
Portiunea coloanei vertebrale situata la nivelul gatului
poarta denumirea de coloana cervicala. Musculatura si
ligamentele de la nivelul gatului sustin coloana
vertebrala. Lezarea oricareia dintre aceste structuri
poate duce la aparitia durerii cervicale. Leziuni minore
se pot produce prin impiedicare, cadere de la o distanta
mica sau miscari excesive ale coloanei cervicale.
Leziuni cervicale severe se pot produce prin pendularea
brusca in fata si in spate intr-un accident de masina,
caderi de la inaltimi semnificative, lovituri directe
aplicate la nivelul fetei sau spatelui sau in varful
capului, traumatisme in cadrul activitatilor sportive,
plagi penetrante cum ar fi ranile produse prin
injunghiere sau presiunea aplicata din exteriorul
gatului, cum ar fi strangularea.
Durerea in cadrul unui traumatism poate fi severa si
debuteaza brusc. Imediat dupa producerea traumatismului
pot aparea echimozele si edematierea tesuturilor.
Traumatismele bruste (acute) pot avea ca rezultat:
- intinderea, entorsa sau luxatia cervicala;
- ruptura sau dislocarea coloanei cervicale. Acestea pot
produce leziuni ale
maduvei spinarii de la nivel cervical, cu
disparitia sensibilitatii si motricitatii (paralizie).
Este de importanta vitala ca persoana care a suferit
traumatismul sa fie imobilizata si mutata corect pentru
a reduce riscul producerii leziunilor suplimentare;
- ruperea discului intervertebral de la nivel cervical (hernie
de disc cervicala). Daca ruptura este suficient
de mare, nucleul pulpos (material de consistenta
jeleului situat in interiorul discului intervertebral)
poate hernia si el si duce la comprimarea nervului
spinal. Hernia de disc de la nivel cervical poate aparea
si ca urmare a procesului de imbatranire.
Afectiuni medicale care produc hernie de disc
Durerea cervicala poate fi provocata de sau asociata
unor varietati de afectiuni medicale. Printre acestea se
numara:
- afectiuni asociate cu inaintarea in varsta, cum ar fi
ingustarea canalului spinal (stenoza spinala cervicala)
sau osteoartrita
de la nivel cervical (spondiloza cervicala)
- boli precum meningita,
care produce inflamatia foitelor care invelesc creierul
si maduva spinarii si de asemenea
gripa. Cand
durerea cervicala este produsa de gripa, exista o
tendinta de a resimti durerea la nivelul gatului si
intregului
corp, dar nu se remarca o rigiditate cervicala
severa
- afectiunile cronice precum
fibromialgia,
poliartrita reumatoida
si spondilita
anchilozanta
- torticolisul -
este provocat de rigiditate musculara severa sau de
scurtarea muschiului sternocleidomastoidian de o parte a
gatului, ducand la inclinarea capului de partea
respectiva. Torticolisul este de obicei un simptom al
unei alte afectiuni
- durerea referita. Durerea referita apare atunci cand o
afectiune localizata intr-o anumita parte a corpului
produce durere in alta parte. De exemplu, o afectiune la
nivelul maxilarului (tulburare temporomandibulara) sau
la nivel cardiac (infarct) pot duce la aparitia durerii
cervicale - infectie sau o formatiune tumorala la
nivelul regiunii cervicale
- printre efectele secundare ale unor medicamente se
numara durerea cervicala.
Simptome
Caracteristicile durerii cervicale sunt
urmatoarele:
- durerea localizata in regiunea situata intre baza
craniului si portiunea superioara a umerilor. Durerea
poate iradia la nivelul portiunii superioare a spatelui
sau bratelor;
- durere care se agraveaza cu miscarea;
- mobilitate limitata la nivelul capului si gatului.
Regiunea cervicala poate fi rigida si dureroasa;
- cefaleea (durere
de cap). Aceasta este des intalnita si poate persista
luni de zile;
- simptome de filet nervos provocate de compresia
radacinilor nervilor spinali sau maduvei spinarii,
printre care se numara:
- hipoestezie (amorteala, scaderea sensibilitatii),
parestezii sau
slabiciune la nivelul bratului sau mainii
- senzatie de arsura resimtita la atingerea pielii de la
nivelul bratului sau mainii
- durere socogena care iradiaza la nivelul bratului sau
mainii
- amorteala sau slabiciune la nivelul piciorului si
pierderea controlului urinar (controlul sfincterian al
vezicii urinare). Acest fenomen are loc in momentul in
care exista compresii sau leziuni considerabile la
nivelul maduvei spinarii.
Alte simptome care pot acompania durerea cervicala sunt:
- ameteala
- tulburari auditive
- tulburari vizuale printre care se numara vederea
incetosata si oboseala la nivelul ochilor
- alterarea capacitatii de concentrare
- iritabilitate, fatigabilitate si tulburari de somn.
In conditiile in care durerea persista pe o perioada
lunga de timp (durere cronica), efectuarea activitatilor
obisnuite poate fi dificila. Efectele secundare des
intalnite ale durerii cervicale sunt fatigabilitatea,
depresia si
anxietatea.
Factorii de risc pentru durerea cervicala care
nu poate fi controlata sunt:
- varsta - persoanele in varsta de peste 50 de
ani prezinta o probabilitate mai mare de a prezenta
deteriorarea (degenerarea) discurilor intervertebrale
sau a articulatiilor, ca si de a dezvolta
osteofite
la nivelul vertebrelor cervicale (spondiloza cervicala)
- leziunile recente sau prezenta leziunilor in
antecedente. O leziune des intalnita la nivelul gatului
este reprezentata de traumatismul cervical produs prin
miscari bruste de pendulare, ca de exemplu intr-un
accident de masina
- bolile care afecteaza oasele si tesuturile moi de la
nivelul gatului si spatelui, cum ar fi de exemplu
poliartrita reumatoida, ingustarea canalului spinal (stenoza
cervicala spinala) sau cresterea curburii
coloanei vertebrale (scolioza)
- antecedente de cefalee.
Factorii de risc ce pot fi tinuti sub control sunt:
- pozitiile ciudate care pun in tensiune
regiunea cervicala
- stresul si pozitiile incorecte, la domiciliu sau la
serviciu
- munca fizica puternica
- plictiseala sau nemultumire in legatura cu serviciul
- depresie
- obezitate
- fumatul
- abuzul de medicamente
- conditie fizica precara si lipsa exercitiului fizic
Tratament - Generalitati
Tratamentul durerii cervicale consta in reducerea
durerii cu ajutorul aplicarii de gheata si a
medicamentelor, imbunatatirea mobilitatii si
flexibilitatii cervicale cu ajutorul exercitiilor sau
fizioterapiei si totodata evitarea producerii unui nou
traumatism prin schimbarea activitatilor obisnuite si a
pozitiilor corpului, cum ar fi cele adoptate in timpul
somnului sau pozitia sezanda. Tratamentul specific
depinde de factorul care a determinat aparitia durerii
cervicale, ca de exemplu activitatile zilnice obisnuite,
un traumatism sau o alta afectiune medicala.
Tratamentul la domiciliu este adesea singura masura
eficienta pentru ameliorarea durerii cervicale.
Obiectivele tratamentului sunt ameliorarea durerii si
redarea mobilitatii si functiei cervicale. Deoarece
majoritatea cazurilor de durere cervicala sunt provocate
de miscari repetate sau prelungite la nivelul
musculaturii, ligamentelor, tendoanelor, oaselor sau
articulatiilor de la nivel cervical, tratamentul
conservator, nechirurgical este de obicei eficient.
Majoritatea cazurilor de durere cervicala provocata de
diferite activitati se rezolva in 4-6 saptamani.
1. Durerea cervicala acuta
Pentru tratamentul durerii cervicale acute trebuie luate
urmatoarele masuri:
- aplicarea unei pungi cu gheata la nivelul muschilor
durerosi pe o perioada cuprinsa intre 24 si 48 de ore.
Aceasta isi va dovedi eficienta in ameliorarea oricarei
dureri, spasm muscular sau tumefiere (umflatura). In
cazul in care durerea este localizata in zona umerilor
sau in portiunea superioara a spatelui, trebuie aplicata
o punga cu gheata pe partea posterioara a gatului
- la preferinta pacientului, se poate incerca masajul cu
gheata. Pentru aceasta se maseaza zona dureroasa cu
gheata timp de 2 pana la 7 minute, perioada suficienta
pentru a atenua durerea. Gheata depozitata in containere
speciale termoizolatoare este eficienta. Trebuie
acordata o atentie deosebita in vederea evitarii
producerii leziunilor de piele (degeraturi)
- in primele 48 de ore dupa producerea unui traumatism
cervical, trebuie evitate lucrurile care pot creste
gradul de tumefiere, cum ar fi dusurile si baile
fierbinti, compresele fierbinti sau bauturile alcoolice.
Dupa primele 48 pana la 72 de ore, in cazul in care
tumefierea
a disparut, trebuie aplicata caldura local. Se
utilizeaza comprese calde sau pungi cu gel incalzite
putin. Unii experti recomanda folosirea alternativa a
tratamentelor cu caldura si gheata. Se maseaza usor sau
se frictioneaza zona respectiva pentru ameliorarea
durerii si stimularea circulatiei. Nu se recomanda
masarea zonei traumatizate in cazul in care aceasta
manevra provoaca durere. Unguentele sau gelurile care se
pot elibera fara prescripie medicala, ca de exemplu
Ben-Gay, pot fi in
masura sa amelioreze durerea
- pacientul trebuie sa utilizeze medicamente
antialgice.
Antiinflamatoarele
nesteroidiene, inclusiv
aspirina,
ibuprofen sau
naproxen sodiu,
pot fi eficiente in ameliorarea durerii si reducerea
inflamatiei.
Aspirina nu trebuie administrata la persoanele in varsta
de pana in 20 de ani datorita riscului de dezvoltare a
sindromului Reye.
Acetaminofenul poate fi de asemenea util in calmarea
durerii cervicale.
Medicul poate de asemenea prescrie:
- miorelaxante (medicamente care au ca efect relaxarea
musculaturii), care trateaza spasmele musculare severe
ce acompaniaza debutul durerii cervicale. Printre
acestea se numara
diazepamul, ciclobenzaprina si carisoprodolul
- antialgice narcotice, utilizate pe termen scurt pentru
calmarea durerii cervicale severe. Printre acestea se
numara codeina, combinatia de acetaminofen cu
hidrocodeina si totodata combinatia de aspirina cu
oxicodeina.
Medicul poate de asemenea recomanda pacientului purtarea
unei orteze cervicale pentru sustinerea si protejarea
coloanei cervicale. Aceste
orteze pot reduce
durerea, dar ar trebui purtate numai timp de o zi sau
doua.
2. Durerea cervicala cronica
Pentru ameliorarea durerii cervicale cronice, se poate
utiliza acelasi tratament ca si pentru cea acuta, cu
mentiunea ca de data aceasta tumefierea nu mai
constituie un motiv de ingrijorare, ea putand lipsi in
majoritatea cazurilor. Medicul poate prescrie si alte
medicamente, cum ar fi antidepresivele. Dintre acestea
fac parte doxepinul
si amitriptilina.
Procesul de vindecare poate fi accentuat si producerea
de leziuni suplimentare poate fi prevenita prin:
- sedinte de fizioterapie, cum ar fi terapia prin
caldura pentru stimularea circulatiei sangvine (cu
ultrasunete) sau stimularea nervoasa electrica
transcutanata
- efectuarea de exercitii de intindere (stretching)
si de intarire a musculaturii cervicale pentru a mentine
flexibilitatea si mobilitatea si a preveni instalarea
rigiditatii
- intoarcerea cat mai rapida la activitatile zilnice
obisnuite. Cercetarile au pus in evidenta faptul ca
revenirea cat mai precoce la activitatile de zi cu zi
dupa ce a avut loc un traumatism cervical (soldat cu o
entorsa cervicala) produce o ameliorare mai rapida a
simptomelor decat in cazul in care pacientul isi ia
concediu medical si isi imobilizeaza gatul
- modificarea sau evitarea efectuarii oricaror
activitati care ar putea sta la baza aparitiei durerii
cervicale, cum ar fi lucratul excesiv la calculator sau
a activitatilor ce presupun ridicarea mainilor deasupra
capului si hiperextensia gatului
- masarea gatului, scalpului, umerilor si spatelui
pentru relaxarea, ameliorarea durerii si reducerea
tensiunii de la nivel muscular
- mentinerea unor obiceiuri sanatoase. In masura in care
acest lucru este posibil, se recomanda reducerea
stresului atat la
serviciu cat si acasa.
Renuntarea la fumat, fumatul incetineste procesul
de vindecare deoarece reduce fluxul sangvin si intarzie
repararea tisulara. Efectuarea de exercitii fizice in
mod regulat, inclusiv exercitii de
aerobic precum
mersul
- incercarea terapiei manuale, cum ar fi de exemplu
tratamentele chiropractice si osteopate. Terapia manuala
presupune de obicei efectuarea de catre un practician
experimentat a unor miscari de rasucire, tractiune si
impingere cu scopul de a realinia articulatiile si
oasele
- in cazul durerilor cervicale cronice, pentru
ameliorarea temporara a durerii este utilizata uneori o
injectie cu anestezic.
Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical este rareori necesar pentru
ameliorarea durerii cervicale. El poate fi luat in
considerare pentru tratamentul durerii cervicale produse
de compresia radacinilor nervilor spinali sau a maduvei
spinarii, de un traumatism sever care s-a soldat cu
fracturarea unei vertebre cervicale, de catre tumori,
infectii sau afectiuni ale maduvei spinarii cum ar fi
ingustarea canalului spinal (stenoza de canal spinal)
sau artroza articulatiilor de la nivel cervical (spondiloza
cervicala).
Modalitatile de tratament chirurgical sunt urmatoarele:
- discectomie (cu sau fara fuziune)
- fuziune cervicala spinala (artrodeza), interventie
prin care vertebrele cervicale respective sunt sudate
impreuna
- decompresie spinala, manevra prin care se reduce
presiunea de la nivelul maduvei spinarii sau radacinilor
nervilor spinali prin indepartarea chirurgicala a unei
parti de vertebra sau
disc intervertebral.
De retinut! Rezumatul mai multor studii a aratat faptul
ca:
- exercitiul fizic a redus durerea in mai mare masura
decat utilizarea terapiei prin caldura, a masajului, a
exercitiilor de intindere sau prin
managementul stresului
- este de mentionat faptul ca nu exista inca cercetari
suficiente in ceea ce priveste tratamentul durerii
cervicale provocate de miscari repetate si prelungite
sau tratamentul durerii a carei cauza nu este
reprezentata de leziuni nervoase. De asemenea, nu exista
dovezi suficiente care sa demonstreze ca medicamentele,
terapia manuala, stimularea electrica nervoasa
transcutanata, terapia cu gheata si caldura, ortezele
cervicale sau pernele speciale sunt utile pentru
tratamentul acestor tipuri de durere cervicala
- in cadrul unui mic studiu, femeile care sufereau de
durere cervicala cronica au fost instruite sa faca
exercitii fizice
timp de un an. In comparatie cu persoanele cu aceeasi
afectiune dar care nu au facut exercitii, in grupul
femeilor care au facut exercitii durerea si
incapacitatea au avut un grad mai mic
- mentinerea activa a mobilitatii gatului ii
imbunatateste functia si ii accelereaza procesul de
vindecare; imobilizarea gatului pe tot parcursul zilei,
de exemplu cu o orteza cervicala, incetineste acest
proces. In general, ortezele cervicale sunt utilizate
numai dupa o interventie chirurgicala sau timp de o zi
sau doua dupa o entorsa cervicala
- este posibil ca persoanele care au acest sindrom de
durere cronica asociat si cu alte probleme cum ar fi
depresia si dependenta de medicamente sa raspunda mai
greu la tratament. Sedintele de consiliere efectuate in
asociere cu tratamentul medical pot contribui la
recuperarea pacientului.
Profilaxie
Durerea cervicala ale carei cauze sunt reprezentate de
stress si de intinderea musculara pot adesea fi
prevenite prin adoptarea unei posturi adecvate a
corpului, efectuarea de exercitiu fizic in mod regulat
si totodata evitarea activitatilor efectuate pe perioade
mari de timp in pozitii care pun in tensiune zona
cervicala, cum ar fi lucratul prelungit la calculator
sau pictatul unui tavan.
Daca durerea cervicala se agraveaza la sfarsitul zilei,
pacientul trebuie sa faca o evaluare corecta a posturii
si a mecanicii sale corporale. Se recomanda evitarea
pozitiilor care cresc curbura coloanei vertebrale sau a
pozitiilor cu capul aplecat. Pozitia corecta pe care
trebuie sa o adopte pacientul este aceea de a sta drept
in scaunul sau, cu partea inferioara a spatelui lipita
de spatarul scaunului, cu laba piciorului lipita de
podea si cu umerii relaxati. Trebuie evitat statul pe
scaun pe perioade lungi de timp fara ridicarea sau
schimbarea pozitiei la anumite intervale. Se recomanda
pauze scurte de cateva ori pe ora pentru intinderea
muschilor gatului.
In cazul persoanelor care lucreaza la calculator,
trebuie ajustata pozitia monitorului astfel incat varful
ecranului sa fie la nivelul ochilor. De asemenea,
trebuie utilizat un suport de documente care sa fie
situat la acelasi nivel ca si ecranul. Pentru persoanele
care vorbesc mult la telefon, trebuie luata in
considerare folosirea castilor sau a speakerului. Nu se
recomanda sustinerea telefonului pe umar.
Scaunul de la masina trebuie ajustat astfel incat sa
aiba o pozitie verticala capabila sa sustina capul si
partea inferioara a spatelui. Pacientul trebuie sa se
asigure ca ajunge usor cu mainile la volan in timp ce
conduce. Bratele ar trebui sa fie usor flectate, intr-o
pozitie confortabila. Este recomandabil sa se utilizeze
tehnici adecvate de ridicare din pozitia sezanda.
Folosirea genunchilor pentru ridicare, in loc de a
folosi muschii spatelui, poate de asemenea ajuta la
prevenirea declansarii durerii cervicale.
Daca durerea cervicala este mai puternica in timpul
diminetii, trebuie verificate atat perna cat si postura
pe care pacientul o adopta in timpul somnului. Este
necesar sa se utilizeze o perna care care sa sustina
capul astfel incat acesta sa stea drept, intr-o pozitie
corecta, nici prea inalta dar nici prea joasa. Pernele
speciale cu sprijin pentru gat numite perne cervicale
pot reduce tensiunea de la nivelul gatului. O alta
posibilitate este impaturirea unui prosop pe lungime,
formandu-se astfel o pernuta cu o latime de aproximativ
10.2 cm, infasurarea ei in jurul gatului si fixarea ei
intr-o pozitie convenabila, care sa asigure o sustinere
adecvata.
Totodata, trebuie folosita o perna care sa nu impinga
capul inainte cand pacientul este intins pe spate si
care sa permita alinierea pozitiei nasului cu centrul
corpului atunci cand pacientul sta intins pe o parte.
Se recomanda evitarea dormitului in pozitia "culcat pe
burta" cu gatul indoit sau rasucit. In cazul in care
pacientul citeste in pat, el trebuie sa-si puna cartea
intr-un suport deasupra capului astfel incat sa nu fie
nevoie sa-si foloseasca bratele ca sa o sustina si sa-si
aplece capul ca sa vada scrisul.
Trebuie luata in considerare folosirea unei perne in
forma de pana care sa sustina bratele si sa mentina
gatul intr-o pozitie neutra.
Daca tensiunea musculara reprezinta un factor adjuvant
la durerea cervicala, trebuie efectuate exercitii de
relaxare musculara. De asemenea, este de luat in
considerare posibilitatea efectuarii unui masaj.
Musculatura cervicala trebuie fortificata si protejata
prin efectuarea zilnica de exercitii.
Prevenirea aparitiei durerii cervicale se poate de
asemenea face si prin mentinerea unei greutati corporale
in limite normale.
Tratament ambulatoriu
Chiar daca pentru durerea cervicala este necesara
instituirea unui tratament medical ce presupune
prescrierea de medicamente, urmatoarele masuri efectuate
la domiciliu vor accelera procesul de vindecare:
Pentru durerea instalata brusc (acuta)
- aplicarea unei pungi cu gheata la nivelul muschilor
durerosi pe o perioada cuprinsa intre 24 si 48 de ore.
Aceasta isi va dovedi eficienta in ameliorarea oricarei
dureri, spasm muscular sau tumefiere (umflatura). In
cazul in care durerea este localizata in zona umerilor
sau in portiunea superioara a spatelui, trebuie aplicata
o punga cu gheata pe partea posterioara a gatului
- la preferinta pacientului, se poate incerca masajul cu
gheata. Pentru aceasta se maseaza zona dureroasa cu
gheata timp de 2 pana la 7 minute, perioada suficienta
pentru a atenua durerea. Gheata depozitata in containere
speciale termoizolatoare este eficienta. Trebuie
acordata o atentie deosebita in vederea evitarii
producerii leziunilor de piele (degeraturi)
- in primele 48 de ore dupa producerea unui traumatism
cervical, trebuie evitate lucrurile care pot creste
gradul de tumefiere, cum ar fi dusurile si baile
fierbinti, compresele fierbinti sau bauturile alcoolice.
Dupa primele 48 pana la 72 de ore, in cazul in care
tumefierea a disparut, trebuie aplicata caldura local.
Se utilizeaza comprese calde sau pungi cu gel incalzite
putin. Unii experti recomanda folosirea alternativa a
tratamentelor cu caldura si gheata
- se maseaza usor sau se frictioneaza zona respectiva
pentru ameliorarea durerii si stimularea circulatiei. Nu
se recomanda masarea zonei traumatizate in cazul in care
aceasta manevra provoaca durere. Unguentele sau gelurile
care se pot elibera fara prescripie medicala, ca de
exemplu Ben-Gay, pot fi in masura sa amelioreze durerea
- pacientul trebuie sa utilizeze medicamente antialgice.
Antiinflamatoarele nesteroidiene, inclusiv aspirina,
ibuprofen sau naproxen sodiu, pot fi eficiente in
ameliorarea durerii si reducerea inflamatiei
- aspirina nu trebuie administrata la persoanele in
varsta de pana in 20 de ani datorita riscului de
dezvoltare a sindromului
Reye
- acetaminofenul poate fi de asemenea util in calmarea
durerii cervicale.
Aparitia ulterioara a durerii cervicale poate fi
prevenita prin acordarea unei atentii deosebite asupra
modului cum pacientul executa o miscare si totodata
asupra mecanicii sale corporale.
Medicul poate recomanda pacientului purtarea unei orteze
cervicale pentru sustinerea gatului intr-o pozitie
corecta. Ortezele cervicale pot ameliora durerea, dar ar
trebui purtate numai pe o perioada de una sau doua zile.
Pe masura ce durerea incepe sa cedeze, trebuie initiat
un program de exercitii usoare.
Tratament medicamentos
Medicamentele pot ameliora durerea cervicala si reduce
inflamatia de la nivelul tesuturilor moi. Calmarea
durerii va permite pacientului sa execute miscari usoare
ale gatului, astfel incat el va putea incepe un program
de exercitii usoare, demarand astfel procesul de
vindecare. Desi medicamentele antialgice, miorelaxantele
si antidepresivele sunt utilizate in mod curent in cazul
durerii cervicale, nici unul dintre aceste tipuri de
medicamente nu reprezinta un tratament omologat.
Medicamentele antialgice care se pot elibera fara
prescriptie medicala sunt:
- unguente sau geluri, cum ar fi de exemplu
benGay, care se
aplica local la nivelul gatului
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv
aspirina, ibuprofen si naproxen sodiu, care contribuie
la ameliorarea durerii si diminuarea inflamatiei. Nu
este recomandata administrarea aspirinei in varsta de
pana in 20 de ani datorita riscului dezvoltarii
sindromului Reye
- acetaminofen, util de asemenea in calmarea durerii.
Medicamentele antialgice care se elibereaza numai pe
baza precriptiei medicale sunt:
- miorelaxantele, utilizate pentru tratamentul durerii
cervicale severe si spasmelor musculare ce acompaniaza
debutul durerii cervicale (durerea cervicala acuta).
Printre ele se numara
diazepamul, ciclobenzaprina si carisoprodolul
- analgezicele narcotice, utilizate pentru tratamentul
durerii cervicale severe pe termen scurt (acuta).
Acestea sunt codeina, combinatia de acetaminofen si
hidrocodeina si combinatia de aspirina si oxicodeina
- medicamentele antidepresive, utilizate pentru
tratamentul durerii pe termen lung (cronica). Acestea
sunt doxepina si
amitriptilina.
Pentru tratamentul durerii cervicale cronice se
utilizeaza uneori o injectie cu anestezic, pentru
ameliorarea temporara a durerii. De asemenea, originea
durerii poate fi identificata cu exactitate in cadrul
investigatiilor efectuate pentru depistarea unor
eventuale leziuni de radacina nervoasa sau ale
articulatiilor intervertebrale. Anestezicul se poate
utiliza uneori in asociere cu un corticosteroid.
Asociatia Internationala pentru Nutritie si Medicamente
a elaborat un set de recomandari adresate pacientilor,
familiilor acestora si reprezentantilor personalului
medical cu scopul de a monitoriza cu atentie pe copiii
si adultii sub tratament cu antidepresive pentru
detectarea eventualelor semne de suicid. Aceasta
urmarire tintita este deosebit de importanta in special
la inceputul tratamentului cand dozele se modifica.
Asociatia recomanda de asemenea urmarirea pacientilor
pentru detectarea eventualelor agravari ale
anxietatii,
atacurilor de panica,
agitatiei, iritabilitatii,
insomniei,
impulsivitatii, ostilitatii si maniei.
Monitorizarea acestor comportamente este de importanta
vitala in special in cazul copiilor care sunt mai putin
capabili sa-si controleze impulsivitatea decat adultii
si de aceea prezinta un risc crescut de a ceda
impulsurilor suicidare. Asociatia Internationala pentru
Nutritie si Medicamente nu recomanda insa sistarea
tratamentului antidepresiv, ci doar monitorizarea
persoanelor care utilizeaza acest tip de medicamente si
contactarea medicului in cazul aparitiei vreunei
suspiciuni.
Alte tratamente
Alte forme de tratament al durerii
pentru durerea cervicala pot avea ca efect ameliorarea
simptomelor, refacerea mobilitatii si fortificarea
musculaturii ce sustine coloana vertebrala pentru a
preveni astfel aparitia unor leziuni suplimentare.
Alte forme de tratament sunt:
-
fizioterapia - cum ar fi de exemplu
terapia prin caldura pentru imbunatatirea circulatiei
sangvine (cu ultrasunete) sau stimularea electrica
nervoasa transcutanata;
-
ortezele cervicale - care pot fi
utilizate pe perioade scurte de timp in scopul
ameliorarii durerii prin restrictionarea mobilitatii
cervicale. Cu toate acestea, cercetarile au evidentiat
faptul ca imobilizarea gatului poate incetini procesul
de recuperare dintr-un traumatism rezultat prin miscari
excesive de pendulare a capului;
- tractiunea - o tehnica utilizata
pentru intinderea si indreptarea gatului si relaxarea
radacinilor nervilor spinali. Aceasta poate fi utilizata
in cazul in care nu exista un risc de instabilitate la
nivelul gatului.
Tratamente complementare si alternative
Metodele complementare si alternative de tratament sunt
utilizate uneori pentru ameliorarea durerii si refacerea
mobilitatii.
Acestea sunt:
- terapia manuala - ca de exemplu in
cadrul tratamentelor chiropractice si osteopate. Terapia
manuala presupune de obicei efectuarea de catre un
practician experimentat a unor manevre de rasucire,
tractiune sau impingere cu scopul de a realinia
articulatiile si oasele. In timp ce miscarea de
mobilizare usoara nu prezinta riscuri cunoscute,
manipularea rapida si cu forta a gatului, practicata de
unii chiropracticieni este raspunzatoare de unele cazuri
rare dar grave de leziuni neurologice si chiar deces.
S-a demonstrat ca manipularea rapida a gatului poate
cauza leziuni ale arterelor vertebrale si hernii de
disc, care pot avea ca rezultat producerea accidentelor
vasculare si instalarea invaliditatii;
- Yoga - un program de exercitii care
ajuta la imbunatatirea mobilitatii si a respiratiei,
diminuarea stresului si mentinerea sanatatii.
Componentele de baza ale practicilor yoga sunt
reprezentate de respiratia corect efectuata si adoptarea
unei pozitii adecvate;
- masajul - care presupune aplicarea
unei presiuni la nivelul tesuturilor moi ale corpului
(in special la nivelul muschilor) cu scopul de a reduce
tensiunea si durerea, a imbunatati circulatia si a
incuraja relaxarea;
- acupunctura - efectuata de obicei prin
inserarea unor ace fine la nivelul pielii. Acupunctura
este utilizata pentru ameliorarea durerii si tratamentul
multor afectiuni.
De retinut!
Desi eficienta acestor tratamente
nu a fost inca bine dovedita, ele par a fi utile in
unele cazuri si pot diminua stresul si imbunatati
calitatea vietii