SUBIECT: Muzica clasica

Muzica clasica defineste mai multe genuri muzicale diferite, insa inrudite. In principiu, muzica clasica este compusa si interpretata de artisti profesionisti foarte bine instruiti. Muzica clasica este o traditie scrisa, fiind compusa, scrisa si transmisa prin intermediul partiturilor.

Muzica clasica cuprinde urmatoarele genuri: muzica avangardista, muzica de balet, muzica orchestrala, muzica de camera, muzica corala, muzica de concert, muzica de film, muzica de claviatura, muzica de teatru, opera, muzica simfonica si muzica vocala.




Pentru amatorii genului

Giacomo Puccini

Puccini s-a născut într-o familie cu tradiții muzicale. Tatăl său, Michele, conducea orchestra orășenească din Lucca, era organist al Domului din localitate și compusese câteva opere de calitate modestă, un Miserere și câteva cantate pe teme religioase. A murit tânăr, când Giacomo avea doar 5 ani. Primele lecții de muzică le primește de la unchiul lui, Fortunato Maggi, care nu îl consideră prea dotat. Continuă studiile cu Carlo Angeloni, avându-l coleg pe viitorul compozitor Alfredo Catalani. Cu Angeloni, Puccini face progrese. În martie 1876 asistă în orașul Pisa la o reprezentație cu opera Aida de Giuseppe Verdi și din această clipă visează să devină compozitor de opere. În același an compune un Preludiu simfonic, doi ani mai târziu un Motet și un "Credo", cu a căror execuție obține un oarecare succes. În toamna lui 1880 pleacă la Milano, unde - cu sprijinul financiar din partea reginei Margherita a Italiei - se înscrie la Conservator, avându-l ca profesor pe Amilcare Ponchielli.

Pe 31 mai 1884 are loc la Teatro Dal Verme din Milano premiera primei sale opere, "Le Villi", cu care recoltează succes din partea publicului și a criticii. După o muncă asiduă de câțiva ani, i se reprezintă la Teatro alla Scala din Milano opera "Edgar", de data aceasta fără vreun succes deosebit. Șase ani mai târziu, pe 1 februarie 1895, obține un succes triumfal cu opera "Manon Lescaut", executată în premieră pe scena teatrului Regio din Torino.
Tot în acest teatru, pe 1 februarie 1896, are loc premiera operei "La Bohème" (Boema), sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. În concluzia cronicei sale, criticul muzical Carlo Bersezio scrie: "La Bohème (Boema) nu va lăsa probabil urme deosebite în teatrul nostru". Opera se va impune totuși mai târziu după o reprezentație la teatrul din Palermo și apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia. În ziua de 14 ianuarie 1900 se reprezintă în premieră la Teatro Costanzi din Roma opera "Tosca", în rolul titular soprana româncă Hariclea Darclée. Deja la prima arie a tenorului, Recondita armonia, succesul este asigurat, pentru ca după aria sopranei, Vissi d'arte, publicul să aplaude în picioare.

În anul 1904, Puccini se căsătorește cu Elvira Bonturi, cu care va avea un fiu, Tonio. Pe 17 februarie, reprezentarea operei "Madame Butterfly" la Milano se soldează cu un adevărat dezastru. Abia după o refacere a libretului și a muzicii, opera capătă audiență la public, după o prezentare, câteva luni mai târziu, la Teatro Grande din Brescia .

În 1910, debutează cu succes în New York la Metropolitan Opera cu "La Fanciulla del West": dirijor este Arturo Toscanini, solist Enrico Caruso. Tot la Metropolitan Opera, va avea loc premiera pe 14 decembrie 1918 a Tripticului de opere în câte un act, "Il Tabarro", "Suor Angelica" și "Gianni Schicchi"

n anul 1921, Puccini se mută în orașul Viareggio, unde începe să lucreze la compunerea operei "Turandot". Opera va rămâne însă neterminată. Puccini moare la 29 noiembrie 1924, într-o clinică din Bruxelles, la câteva zile după o operație la gât, în urma unui cancer al laringelui. Opera "Turandot", în versiunea neterminată, va fi reprezentată pe 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub conducerea muzicală a lui Arturo Toscanini. În reprezentațiile ulterioare, opera va fi prezentată cu completările făcute de Franco Alfano după schițele rămase de la Puccini.

Creația artistică a lui Giacomo Puccini se întinde pe o perioadă de 40 de ani, din 1884 până în 1924, timp în care a compus 12 opere. Acest număr restrâns dovedește o dată mai mult exigența artistică deosebită a compozitorului. Succesul enorm de care s-au bucurat operele lui Puccini încă din timpul vieții sale, dăinuie până în ziua de astăzi și este în continuă creștere.



Operele lui Puccini, cu data și locul premierei

* "Le Villi", 31 mai 1884, Teatro dal Verme, Milano
* "Edgar", 21 aprilie 1889, Teatro alla Scala, Milano
* "Manon Lescaut", 1 februarie 1893, Teatro Regio, Torino
* "La Bohème", 1 februarie 1896, Teatro Regio, Torino
* "Tosca", 14 ianuarie 1900, Teatro Costanzi, Roma
* "Madama Butterfly", 17 februarie 1904, Teatro alla Scala, Milano
* "La Fanciulla del West", 10 decembrie 1910, Metropolitan Opera, New York
* "La rondine", 27 martie 1917, Opera din Monte Carlo
* "Il trittico" - "Il Tabarro", "Suor Angelica", "Gianni Schicchi", 14 decembrie 1918, Metropolitan Opera, New York
* "Turandot", postum 25 aprilie 1926, Teatro alla Scala, Milano

"'O sole mio" is a globally known Neapolitan song written in 1898. It has been performed and covered by many artists, including such stalwarts of opera as Enrico Caruso, Beniamino Gigli, Mario Lanza, The Canadian Tenors, and The Three Tenors, as well as rock/pop artists such as Bryan Adams, Me First and the Gimme Gimmes, Vitas (who sings it in a high countertenor range) and Elvis Presley (It's Now or Never). Luciano Pavarotti won the 1980 Grammy Award for Best Classical Vocal Performance for his rendition of 'O Sole Mio. The lyrics were written by Giovanni Capurro, and the melody was composed by Eduardo di Capua. Though there are versions in other languages, 'O sole mio is usually sung in the original Neapolitan language. 'O sole mio is the Neapolitan equivalent of Standard Italian Il sole mio and translates literally as "My Sun" (not "Oh My Sun").

Libiamo ne'lieti calici (Drinking Song) is the most famous duet from Verdi's La traviata, one of the most well known fragments of opera around the world, and an obligatory performance (as is this opera itself) for any great tenor. The song is categorised as a Brindisi, which encourages alcoholic drinking. Those who have performed it include Luciano Pavarotti, Giuseppe di Stefano, Plácido Domingo, José Carreras, Enrico Caruso, Andrea Bocelli, Violetta Villas, Anna Netrebko and many others. The words were written by Francesco Maria Piave.

Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole Verdi[1] — d. 27 ianuarie 1901, Milano) a fost un compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica de operă.

Încă de copil ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio. Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obținând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.

Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 și 1850 compune într-un ritm susținut 13 opere, între altele I Lombardi alla prima crociata (Lombarzii), Ernani, I due Foscari, Macbeth și Luisa Miller. Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.

În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: Rigoletto, Il Trovatore și La Traviata, la care se mai adaugă și I vespri siciliani (Vecerniile siciliene). Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă opera Simon Boccanegra iar în 1859 se reprezintă Un ballo in maschera („Bal mascat”). În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.

Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D ' Italia). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera La forza del destino („Forța destinului”) și Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera Aida. În 1887, este reprezentată capodopera sa Otello iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică. În 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.


* Oberto, conte di San Bonifacio, Teatro alla Scala - Milano, 17 noiembrie 1839
* Un giorno di regno, Teatro alla Scala - Milano, 15 septembrie 1840
* Nabucco, Teatro alla Scala - Milano, 9 martie 1842
* I Lombardi alla prima crociata, Teatro alla Scala - Milano, 11 februarie 1843
* Ernani, Teatro La Fenice - Veneția, 9 martie 1844
* I due Foscari, Teatro Argentina - Roma, 3 noiembrie 1844
* Giovanna d'Arco, Teatro alla Scala - Milano, 15 februarie 1845
* Alzira, Teatro San Carlo - Neapole, 12 august 1845
* Attila, Teatro La Fenice - Veneția, 17 martie 1846
* Macbeth, Teatro La Pergola - Florența, 14 martie 1847
* I masnadieri, Her Majesty's Theatre - Londra, 22 iulie 1847
* Jérusalem, L'Opéra de Paris, 22 noiembrie 1847)
* Il corsaro, Teatro Grande - Trieste, 25 octombrie 1848
* La battaglia di Legnano, Teatro Argentina - Roma, 27 ianuarie 1848
* Luisa Miller, Teatro San Carlo - Neapole, 8 decembrie 1849
* Stiffelio, Teatro Grande - Trieste, 16 noiembrie 1850
* Rigoletto, Teatro La Fenice - Veneția, 11 martie 1851
* Il Trovatore, Teatro Apollo - Roma, 19 ianuarie 1853
* La Traviata, Teatro La Fenice - Veneția, 6 martie 1853
* I vespri siciliani ("Vecerniile siciliene"), L'Opéra de Paris, 13 iunie 1855
* Simon Boccanegra, Teatro La Fenice - Veneția, 12 martie 1857
* Aroldo, Teatro Nuovo - Rimini, 16 august 1857
* Un ballo in maschera, Teatro Apollo - Roma, 17 februarie 1859
* La forza del destino ("Forța destinului"), Teatrul Imperial - Sankt Petersburg, 10 noiembrie 1862
* Don Carlos, L'Opéra de Paris, 11 martie 1867
* Aida, Teatrul de Operă - Cairo, 24 decembrie 1871
* Otello, Teatro alla Scala - Milano, 5 februarie 1887
* Falstaff, Teatro alla Scala - Milano, 9 februarie 1893

"La donna è mobile" ("Woman is fickle") is the cynical Duke of Mantua's canzone from Giuseppe Verdi's opera Rigoletto (1851). The inherent irony, of course, is that it is the callous playboy Duke himself who is mobile ("inconstant"). Its reprise in the last act is chilling, as Rigoletto realizes from the sound of the Duke's lively voice coming from within the tavern (offstage), that the body in the sack over which he has grimly triumphed is not that of the Duke after all: Rigoletto had paid Sparafucile, an assassin, to kill the Duke but Sparafucile deceived him by killing Gilda, Rigoletto's beloved daughter, instead.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzic%C4%83_cult%C4%83

Tchaikovsky - Sleeping Beauty

Star Wars Princess Leia's Theme and Imperial March - Vienna Philharmonic Orchstra

Daniel Barenboim & Berliner Philharmoniker 1998
Ernesto Lecuona - "Malagüena"