Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Actori preferati

Re: Actori preferati acum 2 luni 2 săptămâni #44956

Astăzi este ziua ta - Dan Condurache

astazi-este-ziua-ta-dan-condurache-37589.jpg


Actor de primă mână (sau, dacă vreţi, mare actor la Teatrul Mic), cu roluri spectaculoase în piese de mare anvergură, cum au fost „Diavolul şi bunul Dumnezeu”, „Maestrul şi Margareta” ori „Yvona, principesa Burgundiei”, Dan Condurache, în cele peste patru decenii de teatru şi film, a fost în permanenţă în slujba meseriei alese (24h din 24h, după cum spune) ajungând să joace în peste 60 de filme, în teatru urcând pe scenă şi de 600 de ori cu aceeaşi piesă.

S-a născut la 26 iulie 1952, în Dorohoi, şi-a copilărit la Stânceşti, în casa bunicilor, jucându-se toată ziulica, aşa cum toţi copiii crescuţi la ţară ştiu a o face la acea vârstă. Nostalgic, încă îşi aminteşte admirativ de mulţi dintre profesorii minunaţi din timpul şcolii, nu uită cum a luat nota 2 la muzică (deoarece nu a ştiut câte opere a scris Beethoven) şi nici cum l-a pisat până în clasa a VIII-a doamna profesor Enescu cu gramatica limbii române.

După absolvirea liceului cu profil real din Dorohoi, a hotărât să plece la Bucureşti să dea examen la teatru, cu atât mai mult cu cât opţiunile îi erau limitate în a urma Politehnica sau Medicina. În 1975 absolvă IATC, la clasa profesorilor Octavian Cotescu şi Ovidiu Schumacher, şi este angajat la Teatrul Mic din Capitală.

Pe scenă debutează cu spectacolele „Nu suntem îngeri” de Paul Ioachim – rolul Petre şi „Galileo Galilei” de Umberto Eco – rolul călugărului tânăr, şi, chiar dacă are mare succes cu zecile de roluri interpretate, nu ar sfătui pe nimeni (cu atât mai mult pe proprii copii) să se apuce de teatru.

„Actoria e un tărâm al căutărilor extrem de periculoase. Eu aş sfătui pe foarte puţină lume să îmbrăţişeze profesia mea. Percepţia că meseria asta e ca o sărbătoare, aşa, e greşită. Meseria asta ucide în multe feluri. Ucide când joci puţin, dar şi când joci mult, când nu joci deloc, dar şi când joci mediu, când joci prost.

Este o profesie îngrozitoare, care ucide cercul prietenilor, familia şi într-un final pe tine. Cred că meseria asta e ca o cursă de maşini pe teren accidentat. Munca unui actor e ca o cămaşă de forţă. După o premieră ratată te poţi îmbăta singur sau cu prietenii, dar este absolut necesar s-o iei de la capăt”, spunea actorul acum trei ani, tot de ziua sa.

Adevărul este că, din vanitate, orgoliu, pentru a proteja publicul sau din alte zeci de motive, nici un actor n-a vorbit cu atâta sinceritate despre efortul şi sacrificiu de sine pe care le reclamă această meserie. Dar...show must go on! La fel şi actorul. La fel şi viaţa...

Astăzi, maestrul împlineşte 65 de ani. Să-i urăm toate cele bune, multă sănătate, bucurii lângă cei dragi şi, pentru că este absolut necesar s-o ia de la capăt, îi dorim alte multe roluri noi interpretate în binecunoscuta-i manieră şi cu binecunoscutul său talent.

La mulţi ani, Dan Condurache!
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 2 luni 2 săptămâni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 2 luni 2 săptămâni #44975

Florian Pittiș: N-aveți decât să mă invidiați, dar eu pot să fac în fiecare seară această minune: să iau viața de la capăt

florian-pittis.jpg


Interviu realizat de Magdalena Boiangiu

Florian Pittiș, mă tot gândesc la rubrica lansată de revista „Teatrul” – „În prim-plan actorul” și mă întreb dacă nu cumva actorul este înainte de toate un om care dorește cu orice preț să fie în prim-plan.

Desigur, profesia noastră presupune și o bună doză de exhibiționism. De altfel, orice om care încearcă să devină centrul atenției într-un grup – spunând bancuri, făcând farse – ascunde în el un actor. Orice om care încearcă să se diferențieze de semenii săi, fie și prin vestimentație, ascunde în el un actor. Dar nu cred că semnificația titlului este aceasta – ci pur și simplu atestarea evidenței că în această artă, nu a teatrului, ci a spectacolului, noi, actorii, suntem personajele principale. Noi creăm arta care se naște și moare odată cu publicul. Nu regizorii, nu scenografii, noi, actorii.

Afirmația aceasta categorică și exclusivistă poate fi contrazisă. În fond, actorul spune cuvintele simțite și gândite de dramaturg, evoluează conform unei idei elaborate de regizor și se mișcă în cadrul creat de scenograf. Firește că de siguranța, de inspirația sau de geniul cu care își asumă aceste creații străine lui depind tensiunea și intensitatea dialogului cu publicului, dar importanța actorului este subsumată contextului.

Au existat momente în istoria teatrului când actorul își elabora singur textul, ideile regizorale și cadrul scenografic. Dar niciodată acestea nu au existat fără actor. Eu nu-mi însușesc idei străine. În recitalurile mele de poezie aleg versuri simțite și gândite de alții, pentru că ele exprimă foarte bine gândurile și trăirile mele. Le exprimă mai bine decât aș putea eu s-o fac și nu mi-e rușine să recunosc acest lucru. Dar visez la momentul când actorul se va putea exprima integral pe scenă, suplinindu-i prin gândirea și arta sa pe ceilalți. Probabil că peste două sute de ani, când sigur ne vom întâlni din nou, vom discuta despre acest tip de actor, neorenascentist, care nu va mai fi doar eroul din linia întâi, ci și propriul său stat major.

Shakespeare spunea că teatrul trebuie să pună o oglindă în fața vieții. După părerea mea, acum teatrul „oglindește” viața care a fost, nu pe cea care este. Ca fenomen, el a rămas mult în urmă față de schimbările intervenite în viață, în experiența socială, în gândirea oamenilor care trăiesc după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Și, în așteptarea acestui moment, iei lupta pe cont propriu, cu spectacole în care apari singur în fața publicului.

Shakespeare spunea că teatrul trebuie să pună o oglindă în fața vieții. După părerea mea, acum teatrul „oglindește” viața care a fost, nu pe cea care este. Ca fenomen, el a rămas mult în urmă față de schimbările intervenite în viață, în experiența socială, în gândirea oamenilor care trăiesc după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Și crezi că spectacolele cu „Poezia muzicii tinere” au redus acest decalaj?

Da, sau în orice caz au încercat. Au încercat să câștige pentru scenă, pentru frumos, un public fără de care teatrul nu poate exista: tineretul. Muzica pop, muzica de largă popularitate nu reprezintă doar un fenomen artistic, ci și un fenomen social. Fenomen care ar trebui studiat cu multă atenție de toți oamenii care vor să trăiască într-adevăr astăzi. Bineînțeles că toți oamenii pot fi lăsați să asculte singuri tot ce doresc și apoi, pe măsura dobândirii unei experiențe, să opereze singuri selecția. Dar în momentul de față această muzică e foarte productivă și se simte nevoia unui îndreptar de audiție. Așa am încercat să fac: să dovedesc că muzica rock, atât de iubită de tineri, nu este un simplu divertisment, făcut să-ți intre pe o ureche și să-ți iasă pe alta, este o muzică menită să-i facă pe oameni să reflecteze. Dacă s-ar examina încasările de la Sala Grădina Icoanei în perioada când s-a jucat acest spectacol, s-ar putea observa o creștere și la celelalte montări. Mulți dintre tinerii care veneau la „Poezia muzicii tinere” n-ar fi veniti niciodată într-o sală de teatru în absența acestui tip de „intermediar” de spectacol. Se îndrăgosteau ba de un actor, ba de o actriță, ba de o idee și voiau să vadă aceste idei și acești oameni în dezvoltare. Au existat și întreceri de tipul „Eu l-am văzut pe Marcel Iureș în toate piesele. Tu în câte?”

Când publicul începe să te iubească, responsabilitatea este imensă. Știi că nu-l mai poți minți pentru nimic în lume, nu poți veni la spectacol să te odihnești, trebuie să exiști la cel mai înalt nivel, la cea mai înaltă tensiune. Am fost și sunt mereu obligat să fiu în punctul culminant.

Pentru actorul Florian Pittiș acest spectacol a însemnat un imens spor de simpatie și de popularitate.

Extrem de greu de purtat. Când publicul începe să te iubească, responsabilitatea este imensă. Știi că nu-l mai poți minți pentru nimic în lume, nu poți veni la spectacol să te odihnești, trebuie să exiști la cel mai înalt nivel, la cea mai înaltă tensiune. Am fost și sunt mereu obligat să fiu în punctul culminant.

Ne întoarcem la punctul inițial al convorbirii. Care poate fi adevărul actorului, când existența lui scenică se subordonează dramaturgului, regizorului, scenografului și nu numai?

Adevărată este trăirea mea față de fenomenele prezente în scenă, adâncimea gândirii mele, puterea trăirii datelor puse în discuție de un spectacol de teatru care își propune să înnobileze scena vieții.

De câți ani faci teatru?

Inconștient, de la 4 ani. Conștient, din 1961, când am terminat liceul și am căzut la examenul de admitere de la Institut. Am devenit electrician la Teatrul Bulandra. Stăteam de dimineața până noaptea în teatru, asistam la repetițiile conduse de Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie, îi vedeam muncind pe marii actori ai acestei scene. Atunci am învățat tot ceea ce știu astăzi și atunci m-am molipsit de pasiunea nebună pentru acest mod de a exista: să-ți trăiești orele, zilele și nopțile în funcție de clipele în care ești pe scenă.

Am devenit electrician la Teatrul Bulandra. Stăteam de dimineața până noaptea în teatru, asistam la repetițiile conduse de Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie, îi vedeam muncind pe marii actori ai acestei scene. Atunci am învățat tot ceea ce știu astăzi și atunci m-am molipsit de pasiunea nebună pentru acest mod de a exista: să-ți trăiești orele, zilele și nopțile în funcție de clipele în care ești pe scenă.

Au trecut 25 de ani de atunci. Ești mulțumit de ceea ce ai făcut?

Nu știu, n-am avut timp să mă gândesc până acum. Poate mai târziu, când o să ies la pensie. Eu vreau să trăiesc ziua de astăzi. Nu vreau să trag linie astăzi ca să adun ziua de ieri. Să retrăiesc ziua de ieri. Nu. Și ziua de azi când o mai trăiesc? Poimâine? Când? Eu vreau să trăiesc astăzi atât de plin, încât să-mi cadă o cărămidă în cap să pot pune capăt liniștit vieții în orice clipă.

Până la cărămida fatală mai e întâlnirea cu publicul de diseară și poate cu cel din alte câteva seri. Publicul e de fiecare dată altul, doar voi sunteți mereu la fel?

Și noi suntem altfel în fiecare seară. Și noi suntem influențați de câte un fenomen natural, implicați în câte o o idee culturală, interesați de un eveniment social sau captivați de câte o întrecere sportivă. Spectacolul nu e niciodată același și nu se creează întotdeauna aceleași punți de comunicare. (…)

Importanța noastră, a actorilor, în cetate este și estetică, dar mai ales socială. Noi suntem cetățeni de seamă ai cetății, pentru că prin noi capătă viață problemele vieții de astăzi.

Armonia vieții în cetate se poate dobândi doar când fiecare cetățean se simte cel mai important, fără să-l stânjenească faptul că și vecinul sau soția lui cred același lucru despre sine. Ca în teatru. Unde nu toți pot juca Hamlet. Trebuie să fie cineva și Laerte. Nu?

Dar Laerte nu este altceva decât Hamlet. Eu îl voi juca pe Laerte ca pe un alt Hamlet. Dar despre asta, poate altă dată, când rolul se va contura mai precis. Deocamdată mă preocupă intens profesia lui: el este cel mai bun războinic al statului. Asta este impresia pe care eu trebuie s-o creez în primul rând pe scenă: Laerte se simte invulnerabil. Era la ora aceea singurul om care se putea plimba liniștit pe stradă fără teamă că, dacă va fi atacat, își va pierde viața. Era antrenat să pareze chiar cuțitul care lovește pe la spate. Era un posibil comandant de oaste. Deci mă interesează acum scrima, tehnica ei, istoria ei. Mai târziu, deși și acum sunt colți prin inimă și prin creier, vor veni problemele psihologice.

Importanța noastră, a actorilor, în cetate este și estetică, dar mai ales socială. Noi suntem cetățeni de seamă ai cetății, pentru că prin noi capătă viață problemele vieții de astăzi.

Și ce mai rămâne din viața unui om care ieri a fost un tânăr care nu mai putea să se căsătorească, neavând unde locui, iar mâine va fi un posibil comandant de oaste în trecutul regat al Danemarcei?

Eu sunt acela care mă confrunt cu toate aceste ipostaze ale vieții pe pământ. Eu personal, eu, Florian Pittiș. Eu am șansa dementă, care mă deosebește de mulți contemporani ai mei de pe planetă, de a duce în fiecare seară o altă existență. Sunt rege și portărel, sunt tânărul care nu a făcut nimic, sunt proaspătul absolvent de liceu, iar alteori sunt numai spirit: Ariel. N-aveți decât să mă invidiați, dar eu pot să fac în fiecare seară această minune: să iau viața de la capăt. Și în permanență sunt eu; ceea ce vedeți pe scenă sunt gândurile mele care îmbracă forma unui rege sau a unui portărel sau a unui tânăr care n-a făcut nimic sau a unui absolvent de liceu – etern candidat la bacalaureatul vieții.

Acest interviu a fost realizat de Magdalena Boiangiu și publicat sub același titlul „Șansa de a o lua mereu de la capăt” în numărul 7-8 din iulie-august 1984 al revistei Teatrul. Reluarea lui este posibilă cu ajutorul www.cimec.ro, deținătorul arhivei digitale a revistei Teatrul.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 2 luni 1 săptămână #44997

La multi, multi ani !

20767890_10212976690720989_331204417748865935_n.jpg


LA MULTI ANI TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ, MAREA DOAMNA A SCENEI SI FILMULUI ROMANESC!!!!Oare noi spectatorii am iubit-o destul, am apreciat-o suficient, oare tara asta o merita pe cea ce ne-a incantat sufletul si inima ani la randul cu rolurile magistral jucate????!!!!!In ceea ce ma priveste ma inclin pana la pamant si va spun MULTUMESC PENTRU TOT, va iubesc , va respect si NU O SA VA UIT NICIODATA !!!
P.S. doar asa am simtit ca o sa ajunga mesajul meu de suflet la DOMNIA SA , multumesc !
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 2 luni 1 săptămână by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 2 luni 1 săptămână #44998

La mulți ani, Tamara Buciuceanu! Vezi cea mai recentă apariție a marii actrițe, cu ocazia reuniunii „Liceenii“

„Ani de liceu, cu emoţii la română…“ Cine n-a fredonat celebrele versuri şi cine n-a văzut măcar o scenă din filmul a cărui popularitate a rezistat un sfert de secol? Revista OK! i-a reunit pentru voi, în urmă cu cinci ani, pe Tamara, Oana, Cesonia, Ştefan şi Mihai, eroii din filmul Liceenii. Textul de mai jos este așa cum a apărut în 2011, în revista OK!, iar noi vi-l redăm cu ocazia aniversării zilei de naștere a Tamarei Buciuceanu-Botez, care a împlinit azi 87 de ani

IMG_7037-768x512.jpg


Au trecut 25 de ani şi parcă nicio zi. S-a pierdut, vorba unei mari actriţe, în fie­care an câte un an, dar parcă niciunul. O sală goală dintr-un liceu bucureş­tean a fost umplută ca prin farmec de importanţa numelor mari care i-au călcat pragul, la început de an şcolar. Tamara Buciuceanu-Botez, Ştefan Bănică Jr, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu şi Mihai Constantin s-au revă­zut cu drag, dar şi cu strania senzaţie că retrăiesc, exact ca-n 1986, emoţiile unei noi zile la filmări. I-am regăsit, într-adevăr, acolo pe acelaşi Ionică, pregătit mereu să intervină c-o glumă usturătoa­re, pe acel Mihai la fel de încrezător şi sensibil, cu Dana lui cea visătoare, pe joviala Geta şi, mai ales, pe Madam Isoscel, care reuşeşte şi acum, după atâta vreme, să le îngheţe sângele-n vine „elevi­lor“ săi. E de-ajuns să strige „Ionicăăă!“.

OK! Aţi mai ţinut legătura până acum?

Tamara Ne vedem din când în când fără să vrem.

Oana Cu doamna Tamara eu sunt vecină. Locuim în acelaşi cartier.

Ştefan Eu cu Mihai, de pildă, am fost la acelaşi teatru ani de zile şi am şi jucat în spectacole îm­preună. Iar cu fetele m-am întâlnit ocazional.

Mihai Ne întâlnim, dar nu ca înainte. Avem fa­milii acum…
Doamna Buciuceanu, dar vă place cum şi-au construit vieţile până acum? Vi se pare în regulă?

Tamara Până acum e foarte frumos. Să vedem de acum încolo ce-o fi.

Ce s-a pierdut important în cei 25 de ani?

Cesonia 25 de ani.

Poate nu i-aţi pierdut. Poate i-aţi câştigat.

Cesonia Nu cred că am pierdut nimic. Am încer­cat să păstrez tot ceea ce am primit în copilărie şi din tot ceea ce mi s-a întâmplat până am deve­nit responsabilă într-o familie. Mă pot conside­ra o femeie fericită. În viaţă mi-a fost dat să fac dintre cele care mi-au plăcut.

Ştefan Mie îmi place să trăiesc în prezent. Im­portant e că am aceleaşi principii în viaţă şi în meseria mea, pe care le aveam şi atunci. Acum am câştigat o familie, maturitate şi pe cei doi co­pii ai mei, fără de care nu-mi pot imagina viaţa.

Oana Eu vreau să cred că n-am pierdut un anu­mit tip de candoare. O naturaleţe şi un fel naiv de-a privi lucrurile, deşi societatea actuală îmi reproşează naivitatea. Şi în plan personal eu sunt poate o visătoare. Acum, de exemplu, re­trăiesc copilăria prin prisma fiului meu.

Ştefan Pentru că toţi patru avem copii, rezulta­tul este unul câştigător.

Mihai Da. Am o fată şi un băiat. Toată viaţa le-o dedic şi merg cu ei peste tot. În rest, n-am pier­dut vremea. M-am dedicat teatrului. Nu filmul e pasiunea mea mare. Mi se pare că 25 de ani nu înseamnă foarte mult. Nu ştiu când au trecut. Ce cred că am pierdut este faptul că am devenit încrâncenaţi. Că nu vrem să gre­şim. Când am făcut filmul ăsta, mă întâlneam cu Ştefan la ora opt când ne chemau ăştia. Primul lucru pe care-l făceam, în loc să studiem textul, să construim relaţii şi aşa mai departe, ne du­ceam pe terenul de fotbal al şcolii ăleia şi fugeam până nu mai puteam. Nu ne gândeam nicio clipă că avem de realizat un mare film. Un mare rol sau nu ştiu ce. Acum nu mai suntem aşa. Am devenit responsabili. Nu ştiu dacă e rău. E normal.

Ştefan Şi mai e ceva. Atunci nu aveai alt ideal ca tânăr actor decât să fii bun în meseria ta şi, sea­ra, să mergi la o bere. Nu aveai responsabilităţi.
Mihai Gloria era un cuvânt depărtat nouă.

Oana Adică nici când ni s-a întâmplat nu ştiam s-o evaluăm. Rolul Danei s-a îmbinat perfect cu personalitatea mea, lucru care m-a bucurat şi târziu am realizat ce a însemnat acest personaj. Când fetele se tundeau ca mine! Nu m-a deran­jat niciodată această identificare, chiar dacă am făcut lucruri notabile în muzică.

Mihai Eu ţin minte că taică-miu îmi atrăgea atenţia foarte des vizavi de faptul că ne credeam nişte vedete. Şi chiar eram. El mă punea la punct şi-mi spunea că e d-abia înce­putul.

Ştefan Tata la fel. Îmi zicea: „Cu un film nu se face primăvară“. Nu voia să mi se urce la cap şi atunci încerca să mă apere de pericolul unui succes de asemenea proporţii, la o vârstă la care eu eram încă student şi mai aveam atâtea de în­văţat. Partea mai puţin plăcută a succe­sului a fost imaginea şablon a tipului de rol care s-a lipit de mine ca o ştampilă.

Mihai Care mai e şi astăzi.

Ştefan După ce filmul a ieşit pe piaţă, unii din­tre regizorii importanţi aveau rezerve în privin­ţa mea, gândind probabil: băiat frumuşel, filme uşurele, statut de vedetă. Cred că s-au înşelat.

Doamna Buciuceanu, nu prea v-aţi schimbat de-atunci.

Tamara Aşa… şi ce vezi rău în asta?

Absolut nimic.

Tamara Vreau să vă spun că eu am pierdut în fiecare an câte un an. Dar am câştigat în anii aceştia cele mai frumoase călătorii din viaţa mea. Am văzut toate continentele. Am făcut ce am considerat că e mai frumos. Am atacat toate genurile. Şi muzică. Şi operetă. Şi dramă. Şi comedii. Încă, la ora asta, Dumnezeu mă aju­tă şi nu mi-am pierdut uzul raţiunii. Vreau să vă spun că, în privinţa filmului, a fost pentru mine perioada cea mai frumoasă. Am trăit printre cei tineri. Erau foarte cuminţi şi, fără nicio glumă, erau foarte serioşi când începeau filmările. Nu uitaţi că regizorul Corjos v-a iubit mult. Şi că el foarte mult a însemnat pentru acest film.

IMG_7000-768x512.jpg


Mihai Eu am jucat în film datorită dânsului. Atunci când s-au dat probele pentru film, eu n-am luat. Ţin minte că domnul Şovu, care era scenarist, a zis că nu crede că sunt potrivit. Domnul Corjos m-a susţinut fără să ştiu, că nici probele nu le dădeam foarte serios…

Tamara Era un Ionică adevărat!

Mihai Da. Şi m-a mai chemat la încă o probă. După cea de-a doua, şi Şovu i-a dat dreptate.

Ştefan La mine a fost şi mai greu. S-au dat pro­be cu toată studenţimea actoricească din ţară, şi Corjos zice: „Mai sunt patru amărâţi care nu şi-au terminat stagiul militar. Cheamaţi-i şi pe ăia“. Amărâţii ăia eram eu şi câţiva colegi care făceam armata la Craiova, la Infanterie, iepuraşi de câmp. Am venit de la Craiova şi, sincer, nu mă interesa proba. Voiam doar să mănânc. Să văd şi eu cum arată farfuriile normale, după două luni de stat în armată cu acelaşi fel de mâncare zilnic şi cu farfurii de tablă. Am dat proba.

Oana Cu mine.

Ştefan Da. Ţin minte că era s-o strâng de gât. Am strâns-o puţin şi am plecat înapoi la unitate. Nici prin cap nu mi-a trecut c-o să mă mai che­me cineva. M-a sunat taică-miu şi zice: „Bă, vezi că ai luat un film, nu ştiu ce film. Să nu mă bată ăştia pe mine la cap, îţi spun eu ca să ştii, da?“.

Oana Eu luasem un trofeu, la Steaua fără nume. Pentru că muzica a fost mereu pasiunea mea. Filmul a fost o întâmplare. Am primit un telefon de la regizoarea secundă. Doamna Mihalache, despre care am aflat că în scurt timp a şi murit. Am venit şi am dat probe cu Ştefan la Buftea.

Cesonia Eu am luat probele, dar nu mă lăsau pă­rinţii. Mama actriţă, tata regizor. „Ce-ţi trebuie ţie film acum? Tu trebuie să intri la facultate!“

Tamara Ţii minte cum m-ai întrebat? „Ce să fac, doamna Tamara? Să joc?“. Zic: „Da’ de ce să nu joci?“.

Cesonia Nu-mi dădeau voie părinţii. Eu am citit scenariul sub plapumă, cu lanterna.
Mihai Eu nici până acum nu l-am citit. Ăştia ve­neau la filmare şi-ţi dădeau o secvenţă. Nu eram serios ca acum. Nu trebuia să citesc şi secvenţe­le lor, că nu mă interesau.

Tamara Eu am procedat invers. Eu îmi învăţam textul. Păi, ce să facem, eu nu eram de vârsta voastră. De la mine se cerea mai mult. Eu n-am dat probe. Am primit un telefon de la Corjos, că să fiu acasă, că vrea să-mi spună ceva.

Ştefan Pe mine m-au trecut la început Ştefan Bunicu. Era pe atunci directorul cinematografi­ei unul pe nume Dulea, care mă „iubea“ nespus, prin ’87 sau ’88, dându-mi interzis să mai apar un an în orice film, pentru că „mi-am permis“ să refuz să joc rolul principal într-un film al Elisabetei Bostan. Dar să revenim la nume. În distribuţia „Liceenilor“ m-a trecut Ştefan Bunicu, ca să nu se facă legătura cu taică-miu, apoi tot Corjos a fost primul care a adăugat pe generic, în coada numelui meu, şi Junior.

Spuneai tu, la un moment dat, că ţi-a fost greu să treci peste personaj. Ele au fost atât de bine construite, încât în cariera voastră intuiesc că au fost un obstacol greu de surmontat. Consideraţi că aţi reuşit?

Mihai Ăsta nu e numai defectul meu. E şi minu­sul celor care nu se duc la teatru.

Ştefan Din punctul meu de vedere, am făcut lu­cruri foarte la vedere, vezi muzică, televiziune, deci cred că am depăşit acea imagine a persona­jului. Lumea te identifică cu personajele pe care le îndrăgeşte. După serialul „Baieţi buni“, copi­ii mă strigau pe stradă Ciupanezu’. Şi, cu toate astea, filme ca „Liceenii“ sau „BD“ se difuzează foarte des, în continuare, pe toate posturile TV. De ce? Pentru că nu mai există filme autohtone care să se adreseze publicului larg.

Mihai Acum regizorii nu vor să mai facă şi filme mai uşoare. Toţi vor să facă mari creaţii. Nimeni n-are pretenţia că ăsta e un film de artă.

Ştefan Cel mai important e că „Liceenii“ a ge­nerat o stare şi a devenit simbolul unei genera­ţii. De aceea a rămas mai mult decât un film.
Tamara Copiii au iubit acest film. Eu am rămas şi acum madam Isoscel!

Vă deranjează?

Tamara Nu.

Mihai E senzaţional să ai fani care s-au născut la 10 ani de la momentul în care a fost făcut acest film. E o greşeală să explicăm succesul lui.

IMG_7077-768x512.jpg


Tamara Dar o mică paranteză aş face despre unii care au jucat în acest film cu plăcere. Şi câteodată vorbesc urât despre acest film. Moral, după ce ai filmat, nu ai voie să spui că a fost ceva urât.

Cesonia Dar cine a zis?

Oana Domnul Caramitru. A spus că nu înţelege succesul acestui film.

Ştefan E problema şi părerea dânsului. Eu nu sunt de acord. Orice lucru îşi dovedeşte valoa­rea în timp şi nu vorbim de succesul filmului în sine, ci de ce a reprezentat acest film în perioada aceea. Iar dacă mai reprezintă ceva şi acum în­seamnă că succesul nu e întâmplător.

Tamara Da.

Ştefan Atâta timp cât, după atâţia ani, filmul face rating în continuare la televiziuni, ce mai e de discutat? Noi am venit să povestim despre un film care ne-a făcut plăcere. Chiar e un moment: 25 de ani de la lansare! Eu mai cânt în concerte „Ani de liceu“, în varianta mea. Şi nu-mi vine să cred că au trecut chiar 25 de ani. Mă uit la reacţia oamenilor, ştiu cântecul pe dinafară, pentru că fi­ecare, indiferent de vârstă, are amintiri legate de liceu. Orice lucru care e bine făcut nu e uşurel.

Mihai Timpul dă valoare lucrurilor.

De atunci, de când a fost făcut filmul, Oana a rămas un simbol al romantismului în filme.

Oana Ce înseamnă romantism?

Sensibilitate dusă spre extrem.

Oana Eu aşa sunt. O fire uşor dramatică.
Deci personajele v-au semănat mult.

Oana Oricum, eu nu ştiu să joc şah.

Cesonia Mie mi s-a părut o distribuţie perfectă. Eu n-aş fi putut niciodată să joc ce a jucat Oana. Să fiu aşa… miau, miau, miau.

Mihai Cel mai mult mi-a plăcut scena cu strun­gul.

Cesonia, care e scena din film care ţi-a plăcut cel mai mult?

Cesonia Toate scenele cu Mihai.

Oana Cu mine şi cu Mihai (n.r. Ştefan).

Tamara Pe mine m-a întrebat o profesoară de matematici ce am făcut de toţi copiii mă plac. Că profesoarele de matematică sunt toate cotate ca rele. Eu i-am răspuns „Pentru că n-aţi vrut să fiţi bune în particular“. Eu am vrut să fiu o profesoa­ră foarte severă, dar bună. Dar cel mai important de spus ar fi că regizorul Nicolae Corjos a făcut ca la filmări să fie o atmosferă foarte frumoasă.

Mihai Interesant e că toate lucrurile s-au potri­vit. E foarte greu să le faci să se potrivească…

Tamara Dar ştiţi de ce? Pentru că au fost nor­male!

Mihai Da, mi-ai luat vorba din gură şi nu mai ştiu ce ziceam.

Tamara Asta ziceai. Că s-au potrivit toate.

Lumea avea o curiozitate legată de felul în care s-au construit relaţiile voastre. De exemplu, Ştefan, Oana, oamenii şi-ar fi dorit ca povestea de dragoste din film să fie reală.

Ştefan Lumea, în general, ar vrea ca ce e pe ecran să fie şi în viaţă.

Oana Nu spune! (râde)

Ştefan Îţi dau un exemplu cu taică-miu. Tata făcea cuplu cu Stela Popescu. Odată i se stricase maşina şi tata a făcut autostopul. Cel care l-a luat zice: „Dom’ne, ce mai face soţia dumneavoastră, Stela Popescu?“. „Păi nu e soţia mea.“ Ăsta mirat zice: „Nu?! Mi-aţi stricat ziua, dom’ne!“.
De ce vă e dor din perioada respectivă?

Cesonia De atmosferă.

Tamara Eu am şi spus asta!

Cesonia Era o atmosferă extraordina­ră. Ne făcea plăcere să fim împreună.

Oana Nici eu nu pot spune dacă m-aş întoarce în timp.

Ştefan Nici nu poţi.

Oana Nu ştiu dacă pot spune că mi-e dor de ceva de atunci. Plus că mi se pare că a trecut foarte repede timpul.

Ştefan Pot să spun că mi-e dor de libertatea aceea adolescentină. N-aveam nicio responsa­bilitate. Mă interesa doar să dea soarele a doua zi şi s-o iau de la capăt. Voiam să fiu doar un actor bun. Restul venea de la sine.

Erai mai fericit atunci?

Ştefan Nu pot să spun lucrul acesta. Sunt genul de om care nu trăieşte în trecut. Nici măcar în viitor, cu planuri. Trăiesc astăzi. Taică-miu mi-a zis un lucru extraordinar atunci: „Băi băiatule, succesul e un lucru foarte uşor de obţinut. E mai greu de menţinut“.
Cum v-aţi regăsit în formula asta azi ?

Mihai E ca-n amor. Întâlneşti o femeie pe care o iubeşti foarte mult. O reîntâlneşti după zece ani. Ea, aparent, e la fel. Dacă mai stai puţin de vorbă cu ea, înţelegi că vorbeşti cu altcineva.

Oana Dar dacă o întâlneşti după 25 de ani?

Tamara Mie mi se pare foarte curios. Parcă am fi fost în film. Extraordinar.

Ştefan Dacă mai stăm puţin, poate şi reactivăm unele chestii.

Oana, ce părere ai?

Oana Mi-ar plăcea un rol ca cel al Cesoniei în „Liceenii“.

Mihai De fiecare dată când ne întâlnim, nu ne gândim că ne întâlnim pentru ultima oară.

Tamara Eu vreau să spun că-i mulţumesc lui Dumnezeu că trăiesc. 60 de ani de teatru nu sunt puţini. Dar să ştiţi că încă sunt tânără su­fleteşte. Merg mai departe.

Foto. Sorin Stana
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 1 lună 2 săptămâni #45048

Nume ciudat, talente nebănuite și un farmec nealterat. Richard Gere, la 68 de ani

Vă vine să credeți sau nu, Richard Gere împlinește astăzi fabuloasa vârstă de 68 de ani. N-ați zice, știm, căci nu-i arată și nici nu-i simte, dacă e să ne luăm după faptul că este la fel de activ ca acum 50 de ani când câștiga o bursă sportivă la Universitatea din Massachusetts și la fel de atrăgător ca pe vremea când filma ”Pretty Woman” cu Julia Roberts. Ei bine, cu ocazia zilei lui de naștere, ne-am gândit să facem un top al curiozităților despre Richard Gere, acest colos al cinematografiei americane!

GettyImages-690984836.jpg


Primul lucru interesant de știut despre el este faptul că la naștere, adică pe 31 august 1949, actorul a primit numele de ”Richard Tiffany Gere”. De ce ”Tiffany”? Pentru că acesta era numele de fată al mamei lui. Nu ați știut asta, nu-i așa?

richard.jpg


Un al doilea lucru interesant de aflat despre el este faptul că-n 1967, când a terminat liceul North Syracuse, el a primit o bursă de școlarizare la Universitatea din Massachusetts, studiind Filosofia.

2-6.jpg


Richard Gere a studiat învățăturile Budiste Zen timp de șase ani, înainte de a călători în Nepal și în India, și de a deveni un practician al budismului tibetan.

gere.jpg


Actorul și-a folosit întotdeauna faima și averea pentru a-i ajuta pe ceilalți, fiind un filantropist cunoscut. El a călătorit în Honduras, Nicaragua și El Salvador, prin anii `80, pentru a vizita taberele de refugiați. În cele din urmă a pus bazele fundației Gere cu care a dat o mână de ajutor oamenilor din Tibet și pentru a-l sprijini pe Dalai Lama.

Nu joacă neapărat după scenariu, fiindcă îi place să improvizeze. Într-unul dintre cele mai iubite filme ale sale, ”Pretty Woman”, Richard a decis s-o facă pe Julia să râdă, deoarece ea nu se simțea tocmai bine. Așa se face că-n scena în care îi prezenta colierul spectaculos, Richard a închis carcasa fără s-o avertizeze pe Julia. Reacția ei a fost perfectă, de aceea regizorul a decis s-o păstreze în film.

giphy1.gif


În același film, Richard apare cântând la pian. Surpriza nu e faptul că știe să cânte la pian, ci că piesa interpretată e compusă chiar de el. Multi-talent!

6-richard-gere.jpg


Pe lângă talentele muzicale, Richard are și unele sportive. El s-a antrenat din greu în Karate, folosindu-se de abilitățile sportive dobândite în școală, alături de maestrul Louis Gossett Jr. A aplicat toate cele învățate în filmul său din 1982, ”An officer and a gentlemen”.

8-richard-gere.jpg


Și mai are un talent ascuns! Știe să danseze step. Richard s-a văzut nevoit să ia cursuri de dans pentru pelicula ”Chicago” (2002) și a aflat că-i place la nebunie!

10-richard-gere.jpg


Cei îndrăgostiți de pelicula ”An officer and a gentlemen” vor fi dezamăgiți să afle că el și Debra Winger nu s-au plăcut deloc. Lui Richard îi displăcea atât de tare, încât, în pauzele dintre filmări, cei doi nu vorbeau deloc și nici nu stăteau unul în compania celuilalt.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 1 lună 2 săptămâni #45073

Robert Redford și Jane Fonda au primit câte un Leu de Aur pentru întreaga activitate la Festivalul de la Veneția

Robert Redford și Jane Fonda au primit vineri seară câte un Leu de Aur pentru întreaga activitate în cadrul unei ceremonii desfășurate la Cinema Palace, după care a fost prezentat în premieră mondială filmul lor "Our Souls at Night", regizat de indianul Ritesh Batra, relatează Xinhua.

imageResize-101.jpg


O ecranizare a unui roman de Kent Haruf, filmul a rulat în afara competiției la cea de a 74-a ediție a Festivalului de la Veneția, și i-a adus din nou pe același afiș pe Redford și Fonda, la 50 de ani după "Barefoot in the Park".

Pentru ei este din nou vorba despre o poveste de dragoste dar, spre deosebire de comedia din 1967 care a reprezentat un salt în carierele lor internaționale, aceasta este una despre o dragoste la o vârstă foarte matură.

Filmul care urmează să fie lansat pe Netflix în cursul acestei luni, "Our Souls at Night" spune povestea a doi vecini cărora le-au murit partenerii și care trăiesc într-un mic orășel din Colorado. Ei ajung să înfiripe o relație suprinzătoare și emoționantă în acest moment târziu al vieții lor.

09021048678603298.jpg


La conferința de presă foarte aglomerată susținută mai devreme în cursul zilei de vineri, în cadrul căreia ambii actori au fost aplaudați de mai multe ori la scenă deschisă, Redford, în vârstă de 81 de ani, a explicat că unul dintre motivele pentru care a decis să se angajeze în proiect este de a mulțumi audiența mai în vârstă.

"Al doilea motiv este pentru că simt că poveștile de dragoste vor avea mereu viață. Al treilea a fost faptul că eram în căutarea unei oportunități de a face un nou film cu Jane, pentru că nu am lucrat împreună de ani de zile, și... voiam să mai fac un film înainte de a muri", a spus actorul.

Începând cu "The Chase" în 1966, "Barefoot in the Park" în 1967 și continuând cu "The Electric Horseman" (1979), Redford și Fonda au făcut cuplu de multe ori pe marele ecran în tinerețe.

"Avem o istorie lungă în film... și am crezut că asta este o șansă de a face un film care va satisface vârsta noastră reală", le-a spus Reford ziariștilor.

09021050678731814.jpg


Jane Fonda, în vârstă de 79 de ani, a explicat că "Our Souls at Night" va trimite un mesaj pozitiv despre relațiile intime la o vârstă mai înaintată.

"În 'Barefoot in the Park', am jucat doi tineri îndrăgostiți proaspăt căsătoriți și acum jucăm doi bătrâni care se iubesc și care fac dragoste", a explicat ea, adăugând că îi place faptul că "aceste două filme ne marchează carierele".

Explicându-și decizia de a-i distinge pe cei doi actori cu câte un Leu de Aur pentru întreaga activitate, regizorul artistic de la Veneția, Alberto Barbera a spus că premiul este "un tribut meritat pentru angajamentul personal și calitățile strălucitoare ale unei actrițe care a adus la viață personaje de neuitat, controversate și eterogene".

"Puține legende de la Hollywood au arătat atâta determinare și curaj în cursul carierei lor profesionale ca Jane Fonda", a spus el.

Robert Redford — regizor laureat cu Oscar și fondator al Festivalului de film Sundance — a fost distins cu un Leu de Aur pentru "cele aproape cinci decenii de filme convingătoare, cu o combinație de rigoare, inteligență și grație care nu a fost niciodată depășită", a afirmat Barbera.

AGERPRES/(AS — editor: Florin Ștefan, , editor online: Simona Aruștei)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 4 săptămâni 1 zi #45165

21740505_10154899487348302_7005898019437933117_n.jpg
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 4 săptămâni 1 ora #45178

George Mihăiță

george-mihaita-760662l-214x0-wtm-569b7001.jpg


Cunoscut actor de teatru si film, nascut pe 23 septembrie 1948, in Moreni / Dambovita, a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, promotia 1971, clasa profesorului universitar Sanda Manu.

Zeci de roluri in piese de teatru la Teatrul de Comedie, Teatrul L. S. Bulandra, teatrul National I.L. Caragiale etc., in film (Reconstituirea/1968, regizat de Lucian Pintilie fiind un film de referinta al cinematografiei romanesti), aparitii TV, in piese de teatru, seriale sau emisiuni de divertisment.

Este tatal jurnalistului sportiv Tudor Mihaita, prozator in devenire, comentator de MMA si kickbox, instructor principal al clubului Absoluto BJJ, un sport cu cea mai mare dezvoltare si apreciere in ultimii ani, Mixed Martial Arts, fiu din o casatorie anterioara care-i seamana leit fizic.

Intr-o zi geroasa de iarna merge dupa spectacol la o cafenea si isi intalneste actuala sotie, Delia Seceleanu, studenta in anul doi la teatru (in prezent actrita a Teatrului de Comedie din Bucuresti), ii propune o colaborare la revista “Salut”, se indragostesc, se casatoresc, au impreuna doi baieti: Andrei de sase ani si jumatate si Vlad de aproape cinci ani.

Considerat "om orchestra" de prieteni si de publicul larg, un om deosebit de activ, este si la aceasta varsta actor de teatru si film, directorul Teatrului de Comedie din Bucuresti (din 2002), patron si gazda de cafenea in centrul orasului, asociat in proiectul - pilot de reintegrare socio - profesionala prin arta a categoriilor defavorizate din Bucuresti "Opera Prima", citeste alaturi de studenti si actori in licee, texte din programa scolara, si iubeste adolescentii...

Detinator a numeroase premii pentru activitatea teatrala si cinematografica este nominalizat pentru editia UNITER (a XVIII / 19 aprilie 2010 ) pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov din piesa "Casa Zoikai" de la Teatrul de Comedie ca fiind cel mai bun interpret de teatru al anului 2009.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 2 săptămâni 18 ore #45253

22222006_1428350740545788_974498007006516259_n.jpg


VLAD IVANOV (foto Matei Buţă) la "Vorba de cultură", pe frecvenţele Radio România Cultural
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 2 săptămâni 18 ore by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 3 zile 2 ore #45398

Cristian Iacob

cristian-iacob-335545l-214x0-wtm-eca19ce4.jpg


Cristian Iacob s-a nascut pe data de 18 octombrie 1968, la Galati, si este un actor român de teatru și film. Face parte dintre putinii actori care au izbutit sa se afirme dupa 1989, epoca de aur a televiziunilor noastre comerciale, care au impins cultura - deci si artistii de cinema si de teatru - in unghiul mort al indiferentei publice.

A fost prezentator al emisiunii „Riști și câștigi” (2000), prezentator al emisiunii „Cartea TVRecordurilor” (2004). A aparut in “Cu un pas înainte” (Serial TV) (2007), in rolul Cristian Romanescu, profesorul de actorie. De asemenea, “Martor fara voie” si “Băieți buni” sunt in CV-ul sau.

Activitate profesionala: Teatrul Național de Televiziune 1998 “Insula”, de Mihail Sebastian, regia Dinu Cernescu.

S-a afirmat si in muzică: in 2008 regia clipului trupei Romak din Timișoara 2005 „Doamne, de ma iei la tine” videoclip și coloana sonoră la filmul „15”,1998 „Hotel Cișmigiu”, lansat de trupa „Vama veche”. O fire naucitoare. Vorbeste cu o rapiditate care poate deruteaza.

Te face sa razi chiar si atunci cand dezbate teme serioase. E un actor. Impartaseste ce are de impartasit, coboara de pe scena si isi continua piesa in mediul sau natural. Te provoaca prin simpla prezenta sa iti gandesti cuvintele.

Cristi Iacob, excentrica prezenta din piesa de teatru `Dragostea dureaza trei ani`, in regia lui Chris Simion, a fost inclus de curand in topul celor 30 barbati fusion ai revistei Cosmopolitan.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re: Actori preferati acum 3 zile 2 ore #45400

Ștefan Bănică jr. împlinește 50 de ani

10180340332426143.jpg


Actorul, cântărețul, compozitorul, textierul și orchestratorul Ștefan Bănică jr. s-a născut la 18 octombrie 1967, în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' în 1989, la clasa profesorului Ion Cojar.

Încă din perioada studiilor liceale a apărut în filme — ''Eroii nu au vârstă'' (serial TV, regia M. Constantinescu, 1984) — iar în perioada facultății a început să joace în piese de teatru — ''Drum spre adevăr'' de N. Munteanu, regia Adriana Popovici, 1987, Teatrul Studenților Casandra; ''D'ale carnavalului'' de I.L. Caragiale, regia Ion Cojar, 1989, Teatrul Studenților Casandra; ''Bună seara, d-le Wilde!'' după Oscar Wilde, regia Ion Cojar, 1989, Teatrul Studenților Casandra — și în filmele ''Liceenii'', regia Nicolae Corjos, 1986; ''Extemporal la dirigenție'', regia Nicolae Corjos, 1987; ''O călătorie de neuitat'', serial TV, regia Geo Saizescu, 1988, precizează site-ul artistului, www.stefanbanicajr.ro.

În paralel, a început o bogată activitate concertistică, dar și multe apariții în emisiuni muzicale sau de divertisment, atât la radio, cât și în televiziune. În concerte cântă alătură de trupa sa, Rock'n'roll Band și grupul The 50's, care a fost înființat la inițiativa lui Ștefan Bănică în 1994.

Are 15 discuri de autor apărute, toate bucurându-se de un mare succes — ''Un actor/un rock'n'roll'' (1992), ''Te rock...frumos'' (1996), ''Cel de acum'' (2000), ''Doar un Crăciun cu tine'' (2000), ''De dragoste... în toate felurile'' (2001), ''Ștefan Bănică jr. în concert'' (2003) ''Zori de zi'' (2003)'', ''Numele tău'' (2005), ''Duete'' (2005), ''Împreună'' (2007), ''Toată lumea dansează'' (2009), ''Un Crăciun cu Ștefan Bănică'' (2009), ''Super-love'' (2010), ''Altceva'' (2012), ''Love Songs Live Acoustic'' (2013), dar și DVD-urile ''Ștefan Bănică /10 ani — Live la Sala Palatului'' (2011) și ''Concert extraordinar Ștefan Bănică jr. live la Sala Palatului'' (2004).

Dintre videoclipurile lansate de Ștefan Bănică jr. amintim: ''Te iubesc ca un bleg'' (1990), ''Rodica'' (1997), ''Poveste'' (2000), ''Doar un Crăciun cu tine'' (2000), ''Mi-e dor de ochii tăi'' (2001), ''Găsește-mi loc în inima ta'' (2001), ''Te iubesc, femeie'' (2002), ''Ăsta-s eu'' (2002), ''Încă o zi'' (2002), ''Poveste Rock'n'Roll'' (2003), ''Vorbe-n vânt'' (2003), ''Am s-o aștept mereu'' (2003), ''Iubește-o sincer'' (2004), ''Veta'' (2004), ''Doar o dată-i Crăciunul'' (2004), ''Numele tău'' (2005), ''Cum am ajuns să te iubesc'' (2006), ''S-o facem lată'' (2007), ''Tu și eu'' (2008), ''Dansează baba'' (2008), ''Epilog'' (2009), ''Super-love'' (2010), ''Gustul dragostei'' (2011), ''Nu e prea târziu'' (2012), ''Ce e dragostea?'' (2012), ''Alerg printre stele'' (2013), ''Gură, taci!'' (2015) ''La masa mea'' (2016), ''Acasă de Crăciun'' (2016).

imageResize-127.jpg


A susținut mii de concerte în țară, toate sold-out, cele mai cunoscute fiind cele de Crăciun (peste 63 din 2002 până în prezent) și cele organizate în luna martie și dedicate femeilor. Dintre concertele artistului mai amintim: ''Între prieteni'' (1994), '' Rock'n'roll'' (1994), ''Găsește-mi loc în inima ta'' (2002), ''Încă o zi'' (2002), ''Zori de zi'' (2003), ''Altceva'' (2012), ''Ce e dragostea?'' (2013), ''Gura, taci'!'' (2015), ''Love Songs'' (2014).

A susținut recitaluri la Festivalul Mamaia edițiile 1992, 2002, 2004 și la Festivalul ''Cerbul de Aur'' edițiile 1997, 2003, 2008.

Are o bogată activitate în teatru, film, radio și televiziune. A fost actor al Teatrului ''L.S. Bulandra'' între anii 1990-2002, iar din 2002 este actor al Teatrului de Comedie. A colaborat la Teatrul Mic, Teatrul Odeon, Teatrul Național București, Teatrul Metropolis. Dintre piesele de teatru în care a jucat amintim: ''Maidanul cu dragoste'', ''Deșteptarea primăverii'', ''Visul unei nopți de vară'', ''Poveste de iarnă'', ''Domnișoara Nastasia'', ''Black & White'', ''Hamlet'', ''A douăsprezecea noapte'', ''Chicago'', ''Revizorul'', ''Desculț în parc'', ''Cui i-e frică de Virginia Woolf'', ''Pescărușul'', ''Jake și femeile lui''.

De asemenea, a interpretat în producții de teatru TV rolurile Algernon în ''Cadrilul'' de E. Mirea & H. Mălineanu, regia Ion Cojar, regia TV Constantin Dicu, 1990; Frederick și Horace în ''Invitație la castel'' de Jean Anouilh, regia Cornel Todea, 1991; Cornelius în ''Negustorii ambulanți'' de M. Schisqal, regia Cornel Todea, 1996.

În spectacolul cu piesa ''Revizorul'', 2007

Din filmografia sa mai amintim: ''Liceenii rock'n roll'' (1990), ''Templul tăcerii'' (1992), ''Triunghiul morții'' (1998), ''Sexi harem Ada-Kaleh'' (1999), ''Proprietari de stele'' (1999), ''Băieți buni'', serial TV (2005), ''Mașini/Cars'' (2006 — voce, versiunea în limba română), ''A Beautiful Life'' (2007), ''Ho, ho, ho'' (2009).

În televiziune a moderat emisiunea ''21'' și din 2006 până în 2013 a fost gazda emisiunii ''Dansez pentru tine''. Din 2014, jurat și mentor la emisiunea ''X Factor''.

A primit numeroase premii atât pentru activitatea muzicală, cât și pentru cea din teatru și film. Între premiile câștigate pentru activitatea muzicală amintim: 1999 — Cel mai bun interpret rock, District-Dialog; 2000 — Premiul ''Șlagărul anului'' — Festivalul Mamaia; 2001, 2002 — Cel mai bun album pop-rock — ''De dragoste...în toate felurile'' — Premiile Industriei Muzicale Românești; 2002 — Cel mai bun cântăreț, Radio România; 2002 — Artistul anului, Radio România; 2002 — Cel mai iubit interpret, Radio București; 2002 — Dublu disc de aur și platină — pentru albumul ''De dragoste... în toate felurile''; 2003 — Vedeta anului, Actualitatea muzicală; 2004 — The Best Solo Music Performer, MTV ROMANIA MUSICAL AWARDS; 2004 — Ordinul cavalerului, Președinția României; 2004 — Discul de aur — ''Zori de zi''; 2006 — Cel mai bun interpret solo, Premiile MTV ROMANIA; 2007 — MTV — Cel mai bun cântec ''Cum am ajuns să te iubesc'', Cel mai bun artist solo ''Toată lumea dansează''; 2008 — Radio România Actualități — Cel mai bun interpret; Cel mai bun album pop — ''Împreună'', 2008, 2009 — Gala Celebritățile Anului — Solistul anului: Ștefan Bănică; 2011 — Premiile Radio România — Ștefan Bănică — cel mai bun interpret, ''Super-love'' — cel mai bun album pop; 2013 — Premiile Muzicale Radio România — Ștefan Bănică — Cel mai bun interpret, ''Altceva'' — Cel mai bun album pop, Ștefan Bănică — Artistul anului; 2014 — Stars Awards — ''Rock Star-ul Anului'', etc, precizează site-ul artistului.

În martie 2017, Ștefan Bănică a lansat o nouă piesă, ''Mama'', care a fost prezentată și promovată în seria de spectacole ''Te iubesc, femeie!''.

Pe parcusul lunilor octombrie și noiembrie 2017, artistul efectuează un turneu care cuprinde 11 orașe din România, plus Chișinău, pentru promovarea celui mai nou material discografic — "Picat din lună", al 16-lea album de autor din cariera artistului. Turneul debutează în 23 octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești și va continua pe 24 octombrie — la Sala Polivalentă din Craiova, 25 octombrie — Sala Sporturilor "Constantin Jude" din Timișoara, 26 octombrie — Teatrul de Stat din Oradea, 30 octombrie — Sala Sporturilor "Traian" din Râmnicu Vâlcea, 31 octombrie — Sala Sporturilor "D.P. Colibași" din Brașov, 1 noiembrie — Sala Sporturilor "Olimpia" din Ploiești, 2 noiembrie — Sala Sporturilor din Constanța, 3 noiembrie — Sala Sporturilor "Dunărea" din Galați, 6 noiembrie — Teatrul de Vară "Radu Beligan" din Bacău, 7 noiembrie — Sala Sporturilor "Romeo Iamandi" din Buzău și se încheie în 9 noiembrie — la Palatul Național din Chișinău.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4850
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
  • Page:
  • 1
  • 2
Moderators: manana