Bine ai venit,
Vizitator
|
|
Am instalat un demo win 8 ... prima problema a inceput cu instalarea... nu ma lasat pana nu am facut cont user ... am facut ... m-am trezit cu multe iconite... era pagina de Start... aiureala...am citit ca vor reface butonul Start ... am intrat pe Desktop... nimic nou fatza de win 7 ... am intrat in control panel prin start-icon... m-am uitat doar in lista... cand sa ies alta belea ... nu gaseam "usa" de iesire ... pana la urma am reusit ... la task manager arata altfel fatza de win 7 ,mai simplu dar si cu ceva detalii in plus... din pct meu de vedere nu e cine stie ce cu win 8 ... citisem , pentru a porni sistemul repede e nevoie de un anume hard... cica cerintele minime pentru win 8 ar fi ca si la win7 ... pt 32biti de 1gb ram , 16 gb spatiu hdd ... se tot scrie ca va fi mai stabil , acum sa apara versiunea full si vom vedea ce va fi ...toate cele bune!
|
|
Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Instaleaza noul Windows 8 fara riscuri chiar si pe procesoare fara virtualizare hardware.
https://www.videotutorial.ro/?p=7977 |
|
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Mersi, se pare ca este "lansat" inainte de 29
E oficial. Windows 8 Consumer Preview va fi lansat pe 29 februarie L-ai instalat... detalii, opinii, aprecieri... |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Cum instalezi şi rulezi Windows 8 de pe un stick USB
Windows 8 Consumer Preview a stârnit curiozitatea foarte multor utilizatori, dornici să afle ce pregăteşte Microsoft pentru viitorul PC-urilor şi cum vor arăta tabletele cu sistem de operare Windows, cele din urmă având parte de o interfaţă Metro complet nouă, special creată pentru utilizarea pe ecrane touch. Din păcate nu toţi utilizatorii sunt dispuşi să schimbe sistemul de operare Windows principal cu o versiune încă nefinalizată, care până la urmă ar putea să nu le fie tocmai pe plac. Instalarea sistemului Windows 8 într-o partiţie separată pe harddisk este o operaţiune dificil de realizat cu un PC deja plin cu date, iar folosirea unei maşini virtuale pentru rularea acestuia din mediul Windows 7 necesită de multe ori resurse de procesare şi memorie prea mari pentru configuraţia PC-ului avut la dispoziţie. Windows 8 Consumer Preview mai oferă însă o alternativă: instalarea direct pe un stick de memorie USB flash, configurat astfel încât să poată rula sistemul de operare de pe orice PC avut la dispoziţie. Înainte de a trece la instalarea sistemului de operare avem nevoie de următoarele ingrediente: Un stick de memorie USB flash cu o capacitate de aproximativ 16GB Fişierul ISO conţinând suita de aplicaţii Windows Automated Installation Kit (click pentru download) Fişierul ISO pentru Windows 8 Consumer Preview (click pentru download) Trebuie spus că sistemul de operare nu necesită chiar 16 GB spaţiu de stocare pentru instalare, însă vom avea nevoie de o rezervă de spaţiu pentru instalarea de aplicaţii şi fişierele temporare create în mod automat în timpul utilizării. Paşii de instalare: 1. Dispozitivul USB Flash trebuie mai întâi pregătit pentru instalarea sistemului de operare. Pentru asta folosim combinaţia de taste Win + R şi tastăm diskpart în caseta apărută, după care apăsăm Enter. Odată lansat utilitarul diskpart, tastăm comanda LIST DISK pentru a obţine o listă cu dispozitivele de stocare conectate la PC. Tastăm comanda SELECT DISK X, unde X este înlocuit cu numărul dispozitivului USB pe care dorim să îl configurăm (ex. SELECT DISK 1) şi apăsăm Enter Stergem conţinutul dispozitivului de stocare folosind comanda CLEAN (Atentie: Operaţiunea este ireversibilă. Pentru a preveni pierderile de date, copiaţi mai întâi fişierele stocate pe dispozitivul USB într-o altă locaţie) Creăm o partiţie nouă cu ajutorul comenzii CREATE PARTITION PRIMARY Formatăm partiţia nou creată folosind comanda format fs=ntfs quick Configurăm partiţia principală folosind comanda ACTIVE Părăsim programul diskpart cu ajutorul comandei EXIT. 2. Montăm fişierul imagine ISO conţinând kit-ul de instalare Windows 8 Consumer Preview folosind un program de emulare CD/DVD, sau îl inscripţionăm pe suport DVD cu ajutorul aplicaţiei Nero Burning Rom 11. Odată accesat conţinutul acestuia, copiem fişierul install.wim din directorul \sources către un alt director special creat pe harddisk (ex. C:\ win8usb). 3. Montăm fişierul imagine ISO conţinând kit-ul programul de instalare Windows Automated Installation Kit, după care vizităm link-ul afişat în interfaţa AutoPlay pentru a instala mai întâi setul de librării Microsoft .NET Framework 3.5. După completarea acestui pas trecem la instalarea efectivă a suitei Windows Automated Installation Kit, folosind optiunea Windows AIK Setup. Din setul de utilitare puse la dispoziţie de kit-ul AIK avem nevoie doar de componenta imagex.exe. Găsiţi versiunea compatibilă cu sistemul de operare instalat, ex: C:\Program Files\Windows AIK\Tools\x86 pentru ediţia pe 32 biţi a sistemului de operare Windows şi copiaţi-o în directorul C:\ win8usb creat anterior. Cei care au instalată versiunea pe 64 biţi a sistemului Windows 7, găsesc fişierul imagex.exe în locaţia C:\Program Files\Windows AIK\Tools\amd64. 4. Lansaţi utilitarul Command Prompt folosind click dreapta şi opţiunea Run as administrator (îl găsiţi în Start Menu -> All Programs -> Accessories). Navigaţi către directorul de lucru folosind comanda cd /d C:\win8usb Verificaţi în My Computer litera atribuită partiţiei nou create pe dispozitivul USB Flash (ex: f:), după care tastaţi comanda imagex.exe /apply install.wim 1 f:\ După finalizarea etapei de mai sus tastaţi comanda bcdboot.exe f:\windows /s f: Dacă operaţiunile descrise mai sus au fost îndeplinite corect, instalarea Windows 8 pe stick USB flash este acum completă şi putem trece la pornirea sistemului de operare. Pentru asta avem nevoie să vizităm mai întâi BIOS-ul PC-ului de la care lucrăm, pentru a alege stick-ul USB Flash ca dispozitiv principal pentru pornirea sistemului de operare . Mai multe detalii pentru realizarea acestui pas puteţi găsi în manualul de instalare a plăcii de bază sau sistemul laptop. Alternativ, puteţi încerca activarea meniului de selectare a partiţiei de Boot apăsând în mod repetat tasta F12 imediat după pornirea calculatorului. La prima pornire, Windows 8 va detecta în mod automat configuraţia hardware a PC-ului pe care rulează, după care va reporni în mod automat. După repornire este necesar să tastaţi o cheie de activare validă, pentru a continua finalizarea procesului de configurare. Odată finalizată etapa iniţială de configurare, aveţi la dispoziţie o versiune funcţională de Windows 8, ce poate fi utilizată fără a interfera cu sistemul de operare principal instalat pe harddisk. Sistemul de operare este perfect funcţional, însă driverul video pentru interfaţa Intel HD Graphics nu a fost instalat în timpul procesului de configurare. Atunci când doriţi să dezinstalaţi Windows 8, tot ce trebuie să faceţi este să deconectaţi stick-ul USB înainte de pornirea calculatorului, urmând a îl reconecta după pornirea sistemului Windows principal. Opţional, puteţi folosi utilitarul de formatare pentru a recâştiga spaţiul de stocare rămas ocupat. Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: by ihdsimmeu.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Ce facilităţi ne oferă Windows 8, Windows 8 Pro şi Windows RT
Pe blogul oficial Microsoft dedicat sistemului de operare Windows (windowssteamblog.com) au apărut informaţii ample legate de ce facilităţi ne oferă ediţiile Windows 8, Windows 8 Pro şi Windows RT, dar şi cui se adresează. Windows 8 şi Windows 8 Pro sunt pentru computerele cu arhitectură x86/x64 (PC-uri şi laptopuri în general), în vreme ce Windows RT este sistemul pe care îl vom găsi preinstalat pe tablete cu hardware centrat în jurul platformelor ARM. Windows 8 ţinteşte către masele de utilizatori, fiind conceput cu facilităţi standard de securitate. Windows 8 Pro oferă în plus facilităţi de criptare şi opţiuni avansate de securizare a datelor. Windows 8 RT include suita Office (Word, Excel, PowerPoint, OneNote) şi aplicaţii optimizate pentru ecranul tactil al tabletelor. Detalii complete despre fiecare ediţie de Windows 8 în parte găsiţi în tabelul de mai jos. |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Versiunea finală Windows 8 RTM, scăpată pe net înainte de lansare
La nici o zi după ce Microsoft a anunţat încheierea etapei de dezvoltare a celui mai nou sistem de operare pentru PC şi tablete, kit-ul de instalare final Windows 8 RTM a ajuns deja pe internet şi poate fi descărcat cu uşurinţă de pe site-urile de torrenţi. Versiunea în cauză poartă terminaţia N, fiind o copie Windows 8 Enterprise livrată fără componenta Windows Media Player. Ediţiile N pentru sistemul de operare Windows au fost create de Microsoft în urma presiunilor făcute de Comisia Europeană în anul 2004, când a fost impusă eliminarea componentei Media Player pentru a da utilizatorilor mai multă libertate în alegerea unei aplicaţii care să îndeplinească rolul de media player. Desigur, cei care preferă totuşi alternativa Windows Media Player oferită de Microsoft, pot instala aplicaţia în urma unui download separat. Kit-ul de instalare pentru Windows 8 RTM va fi pus la dispoziţia publicului în mod oficial chiar de către Microsoft în data de 15 august, când noul OS va fi prezentat partenerilor OEM. Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Nu instala nimic fara licenta daca ai Windows 8. Esti urmarit
permanent! Nadim Kobeissi, un programator canadian independent, a sesizat existenta unei functii cel putin dubioase a sistemului Windows 8. Aceasta permite sistemului de operare sa notifice Microsoft de fiecare data cand utilizatorul instaleaza o aplicatie noua. Acest proces se realizeaza cu ajutorul functiei SmartScreen, care ofera celor de la Microsoft detalii complete despre aplicatiile instalate. Evident, acuzatiile despre violarea intimitatii si colectarea datelor cu caracter personal n-au intarziat sa apara. Si de data aceasta, pe buna dreptate. Microsoft a raspuns deja la acuzatii, afirmand ca ar fi vorba despre o functie cu rolul de a proteja utilizatorii de programe malware, si care trimite companiei din Redmond detalii despre aplicatiile instalate de pe web. Aparent, informatiile colectate de aplicatie ar fi folosite pentru a fi verificate cat de sigure sunt. Explicatia este cel putin indoielnica, din moment ce datele sunt stranse dupa instalarea aplicatiei, adica sistemul ar putea fi deja compromis.Mai mult, potrivit mai multor experti care au analizat aplicatia, aceasta pare a verifica mai mult legitimitatea programelor instalate pe sistemul de operare decat riscul pe care aceastea il reprezinta pentru sistem, concluzionand ca ar fi un tool pentru a colecta date si pentru a trage la raspundere un utilizator care foloseste, de exemplu, softuri piratate, fara ca acesta sa stie ca este urmarit. Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Microsoft stabileste pretul pentru Windows 8
Microsoft Corp a deschis, vineri, lista de comenzi anticipate pentru sistemul de operare Windows 8, stabilind pretul pretul pentru un upgrade al software-ului la 70 de dolari. Utilizatorii pot astepta insa si pana la lansarea oficiala din 26 octombrie pentru a descarca sistemul in calculatoarele lor, pentru suma de 40 de dolari, oferta ce expira la sfarsitul lui ianuarie, scrie Chicago Tribune. Calculatoarele care ruleaza cu Windows XP, Vista si Windows 7 pot face upgrade la Windows 8. Microsoft nu a anuntat inca pretul pentru instalarea sistemului de la zero, insa, pentru comparatie, versiunea Windows 7 costa 200 de dolari. Reprezentantii Microsoft Romania au declarat pentru Mediafax ca partenerii retail locali vor lansa in zilele urmatoare "oferte similare pentru Windows 8 Upgrade si device-uri noi Windows 8". |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Windows 8: Tot ce trebuie sa stiti despre noul sistem de operare
Windows 8, noul sistem de operare creat de Microsoft, va fi lansat la sfarsitul acestei saptamani, iar interfata ar putea fi un soc pentru utilizatorii care nu au incercat varianta de test. Microsoft a realizat Windows 8 astfel incat programul sa functioneze pe multe dispozitive, mai putin pe smartphone-uri. Veti putea folosi noul sistem pe computere de tip desktop, laptopuri, tablete sau computere hidrid intre ultrabook si tableta. In plus, programul poate fi instalat si pe PC-uri mai vechi, cerintele sale tehnice nefiind exagerate. Iata 8 lucruri pe care trebuie sa le stiti despre Windows 8: Cand va fi lansat? Noul sistem de operare va fi pus in vanzare pe site-ul Microsoft incepand de vineri, 26 octombrie. Cat costa? Daca utilizati deja un sistem de operare Windows XP, Vista sau 7, upgrade-ul la Windows 8 Pro va costa 40 de dolari, de pe site-ul producatorului, incepand cu data lansarii. Puteti sa comandati si varianta pe DVD, pentru 70 de dolari (pre-comanda). Programul va fi disponibil online pentru 140 de tari, in 37 de limbi. Care sunt diferentele intre Windows 8, Windows Pro si Windows RT? Windows 8 este varianta de baza a sistemului de operare, destinata ultizatorilor casnici. Include majoritatea aplicatiilor necesare unui astfel de client: ecranul de start, aplicatiile Mail, Music, Calendar si Internet Explorer 10, Windows Store. In mod destul de ciudat, pretul si data de lansare pentru aceasta varianta nu au fost anuntate. Windows 8 Pro este, cel putin deocamdata, singura versiune care va fi disponibila in ziua lansarii. Aceasta versiune include si optiuni necesare doar in cazul utilizarii in cadrul companiilor, mai ales legate de securitate si codificare datelor. Windows RT seamana cu Windows 8, dar este destinat unui alt tip de dispozitive, care functioneaza pe baza procesoarelor ARM (tablete, smartphone-uri), spre deosebire de procesoarele x86, folosite in desktop-uri si notebook-uri. Aceasta varianta nu functioneaza decat cu programele regasite in Windows Store. De asemenea, include o versiune redusa a suitei Office. Initial, acest sistem va putea fi regasit pe tableta Microsoft Surface, lansata odata cu noul Windows. Va functiona pe computerul pe care il aveti? Cerintele minime pentru Windows 8 sunt: - Procesor de 1 GHz sau mai rapid; - 1GB RAM (32 biti) sau 2 GB (64 biti); - Spatiu liber pe hardisk de 16 GB (32 biti) sau 20 GB (64 biti) - Placa video cu DirectX 9 Pentru ca aplicatiile din Windows Store sa functioneze optim trebuie ca rezolutia ecranului sa fie de cel putin 1.366 x 768. Este Windows 8 potrivit pentru desktop/laptop? Noua interfata a Windows 8 arata si functioneaza foarte bine (potrivit testelor) pe dispozitivele cu ecran tactil. Insa nu se stie daca va fi la fel de usor de utilizat si de pe desktop-uri sau laptopuri, avand in vedere faptul ca acestea au o diversitate foarte mare. Una din principalale schimbari o reprezinta faptul ca nu mai exista buton de start. In schimb, aveti un intreg ecran de start, pe care puteti vedea si aranja toate aplicatiile. Pentru a lansa o aplicatie, trebuie sa o aveti intai pe acest ecran de start (desi exista si posibilitatea de folosi aceeasi interfata clasica a Windows). Aceasta schimbare majora ar putea speria multi utilizatori, avertizeaza analistii de la Venture Beat. Astfel, daca aveti deja instalat Windows 7 pe un desktop, specialistii avertizeaza ca nu sunt prea multe avantaje in a plati pentru un upgrade la Windows 8, motivul principal fiind faptul ca interfata pentru noua sistem a fost mai mult construita avand in vedere modalitatea de utilizare a unor dispozitive touchscreen, fiind mult mai greu de utilizat cu un mouse si tastatura. In schimb, daca folositi intens calculatorul, aveti mai multe ecrane si va descurcati bine cu shortcut-urile pe tastatura, atunci Windows 8 ar putea fi un upgrade recomandat. In privinta laptop-urilor, mai ales daca aveti instalat Windows XP sau Vista, Windows 8 ese recomandat, avand in vedere ca functioneaza mai bine cu touch pad-ul decat cu un mouse. Cum obtin aplicatiile? Sunt diferite fata de cele vechi? Pe modelul Apple Store, si Microsoft are propriul sau magazin, de unde puteti cumpara sau descarca gratuit aplicatii fullscreen pentru Windows 8. De asemenea, in noul sistem (mai putin varianta Windows RT) puteti rula toate aplicatiile vechi. Este conectat la "cloud", pentru stocarea fisierelor? Spre deosebire de celelalte sisteme Windows, cel nou a fost construit cu gandul la "cloud" (nor). Sistemul include SkyDrive, solutia de stocare a Microsoft. Astfel, veti putea salva aici fisierele si sa le accesati de pe orice alt dispozitiv care foloseste Windows 8. Compatibilitatea cu Windows Phone 8? Cele doua programe impart "bucati" din soft si aplicatii, prin urmare ar trebui sa fie mai usor sa tranferati aplicatii sau jocuri intre doua dispozitive. Totusi, pentru moment, cele doua sisteme sunt separate. Orice smartphone care putea fi conectat cu versiunile anterioare de Windows se va conecta si cu Windows 8. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Windows 8 - Ghid complet pentru noii utilizatori
Microsoft a lansat noul Windows 8. Daca nu esti la curent cu functiile noi si modificarile din noul OS, HIT.ro iti prezinta un ghid complet despre Windows 8. Vezi care sunt diferentele fata de Windows 7 si hotaraste-te daca vrei sa adopti noul sistem de operare Microsoft. Noul Start Screen Windows 8 Noua interfata Windows 8 a fost cel mai discutat element al noului sistem de operare, iar butoanele mari sunt ideale pentru ecranele tactile. Fiecare aplicatie instalata este adaugata automat la Start Screen. Utilizatorii pot insa crea grupuri de aplicatii, folosind micul buton "-" din coltul din dreapta jos al ecranului. Pentru vizualizarea tuturor aplicatiilor in acelasi timp, bara de meniu din partea inferioara a ecranului include un buton special si poate fi activata prin click-dreapta oriunde pe ecranul de Start. Windows 8: Charms Bar Noua bara de meniu laterala Charms ofera acces la optiuni universale si poate fi deschisa prin mutarea cursorului mouse-ului in coltul din dreapta sus sau dreapta jos sau prin combinatia de taste Win + C. Comenzile din Charms Bar sunt optimizate in functie de aplicatia deschisa. De exemplu, cand utilizezi Windows Store, optiunea Search va cauta aplicatii doar in cadrul magazinului Microsoft. Desktop in Windows 8 In Windows 8, desktop-ul a fost transformat practic intr-o aplicatie. Seamana cu cel din Windows 7, dar butonul rotund Windows a disparut, odata cu intregul Start Menu. Microsoft se asteapta ca Charms Bar si Start Screen sa fie suficiente pentru a compensa absenta optiunilor din modul desktop. Cei care isi doresc ca sistemul de operare sa intre direct in desktop, nu au deocamdata o modalitate simpla pentru a scapa de noul Start Screen. Windows Store In cazul dispozitivelor Windows RT, singurele aplicatii ce pot fi instalate sunt cele din Windows Store. Pentru versiunea Pro a Windows 8, vor putea fi rulate insa si vechile aplicatii in modul desktop. Combinatia de taste Win + Q deschide Charms Bar pentru cautarea de aplicatii, in timp ce Win + I deschide o fereastra de setari, pentru optiunile de plata pentru aplicatii, de update si pentru alte preferinte si permisiuni. File Explorer cu Ribbon Interfata Ribbon introdusa de Microsoft in Office 2010 a fost adoptata si de aplicatia Explorer din Windows 8. Comenzile alese pentru interfata Ribbon sunt intuitive si dinamice, astfel incat sa ofere utilizatorului optiunile cele mai des folosite in functie de navigarea prin fisierele stocate. La cele mai multe fisiere apar optiunile Copy si Paste, in timp ce in folderele cu imagini ai la indemana unelte specifice. Task Manager in Windows 8 Ignorat din punct de vedere grafic in versiunile precedente, Task Manager se prezinta mai onorabil in Windows 8, imbunatatind si functionalitatea. Informatiile la care utilizatorul are acces din Task Manager includ mai multe detalii despre procesor, memorue, Bluetooth, Ethernet si statistici Wi-Fi. Switch List Functia Alt+Tab ramane valabila in modul desktop, dar Windows 8 include si Switch List, pentru navigarea simpla intre aplicatiile deschise. Lista poate fi deschisa ducand cursorul in colturile din partea stanga a ecranului sau cu Win + Tab. Citeste mai multe despre Windows 8 - ghid complet pentru noii utilizatori pe Hit.ro . |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
A fost facuta o imbunatatire la Windows 8 si anume: Windows 8.1. Multa sanatate si... Doamne-ajuta!
|
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
|