SUBIECT: LITERATURA - mari ecranizari

Paul Brickhill
De data aceasta, nu voi scrie despre Paul Brickhill. Veţi afla despre el de aici.

În schimb, voi cita un fragment din prefaţa romanului Bader, învingătorul cerului (Reach for the sky).

„A învăţat să piloteze când abia îi mijea mustaţa, era campion la crichet, juca cu pasiune fotbal, îi plăcea să danseze şi să flirteze şi îşi spunea că anii ce vor să vină o să-i aducă, la intervale regulate, câte o tresă în plus, niscaiva riduri, poate ceva griji familiale (…), două-trei cupe câştigate la întâlnirile sportive şi multe, foarte multe bucurii.
Un accident stupid – ca toate accidentele născute din puerilă vanitate – avea să schimbe, dramatic şi radical, nu numai viziunea tânărului Bader asupra viitorului, ci însăşi existenţa lui. Un accident care s-a soldat pentru RAF cu pierderea unui avion de vânătoare, iar pentru Douglas Bader, cu amputarea ambelor picioare.
Temerarul acrobat al aerului, impetuosul sportiv, dansatorul neobosit devenise acum un jalnic invalid, condamnat la o existenţă precară, căci un bărbat în cărucior, trăind dintr-o pensie de sublocotenent, nu poate nădăjdui la ceva mai bun.
Pentru cei mai mulţi, înfrângerea ar fi fost totală, renunţarea la orice veleităţi – scuzabilă, abandonul – explicabil.
Există însă oameni care nu acceptă îngenuncherea, pentru care lupta nu încetează nicicând, care socot că până şi moartea e un inamic ce poate fi înfruntat şi, uneori, chiar învins.
(…) Scrâşnind din dinţi, suferind îngrozitor, luptând cu durerea aşa cum lupţi cu un duşman crâncen, perfid, înverşunat, neacceptând nici o clipă ideea că ar fi un handicapat, refuzând, uneori chiar brutal, compasiunea celor din jur, cedând în continuare, în metrou sau autobuz locul femeilor, superb, orgolios şi demn, Bader a continuat, pe picioarele sale de fier, să stea mai drept, mai inflexibil ca oricând. RAF s-a dispensat de serviciile lui, regulamentul Majestăţii Sale neprevăzând un asemenea caz. Înseamnă, a decretat în sinea sa Douglas, că regulamentul e imperfect. Şi a încercat să îndrepte lacuna bătând la toate uşile, bombardând cu cereri, memorii, scrisori, plângeri, suplice, pe toţi, fără excepţie, de la ministrul Aerului până la ultimul dintre foştii săi camarazi.
Războiul l-a îmbrăcat pe Douglas Bader din nou în uniformă şi visul, curmat în urmă cu şapte ani, s-a împlinit: ţinea iarăşi manşa în mână.
Biruiseră tenacitatea, voinţa, orgoliul unui bărbat a cărui deviză fusese dintotdeauna: «Nu te lăsa!»”
(Bader, învingătorul cerului, Pavel Popescu)

Douglas Bader a fost al doilea om din lume care a pilotat un avion având proteze la ambele picioare.
Primul a fost un român, Gheorghe Bănciulescu.
Grupul este întregit de rusul Maresiev Alexei Petrovici (Povestea unui om adevărat, Boris Polevoi).

Ecranizări după romanele lui Paul Brickhill:

1955 – The dam busters, în regia lui Michael Anderson
1956 – Reach for the sky aka Bader, învingătorul cerului, în regia lui Lewis Gilbert
1963 – The great escape, în regia lui John Sturges

Acesta este Douglas Bader:



Cu această ocazie, celor dornici să vizioneze filmul alb-negru, le oferim şi traducerea acestuia, iar doritorilor de literatură, le recomandăm călduros să lectureze cartea.

Trailer film:

Nikos Kazantzakis
S-a născut la 2 decembrie 1885, Iraklion, Creta (Imperiul Otoman).
Un scriitor exotic, rebel şi controversat. Mai târziu, avea să-l cunoască pe Panait Istrati (romancier român – Ciulinii Bărăganului, Chira Chiralina – ecranizări aici), omul cu care avea să împărtăşească aceleaşi idealuri şi opinii şi care i-a devenit un bun prieten.
În romanul Zorba Grecul l-a menţionat în treacăt, făcând asocierea dintre chipul lui Zorba cu cel al lui P. Istrati: „M-am uitat la noul meu tovarăş cu un deosebit interes. Faţa îi era plină de zbârcituri, măcinată, roasă parcă de vijelii şi ploi. O altă faţă, câţiva ani mai târziu, mi-a făcut aceeaşi impresie de lemn muncit şi chinuit: cea a lui Panait Istrati.”.
A studiat dreptul şi filosofia şi a călătorit mult înainte de a se stabili pe insula Egina, în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial.
Mai multe informaţii despre Nikos Kazantzakis găsiţi aici.
A scris eseuri, jurnale de călătorie, tragedii şi a tradus operele clasice Divina Comedie (Dante) şi Faust (Goethe).
Romane: Zorba Grecul (Vios kai politeia tou Alexi Zorba – 1946), ecranizare în 1964, Hristos răstignit a doua oară (O Christos ksabastauronetai – 1954) şi Ultima ispită a lui Hristos (O telentoios peirasmos – 1955), ecranizare în 1983.
Ecranizări după romanele sale, aici.

A decedat la 26 octombrie 1957, Freiburg im Breisgau, Germania de Vest.

Nu ştiu cum sunt celelalte romane sau ecranizări, însă despre Zorba Grecul pot menţiona câte ceva.
Romanul degajă aromă şi culoare, este maturat precum se maturează o băutură fină, ani de zile, în butoaie de stejar în care au fost maturate alte băuturi fine. Pagină după pagină adaugă un nou strat de arome, aşa că citiţi-l pe îndelete şi savuraţi-l cu toate simţurile.
Omul simplu, dar controversat, Zorba, „o inimă vie, o imensă gură lacomă, un suflet mare în stare brută”, suflet care înaintează „mai iute decât lumea”, oferă cu generozitate din experienţa sa de viaţă. El vorbeşte cu patimă despre tot: despre muncă, mâncare, băutură, femei, războaie, dans, într-un cuvânt despre viaţă şi moarte. În tot ceea ce face pune suflet, pentru că o face ca un om liber. Pentru el, libertatea este lucrul cel mai de preţ. „Asta înseamnă să fii bărbat: libertate” afirmă, nu o dată, Zorba. „Să ai o pasiune (…) şi, deodată, să-ţi învingi pasiunea (…). Să te eliberezi de-o pasiune pentru a te supune alteia, mai nobilă.”
Cu Zorba înveţi să trăieşti, înveţi să respiri şi să râzi indiferent de situaţie şi, ce e şi mai important, înveţi să dansezi syrtaki. Pentru că Zorba se poartă ca şi cum „ar muri în fiecare clipă”.

syrtaki

Aşadar, cei care doriţi să citiţi, citiţi romanul. Nu veţi regreta. Cei care nu aţi văzut filmul, vizionaţi-l. Nu veţi regreta. Iar cei care deja l-aţi vizionat, poate simţiţi nevoia să-l mai vizionaţi o dată. Anthony Quinn este un Zorba perfect.

trailer

Da, un film de Oscar cu o interpretare pe masura, de exceptie... merci

Cu multa placere, tuturor.

Antoine de Saint-Exupery
În vremurile în care fraţii Wright făceau demonstraţia zborului – cu un planor fără pilot în 1900 şi cu pilot între 1901 şi 1902 –, se năşteau cei care, 20 de ani mai târziu, aveau să scrie primele pagini ale istoriei aviaţiei comerciale. Dacă la început fraţii Wright au reuşit să zboare 100, respectiv 622,5 metri, în anii ’20 adevăraţii eroi ai aerului deschideau noi orizonturi şi-şi sacrificau viaţa pentru descoperirea unor noi rute de zbor.
Primul Război Mondial se sfârşise în 1918, iar industria producătoare de avioane din Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia şi SUA intrase într-un con de umbră. Trebuia găsită o nouă cale pentru profit şi… pentru progres.
În Franţa, în 1918, uzinele Latécoère au înfiinţat prima linie aeriană regulată din lume, numită Societatea liniilor Latécoère, care avea ca activitate transportul poştei, ca mai târziu, între anii 1921-1927 să poarte numele de l’Aeropostale. Aceasta avea să fie prima companie comercială transatlantică dedicată serviciilor poştale pentru Europa şi America de Sud. Dizolvată în 1933, l’Aeropostale, avea să devină o nouă entitate: Air France.
Urmând exemplul Franţei, au fost înfiinţate linii aeriene poştale regulate şi în alte ţări, inclusiv în ţara noastră.

Iată-i şi pe temerarii deschizători de drumuri:
Antoine de Saint-Exupery (n. 29 iunie 1900), romancier, eseist, reporter şi pilot. Deşi unii dintre noi am făcut cunoştinţă cu el citind Micul Prinţ (tradus în peste 110 limbi şi intens ecranizat), puţini ştim că a fost un pilot al companiei aeriene l'Aéropostale, şi încă unul foarte grozav.
La 31 iulie 1944, avionul său a fost doborât deasupra Mediteranei, în timp ce se afla într-un zbor de recunoaştere.

Ecranizări, aici.
Zbor de noapte (Vol de nuit, 1931), romanul care descrie „din interior” începuturile erei aviaţiei comerciale, s-a bucurat de o ecranizare în 1933 – Night flight, fiind şi primul film 3D realizat pentru IMAX. Celor care doresc să-l urmărească, le oferim subtitrarea, din acest moment.

Trailer
(Nu vă lăsaţi înşelaţi de calitatea imaginii. De asemenea, este un film sonor.)

Jean Mermoz (n. 9 decembrie 1901).
Mermoz a fost unul dintre iniţiatorii primei linii aeriene poştale (l'Aéropostale) care a traversat Anzii încercând să descopere noi rute de zbor.
Cei care doriţi, puteţi lectura cartea Mermoz, de Joseph Kessel, o excelentă naraţiune despre curaj, umanism şi temeritate, despre pionierat şi puterea exemplului. O carte despre vremurile în care pilotarea unui avion însemna că acolo sus, în bătaia vântului, în carlinga deschisă, era doar omul cu gândurile lui şi „conserva” lui zburătoare.
Mi-ar fi plăcut să văd o ecranizare despre el, însă din păcate, filmul realizat în 1943…
Jean Mermoz a fost dat dispărut la 7 decembrie 1936 deasupra Atlanticului.

Henri Guillaument (n. 29 mai 1902) un alt erou al liniilor aeriene poştale l'Aéropostale.
La 27 noiembrie 1940, a fost doborât de un avion de vânătoare italian, deasupra Mediteranei.

Filmul Wings of Courage, cu o durată de numai 38 de minute, a fost realizat în 1995 după o întâmplare adevărată în centrul căreia se află Henri Guillaument, iar celor care doresc să-l urmărească, le oferim subtitrarea, din acest moment.

Info
Charles Lindberg (4 februarie 1902 – 26 august 1974), a fost un pionier al zborurilor de lungă durată, fiind primul om din lume care a traversat Atlanticul în 1927.

Amelia Earhart (24 iulie 1897 – 2 iulie 1937), a fost prima femeie din lume care a traversat Atlanticul la bordul unui avion, în 1928. La 20 mai 1932, la cinci ani după ce Charles Lindberg reuşise primul zbor transatlantic în 1927, Amelia a realizat această performanţă pilotând singură un avion, devenind astfel, prima femeie din lume care a traversat Atlanticul.
S-a implicat în mişcarea feministă şi a pus bazele unui club de piloţi-femei – „Ninety Nines”.
Amelia Earhart a fost intens mediatizată în acele vremuri şi a scris articole şi eseuri dedicate experienţelor de zbor, dar şi două cărţi 20 hrs., 40 min. (1928) – un jurnal al primei experienţe de zbor transatlantic şi The fun of it (1932) – memorii ale experienţelor de zbor şi un eseu pentru femeile aviatoare.
Ultima carte, Last Flight (1937), a apărut după moartea sa, fiind publicată de editorul G.P. Putnam (soţul Ameliei).
O puteţi vedea pe Amelia Earhart în filmul biografic Amelia, a cărui subtitrare o găsiţi aici.

Trailer

Clark Gable



William Clark Gable (n. 1 februarie 1901 - d. 16 noiembrie 1960) a fost unul din marii actori americani de film al primei jumătăți de secol XX.

A jucat cu mari artiste ale epocii ca: Joan Crawford (nouă filme), Myrna Loy (șapte filme), Jean Harlow (șase filme), Lana Turner (patru filme), Norma Sharer (trei filme) și cu renumita Vivien Leigh.

Este premiat cu Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din producția New York - Miami. Este nominalizat pentru rolul Fletcher Christian din filmul Mutiny on the Bounty în 1935

Cel mai răsunător rol al său, Rhett Butler, a fost în filmul ,,Gone with the Wind” (Pe aripile vântului), alături de actrița Vivien Leigh, în anul 1939. Este de asemeni nominalizat pentru cel mai bun actor.

Hans Christian Andersen
S-a născut la 2 aprilie 1804 la Odense, lângă Copenhaga, Danemarca.
Totul este controversat la H.C. Andersen: începând cu poveştile despre originea sa nobilă, copilăria ciudată până la personalitatea sa extrem de sensibilă. Acest lucru însă, nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai populari scriitori de basme din toate timpurile, basme traduse în peste o sută de limbi, ale căror ecranizări – filme artistice, musical-uri si animaţii – sunt adorate de copiii din întreaga lume şi nu numai.
Basmele sale diferă de stilul literar tradiţional, deoarece scriitorul a folosit expresii şi construcţii specifice limbii vorbite, pe care le-a combinat cu elemente universale caracteristice legendelor populare. Cititorul experimentează emoţii şi sentimente nuanţate: unele basme respiră încredere pozitivă în triumful frumuseţii şi bunătăţii sufleteşti, altele abundă în pesimism profund. Însă în toate, există forţa identificării cu personaje defavorizate şi nefericite. Cine n-a auzit de Fetiţa cu chibrituri, Răţuşca cea urâtă, Mica Sirenă, Hainele cele noi ale împăratului, Crăiasa zăpezii, Degeţica, Soldăţelul de plumb, Prinţesa şi bobul de mazăre şi multe altele?
Mai multe amănunte găsiţi aici.

H.C. Andersen a decedat la 4 august 1875 la Copenhaga.

Pentru că e decembrie, luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă, e luna poveştilor pentru copii.
În această seară îl aducem lângă dumneavoastră pe Hans Christian Andersen, oferindu-vă subtitrarea acestui film.

Trailer

O producţie pentru toate gusturile, atât pentru cei cu inimă de copil care mai cred în poveşti, dar şi pentru cei care au uitat să mai facă acest lucru.
Un film cu locuri pitoreşti, idilice, cu drumuri şi căsuţe ca în picturile lui John Constable şi cu frânturi din natură reţinute în culori vii şi însorite ca în pânzele lui Ivan Ivanovich Shishkin.
Totul respiră armonie şi culoare, bucurie şi optimism.
De remarcat şi decorurile minunate din scena baletului „Mica Sirenă”, al cărui rol este interpretat de balerina şi actriţa de origine franceză, Zizi Jeanmaire.
Un film pe care îl veţi urmări cu zâmbetul pe buze.

Ecranizări ale basmelor lui H.C. Andersen găsiţi aici.
Şi pentru că tot am menţionat Răţuşca cea urâtă, să ne reamintim şi de o altfel de prezentare care nu are nevoie de „tălmăcire”:

https://www.youtube.com/watch?v=RCX-mPstrPU