SUBIECT: Cinemateca

EGIPTEANUL 1954

Bazat pe romanul lui Mika Waltari, acest film ne prezintă viața lui Sinuhe, un copil abandonat care ajunge medicul personal al Faraonului Akhenaton.
Putem spune că este și un film istoric care reușește în mod impresionant să recreeze vechiul Egipt al secolului XIV î.Chr.
Acest mare imperiu antic se afla acum în decădere.
Sinuhe povestește cum părinții l-au găsit într-un coș de nuiele, plutind pe apa Nilului. L-au dus acasă, l-au îngrijit și l-au crescut ca și cum ar fi fost propriul lor fiu.
Deși vechi, filmul are toate ingredientele necesare unei pelicule de succes: istorie, dramă, povești de dragoste, trădare, corupție, milă, suferință, moarte.
Deși s-au scurs mai bine de trei milenii de atunci, totuși veți avea impresia că lumea de azi seamănă foarte mult cu cea din Egiptul antic.
Activati subtitrarea din CC

Stan si Bran in armata

Umbra uitatilor stramosi 1965 - film despre Huțuli, un subgrup etnic ucrainean ce trăiește în Bucovina, Maramureș, Transcarpatia și Pocuția. Huțulii îi spun teritoriului pe care locuiesc Țara Huțulilor.



Film de arta.
Nu stiam aproape nimic despre Huțuli.
Povestea filmului, un fel de Romeo si Julieta altoit cu Baltagul, este inecata de muzica, simbolistica si obiceiuri de la munte. Influentele masive in muzica si port din zona Viseu si Bucovina sunt covarsitoare.

Drama pastorala, pasiune, credinta, peisaje, folclor, dragoste, jale, frumusete..

https://filmehd.net/shadows-of-forgotten-ancestors-1965-filme-online-gratis.html#comment-172107

Este de mirare cum a putut trece de cenzura sovietica un film in care crucea apare in aproape orice secventa.

"Robinson Crusoe" 1954

După cartea lui Daniel Defoe, inspirată din jurnalul real al unui marinar scoţian, care a supravieţuit patru ani pe o insulă din Oceanul Pacific.
Robinson s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită din Trinidad. Cum va supravieţui?
Pentru a afla vă invit să urmăriţi filmul.

Daca ati vazut filmul Umbra uitatilor stramosi nu se poate sa nu fi sesizat tema melodica principala care pe la noi se cheama HUTULCA

Romantism in alb si negru...

Stan si Bran - Oliver al 8-lea

Ali Baba si cei 40 de hoti





CC pentru romana

ŞTIAŢI CĂ… într-o zi de 25 aprilie s-a născut Al Pacino, unul dintre cei mai mari actori din istoria filmului?



Al Pacino (Alfredo James Pacino) a fost singurul copil al lui Salvatore şi Rose Pacino, care au divorţat când acesta avea doar 2 ani. S-a născut pe 25 aprilie 1940 în South Bronx, New York. Plictisit şi nemotivat la şcoală, şi-a găsit împlinirea în piesele de teatru jucate în şcoală.

La 17 ani renunţă la prestigiosul liceu “High School of the Performing Arts”, după ce pică la toate materiile. Strânge bani şi se înscrie la “Herbert Berghof Studio” fiind apoi admis la “Actors Studio”, unde va fi pregătit de legendarul Lee Strasberg.
Îşi face apariţia la TV într-un episod din “N.Y.P.D.”, în 1968, iar debutul său pe marile ecrane vine odată cu “Me, Natalie”. Rolul său din “The Panic in Needle Park” îi atrage atenţia lui Francis Ford Coppola care îi acordă un rol în “The Godfather” (deşi echipa de producţie îi dorea pe Jack Nicholson sau pe Robert Redford). Ce a urmat se ştie…
- Pacino nu a fost niciodată căsătorit.
- Are o fiică, Julie Marie, cu o profesoară de actorie, Jan Tarrant şi doi gemeni cu Beverly D’Angelo, cea mai lungă relaţie a sa.
- Tatal său, Salvatore Pacino, s-a născut în oraşul italian… Corleone
- A fost arestat în 1961 pentru că a fost prins deţinând asupra lui o armă de calibru 38 în Rhode Island.
- Înclinaţia pentru actorie o avea din copilărie, când imita actorii văzuţi la televizor.
- Multă vreme a trăit în sărăcie, la începutul carierei, rolurile mici obţinute neaducându-i venituri prea consistente.
* * * * *
- See more at: https://www.ziarulmetropolis.ro/al-pacino-implineste-astazi-74-de-ani-stiati-ca/#sthash.26hPsat4.qX79dRwE.dpuf

Actriţa Olivia de Havilland, star de Oscar din "Pe aripile vântului", a împlinit 100 de ani

Actriţa Olivia de Havilland, starul de Oscar din anii de glorie hollywoodieni, care a jucat în legendarul film "Pe aripile vântului", împlineşte pe 1 iulie 100 de ani. Cu chipul splendid de luminos, sfiosă şi angelică, actriţa a interpretat de-a lungul a trei decenii eroine de o feminitate diafană.
Deşi în filme a interpretat figuri feminine fragile şi gingaşe, Olivia de Havilland este în realitate o luptătoare: A câştigat un proces zbuciumat cu o casă de producţie hollywoodiană. Reminiscenţele litigiului revoluţionar purtat de Olivia de Havilland sunt evocate şi astăzi în industria americană de film, după 70 de ani, relatează CNN.

Pe 1 iulie 2016, Olivia dovedeşte că nu este o simplă supravieţuitoare a perioadei de glorie de la Hollywood. Actriţa celebrează pe 1 iulie o aniversare simbolică. Este singura actriţă care trăieşte încă, din distribuţia faimosului film "Pe aripile vântului". În ceea ce priveşte actorii din epoca de glorie a cinematografiei, CNN îl aminteşte pe Kirk Douglas, care va sărbători aniversarea de 100 de ani în decembrie. Totuşi, Olivia de Havilland a debutat cu 10 ani înaintea lui Kirk.

Olivia Mary de Havilland s-a născut la 1 iulie 1916, în Tokyo (Japonia). Mama ei, Lilian Augusta Ruse (1872-1968), era actriţa cunoscută cu numele de scenă Lilian Fontaine, iar tatăl ei, Walter Augustus de Havilland era avocat detaşat în Japonia. În 1917 s-a născut sora Oliviei, Joan de Beauvoir de Havilland, cunoscuta actriţa de mai târziu, Joan Fontaine. Când Olivia avea doi ani, familia s-a mutat din Tokyo în Saratoga, California. Un an mai târziu părinţii au divorţat. Lilian s-a recăsătorit în 1925 cu George M. Fontaine, proprietarul unui magazin, scrie cinemagia.ro.

A fost elevă la liceul Los Gatos şi la şcoala catolică de fete Notre Dame din Belmont, California. Era membră a clubului de actorie. În 1933, îşi face debutul pe scenă, în piesa "Alice în Wonderland". Vara următoare, după absolvirea liceului, a jucat rolul Puck în piesa "A Midsummer Night's Dream". A obţinut o bursă şcolară la colegiul Mills College. Olivia iniţial a plănuit să studieze limba engleză şi să devină profesoară.






Dintre cele două surori, Olivia a devenit prima actriţă. Când Joan a încercat să o urmeze, mama lor a refuzat să o lase să folosească numele familiei, aşa că Joan şi-a inventat un nume, la început Joan Burfield şi mai târziu Joan Fontane, după numele tatălui vitreg, G.M. Fontane. Între cele două surori a existat întotdeauna o rivalitate, din cauza că Joan avea impresia că Olivia era favorita mamei.

De Havilland a renunţat la colegiu în 1935, după ce a fost descoperită de un vânător de talente al regizorului Max Reinhardt, jucând pe scena teatrului local. A jucat în A Midsummer Night's Dream şi a semnat un contract pe şapte ani cu studiourile Warner Bros. Olivia a jucat împreună cu Errol Flynn în filme precum Captain Blood, The Charge of the Light Brigade (1936) şi în rolul domniţei Marian în The Adventures of Robin Hood (1938). În total, Flynn i-a fost partener în nouă filme.

De Havilland şi Eroll Flynn a fost unul din cele mai încântătoare cupluri de la Hollywood. Cu toate că au apărut împreună în opt filme, relaţia de cuplu a fost doar pe scenă. Se pare că Flynn a fost îndrăgostit de Olivia, şi cu toate că sentimentul era reciproc, Olivia l-a refuzat pentru că în acea perioada Flynn era căsătorit cu actriţa Lili Damita, scrie cinemagia.ro.

În 1939, a fost distribuită în primul rol important pentru cariera ei. Regizorul David O. Selznick i-a dat rolul Melaniei Hamilton Wilkes, în Gone with the Wind. A jucat alături de Vivien Leight, Clark Gable şi Leslie Howard. Olivia a fost pentru prima dată nominalizată la premiul Oscar. Întorcându-se la Warner Bros., de Havilland a fost dezamăgită de rolurile mărunte care i s-au oferit.

A jucat alături de Charles Boyer şi Paulette Goddard în Hold Back the Dawn (1941). Acţiunea se petrece în Mexic şi este povestea unei profesoare americane curtată de un gigolo care vrea să emigreze în State. Cu prestaţia din acest film, de Havilland a fost nominalizată la Oscar pentru a două oară. Totuşi Olivia a pierdut Oscarul în favoarea surorii sale Joan Fontane, care a fost recompensată pentru prestaţia din filmul lui Hichcock, Suspicion (1941). Rivalitatea dintre cele două surori le-a înstrăinat definitiv.

În 1941, de Havilland a devenit cetăţean al Statelor Unite. Rolurile care i se distribuiau i-au creat frustrări, pentru că simţea că poate juca mai mult decât roluri de domnişoare sfioase şi ingenue, cu care începuse deja să fie identificată. A început să refuze scenariile care îi ofereau astfel de roluri. Legea permitea studiourilor să suspende contractele actorilor care refuzau vreun rol şi perioada în care erau suspendaţi era adăugată după expirarea contractului. Când contractul cu studiourile Warner a expirat, Olivia a fost informată că s-au adăugat 6 luni la contract, pentru perioada în care nu a jucat, scrie Cinemagia.

Cei mai mulţi actori acceptau aceste clauze. Pe de altă parte erau câţiva care încercau să schimbe sistemul. În anii '30, Bette Davis a intentat un proces împotriva studiourilor Warner, dar fără succes. De Havilland a intentat alt proces în anii '40, susţinută de Sindicatul Actorilor, şi a avut câştig de cauză, reducând puterea studiourilor şi extinzând libertatea creativă a actorilor. A fost cea mai importantă hotărâre judecătorească de la Hollywood. Prin curajul ei, Olivia şi-a câştigat respectul colegilor, sora ei Joan Fontaine afirmând mai târziu "Hollywood-ul îi datorează foarte mult Oliviei". Ordinul judecătoresc a fost cunoscut drept "Legea de Havilland", şi preciza că perioada maximă pentru un contract era de 7 ani, în această perioada fiind incluse şi perioadele de suspendare.

În această perioadă, Olivia a fost implicată în mai multe relaţii cu John Huston, James Steward şi Howard Hughes.
A jucat apoi într-o comedie, avându-i parteneri pe Henry Fonda, Joan Leslie şi Jack Carson, în filmul The Male Animal (1942).

În 1943 a semnat un contract cu Paramount Pictures. Calitatea şi varietatea rolurilor a început să crească. The Dark Mirror (1946) a marcat schimbarea, şi dacă altădată ar fi fost remarcată drept "cea mai drăguţă femeie din film", acum şi-a dovedit talentul actoricesc. În 1946 s-a căsătorit cu romancierul Marcus Goodrich.

A câştigat premiul Academiei pentru To Each His Own (1946) şi The Heiress (1949), de asemenea a fost nominalizată pentru rolul din The Snake Pit (1948). Filmul descria o imagine realistă a bolii mintale, şi Olivia a primit critici pozitive pentru interpretarea ei strălucitoare într-un rol socotit controversat la acea vreme. A câştigat premiul Criticilor de Film din New York pentru prestaţia din The Snake Pit şi The Heiress.

Olivia a avut un fiu, Benjamin Briggs Goodrich, născut în 1949. Câţiva ani mai taziu, respectiv în 1953, a divorţat de Marcus Goodrich. În perioada anilor '50 Olivia a apărut sporadic în filme. A refuzat rolul Blanche duBois din A Streercar Named Desire, menţionând existenţa unor părţi dezgustătoare din scenariu şi a unor replici pe care nu le-ar permite să le rostească.

S-a căsătorit în 1955, în Franţa, cu jurnalistul Pierre Galante. Au avut o fiică, Giselle, născută în luna iulie 1956 - care mai târziu a devenit jurnalistă - când Olivia a împlinit 40 de ani. Şi-a dedicat viaţa familiei, apărând mai puţin pe scenă. După divorţul din 1979, de Havilland şi Galante au rămas apropiaţi, Olivia fiindu-i alături până în ultima clipă, când acesta a murit de cancer, scrie cinemagia.ro.



În 1962 Olivia de Havilland a publicat cartea Every Frenchman Has One, o reconstituire a vieţii din Franţa, care a devenit best-seller. Olivia de Havilland a continuat să joace până la sfârşitul anilor '70, interpretarea din The Fifth Musketeer (1979) fiind considerată ultima apariţie pe marele ecran. Şi-a continuat cariera în televiziune până la sfârşitul anilor '80. A primit premiul Golden Globe şi o nominalizare la premiul Emmy, pentru interpretarea Împărătesei Maria, din miniseria Anastasia: The Mystery of Ana (1986).

După o luptă lungă cu boală Hodgkin, fiul ei Benjamin - devenit matematician - moare în 1991. Olivia de Havilland locuieşte la Paris din 1950. A venit la ediţia 75 a decernării premiilor Oscar. În 2004, Turner Classic Movies a adunat momente retrospective intitulate Melanie Remembers, în care Olivia a dat un interviu pentru aniversarea a 65 de ani de la lansarea filmului Gone with the Wind.

La 92 de ani, în 17 noiembrie 2008, Olivia de Havilland a primit Medalia Naţională pentru Arte, înmânată de preşedintele George W.Bush. O stea cu numele ei străluceşte pe Walk of Fame.

In an interview last year for a recent Vanity Fair profile, writer William Stadiem remarked of de Havilland: "Her face is unlined, her eyes sparkling, her fabled contralto soaring ... her memory photographic. She could easily pass for someone decades younger."

Într-un interviu de anul trecut pentru un profil de star în revista Vanity Fair, scriitorul William Stediem spunea despre de Havilland: "Chipul ei este marmorat, ochii îi strălucesc la fel ca atunci când era tânără, legendara ei voce contralto ţi se întipăreşte în minte...amintirile cu ea sunt fotografice. Ar putea să treacă drept o femeie cu multe decenii mai tânără", relatează CNN.

Angela Lansbury împlineşte azi 92 de ani. Iată prin ce drame a trecut

Pe vremea când încă nu se făcuse cunoscută cu personajul din serialul „Verdict: Crimă”, actriţa merita deja un premiu, pentru rolul de mamă eroină.



Ajunsă la 92 de ani, Angela Lansbury încă se bucură de vacanţele liniştite la ferma ei din County Cork, Irlanda, chiar dacă sănătatea ei e tot mai şubredă. Din când în când, i se face dor de aerul sărat de pe coastă şi de verdele acela crud al ierbii, pe care nu l-a mai întâlnit nicăieri şi în niciun caz în aglomeratul L.A. „E o casă unde poţi picta, poţi asculta muzică ori, pur şi simplu, te poţi bucura de lucrurile simple“, spune veterana micului ecran despre locul care, la un moment dat, i-a fost mai curând refu­giu, decât casă de vacanţă.

Să tot fie 50 de ani de atunci, de când iureşul hol­lywoodian îi cuprinsese şi pe copiii săi, Anthony şi De­irdre, adolescenţi la acea vreme şi foarte vulnerabili la tot ce însemna tentaţii. Căci să nu vă imaginaţi că-n ve­chiul Hollywood petrecerile nu erau la fel de zgomotoa­se ca acum ori mai puţin îmbibate cu alcool şi cocaină. Un astfel de mediu îi acaparese, pe nesimţite, şi pe cei doi copii ai Angelei şi ai lui Peter Shaw, prin intermediul unor puşti de bani-gata cu care se împrieteniseră. „Au început cu cannabis şi au ajuns la heroină. Peter şi cu mine habar n-aveam ce se întâmplă. Nici nu ştiam prea multe despre droguri!“, povesteşte Angela în revista Clo­ser. Şi, ca şi când pericolul dependenţei de stupefiante nu era de-ajuns, Anthony intrând în comă în urma unei supradoze, Deirdre era tentată să adere şi la cultul lui Charles Manson, pe seama căruia au fost puse unele cri­me, printre care şi moartea actriţei Sharon Tate. Angela şi Peter erau la capătul puterilor. Iar după incendiul care le-a mistuit vila din Malibu, în acelaşi an, au hotărât să lase totul în urmă. „Ne pierduserăm casa, pierduserăm tot. I-am spus atunci soţului meu: «Să mergem acasă, să plecăm în Irlanda». Aşa că ne-am luat copiii cu noi şi duşi am fost!“.

Odată ajunşi în Irlanda, patria mamei sale, departe de pericolele ce-i pândeau în Ţara Făgăduinţei, Angela s-a grăbit să cumpere casa din County Cork. Şi, dintr-o dată, nu mai era vedeta de la Hollywood pe care toţi o ştiau din The Manchurian Candidate – filmul pentru care Lansbury îşi neglijase casa şi copiii. A învăţat să găteas­că, să spele şi să grădinărească. Şi, cum pe vremea aceea nu se găseau atâtea clinici de reabilitare, „am găsit un medic, care le-a prescris în primă instanţă metadonă, un substitut al heroinei care i-a ajutat în perioada de sevraj. Mulţi dintre prietenii fiului meu au murit… Cred că şi eu aş fi putut pierde un copil, dacă nu pe amândoi, dacă nu ar fi fost luaţi de acolo şi mutaţi într-un mediu simplu, ca cel din Irlanda“, crede ea. „Faptul că am plecat de-acolo ne-a salvat familia“, spune ea, care s-a bucurat de dragostea şi sprijinul soţului ei vreme de 54 de ani, până la decesul lui din 2003.

Dean Martin

MAESTRII Filmului si Teatrului Romanesc si Strain



Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aş vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toţi dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toţii vrem să ne ajutăm unii pe alţii, aşa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalţi, nu din suferinţa lor. Nu vrem să ne urâm şi să ne dispreţuim.

E loc pentru toţi în lumea asta, iar pământul e bogat şi darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieţi care poate fi liberă şi frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură şi ne-a împins în sărăcie şi vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine. Maşinăria abundenţei ne-a lăsat în penurie. Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenţă, avem nevoie de bunăvoinţă şi tandreţe. Fără acestea, viaţa devine potrivnică şi atunci totul e pierdut. Avioanele şi radioul ne-au adus mai aproape. Însăşi natura acestor invenţii ne cere să fim buni, să ne avem ca fraţii, să fim uniţi. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbaţi, femei şi copii deznădăjduiţi, victime ale unui sistem care chinuie şi arestează oameni nevinovaţi.

Celor care mă aud acum le spun să nu-şi piardă speranţa. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Şi atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertăţii, ea, libertatea nu va pieri. Soldaţi! Nu vă lăsaţi pe mâna brutelor, a celor care vă dispreţuiesc, care vă transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe vieţile voastre, care vă spun ce să faceţi, ce să gândiţi şi ce să simţiţi! A celor care vă îndoctrinează şi care vă tratează ca pe nişte animale. Nu vă lăsaţi pradă acestor monştri, acestor oameni-roboţi cu minţi şi inimi mecanizate! Voi nu sunteţi roboţi, nici animale, ci oameni! Aveţi în inimi umanitate! Voi nu purtaţi ură celorlalţi. Doar cei neiubiţi şi inumani urăsc. Soldaţi!

Nu luptaţi pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteţi cei care aveţi puterea să creaţi roboţi, să creaţi fericire! Voi, oamenii, aveţi puterea să faceţi această viaţă să devină liberă şi frumoasă! Să folosim această putere în numele democraţiei, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor şansa să muncească, tinerilor – un viitor şi celor în vârstă, o bătrâneţe sigură. Brutele au ajuns la putere promiţând toate acestea. Dar au minţit, nu şi-au ţinut promisiunea şi nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! Să rupem toate barierele naţionale, să înlăturăm lăcomia, ura şi intoleranţa! Să luptăm pentru o lume raţională, o lume în care ştiinţa şi progresul să aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democraţie! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, priveşte spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieşit din întuneric la lumină. Ne aşteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia şi cruzimea.

Priveşte spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi şi zboară în sfârşit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Priveşte spre cer, Hannah! Priveşte spre cer!

Dictatorul, scenariu de Charlie Chaplin (7 martie 1941)

A murit Legendarul Kirk Douglas



Kirk Douglas, starul din Spartacus sau Lust For Life a murit la vârsta de 103 ani.

Anunțând decesul tatalui său pe Instagram, fiul Michael Douglas a adus un omagiu „unei legende, un actor din epoca de aur a filmelor care a trăit bine în anii săi de aur, un umanitar al cărui angajament față de justiție și cauzele în care credea, au stabilit un standard pentru noi toți. ”

Născut Issur Danielovitch Demsky la Amsterdam, New York, în 1917, dintr-o familie de imigranți evrei din Rusia, Douglas a lucrat in diverse job-uri pentru a termina Universitatea Lawrence și a câștigat o bursă la Academia Americană de Arte Dramatice.

A absolvit în 1941 și și-a făcut debutul pe Broadway în acel an, înainte de a se înscrie în Marina și de a servi în Pacific. A fost lăsat la vatră onorabil în 1944.

Douglas a revenit pe scenă și a atras privirile Hollywoodului în 1946 când a apărut în The Wind Is Ninety. Mai târziu în acel an a jucat alături de Barbara Stanwyck în The Strange Love Of Martha Ivers.

După aceea, cariera sa de la Hollywood a înflorit. A obținut nominalizări la Oscar pentru Campion (1949), The Bad And The Beautiful (1952) și Lust For Life (1956) și a primit un premiu Oscar onorific în 1996.

Douglas s-a retras în 2004 la sfârșitul unei cariere în care succesele sale raman celebrele: Seven Days in May, Lonely Are The Brave, Gunfight At The O.K. Corral, Paths of Glory și 20,000 Leagues Under The Sea.

Douglas a fost un recunoscut activist și și-a arătat latura umanitară când a cerut scenaristului listat la negru Dalton Trumbo să fie creditat pentru scenariul filmului Spartacus din 1960. Intervenția sa este citată ca un factor care a ajutat la anularea celebrei “liste negre” de la Hollywood pe care figurau 10 scenaristi pe care industria i-a persecutat în anii '50 pentru presupusele lor legături comuniste.

Un adevărat supraviețuitor, Douglas a scăpat dintr-un accident de elicopter în 1991 și în urma unui accident vascular cerebral din 1995, s-a abţinut să mai vorbească în public.

Douglas are doi fii din prima sa căsătorie cu Diana Dill - Michael și Joel - și alți doi - Peter și Eric, care a murit în 2004 - din cea de-a doua căsătorie cu Anne Buydens.

Ȋn urma lui ramân soția sa Anne, fiii Michael, Joel și Peter și nepoții.