Bine ai venit,
Vizitator
|
|
Zece perchezitii au avut loc la primele ore ale diminetii, la sediul Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca din cadrul Casei Judetene de Pensii Braila, dar si la domiciliile medicilor si asistentelor a caror nume apar in dosar. Din casele celor vizati, dar si din cabinetele medicale, anchetatorii au ridicat documente, sume importante de bani, dar si calculatoare.
Medicii Ana Boala - sefa Serviciului, Tone Rodica, Anghelescu Victorita si Andreicut Cristinel au fost ridicati de mascati si dusi cu dubele la sediul DNA Galati pentru audieri. De asemenea, si trei asistente medicale au ajuns in fata procurorilor. Ancheta o vizeaza in principal pe doctorita Boala (foto), cea care a fost ani buni presedintele Comisiei de Evaluare Complexa a Persoanelor Adulte cu Handicap din subordinea Consiliului Judetean, comisie condusa din anul 2010 de Andreicut Cristinel. Medicul Ana Boala, spun procurorii, a fost implicata in savarsirea unor fapte de coruptie si asimilate acestora cu privire la modalitatea acordarii gradelor de handicap unor persoane ce nu indeplinesc conditiile necesare obtinerii pensiilor de invaliditate. Mai exact, zeci de persoane au primit pensii de invalidatate, desi nu aveau acest drept. Totul a pornit in urma cu doi ani, cand Casa Judeteana de Pensii Braila a retras drepturile aferente pensiei de invaliditate pentru un numar de 73 de braileni din cauza faptului ca au fost gasite discrepante intre diagnosticele mentionate in dosarele beneficiarilor si istoricul medical al acestora. De asemenea, in perioada februarie - martie 2014 Compartimentul de Inspectie Sociala din cadrul Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala Braila a efectuat un control asupra activitatii Serviciului de Evaluare Complexa a Persoanelor Adulte cu Handicap, aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC), unde au descoperit ca 60 de dosare de incadrare in grad si tip de handicap prezentau nereguli grave de natura a frauda bugetul alocat serviciilor sociale. De exemplu, la serviciul din subordinea DGASPC, inspectorii au descoperit ca rapoartele de evaluare complexa nu prezentau semnaturile obligatorii ale tuturor functionarilor si ca Dinu Rozica, sefa serviciului, a semnat si pentru asistentul social, si pentru psiholog. Totodata, nu au fost intocmite documente aferente evaluarii complexe in scopul incadrarii sau mentinerii gradului de handicap (in niciun dosar nu exista referatele psihopedagogilor, in 12 dosare lipsesc fisele de evaluare sociala, in 34 de dosare lipsesc biletele de externare din spital, in 14 dosare nu exista fisele de evaluare psihologica). Pensiile de handicap primite fara drept au la baza, pe langa avizele medicilor ridicati de procurori, si documente eliberate de medicii specialisti in functie de diagnosticul pacientului. Procurorii DNA precizeaza ca printre medicii specialisti “cunoscuti cu disponibilitatea de a intocmi acte medicale care sa confirme existenta unor afectiuni fictive” se numara Tovarnac Nicoleta Andreea, Oprea Laura si Perianu Octavian Petronius, medici ai Sectiei de Neurologie din cadrul Spitalului Judetean, Perianu fiind chiar seful sectiei. La nivelul judeţului Braila sunt inregistrate 10.206 persoane adulte cu handicap din care, in perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2013 au fost evaluate si incadrate in grad si tip de handicap, 5711 persoane, dupa cum urmeaza: 1152 persoane – cu certificat permanent; 4530 persoane – cu certificat anual; 2 persoane – cu certificat pe 2 ani; 26 persoane – certificat pe 6 luni si 1 persoana – certificat pe 3 luni. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
|
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Medicul Expert in Recuperarea Capacitatii de Munca Ana Boala este in acesta Comisie inca din anul 1992.
![]() |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Averi de "bugetari": Geamantane cu bani confiscate de la şpăgarii din Casa de Pensii şi 43 de case puse sub sechestru
Un milion de euro confiscaţi, sechestru pe 43 de case şi apartamente, 25 de terenuri, 16 autoturisme şi acţiuni în valoare totală de 4 milioane de euro. Este primul "bilanţ" dat publicităţii de Poliţie în urma descinderilor de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei de Pensii Bihor. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, în urma celor 36 de percheziţii de miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au confiscat un milion de euro în legătură cu care există bănuiala că reprezintă venituri ilicite. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, echipajele de anchetatori au ridicat 2.300 de dosare medicale, documente de proprietate ale bunurilor deţinute de suspecţi, decizii medicale, agende, un laptop, memory stick-uri, contracte de creditare ale unor societăţi coordonate de cei în cauză, precum şi sume cash: 1.402.081 lei, 190.880 euro, 125.386 dolari, 10.640 franci elveţieni şi 89.000 forinţi. Imaginile transmise de biroul de presă arată cum banii erau depozitaţi în geamantane, seifuri şi în plicuri. Totodată, în conturile suspecţilor au fost descoperiţi şi indisponibilizaţi 1.143.733 lei, 38.940 euro şi 40.100 dolari. De asemenea, poliţiştii au găsit şi mai multe contracte de credit întocmite de suspecţi, potrivit cărora, în perioada 2013-2015, aceştia ar fi împrumutat cu peste 3 milioane lei societăţile pe care le coordonează direct sau prin interpuşi, bani folosiţi pentru diverse achiziţii. Şi nu e tot. "Din adresa înaintată de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor au fost stabilite veniturile celor în cauză în perioada fiscală 2012-2014, rezultând o discrepanţă majoră între veniturile legale şi valoarea tuturor bunurilor pe care le deţin", a arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. Concret, deşi în perioada 2012-2014, niciunul dintre suspecţi nu a realizat venituri cumulate care să depăşească suma de 150.000 lei, aceştia deţin, fie pe numele lor, fie prin interpuşi, 43 case şi apartamente, 25 de terenuri, 16 autoturisme şi acţiuni la diferite companii listate pe bursă, în valoare totală de peste 4 milioane euro. "În cauză vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de aceştia, urmând a fi aplicată măsura confiscării speciale, cu privire la banii obţinuţi cu titlu de mită, cât şi măsura confiscării extinse, cu privire la bunurile şi sumele de bani a căror provenienţă nu poate fi dovedită", a arătat subcomisarul Alina Dinu. Concomitent cu efectuarea percheziţiilor, au fost puse în aplicare 50 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de dare de mită pentru că, în perioada 2012-2015, ar fi oferit celor în cauză şpăgi între 100 lei şi 200 euro. La acţiunea de miercuri au participat 120 de poliţişti de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, Serviciul de Investigaţii Criminale, Biroul de Control Intern, de la Poliţia Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea. De asemenea, poliţiştii beneficiază şi de suportul tehnic al D.G.A. - structura centrală, al Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi, de asemenea, de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii. Detalii şocante privind mafia pensionărilor pe caz de boală: Din şpăgi, o doctoriţă şi-a făcut 15 case! Detalii şocante ies la iveală în urma anchetei desfăşurate la Comisia de Expertiză Medicală de la Casa Judeţeană de Pensii Bihor. Poliţiştii au descoperit că medicii şi asistentele percepeau şpăgi la aproape fiecare dosar întocmit sau reevaluat, componenţii comisiei reuşind să facă averi fabuloase. Potrivit unor surse judiciare, gruparea a fost atent monitorizată în ultimele două săptămâni, fiind instalate inclusiv camere de filmat în birouri. Aşa s-a aflat că, numai în această perioadă, din cele 738 de persoane care au trecut pe la comisie, 733 au dat bani! Altfel spus, doar 5 bolnavi nu au "cotizat" pentru dreptul de a avea pensie de boală. "Pentru întocmirea unui dosar nou, pentru ca pacienţii să primească pensie de handicap, mita era între 200 euro şi 400 euro. La revizuirea dosarelor (o dată la un an – n.r.) şpaga era între 100 şi 400 lei. Din sumele primite, asistenta primea câte 30%", au dezvăluit BIHOREANULUI sursele citate. Anchetatorii spun că aceeaşi practică era folosită de toţi cei 5 medici din comisie, astfel că nu e de mirare că, de-a lungul anilor, componenţii comisiei au făcut averi consistente. Prin percheziţiile demarate miercuri dimineaţă, de exemplu, poliţiştii au găsit 350.000 lei şi 120.000 dolari dosiţi în casa mamei unei doctoriţe, 500.000 lei în contul unui medic, la un altul 1,2 milioane lei, iar o altă doctoriţă a reuşit, conform documentelor de proprietate, să agonisească 15 case! Revoltător este că, în cazul în care pacienţii nu plăteau, dosarele lor nu erau procesate şi transmise la Bucureşti. Aşa s-a întâmplat de pildă în cazul unei femei care a rămas fără o mână, dar nu a avut bani pentru şpagă. Dosarul ei a zăcut mai bine de 6 luni. Coincidenţă, afacerile se învârteau chiar sub geamul Direcţiei Generale Anticorupţie, care are sediul în vecinătatea sediului Comisiei din incinta Casei de Pensii. Conform anchetatorilor, la 31 mai, erau înregistraţi 37.833 de pensioanari bihoreni pe motive de boală. Toate dosarele pensionarilor cu handicap vor fi ridicate şi revizuite de o nouă comisie. La ora publicării acestei ştiri, percheziţiile erau încă în plină desfăşurare, urmând să fie cercetate inclusiv maşinile celor din comisie. Unul dintre medicii comisiei, Ovidiu Pleşa, a fost ridicat de poliţişti şi dus acasă, pentru a asista la percheziţii. Tot personalul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei de Pensii Bihor a fost reținut: 10 persoane duse la arestare P.S. Iata o profesie rentabila, foarte rentabila ! Un medic chirurg invata ani si ani de zile cum sa opereze un pacient si sa-l insanatoseaca, si zilnic se gandeste cum si ce sa mai invete sa fie ok. Pe cand un Medic Expert in Recuperarea fortei de munca .... obtine un cabinet medical , semneaza, pune o parafa aiurea si castiga o galeata de bani. Sa tot traiesti asa ! Acest medic nu ar emigra niciodata si-si iubeste patria romana. ![]() ![]() ![]() |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel
|
Parchetul descrie cu lux de amănunte cum luau șpagă medicii și asistentele de la Comisia de Expertiză a Casei de Pensii
Mod de operare demn de filme și tupeu incredibil pentru membrii Comisiei de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor. 1. INCULPATUL SĂLĂJAN VASILE (medic) și inculpata PRECUP IOANA (asistentă) 2. INCULPATUL PLEȘA OVIDIU (medic) și inculpata IGNAT MONICA-TEODORA (asistentă) 3. Inculpata GRIGORESCU ANCA – DOMNICA (medic) și inculpatul Pelle Johannes-Ladislaus (asistent) |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Procurorii Parchetului General fac, marti, mai multe perchezitii in Bucuresti si in judetul Arges, la medici psihiatri suspectati ca internau fictiv anumite persoane, in schimbul unor sume, pentru ca acestea sa obtina ulterior pensii de handicap de la stat.
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a anuntat, intr-un comunicat de presa, ca anchetatorii "efectueaza cercetari intr-o cauza penala avand ca obiect savarsirea unor infractiuni de luare de mita, dare de mita, abuz in serviciu, fals intelectual, uz de fals si inselaciune savarsite de catre medici specialisti psihiatri". Astfel, medicii internau fictiv unele persoane interesate, carora le eliberau, in schimbul unor sume de circa 500 de lei, documente medicale care confirmau incadrarea in grad de invaliditate. In realitate, se mai arata in documentul citat, beneficiarii nu sufereau de afectiunile respective. Prin actiunile medicilor a fost prejudiciat Fondul National Unic de Asigurari Sociale si de Sanatate (FNUASS), "atat prin cheltuirea nejustificata a sumelor alocate pentru internare, cat si prin faptul ca persoanele beneficiare ale diagnosticelor nereale primeau pensie de invaliditate in mod necuvenit". Procurorii sustin ca medicii au internat ilegal, in perioada aprilie-iunie 2015, un total de 288 de persoane, care ulterior au beneficiat de pensie de invaliditate. Asadar, anchetatorii fac marti perchezitii la opt adrese din judetul Arges si municipiul Bucuresti, fiind vizate cabinetele medicale in cauza, precum si locuintele suspectilor. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Medicii se vor justifica spunand ca au salarii mizerabile si ca asa inteleg ei sa-si mareasca leafa.
Cand de fapt traim intr-un mediu profund corupt. In chestia aceasta exista un adevar crunt si revoltator. Dandu-se cu atata usurinta un astfel de certificat si fiind multe, prea multe cazuri, autoritatile romane nu vor ajuta niciodata pe cei cu adevarat suferinzi pe motivul pueril. " Lasa-i domnule, ... ca si asa sunt prea multi pungasi si escroci, nu merita atentia noastra " ![]() ![]() ![]() Intr-o dezbatere televizata se comenta cum ca in Romania nu mai avem medici experti in recuperarea fortei de munca, a capacitatii de munca. Asa o fi, insa, si a transforma o asemenea profesie intr-o escrocherie financiara deja este nebunie curata. Sa li se confiste toata averea.. iar cei care au dat mita sa dea bani de pensie incasati pe nedrept inapoi si sa faca si puscarie. Toti ! Daca nu se procedeaza asa, inseamna ca hotia este legalizata. Asa se distruge o tara. Prin furt. Platitorii de impozite platesc si aceste pensi nemeritate. Ne plangem ca platim prea multe impozite, pai da, uite unde cotizeaza contribuabilul. In asemenea escroci. HOTI ! ![]() |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Tribunalul a decis: încă 30 de zile în arest la domiciliu pentru medicii şi asistentele Serviciului de Expertiză Medicală Bihor
Cele zece cadre medicale de la Casa de Pensii Bihor rămân în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Propunerea de prelungire făcută de procurorii DNA Oradea a fost acceptată atât de judecătorul Tribunalului Bihor, cât şi de apărătorii medicilor. În tot acest timp, la Serviciul de Expertiză Medicală un singur medic şi o asistentă trebuie să facă faţă celor peste o sută de oameni care aşteaptă în fiecare zi mai multe ore. Ancheta în cazul celor zece medici şi asistente acuzaţi că luau mită a fost preluată de procurorii DNA Oradea, care au cerut prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu. Cererea a fost acceptată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, iar decizia nu a fost contestată de avocaţii cadrelor medicale. Răzvan Doseanu, avocatul apărării: "Suntem de acord cu prelungirea acestei măsuri tocmai prin prisma faptului de a arăta că dorim să lămurim starea de fapt şi suntem de acord ca ancheta să se desfăşoare fără absolut nici un fel de suspiciune privind influenţarea în vreun fel a audierilor care urmează şi a actelor de urmărire penală." Rămas fără angajaţi, la Serviciul de Expertiză Medicală Bihor vin zilnic peste o sută de persoane. Pentru a reduce cozile, conducerea Casei de Pensii a cerut cadre medicale de la instituţiile similare din judeţele învecinate, însă a fost refuzată. Soluţia a venit din Marghita, de unde în fiecare săptămână un medic şi o asistentă vin să preia dosarele pacienţilor. Conducerea Casei de Pensii Bihor a obţinut aprobarea de la şefii din Bucureşti pentru scoaterea la concurs a celor zece posturi rămase vacante. "Casa Naţională ne-a aprobat organizarea de concurs pentru aceste posturi pe o perioadă determinată, astfel încât noi să putem organiza acest concurs şi să angajăm medici şi asistente", a confirmat Carmen Polman, directorul executiv adjunct al instituţiei judeţene. P.S. Viata merge inainte ! O fi coada, insa asta nu inseamna ca mai bine ar fi sa-i lase sa fure in continuare. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Brăila: Şapte sute de persoane cu handicap riscă să nu îşi poată primi certificatele în luna ianuarie 2016
Şapte sute de persoane cu handicap din Brăila riscă să nu îşi poată primi certificatele în luna ianuarie 2016, din cauza faptului că, la nivelul judeţului, Comisia Judeţeană pentru Evaluarea Persoanelor Adulte cu Handicap (CJEPAH) nu are şef, a declarat vineri, în şedinţa Consiliului Judeţean, directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Brăila, Simona Cimpoaie. Consilierii judeţeni brăileni au votat săptămâna trecută împotriva revenirii la şefia CJEPAH a medicului Cristinel Adreicuţ, cercetată pentru luare de mită, care a promovat luna trecută concursul pentru postul de medic în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila şi, conform prevederilor legale, cu aprobarea CJ, ar putea exercita funcţia de preşedinte al CJEPAH. 'Situaţia este una gravă, am analizat-o sub toate aspectele la Colegiul Medicilor. M-am interesat şi nu mai sunt înregistraţi medici care să îndeplinească condiţiile de studii prevăzute de lege. Nu există un alt medic disponibil. În acest context, există riscul ca, dacă organizăm un nou concurs pentru funcţia de preşedinte al Comisiei, să nu se înscrie nimeni, pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile. Sunt aproximativ 700 de persoane cu handicap care riscă să nu primească certificatele în luna ianuarie, dacă nu se rezolvă această situaţie', a declarat Simona Cimpoaie. Consilierii judeţeni şi-au motivat refuzul de a aproba instalarea medicului Cristinel Andreicuţ în funcţia de preşedinte al CJEPAH Brăila susţinând că nu pot 'gira' la şefia Comisiei o persoană 'acuzată de luare de mită în formă continuată, arestată la domiciliu, eliberată sub control judiciar, pentru ca mai apoi să câştige concursul pentru funcţia de preşedinte al Comisiei'. Dr. Cristinel Andreicuţ, cercetată în prezent sub control judiciar pentru luare de mită, după ce a fost reţinută în urma unor descinderi făcute de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galaţi, a fost singurul candidat înscris pentru şefia Comisiei Judeţene pentru Evaluarea Persoanelor Adulte cu Handicap şi a fost declarat admis. Procurorii DNA au descins pe 16 iunie 2015 la Serviciul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, descindere în urma căreia au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv trei medici, dr. Ana Boală, dr. Rodica Ţone şi dr. Cristinel Andreicuţ. Cei trei au fost plasaţi în arest preventiv pentru 29 de zile, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată, iar în momentul de faţă sunt cercetaţi sub control judiciar. Conform procurorilor DNA, în perioada aprilie - iunie 2015, şefa Serviciului, Ana Boală, cu ajutorul altor cadre medicale din subordine, dar şi al altor persoane, a acordat grade de handicap în schimbul unor sume de bani (între 50 şi 500 lei de pacient) persoanelor care nu se încadrează în diagnosticele necesare, astfel încât acestea să poată să obţină pensii. Conform anchetatorilor, în perioada 27 aprilie - 16 iunie 2015, ea a primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la 73 de pacienţi pe care i-a consultat în vederea evaluării capacităţii de muncă diferite sume de bani (direct sau introduse printre înscrisurile aflate în dosarele medicale), produse alimentare şi nealimentare. În aceeaşi perioadă, Rodica Ţone a primit bani şi produse de la 72 de pacienţi pentru evaluarea capacităţii de muncă, iar Cristinel Andreicuţ 1.250 lei, de la 8 pacienţi examinaţi (între 50 şi 200 de lei de pacient), pentru examinarea clinică şi pentru analizarea documentelor medicale în vederea obţinerii pensiei de handicap. Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2013, Casa Judeţeană de Pensii Brăila a retras drepturile aferente pensiei de invaliditate pentru un număr de 73 de persoane pe fondul identificării unor discrepanţe între diagnosticele menţionate în dosarele beneficiarilor şi istoricul medical al acestora. În perioada februarie - martie 2014, Compartimentul de Inspecţie Socială din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Brăila a efectuat un control asupra activităţii Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Brăila, în 60 de dosare fiind constatate nereguli grave de natură a frauda bugetul alocat serviciilor sociale. P.S. Din cate cunosc eu,ca brailean, doamna doctor Ana Boala este medic expert in Comisia Judeteana de peste 20 de ani. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Minune de la Dumnezeu, în România! 40.000 de orbi au vedere!
O investigaţie a “Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România”, publicată exclusiv în Liberatea, arată o situaţie stranie: zeci de mii de români cu certificat de nevăzător văd foarte bine! Mulţi au şi permise de conducere! În România sunt întregistraţi la Ministerul Muncii 106.000 de nevăzători care primesc indemnizaţii de handicap de gradul I, adică indemnizaţiile sociale, indiferent de nivelul celorlalte venituri. Un nevăzător primeşte lunar o indemnizaţie de însoţitor de 724 de lei, o indemnizaţuie de grad de 234 de lei şi un buget personal complementar de 106 lei. În total: 1.064 de lei. Investigaţia “Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România” arată însă că mulţi, foarte mulţi dintre beneficiarii de indemnizaţii sunt blagosloviţi de Domnul cu vedere! “În Asociaţia de Nevăzători sunt înscrişi doar 60.000 de membri. De unde provine diferenţa, până la 106.000? Zeci de mii de falşi nevăzători au fost înregistraţi cu gradul I de handicap pentru a primi indemnizaţia, ajutor de însoţitor. Pentru aprobarea unui dosar se percepe o şpagă de 1.000 de euro. De mulţi ani se ştie despre această situaţie, am încercat să sensibilizăm autorităţile, dar nu ne ascultă nimeni…” ne-a declarat Valeriu Borşan, purtătorul de cuvânt al grupui de iniţiativă mai sus menţionat. Românii au orbit în masă după 1989 Cei implicaţi în investigaţie spun că au pornit acest demers pentru că datele statistice ale acestei categorii defavorizate sunt cel puţin ciudate. În anul 1989, în România existau 16.000 de nevăzători înregistraţi. După 25 de ani, foarte multă lume a orbit în ţara noastră, adică s-a întâmplat ceva ciudat, pentru că la Ministerul Muncii sunt înregistraţi acum 106.000 de nevăzători. Aceasta, în condiţiile în care, demografic, populaţia ţării este în scădere... Un alt argument care să probeze faptul că falşi nevăzători sunt produşi în serie chiar şi de Asociaţiile de Nevăzători, în unele zone, este acela că, în timp ce în municipiul Bucureşti, plus Ilfov şi Călăraşi, sunt înregistraţi doar 1.750 membri nevăzători plătitori de cotizaţie către Asociaţia Nevăzătorilor din România, în judeţul Neamţ vorbim de aproape 4.000. O concluzie ar fi că aproximativ 40.000 de persoane, neînscrise în asociaţiile de nevăzători teritoriale, sunt perfect sănătoase. Unii au şi permise de conducere, aşa cum au descoperit şi organele statului în anii din urmă. Doar în Iaşi, de exemplu, au fost prinse 515 persoane care teoretic erau orbi cu indemnizaţii. A doua concluzie este că multe filiale ale Asociaţiei de Nevăzători fabrică certificate. Dar de ce se dau în primire nevăzătorii? Simplu: dacă de la bugetul alocat acestei comunităţi defavorizate ar fi scoşi bolnavii închipuiţi, atunci sumele destinate fiecărui nevăzător real în parte ar putea fi mai mari! Dosare DNA la nevăzători În anul 2014 a izbucnit un mare scandal în cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România (ANR). Persoane din conducerea Asociaţiei ar fi convenit să “fabrice” o serie de documente cu ajutorul cărora să obţină nejustificat fonduri europene, au arătat procurorii DNA. Pretextul era ajutarea nevăzătorilor să înveţe să utilizeze computerele. Persoanele menţionate au întocmit şi prezentat în cadrul proiectului documente care atestă cheltuieli fictive, în scopul obţinerii pe nedrept a rambursării sumei de aproximativ 2.800.000 de lei - aferentă activităţilor nerealizate în fapt - din fonduri europene şi de la bugetul de stat. În cursul lunii mai 2014, aceste persoane au depus la Organismul Intermediar pentru POSDRU, cererea pentru decontarea ultimelor sume de bani aferente proiectului. Estimarea cheltuielilor pentru care se solicită decontarea s-a ridicat la 800.000 de euro. Proiectul european în care sunt implicaţi aceştia îşi propune, în principal, realizarea unui program de formare specific persoanelor cu dizabilităţi, care să aibă 500 de participanţi pentru iniţiere în utilizarea TIC şi 900 pentru utilizarea unor tehnologii specifice TIC. Aceste persoane ar fi trebuit instruite şi formate pentru utilizarea TIC în viaţa de zi cu zi şi ar mai fi trebuit să se realizeze şi trei cursuri în format digital, astfel încât alte 300 de persoane să fie formate pentru “dezvoltare pagini de web”, 300 de persoane formate pentru “testare şi evaluare aplicaţii web”. În plus, ar fi trebuit ca, în urma implementării proiectului, 900 de persoane să fie plasate pe piaţa muncii în cadrul entităţilor publice şi private, care să aibă ca finalitate angajarea efectivă a 250 de oameni pe piaţa muncii. La un an de la finalizarea proiectului, o mare parte a acestor activităţi nu a fost realizată, motiv pentru care au intervenit blocaje financiare şi a fost demarată ancheta procurorilor. «Vedeţi?» «Da». «Aveţi indemnizaţie de nevăzător?» «Da». «Păi, cum?» «No, eu nu ştiu!» “Vă punem la dispoziţie o listă a persoanelor pe care le-am indentificat drept falşi nevăzători”, ne-a spus Valeriu Borşan. Zis şi făcut, am primit lista şi am verifcat una dintre persoane. Este vorba despre Marius Popa, despre care “Grupul de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România” spune: “Marius Popa, fiul fostului preşedinte Ioan Popa de la filiala Alba-Hunedoara. Acest Marius lucrează în prezent consilier la Prefectura Alba”. Buuun… Sunăm la Prefectura Alba. Ardelenii sunt bine organizaţi, îl găsim imediat pe Marius Popa. Este consilier la prefectură. Ce poate consilia un nevăzător la Prefectură? Redacţia: “Domnule Popa, aveţi o deficienţă de vedere?” Domunul Popa: “Da, am unele mici probleme”. Redacţia: “Dar vedeţi?” Domunul Popa: “Da, văd”. Redacţia: “Dar aveţi indemnizaţie de handicap de gradul I?” Domnul Popa: “Da, dar cine v-a spus?” Redacţia: “Domnule Popa, dar cum aveţi indemnizaţie gradul I de nevăzător dacă vedeţi?” Domnul Popa: “No, eu nu ştiu, mie nu mi-a spus nimeni… No!… Ei au evidenţele… Că am sau nu dreptul, ei pot hotărî… Ar putea fi o suspiciune, dar nu cred că este o problemă…” «Costul «certificatului»: 1.000 de euro!» Unii membri ai filialelor ANR primesc certificate de nevăzători, contra cost, cu ajutorul conducerilor acelor filiale. “Certificatul de handicap se obţine cu ajutorul preşedinţilor ANR prin interemediul unor mecanisme, structuri bine organizate. Cel interesat de certificat vorbeşte la Asociaţie, este trimis la trei medici, membri ai filierei, care emit documente medicale de handicap accentuat. Cu aceste documente candidatul se prezintă în faţa unei comisii a Direcţiei de Asistenţă Socială, din care face parte şi preşedintele Asociaţiei de Nevăzători, cel care este cumva şeful filierei de fabricat certificate. Rezultatul este lesne de închipuit: se primeşte documentul fără probleme. Costul: 1.000 de euro!”, ne-a mai spus Valeriu Borşan. Încă aşteptăm un răspuns al Ministerului Muncii în legătură cu aceste informaţii, după ce am trimis o solicitare în acest sens. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Pe cuvantul meu de om ca aceste informatii ma enerveaza la culme.
Cred ca exista o evidenta foarte clara in statistica A.N.P.D. De ce Ministrul Muncii nu da un ordin de verificare ? Sa fie controlat / verificat fiecare nevazator din evidenta oficiala ! Cine este dat in vileag sa de-a banii inapoi si in plus sa faca puscarie. Evidenta exista ! Si un copil ar vedea si ar spune; nenea asta vede si e hot. Si in acest mod este suprasolicitat si furat Fondul National de Pensii, Bugetul de Stat la care orice roman plateste taxe si impozite. Chiar si sarmana persoana cu dizabilitati grave care are doar o amarata de indemnizatie. Ne plangem toata ziua la televiziunea ca e Coruptie. Iata astia sunt hotii ! De ce exista aceasta clementa ??? ![]() ![]() ![]() Statul Roman este Corupt deoarece tolereaza asa ceva. A platii 40 de mii de pensii pe de-a moaca, cu buna stiinta e ca acel drob de sare care v-a pica in capul romanului. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Doi medici psihiatri din Pitesti, trimisi in judecata pentru luare de mita in schimbul certificatelor de handicap
Doi medici psihiatri din Pitesti, Valerian Azamfire si Eli Morman, au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului General pentru luare de mita, fiind acuzati ca au cerut bani de la sute de pacienti, in schimbul eliberarii de documente medicale fictive pentru incadrarea in grad de invaliditate sau handicap, potrivit Agerpres. In acelasi dosar, au fost trimise in judecata si doua asistente medicale, Eleonora Stoicescu si Carmen Cristina Constantinescu, acuzate de luare de mita. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, in perioada 27 aprilie - 23 iunie 2015, in calitate de medici psihiatri ai Laboratorului de Sanatate Mintala Pitesti, contra unor sume de bani ce variau intre 10 si 100 de lei, Valerian Azamfire si Eli Morman au procedat la diagnosticarea, internarea uneori fictiva a unor persoane interesate, carora le-au eliberat documente medicale necesare pentru incadrarea ori mentinerea in grad de invaliditate sau handicap, desi in realitate unii beneficiari nu sufereau de acele afectiuni. De asemenea, in unele situatii, medicii au eliberat retete medicale unor pacienti sau au avizat programe de recuperare, documentele fiind necesare si pentru comisia de expertiza medicala. Procurorii sustin ca, prin acordarea deciziilor de incadrare in grad de invaliditate si implicit a unor drepturi de asigurari sociale unor persoane care, in lipsa unor dosare medicale intocmite pe baza unor evaluari medicale corecte, nu ar fi beneficiat de aceasta incadrare in grad de invaliditate, se aduce atingere bugetului asigurarilor sociale de stat, cu toate consecintele ce decurg din acest fapt. Medicul Azamfire este acuzat ca a luat bani de la 483 de persoane, iar Eli Morman de la 14 persoane. In aceeasi perioada de timp, Eleonora Stoicescu si Carmen Constantinescu, in calitate de asistente medicale in cadrul aceluiasi laborator, au primit sume de bani (aproximativ 5 lei/pacient) sau produse de la pacienti, cu ocazia mentionarii in registrul de consultatii sau pentru eliberarea unor documente medicale ori avizarea programelor de recuperare. Asistentele, potrivit atributiilor de serviciu, au in competenta consemnarea in registrele de evidenta a pacientilor raportarile catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Arges, printarea retetelor etc., astfel incat ele intermediau relatia pacient - medic. Existau chiar situatii cand interveneau pe langa doctori pentru eliberarea unor astfel de documente, la cererea unor pacienti care nu erau consultati in mod efectiv de catre medici. Cat priveste sumele de bani primite cu titlu de mita de catre inculpati, acestea erau remise fie direct, in mana, fie erau puse in carnetele de sanatate. In cauza a fost dispusa masura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani ridicate de la inculpati, dupa cum urmeaza: 81.665 lei, 11.985 euro, 4.564 USD si 10 lire sterline. Dosarul se va judeca la Tribunalul Arges. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Aceste fapte sunt foarte enervante pentru ca in acest mod se adauga foarte multe persoane inchipuit bolnave.
De fapt sunt hoti. Daca pentru aceste fapte atat medicii cat si cumparatorii de certificate false ar face puscarie li s-ar mai taia elanul de a fura si insela. E valabil pentru toata Romania. ![]() |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
În satul Dumești, din Vaslui, zeci de oameni au handicap grav. Dar numai în acte!
Într-un sat din Vaslui cu puţin peste 3000 de locuitori, 50 dintre ei au handicap grav şi sunt abonaţi lunar la banii statului. Cei mai mulţi sunt bolnavi fictiv, spun sătenii. Sunt nevăzători fără probleme de vedere, paralizaţi în acte, care joacă fotbal sau conduc autoturisme. -Să muncească să ia banii, nu degeaba! -Au handicap. -Din gură, aşa, spun şi eu. -Ce nu se poate face în ţara asta? Începând de jos şi pănă sus. Dumeşti este o comună din Vaslui cu un număr record de asistaţi social. Spun sătenii, bolnavi DOAR în acte. -Joacă fotbal, se duc şi iau bănuţi, nu muncesc ca mine! Sătenii s-au săturat să rabde şi au început să vorbească despre ce se întâmplă în comuna lor. Cu o presupusă complicitate a asistenţilor sociali, a medicilor, a mediatorilor sanitari, lanţul dosarelor fictive ar ajunge pe masa comisiilor care stabilesc gradul de handicap, apoi la direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului. "Realitatea este cu totul alta. Aceste certificate s-au dat pe şpăgi grase, de ordinul miilor de lei." Declaraţia unui locuitor al comunei pentru vremeanouă.ro -Deplasandu-ma la domiciliu, constat, instrumentez ancheta sociala si doar atat. Dosarul pleacă mai departe spre aprobare la direcţiile judeţene de asistenţă socială. Unde, cu o vorbă bună, care ar costa, spun tot sătenii, până la 1500 de lei, indemnizaţia e ca şi aprobată. Adulţii primesc în acte un handicap grav şi 340 de lei lunar. În urma informaţiilor apărute în presă, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială le-a cerut inspectorilor de la DGASPC Vaslui să ancheteze situaţia de la Dumeşti. Problema indemnizaţiilor fictive pentru handicap ar putea depăşi graniţele comunei din Vaslui. Dacã în anul 1995, la nivel naţional erau înregistrate 26.000 de persoane cu handicap, în 2017 numãrul acestora a crescut la 933.000. În România, avem un pacient cu handicap la 18 persoane sãnãtoase. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Procurorii, uimiţi de ce au găsit într-o comună din Vaslui: un orb face şcoala de şoferi, iar înapoiaţi mintal sunt premianţi la şcoală
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui s-au sesizat cu privire la faptul că în comuna Dumeşti mai multe persoane primesc ajutoare financiare pentru handicap, deşi sunt sănătoase. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a declanşat o anchetã în cazul persoanelor cu handicap din localitatea Dumeşti, din judeţul Vaslui, în cazul cărora s-ar fi acordat ilegal grade de handicap, existând suspiciunea unor fapte de corupţie. Potrivit unor surse, în vizorul procurorilor a intrat toată reţeaua, pornind de la medici, continuând cu asistenţii sociali şi funcţionarii din cadrul Primãriei Dumeşti şi terminând cu cetăţenii simpli, cei care, în ultimii ani, au încasat ilegal sume foarte mari de bani. Potrivit anchetatorilor, în acest caz ar fi vorba de mai multe fapte de dare şi luare de mită. “Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în comuna Dumeşti ar există mai multe persoane care beneficiază de ajutoare financiare acordate de stat pentru boli cu handicap, deşi nu au acest drept. Întrucât din sesizare ar rezulta fapte care intră în competenţa procurorului, cauza a fost declinată, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui”, a declarat Alina Tonică, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Ancheta a fost confirmată de către Sorin Armeanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, care a refuzat deocamdată să dea mai multe detalii. Într-un top al comunelor cu cel mai mare mare număr al persoanelor cu handicap, Dumeştiul ar ocupa, cu usurintă, un loc pe podium. Aici, nu mai puţin de 133 de persoane au certificate de handicap, dintre care 50, certificat de handicap grad I. “Persoanele cu handicap grav au dreptul la indemnizaţie sau la asistent personal. Ele optează la Protecţia Copilului pentru una din aceste două variante. “La nivelul comunei Dumesti avem înregistrate 50 de persoane cu handicap grav, dintre care 14 au optat pentru asistenţi personali, iar 36 pentru indemnizaţie. O indemnizaţie care azi se ridică la aproape 1300 de lei pe lună. Noi nu avem ce face, persoanele respective vin cu dosarele aprobate de comisiile de specialitate”, âdeclara, în urmă cu câteva zile, secretarul primăriei Dumesti, celor de la vremeanoua.ro. Potrivit sătenilor, în comuna Dumeşti sunt familii care, lunar, ajung să ridice şi 7000-8000 de lei doar din aceste indemnizaţii de handicap. “Au grad I de handicap, adică handicap grav, iar ei se duc în pădure după lemne, joacă fotbal şi dau de permis auto. În acte figurează retardaţi mintali, iar unii sunt premianţi, iar alţii zilnic fac naveta cu autobuzul la Negreşti”, au declarat locuitorii comunei Dumesti. Potrivit acestora, gradele de handicap s-au acordat pe şpăgi, care au ajuns de la asistenţa socială din cadrul primăriei pană la comisiile de evaluare. La Dumeşti, nu doar gradele de handicap au fost “scoase la tarabă”, ci şi dreptul la ajutor social. “Sunt persoane în comuna noastră care au averi uriaşe şi primesc ajutoare sociale, pentru că au dat dreptul unde a trebuit. Multe dintre ele sunt plecate în străinătate, iar banii sunt încasaţi de rude. Avem pe cineva care deţine 300 de oi, vreo 3 maşini, zeci de hectare de pământ şi primeşte ajutor social. Şi asta pentru că anchetele se fac din pix, nimeni nu se deplasează pe teren”, au mai declarat sătenii. via |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
|