SUBIECT: Poezii de suflet

Poezii care ne-au atins sufletul sau care ne-au ramas in gand. Preferatii mei sunt Stanescu, Blaga si Minulescu

Ce bine ca esti
Nichita Stanescu

E o intamplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decat mine, decat oasele mele, pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece in delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, in sus, si izbeste-mi
tampla de stele, pana cand
lumea mea prelunga si in nesfarsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curand.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite, lovindu-se amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamant,
una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt.

......

Sunt un pacatos, parinte!
de Ion Minulescu


La parintele Vintila
Vine-Arvinte, cam sfios
Si se roaga: - Fie-ti mila
De un suflet pacatos!

Chiar in saptamina mare
Cind tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit !

- Ai furat ? intreaba popa
- Nu prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hopa
In gradina c'o muiere !

- Vai de mine, vai de mine...
Greu pacat ai savirsit...
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mantuit.

- Nu pot, a raspuns Arvinte
Sa-mi fac chinul si mai greu
Nu pot s-o divulg Parinte
Ca ma bate Dumnezeu !

......Era'nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce,voluptoasa,
Dintii de margaritar...

- Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smirdan, de peste drum ?
- Nu pot s-o divulg ca Domnul
Ma trazneste chiar acum !

.....Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit...

- Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea usoara ca un fulg ?
- Cere-mi tot, ba chiar si viata,
Insa nu pot s-o divulg !

......Durdulie, 'mbujorata,
Numai cintec, numai joc,
Cind te-a strins in brate-odata,
Ai simtit in vine foc !

- Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun ?
- Oh! Degeaba-mi zgindari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun !

O comoara tainuita,
Fruct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!

- Bine, du-te, mediteaza,
Si vii miine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
- Sarut dreapta ! Si s-a dus.

Ajungind in colt, ca vintu'
S-a-ntilnit cu Calistrat
Care ntreaba: -Ei, Prea Sfintul
De pacat te-a dezlegat ?



- Inca nu ! raspunse Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Inca trei adrese noi !

As vrea...

As vrea sa zbor
Sa nu ma mai opresc.
As vrea sa dorm
Sa nu ma mai trezesc.
As vrea sa dansez
Fara sa obosesc.
As vrea ca lumea sa fie a mea
Sa nu ma uite nimenea
As vrea sa iubesc
Fara sa ma plictisesc.
As vrea sa te am aici
Sa fiu doar eu langa sufletul tau.
As vrea sa zbor
Sa dorm,sa dansez, sa iubesc
Cu tine mereu!


As vrea...

Buzele tale sa le pot saruta
Trupul sa ti-l pot mangaia
Ochii frumosi sa ii privesc as vrea
Si sa raman mereu iubita ta.

Voi fi ce n-ai visat vreodata
Un vant care usor spre cer te poarta
Voi adia doar pentru tine
Si inima mea-ti va apartine.

As vrea sa-ti simt in noapte mangaierea
Atunci cand domina tacerea
Sa fiu ce n-a fost nimeni pentru tine
In lumea asta plina de suspine...

Numai cu tine as vrea eu sa traiesc
Cu tine as vrea sa infloresc
Cu tine sa imbatranesc
Si tot cu tine-n Rai sa ma gasesc!

Da mama cu biciul in mine ca n-am ascultat de tine.
Analizati versurile obiectiv nu subiectiv .

Mihai Beniuc - Ultima Scrisoare

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

Cateva strofe din poezia marelui Omar Khaiam

Trait-am ani o suta sub dulcea-ti bunatate
Si-as mat trai o suta facând numai pacate.
Ca sa masor la urma, din doua ce-i mai mare:
Mânia Ta cumplita sau blânda-ti îndurare.

Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,
Si-ai poruncit de-asemeni ca omul sa se-abtie.
Nedumeriti ne zbatem între porunci inverse.
Cum poti sa-nclini o cupa, iar ea sa nu se verse?

Ai plamadit în mine un amalgam ciudat.
Mii de-ntâmplari bizare în sufletu-mi se-atin.
Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat.
Mai bun decât atâta, cum pot eu sa devin?

De inima-mi captiva, îndura-te Parinte,
Si de-al meu suflet, cupa a lacrimii eterne.
Îmi iarta pasii slobozi ce duc catre taverne
Si, iarta-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!

CAUT
Când din val de vreme,
piatra nu mai plânge
şi e udă zarea
de atât senin,
caut fundul bărcii
fără de lopeţi,
Şi-n căuşul mâinii
strâng cu-nfrigurare
amintirea dulce
a unei dimineţi.

Marcel Spatareanu - Cleopi

CANTEC DE FRUNZA

Dã-mi mâna ta ca pe o floare
şi mângâie-mi obrazul cu petale,
strãpunge-mi palma cu un spin
şi schimbã-ţi seva în venin.
Vreau sã te simt, vreau sã te gust
sã beau iubirea ca un must,
sã uit cã-s frunza ruginitã,
de vântul toamnei amagitã.
Sã-mi dai iubirea ca un drog,
sã mã scufund în ea ca-n smog
Dã-mi gura ta ca o caisã,
sã-ţi jur iubire de gheişã,
sã-ţi simt privirea ca un sloi,
sã nu ştiu drumul înapoi,
de mila mea sã te-ncãlzeşti,
sã-ncepi încet sã rugineşti,
pierdutã în sãrut de flutur.
Haina de ruginã sã o scutur,
sã fiu floare pentru o noapte,
pierdutã-n rugãciuni şi şoapte
…Dã-mi ochii tãi ca doi tãciuni
şi umple-mi noaptea de minciuni,
sã-mi juri iubire care nu se stinge
pe care timpul n-o atinge,
sã-mi dai o lacrimã sa beau
cu ea şi sufletul sã-ţi iau
şi-aşa bogatã cu doi sori,
sã nu te las in veci sa mori
scris de Donna Azaria

Rudyard Kipling - Daca ...




Daca te poti stapani, cand norodul din jur se framanta,
Brav infruntand insolentul repros, cu liniste sfanta,
Daca-ti pastrezi, in virtute, credinta si-ncaleci sfiala,
Cand se indoieste de tine multimea, si-ti ierti indoiala ...
Daca astepti cu nadejde si nu te rapune-asteptarea,
Daca minciunii, stapana pe lume, ii spulberi chemarea,
Daca asaltul maniei te lasa senin, fara ura,
Daca pasesti peste dorul de-a fi cel dintai, cu masura ...
Daca te leagana visul, dar starui stapan peste vise,
Daca din ganduri marete renunti sa-ti faci teluri prezise,
Daca cuvantul, izvor de ispite si cruntul dezastru,
Nu-s pentru tine oprelisti, nici vasle in drumul spre astru ...
Daca suporti sa auzi, despre spusele tale cinstite,
Ganduri jelene, scornite de rai, pentru gloate smintite,
Daca din opera s-au ales doar ruine si spatii,
Singur, cu scule stricate, de poti s-o refaci, din fundatii ...

Daca pierzand, intr-o clipa de risc pe o sansa, avutul,
Poti sa incepi, de la capat, uitand in tacere trecutul,
Ferm adunand cu rabdare, intregul pe lunga durata,
Fara sa sufli o vorba, de pierderea grea indurata ...
Daca superb prin vointa fortezi, cand iti vine sorocul,
Inima, capul, taria, sa nu isi astampere jocul
Gol de puterea vietii, urmandu-ti destinul spre tinte,
Tare, cu vrerea din tine, ce-ti spune mereu inainte! ...

Daca multimilor poti sa vorbesti cu deprinderi egale,
Daca, constant, iti pastrezi modestia si-n cercuri regale,
Daca esti vulnerabil, la prieteni, la cei cu pornire,
Daca pe toti ii stimezi indeajuns, insa nu peste fire ...
Daca momentul cumplit al prapadului crancen si mare
Calm vei putea sa-l asemeni, in timp, c-un minut oarecare,
Lumea cu tot ce cuprinde va fi stapanita de tine,
Tu, peste toti vei razbate : om al puterii depline !

Traducere (1967) , Corneliu Coposu

Sa ai curajul sa spui DA
Sa ai curajul sa spui NU
Si-n fiecare clipa grea
Sa fii mereu, acelasi TU !
Sa stii sa crezi cand unii te inseala,
Sa te ridici cand altii te doboara,
Sa poti pastra ce altii vor s-alunge,
Sa stii sa razi cand sufletil iti plange
Si cald tu sa ramai, chiar daca afara ninge.
Aceasta-i ARTA DE-A INVINGE !

Rudyard Kipling

MAREA


se deschide MAREA
sub talpile noastre
infrigurate de asteptare.

ce stranii chemari!
ce tainic ne imbie
cu sarutari umede, mangaindu-ne
gleznele desculte si reci.

vantul zanatic
ni se involbura intre gene
si in bratele intinse spre adancul din ape...

ochii se arunca in valuri,
se scufunda-n abis,
se pierd in albastru...

mainile se cauta, se intrepatrund,
-liane de apa sarata
incolacindu-se printre scoicile albe-

sufletele se pandesc, se adulmeca
ametite de nerabdarea de a se atinge, de a se lega,
de a se contopi,
de a se desprinde din sine-
intrupandu-se apoi intr-o nesfarsita
MARE DE DRAGOSTE…

Învaţă de la toate să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum;
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi;
Învaţă de la soare cum trebuie să apui
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci;
Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori;
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat
Invaţă de la nufăr să fii mereu curat;
Învaţă de la flăcări ce avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti;
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei;
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

Amin!

Aș vrea să Te întreb ceva; mă, ierți, Te rog, că îndrăznesc:
în viața mea Tu ai lucrat așa cum nu mi-e pe-nțeles.
De multe ori ai acționat altfel decât m-am așteptat.
Și astfel m-ai surprins. De ce?
Pentru că te iubesc!

De ce atunci când mi-era greu durerea n-ai îndepărtat?
Știi bine cât am suferit, știi ce mult greul m-a schimbat.
De ce nu ai intervenit? Ti-era ușor să o eviți
c-un singur gest…
Pentru că te iubesc!

“M-am pocăit” – le-am spus. Și au tăcut, căzând pe gânduri.
Apoi i-am auzit vorbind (ne despărțeau doar niște rânduri).
Puteam spre ei să mă întorc și să le spun ce cred, concret.
Dar nu mi-ai dat curaj. De ce?
Pentru că te iubesc!

Prietenii mi-ai selectat. M-ai luat din cercul meu format.
Și m-am trezit că dintr-odat’ în jurul meu e-un gol ciudat.
M-au ocolit de-atunci acei ce mi-i credeam apropiați.
De ce de ei m-ai izolat?
Pentru că te iubesc!

Și-ar mai fi multe de zis. Te-ntreb: de ce atunci
când inima-mi ardea mai mult, nu mi-ai răspuns la rugăciuni?
Știi bine ce mult îmi doream, ce bun era acel răspuns.
Și totuși, iarăși m-ai surprins!
Pentru că te iubesc!

N-a fost ușor, la început, când pașii Tu mi i-ai întors
să nu greșesc, să nu mă-ncurc, și toate le făceam pe dos.
Și multe gafe am făcut, greșeli din care-am învățat,
De ce nu le-ai împiedicat?
Pentru că te iubesc!

Privesc acum, de unde sunt, drumul pe care l-am parcurs:
de multe necazuri în trecut, Tu m-ai scăpat, iubit Isus.
Și-asta-mi dă putere-acum în Tine să mă-ncred deplin.
Cu dragoste la Tine vin,
Pentru că mă iubești!

Ultimele doua poezii sunt minunate.

INVATA o am si eu. Prima parte doar.

Felicitari!




Cu drag,
Sandy

Epilog sentimental

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!...
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!...
Nu le cunoşti?...
Încearcă -
Şi-ai să ţi le-aminteşti!