Bine ai venit,
Vizitator
|
|
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Astăzi este ziua ta - Loredana Groza
Fermecătoare, seducătoare, fascinantă, sclipitoare, energică, într-o permanentă mişcare, volubilă, cu şarm, cu umor, cu prezenţă de spirit, inteligentă, spumoasă şi cu o voce (Doamne, ce voce!) care nu poate fi vreodată confundată, voce care a străbătut sonor trei decenii, dominând de tot atâta timp piaţa muzicală românească. De treizeci de ani au fost milioane de bărbaţi, care ar fi dat orice să-i poată spune, de la un pas distanţă, „Bună seara, iubito”. Nu a confiscat-o însă nimeni ( nici măcar soţul ei, care s-a împăcat demult cu acaparanta carieră a artistei), ci a rămas ca lumina, ca un cântec, ca o „valoare” care se distribuie fără să se împartă. Asta e Lori a noastră! Rebelă în atitudine și vestimentație, cu o voce senzațională și un timbru unic, cu show-uri incendiare, de multe ori comparată cu Madonna (pe plan intern), constantă în pozițiile cele mai înalte ale topurilor autohtone, abordând însă un variat registru muzical, de la prelucrări folclorice, ritmuri țigănești și muzică lăutărească, până la dance, soul ori piese ultraelaborate într-un nou sunet etno fusion în care diluează jazz, pop, rock, punk, funk a cucerit cu ușurință critica de specialitate, inimile spectatorilor, ascultătorilor de radio sau privitorilor la Tv. S-a născut la 10 iunie 1970, în Onești, județul Bacău, începând să cânte prin casă încă de la vârsta de 3 ani. A avut o copilărie în care a făcut tot ce și-a dorit, mai puțin orele de vioară care au terorizat-o timp de opt ani. A fost un copil foarte activ, mergea în tabere, își făcea vacanțele la bunicii de la țară, era un spirit extrem de curios și o fire mai mult decât comunicativă. În școala generală este foarte bună la învățătură, participă la olimpiade școlare, luând locul I la faza pe țară la limba română. Ca pionier, este aleasă comandant de unitate, este acceptată în cenaclul literar „Sburătorul” și primește aprecieri la ”Forumul Național al Pionierilor”. În 1984, este admisă cu nota 9,95 la Liceul de Matematică-Fizică din Onești, fiind prima pe listă. În ceea ce privește muzica, de mică și-a dorit să cânte, încă din vremea pe când asculta niște discuri cu Margareta Pâslaru ori pe când interpreta, mândră, melodia populară „Cine stă posomorâtă”, învățată de la mama sa. La 14 ani participă la Festivalul „Cântarea României”, la Focșani, unde este remarcată de Dumitru Moroșanu și Jolt Kerestely. Aceștia o cheamă la București pentru a participa la preselecția concursului „Steaua fără nume”. Trece de preselecție, depășește toate etapele concursului și câștigă trofeul la numai 16 ani. Tot la 16 ani participă la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia, unde obține premiul cel mare, fiind cea mai tânără participantă și cea mai tânără câștigătoare a trofeului Mamaia. În 1987, la un Festival de Muzică de la Costinești o remarcă tânărul compozitor Adrian Enescu. Îi încredințează piesa „O inimă de 16 ani” și, extaziat de cum sună, îi propune să facă un întreg album. Așa a apărut, în 1988, „Bună seara, iubite”, album de referință în muzica pop românească , considerat cel mai vândut album de la noi din toate timpurile. Din acel moment, toată țara a știut cine este Loredana Groza. În 1989 apare cel de-al doilea album, cu muzica semnată de Adrian Enescu și versurile Lucian Avramescu, „Un buchet de trandafiri”, care, de asemenea, a fost un succes de proporții. Urmează turnee lungi și obositoare, apoi Revoluția. Loredana pleacă să cucerească lumea mare, are concerte în Palladium Hall din Londra, în 1990, doi ani mai târziu concertând în Italia alături de Cristiano Malgioglio, Rita Pavone și Tedi Reno. Revine în țară, câștigă premiul Festivalului de la București cu cântecul „Dacă pleci”, participă, din nou, la Mamaia și ocupă locul I la secțiunea șlagăre. Pleacă apoi într-un epuizant turneu de două luni în America și Canada. La întoarcere, înregistrează albumul „Atitudine”, care apare în 1994. De aici încolo începe nebunia! Energica, creativa, neobosita Loredana este peste tot și face lucruri extraordinare: scoate încă 18 albume, cântă cu trupe și artiști de primă mână, joacă în filme, scrie cărți („Sexting”, carte care devine best seller chiar din prima săptămână de la lansare), prezintă emisiuni TV, în altele jurizează, totul într-un ritm alert și cu o efervescență greu de atins de cei mai mulți dintre noi. Toate realizate cu maximă seriozitate și un impecabil profesionalism. De mulți ani Loredana este un nume, o marcă, o româncă adevărată, un punct de reper, un model pentru orice tânără care vrea să se afirme prin muncă, seriozitate și talent. Astăzi, frumoasa vedetă împlinește 47 de ani. Să-i urăm numai zile frumoase, sănătate, bucurii alături de cei dragi, nenumărate împliniri și un șir lung de albume apărute și alte zeci de concerte susținute. La mulți ani, Loredana Groza! |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Astăzi este ziua ta - Margareta Pâslaru
Vor mai fi fost interprete de muzică ușoară în România și până la apariția Margaretei Pâslaru (așa cum vor mai fi fost cântărețe în Franța și până la Edith Piaf), însă niciuna n-a fost binecuvântată cu glasul infinitelor posibilități de exprimare ca cel al „Pâslăriței”! Prin anii 70 nu era familie în România, care să fi cumpărat un pick-up și să nu aibă măcar un disc vinil cu Margareta! S-a născut la 9 iulie 1943, în București, și încă de la vârsta de trei ani, sub îndrumarea bunicului său, sculptorul Ion Dimitriu Bârlad, studiază dansul, pianul și pictura. Debutul în muzică îl face pe o scenă, în 58, la Casa de Cultură „Grivița Roșie”, unde fusese descoperită de Ileana Pop. În televiziune (adevărată rampă de lansare și de popularizare a tuturor artiștilor de atunci și de mai târziu) a debutat oarecum din întâmplare. Era într-o cabină a vechii televiziuni (cu sediul în Moliere, nr.2), deoarece acceptase să filmeze o emisiune pentru copii cu „Așchiuță” și Daniela Anencov. În așteptare, începe să feredoneze câteva frânturi din „Picolissimo serenada”, a lui Vico Torriani. Vocea ei gravă îi stârnește curiozitatea lui Valeriu Lazarov, care tocmai trecea pe culoar. Crede că e o soprană, dar dă peste o școlăriță cu codițe împletite și pălărie de pai. O ia de mână, o duce în platou și-o pune să cânte cu orchestra lui Petrică Firulescu. În seara aceea intra în direct cu „Picolissimo serenada”! După emisiune a fost contactată de George Grigoriu, care-i și compusese o piesă, piesă ce avea să devină celebră: „Și-n apa mării, de pe întregul litoral...”. Așa s-a născut legenda! De atunci începe o carieră fulminantă: 65 de compozitori se întrec în a-i compune cântecele, radioul o difuzează permanent, Casa de Discuri „Electrecord” îi scoate disc după disc (cu vânzări record), televiziunea nu mai prididește s-o cheme la toate emisiunile de divertisment și la celebrele revelioane, cinematografia o ispitește cu roluri de zână bună (în „Veronica” și „Veronica se întoarce”), cu „Melodii-Melodii”, „Împușcături pe portativ” și alte peste 10 filme. Începând cu anul 1961, când obține Premiul I la Concursul Artiștilor Amatori și până la începutul acestui an, obține zeci și zeci de premii naționale și internaționale, premii care răsplătesc și definesc munca ei de-o viață, cariera artistică și incredibilul talent. Se știe că, în 1983, Margareta părăsea România, urmându-și soțul în America, însă plecarea a fost numai fizică, deoarece sufletul i-a rămas permanent în țara în care a cunoscut bucuria de a cânta, dragostea și prețuirea oamenilor, gloria. Drept dovadă, după 1989, Margareta a fost aproape tot timpul prezentă în țară, ocupându-se de tot felul de proiecte, implicându-se în plan social cât trei guverne la un loc! Ultimul proiect a fost acum o lună, când buna și inimoasa Margareta a lansat albumul de autor „Cum să te las?”, în beneficiul supraviețuitorilor de la Colectiv. Astăzi, legendara, unica, neobosita, inimoasa „Pâslărița” împlinește 73 de ani, ani din care peste jumătate de secol i-am fredonat cântecele și i-am rostit cu drag numele. Fără Margareta Pâslaru, muzica ușoară românească ar fi fost mai săracă, s-ar spune, cu o poveste. Da, dar povestea numită Margareta Pâslaru face cât jumătate din muzica ușoară românească! Să-i dăruim trandafiri din grădina bucuriilor, să-i urăm clipe minunate, liniște sufletească, energie pentru a duce mai departe proiectele pe care și le dorește și să-i lase toamna vieții pomii verzi ai anilor ce vor veni! La mulți ani, doamnă Margareta Pâslaru! Vă iubim! |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Astăzi este ziua ta - Mirabela Dauer
Frumuşică, mignonă, cu ochi mari şi senini, mereu veselă şi zâmbitoare, zvăpăiată, vorbăreaţă, grăbită (exmatriculată la 17 ani de la şcoală, măritată la 18), dar cu un talent şi o energie care n-au încăput niciodată în făptura ei micuţă, Mirabela Dauer îmbracă perfect proverbul “esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Iubită de tot neamul românesc, de la fetiţele cu codiţe împletite şi până la vârstnicii sprijiniţi în toiagul bătrâneţilor, Mirabela a fost şi rămâne o voce unică în peisajul muzical autohton. Căci una este Mirabela! S-a născut la 9 iulie 1947, în București, și-a copilărit într-un cartier demolat ulterior de Ceaușescu, cam pe unde este acum Poșta Vitan. Fire extrem de băiețoasă, își face puști din lemn și se urcă în copaci chiar și la 13-14 ani, spre disperarea părinților care și-ar fi dorit să aibă deja niște preocupări mai „feminine”. Hâtru, tată-su se plângea tuturor că el și-a dorit să-i dea Dumnezeu un băiat și o fată, și i-a dat o fată (sora mai mare a Mirabelei) și douăzeci de băiețoi (Mirabela). Inițial au locuit într-o casă mare și frumoasă, însă, când tatăl său a fost închis ca deținut politic, au trebuit s-o vândă și să se mute pe o stradă unde locuiau numai familii de țigani. S-a împrietenit repede cu ei, mergea la petrecerile lor, a învățat cântece lăutărești (pe care, din timiditate, nu le-a cântat niciodată) și să danseze din buric. Pe la 16 ani, cânta deja în cluburile muncitorești din cartier, acompaniată de un taraf. O imita pe Rita Pavone și pe Margareta Pâslaru, tunzându-se ca prima și făcându-și o aluniță pe obraz, cu acul înroșit în foc, ca cea de-a doua. La 17 ani, directorul liceului la care învăța o prinde cântând într-un restaurant din Săftica și-o exmatriculează. O reprimește, însă Mirabela, ca să poată să cânte și să meargă la petreceri fără să mai ceară voie părinților, se mărită imediat ce termină liceul, la 18 ani, cu Mircea Dauer (numele de fată era Mirabela Scorțaru). După o vreme, părăsește atmosfera precară a cluburilor muncitorești și a restaurantelor și face pasul spre muzica adevărată, „serioasă”, debutând, în 1963, alături de formația rock Roșu și Negru, interpretând piese în special din repertoriul Ritei Pavone. În 1967 urmează cursurile Școlii Populare de Artă la clasa profesoarei Florica Orăscu. Drumurile i se deschid, debutează în televiziune în 1970, la emisiunea „Tele-Top”, unde interpretează melodia „De când te-am întâlnit”, compusă de Marius Țeicu, și devine o prezență constantă în emisiunile muzicale și de divertisment. De atunci toată lumea o cunoaște, o îndrăgește și-o apreciază, de la tineri până la venerabilii vârstei a treia, care i-au fredonat melodiile mai bine de patru decenii și jumătate. De-a lungul carierei a câștigat numeroase premii naționale și înternaționale (la festivaluri de la Moscova, Bulgaria, Germania, Polonia, etc.), din 1961 și până în 2010 a urcat de peste 15 ori pe scena Festivalului de la Mamaia, fiind de tot atâtea ori premiată, iar în anul 2004 este decorată cu Ordinul Național „Meritul Cultural” – clasa I în grad de Cavaler de către Președintele României. În timp, a susținut mii de concerte în țară cu grupurile Sincron, Mondial, Savoy, Progresiv TM, Post Scriptum, Romanticii și Romanticii 90; face turnee cu teatrul „Constantin Tănase” din București în toate țările Europei de Est, dar și în Germania, Franța, Israel și Cuba, iar din 1992 cântă anual în Statele Unite și Canada. Însă în mintea, sufletele și pe buzele românilor rămâne cu parfumul pieselor atât de fredonate: „Te-aștept să vii”, „De ce nu-mi spui că mă iubești”, „Morărița”, „Frunza mea albastră”, etc. Poimâine, adorata, răsfățata, fredonata, zvârluga Mirabela, „Racul înaintaș”, cum îi spun prietenii, împlinește 70 de ani și nici ei nu-i vine să creadă, fiindcă sufletul încă îi cântă imnuri și simfonii juvenile, iar ea e la fel de „zăpăcită” ca acum jumătate de veac! Să-i urăm zile senine ca zâmbetul ei, bucurii, împliniri profesionale și sufletești, și multă, multă sănătate. La mulți ani, Mirabela! Te iubim! |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Astăzi este ziua ta - Angela Similea
Poate cea mai frumoasă interpretă a noastră de muzică uşoară a anilor 70-80, frumoasă şi acum, când peste chipul altor colege de generaţie timpul şi-a pus cu prisosinţă amprenta, distinsă, elegantă, cu un aer de nobleţe ce n-a părăsit-o niciodată, Angela Similea n-a fost întrecută în toate astea decât de vocea sa cu timbru unic, voce pe care o recunoşti imediat de la primul vers cântat. Când cânta ea, se epuizau instantaneu biletele la spectacolele de divertisment în care apărea pe afiș, se „evaporau” în câteva zile stocurile de discuri nou apărute în magazine, iar când apărea pe micile ecrane încetau subit toate activitățile domestice ale gospodăriei, bărbații mai ales instalându-se în fața televizoarelor să o vadă şi să o asculte pe graţioasa doamnă. S-a născut la 9 iulie 1946, în comuna 1 Decembrie, lângă București, de unde era tatăl său. Cum mama provenea dintr-un sat de lângă Mangalia, micuța Angela acolo și-a petrecut copilăria și vacanțele, iremediabil îndrăgostită de acele locuri și fascinată „până la lacrimi” de turmele de oi, hergheliile de cai, bostănăriile cu pepeni dulci ca zahărul și de mesele luate pe câmp, la umbra căruței, când ieșea cu verii la cosit. Vocea o moștenește de la bunica Anghelușa, o femeie puternică (dar sensibilă), care a crescut singură 12 copii. Când era cu mama ei de mânuță și avea chef, cânta oriunde, chiar și în tramvai, spre nemulțumirea mamei care nu-i încuraja pasiunea pentru muzică, măcar pentru faptul că nu o vedea ca pe o meserie de viitor, considerând-o indecentă, frivolă. Drept pentru care, după liceu, Angela a vrut să urmeze o facultate de medicină, pentru a deveni medic pediatru. În timpul liceului, pe când era solistă la cor, o remarcă profesorul său de muzică, Marin Teofil, care o duce la Ansamblul UTC-ului, condus de maestrul George Grigoriu. Acesta o sfătuiește să ia în serios această carieră și-o prezintă profesoarei de canto Florica Orăscu. După aproape zece ani de studiu, când calitățile ei vocale devin mai profunde și mai generoase, efortul, tenacitatea și ambiția îi sunt pe deplin răsplătite, în anul 1970, la Festivalul Internațional „Cerbuol de Aur” Brașov, unde a câștigat „Cerbul de Argint”. Traiectoria muzicală, luminoasă, a Angelei Similea începea să se profileze intens în universul sonor al muzicii ușoare. Se năștea o stea, strălucitoare ca un luceafăr, care nu se mai putea întoarce niciodată din drumul ei (ca-n „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian). Radioul și televiziunea își fac sârguincios treaba promovând-o insistent, chemând-o constant pe platouri la majoritatea emisiunilor muzicale și de divertisment. Obține numeroase premii, joacă în filme și musicaluri cu neostenită energie, punând întotdeauna publicul pe primul loc, familia ocupând locul secund. Astfel, în 1981, intră în distribuția musicalului „Corina”, după „Jocul de-a vacanța”, piesa lui Mihail Sebastian, făcând un rol memorabil alături de Florin Piersic. Urmează „Fratele meu, Charles” (după comedia Școala băieților) și muzicalul „Adio, femei”, alături de Ștefan Iordache. Ca filme, joacă în „Rămășagul” (regia Ion Popescu Gopo), „Trenul de aur” și, în 2004, în scurtmetrajul „Să mori de dragoste rănită” (piesa a fost declarată „melodia secolului XX” de către public). Mâine, frumoasa, unica, irepetabila, sensibila, delicata interpretă împlinește 71 de ani, ani trăiți în muzică și pentru muzică, pentru publicul care i-a fost tot timpul alături, dându-i constat energia și tăria de-a merge mai departe. Să-i urăm zile frumoase ca ochii ei mari, un veșnic albastru infinit, bucurii, împliniri pe toate planurile și multă sănătate. La mulți ani, minunată Angela Similea! |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Jurnalistul și prezentatorul Octavian Ursulescu împlinește 70 de ani
Cel mai cunoscut prezentator de spectacole, festivaluri, emisiuni de televiziune și de radio din România, jurnalistul Octavian Ursulescu s-a născut la 17 iulie 1947, în localitatea Cîmpu-Cetății, județul Mureș. A absolvit Liceul ''Dimitrie Cantemir'' din București, apoi Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București. A debutat în presă în vremea liceului, publicând în Scânteia tineretului, Amfiteatru, Magazin, iar din 1968, la prestigiosul săptămânal Contemporanul. În timpul studenției a condus Pop-Clubul de la ''303'', în campusul din Regie. A studiat pianul și acordeonul. La radio a debutat în 1969, în emisiunea ''Metronom'' a lui Cornel Chiriac, după care a realizat și a prezentat unele dintre cele mai populare emisiuni ale postului public de Radio: ''Radiorecording'', ''De la 1 la 5'', ''Estrada duminicală'', ''De la 3 la 7''. După 1990, a realizat la Radio România o emisiune nocturnă, dar și rubrica ''Noaptea șlagărului românesc'', timp de câțiva ani. La TVR a debutat prezentând emisiunea ''Tele-Top'', după care, împreună cu Titus Munteanu, a realizat și a prezentat ''Șlagăre în devenire'', ''Meridianele cântecului'', ''Steaua fără nume'', emisiuni de varietăți, concursuri de dans sportiv, potrivit site-ului tvrplus.ro. După 1990, a realizat și a prezentat la TVR emisiunile ''Top TV'', ''Portret în oglindă'', ''Pop Rock Story''. Tot la postul public de televiziune a prezentat toate edițiile Festivalului național al cântecului de dragoste, precum și Clubul sentimental din cadrul Festivalului internațional ''Cerbul de aur''. Începând din 1983, a prezentat 13 ediții consecutive ale Festivalului de la Mamaia, iar din 1981, festivalul ''Melodii'' de la București. A fost corespondent pentru România al prestigioaselor publicații internaționale Billboard (SUA), Music Week (Marea Britanie), Melodie (Cehoslovacia), Jazz Journal International (Anglia), Jazz Forum (oficiosul Federației Internaționale de Jazz). Cu Angela Similea și Jolt Kerestely la spectacolul ''O viață pentru muzică'', 2009 Din 1990, este redactor la revista ''Actualitatea Muzicală'', editată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Anual, este organizatorul și prezentatorul evenimentului Premiile anuale ''Actualitatea Muzicală''. Tot din 1990, este coordonator al secțiunii de muzică ușoară de la revista ''Melos''. Cu Vasile Șeicaru, la Gala premiilor Actualitatea Muzicală, 2010 La casa de discuri Electrecord a îngrijit și a prezentat toată seria Phoenix, dar și alte albume importante: Aurelian Andreescu, Progresiv TM, Marina Voica, Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Cornel Constantiniu, Frank Sinatra, Iva Zanicchi, antologia ''Formații românești de muzică pop'', conform site-ului www.discogs.com. A prezentat festivalul internațional București '91 de la Sala Palatului și a luat parte la zeci de festivaluri internaționale: până în 1989 — Praga, Varșovia, Weimar, Berlinul de Est, Poznan, Ostrava, Gottwaldow, Sopot, Decin, Bratislava, iar după 1990: Sanremo, Haga, Nurnberg. Totodată, a prezentat concertele susținute în România de mari vedete internaționale: Julio Iglesias (de două ori), Jose Feliciano, Omega, Suzi Quatro, Locomotiv GT, Al Bano și Romina Power, Sandra, Toto Cutugno, Goombay Dance Band, Gibson Brothers, Middle of the Road, Eruption, Precious Wilson, Samantha Fox, Boney M, Saragossa Band, Mauro, Los del Rio, Bob Geldof & Boomtown Rats, Alla Pugaciova, Frații Arghirov, Vasil Naidenov și alții. A prezentat primele și apoi cele mai importante concursuri de frumusețe din țară: Miss România, Top Model România, Miss International Peace, Miss Litoral. A prezentat la Chișinău concursurile Miss Moldova și Top Model Moldova, dar și cele mai importante concursuri de dans sportiv, fiind specializat în acest domeniu. A publicat mii de articole în presă, cronici muzicale, portrete, relatări, comentarii, în publicații cum ar fi: Scânteia tineretului, Contemporanul, Magazin, Cinema, Flacăra, Muzica, Actualitatea muzicală, România literară, Tribuna, Ramuri, Femeia, Astra, Tomis, Ecran Magazin, Dobrogea nouă, Litoral, Neuer Weg, Ifjumunkas, Joborat, Dialog, Libertatea, Tineretul liber, Doina, Universul timpului liber, Liceenii, Noul cinema, Ultima oră, Cronica Română, Azi și altele. Cu Aurel Moga, Marian Stere, Stela Enache, Silvia Dumitrescu și Corina Chiriac, la lansarea albumului ''ne cunoaștem din vedere'' semnat Corina Chiriac, 2016 A fost membru în biroul de conducere al Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică și al Uniunii Criticilor Muzicali, Interpreților și Coregrafilor din România. De asemenea, este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și al Federației Internaționale de Jazz. În colecția ''Patrimoniu cultural românesc'' a Bibliotecii Metropolitane a semnat cartea consacrată compozitorului Temistocle Popa, sub tipar fiind volumul dedicat lui Paul Urmuzescu. Multi-medaliat la Jocurile sportive mondiale ale mass-media (Belgia, Grecia, Canada, Turcia). AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea, editor online: Adrian Dădârlat)
Atașamente:
|
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Astăzi este ziua ta - Mircea Baniciu
Dacă n-ar fi fost cea mai bună şi curată voce rock (asemănătoare lui Ian Gillan de la Deep Purple), n-ar fi fost solistul vocal al celei mai bune trupe a anilor 70 – Phoenix –, n-ar mai fi avut atâtea zeci sau sute de apariţii solo în concerte şi nici n-ar fi fost unul dintre membrii de bază ai formaţiei Colibri. Dar Mircea Baniciu a fost şi rămâne vocea unică în rockul românesc, dând astăzi forţă şi melodicitate pieselor interpretate de pasărea Rock. S-a născut la 31 iulie 1949, în Timișoara, într-o familie cu modeste posibilități materiale. Debutul său muzical nu se face nici în cluburi de rock, nici în case de cultură și nici măcar pe o scenă improvizată, ci într-un tramvai din Timișoara, pe când avea 3-4 anișori. În casa în care locuia cu familia la acea vreme, la etaj, aveau o vecină care era pasionată de muzica clasică. Ascultând-o zilnic, învățase binișor arii celebre de operă. Și, pe când se întorcea cu mama de la grădiniță, în tramvai l-a apucat cântatul. S-a pornit și dă-i înainte cu ariile din opere, cât îl ținea glasul! Fâstâcită de gălăgia pe care o provoca, mama tot încerca să-i pună mâna la gură, să-i oprească avântul sonor. El nimic!, îi da înainte vitejește. La un moment dat, vatmanul deschide ușa de la „cușca” lui afumată și se adresează mamei: „Doamnă, p-ăsta cântăreț îl faceți!” „Doamne, ferește!”, se grăbește mamă-sa să zică, fără să știe că micuțului Mircea îi fusese deja horărât destinul. Mai târziu, prin anii 70, cânta deja ca folkist în cluburile din Timișoara. Cu această ocazie este văzut de Nicu Covaci și Gunther Reiningen, este cooptat în grupul Phoenix și devine „vocea” cu care este înregistrat primul album al trupei: „Cei ce ne-au dat nume”, apărut în 1972. Urmează LP-urile „Mugur de fluier” (1974) și „Cantafabule” (1975), considerat până astăzi cea mai importantă operă rock a vreunei trupe de la noi. Tot la ultimul LP apare, pe lângă componența de bază, carismaticul Ovidiu Lipan Țăndărică la tobe. Între el și acesta a fost întotdeauna o amuzantă rivalitate amicală, fiindcă Mircea, frumușel fiind (și cântând în față, spre disperarea lui Țăndărică, care avea tobele în spate și nu era prea vizibil), admiratoarele roiau în jurul lui. Unele îl asaltau pentru autografe, altele dormeau cu albumele formației sub pernă, iar altele (cum nu existau mail-uri sau sms-uri), îi scriau saci de scrisori. Așa cum se știe, în primăvara anului 1977, în afară de Baniciu, toți ceilalți membri Phoenix fug din țară ascunși în boxe. Din acest moment, că a vrut sau nu, Mircea Baniciu se vede obligat să-și continuie solo cariera muzicală. A rămas același vocalist de excepție, suplinind aproape de unul singur absența celorlalți foști colegi, ostoind publicul de dorul de Phoenix. Scoate apoi, până în 1990, câteva LP-uri marca Baniciu: „Tristeți provinciale” (discul cu mapa galbenă), „Ploaia”, ”Secunda 1”, extrem de bine primite de melomani. Din 1993, timp de un deceniu, cântă în nou înființata formație Pasărea Colibri, alături de Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici. Momentan, alături de Kappl și Țăndărică (nucleul de bază), formează trupa Pasărea Rock. Astăzi, îndrăgitul solist vocal împlinește 68 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, sănătate, ani fericiți, împliniri, și să-i mulțumim pentru toate piesele cântate, care ne-au bucurat atâția ani. La mulți ani, Mircea Baniciu! |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Astăzi este ziua ta - Smiley
Dacă n-ar fi declarat cel mai în vogă artist pop al momentului şi tot s-ar putea spune, fără tăgadă, că este cel mai cunoscut, cel mai îndrăgit, cel mai adorat interpret şi prezentator (fără a uita şi calitatea de jurat în emisiunea „Vocea României”) de la copilaşii de-o şchioapă, până la bunicuţele răbdătoare care-şi plimbă nepoţeii de mână prin parcuri. Pe de altă parte, Smiley încă rămâne cel mai râvnit burlac al generaţiei sale, niciuna dintre fetele înrolate în batalioanele de admiratoare care roiesc în jurul său neputându-se lăuda că i-a sucit definitiv minţile şi l-a determinat să facă pasul spre însurătoare. S-a născut la 27 iulie 1983, în Piteşti, şi „oficial” poartă numele Andrei Tiberiu Maria, însă datorită atitudinii sale joviale, optimiste, a primit porecla „Smiley”, poreclă devenită ulterior numele său de scenă. Muzica şi ritmul n-au fost pentru el moştenire genetică, o trăsătură de familie, ba, dimpotrivă, mama sa i-a povestit că, în copilărie, era lemn când venea vorba de dans. Avea, în schimb, o altă pasiune atristică, aceea de a participa la toate scenetele care se montau în şcoală. Atât de uşor memora totul, că ştia nu numai rolul lui, dar şi absolut toate replicile celorlalţi copii. În vara dintre clasa a IV-a şi a V-a pleacă într-o tabără cu profesori şi elevi de la liceul de artă. Acolo a fost prima poartă pe care i-a deschis-o destinul, acolo a făcut cunoştinţă cu chitara, acolo s-a produs declicul. La întoarcere, l-a pus pe tată-su să-i cumpere o chitară şi să-l înscrie şi la şcoala de artă. Doi ani de zile merge în paralel cu ambele şcoli, până în clasa a VIII-a, când continuă numai cu liceul şi studiază chitara în particular. Începe să facă muzică pe calculator, încheagă o trupă „de bloc” şi compune muzică pentru toate celelalte formaţii din Piteşti. Când însă se apropia BAC-ul şi tocmai se hotărâse s-o lase mai moale cu muzica, pentru a se putea concentra pe admiterea la facultate, se întâlneşte cu CRBL, de la Simplu, care-i propune să cânte cu ei. Nu rezistă tentaţiei şi devine solistul vocal al trupei. Aceasta a fost a doua poartă deschisă de destin. Din acest punct începe cariera sa propriu-zisă. Intră în atenţia publicului atât ca solist al trupei Simplu, cât şi ca artist solo, scoate album după album, aproape toate premiate, în anul 2009 fondează propria casă de producţie „HaHaHa Production”, şi destinul îi mai deschide încă o poartă a succesului. I se propune să joace în filme, concurează în sezonul 2 şi 3 la emisiunea „Dansez pentru tine”, este timp de şase sezoane consecutive jurat la „Vocea României” şi co-prezentator la „Românii au talent”, alături de Pavel Bartoş. Aşa ajunge să fie cu adevărat unul dintre cei mai cunoscuţi şi ascultaţi artişti şi una dintre cele mai îndrăgite vedete. Modest, simpatic, sincer, cu umor, popular, fără fiţe, Smiley este totodată una dintre cele mai tonice, agreabile şi agreate apariţii pe micul ecran. Astăzi, simpaticul „zâmbăreţ” împlineşte 34 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot ce e mai bun şi mai frumos pe lume, multă sănătate, bucurii nemăsurate alături de familie şi prieteni, o continuă fericire, multă inspiraţie pentru piesele ce vor urma şi să-i mulţumim pentru toate momentele de reală destindere pe care o resimţim la fiecare apariţie a sa pe micul ecran. La mulţi ani, Smiley! |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
A FOST HIT: "M-am îndrăgostit numai de ea"
Melodia "M-am îndrăgostit numai de ea" a fost lansată de cantautorul folk Ducu Bertzi în 1997, pe albumul "Dor de ducă". Muzica este semnată de Ducu Bertzi, iar versurile îi aparțin poetei Daniela Crăsnaru. Melodia a fost inclusă și pe albumul "Best of 06" al lui Ducu Bertzi, apărut în 2006. Cântecul a cunoscut un succes foarte mare, fiind difuzat frecvent la radio și cântat în majoritatea concertelor susținute de artist. Din discografia lui Ducu Bertzi mai amintim: "Sufletul meu" (2000), "Poveste de iarnă" (2001), "Cântece din Maramureș" (2004), "Seară de Crăciun" (2005), "Best of 06" (2006), "Ducu Bertzi & Florian Pittiș în concert" (2009), "Colinde, colinde" (2009). |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Ștefan Hrușcă împlinește 60 de ani
Ștefan Hrușcă s-a născut la 8 decembrie 1957, în localitatea Ieud din județul Maramureș. S-a îndrăgostit de muzica folk în perioada în care era elev la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației, unde studia vioara. Ștefan Hrușcă în concert la Sala Palatului, 2014 A început să studieze chitara la început autodidact, apoi cu un profesor. Traseul artistic al lui Ștefan Hrușcă a început în 1981, odată cu debutul în Cenaclul Flacăra, în acea perioadă fiind profesor la Școala nr. 1 din Borșa. După debutul în Cenaclu, a devenit membru permanent al acestuia, lansând multe melodii îndrăgite de public, între care binecunoscuta ''Rugă pentru părinți'', care i-a marcat destinul de folkist. Cu Cenaclul Flacăra a susținut, în perioada 1981-1984, peste o mie de spectacole în toată țara. În 1984 a părăsit Cenaclul, deja obținuse Marele Premiu al Muzicii Folk (1982), Premiul pentru Creație (1983), Premiul pentru întreaga activitate (1984), potrivit site-ului https://www.bestmusic.ro. Între melodiile care l-au făcut cunoscut de numără ''Copacul îndrăgostit'', ''Vara promisă'', ''Ochii tăi'', ''Urare pentru îndrăgostiți'', ''Balada unui fost soldat'', ''Nunta de flori'', ''Numai noaptea'', ''Ninge la fereastră'', ''O singură speranță'', ''Frunze'', ''Tu, Ardeal'', ''Steaguri albe'', ''Fluturele nopții''. A început o perioadă cu multe colaborări, cu seria spectacolelor "Nocturne" susținute la Teatrul ''Țăndărică'' împreună cu Vasile Șeicaru și Radu Gheorghe. În toamna anului 1984 a apărut primul său LP, "Rugă pentru părinți". În perioada 1985-1989, numele lui a fost strâns legat de cel al lui Vasile Șeicaru alături de care a cântat în numeroase concerte. A participat la Festivalul cântecului (Berlin, 1985/1987), a susținut 200 de spectacole în doar doi ani sub Egida Filarmonicii din Arad, alături de Șeicaru și Victor Socaciu. În 1986 a apărut albumul "Urare pentru îndrăgostiți". Anul 1988 a fost marcat de prezența la Festivalul ''Garoafa Roșie'' de la Soci (Bulgaria) și de apariția albumului "Călători visători" (împreună cu Vasile Șeicaru). Ștefan Hrușcă a susținut primele concerte pe continentul Nord American în 1990, iar la sfârșitul aceluiași an a lansat primul album de "Colinde". Casa de discuri Electrecord i-a acordat în 1991 premiul Discul de Aur pentru cele mai multe albume vândute ("Colinde I"). La sfârșitul anului 1991, s-a stabilit în Toronto, Canada. După doi ani, în 1993, a apărut al doilea disc de colinde, "La săvârșitu' Lumii", pentru care a obținut încă un Disc de Aur. Din 1993 a început să efectueze în fiecare an turnee de colinde în România. "Ziurel de ziurel", lansat în noiembrie 1995, este al treilea disc de colinde al lui Hrușcă. Tot în 1995, în vară, s-a reîntâlnit pe scenă cu Vasile Șeicaru, la Galele Costinești. A primit, în 1996, Premiul Uniunii Oamenilor de Artă pentru cele mai multe unități vândute din albumul "Ziurel de Ziurel". În primăvara aceluiași an a lansat un album de creație, "Fostele iubiri", pe versurile poetului George Țărnea. n septembrie 1996, a avut loc prima ediție a Festivalului de Muzică Folk "Meșterul Manole" al cărui ințiator și director artistic este Ștefan Hrușcă. Un an mai târziu, a susținut un turneu de colinde în Canada și Statele Unite, alături de George Natsis. În anii 2000, Hrușcă a lansat o serie de alte albume: ''Sfântă-i sara de Crăciun'' (2001), ''20 de ani'' (2001), ''Crăciunul cu Hrușcă'' (2001), ''Iarăși flori dalbe'' (2005), ''Balade speciale'' (2007), ''La mijlocu' cerului'' (2012), ''Crăciunul cu Hrușcă'', reeditarea (2013). De-a lungul carierei, artistul a concertat în lumea întreagă, din SUA până în China, Germania, Coreea de Nord, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Canada, Austria, Republica Moldova. În 2004, Președinția României i-a conferit lui Ștefan Hrușcă Ordinul ''Meritul Cultural'' în grad de Cavaler, Categoria B — "Muzică", ''pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești''. În 2016, Ștefan Hrușcă a sărbătorit 25 de ani de colinde printr-un turneu național, care a trecut prin orașele Craiova, București, Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. În noiembrie 2017, Ștefan Hrușcă a participat la mega-spectacolul "Remember Cenaclul Flacăra — Adrian Păunescu", dar și la a XVI-a ediție a festivalului-concurs "Bistrița Folk". AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu) |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Nominalizările pentru Premiile Muzicale Radio România, 2018
Radio România prezintă nominalizările celei de-a XVI-a ediţii a Premiilor Muzicale Radio România, eveniment ce va avea loc luni, 16 aprilie, începând cu ora 19:00, la Sala Radio. Ca în fiecare an, radioul public va premia, în cadrul unui concert-spectacol la Sala Radio, performanţele deosebite în muzica românească pop, pop-dance, folk, rock şi pop-rock a anului anterior. Trofeele vor fi acordate pentru 16 categorii, pentru care au fost nominalizaţi 25 de artişti şi 24 de piese şi albume. Iată lista acestora, în ordine alfabetică: 1. Debutul anului 2017 Ioana Ignat; Andrew Marica; Mira. 2. Cea mai bună piesă pop Doar pe a ta – Edward Sanda & Ioana Ignat; La refren – Andra; Who You Are – Mihail. 3. Cel mai bun artist pop Feli; The Motans; Smiley. 4. Cea mai bună piesă rock Burning Man – Vama; Frunză verde foi mărunte – Bucium; Un sfert de secundă – The Mono Jacks. 5. Cel mai bun artist rock The Mono Jacks; Vama; Vunk. 6. Cel mai bun album folk 1+9 - Victor Socaciu; Facem dragoste – Cosmin Văman & Spam; Pre@Clasic – Florin Chilian. 7. Omul cu chitara Mircea Baniciu; Mircea Vintilă; Nicu Alifantis. 8. Cea mai bună piesă alternative rock Cel mai frumos loc de pe Pământ – Coma; Dur de-a dura – Viţa de Vie; Fregate – Grimus. 9. Cel mai bun album pop rock Extrovertit – Vunk; Happy Day – Direcţia 5; Picat din Lună – Ştefan Bănică. 10. Cel mai bun compozitor Alex Pelin; Irina Rimes; Şerban Cazan. 11. Big like video Antiexemplu – Carla’s Dreams; Who You Are – Mihail; Tell Me Who – Vanotek & Eneli. 12. Cea mai bună voce feminină Alina Eremia; Andra; Feli. 13. Cea mai bună voce masculină Cristi Enache; Keo; Tudor Turcu. 14. Piesa anului 2017 Bolnavi amândoi – Irina Rimes; Doar pe-a ta – Edward Sanda & Ioana Ignat; Weekend – The Motans ft. Delia. 15. Albumul anului 2017 Confesiune – Smiley; Despre el – Irina Rimes; Iubirea schimbă tot – Andra. 16. Artistul anului 2017 Andra; Carla’s Dreams ; Smiley. Premiul de excelenţă va fi acordat în acest an artistei Dida Drăgan. Numele câştigătorilor vor fi anunţate luni 16 aprilie, începând cu ora 19:00, în concertul-spectacol de la Sala Radio ce va reuni pe aceeaşi scenă cele mai mari nume din muzica românească. Lista nominalizărilor şi arhiva Premiilor Muzicale Radio România pot fi consultate pe site-urile www.srr.ro şi www.romania-actualitati.ro. Puteţi asculta zilnic artiştii, trupele, piesele şi albumele nominalizate pe pagina oficială Facebook Radio România. Spectacolul va fi transmis în direct de Radio România Actualităţi şi Radio România Internaţional, iar înregistrarea acestuia va fi difuzată de coproducătorul concertului, Televiziunea Română. Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la casa de bilete a Sălii Radio. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
NICU ALIFANTIS, CETĂȚEAN DE ONOARE AL BRĂILEI
Pe 15 august, într-o atmosferă festivă, la Teatrul „Maria Filotti”, în superba Sală a Oglinzilor, artistul Nicu Alifantis, un adevărat ambasador al Brăilei, a devenit Cetățean de Onoare al orașului copilăriei și adolescenței sale Nicu Alifantis a primit titlul de Cetățean de Onoare al Brăilei. Într-o atmosferă festivă, la ceas de mare sărbătoare, când brăilenii se bucurau de Zilele Municipiului, în anul în care aniversăm 650 de ani de atestare documentară și un secol de la Marea Unire, la Teatrul „Maria Filotti”, în superba Sală a Oglinzilor, artistul Nicu Alifantis, un adevărat ambasador al Orașului cu salcâmi, a devenit Cetățean de Onoare al urbei copilăriei și adolescenței sale. Propunerea pentru desemnarea acestui titlu a venit din partea membrilor Consiliului Municipal la sfâșitul anului trecut, iar în ziua de 15 august 2018, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Brăilei, primarul Viorel Marian Dragomir i-a oferit marelui artist titlul onorific, în semn de recunoștință pentru talentul său și pentru activitatea sa culturală. La eveniment au participat artiști, scriitori, actori, manageri ai instituțiilor de cultură sau oameni afaceri, consilieri locali, deputați, viceprimarii Doinița Ciocan și Alexandru Jantea, dar și cele 100 de familii invitate pentru a sărbători 50 de ani de căsnicie și care au primit din partea administratiei locale câte 500 de lei, câte o diplomă și un buchet de flori. Născut la 31 mai 1954 la Brăila din părinți greco-macedonieni, Nicu Alifantis a făcut studii muzicale particulare și a debutat scenic în anul 1973. A fost angajat în 1975 la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și a devenit destul de cunoscut și iubit de public, astfel încât în 1976 casa de discuri Electrecord i-a editat primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese și, în același an s-a înscris în ATM. După armată a devenit membru al Cenaclului Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu și a participat la majoritatea „întâmplărilor artistice”, melodiile sale figurând pe compilațiile Folk 1 și Folk 2 apărute la Electrecord în 1977, respectiv, în 1978. În 1983, la apariția triplului LP care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis a fost cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album, figurând cu trei piese. După cum a precizat și fostul manager al Teatrului „Maria Filotti”, Veronica Dobrin, în cuvântul de prezentare a proaspătului Cetățean de Onoare al Brăilei, între anii 1973 și 2002 , Nicu Alifantis a susținut 4.036 concerte, în 1995 a fondat grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj. În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan a devenit o trupă de proiecte din care au mai făcut parte: Virgil Popescu (chitară bas, voce), Sorin Voinea (claviaturi, voce), Răzvan Mirică (chitară electrică și acustică, sitar, mandolină, voce), Relu Bițulescu (tobe, percuție). În aprilie 1999 a înființat Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”. Despre Nicu Alifantis, Emil Brumaru scria: „Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cîntecul vieții fiecăruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lăsîndu-ne destrămați o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroși, mai teferi, întru poezia-i caldă. În inima mea, toată blîndețea-l simte poet de cînd lumea și-s fericit să o spun și altora. Și s-o repet pînă la îngeri!” |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
PORTRET: Corina Chiriac împlineşte 69 de ani
Corina Angela Chiriac s-a născut pe 26 octombrie 1949, la Bucureşti. Tatăl său, apreciatul compozitor Mircea Chiriac (1919-1994), era profesor de armonie şi contrapunct la catedra de compoziţie şi dirijat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar mama sa, Elisabeta Chiriac (1920-2002), profesoară de pian la acelaşi Conservator. Se înscrie, în anul 1955, la Şcoala de muzică nr.1 din Bucureşti, unde studiază vioara, în principal, şi pianul, timp de 6 ani, avându-l ca profesor pe George Manoliu. A urmat cursurile liceale la Liceul Special de Muzică nr.1 din Bucureşti, clasa de vioară, sub îndrumarea unor prestigioase nume ale muzicii româneşti, iar clasa a XII-a la Liceul Sf. Sava, absolvită cu diploma de bacalaureat, în anul 1967. În anul 1965 debutează radiofonic la Casa de cultură a studenţilor „Grigore Preoteasa” din Bucureşti, în cadrul concursului „Debuturi”, unde obţine premiul de popularitate pentru cel mai tânăr concurent, cu două compoziţii proprii – “Plouă” şi “Iubeşte viaţa” şi cu melodia “Pe valea Prahovei” de George Grigoriu. Între anii 1967 şi 1972 parcurge studiile superioare la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, la clasa de actorie, avându-i printre profeori pe Constantin Moruzan, Mihai Mereuţă, Mony Gellelter şi Adriana Piteşteanu, iar Diploma de Stat este obţinută cu rolul Baba Rada-Zâna Lacului din feeria poetului şi dramaturgului V. Alecsandri “Sînziana şi Pepelea“, în regia lui Alexandru Tocilescu. Corina Chiriac a făcut parte din generaţie cu alţi actori de succes precum George Mihăiţă, Florin Zamfirescu, Gelu Colceag, Tamara Creţulescu sau Mircea Diaconu. În 1967 debutează la Teatrul de comedie din Bucureşti, cu un rol secundar în piesa “Sfântul”, de Eugen Barbu, în regia Sandei Manu. Pe perioada studenţiei joacă la Teatrele Cassandra, Comedia şi Giuleşti, în piese de teatru precum „Sfântul”, “Căsătoria” sau “Platonov”. Începând din anul 1967 până în 1970, Corina face parte din echipa de studenţi actori care fac figuraţie şi la studiourile de la Buftea şi la TVR. În perioada 1968-1970 apare în interpretări muzical-literare în cadrul clubului de presă al Casei de cultură a studenţilor Grigore Preoteasa care îi aduc primele cronici favorabile în presa vremii. În anul 1970 debutează la concursul TV „Steaua fără nume”, cu melodiile “Valurile Dunării”, o arie din opereta “My Fair Lady” şi piesa din repertoriul francez “Il est mort le soleil”. În mai 1970 obţine Premiul I al Juriului şi Premiul I al Publicului, la cea de-a IV-a ediţie a “Concertului Speranţelor” din Bucureşti. Debutul său internaţional se produce în perioada 16-25 august 1970 la “Zilele culturii române” în Polonia, unde a participat alături de artişti precum Constanţa Cîmpeanu, Irina Loghin şi Dorin Anastasiu. În perioada 2 – 6 martie 1971 reprezintă România la a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional “Cerbul de aur” de la Braşov, unde obţine din partea juriului internaţional “Cerbul de bronz” (Locul III), intrepretând melodiile “Inimă nu fi de piatră”, de Edmond Deda şi “Va veni o clipă”, de Paul Urmuzescu. În anul 1972 primeşte un rol secundar în primul serial de televiziune produs în România, “Muşatinii”, realizat de Sorana Coroamă Stanca dupa trilogia lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. Participă pentru prima oară la Festivalul naţional de muzică uşoară “Mamaia” la ediţia 1972 (25 – 27 iulie) cu melodiile “Cine spune că-i uşor ?” (Paul Mihăescu/Fred Firea) cu care obţine Menţiune, „A-ntinerit romanţa” (Aurel Giroveanu/Felea) – care obţine Premiul III, “Pasăre de apă” (Radu Şerban/Gh. Vâlcu), “Chemare” (Liviu Marcovici /Daniella Caurea), “Dulcele târg al ieşilor” (Richard Stein/M. Djentenirov) – Menţiune. Dealtfel Între anii 1972 şi 1988, Corina Chiriac participă la toate ediţiile Festivalului de la Mamaia. Tot în anul 1972 începe şi colaborarea cu Radio Vacanţa. În august 1972 are loc, la cinematograful “Patria” din Bucureşti, premiera filmului “Aventuri la Marea Neagră” în regia lui Savel Stiopul, în care Corina interpretează rolul principal feminin, jucând alături de Florin Piersic. În anul 1974 este admisă prin concurs la Teatrul Giuleşti, ca actriţă, iar în anul 1975 participă ca tânăr solist vocal la trei Festivaluri Internaţionale: în iunie – “Orfeul de Aur” Bulgaria – unde obţine Diploma de onoare, în august – Festivalul de la Sopot – Polonia – unde obţine Premiul 1 cu “Privighetoarea de Chihlimbar”, iar în septembrie – Festivalul de la Dresda – unde obţine Premiul III. În anul 1976 participă la Festivalul Internaţional Lira Bratislavei, la care obţine diploma de onoare. Un an mai târziu reprezintă România la Friedrich Stadt Palast, una dintre cele mai reprezentative săli de concert din Berlin în cadrul spectacolului „Heiss und Kalt”. În 1979 reprezintă România la Festivalul Internaţional de filme de televiziune cu primul recital color al TVR “Eu sunt Corina “ în regia Sandei Balaban, producător fiind regretatul Tudor Vornicu. Între anii 1989-1994 artista se stabileşte temporar în SUA unde concertează dar frecventează şi diferite şcoli pentru reorientarea sa profesională. În anul 1991, Federaţia internaţională de organizare a festivalurilor, prin preşedintele său profesorul Armando Moreno, îi conferă artistei Diploma şi Medalia de Onoare pentru 20 de ani de activitate artistică internaţională. În anul 1992 se căsătoreşte cu Virgil Anastasiu, un om de afaceri cu dublă cetăţenie româno-americană, însă cei doi divorţrază în anul 1996. Solista revine în ţară în anul 1994 pentru a fi alături de tatăl său grav bolnav, însă acesta se stinge din viaţă în 1 decembrie 1994. Corina Chiriac hotărăşte să rămână definitiv în România. În anul 1995, artista reia activitatea de solist vocal la posturi de televiziune româneşti, activând şi ca producător de talk-show-uri, sau emisiuni matinale la TVR, Tele 7 abc, ProTV şi posturi de radio – Radio Total şi Radio România Cultural. În anul 1998 este ales expert asociat al Comisiei Naţionale UNESCO România precum şi membră al clubului UNESCO alături de alte personalităţi artistice, medicale, literare. În luna octombrie 1999 participă alături de solista Maria Butaciu la un turneu artistic, ale căror venituri au fost donate Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală, gest pentru care Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim Joantă, acordă artistei, în ianuarie 2000 o “Grămată de Ctitor “ alături de o medalie. În anul 2003, Casa de discuri Electrecord produce vol. 1 din cele mai frumoase melodii româneşti de muzică uşoară ale solistei Corina Chiriac , precum şi un dublu album CD intitulat “Bucureştii de altădată”, cuprinzând parte dintre cele mai frumoase lucrări simfonice româneşti ale regretatului compozitor şi profesor de armonie şi contrapunct care a fost Mircea Chiriac. Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Corina Chiriac, la 10 decembrie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B – „Muzică”, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”. În anul 2005 Corina Chiriac face o călătorie de peste 7 luni în Brazilia şi Argentina, unde definitivează nuvelele şi povestirile care fac parte din primul volum de literatură originală a artistei, intitulat “Buscando el Amor“, apărut în octombrie 2006. Din anul 2008 este moderator al unei emisiuni duminicale de divertisment la postul Naţional TV – „Să v-amintiţi duminica”, iar din septembrie 2014 realizează emisiunea „Opriți timpul!” pe acelaşi post TV. În cadrul Festivalului „Cerbul de Aur” 2018, ediţie aniversară, Corina Chiriac a oferit publicului un remaracabil mini-recital, în cadrul Galei aniversare. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
|
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Phoenix, după 60 de ani. Marea reunire de la Timișoara a răscolit scandalurile dintre membrii trupei
Trupa Phoenix împlinește anul acesta 60 de ani de existență, iar concertul aniversar are loc marți seara, pe scena din Parcul Rozelor din Timișoara. Liderul formației, Nicu Covaci e foarte supărat pe unii din foștii membri a trupei, care nu au onorat invitația. Phoenix, după 60 de ani. Marea reunire de la Timișoara nu e cu toată lumeaConcertul aniversar Phoenix va începe diseară la ora 19,30, acesta fiind inclus în manifestările ocazionate de Ziua Timișoarei. Timișoara e orașul unde a luat ființă cea m ai celebră trupă rock românească. Organizatorii au gândit concertul ca o revenire a tuturor foștilor membri ai trupei pe scenă, alături de nucleul care a continuat activitatea acesteia. Unii din ei nu pot veni din cauza faptului că sunt bolnavi, alții însă au refuzat, cu gândul la alte angajamente. Nicu Covaci a anunțat, într-o conferință de presă, luni, că Moni Bordeianu, care este foarte bolnav și nu poate să vină. Alți doi foști membri importanți au refuzat participarea. În trecut aceștia au fost certați cu Nicu Covaci, dar acesta spune că lucrurile s-au reglat între ei. Citește și: S-a aflat adevărul despre Adrian Minune. De ce a rămas la 1.50 m înălțime. Nu v-ați fi gândit la asta Citește și: Jean Constantin a muncit mult să ajungă de la hamal, la un mare actor „Ioji Kappl și Mircea Baniciu au fost în Phoenix. Și, de data asta, pentru că sunt 60 de ani de Phoenix, mi-am călcat pe inimă și i-am invitat pe toți, pentru că lumea trebuie să vadă un lucru frumos, o prietenie între toți care am pus sufletul la formația asta. Toți. Dar interesele personale sunt mai importante astăzi, că trăim în capitalism. Și atunci e mai important să-ți faci treaba ta”, a mai declarat Nicu Covaci. Mai întâi, s-au numit „Sfinții”. Au schimbat numele ca să nu aibă probleme cu cu autoritățile În anii 60, muzicienii care apăreau pe scenă erau statici, cu microfonul în mână, îmbrăcați la costum, ”tunși rași și frezați” și cântau. Când a apărut trupa Phoenix a fost o nebunie: contraziceau toate normele: pletoși, într-o mișcare permanentă. La începutul anilor ’60, împreună cu un coleg de şcoală, Kamocsa Bela, Nicu Covaci a creat o formaţie de chitarişti, care se numea „Sfinţii”, nume pe care l-au păstrat până în 1964, când l-au tranformat în Phoenix, pentru a evita conflictele cu autoritățile vremii. În perioada 1964-1966, Phoenix a cântat în săli studenţeşti şi în cluburi din Timişoara piese din repertoriul unor formaţii celebre la acea vreme „Beatles”, „Rolling Stones”, „Monkees” sau „Animals”. Trupa a început să fie invitată la Bucureşti, în emisiuni de televiziune, devenind cunoscută în toată ţara. După primul concert susținut în Bucureşti, în anul 1965, la I.A.T.C., Cornel Chiriac a invitat formaţia Phoenix să înregistreze la Radio România. Atunci au înregistrat piese ca „Ştiu că mă iubeşti şi tu”, prelucrările folclorice „Dunăre, Dunăre” şi „Bun e vinul ghiurghiuliu”. Tot atunci, membrii formaţiei au început colaborarea cu textierul Victor Cârcu, care a scris versurile primelor hit-uri ale trupei „Vremuri”, „Şi totuşi ca voi sunt”, „Nebunul”, „Floarea stâncilor”, înregistrate pe două EP-uri Electrecord, tirajul fiind epuizat rapid. Membrii formației au fugit din țară ascunși în boxele Marhall Lucrurile au avansat teribil. După plecarea primului solist al formației, Moni Bordeianu, în SUA, trupa a fost interzisă de comuniști, un an. Acesta a fost și momentul în care ideea plecării dintr-o Românie în care devenea pe zice ce trecea imposibil să te exprimi, a devenit singura validă pentru niște tineri care doreau să trăiască liber. În 1978, Nicu Covaci îi scoate din țară pe o parte din membrii trupei Phoenix în boxele audio Marshall, care, oficial, erau trimise în Germania firmei producătoare, pentru moficări necesare în vederea concertelor. Mulți dintre cei plecați au rămas în străinătate și după căderea comunismului. Valeriu Sepi a ajuns în Germania, apoi în Cambodia și în final a trăit o viață în Singapore, unde a activat ca arhitect, în timp ce Nicu Covaci a ajuns în Germania și mai apoi în Spania. Nicu Covaci, pictură monumentală în Germania Absolvent al Facultății de Arte Plastice de la Timișoara Nicu Covaci s-a consacrat ca artist plastic în străinătate. La Osnabruck, în Germania, a pictat și a predat. Acolo are expusă o pictură pe pânză lungă de 46 de metri, „Gladiator 2000”, care a fost, multă vreme, cea mai mare pictură pe pânză din lume. Întors în România, în 2014, acesta povestea că s-a reapucat de pictură lucrând la o serie de 10 lucrări cu jucători de polo călare. În același an echipa lui a început demersurile pentru intrarea artistului în rândul Uniunii Artiștilor Plastici. Valeriu Sepi, membru UAP Timișoara din 2014 Și fostul percuționist de la Phoenix, Valeriu (Puiu) Sepi a făcut demersurile de intrare în Uniunea Artiștilor Plastici în 2014. Și el a fost absolvent al Facultății de Arte Platice din Timișoara. Stabilit în Singapore, acesta a decis să se reîntoarcă acasă. Percuționistul trupei Phoenix și designerul grupului, Valeriu Sepi, s-a alăturat în 1971 trupei Phoenix, din prietenie pentru Nicu Covaci. Acesta i-a fost ca un frate. O vreme, tatăl lui Sepi şi mama liderului Phoenix au avut o relație. A lui a fost ideea confecţionării imenselor capre din lemn din opera- rock „Cei ce ne-au dat nume”, pe care le-a recreat în Studiourile Buftea, la aniversarea a 40 de ani a legendarei formaţii timişorene. „Caprele” sunt niște instrumente unice de percuție, care se regăsesc și în albumele „Cantafabule” sau „Mugur de fluier”. În 2017, Sepi a expus o operă monumentală în Palatul Parlamentului. Ceea ce l-a preocupat întotdeauna pe Sepi, spun criticii, a fost desenul, prin ceea ce înseamnă acesta cu adevărat. Pentru că la fel ca omul, nici desenul nu poate atinge perfecțiunea, dar se poate apropia de ea tocmai prin punerea în valoare a imperfecțiunilor. Atunci când desenează, Valeriu Sepi se luptă cu desenul, cu linia aceea care vine din sine și merge înspre sine. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|