Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: 15 Ianuarie - EMINESCU

Rasp: 15 Ianuarie - EMINESCU #42859

Un adevar mai putin cunoscut despre marele poet Mihai Eminescu

Cu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini. Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi. Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?

Corupţii vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul adevărului este moartea!

Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: Părintele Arsenie a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult.

Voi publica în continuare versurile scrise de Mihai Eminescu, închinate Maicii Domnului:

Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor
Din valul ce ne bântuie
Ne apără, ne mântuie!
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Noi, ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Fii scut de izbăvire
Şi zid de mântuire!
Din neguri te arată,
Senină, dulce clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Iată încă o perlă de duh creştin din poeziile marelui Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…” Regretatul preot Constantin Galeriu, care a fost şi întemniţat pentru credinţă, i-a alcătuit marelui Eminescu, din preţuire, un Acatist. Părintele Nicodim Bujor s-a rugat pentru sufletul lui Eminescu şi i s-a arătat marele poet, în chilia lui, şi i-a zis zâmbind: „Acum văd faţa Maicii Domnului în ceruri.” Aceasta pentru că a preamărit-o pe pământ…

Pr. Arsenie Boca “Mărturia mea” Pr. Petru Vamvulescu
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5151
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: 15 Ianuarie - EMINESCU #42861

Ar merita sa fie postat aici emisiunea "Jocuri de putere"din 14 ianuarie 2016.
Rares Bogdan l-a avut invitat pe Constantin Chiriac actor/ director din Sibiu.
A fost un recital artistic absolut impresionant.

Am gasit o alta inregistrare ;
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6112
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: 15 Ianuarie - EMINESCU #42866

Eminescu era cool. Eminescu era gagicar. Eminescu era deseori alcoolizat şi neîngrijit. Cel mai probabil, din toată istoria literară, dacă elevii ar şti câte puţin din ce a trăit şi mai ales cum de fapt, l-ar transforma într-un adevărat idol. Din păcate ei au parte de tone de critică literară, care mai de care mai lemnoasă în limbaj, şi nu în ultimul rând de “mesageri” incompetenţi ai “literaturii”, care ar plictisi de moarte şi o muscă.

Hai să schimbăm puţin foaia, hai să încercăm să-l vedem pe Mişu cum era el de fapt şi să lăsăm injuriile avocatului brandului de stat Eminescu să treacă pe lângă noi, aşa cum praful trece nestingherit prin biblioteca lor de somnoroase păsărici.

Aşadar, 10 poezii scrise de “celălalt” Mihai Eminescu. Textele sunt culese din Mihai Eminescu, Opere, vol. XIV (ediţie critică de Dimitrie Vatamaniuc şi Petru Creţia, Ed. Academiei, Buc, 1993), iar selecţia este preluată de pe blogul Eminescu-mon-amour.blogspot.ro.
  • VASILESCU
  • Avatarul lui VASILESCU
  • Deconectat
  • Elite Member
  • SUNT UN SIMPLU MURITOR. DE UN LUCRU-MI PARE RAU CA
  • Posts: 212
  • Thank you received: 102
  • Karma: 0
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: 15 Ianuarie - EMINESCU #42867

POIEZII DE EMINESCU
Celelalte poezii porno eminesciene
continuare de aici

["Alei puică"...] (1871 - 1872)

Alei* puică mişcă-ţi gura
Să se vadă muşcătura.
Cum puicuţă* nu te-nduri
Să mă klaşi să-ţi văd de curi.
De curi albi ca şi omătul,
De lindicul sperietul.
Să-l punem la rânduială
Cu niţică zgândăreală.
Vin * colea * şi-oi şti să lupt
Crăpătura * să ţi-o-nfrupt
Că destul am stat pe post
Sub pecete cât a fost.
Sub pecetea cea de fată
Când pişai * ca o săgeată.
De când dragă te purcişi *
Urlă valea când te pişi.
Merge drumul din lindic
Până chiar pe sub buric
Şi buricul frică n-are
Că el merge tot călare.
Da lindicu-i mânios
Că el merge tot pe jos
Pe spetezea * pizdii late
Pe bucile afumate.
Mult mă mir şi mă badur *
Cum stă pida lângă cur,
Şi nu moare
De putoare.
________________
Mihai Eminescu, Opere, vol. XIV, ediţie critică de Dimitrie Vatamaniuc şi Petru Creţia, Ed. Academiei, Buc, 1993, p.1017

["Măi jupân fanaragiu"] (1871 - 1872)

Măi jupân fanaragiu
Na-ţi pizdă şi dă-mi rachiu,
Dă-mi rachiu nde-l prefăcut
Să stau bine la futut.
..................................
Mai slăbeşte-mă din pulă
Că-mi dă rachiul pe gură.
Ba măcar să-ţi dea pe nas
Că din pulă nu te las.
*
Fata mare stă călare
Pe-o pulă lată-n spinare
Şi se vaită şi se plânge
Vai de ea că nu-i ajunge
Şi se plânge şi se vaită
Vai de ea că nu-i mai lată
_________________
Idem, Op. cit., p.1018

["Ah, cum nu-i aicea nime"] (1871 - 1872)

Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.
_________________
Idem, Op. cit., p.1017

["Pune capul..."] (1871 - 1872)

Pune capul între craci
Să văd o mie de draci.
Mai că-mi trece şi auzul
Când îmi gâdil bumburuzul
Nu se rupe cheotoarea
Bumburuza *, bumbaraua *.
Dă-l încoace să mă frigă
Şi să-l punem în verigă,
Veriguţă de pelcică
Se lărgeşte - oricât de mică,
Veriga de catife-i *
Se lărgeşte oricât vrei.
Oliolio pizdă cu dinţi
Cum m-ai scos şi-acum din minţi.
M-ai băgat la cheltuială
Pentru zamă şi scrobeală.
_______________
Idem, Op. cit., p.1016

["Se miră..."] (1871 - 1872)

Se * miră * *** ***
Olio ce-i deasupra mea
*** *** *** *** ***
Suliţă în peliţă
După ea vin gâfâind
Un desag cu două ouă
Şi mă împle de zăduf
Ia să-i dau şi eu un puf!
___________________
Idem, Op. cit., p.1018

["Vin la neica..."] (1873 - 1874)

Vin la neica ca să-ţi prindă
Roza ta pe-un fir de ghindă
Şi să-ţi gădile-ncet negul
Când ţi l-a băga pe-ntregul,
Şi *** ta icoană *
Drept în contra o-mpreună *
Tu ridică, joacă, saltă
Toată *** ta naltă.
Şi trăgându-ţi veriguţa
Îţi mănâncă focul puţa,
Cât simţind că *** dragă
Şi mai zice: Bagă, bagă,
Mai adânc destul nu-i sunt
Multe noduri până-n fund.
Bagă-l pân'la rădăcină,
Să fiu floare pe tulpină
Simt căldură-n măruntaie,
Când îţi pun mâna la coaie.
Pune-ţi drăguţele buze
Pe a ţâţei bumburuze
Şi le strânge-n dinţi mai iute
Că e ca şi când m-ai fute.
Zgândăreşte - vezi cum creşte
Ţâţa mea şi se măreşte.
Ah drăguţă fără preţ
Să m-aşez mai bine-n jeţ
Tu mai dă-i, mai dă-i o leacă
Ţine ţuga * freacă, freacă,
Ha, ha, ha, ş-a doua oară
Chiar din creştet mă-nfioară.
Să scârnez * mă lasă dragă
Că-i pe moarte, nu-i de şagă.
[Ce păcat că n-ai în coaie
Şi mai multă jumăraie.]
_____________________
Idem, Op. cit., p.1013

["Şezi călare..."] (1880 - 1882)

Şezi călare drept în dop
Şi să mergem în galop
Ohohoi cum salt [cu] gust
Şi te zvârl din pulă-n sus
Şi te prind în pulă iar,
Dilce fată ca un dar.
Stai, drăguşă, iar mă salt!
C-acu vine celălalt
Moment dulce când de rod
Tu mă sugi, eu mă slobod
Oh, apără-te, cum nu pot
S-intru-n tine, dragă, tot,
Să mă bag în pizdă-adânc,
Dinăuntru să te mânc
[Să mă bag în pizda ta
Dulce fată, fata mea!]
__________________
Idem, Op. cit., p.1014

[Culegere de irmoase] (1876 - 1877)

12
De-aş muri de dor de mure - mure, mure, mure,
Nu m-aş mai duce-n pădure - dure, dure, dure
Căci vătaful murelor
Lade-n dosul tufelor
Cum mă prinse,
Jos mă puse,
Cu capul pe-o rădăcină,
Cu curul pe-o căpăţână,
Cum o puse, cum se duse
Parc-a fost pustia * unsă
Uns-a fost cu unt de oaie,
Ce se duse pân-în coaie.
_______________
  • VASILESCU
  • Avatarul lui VASILESCU
  • Deconectat
  • Elite Member
  • SUNT UN SIMPLU MURITOR. DE UN LUCRU-MI PARE RAU CA
  • Posts: 212
  • Thank you received: 102
  • Karma: 0
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: 15 Ianuarie - EMINESCU #42868

VASILESCULE;

Au trecut multi ani decat Mihai Eminescu a intrat in eternitate.
Gandind democratic ar fi putut sa scrie orice, avea libertate, sa zicem ca in ziua de azi. Insa, eu cred ca aceste poezii deocheate nu-i apartin. I-au fost atribuite. Asa gandesc eu.

Pe de alta parte nu trebuia sa publici aceste poezii.
Era suficient sa pui un Link de acces.

3, 5 ... 10 poezii deocheate , la o adica ar reprezenta a 1000 parte,( 1la mie) din cea scris Mihai Eminescu. :( :( :(

Pe de alta parte si lui Ion Creanga ii se atribuie niste scrieri "fara perdea" , si iarasi zic . Sunt total marginale. :( :( :(
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6112
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: 15 Ianuarie - EMINESCU #42870

DRAGA MONA
CU SCUZELE DE RIGOATE, LUCEAAFARUL POEZIEI , A SCRIS SI POEZIE EROTICA.
GASESTI PE NET
SURSA DE UNDE AM COPIAT
Mihai Eminescu, Opere, vol. XIV, ediţie critică de Dimitrie Vatamaniuc şi Petru Creţia, Ed. Academiei, Buc, 1993, p.1017
  • VASILESCU
  • Avatarul lui VASILESCU
  • Deconectat
  • Elite Member
  • SUNT UN SIMPLU MURITOR. DE UN LUCRU-MI PARE RAU CA
  • Posts: 212
  • Thank you received: 102
  • Karma: 0
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: 15 Ianuarie - EMINESCU #42878

Nu pretind scuze nimanui . :(
Mi-am exprimat doar punctul meu de vedere. Asa cred eu !
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6112
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
  • Page:
  • 1
  • 2

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .