SUBIECT: Mari actori romani

Colectia Mari actori romani. Cand teatrul, muzica si poezia se intalnesc atunci se naste arta.

Astăzi e ziua ta, Ion Besoiu



Are o nobleţe numai a sa, un ceva anume când ţi se adresează. E imposibil să nu te vindece sufleteşte când îi stai în apropiere, vocea sa e un balsam. L-am văzut aproape în tot ce a făcut de-a lungul carierei, filme, teatru, televiziune. Când păşeşte pe scenă simţi că-ţi deschide ospitalier uşa casei sale, care coincide, întâmplător sau nu, cu cea a inimii. Un artist de excepţie, neatent parcă la propriul farmec, un gentleman desăvârşit, un Om cum rar mai reuşeşti să descoperi în lumea aceasta ce s-a scuturat de valorile sale precum un vulcan. De la tatăl său a moştenit talentul de a povesti, căci pe vremea aceea românii iubeau arta, frumosul, credinţa şi mai ales îşi iubeau pământul din care Dumnezeu a rânduit ca ei să se nască. Ion Besoiu ar putea vorbi zi şi noapte despre Ardealul în care a venit pe lume. Nu pot cere tinerilor să-l recunoască atunci când merge pe stradă, nu au de unde să-l ştie, puţini au avut ocazia să-l vadă în filme. Societatea în care ei trăiesc nu are legătură cu cea în care Ion Besoiu a crescut şi a creat. Ion Besoiu şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

Radu Beligan la 93 de ani: Secretul longevitatii mele este Iubirea



“Secretul longevitatii mele este Iubirea. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Iubiti ce vreti, dar iubiti. Nimic nu este mai dezastruos decat infirmitatea inimii.
Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ceea ce n-am putut sa fac pana acum: sa va declar ca va iubesc, da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi care m-ati facut ceea ce sunt astazi.
Poate nu stiti cine sunteti: sunteti cei pentru care traiesc si care ma fac sa traiesc.
Odata am fost intrebat care este cuvantul pe care l-am am rostit cel mai des in viata mea. Am raspuns spontan: multumesc.
Va multumesc tuturor celor prezenti aici, asta seara, pentru toata iubirea cu care m-ati onorat. Ii multumesc lui Dumnezeu si il rog fierbinte sa aiba grija de Romania”.

Astazi 31 ianuarie Actorul Marin Moraru implineste 77 de ani.



Când îl vezi, zici că nu-i adevărat. Mic, chel, speriat, clipind din ochii rotunzi deasupra zâmbetului tâmp - nici n-ai zice că, dincolo de mască, se ascunde nu numai un talent actoricesc totuna cu perfecţiunea, ci şi o inteligenţă tăioasă, penetrantă, suprapusă peste o personalitate puternică, morală, intransigentă.



E genul de actor cu care e îngrozitor de greu să reuşeşti să lucrezi (datorită fermei sale intransigenţe selective), după care îi mulţumeşti lui Dumnezeu că ţi l-a dat, căci avându-l în trupă devii abonat şi la o muncă de creaţie fascinantă, şi la cele mai imbatabile rezultate. Marin Moraru - care pentru atâţia dintre noi înseamnă "Monseur îi servit!", dar şi Diderot din "Nepotul lui Rameau"... Marin Moraru, actorul nedespărţit de subtilitate şi rafinament pe toată gama - de la cea mai neobservată tresărire a colţului gurii, până la urlet...

Alexandru Repan împlineşte 74 de ani

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.



A urcat pentru prima dată pe scenă în clasa a V-a, într-o piesă de I.L. Caragiale. Anul următor, făcea prima regie şi aducea în scenă Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, unde interpreta şi rolul lui Baiazid. La 14-15 ani, ştia, deja, pe dinafară, o mulţime de roluri din piese celebre.
După absolvirea liceului, Alexandru Repan a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, răstimp în care a jucat şi a montat spectacole la Casa de Cultură a Studenţilor. O perioadă unică, în care teatrul era făcut cu pasiune şi la intensitate maximă.



În 1961, intră la Institutul de teatru, la clasa profesorilor Mony Ghelerter şi Zoe Anghel. Îi are colegi, printre alţii, pe Emil Hossu, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru. Alexandru Repan îşi începe cariera la Teatrul Barbu Ştefănescu Delavrancea.
În 1968, este remarcat de Horia Lovinescu, care îl aduce în trupa Teatrului Nottara. Au urmat roluri memorabile şi colaborări cu regizori de marcă, precum: Dan Micu, Dan Nasta, Dinu Cernescu, Dominic Dembinski, Alexandru Dabija, Felix Alexa.
Alexandru Repan a împrumutat vocea-i inconfundabilă unor personaje celebre din spectacole radiofonice şi a făcut parte din distribuţiile unor filme de succes (Rochia albă de dantelă, Hanul dintre dealuri, Lumini şi umbre).
Alexandru Repan, în Regele moare
O viaţă plină(are doi băieţi, Alexandru și Matei) şi un destin împlinit. Peste 30 de filme şi mai mult de 70 de spectacole de teatru. Alexandru Repan a fost distins cu numeroase premii şi decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.
În actuala stagiune, îl puteţi vedea pe scena Teatrului Nottara în spectacolele: Variaţiuni enigmatice, regia: Claudiu Goga, Roman teatral, regia: Vlad Massaci, Teatru la New York, regia: Diana Lupescu, Aniversarea, regia: Vlad Massaci, Vizitatorul, regia: Claudiu Goga.
Foto cu Alexandru Repan – Nottara

Silvia Popovici, actriţa de la pagina 1:
„Mi-a fost foarte greu să înţeleg gloria“


- See more at: https://www.ziarulmetropolis.ro/silvia-popovici-actrita-de-la-pagina-1-mi-a-fost-foarte-greu-sa-inteleg-gloria/#sthash.RWnFalif.dpuf

O zi cu Toma Caragiu

de Liliana Matei

MEMORIA CULTURALĂ Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Înconjurat de romanele lui Dostoievski şi de tablourile lui Piliuţă, fumând liniştit un trabuc, Toma Caragiu a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.
Interviul a apărut în revista „Teatrul”, în februarie 1971. Mai jos reproducem câteva fragmente:
O zi cu Toma Caragiu? Un interviu sau o convorbire cu Toma Caragiu ar putea constitui o adevărată „probă de foc” pentru un tânăr aspirant la ziaristică. Dacă vreți să scăpați de cineva care solicită un post într-o redacție, cereți-i așadar, un „material cu Caragiu“…


- See more at: https://www.ziarulmetropolis.ro/o-zi-cu-toma-caragiu/#sthash.yaRtp6yZ.dpuf

- La multi ani "DOAMNA" Margareta Pogonat !
Actrita romana de teatru si film s-a nascut in Iasi pe 6 martie 1933. Nascuta dintr-un tata (Petru Pogonat) jurist şi om politic român, care a îndeplinit funcţia de primar al municipiului Iaşi în august 1921 si o mama actrita renumita a acelor vremuri, de mica a indragit scena.
A facut Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959, unde prin seriozitate, multa munca, talent si creativitate a ramas si astazi ca profesor, invatand studentii de astazi sa fie sinceri, inventivi si sa realizeze ca munca in teatru inseamna imense sacrificii. A fost casatorita, divortata, a trait o dramatica poveste de iubire cu partenerul ei Cornel Coman din filmul "Drum in penumbra" (pentru care primeşte Premiul ACIN de interpretare în 1972) si astazi este mama si bunica.
Constienta ca filmul i-a adus celebritatea necesara prin expresivitatea interpretarii sale, a avut cateva creatii memorabile in filme cum ar fi: Meandre, Drum in penumbra, Apoi s-a nascut Legenda, Zestrea, Actorul si salbaticii, Pope Joan, Crucea de piatra, Margot etc. Rand pe rand, talentata actrita a fost frumoasa, cuceritoare, seducatoare si gratioasa, serioasa si femeie de casa, neincetate metarmorfoze conform rolurilor interpretate.
Cifrele de audienta cresc si sunt de partea actritei in serialul Tv "Cuscrele" unde alaturi de alti monsti sacri ai teatrului si filmului romanesc , dovedeste inca o data adevarata maiestrie interpretativa.

Ion Besoiu



Data nasterii: 11 martie 1931, Sibiu. A absolvit Academia de Teatru si Muzica din Sibiu.

A debutat în 1950, dar consacrarea a venit abia după turnarea filmului Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureşan, în care a avut ca parteneri mari actori ca Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin. Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca", din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" şi a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloşca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), şi Muhoianov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003). Activitatea sa cinematografică este şi ea impresionantă. Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Şoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini şi umbre".

În 2002, a primit Premiul de excelenţă al Cinematografiei Române. În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu, în care s-a născut. Ion Besoiu este preşedinte executiv al Fundaţiei "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociaţie care îi ajută pe tinerii talentaţi şi care oferă premii etnografilor.

Ne amintim de actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (1 ianuarie 1942–12 martie 2008).

O voce memorabilă și un chip nobil și sobru, o ținută impecabilă, discretă și o privire pătrunzătoare. Zeci de roluri pe scenă, erou al marelui și micului ecran în peste 50 de producții semnate de celebri regizori români, dar și artist cu har în spatele microfonului din studiourile Teatrului Radiofonic de pe strada General Berthelot, unde a întruchipat personaje fără de moarte în aproape 60 de piese puse în undă de regizori consacrați: Constantin Moruzan, Dan Puican și Cristian Munteanu, Leonard Popovici sau Constantin Dinischiotu.



A interpretat fără cusur roluri pozitive, de eroi transilvăneni, embleme ale istoriei românilor, dar și roluri negative, de clasici dictatori. A fost, când cehovian, când shakespearian și a recitat ani de-a rândul din Eminescu, Nichita Stănescu și Sorescu, dar și din Goethe, Racine sau Corneille, vocea sa dovedindu-se a fi una remember rubrica revista teatrala radiodintre cele mai căutate pentru marile spectacole de poezie din România și de dincolo de granițe și de Ocean. Prin vocea lui, poezia a ieșit din ermetismul ei și a ajuns la inima publicului.

Acesta a fost actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, născut la zi mare într-un sat cu nume simbolic, Vișinelu, din Clujul Interbelic, astăzi județul Mureș, unde revenea de câte ori îi oferea răgaz tumultul vieții teatrale bucureștene. Cu dorul tatei, împușcat alături de alți români în 1944 de către trupele horthyste la 15 km de Sărmașul de Câmpie, și cu dragostea mamei care l-a părăsit la maturitate, a trăit Ovidiu cei 66 de ani ai săi până într-o zi de martie doar, a anului 2008.

Tatăl său, Iuliu Moldovan, de la care și-a împrumutat al doilea prenume pentru a se distinge în lumea actoricească, dar, mai ales, pentru a păstra vie memoria tatălui, se trăgea din neamurile lui Barițiu și Rațiu, memorandiști celebri preocupați de soarta Transilvaniei, după cum mărturisea în unele interviuri însuși actorul. Mama sa, Marta Moldovan, greco-catolică, a fost învățătoare. Ovidiu a iubit-o enorm și a suferit asemeni unui copil la dispariția ei în anul 1995. După moartea tatălui, Ovidiu, rămânând doar sub ocrotirea mamei, se refugiază alături de ea la Cluj, unde, mai târziu urmează cursurile Liceului de Muzică. Familia își dorea să-l vadă medic, dar fascinanta lume a actoriei s-a dovedit a fi mai puternică. Actorul îl pomenea de fiecare dată pe dramaturgul, poetul și eseistul Radu Stanca, cel care îi devenise rudă prin căsătoria cu verișoara sa, Dorina Ghibu. Amândoi l-au îndrumat către teatru.

.... Mai multe gasiti pe adresa [URLhttps://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/

Generatia de aur a cinematografiei romanesti



Fara suparare pentru generatia actuala de actori, dar cred ca nici unul dintre cei tineri (poate cu mici exceptii) nu se ridica la standartul actorilor seniori.
Mare pacat ca multi dintre ei nu mai sunt cu noi...

Fiecare actor este unic, are talentul lui.

Exceptiile de care spui tu ... pot fii ;

Razvan Vasilescu,
Doru Ana,
Mihai Constatin,

Si multi alti, dar nu mai avem Cinematografie .

Pe de alta parte, Daniele pot scrie zeci de nume de actori foarte, foarte buni care totusi lipsesc din "mentalul colectiv " ; Ion Marinescu, Ion Pavlescu, George Constantin, Dana Dogaru, Costantin Dinulescu si multi altii.

Sufleteste scriind acesti actori ii percep mult mai talentati decat cei din fotografie.

Cei sa-i faci, fiecare avem subiectivitatea noastra si e foarte bine asa .

Tristetea unui bufon. Valentin Teodosiu, „prestator de servicii artistice”

Citeste mai mult: adev.ro/n35zwe

La 25 aprilie 1925 s-a nascut
Vasile Nițulescu, actor român de teatru și film (d. 1991)



L-am asculat si-l ascult in nenumarate roluri in piese de teatru radiofonic.
Are o voce pe care ma impresioneaza mult,mult.
Mare actor, eu il simt urias prin rolurile sale.Culmea este ca Vasile Nitulescu nu a jucat niciodata in rolul principal. Acest fel de a fi al lui imi place mie!

Maestrul umorului, Puiu Călinescu: crescut fără mamă, fără tată şi bătut de mătuşi. Tulburătoarea poveste a "elevului" lui Stan şi Bran



"Am avut într-o seară un spectacol într-o pădure, într-o casă sumbră de tot. Spectatorii erau legionari, cu Zelea Codreanu, cu tot. Aşa erau unii, şi mai sunt, bolnavi de comunism, legionarism, altele. Eu, slavă Domnului, nu am poftă nici de una, nici de alta. Am poftă de mine! Să ne ţină Dumnezeu, că sunt multe de făcut! Eu am fost crescut în credinţă şi aşa merg mai departe, deşi nu e cazul să te lauzi cu asta... Trebuie să ne pregătim, că nu se ştie când vine năbădăioasa cu coasa. I-am zis odată prietenului meu Gică Petrescu, care a făcut armata cu Napoleon, şi care tot strângea avere: <<Vezi că a apărut un nou model de sicrie, care au înăutru o ladă de fier. Acolo se pune tot ce ai adunat în viaţă şi se ţine cheia la purtător!>> Asta e! Că tot strânge omul, se chinuie, se necăjeşte, vine doamna şi gata. Laşi totul şi pleci cu dânsa...”. Şi autorul acestei confesiuni, Puiu Călinescu, a plecat cu "dânsa”, la 16 mai 1997. "Este foarte greu să povestesc cine a fost tatăl meu. Nu-mi ajung vorbele... A fost un om mare!”, astfel şi-a început povestea Carmen Călinescu, fata marelui actor. Ne-am întâlnit la Casa Boema, locul de taină fiind ales chiar de doamna Călinescu... Grădina Boema, ce vremuri! Lumea se călca în picioare pe stradă, se oprea circulaţia, când la "grădină” juca Puiu Călinescu, alături de alţi mari actori...

"Perioada lui de glorie a început, prin anii '70, cu <<Sonatul lunii>> la Boema - spune Carmen Călinescu. Nu se putea circula pe stradă când avea spectacol! Biletele se vindeau cu o săptămână înainte. Câştiga foarte bine, dar cheltuia totul cu noi, copiii, cu mama... Le-a ajutat până şi pe mătuşile care îl bătuse în copilărie”... Alexandru Călinescu (Puiu fiind numele de scenă) a avut o copilărie sumbră. "Nu a avut parte de nici o jucărie! Nouă, mie şi surorii mele, Silvia, ne-a oferit totul! - mai spune Carmen. De unde a învăţat omul ăsta să ofere, când el nu primise nimic, niciodată?! A crescut fără mamă, fără tată şi a fost bătut de mătuşi. Fotina Călinescu a răcit la un bal şi a murit când el avea 5 ani. Iar tatăl lui a fost actorul Jean Tomescu, din Craiova”. Mătuşile din partea mamei au devenit responsabile de soarta juniorului şi au încercat să-l educe, pentru a se alege ceva din puiu’ de om. Şi s-a ales! "Nu prea îi plăcea cartea şi mătuşile l-au trimis la muncă. Aşa a început tata să lipească afişe. Mama l-a cunoscut de prin 1944. A fost o iubire nebună. Mama, fată de pension, cu fiţe, avea o prietenă şi mergeau împreună la film. Taică-miu juca în pauză la cinematograf. Se uita la Stan şi Bran, la Charlie Chaplin şi apoi intra şi juca... Ei au fost profesorii lui! ”, îşi aminteşte urmaşa.

Bineînţeles că părinţii domnişoarei de pesion nu au fost prea încântaţi de tânărul artist Călinescu. Dar destinul torcea calm în fuiorul vieţii celor doi iubiţi... "A venit bombardamentul, iar bunicii din partea mamei au avut mult de suferit. Au rămas fără nimic – spune Carmen Călinescu. Tata se ridicase şi devenise actor, putând să ajute familia financiar. Nu te puteai supăra pe el. Era un om care te făcea să lupţi, să nu fii deprimat, să nu clachezi niciodată. Spunea că, dacă nu-ţi chiorăie stomacul şi n-ai pantofii rupţi, e tot ceea ce îţi trebuie ca să fii fericit. Nu a ţinut la bani. Voia ca toată lumea din jurul lui să fie mulţumită”... Iar eu stăteam acum, după numeroase decenii, în restaurantul Boema, la masă cu fiica lui Puiu Călinescu, care nu ştia ce să spună mai întâi, ce fotografie să-mi arate mai grabnic, pentru a cinsti memoria tatălui său, dar şi pentru a mă vedea pe mine mulţumită că mi-a încredinţat cele mai importante amintiri despre marele actor care a jucat până când fuiorul i s-a oprit.

Au fost momente emoţionante, dar povestea şi-a urmat cursul... "În 1995, sora mea, Silvia, a murit la 50 de ani – spune mezina. Între mine şi ea era o diferenţă de 11 ani. Iar tata a plecat, doi ani mai târziu, la 16 mai 1997. A fost cumplit! Sora mea a avut o moarte fulgerătoare. Era văduvă şi rămăsese singură. Băiatul ei, Bogdan, era plecat la mare. În 1995 nu prea erau telefoane mobile să ţinem legătura. Eu, cu mama şi cu tata, eram în vacanţă, la Predeal. Când ne-am întors în Bucureşti, am sunat-o pe Silvia, dar nu răspundea. Am mers şi am spart uşa. Ea era moartă în hol. Făcuse comoţie cebrală”. Cea mai grea încercare peste care trebuie să treacă un părinte! Să trăiască să-şi vadă copilul adormit pe veci. "Prin luna martie a anului 1997, mi-a spus la telefon că nu mai vedea bine, la două zile după ce i se făcuse rău pe scenă - îşi aminteşte Carmen Călinescu. Însă el a continuat să joace. Am mers la Spitalul Militar. Se pare că suferise atunci un infarct. Urca pe scenă susţinut, sprijinit, doar ca să joace. Era din ce în ce mai rău. Şi, pe data de 1 mai 1997, ne-am strâns toţi, pentru că aşa a vrut tata, şi am plecat la Sinaia. Se simţea foarte rău, se sprijinea mereu de mine. Îmi spunea <<ia-mi hârtia asta din mână>>, iar el nu avea nimic în mână! Am fost să-i facem o ecografie, doctorul s-a uitat spre mine, vrând să-mi spună ceva. Eu eram terminată. I-am zis că tata este amator de bere şi l-am întrebat dacă pot să-i dau. Iar el mi-a răspus că pot să-i dau orice! Eu tot nu realizam gravitatea. A doua zi l-au dus de urgenţă la Spitalul Floreasca. Era o mână de om, dar îl dureau toate! Nu mai era tata! Vineri dimineaţa mă duc înapoi la spital, la reanimare, şi el nu era. M-am speriat. O asistentă mi-a spus că-şi revenise şi că fusese mutat într-un salon, la terapie. Intru în salon, iar tata era înconjurat de asistente. Le spunea glume. Când m-a văzut, i-a căzut o lacrimă. <<Maestre, chiar credeai că te-am abandonat? Ce s-a întâmplat?>>, l-am întrebat. <<Carmen, să ştii că am visat că mor>>, mi-a răspuns. Avusese temperatură foarte mare, era pe perfuzii, dar voia să trăiască. Mă întreba tot timpul dacă pică în perfuzie”. Cu toate că o simţea din ce în ce mai aproape pe "dânsa” cu coasa, actorul voia să plece, fiindcă a doua zi, sâmbătă, avea spectacol. Fiica l-a liniştit, păcălindu-l că se amânase spectacolul, fiindcă nu se vânduseră bilete. L-a întrebat apoi ce-şi doreşte să-i aducă mai târziu, căci trebuia să ajungă la şcoală, unde era profesoară. La ora 17.00, fata dă să intre în salon. "Nu mai aveţi voie să intraţi. A decedat!”, a auzit o asistentă cum o informa, extrem de conştiincios. "În acel moment am simţit că mă prăbuşesc, cu punga în care aveam supa şi compotul pe care şi le dorise – povesteşte Carmen Călinescu. Am apucat să văd că în patul lui era altcineva. Când plecasem dimineaţa de la spital era bine, vorbea, şi nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Mi s-a spus că decedase la 16:45”. Un sfert de oră. Atât. Dacă n-ar fi plecat, dacă ar fi venit mai devreme, dacă şi iar dacă... Frământări deşarte. "Dânsa” îi dăduse întâlnire lui Puiu Călinescu la 16:45. "Mi s-a povestit că era înconjurat de asistente, că le spunea glume şi că din senin a făcut un stop respirator. A murit cum şi-a dorit: cu zâmbetul pe buze. Totuşi stau şi mă gândesc iar enigma tot nu mi-a dezlegat-o nimeni până acum. Dacă a murit cu doar un sfert de oră înainte să ajung eu, iar el nu mai era în salon şi altcineva îi luase locul, unde îl duseseră pe tata? Nici acum nu ştiu de ce s-au grăbit să-l ia?! Acum regret că am plecat de lângă el”, spune Carmen, cu lacrimi în ochii ei mari ce îmi amintesc de Puiu Călinescu.

A fost un şoc! Nu se aştepta nimeni ca Puiu Călinescu să plece atât de devreme, la doar 77 de ani. "Dintotdeauna suferinţele le trata cu indiferenţă. Era pe la Petroşani, într-un turneu, şi avea două spectacole pe zi. În timpul matineului, i s-a făcut rău pe scenă. Au venit şi l-au luat cu Salvarea. Nu ştiu ce i-au făcut doctorii de la spital, dar la ora opt seara, era din nou pe picioare, în teatru - îşi mai aminteşte Carmen Călinescu. Altă dată, a venit asistenta să-i facă o injecţie, că tata avea probleme şi cu inima, şi cu rinichii, i-a băgat acul şi, când să-i facă injecţia, Puiu Călinescu era chemat în scenă. Tata şi-a tras repede pantalonii şi a fugit pe scenă, cu tot cu acul de la seringă”. Acesta a fost Puiu Călinescu, un mare actor român, care, dacă i s-ar fi dat şansa să joace pe scena vieţii în altă ţară, ar fi putut ca numele său să facă înconjurul lumii, mai abitir decât cel al lui Louis de Funes.

Doamna Călinescu a murit în 2002, reluându-şi, după cinci ani, locul lângă soţul său, strălucind împreună pe cer, alături de celelalte stele...

Doar 500 de lei primiţi din drepturile tatălui

Carmen Călinescu s-a născut în anul 1956. Este profesor inginer, grad didactic I. Din 2007 predă la Colegiul de Aeronautică "Henri Coandă”. "În învăţământ am intrat în 1983, la doi ani după ce am terminat Facultatea Politehnică. Am fost inginer stagiar la un grup de şantiere, pe Şoseaua Gării Căţelu. Mi s-a oferit un post în învăţământ, băieţelul meu, Răzvan, avea doi ani atunci. Aveau nevoie de discipline tehnice la liceele de matematică-fizică. Ceea ce, la vremea respectivă, era foarte bine. Un inginer câştiga cam cât lua un profesor. Şi am acceptat să intru în învăţământ, fiindcă aveam mai mult timp pentru copil – spune profesoara Carmen Călinesu. Elevii săi ştiu că este fata lui Puiu Călinescu. "Sunt copii în clasa a IX-a care au auzit de tata. Ei nu au mai mult de 14 ani, iar tata e mort de 15 ani şi îl recunosc pe Puiu Călinescu! Sunt foarte curioşi să afle cât mai multe despre el. Mă tot întreabă <<E adevărat că dumneavoastră sunteţi fata lui Puiu Călinescu?>>...”, mărturiseşte impresionată fiica actorului. Cu ani în urmă, moştenitoarea a încercat să facă un festival de teatru satiric pentru copii, în memoria lui Puiu Călinescu. "Poate n-am ştiut eu cui să mă adresez”, îmi spune ea, zâmbind cu subînţeles. Am întrebat-o cât a primit din drepturile care i se cuvin ca moştenitor al marelui actor. Răspunsul: "Nici nu mi-a trecut prin cap să câştig ceva! Tata a făcut doar din pasiune ceea ce a făcut, nicidecum pentru bani. Viaţa lui a fost scena. El mi-a spus: <<Când nu o să mai pot juca, eu mor>>. Şi aşa a fost! Am luat, anul trecut, vreo 500 de lei pentru scenetele scrise de tata... Mai bine nu mă mai duceam! Nici eu nu sunt omul banului. Iar el, de acolo de unde este, se bucură doar că banii sunt undeva... Când a murit, am sunat la Teatrul Tănase să anunţ şi să rog conducerea să accepte să-l depunem în holul Sălii Victoria, sala pe care el o umplea. Nu s-a putut”, şi-a amintit Carmen Călinescu.

Ce spune nepotul, Răzvan Călinescu

Biatul lui Carmen Călinescu, Răzvan, este manager de proiecte în IT. La un training, Răzvan Călinescu a câştigat diploma de "Cel mai bun actor”, fără să se ştie că el este nepotul lui Puiu Călinescu. "Aveam 16 ani când a murit, dar pentru mine a fost un model. Nu vreau să mă prezint: <<Eu sunt nepotul lui Puiu Călinescu! Vreau doar să duc numele mai departe. În ADN-ul nostru există ceva de la Puiu Călinescu. Comunicăm foarte uşor cu oamenii, reuşim să îi facem să se simtă bine! Îi plăcea să spună: <<Ai două mâini, ai două picioare, eşti milionar! N-ai cancer, eşti multimiliardar!>>”.

Născut pe 5 iunie 1933, umoristul Dan Mihăescu s-a făcut cunoscut prin textele sale, special scrise şi adaptate pentru emisiuni de televiziune şi care au fost interpretate de cei mai mari actori de comedie din România.
Realizator de emisiuni de divertisment, umorist si scenarist, Dan Mihaescu a fost si autorul unor memorabile scheciuri si scenete scrise pentru nume mari ale comediei romanesti si unul dintre cei mai vechi si cunoscuti profesionisti din TVR.



Actorul Valentin Uritescu s-a născut la 4 iunie 1941, in Vinerea, judeţul Alba.
A învăţat la Liceul Aurel Vlaicu din Orăştie, a fost campion la schi şi a practicat gimnastica, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică in 1963, la clasa profesorului Constantin Moruzan. Si-a început cariera la Teatrul Maria Filotti din Brăila, oraş in care a rămas 5 ani si a cunoscut-o pe soţia sa, Valeria. S-a mutat la Teatru Tineretului din Piatra Neamţ, unde a jucat primul rol...



Actorul Alexandru Arsinel s-a nascut la 4 mai 1939, in localitatea Dolhasca, judetul Suceava. In anul 1962 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale", din Bucuresti.
Vedeta a teatrului de revista, alaturi de Stela Popescu a format un cuplu artistic celebru atat in tara, cat si peste hotare.
Pentru activitatea lor, cei doi mari actori au fost rasplatiti, in anul 2002, cu Premiul special al UNITER pentru teatrul de revista. In prezent este directorul Teatrului de revista "Constantin Tanase", din Bucuresti. In filmele realizate pentru marele ecran, mai ales dupa 1990, a reiterat formula de succes practicata pe scena: "Ana si... hotul" (1981), "Miss Litoral" (1990), "Anotimpul iubirii", "In fiecare zi mi-e dor de tine", "A doua cadere a Constantinopolului" (1994), "Paradisul in direct" (1995), "Sexy Harem Ada-Kaleh (2001).
In luna februarie a anului 2004, a fost distins cu Ordinul "Meritul Cultural", in grad de Mare Ofiter.