SUBIECT: Versuri preferate

Ce e amorul?
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas făcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viata ta
De doru-i să nu-ncapa,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.


Autor: Mihai Eminescu

De ce as obosi de-atata drum
Cand dor mi-e ,de dor de dor ,
Stau ratacita printre voi prieteni
Si cant ,si scriu cu rima si cu sete.
Din poezie imi fac mereu sperante
Imi caut sufletul si zeii sa-i trezesc,
Frumoasa esti tu poezie ..o fata muta
Si cu cercei de dor ,de dragoste si ruga.
De ce sa obosesc de-atatea doruri
Cand ele-mi poarta ochii printre vise,
Stau ratacita printre voi prieteni
Chiar de-mi spuneti ca-s nebuna marii.
si daca ploaia va fi desculta …
.......................

William Shakespeare
Sonet

XLIII
Sub pleoapele ınchise, imaginile-s clare
Cu ochii larg deschi si vad umbre fade,
Noaptea ın vis fantoma ta-mi apare
Lipita de privire si-n ıntuneric arde.
Mi-e astfel noaptea zi si ziua noapte,
Numai cu ochii-nchi¸si te pot vedea,
Oricat de mut ai fi sau de departe
Umbra ta-mi ınsenineaza calea.
Si ma gandesc ce binecuvantare
Ar fi ca-n plina zi ıntunecata,
Cand ochii-mi ratacesc absent ın zare,
Sa-ti ıntalnesc privirea dintr-odata!
Atunci lumina zilei s-ar preschimba ın zi
Si dintr-un somn ciudat la viata m-as trezi.

Cel care traieste o viata cu speranta, va muri cu disperare.

Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."

A XI-a porunca: "Asculta, priveste si taci!"

Asculta, priveste si taci!...
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti.
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci...
Asculta, priveste si taci!

Cand simti ca pacatul te paste
Si glasul Sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!...

Cand simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgandu-ti din suflet credinta,
Asteapta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!

Cand bratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele-ncep sa te doara!...

Iar cand, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!...

PS: Aceasta poezie a lui Minulescu e mai actuala ca oricand... PAROL

Mihai Beniuc - Ultima Scrisoare


Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv

La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.

O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.

Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.

Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.

Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.

Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

”Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veştmânt -
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.”

Pasul absent …

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Octavian Paler

Ion Minulescu - Celei Care Minte
Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar mâine...
Dar fiindca azi mi te dai toata,
Am sa te iert -
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasa din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otravitoare în trepieduri de argint,
În pat ti-am presarat garoafe
Si maci -
Tot flori însângerate -
Si cu parfum de brad patat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca si-ntr-o glastra am înfipt
Trei ramuri verzi de lamâita
Si-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iata,
Bate miezul noptii...
E ora când amantii, -alt'data,
Sorbeau cu-amantele-mpreuna otrava binecuvântata...
Deci vino,
Vino si desprinde-ti din pieptenul de fildes parul,
Înfinge-ti în priviri Minciuna
Si-n caldul buzei Adevarul
Si spune-mi:
Dintre câti avura norocul sa te aiba-asa
Câti au murit
Si câti blesteama de-a nu te fi putut uita?...

Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar mâine...
Dar fiindca azi mi te dai toata.
Am sa te iert -
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata!...

Deci nu-ti cer vorbe-mperecheate de sarutari,
Nu-ti cer sa-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la altii,
Ci tot ce n-ai spus nimanui.
Si nu-ti cer patima nebuna si fara de sfârsit,
Nu-ti cer
Nimic din ce poetul palid
Cerseste-n veci de veci, stingher,
Voi doar sa-mi schimbi de poti o clipa
Din sirul clipelor la fel,
Sa-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În par sa-mi împletesti cununa de laur verde
Si în priviri
Sa-mi împietresti pe veci minciuna neprihanitelor iubiri.
Si-asa tacuti -
Ca doua umbre, trântiti pe maldarul de flori -
Sa-ncepem slujba-n miez de noapte
Si mâine s-o sfârsim în zori!

Ion Minulescu - Celei Care Minte
Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar mâine...
Dar fiindca azi mi te dai toata,
Am sa te iert -
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasa din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otravitoare în trepieduri de argint,
În pat ti-am presarat garoafe
Si maci -
Tot flori însângerate -
Si cu parfum de brad patat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca si-ntr-o glastra am înfipt
Trei ramuri verzi de lamâita
Si-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iata,
Bate miezul noptii...
E ora când amantii, -alt'data,
Sorbeau cu-amantele-mpreuna otrava binecuvântata...
Deci vino,
Vino si desprinde-ti din pieptenul de fildes parul,
Înfinge-ti în priviri Minciuna
Si-n caldul buzei Adevarul
Si spune-mi:
Dintre câti avura norocul sa te aiba-asa
Câti au murit
Si câti blesteama de-a nu te fi putut uita?...

Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar mâine...
Dar fiindca azi mi te dai toata.
Am sa te iert -
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata!...

Deci nu-ti cer vorbe-mperecheate de sarutari,
Nu-ti cer sa-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la altii,
Ci tot ce n-ai spus nimanui.
Si nu-ti cer patima nebuna si fara de sfârsit,
Nu-ti cer
Nimic din ce poetul palid
Cerseste-n veci de veci, stingher,
Voi doar sa-mi schimbi de poti o clipa
Din sirul clipelor la fel,
Sa-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În par sa-mi împletesti cununa de laur verde
Si în priviri
Sa-mi împietresti pe veci minciuna neprihanitelor iubiri.
Si-asa tacuti -
Ca doua umbre, trântiti pe maldarul de flori -
Sa-ncepem slujba-n miez de noapte
Si mâine s-o sfârsim în zori!

" Ma iubesti" - Costache Ioanid

La Multi Ani, copilul meu !

Are mama un baietel,
Frumusel si oachesel,
In picioare merge el,
Bebe, tata, zice el,
Mama se las-asteptat,
Insa nu e cu banat.

Azi un an a implinit,
Parca ieri era pitit
In burtica la mamica,
Tropaind toata ziulica,
Ciocanind nevoie mare,
Ca nu mai avea rabdare,
Vroia sa iasa la soare,
Si sa vada lumea mare.

Puiul mamei, sa traiesti,
Sanatos, voinic sa cresti,
Dumnezeu sa te pazeasca,
Si de rau sa te fereasca !
Credinta-n El sa ai mereu,
Si astfel n-o sa-ti fie greu.

Sa traiesti cum se cuvine,
Toata viata sa faci bine.

Multi, multi, multi ani inainte,
Sa acumulezi minte,
Iubire sa daruiesti,
Si la fel sa si primesti.
Sa-nveti ce-nseamna a trai,
Bucuria de a fi.

Cu drag,
Mama

Maimuta revoltata

Odata, o maimuta din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis : Atentiune ! Sunt foarte afectata !
Tot circula o vorba, deloc adevarata
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.
Ba chiar ideea asta imi pare odioasa !
Si, zau, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneste
Cand spune cum ca omul cu noi se inrudeste !
Ati pomenit vreodata divorturi printre noi ?
Copii lasati pe drumuri sau arme de razboi ?
Am inventat, noi, cipuri si alte dracarii ?
Insemne sataniste, otravuri, smecherii ?
vazut-ati pe vreunul, retras in jungla deasa,
Ca sa scorneasca arma distrugerii in masa ?
Tot ce lasam in urma, cand mai sarbatorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otraveste, in fiecare zi,
Paduri, campii si ape, si zarile-azurii...
N-avem starlete porno sau dive-travestiti,
Si, orisice s-ar zice, nu suntem trogloditi !
Cine-a vazut in hoarda la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de sange sau homosexuali,
Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie ?
In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie !
Noi n-avem mafii crude in stirpea noastra-aleasa,
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa...

Cat am batut eu jungla, scuzati, n-am observat
In obstea maimuteasca, cocotier privat.
Urmand calea cea buna si, evident, corecta,
Adolescentii nostri parintii si-i respecta.
In ierarhia noastra, cum e firesc si drept,
Devine sef acela viteaz, agil, destept,
Capabil viata obstei s-o tina, s-o pazeasca,
De rele si primejdii turma sa si-o fereasca.

Adesea seful nostru isi risca mandra blana,
Ca turmei sa-i gaseasca loc de dormit si hrana.
Pe cand, priviti ! La oameni, fereasca Domnul sfant,

Sefi sunt cei fara suflet si fara de cuvant,
Corupti, vicleni, jigodii, cu gura cat mai mare,
Nebuni dupa putere si dupa bunastare !
De turma lor n-au grija nici cat un bob de mei,
Conteaza doar averea si inmultirea ei.
Nu veti vedea vreodata, cat soarele si luna,
O minte de maimuta dospind in ea minciuna.
La om, tot ce inseamna minciuna, intrigi, ura
Sunt legi de referinta, a doua lui natura.
Chiar dac-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni vreun Iuda ori vreun informator...

Si iata inc-un lucru din lumea mea frumos :
La noi nu se intampla razboi religios,
Nici sfinte inchizitii, nici libertati in lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri,
Nici ordine mondiala, si nici nationalism,
Si nici vreo indoiala ce-aduce ateism...

E-ADEVARAT CA OMUL, ACEST BIPED, GUNOI,
ARATA CA MAIMUTA, DAR N-A DESCINS DIN NOI !

de Roger Gerom

Reflexe amare fostei mele p_le

de Ion Minulescu

Când vezi trecând fetiţe care te bagă-n boală,
Când vezi atâtea ţâţe şi-atâtea pulpe goale,
Şi când constaţi că p_la rămâne veşnic moale,
Că doarme în izmene şi nu vrea să se scoale,
Când o ştiam pe vremuri atâta de fudulă,
Şi chiar neobrăzată şi veşnic nesătulă,
Mă-ntreb cu-amărăciune de ce-i mai zice p_lă?

Când astăzi nu serveşte decât pentru pişare?
Şi chiar şi-atunci când pişă, te pişă pe picioare?
În loc să-i zică p_lă, să-i zică pişătoare!
Să-i zică gumilastic sau chiar veceu anume,
Da pentru veche-i faimă şi marelui renume,
Să nu-i mai zică p_lă pentru nimic în lume!

Că numele de p_lă legat e de f_tai,
De ce s-o cheme p_lă, atunci când trec alai,
Pe stradă mii de pi_de, să facă pe niznai?
Mai bine să ţi-o tai şi la pisici s-o dai.

Pe vremuri de vedea o fustă, se ridica pe burtă
Şi se scula de-un metru, pe cât era de scurtă,
Că azi în loc de burtă se trage înspre craci,
Că ai ajuns acuma pe dânsa să te caci,
Când inima şi ochii-ţi poftesc şi-ai vrea să f_ţi,
Ea doarme, n-o aţâţă nici sânii desfăcuţi
Nici bucile n-o saltă sub foşnetul mătăsii
Păi să nu-i f_ţi Cristosu’ şi Adormirea mă-sii?

De-aceea în amintirea măreţelor victorii
Şi preacinstind trecutul încununat de glorii
Găsesc că-i o insultă zadarnică, cumplită,
Că-această rămăşiţă uscată, smochinită,
Care-a ajuns o biată ciosvârtă inutilă,
Acestă stârpitură căreia-i plângi de milă,
Această căcărează, acest ciot de canulă,
Să poarte încă titlul imperial… de P_lă.