Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Wild Carpathia

Wild Carpathia #34489

Prima parte a documentarului "Wild Carpathia", cu o durata de o ora, prezinta muntii spectaculosi (Carpatii Occidentali - Muntii Apuseni) si padurile seculare ale Transilvaniei. Casa a lupilor, a ursilor si a rasului - animal pe cale de disparitie -, tinutul este putin cunoscut de restul lumii, aceasta portiune din Carpati fiind ultima regiune salbatica nedistrusa din Europa. Filmul ofera o perspectiva unica asupra frumusetii si culturii originale a Transilvaniei, explorand istoria sa bogata, de la ruinele mistice ale vechii civilizatii dace la orasele si satele sale medievale, multe dintre acestea supravietuind pana azi.

De asemenea, documentarul are un scop educational si atrage atentia romanilor asupra comoarei nepretuite de care se bucura si pe care trebuie sa o conserve pentru generatiile viitoare.



Wild Carpathia (Carpatii Salbatici) prezinta partea "salbatica" a Romaniei, punand accentul pe padurile din Muntii Carpati, considerati unul din ultimele teritorii salbatice din Europa. Filmul a facut furori datorita declaratiei printului Charles, care si-a subliniat descendenta din domnitorul roman Vlad Tepes si si-a afirmat interesele pentru aceasta zona.

De altfel, printul britanic detine mai multe proprietati in Romania, doua la Valea Zalanului (Covasna), una in Viscri (Brasov) si una la Malincrav (Sibiu), pe care le viziteaza des. Iar cand printul Charles nu este in Romania, proprietatile sunt inchiriate pe bani buni turistilor.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16004
  • Thank you received: 5168
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan, pokuletz78

Rasp: Wild Carpathia #34490

Wild Carpathia - From the Mountains To The Sea (De la munti pana la mare)

O calatorie de la Portile de Fier pana in Delta Dunarii, care va include prezentarea unor locuri de pe Valea Oltului, a Muntilor Fagaras, a Castelului Peles si a Manastirii Cozia. Una dintre zonele cele mai frumoase este la Baile Herculane, unde o intreaga statiune turistica a fost construita de austrieci in secolul al XVIII-lea, pe locurile unde sunt si astazi termele romane de acum 2000 de ani.
De asemenea, documentarul include si prezentarea unor localitati din Delta Dunarii.



Partea a doua a seriei "Wild Carpathia" include interviuri cu principesa Margareta si Ivan Patzaichin.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16004
  • Thank you received: 5168
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Rasp: Wild Carpathia #34492

"Muntii Carpati ar putea deveni un Yellowstone al Europei"

Charlie Ottley
a calatorit prin toata lumea, a cunoscut multe locuri senzationale si multi oameni minunati, dar s-a indragostit in mod iremediabil de Romania, pe care vrea sa o promoveze in intreaga lume. Munca lui pentru tara noastra are ca scop transformarea Romaniei in principalul loc de atractie pentru turistii straini, dar si educarea oamenilor de aici in spiritul conservarii patrimoniului natural si cultural, astfel incat paradisul acesta terestru – asa cum descrie el tara noastra - sa nu sufere asemenea altor zone din Europa si din lume.



Prima mare realizare a lui Charlie si a echipei din care face parte este filmul documentar de 45 de minute “Wild Carpathia”, care a devenit celebru in intreaga Europa imediat dupa lansare. Noi vom prezenta tot ce este mai frumos in acest paradis pe care il aveti aici. Ne concentram pe a prezenta Romania cu tot ceea ce are extraordinar!”, explica Charlie Ottley, pentru Jurnalul National.

Pentru cei care cred ca imbogatirea poate veni din distrugerea mediului inconjurator si a istoriei milenare, echipa britanica are un mesaj: mai multi bani pot veni din turism decat din defrisari! “Bineinteles, oamenii trebuie sa traisasca, sa produca, sa se dezvolte, dar trebuie sa aiba grija sa pastreze frumusetile naturii si superbele constructii gotice, baroce sau din alte perioade istorice. Banii se pot face din turism si de la cei care vor veni aici, sa viziteze aceste locuri minunate. Daca se vor taia padurile, va fi nevoie de alte doua sute de ani ca ele sa creasca la loc. Muntii Carpati ar putea deveni un Yellowstone al Europei (Parcul National Yellowstone, cel mai important din Statele Unite ale Americii, n.r.). Incerc sa fac totul astfel incat sa arat tuturor cat de speciala este aceasta tara. Ma intereseaza sa fac ceva bun aici. Am calatorit prin toata Europa si am vazut destule zone distruse, comunitati dezintegrate, turism iresponsabil care a distrus peisajele alta data superbe. S-a intamplat in Germania, in Franta, in Marea Britanie si, vazand cat de usor se intampla acelasi lucru si aici, incercam sa-i facem pe oameni sa inteleaga faptul ca ar trebui sa opreasca aceasta distrugere. Daca s-ar fi facut asta acum 500 de ani si la noi, lucrurile ar fi stat mult mai bine acum”, mai sune Charlie.



Cei care au urmarit cu atentie filmul Wild Carpathia, au putut vedea un interviu facut de Charlie cu Printul Charles de Wales, dar secretul din spatele acestui interviu este cunoscut de putini: “In Wild Carpathia am filmat interviul cu printul Charles intr-o zona rurala din Scotia, nu din Romania, tocmai pentru a sublinia contrastul dintre cele doua tari si pentru a trage, astfel, un semnal de alarma pentru oamenii din Romania: Padurile din Scotia au fost defrisate; frumoasele paduri virgine care existau cu 100 de ani in urma in Scotia nu mai exista astazi, iar acelasi lucru se intampla, din nefericire, si cu unele zone din Romania. Acest lucru ar trebui oprit. In Scotia au scapat de taiere cateva zone de padure, apoi s-a incercat replantarea copacilor, dar nimic nu mai poate sa creasca astazi pe acele terenuri, pentru ca defrisarile au distrus solul si au provocat un dezastru pentru mediul inconjurator. Acesta este pericolul, asa ceva s-ar putea intampla si in Romania. Vazand padurile de aici, am vrut sa fac ceva pentru oamenii care si-ar putea da seama ce ar trebui sa faca pentru a nu distruge ceea ce au!”, mai spune Charlie.

In afara de faptul ca este indragostit de Romania, ca si printul Charles si asemenea tuturor celorlalti membri ai echipei din care face parte, Charlie este un jurnalist freelancer, care si-a cautat timp de multi ani drumul in viata profesionala. “Cand eram in liceu visam sa fac ceva care sa opreasca distrugerea mediului inconjurator. Am vrut sa fiu scriitor, am vrut sa fiu jurnalist, dar am inceput prin a lucra in vanzari, pentru ca mi-am dat seama ca nu as putea reusi sa fiu jurnalist. E foarte greu sa devii jurnalist in UK, asa ca am facut facultatea si m-am angajat la departamentul de vanzari al unei publicatii. Am incercat sa fac trecerea de la vanzari la partea editoriala, dar asta nu e posibil, pentru ca, asa cum stii ca se intampla peste tot in presa, partea editoriala spune mereu ca sustine publicatia si doar datorita ei sunt posibile vanzarile, iar, pe de alta parte, oamenii de la vanzari sustin ca publicatia traieste exclusiv datorita departamentului lor”, mai spune freelancerul de astazi. I-a luat cativa ani sa se orienteze in cariera: a absolvit studiile universitare si s-a angajat, initial, pe un salariu atatd e mic, incat nu si-a mai putut permite sa se intretina singur si s-a mutat cu parintii, apoi s-a angajat la o publicatie din Statele Unite, de unde a plecat dupa scurt timp, intorcandu-se in tara. “M-am intors in UK si am inceput sa scriu poezii pentru nunti si diverse ocazii speciale. Am fost primul poet de nunti din UK”, povesteste Charlie. Astazi este freelancer si scrie si pentru radio, face si filme documentare, are si un editorial de weekend, cu sfaturi pentru petrecerea timpului liber in modurile cele mai placute, dar a reusit sa-si lege munca si de prima sa dorinta: aceea de a lupta impotriva distrugerii mediului inconjurator.

“Am fost angajat pana la 26 de ani, iar de atunci sunt freelancer si am 41, dar nu m-as intoarce niciodata la un birou, ca angajat. E un stil diferit de viata: trebuie sa fii responsabil, disciplinat trebuie sa-ti gestionezi bine timpul, banii si munca. Dar mereu iti alegi singur ceea ce vrei sa faci, iar asta este extraordinar!”, explica Charlie Ottley.

In UK face filme pentru companii sau diferite productii particulare.

Alasdair Grant, coproducator al "Wild Carpathia" si cel care semneaza imaginea acestor miniserii declara: "Va fi o imensa campanie de promovare a imaginii Romaniei si speram ca va incuraja turistii sa mearga sa descopere ultima mare regiune salbatica din Europa".

Pe de alta parte, Alasdair Grant a spus ca ultima parte a seriei "Wild Carpathia", cea de-a treia, va include un interviu cu printul Charles al Marii Britanii si va fi difuzata la nivel international in luna noiembrie.



Ideea care a stat la baza scenariului acestor episoade a fost dezvoltata de The European Nature Trust/ Fondul European pentru Natura, o organizatie infiintata in anul 2001, de Paul Lister, pentru a ajuta la pastrarea si restaurarea ultimelor areale de salbaticie si a habitatelor degradate in Europa. Episoadele vor fi produse de Almond Films - Compania Scripps Networks Interactive, care detine Travel Channel.

Travel Channel a fost lansat in 1994 si este disponibil in 21 de variante lingvistice in peste 130 de tari din Europa, Orientul Mijlociu, Africa si zona Asia-Pacific. Travel Channel International face parte din Scripps Networks International, divizia de dezvoltare globala a Scripps Networks Interactive, Inc.

In Romania, Travel Channel este disponibil in grilele RCS&RDS, Romtelecom (DTH si IPTV), UPC, Focus Sat, Ines, dar si in pachetele unor operatori de cablu mai mici.

https://www.facebook.com/wildcarpathiaofficial
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16004
  • Thank you received: 5168
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Rasp: Wild Carpathia #34493

Printul Charles promoveaza Romania si in documentarul Wild Carpathia III

Filmul produs de Travel Channel prezinta acum manastirile din Bucovina si locurile care merita vazute de turistii straini in Maramures.

Prezentatorul documentarului s-a pus in pielea unui turist si a luat la pas Bucovina si Maramuresul. A vizitat mai multe manastiri, Cimitirul de la Sapanta, dar a participat si la festivaluri si nunti care pastrează traditii vechi de sute de ani. De asemenea, a invatat si a ascultat muzica romaneasca de la doi dintre cei mai cunoscuti interpreti romani, Grigore Leşe si Loredana Groza.



In aceasta parte a treia a documentarului se pune mult accent pe oameni. Apare si Printul Charles in aceasta ultima parte a documentarului, iar el pledeaza cu emotie pentru pastrarea mostenirii culturale in Romania.

Printul Charles: Padurile Carpatilor ajuta la definirea Romaniei si pierderea lor ar fi o tragedie

Documentarul, intitulat "Wild Forever", va fi difuzat la nivel mondial incepand de luna viitoare. In Romania, "Wild Carpathia - Wild Forever", care include si un interviu cu Printul Charles, va fi difuzat pe Travel Channel pe 8 noiembrie, de la ora 21.00.

Mai multe detalii AICI ;)
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16004
  • Thank you received: 5168
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan, pokuletz78

Rasp: Wild Carpathia #34626

Am vrut demult să postez măcar un răspuns pe acest subiect, căci am urmărit - imediat cum au fost lansate - toate edițiile documentarului WILD CARPATHIA.
Realizate într-o manieră obiectivă, profesionistă și bine argumentată, documentarul este, după părerea mea, unul din cele mai bune filme de promovare a valorilor românești autentice.
Dacă mai punem la socoteală că promotorul, directorul, ambasadorul acestui documentar este Prințul Charles, atunci imaginea este completă.
Mulțumim, mă înclin! Un documentar extraordinar...
O seară faină!
  • pokuletz78
  • Avatarul lui pokuletz78
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Optimism rebel
  • Posts: 722
  • Thank you received: 346
  • Karma: 4
Who knows what the tide can bring?!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel

Rasp: Wild Carpathia #34724

Wild Carpathia III - Wild Forever

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16004
  • Thank you received: 5168
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .