SUBIECT: Anca Parghel

"Cancerul trebuie considerat un semn de trezire, de evoluţie, iar nu o pedeapsă, acesta este primul pas spre vindecare." - Anca Parghel

Mai demult ii intrebam pe astia mai in varsta si mai versati decat mine, cine-i cel mai tare vocalist din Romania. De cele mai multe ori imi spuneau de Aurelian Andreescu si Aura Urziceanu. Aura Urziceanu e mare, si e cunoscuta, totusi este una de pe la noi care-i mai buna ca ea. Asa am auzit prima data de Anca Parghel. Si toata povestea asta se intampla demult. N-am avut vreodata ocazia sa aud cum canta femeia asta, si nici nu stiam cum arata, i-am uitat si numele de cateva ori, dar numele ei intotdeauna reaparea cand aveam ocazia sa intalnesc vreun muzicant.

Anca Parghel a devenit cunoscuta pe plan national mai recent, cu melodia Zamorena. Chiar si akum daca incerci sa gasesti vreun video, cele cu Zamorena apar cele mai des. Dupa chestia cu Zamorena, am mai prins-o si eu de cateva ori pe la televizor in niste emisiuni si interviuri. Ce sa zic, vorba ei: pietre daca ar fi pe aici, si ele s-ar indragosti de mine. M-am indragosti si eu Am vazut-o la nasu, si pe Tvr 1. Pe langa ca e mare rau (mare in meseria ei, nu la stat:) ), are o personalitate deosebita. A avut cancer akum 14 ani, pe care l-a invins, si am auzit-o povestind despre asta. Recent, are din nou probleme cu cancerul, si au fost niste campanii pentru adunare de fonduri. Ieri am vazut un interviu cu ea pe TVR Cultural, am incercat sa-l gasesc azi pe net, dar nu i-am dat de capat. Daca tot am cautat azi cate ceva despre ea, am vrut sa bag si pe forum unele lucruri care le-am gasit.



În curtea casei sale cu ziduri pictate, Anca Parghel a vorbit cu verva-i caracteristică despre copii, dezamăgiri, spiritul Braziliei şi filmele în care urmează să joace.

EVZ TV: Aţi trăit foarte tumultuos, aţi avut la un moment dat tăria să vă luaţi lumea în cap şi să plecaţi din România...
Anca Parghel: Aşa a fost firea mea, am dorit mereu să mă îmbarc în toate, cât mai multe şi cât mai grele. Am vrut să mă căsătoresc la 18 ani, să fac copii foarte repede. Am fost precoce. Acum sunt şi bunică. Nepoţica mea, Anca, e sosia mea, deşteaptă şi înţeleaptă!

Totuşi, de ce aţi plecat din România, fără soţ, cu doi copii după dumneavoastră?
Probabil era timpul să plec, să schimb radical ceva. În momentul acela a trebuit să mă smulg de aici, chiar dacă a fost dureros. De fapt, am plecat în ’96 pentru că nu aveam nici ce mânca. Pare greu de crezut, nu? Am plecat pentru că aveam doi copii şi nu aveam cu ce să-i întreţinem, soţul meu vindea pantofi în piaţă, iar eu mergeam să cer bani împrumut pe la marile cluburi unde concertam. Am trecut prin foarte multe umilinţe, le-am îndurat, nu ştiu ce suflet am avut să trec prin aşa ceva, dar am rămas o lady.

Aţi fost o mamă autoritară?
Nu, dimpotrivă. Sunt cea mai cuminte mamă, o mamă care nu dă din gură, nu ceartă. Nu i-am tratat pe fiii mei ca pe nişte copii, ci ca pe parteneri. Sunt părintele care dă exemplu, nu cel care vorbeşte.

Cu fostul dumneavoastră soţ mai ţineţi legătura?
Chiar ieri a venit pe la mine. „Ce faci, iubitule, te întorci acasă?“. Mi-a făcut o supă, am rămas cu gura căscată. (râde)

Tudor şi Ciprian au regretat că i-aţi luat din ţară?
Tudor n-a iubit niciodată Belgia şi nu a vrut să plece din România. Nu neg ce-a fost, întotdeauna există un câştig, ceva de învăţat, dar am stat prea mult între străini. De mult trebuia să se întâmple revenirea, eu de altfel am venit acasă cât am putut de des, dar nici nu existam aici, cântam în câte un club, în întuneric, apăream la trei noaptea la televizor, parcă nu-mi ieşea nimic.

V-aţi încăpăţânat să cântaţi jazz, o muzică destul de exclusivistă...
Niciodată nu am căutat calea uşoară, trebuia să fi cântat şi eu o muzică pentru toată lumea. Parcă aş fi masochistă... Jazzul a avut perioada lui de glorie în anii ’30-’40, când era muzică ce putea fi dansată, angrena oamenii şi nu lăsa muzicienii să se izoleze de public. Am ales să cânt jazz într-o perioadă de studiu din viaţa mea, când eram la Conservator. Acolo trebuia să mă opresc cu jazzul. Muzica asta elitistă m-a îndepărtat de oameni, iar eu prin structura mea sunt făcută pentru oameni.

Şi cum s-a produs declicul?
Declicul a început cu tangoul. Ciprian avea o formaţie de tango în ţară, erau în căutare de cântăreţi, mi-a dat să învăţ o piesă şi mi-a spus că după trei zile urma să susţinem un concert. Concertul a fost un triumf, parcă aş fi cântat tango dintotdeauna. Dana, o prietenă a lui Tom Boxer, a fost un fel de cheie a destinului. Ea mă ştia din cluburile de jazz şi i-a spus lui Tom despre mine. La unul dintre concertele în care interpretam tango şi jazz, că începusem să le „lipesc“, a rămas cu gura căscată, uite aşa, până la brâu, apoi a venit la mine cu ochii ăia fosforescenţi, albaştri şi cu sufleţelul lui curat şi s-a prezentat: „Mă numesc Tom Boxer şi am un studio. Vrei să cânţi cu mine?“, iar eu am răspuns: „da!“.

Când mai aveţi timp să scrieţi şi cărţi?
Cartea „Vindecarea mea“ o scriu pentru că am simţit că trebuie să spun oamenilor cum am negociat eu cu boala. Cancerul trebuie considerat un semn de trezire, de evoluţie, iar nu o pedeapsă, acesta este primul pas spre vindecare. M-am ferit de luptă, n-ai cu ce să te lupţi, pentru că e ceva atât de mare, iar tu o biată gâză...

https://www.expres.ro/articole/detalii-articol/808723/Intalnire-cu-Anca-Parghel/



Anca Parghel stă sub semnul incredibilului. Are o voce incredibilă, un mod incredibil de a lupta cu cancerul şi, la fel de incredibil, face paşi spre vindecare! La mai puţin de o lună după ce medicii ridicau neputincioşi din umeri, Anca se simte mult mai bine şi ia totul drept un avertisment că trebuie să facă nişte schimbări radicale în viaţa ei.

Cum aţi reacţionat când aţi aflat diagnosticul medicilor?

În momentul în care s-a declanşat totul, - eu ştiam din ianuarie - februarie că nu e ok, - am zis că o parte din tot copacul ăsta, cu multe flori, ca măcar o floare să facă 'Poc!', să izbucnească aşa frumos şi asta era floarea carierei. Atunci când floarea asta a izbucnit, Dumnezeu mi-a zis: 'Gata, măi fată. Mergem la reciclare, băgăm maşina în garaj.

Când am ajuns la Cluj, eram un sac de cartofi...luată pe braţe şi dusă. Un pas nu puteam să fac. Medicii s-au strâns în jurul meu ca nişte arhangheli şi au zis: 'Mâine începem tratamentul'. Am stat la reanimare şi nu mi-am dat seama, oameni buni. Când am ajuns acolo, eram gata de îngropat. Aveam picioarele umflate...incredibil! Noroc că nu m-au văzut băieţii! Nici eu nu m-am văzut, că nu erau oglinzi acolo, dar mă mai zăream în geamuri şi îmi ziceam: 'Ce-i apariţia asta? Ce-am făcut cu mine?' Şi acum am urmele de la reanimare pe corp. Ce mai...eram gata de zile.

Cum aţi suportat tratamentul?

Eram la perfuzie şi mă uitam la picături. Mă gândeam la trecut, la părinţi şi mi-am zis la un moment dat: 'Măi, ai înnebunit, tu în loc să te gândeşti la picătura aia care trebuie să te facă bine, să vorbeşti cu ea, aşa cum spui că faci...' Mi-am dat seama de cât de prost e omul, cu toate şcolile lui, cât de prost ne învaţă viaţa. Şi la un moment dat, când nu am mai putut, mă uitam la ele şi le numeam: fericire, sănătate, iubire, toleranţă, vindecare, milă, Doamne, iarta-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mai simţi nimic. Măi fraţilor, culmea culmilor, mie îmi fac bine citostaticele. Şi medicii se uită şi se crucesc. Eu cred în acest tratament, că doar nu e venit de pe planeta Marte, e lăsat tot de Dumnezeu. În orice caz, în 2 - 3 zile fetiţa era din nou pe cai.

Cât de mult v-a folosit consultaţia de la Viena?

Medicii de la Viena sunt prieteni cu cei de la Cluj, se cunosc bine. Au spus că la noi este un sistem de tratament extraordinar. Printre multe altele, am primit şi nişte recomandări preţioase. Eu am slăbit mult, cred că am sub 50 de kilograme, dar am slăbit din grăsime, nu din putere. Totuşi profesorii de la Viena mi-au spus 'Mâncaţi de toate. Şi ce nu mâncaţi înainte. Ca dovadă, am mâncat la plăcinte şi prăjituri, pielea aia bună de pe găină... Nu iert nimic. În altă ordine de idei, e important să mă văd în mod regulat cu medicii de la Viena, chiar dacă este foarte bun tratamentul de la Cluj. Suntem aşteptaţi şi la Zurich, dar deocamdată trebuie să mai aşteptăm pentru că sunt în refacere şi nu suport deocamdată un alt drum cu avionul.

Ce vă dă putere?

Drumul de la Cluj l-am făcut cu maşina şi pe drum am văzut multe afişe cu Jose Carreras, care avea concert la Timişoara. Cât admir fiinţa asta şi nu ştiu de ce am impresia că trecem prin aceleaşi lucruri şi acest omuleţ mitititel, că şi el e mic, a devenit un simbol al Spaniei şi al întregii lumi. Tot drumul m-a condus până la Bucureşti cu afişele lui Şi l-am văzut cu bujori în obraji şi mi-am zis: 'Uite, măi copilă, piticuţ mitititel, uite semnele. Şi tu trebuie să te faci bine!'

Cum au reacţionat fiii dumneavoastră?

Când am venit de la Cluj am găsit casa schimbată. Era o culoare galbenă, întocmai ca floarea-soarelui cu o combinaţie de citron. M-au făcut zob copiii ăştia! Eu nu am văzut casa până acum pe timp de zi, că nu pot sta în soare. Oricum, din ce am observat, poate să fie innorat afară, că întreaga casă pare un mic soare. Adevărul e că mi-a dat Dumnezeu doi băieţi care cu cinste mă înlocuiesc. Acum a venit vremea să facă şi ei, să mă retrag eu care sunt ca o cloşcă ce vrea să controleze tot, să planeze aşa peste tot. Şi cei care sunt pe lângă mine pot să fie mari personalităţi, însă nu se pot dezvolta. Aşa că îşi spun: 'Lasă că face mama'. Şi dacă nu mă lasă, mă supăr. Şi atunci Dumnezeu a spus: 'Lasă că îţi arăt eu ţie. Te pun pe o linie de odihnă şi lasă băieţii să se dezvolte' şi acum am văzut ce oameni am făcut! Au găsit în ei forţe de care nu ştiau că există.

Dumneavoastră cum aţi găsit forţa de a o lua de la capăt?

Trebuie să te schimbi, dar cum să o faci, dacă atunci când te întorci de la spital totul e la fel, televizorul tot acolo, mobila la fel. Nu mai vreau să mai văd pianul ăla acolo, câ îmi aduce aminte de sutele de ore cu studenţii, de oboseala multă, de toate lucrurile astea care m-au adus aici. Aşa că am hotărât: scot tot. Şi ce râmâne? Parchetul. Şi mă întrebau băieţii: "Cum mamă, parchet?” " Da, gol” "Şi cu dulapurile alea, care sunt cu cristale valoroase?” "Nimic, numai parchetul! Cum să schimbi starea omului, dacă în jur totul e la fel?”

Când a avut loc teledonul de la Romantica, dumneavoastră eraţi în spital. V-a impresionat solidaritatea şi generozitatea?

Harul lui Dumnezeu şi-a atins scopul. A ajuns la oameni, dar nu la elite, la fiţoşi, ci a ajuns la cei mai simpli oameni de pe pamânt. Ce-am văzut la televizor, la teledon...am plâns. Eram în perfuzii la Cluj şi plângeam şi mâ gândeam: 'Ce am făcut eu să merit asta, e prea mult, incredibil' Cum stăteau oamenii în căldura aia. Aş fi vrut să sun şi să strig: 'Oameni buni, sunt aici, văd tot, înţeleg tot! Pentru mine faceţi asta?' Cred că planul lui Dumnezeu a fost să strângă poporul ăsta în jurul a ceva ce iubeşte. Acest neam are această capacitate extraordinară. Şi am zis, dacă piticuţul ăsta mic care sunt eu a declanşat asta, atunci ăsta e cel mai mare plan, să vezi cum sunt românii uniţi. Mamă, ce respect şi ce lecţie de iubire am căpătat!

Când am văzut ce aţi făcut la Romantica...Pentru mine...şi cum s-au strâns oamenii, oameni care nu mă cunoşteau, pe care nu i-am văzut în viaţa mea. Domnule, de asemena lucru nu a avut parte nici Mozart! Şi acolo la Cluj, după teledon, am zis de faţă cu toţi: 'Măi, fraţilor! Trebuie să ma fac bine, altfel mă fac de băşcălie în faţa neamului ăsta'.



Interviu realizat de Dan Maxim, Romantica TV

https://www.romantica.ro/trebuie-sa-ma-fac-bine--altfel-ma-fac-de-bascalie-interviu-cu-anca-parghel_39161.html

*************

Un video cu Anca Pargel intr-o emisiune:



Video cu un interviu pentru Romantica TV:

https://www.sanchi.ro/view_video.php?viewkey=1179830bbe49c5e76736


Insanatosire grabnica, Anca Parghel!

"Rugaciunea m-a vindecat"

Nici nu stiam sa-mi fac cruce cum trebuie. Adica larga, taraneste, nu mica si meschina, cum fac orasenii in autobuz, cand trec pe langa vreo biserica. Rugaciunea este totul pentru mine acum, este medicamentul pe care il iau in fiecare zi, cu regularitate. Rugaciunea este cea care m-a vindecat si care mi-a asigurat fericirea si multumirea pe pamant. Este contactul direct cu Dumnezeu. Atunci, in 1994, spuneam "Tatal nostru" fara sa stiu cat de importanta e rugaciunea aceasta, cum prin fiecare cuvant al ei se face o trimitere la toate sferele de lumina, la fiintele spirituale importante si de ajutor pentru noi, oamenii: Dumnezeu-Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Sfanta Fecioara si Arhanghelii si toate cetele sfintilor. In afara de Tatal Nostru, mai spun Crezul, Rugaciunea catre Ingerul Pazitor, o rugaciune dintr-o carte frantuzeasca numita "Rugaciunea care vindeca", a lui Joseph Burphy. Cat am fost bolnava, m-am rugat mereu la Sfantul Ciprian si la Sfantul Nectarie. Timp de doi ani, am avut un regim exclusiv naturist (suc de orz verde, de morcovi si de sfecla rosie, alge si polen, doua saptamani de post negru, cu ceai Essiac si de roinita si clisme cu cafea), dar am facut si chimioterapie. M-am tratat si in Belgia, acolo unde locuiesc, dar si la o clinica naturista din Statele Unite. Pe Dumnezeu l-am avut dintotdeauna cu mine. Am fost dusa la biserica de mica, dar L-am descoperit cu adevarat atunci cand El, in bunatatea Lui nemarginita, s-a hotarat sa ma vindece de aceasta "boala" (in termeni pamanteni), "semn" - dupa mine, care a fost cancerul de san pe care l-am avut. Daca te loveste o asemenea boala, in nici un caz nu trebuie sa-ti incepi vindecarea prin a te intreba: "De ce mi se intampla mie asa ceva?". Dumnezeu stie, El are socotelile lui cu fiecare, iar bolile sunt semne pe care ni le da, cum ca ceva nu e bine in trecutul nostru sau in ceea ce facem in prezent. M-am rugat lui Dumnezeu sa ma ia, daca El crede ca nu mai am nimic de facut pe-aici, pe pamant. Si El a ales sa ma lase. Raman la credinta ca rugaciunea a avut un rol hotarator in vindecarea mea.


https://www.formula-as.ro/2008/815/lumea-romaneasca-24/anca-parghel-nu-ma-opreste-nimic-simt-ca-sunt-tanara-si-tot-mai-tanara-9483

Anca Parghel, internata in stare grava la spitalul Elias

Purtatorul de cuvant al centrului medical, Valentin Calu, a declarat ca in ciuda tratamentelor urmate de cantareata, boala isi continua evolutia `cu pronostic sever`, conform Mediafax.

Anca Parghel a fost diagnosticata in vara cu cancer, boala ce i-a afectat mai multe organe interne, conform declaratiilor unuia dintre fii cantaretei. La vremea respectiva, artista a suferit o interventie chirurgicala la spitalul Bucur, iar apoi a fost supusa unor tratamente de specialitate.

Starea artistei Anca Parghel continua sa fie critica dupa trei zile de spitalizare. Cu toate ca prognosticul este negativ, familia este zi si noapte alaturi de artista si nu inceteaza sa spere la o minune.

Vineri, Anca si-a recunoscut fiii si a redevenit constienta. Specialistii Spitalului Universitar de Urgenta "Elias" au decis sa-i administreze transfuzii de sange dupa ce analizele au dezvaluit ca are multe toxine in corp, informeaza Ziua.

Starea de sanatate a solistei s-a inrautatit din cauza oboselii si muncii in exces pentru terminarea abumului "Colind pentru Romania", ce va fi lansat la inceputul lunii decembrie.

Nu ma gandeam ca e atat de grav. Ii doresc tot binele din lume.

Anca Parghel a murit azi dimineaţă la câteva ore după internarea în Spitalul Judeţean Timişoara. Artista fusese adusă joi de la Belgrad unde fusese internată într-o clinică de medicină alternativă. “Ieri după-amiază (joi - n.r.) a venit de la Belgrad în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean din Timişoara şi a decedat după câteva ore. Ea a ajuns aici în stare terminală cu metastaze generalizate, aici a beneficiat doar de tratament paleativ”, a declarat şeful secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean din Timişoara, medicul Dorel Săndesc, citat de NewsIn.

Ea a urmat la Cluj un tratament cu citostatice, apoi la Viena. În urmă cu câteva zile a mers la Belgrad, unde, la sugestia unei clinici din Târgu Mureş, a încercat terapiile alternative. În 1994, cunoscuta cântăreaţă de jazz a fost diagnosticată cu cancer la sân, însă a reuşit să învingă boala. Anul acesta, în iunie, Anca Parghel a aflat că boala a recidivat.

Înzestrată cu o voce ieşită din comun, Anca Parghel s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, la 16 septembrie 1957. A început să compună de la vârsta de 10 ani, iar la 11 ani participa la concursuri naţionale unde interpretat arii din opere celebre. Întâlnirea cu jazz-ul a avut loc imediat după ce a intrat la Conservator, la clasa de canto. În cei aproape 30 de ani de carieră, Anca Parghel a reuşit să uimească o lume întreagă cu vocea şi pasiunea ei pentru muzică. A fost aplaudată de mii de oameni la marile festivaluri de jazz şi a predat jazz vocal şi canto la Bruxelles, Köln, Linz, Leipzig, München,Viena, Hanovra şi New York. A cântat în toată lumea şi de multe ori a apărut pe scenă alături de cei doi fii ai săi - Ciprian, la bas, şi Tudor, la percuţie.

De-a lungul carierei sale, Anca Parghel a cântat alături de muzicieni români precum Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar şi cu nume celebre din jazz-ul mondial, cum sunt Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Ricardo Del Fra, sau Klaus Ignatzek. A înregistrat peste 15 albume, fiind deseori comparată de critici cu Yma Sumac, Maria Callas sau Ella Fitzgerald.


Dormi in pace, Anca Parghel!

Sunt intristat de vestea pe care am aflat-o acum, pe forum.

Oare cancerul poate invins vreodata ?
Anca nu s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu,spune ea, i-a multumit de ajutor.

(un interviu inregistrat este chiar acu-19.06 difuzat pe b1)

Dumnezeu s-o ierte, era un exemplu de om luptator si f optimist, plus o voce superba