Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Este bine de stiut !

Este bine de stiut ! #47760

119 - număr unic de telefon pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

m16.jpg


RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Copiii din România care sunt victime ale abuzurilor fizice sau emoționale ori care sunt neglijați sau se află în situații materiale precare pot suna gratuit începând de astăzi la numărul de urgență 119, disponibil 24 de ore din 24.

Această linie verde este interconectată cu numărul unic 112, astfel încât autoritățile să poată interveni rapid în cazurile grave.

Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela Firea, inițiatoarea proiectului, i-a îndemnat pe cei care au cunoștință despre copii aflați în situații vulnerabile să nu ezite să sune la 119.


Gabriela Firea: ”Cine poate să sune la 119? Un copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenței de orice tip, fizică sau emoțională, psihică. De asemenea, și o altă persoană care are cunoștință despre o astfel de situație, un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat. Pot fi luate în considerare și apeluri de la persoane care cunosc situații și nu pot trece nepăsătoare peste faptul că un copil se află într-o situație dificilă, într-o situație vulnerabilă.”

Cazurile semnalate la 119 vor fi preluate de personal specializat care există în fiecare direcție Județeană de Asistență Socială și Protecție a Copilului.

Gabriela Firea a anunțat, de asemenea, înființarea în cadrul Ministerului Familiei a unei direcții speciale destinată copiilor care au ajuns să fie instituționalizați după ce părinții au plecat la muncă în străinătate și nu au mai ținut legătura cu ei.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6823
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.