Bine ai venit,
Vizitator
|
*Despre Omul Frumos de Dan Puric,
A vorbi despre Omul Frumos in contextul in care traim, intr-o lume mutilata, a omului urat, intr-o lume schilodita, intr-o lume confuza, pe care, iata, o gustam din plin, ce provocare extraordinara! Lumea de azi se gaseste intr-un continuu proces de uratire. In noul imperiu al uratului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmura sub marsul triumfal al unei lumi schilodite, aflata in plina ofensiva. Omul Frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii, in lupta cu oceanul de neomenesc care vine.. Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva. De fapt, lucrul cel mai important, in epoca pe care o traim, este sa avem capacitatea sa recunoastem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la moda. La moda este omul util, la moda este omul eficient. Aveam un nas, Dan Gabrielescu. Apartinea marii familii de boieri Gabrielescu: bunicul lui facuse parte din "Junimea", alaturi de Titu Maiorescu. Comunistii il saracisera cu totul, nu-l lasasera sa-si profeseze meseria de avocat, si-atunci, din disperare, se apucase sa predea matematica. Saracia il incoltise din toate partile si se transformase in boala. Fusese constrans sa-si opereze un plaman. Raportul sau cu propria-i respiratie, deci cu viata, era gradat in fiecare zi: avea un singur plaman. Boala ii vulnerabilizase si mai mult fiinta sensibila si, cu toate astea, nu uita sa traiasca zilnic frumosul. Intr-o zi, cand aveam vreo opt ani, m-a intrebat: "Ai citit Don Quijote?" Nu, am raspuns eu. "Cum, tu nu stii de Don Quijote? Nu stii de Dulcineea din Tobozo?" Nu, am raspuns eu, simtindu-ma din ce in ce mai vinovat. "Pai, atunci, ce fel de viata o sa duci?", mi-a raspuns nasul."Cum ai sa stii ce e iubirea?" Peste cateva zile, primeam cartea Don Quijote, din partea lui. Am citit-o speriat si evident ca n-am inteles nimic; dar de-atunci am retinut, din privirea lui, obligatia fiecarei fiinte umane de a cunoaste povestea lui Don Quijote. Nasul meu dadea vietii un sens catre frumos. Ma corectase. Mai tarziu, fiind in liceu si venind acasa, m-a intrebat: - Ce-ai invatat astazi? - Despre un poet stupid. - Cum il cheama?, m-a intrebat. - Lucian Blaga, am raspuns. - Si de ce e stupid ma?, m-a intrebat din nou nasul meu. - Pai, uite, domnule, ce versuri scrie: "Caut,/ nu stiu ce caut./Caut lumina de ieri,/ trecutul apus." Nasul meu a tacut, dupa care s-a uitat la mine si mi-a spus: - Si tu zici ca omul asta este stupid? Pai, hai sa vedem ce cauta! Apoi, am primit cea mai frumoasa lectie despre memorie si nostalgia amintirii. In trei saptamani terminam de citit Trilogia valorilor si Trilogia culturii. Tin minte si acum, niste carti vechi, editate de Fundatiile Regale. Incepusem sa gasesc lumina de ieri, trecutul apus. De-atuncea stiu ca memoria unor lucruri marete poate sa infrumuseteze un prezent meschin. De-atunci am stiut ca memoria frumosului este izbavitoare si ca este un dar hristic. Dar sa ne intoarcem la inceputul povestii. Aveam doar sapte anisori, cand nasul meu imi deschide intr-o dimineata usa si-mi spune disperat: - Ma simt rau. Am sa mor. Cheama Salvarea! Eram singur acasa. Disperat, m-am imbracat la repezeala cu ce-am gasit. - Ce sa fac?, l-am intrebat disperat. - Uite, iti dau o fisa, sa dai un telefon. Du-te si cheama Salvarea! Spune-le sa vina repede, ca mor! Si astfel, m-am pomenit alergand cu pasii mei micuti prin ploaie, incercand sa intrec moartea, care ameninta viata nasului meu, si sa ajung Salvarea. Prin ploaia marunta am vazut telefonul public prins de un perete. Era atarnat mult mai sus decat as fi putut ajunge cu mana. Am vazut doua sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon si pe care m-am urcat, cu o dexteritate nascuta doar de groaza. Tineam strans intre degete fisa de telefon, de parca ar fi fost ultima picatura de viata a nasului meu. Cu mana tremuranda am format numarul de telefon. -Alo! Salvarea?, am strigat disperat. - Da, mi-a raspuns o voce, rece, indiferenta. - Da, ce e? - Moare bunicul! Moare bunicul! Veniti de urgenta! Moare bunicul! - Cati ani are bunicul? - 76, zic, si telefonul s-a inchis.. Abia atunci am auzit picaturile de ploaie. O singuratate cumplita m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormant a Salvarii. Am alergat innebunit, i-am spus ca mi-au inchis telefonul, iar nasul meu, disperat, mi-a zis: - Nu trebuia sa le spui varsta. La oamenii in varsta Salvarea nu mai vine. Mi-a dat o noua fisa si, alergand din nou prin ploaie, ma-ntrebam de ce la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine. Mi-am gasit sticlele si-am vorbit din nou la telefon.. - Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am inceput sa strig. - Cati ani are bunicul tau, ma? -18 ani, am raspuns. Si de data asta am inchis eu telefonul. Acum, pasii mei catre casa, prin ploaie, erau rugaciuni. Am mintit, dar exista si minciuni izbavitoare. Un paradox. Facusem, cum se zice, pacatul al bun. In Pateric, vine la un Sfant in chilie un hot si-i zice: "Scapa-ma, am gresit. Iarta-ma! Vine potera peste mine, ascunde-ma, salveaza-ma! ".Potera vine, il cauta, il intreaba pe Sfant daca n-a vazut hotul, iar Sfantul nu zice nimic. Si aici, ca si in cazul meu, Sfantul a mintit, dar este minciuna sfanta, cea a sufletului cinstit, care nu se suprapune cu corectitudinea. Minciuna aceasta salva o viata. Dupa ce a trecut potera, Sfantul ii spune hotului: "Dumnezeu te-a salvat, nu eu! Ai gresit, ai cerut ajutor cu disperare si El ti-a ascultat sufletul. De-acum stii ce ai de facut". Si de atunci hotul n-a mai furat. Juridic, sfantul era pasibil de tainuire, dar, duhovniceste, salvase un om. Ciudata ingaduinta! Nu-i asa ca ne aminteste de ingaduinta lui Hristos,nefireasca, pentru iudei, in fata femeii adultere? Sufletul frumos nu se supune legii, el se supune instantei divine. Am mintit, dar am facut-o ca sa-mi salvez nasicul. Lumea corecta tocmai imi aratase fata. Iar politica corecta de astazi ne mutileaza cinstea in numele corectitudinii. Surprinzator, cei de la Salvare au venit. Cred ca au venit curiosi sa vada cum arata un bunic de 18 ani. Din Salvare a coborat un doctor, cam la vreo 40 de ani, grasut, usor ravasit, tarand dupa el o tristete. Nasicul, intre timp, cand l-a vazut pe doctorul acesta, care era mai ravasit decat el, l-a intrebat: - Dar ce vi s-a intamplat? Doctorul lua tensiunea si, cu ochii concentrati pe tensiometru, spuse in soapta: - M-a parasit iubita. Si eu asistam la schimbul asta: tensiunea nasicului meu scadea si crestea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum nasicul meu, din bolnav, se transforma in doctor, iar doctorul se transforma in pacient. - Doispe cu cinci, spune doctorul (era tensiunea buna a nasului meu). - Nu trebuie sa suferiti atata, ii spune nasicul, luandu-i tensiunea sufleteasca doctorului.. Si nasicul incepea sa-l ocroteasca. Si eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celalalt, spre mantuire. Si astfel, la sfarsitul acestui consult reciproc, nasicul se simtea bine, iar doctorul avea sufletul linistit. Mai departe, i-am vazut imprietenindu- se. Doctorul venea o data pe saptamana, pretextand ca trebuie sa-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea sa-si ia doza de frumusete sufleteasca. Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el tasneste, in aparenta, intr-un gest mic, iar gestul ala, pentru tine, este izbavitor si-ti persista in suflet toata viata, ca o icoana. (va urma) |
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
*DESPRE OMUL FRUMOS de Dan Puric
(continuare) Acum cativa ani ma duceam in America si avionul s-a oprit pentru o escala in Timisoara. Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat intreg de babe, imbracate in negru, ca dintr-un film de Kakoyanis, infofolite, legate, grase, cu papornite, de parca mergeau cu rata.. In sinea mea, am gandit stanjenit ca asa se strica imaginea Romaniei in lume. Pe vremea aceea credeam ca imaginea e importanta, nu Romania. Dupa ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinatie, cu o ora inainte, ni s-a dat sa completam niste formulare, destul de agresive, care te anchetau in toate dimensiunile tale de calator. Am avut sentimentul ca tot avionul dadea teza la limba romana. In starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci babute langa mine, care mi-au spus cinstit: "Scrie-ne si noua, maica, aici, ca noi nu stim nimic!" Si astfel, eu le intrebam din chestionar si ele imi raspundeau din inima: - Cand te-ai nascut, mama? - 1877. - Cati copii ai? - 11. Si-asa mi-am dat seama ca stateam de vorba cu Independenta Romaniei. A inceput sa se clatine avionul. Avionul se clatina si la toti ne-a fost frica, inclusiv mie, asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat si ele speriate. Babele, in schimb, stateau langa mine si se sprijineau de partea de sus, ca si cum ar fi mers cu rata. Zic: - Maica, stai jos, ca a inceput furtuna. E pericol sa ne prabusim. Nu ti-e frica? - Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insisti. Ajunge. In siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa babuta, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Babuta m-a reincrestinat intr-o fractiune de secunda si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos. Un administrator al imperiului roman, un fel de comisar european, cum vedeti dumneavoastra pe la televizor, pe aici, pe la noi, pe care, mai tarziu, in vremea imperiului carolingian, imparatul ii numea "missi-dominici" (niste administratori ca si cei de astazi, care vin si ne iau noua tensiunea), un administrator de genul asta, numit Pilat din Pont, s-a intalnit cu Iisus Hristos, caruia chiar nu ar fi vrut sa-i faca nici un rau, dar era supus unor presiuni. - Pentru ce ai venit?, l-a intrebat Pilat din Pont pe Iisus. - Am venit sa marturisesc adevarul, raspunde Iisus Hristos. La care Pilat din Pont zambeste, apoi pleaca, stiind ca orice discutie despre adevar este infinita. Era unda de soc tarzie a gandirii grecesti, axata pe intrebarea: ce e adevarul?, nu: cine e adevarul? Grecii fiind in cautarea ideii de adevar, dincolo de adevaruri, precum in cazul frumosului ca idee si a lucrurilor frumoase ca existente, nu stiau fiinta adevarului, sau fiinta frumosului. Pilat din Pont se intalnise cu fiinta adevarului, cu adevarul intruchipat, iar aceasta intalnire ratata este mostenirea cea mai cumplita a Europei occidentale, care, in virtutea ei, te intreaba, astazi, in mod obsesiv: ce esti? si nu: cine esti? Ravasiti in lucrurile realitatii, numarandu-le la infinit, contabilizandu- le, cel mult ducandu-le la concept, la idee, aceasta lume, a lui Pilat din Pont, rateaza intr-una, spalandu-se pe maini, intalnirea intru fiinta. Sfantul Siluan Atonitul comenteaza in mod stralucit aceasta prapastie, sapata de obtuzitatea administratorului roman, atunci cand a stat fata catre fata cu Fiul Omului. Eu sunt calea, adevarul si viata. Hristos spusese cine este, numai ca nu fusese recunoscut. El era, in ultima esenta, primul om frumos cu adevarat. Caci fara de pacat era fiinta lui. A-l recunoaste, pentru Pilat din Pont, era o imposibilitate. Frumosul lui Pilat din Pont apartinea unei alte lumi. (va urma) |
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Vorbe de duh
Cei de la Radio Whisper, pe langa muzica buna, au, pe site-ul lor, si o selectie de vorbe de duh. Mie imi plac mult urmatoarele: * Daca taci, iti vei putea stapani mania. * Cei care incearca sa-si inece necazurile in bautura uita un lucru: necazurile stiu sa inoate * Sunt de acord cu obiceiul care spune ca barbatul trebuie sa sarute mana femeii cand o intalneste prima data. De undeva tot trebuie sa inceapa... (Sacha Guitry) * Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri. (J. F. Kennedy) * Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei. (Sigmund Freud) Frumos! |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Dizolvarea credintelor limitative
“Pesimistul: am sa cred cand am sa vad Optimistul: Am sa vad cand am sa cred”-Robert Shuller (reverend) Credinte = deciziile constiente pe care le-am luat in trecut cu privire la noi insine si la ceea ce ne asteptam sau nu ne asteptam sa realizam. Aceste decii se repeta acum subconstient, pe masura ce ne traim viata. Ele ne controleaza incontinuu gandirea , ne dirijeaza comportamentul, si ne determina rezultatele Acumularea deciziilor luate in uma tuturor experientelor traite in trecut, reprezinta sistemul nostru personal de credinte. Ne dobandim credintele din experientele anterioare, mai corect spus, din interpretarea acestor experiente. Noi ne carcaterizam mereu prin prisma credintelor. Cand spunem :”eu nu pot vorbi in public”, nu suntem noi ce care spun asta, ci o credinta a noastra. De fapt, daca am da la o parte acea credinta, am sti ca prin exercitiu, vom putea vorbi in public. La fel cand spunem: “eu sunt aerian, nu stiu sa investesc banii, nu ma pricep la desen, nu pot sa am succes, nu pot sa fiu consecvent, etc”. Acelea sunt credintele noastre, pe care ne straduim sa le probam, sa le argumentam si sa demonstram ca avem dreptate. Adica vom refuza sa ne implicam vreodata in toate acele experiente sau evenimente care necesita calitati despre care noi stim ca nu le avem. Avem in viata noastra lucrurile pe care ne asteptam sa le avem. Cum asa? Gandirea creeaza credintele. Convingerile/credintele creeaza asteptarile pe care le avem in legatura cu rezultatele. Asteptarile creeaza la randul lor atitudinea, care odata exprimata, creeaza comportamentul. Comportamentul determina rezultatele, iar rezultatele alcatuiesc viata. Asadar , ca sa ne schimbam viata, nu putem sa ne schimbam viata pur si simplu. Nu putem schimba rezultatele, schimband rezultatele pur si simplu, nu putem schimba comportamentul, schimband comportamentul pur si simplu, s.a.m.d. Este ca si cand am incerca sa tratam o boala, tratand efectul si nu cauza. Este necesar sa mergem la radacina, la cauza. Iar radacina tuturor lucrurilor, este reprezentata de sistemul nostru de credinte/convingeri. Asadar: cand schimbam gandirea=> schimbam credintele=>schimbam asteptarile=>schimbam atitudinea=> schimbam comportamentul=>schimbam rezultatele=>schimbam viata. “Viata este ca un cadou de Craciun. Avem mai multe sanse sa primim ceea ce ne asteptam, decat ceea ce ne dorim” – Zig Ziglar Totul pleaca de la schimbarea gandirii. Practic, schimband gandurile, schimbam viata. De regula noi preferam sa actionam in mod automat, conform credintelor pe care ni le livreaza subconstientul. Si in cel mai bun caz, urmand intocmai instructiunile subcontientului, alcatuite pe seama experientelor si deciziilor luate despre noi in trecut, ajungem sa traim in mediocritate. Noi doar rareori facem un efort de gandire constienta. De cele mai multe ori, lasam subcontientul sa aleaga o decizie din trecut, sa o incadreze intr-un sablon de gandire. Si apoi ne miram ca avem aceleasi rezultate mereu. “Daca faci ceea ce ai mai facut, vei avea ceea ce ai mai avut”. Sa luam exemplul elefantului, unul dintre cele mai puternice animale din lume. Atunci cand un elefant tanar este capturat in savana, vanatorii ii prind o catusa mare de picior si o leaga de trunchiul unui copac puternic. Evident, elefantul va incerca sa se elibereze. Dar in ciuda puterii sale, nu reuseste. Dupa cateva zile de efort, elefantul renunta in cele din urma. Din acel moment, elefantul nu va mai incerca niciodata sa se elibereze, chiar daca ar fi legat cu un lantisor de un bat. Pentru tot restul vietii, el va deveni victima unei credinte limitative false in acest domeniu. A acceptat o reprezentare interna despre cine este el in asemenea situatii si ce poate sau nu poate sa faca. Aceasta credinta va continua sa-I influenteze comportamentul tot restul vietii. In acelasi registru, s-a facut un experiment cu pestele spada , care se stie ca ataca orice pesti mai mici care innoata in apropierea lui. Cercetatorii au introdus in acvariul cu pestele-spada, un acvariu mai mic cu cativa pesti. Bineinteles ca imediat ce i-a vazut, pestele-spada s-a repezit la ei. Dupa cateva incercari dureroase, in care s-a lovit cu varful sensibil al botului, de geamul acvariului, a renuntat si a inceput sa ignore complet pestii. Atunci cercetatorii au lasat pestii liberi in acelasi acvariu in care se afla pestele-spada. Insa , desi pestisorii treceau pe sub nasul lui, acesta ii ignora complet. Daca ar fi fost lasat, ar fi murit de foame , desi avea in jurul lui hrana din belsug. Din cauza unei credinte limitative. La fel ca elefantul si pestele spada, noi ne tinem blocati in niste fixatii. Avem un lant invizibil legat de picior si oricate bogatii ar fi in jurul nostru, nu le vedem, pentru ca ne-am programat mintea sa nu le vada, prin diferite concluzii si decizii despre ce putem si ce nu putem sa facem. Credintele noastre sunt bine ascunse in subconstient. Subconstientul este ca o baza mare de date, care inmagazineaza toate informatiile pe care noi I le-am transmis in trecut si I le transmitem in prezent. Subconstientul reprezinta 88 % din creier. La fel ca un aisberg, partea cea mai voluminoasa a fiintei noastre mentale, este scufundata. Noi nu suntem constienti nici de puterea, nici de prezenta gandirii subconstiente. Imaginati-va subconstientul ca pe o magazie .In copilarie, in primii ani de viata acea magazie era goala. Asa ca lasam sa intre acolo orice experienta, orice informatie primita despre noi, orice imagine cladita despre noi insine. Pana cand la un moment dat magazia a inceput sa se umple. Atunci , am pus un paznic la intrare (vocea din capul nostru, povestitorul), care avea rolul de a tria orice informatie care intentiona sa intre. El dadea voia doar “obiectelor” care semanau cu cele deja existente in magazie. De aceea, orice am incerca sa spunem despre noi sau sa facem , si nu se potriveste cu ceea ce exista deja in subcontientul nostru, este respins. De aceea avem aceleasi rezultate mereu, pentru ca facem exact ceea ce am mai facut, de fiecare data, invariabil. Ajungem sa ne rotim in cerc iar si iar. Problema este ca noi nu stim ce e acolo. La fel cum intr-o magazie arunci tot felul de lucruri, iar la un moment dat uiti ce obiecte ai acolo. Nici nu te ostenesti sa intri, pentru ca oricum toate sunt prafuite si amestecate. Ce avem noi de facut este sa intram si sa facem curat. Sa vedem ce obiecte nu ne mai plac si nu ne mai folosesc si sa le inlocuim. Sa reluam procesul prin care am luat deciziile despre noi in trecut si mecanismul prin care acesta ne creeaza rezultatele: Cum facem sa ne reprogramam mintea, sa schimbam credintele care ne limiteaza? 1. Mai intai este necesar sa identificam cauza care sta la baza efectului, a rezultatului. Ceea ce vedem concret ce este? Rezultatul. Daca acesta nu ne place , este necesar sa mergem la radacina, sa vedem care este credinta care il genereaza. Putem face asta cu succes, daca ne amintim o experienta in care am fi putut lua acea decizie despre noi . Concret, alegem un domeniu de viata in care nu avem rezultatele dorite, in care suntem blocati sau neimpliniti. Notam aceste rezultate. 2. Apoi este necesar sa identificam credinta care sta la baza efectului. Exista undeva in subcontientul nostru, mesaje pe care le-am asimilat inca din copilarie sau decizii pe care le-am luat in legatura cu ce putem sau nu putem fi/face/avea. Mesaje ca : “banii nu cresc in copaci”, “relatiile nu dureaza”, “banii sunt ochiul dracului”, “barbatii sunt porci”, “nu poti avea incredere in nimeni”, “sunt pericole la tot pasul”, etc, exista si astazi adanc insurubate in subconstient si ne conduc viata, generand evenimente care sa le confirme. Cineva a carui credinta este “banii nu crec in copaci”, va munci din greu pentru banii obtinuti. Cineva care a crezut toata viata ca “ relatiile nu dureaza”, se va confrunta mereu cu acelasi tipar in relatiile sale, care se termina mereu dupa o perioada scurta de timp. 3. Apoi ne imaginam un nou rezultat pe care ni-l dorim de fapt. Aici este necesar sa fim creativi, sa gandim dincolo de ce credem in momentul prezent ca este posibil. Sa ne imaginam. 4. Urmatorul pas este sa inventam o noua credinta care ne inspira si care are rolul de a schimba rezultatele. Spre exemplu, putem schimba “banii nu cresc in copaci” cu “ banii se castiga usor, exista din abundenta pentru toata lumea”. 5. Repetarea acestei noi afirmatii, pana cand devine credinta (de zeci de ori pe zi , cu entuziasm si cu imagini despre cum aratam in noua postura si cum ne simtim). La ce ajuta repetarea? La programarea reprogramarea mintii subconstiente. E ca atunci cand invatam ca 7 x 7 fac 48. Desi era gresit acest rezultat, noi l-am repetat pana cand a devenit (acelasi lucru se intampla si cand spunem ca avem reflex sau facem automat lucruri) o credinta inmagazinata in subconstient. Daca intr-o zi aflam ca nu acesta este rezultatul corect, nu putem inca de la inceput sa raspundem corect la intrebarea cat fac 7 x7, pentru ca primul raspuns este cel cu care ne-am antrenat mintea initial. Dar daca repetam noul rezultat destul de des, ajungem sa inlocuim vechea credinta cu noua credinta. La fel este cu oricare dintre credintele limitative. Ca se le inlocuim, este nevoie de repetitie. ~dr. Nicoleta Svarlefus - AstroCafe |
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Am gasit un gand interesant pe internet...
Paul, cu o figura trista si abatuta, se intalni cu prietena sa Carla intr-un restaurant la o cafea. Deprimat, incepu sa se descarce in fata ei, povestindu-i despre toate preocuparile sale... munca... banii... raportul cu prietena... scopul sau in viata!... Totul parea sa ii mearga prost. Carla baga mana in geanta, scoase o bancnota de 50 EURO si ii zise: - Vrei aceasta bancnota? Paul, putin confuz, la inceput ii raspunse: - Bineinteles Carla... sunt 50 EURO, cine nu i-ar vrea? Atunci Carla lua bancnota intr-o mana si o stranse cu putere pana cand facu un mic ghemotoc. Aratandu-i ghemotocul lui Paul il intreba din nou: - Acum o mai vrei? - Carla, nu stiu unde vrei sa ajungi, dar sunt in continuare 50 EURO. Bineinteles ca ii iau si asa, daca mi-i dai. Carla desfacu ghemotocul, arunca bancnota pe jos si o calca cu piciorul, pana cand se murdari toata. - Tot mai vrei bancnota? - Asculta, Carla, tot nu inteleg unde vrei sa ajungi, este oricum o bancnota de 50 EURO, si pana cand nu o rupi isi pastreaza valoarea.... - Paul, trebuie sa stii ca, chiar daca uneori ceva nu iese asa cum vrei tu, chiar daca viata te indoaie si te face un mic ghemotoc, tu continui sa fii la fel de important cum ai fost intotdeauna... Ceea ce trebuie sa te intrebi este cat valorezi in realitate, nu cat de mult poti sa fii abatut intr-un anumit moment. Paul ramase nemiscat uitandu-se la Carla fara sa zica un cuvant, in timp ce mesajul ii intra bine in memorie. Carla puse bancnota desfacuta alaturi de el, pe masa, iar cu un zambet complice ii spuse: - Ia-i, tine-i cu tine ca sa iti amintesti de acest moment atunci cand nu te vei simti bine... dar trebuie sa imi dai o banconta noua de 50 EURO ca sa o pot utiliza cu urmatorul prieten care are nevoie. Il pupa pe obraz si se indrepta catre usa. Paul privi bancnota, zambi, o privi din nou si cu o energie noua il striga pe ospatar sa plateasca nota..." De cate ori ne indoim de valoarea noastra, de ceea ce meritam intr-adevar si de ceea ce putem realiza? Acum gandeste-te bine si incearca sa raspunzi la urmatoarele intrebari: 1 - Spune care sunt cele mai bogate 5 persoane din lume? 2 - Spune care sunt ultimele 5 castigatoare de la Miss Universe? 3 - Spune 10 castigatori ai premiului Nobel? 4 - Spune care sunt ultimii 5 castigatori ai premiului Oscar ca cel mai bun actor sau actrita? Cum merge? Rau? Nu te preocupa. Nici unul dintre noi nu isi aminteste care erau cei mai buni ieri. Iar aplauzele se duc! Si trofeele se umplu de praf! Castigatorii se uita! Acum raspunde la urmatoarele: 1 - Spune 3 profesori care te-au ajutat in formarea ta. 2 - Spune 3 prieteni care te-au ajutat in momente dificile. 3 - Gandeste-te la cateva persoane care te-au facut sa te simti special. 4 - Spune numele a 5 persoane cu care iti petreci timpul. Cum merge? Mai bine? Persoanele care fac diferenta in viata ta nu sunt cele cu cele mai bune rezultate, cu multi bani sau multe premii... Sunt cele care isi fac griji pentru tine, care au grija de tine si care stau oricum cu tine. Gandeste-te o clipa... Viata este foarte scurta! Tu, pe ce lista esti? Nu stii?... Lasa-ma sa te ajut... Nu esti printre cei faimosi, dar esti printre cei carora m-am gandit sa le dau acest mesaj. Daca dai mai departe acest mesaj, poate reusim sa schimbam inima noastra si pe cea a unei alte persoane. "O lumanare nu pierde nimic daca aprinde o alta" |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Mircea Ivanescu: Vorbe, vorbe, vorbe...
|
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Petre Tutea-
Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu. Libertatea eu o asemăn cu o frînghie agătată de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participînd la actul mîntuirii tale crestine, sau poti să cobori în întuneric. Luciditatea este o limpezire a spiritului, nimicitoare. Cînd esti lucid esti în fata cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate. Ideea mortii absolute stă la baza smintelii moderneiditate. Fără nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia... Omul a depasit conditia de animal abia atunci cînd în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetică a gloriei. |
|
Sara
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
TRISTETE - de Paraschiva Radoi
Cand tu si eu si el si fiecare La rugaciune ne plecam, in gandul nostru, Cand cerem multe, dar putin : „ Iertare!” Vorbim cu Tatal meu, cu-al tau sau cu al Nostru?!? Iar daca-i Tatal Nostru – suntem frati, fireste! Frati de tarana si-ndumnezeire! Acelasi lut si-aceeasi taina ne uneste: Toti din iubire-am fost lasati, pentru iubire! Dar noi, cu-a noastra veche cerbicie, Ne desfiem, sinucigas, de tot inaltul… Desi egali intru nimicnicie, E unul mai tarana decat altul ! Ne inaltam, iesim din ale firii, Iesim viclean de la frateasca cina, Vrajmasi apoi, param lipsa iubirii Si-ntotdeauna-i celalalt de vina!... Cand, lacomi de pacat, ca orice om, Uitand ca vine ultima strigare, Luam al vrajbei mar din vechiul pom - Mai este vreo nadejde de iertare?!? Cand, viermanosi si colcaind de ura, Ne credem drepti si vrem dreptatea noastra, Cand ne rugam si blestemam cu-aceeasi gura – Cui trebuie ingenuncherea noastra?!? |
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Trufia de a fi tanar
de Alice Nastase in "Conversatii" "Imi amintesc perfect cum priveam catre cei mai in varsta atunci cand eram foarte tanara: cu politete, dar si cu mila, cu parere de rau pentru ei, cu bucurie pentru mine… Nu am sa uit niciodata cat de convinsa eram ca voi schimba lumea si voi trai tot ce e esential pana in 30 de ani. Cum credeam ca iubirile venite dincolo de deceniul al treilea de viata nu pot fi decat niste incercari expirate de a salva ceea ce nu mai poate fi salvat. As fi putut sa jur ca oamenii trecuti de 35, hai, 40 de ani, nici nu se mai gandesc sa faca dragoste. Ca orice tentativa erotica a cuiva trecut de prima tinerete n-ar fi decat un gest libidinos al unui om care si-a trait deja traiul, dar acum nu stie sa-si duca batranetile cu demnitate. Si, cu mare rusine si umilinta, imi amintesc mereu cum am spus cand aveam vreo 19 anisori si-o minte cat o gamalie, despre o femeie de cincizeci si un pic de ani, care mi se parea mult prea cocheta pentru varsta ei, ca e cu un picior in groapa, dar ii mai arde sa faca pe fasneata. Trecusem bine de 20 de ani cand am descoperit o formula cinica prin care numeam femeile trecute de 40.Sunt doamne “in etate”, spuneam, zambind superior. Si ma simteam bine gandindu-ma ca eu sunt cu mult mai dezirabila decat toate femeile acelea peste care viata a curs deja. Nu am cum sa sterg din istoria mea trufia pe care am purtat-o in gand ani de-a randul. Dar pot sa incerc sa ispasesc vorbind despre asta, cersind oprobiul care m-ar face sa ma simt certata si, dincolo de care as putea fi iertata. Viata mi-a platit fara mila politele pe care le meritam. Oricat de mandra am fost de anii mei tineri, n-am fost in stare sa-mi gasesc nici iubirea, nici rostul. Asa frageda si dezirabila cum eram, n-am fost nici pe placul, nici pe potriva cuiva care sa-mi fie partener de mare iubire. Marile deznadejdi le-am trait pe vremea cand niciun fir de rid nu-mi brazda chipul. Dar inima imi imbatranise de-atata nenoroc… A fost nevoie sa ajung in preajma “etatii” de care, odinioara, radeam pe furis, ca sa-mi gasesc dragostea si linistea. A trebuit sa astept decenii de-a randul ca sa descopar miracolul implinirii in tot si in toate. Si abia acum stiu ca nu exista varsta pentru dragoste, nici pentru frumusete. Ca tinerele care privesc cu dispret femeile mai in varsta, convinse fiind ca dragostea va veni mai intai la ele pentru ca au anii de partea lor, sunt doar niste proaste care se mandresc cu o calitate pentru care n-au niciun merit si care, oricum, se va risipi curand. Pentru ca nu exista numaratori care sa ne tina departe de implinire. Exista doar obstacole pe care ni le ridicam noi insine in calea fericirii. Exista doar lipsa de curaj sa traiesti, oricand, orice iubire ca si cum ar fi cea dintai si cea de pe urma." |
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Taci! - Tacerea e ca mierea
|
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Sa meditam! Cu drag, Diana |
|
Viata fara iubire este supravietuire.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Cugetari Petre Tutea
1. Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul. 2. Am avut revelatia ca, in afara de Dumnezeu, nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sedi ul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. Si cand un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului. 3. Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire, nu exista adevar. 4. O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor. 5. Eu cand discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort. Iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu. 6. Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul ca nu avem coada. 7. Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba. 8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lamurit ca un om care vrea sa fie bogat, nu este un pacatos. Spunea odata un preot batran: “Circula o zicala ca banul e ochiul dracului. Eu nu il concep ca ochiul dracului, eu il concep ca pe o scara dubla. Daca il posezi, indiferent in ce cantitati, si te misti in sus binefacator pe scara, nu mai e ochiul dracului. Iar daca cobori, atunci te duci cu el in infern, prin vicii, prin lacomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stapan.” 9. Nu pot evita neplacerile batranetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-a tinut pana aproape la nouazeci de ani. Insa batranii au o supapa foarte inteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Cand ma gandesc la suferintele batranetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi. 10. Eu sunt iudeocentric in cultura Europei, caci daca scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fara Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau in craci. Stiinta si filozofia greaca sunt foarte folositoare, dar nu sunt mantuitoare. Prima carte mantuitoare si consolatoare pe continent – suverana – e Biblia. 11. Exista o carte a unui savant american care incearca sa motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiinta cum am eu nevoie de Securitate. 12. Luther, cat e el de eretic si de zevzec, a spus doua lucruri extraordinare: ca creatia autonoma e o cocota si ca nu exista adevar in afara de Biblie. El nu era asa batran cand a dibacit chestia asta, ca era calugar augustin … Mie mi-,a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie, nu e nici un adevar. 13. Shakespeare, pe langa Biblie, – eu demonstrez asta si la Sorbona – e scriitor din Gaesti. 14. In afara slujbelor bisericii, nu exista scara catre cer. Templul este spatiul sacru, in asa fel incat si vecinatatile devin sacre in prezenta lui. 15. Stii unde poti capata definitia omului? – Te intreb. In templu. In biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca Biserica ar disparea din istorie, istoria nu ar mai avea oameni. Ar disparea si omul. 16. In biserica afli ca existi. 17. Ce pustiu ar fi spatiul daca nu ar fi punctat de biserici! 18. In afara de carti, nu traiesc decat dobitoacele si sfintii: unele pentru ca nu au ratiune, ceilalti pentru ca o au intr-o prea mare masura ca sa mai aiba nevoie de mijloace auxiliare de constiinta. 19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindca materia ii premerge. Prima idee de creatie reala, au adus-o in istorie crestinii. 20. De creat doar zeul creaza, iar omul imita. Eu cand citesc cuvantul creatie – literara, muzicala, filozofica – lesin de ras. Omul nu face altceva decat sa reflecte in litere, in muzica sau in filozofie petece de transcendenta. 21. Cum sa fie creatura creator? “Hai tata, sa-ti arat mosia pe care ti-am facut-o cand nu eram in viata …” Pai cum sa fie creatura creator? 22. Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal, si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune ca noi il respiram. Are materialitatea aerului. Seamana cu aerul. Noi suntem crestini fara sa vrem. Si cand suntem atei suntem crestini: ca respiram crestinismul cum respiram aerul. 23. Crestinismul nu e ideologie, ca atunci se aseamana cu marxismul. Religia e expresia unui mister trait, or ideologia e ceva construit. 24. A fi crestin inseamna a cobori Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sunt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gandit real, e inaplicabil tocmai pentru ca e absolut. 25. Suveran fata de natura, supus Divinitatii, nemuritor si liber prin depasirea extramundana a conditiei sale – acesta este omul crestin. 26. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toata cultura antica precrestina. Eu sunt de parere ca apogeul Europei nu e la Atena, ci in Evul Mediu, cand Dumnezeu umbla din casa in casa. Eu definesc stralucirea epocilor istorice in functie de geniul religios al epocii, nu in functie de ispravi politice. 27. Iisus Hristos este eternitatea care puncteaza istoria. 28. Daca nu cunosti revelat – prin gratie divina – sau inspirat, nu cunosti nimic. De pilda, povestea cu marul lui Newton, care a cazut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: “Il tomba dans une maditation profonde qui l`a conduit jusqu`a la loi de la gravitation universelle”. si eu spun: daca Newton gandea pana la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai intelept. Cand a fost intrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Pai scrie pe mar, sau scrie undeva in natura “legea gravitatiei”? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios crede ca exploreaza lumea interioara si exterioara cu jocul lui de ipoteze si ca descopera ceea ce vrea el. El cauta; dar eu spun ca el cauta, nu ca afla. Sau daca afla, trebuie sa fie ca Newton, inspirat. 29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar are un viciu incurabil: nu are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social in care face fiecare ce vrea si in care numarul inlocuieste calitatea … Triumful cantitatii impotriva calitatii. Bergson a fost acuzat in micul dictionar filozofic al lui Stalin ca e fascist. 30. Fara sa gandesc in stilul darwinismului social, nu pot sa raman indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturala a valorilor. Democratii gandesc corpul social aritmetizat: numara capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e parerea mea despre democratie. 31. Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu nu a instalat nici un drac in el. Nu pot sa spun ca Dumnezeu a facut un om purtator de drac. Daca omul e faptura lui Dumnezeu, dracul intra ocolit acolo, nu intra cu voia Lui. 32. Un filozof care se zbate fie sa gaseasca argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie sa combata argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezinta o poarta spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cand il intreaba Moise pe Dumnezeu: “Ce sa le spun alora de jos despre Tine?” – Dumnezeu ii spune: “Eu sunt cel ce sunt.” 33. In fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul. 34. Binele si raul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fata de oameni. 35. Carui barbat nu-i plac femeile? In primul rand, le iubesti pentru farmecul lor si in al doilea rand le iubesti pentru ca fac oameni. 36. Eu incerc o experienta: incerc sa ma deparazitez de filosofie, de paduchernita metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar daca ma urc in tren, nu inseamna ca zeul meu e calea ferata. 37. In Evul Mediu sa formulat de catre filozofii sireti teoria adevarului dublu: secundum fidem – adevarul dupa credinta si secundum rationem – adevarul dupa ratiune, ca sa aiba cale libera pentru filozofie. Adica sa rataceasca pana ii ia dracul … Ca poti, in filozofie, sa ratacesti pana devii nauc. Ce au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! Nu au nici un adevar. 38. Babele evlavioase merg la absolut rugandu-se, iar filozoful trancanind silogisme. 39. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religiosi, au o singura religie: propria lor doctrina. Pe dusmani ii anuleaza social. Au o structura supranationala, deci sunt antinaturali. Toti cei care aspira la unitatea speciei om anuleaza principiul competitiei intre popoare; anuleaza insusi principiul civilizatiei moderne, nascuta prin lupta. 40. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un intelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, in masura in care originalitatea e posibila. in fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin incercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sunt in masura in care e apropiat sfintul. 41. In fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrand nu cu genii, ci cu oameni. 42. Dumnezeu a facut lumea si pe om; si cu om a incoronat creatia sa. Si l-a insarcinat sa cunoasca lucrurile. De acolo vine denumirea lor. – Originea primordiala a capacitatii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logica; originea mistica a gandirii logice. 43. Aparitia unui mare ganditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdarit si se spala. Gandirea este o “spalare” a creierului. Asta ma face cateodata sa cred ca gandirea nu e din creier si ca acest creier e numai un sediu … De ce gandirea nu e produsa de creier, care e numai un sediu? Fiindca nu o produc toate creierele. Daca inteligenta ar fi produsul creierului, atunci intre Goethe si nea Ghita nu ar mai fi nici o diferenta. 44. Am auzit odata un profesor de la Politehnica; am avut impresia ca asist la un balet de ursi. Daca intr-un salon, intrun colt, unul fumeaza si tace, ala e inginer … Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cand i sa spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, ca sa mai gasit o aplicatie, el a spus: care e, ma? Uite care … – Ca sa vezi, nici nu mam gandit! 45. Inteligenta, oricat de mare nu e suficienta pentru a te curata de prejudecati. Cu cat inteligenta e mai mare, cu atat prejudecata e mai voinica, pentru ca ai aparat so justifici. 46. Intrebat fiind cum intelege gandirea, in forma pura sau in exemple, Nae Ionescu a raspuns: exemplele au fost lasate de Dumnezeu pe pamant pentru ca ideile sa fie sesizate senzorial si de prosti. 47. Nu stiu de ce gluma asta dea face istorie se practica atat de mult. Daca ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adica perspectiva istorica asupra vietii si lumii, a dus in cimitir. Ne inecam in istorie. Pentru ca istoria nu te invata numai sa faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce insemnezi in interiorul unui popor devine discutabil prin faptul ca nu poti, la infinit, sa lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar daca nu te inlocuieste, te prelucreaza. si daca nu poti iesi din devenire, nu poti scapa de tristete; tristetea metafizica e fructul devenirii. Sunt prosti istoricizanti care se consoleaza prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti … Adica murim ca si caprele, numai ca e mare lucru ca exista Kant, Descartes, exista Newton, ma rog, atatia mari creatori de cultura, si exista si fauritorul de religie, Hristos – dar nu ne intereseaza!48. Istoria e intemeiata pe istoria dintre Eva si dracul. Asa incepe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie. Iar la aparitia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulata.Cioran are o afirmatie extraordinara: “Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a aparut in istorie.” 49. Sint doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria. 50. Nu e om, Kant. Nu a reusit sa fie om cu toata stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizeaza cu clopotele de la biserica, e laureat al premiului Nobel pe linga Kant. 51. Legionarismul era in insesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea sa iasa castigator deoarece avea la baza o eroare – nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li sa tras sfarsitul legionarilor. 52. La comunisti, daca nu esti cu ei – sau nu mai esti cu ei – inseamna ca esti legionar. De ce acest “sindrom legionar” la bolsevici ma intrebati? Fiindca legionarii sunt singurii romani care n-au avut in dictionar la litera G cuvantul gluma si cand ii prindeau pe comunisti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de gluma; asta ii punctul lor comun cu legionarii. 53. Nu se poate spune ca miscarea legionara nu a fost puternica! Nu a avut rezultate pozitive fiindca extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian nu a durat, nici nationalsocialismul german nu a durat si erau similare cu miscarea legionara. Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscarii legionare. Nici fascismul si nici nationalsocialismul nu aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Intr-o intrunire se spune, Mussolini sa uitat la ceas si a zis: “Ii dau ultimatum lui Dumnezeu ca in cateva minute sa ma trasneasca daca exista!” Si apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat ca Dumnezeu nu exista. 54. Unde e omul, in imanenta, absolut liber? Intr-o bisericuta din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasa invaluit de ele ca si credinciosii. 55. Omul e liber si eliberat numai in templul crestin, acolo, in ritual, cand se comunica tainele care ii invaluiesc deopotriva si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca sa fii cu adevarat liber, trebuie sa inlocuiesti infinitul si autonomia gandirii cu credinta in Dumnezeul crestin: “Robeste-ma, Doamne, ca sa fiu liber!” (Imitatio Christi) 56. Libertatea eu o aseman cu o franghie agatata de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participand la actul mantuirii tale crestine, sau poti sa cobori in intuneric. Bipolaritatea libertatii. Dupa crestini, libertatea este vehicolul cu care poti sa cobori in intuneric, daca esti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru ca ei nu sunt adaptabili la morala zilnica si o calca fiind liberi. Am invatat la inchisoare ca omul e un animal stupid, deoarece confisca libertatea semenilor sai. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu ii e rusine sa isi chinuie semenii. Oricum suntem captivi in univers. Ne ajunge aceasta grozavie. Dar sa intensifici aceasta captivitate pana la nivelul puscariei – numai omul e capabil de asemenea nebunie. 57. Liberatea omului e partea divina din el. 58. Limba romana are virtuti complete, adica poate fi vehicol a tot ce se intampla spiritual in om. E foarte greu de manuit. Prin ea poti deveni vultur sau cantaret de strana. Limba romana are toate premisele valorice pentru a deveni o limba universala, dar nu stiu daca e posibil acest mars istoric. Daca am fi fost un popor cuceritor … Noi, romanii, nu punctam universalitatea nicaieri. si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este indrazneala. 59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cand esti lucid esti in fata cimitirului. A fi lucid inseamna a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvanta. In masura in care Dumnezeu trebuie primit si nu inteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate. 60. Ma intreba Marin Preda cum era cu macedoromanii si i-am zis: “domnule Preda, macedoromanii nu sunt romani, sunt super romani, romani absoluti. Atat de napastuti si goniti, au instinct national de fiara batuta. Iar eu si dumneata pe langa ei, avem forta domestica de rate. Macaim. Am stat cu macedoromani in temnita. Ii bateau pana ii omorau, dar nu declarau nimic. Au o barbatie perfecta.” 61. A sti la scara umana, poate fi folositor – dar in nici un caz mantuitor. 62. E mai mantuitoare o rugaciune intr-o biserica din Gaiesti decat Platon. 63. Ideea mortii absolute sta la baza smintelii moderne. 64. Heidegger spune asa: “ca sa iesi din anonimat, trebuie sa traiesti nelinistea perspectivei neantului zilnic.” El te indeamna, Heidegger, sa traiesti murind absolut in fiecare zi! 65. Moartea ma determina sa fiu esential. M-a impresionat foarte mult sunetul pamantului cazand pe cosciugul lui Nae Ionescu. 66. Mortii antici nu sunt deloc frumosi. Numai mortii crestini sunt. Am gasit totusi la Homer un mort de toata frumusetea: Pentensileea, regina amazoanelor, omorata de Ahile. Si plange Ahile ca a omorat frumusetea asta de femeie … si atunci Tersit – vocea poporului muncitor – se apuca sa insulte cadavrul Pentensileei. Ahile ii da un pumn si il omoara – pe poporul muncitor – ca ii obraznic si ca insulta cadavrul aleia. Aici am vazut asadar o frumusete, desi in principiu, mortii antici nu sunt frumosi. Crestinii sunt cei care au introdus masca frumoasa a mortului. 67. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului. Omul e guvernat pe pamant de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina si eterna, adica absoluta si de morala normelor, care, ca morala laica, e construita pe putinatatea si imperfectiunea omului. Morala laica nu poate fi desprinsa de morala absoluta si ea arata ca omul se misca asimptotic la perfectiune, pe care nu o poate atinge niciodata. Morala in sine, autonoma, e mai primejdioasa pentru religie decat ateismul. stiinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egala cu zero. Seamana cu Mersul trenurilor, dupa parerea mea. Poti sa o schimbi, ca pe tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil sa creeze o ordine morala. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibila morala publica? Prin instapanirea absoluta a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale, care, fara ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decat prin obiect. Morala publica intr-un stat crestin trebuie sa stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul marginit. Daca nu situam Biserica deasupra statului, ne aflam in treaba si face fiecare ce vrea. 68. Elitele morale sunt mai presus decat cele intelectuale. Mie imi plac oamenii care fac judecati. Cei care fac silogisme sunt, fata de adevar, cum sunt curcile alea care se incurca printre popice. 69. Napoleon face adevarata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refacut ordinea naturala, punand parul pe haimanalele de pe ulita. Cand a fost intrebat cum isi explica intrarea armatelor sale in tarile de Jos ca pe bulevard, in timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a raspuns: Nu au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Incepuse o noua filozofie a istoriei, cu Napoleon. 70. Fara nemurire si mantuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are in substanta lui ideea nemuririi si mantuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia … 71. Omul a depasit conditia de animal abia atunci cand in el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei. 72. Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur si nu e un zeu in dreptul casei care sa ii reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. 73. Renasterea italiana, unde omul este situat in centrul universului, este eretica din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este in sine demonica. Parerea mea este ca omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus. 74. Aotonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu intre Dumnezeu si dracul. Fara credinta si Biserica, omul ramane un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avand doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decat restul dobitoacelor. Cand zici ca omul e un animal rational, atributul rationalitatilor il distinge de restul vietatilor, nescotandul din perspectiva mortii absolute.Moartea devine relativa, ca o trecere numai prin religie – stiinta, oricat de savanta, nescotand omul decat aparent din regnul animal. Nici o consolare ca eu ma deosebesc de elefant sau de capra pentru ca fac silogisme, daca apar si dispar in mod absurd din natura. 75. Scara valorilor umane contine: sfantul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situanduse infractorul. Sfantul, eroul si geniul sunt fara voia societatii, care e obligata sai recunoasca. Nimeni nuti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfant, erou si geniu. Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa … Nimeni nu iti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in varf, pentru ca nu e nici in interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfantul sta in fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facand istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. in vreme ce sfantul se situeaza dintru inceput in eternitate, eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit, este fixata doar in timp si in spatiu. 76. Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca intreg nu poate fi gandit decat biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decat ultima noutate evolutionista a stiintei. 77. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu. 78. Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu isi mai apartine. 79. Eu am afirmat odata intrun salon, ca Platon este miscarea spiritului inlauntru eternitatii. Cand gandim, toti suntem platonicieni. Daca eu incerc sa gandesc universul, trebuie sa mut Biblia in universul inghetat al ideilor platonice. Asta inseamna meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios in fata esentelor. 80. Fata de maretia lui Hristos, Platon e un personaj maruntel si cuviincios. Pe Platon poti sa il scuturi si constati ca arhetipurile lui sunt filozofice, dar daca muti arhetipurile acestea in religia lui Hristos, devin modurile in care el vede divinitatea. Platon nu are divinitate, pentru ca la el divinitatea e un simplu “demiurg”, ceea ce in greceste inseamna “meserias”. 81. Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani. 82. La intrebarile fundamentale “de ce?” si “in ce scop?” apreticao rurala romaneasca raspunde: “daia”. A venit odata un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar romanul zice: merge si asa! Trebuie sa scapam de acest “mege si asa”; ca “merge si asa” inseamna ca merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricand si nu orice. 83. La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria romanilor dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor e egala cu zero. Ca doar voievozii nu s-au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica. 84. Cum vad participarea romanilor de acum la mantuirea lor? – Simplu. Ducandu-se la biserica. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta sa nu ii lase cu gura cascata si tot ce spune un popa de la Cucuietii din Deal sa considere adevar ritualic. 85. Am facut o marturisire intr-o curte cu sase sute de insi, in inchisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, daca murim toti aici, in haine vargate si in lanturi, nu noi facem cinste poporului roman ca murim pentru el, ci el ne face onoarea sa murim pentru el! 86. Protestantismul este o religie coborata la rangul de morala pentru gradinita de copii. 87. Pudoarea crestina e atat de pura, incat carnea eroticului crestin, capata pecetea spiritului, ceea ce pana la crestini nu a realizat nimeni. 88. Eu cred ca razboiul nu e facut de oameni; e mult prea serios. Il face Dumezeu. Cum ne da si cutremure, ne da si razboi. 89. Cei mai cranceni si mai straluciti soldati sunt cei ai popoarelor religioase. Cand mori sub drapel, te gandesti ca te duci la stramosi. Dar o armata care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al IIlea, in care fiecare soldat avea o cruce la gat pe care scria Gott mit uns. 90. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidca fara religie am latra precum cainii. Ne nastem, traim, ne imbolnavim, imbatranim si murim. Si intreg peisajul speciei om culmineaza in cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea dea trai. Singurul mod de a evita nelinistea metafizica a cimitirelor este religia. Cu religia intri in cimitir in plimbare. Cu filozofia intri in cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare. 91. Cine nu a putut fi inlocuita? Religia! Iar filozofia care speculeaza autonom, face onanie mintala. Si daca vrea sa scoata, sa extraga esente din stiintele naturii, e parazit. Atat! Nu indraznesti sa spui despre religie, teologal vorbind, – daca esti cinstit – ca a fost inlocuita de filozofie sau de stiinta. Un crestin iti spune ca advarul se defineste prin jocul celor doua lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra daca poti! 92. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare in care se poate vorbi despre egalitate. 93. Religia transforma poporul intr-o masa de oameni culti. 94. Intre un laureat al premiului Nobel care nu sa idiotizat complet si a ramas religios si un taran analfabet nu exista nici o diferenta. 95. Nivelul meu intelectual, chiar daca sunt savant, nu depaseste nivelul unui popa obscur din Baragan. Pentru ca preotul ala, in ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatra, sta de vorba cu absolutul. 96. Stiinta se misca asimptotic la absolut. Arta se misca asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul placerii. 97. In Ispita de pe munte – retro satana – Iisus spune: “imparatia mea nu e din lumea aceasta.” Asta-i nemaiauzit! Du-te in imparatia Lui cu trenul sau cu racheta daca poti. Nu poti! inotam in Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situeaza transcendent ca in Ispita de pe munte, in mod etern. 98. Revolutia este o inaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat dupa facerea lumii; doar daca te situezi in afara ei si creezi o lume noua. Revolutia nu adauga nimic Ideilor lui Platon. 100. Revolutia franceza nu a fost o revolutie, nici revolutia rusa nu a fost o revolutie. Nu exista revolutii, ci doar tehnici insurectionale in batalia pentru putere (Curzio Malaparte). Daca e o “restructurare” a omului, aceasta s-a intamplat o singura data in timp, la aparitia lui Hristos. 101. Asa am spus eu in temnita: Domnule colonel – eram sase sute de insi intr-o curte inchisa – nu veti fi voi, comunistii, niciodata revolutionari pana nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. In parabola cu oaia ratacita, un pastor paraseste o turma intreaga in cautarea unei oi. Sa stiti, asta se cheama “unanimism moral crestin”. Fiindca in universul lui Hristos o celula care mai palpita intr-un muribund e mai valoroasa decat toate galaxiile posibile. 102. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gandita crestin, rugaciunea ne arata ca umilinta inalta, iar nu coboara pe om. 103. Am spus eu odata ca daca un preot din Baragan, cand se roaga, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ala inlocuieste toata Academia Romana …. 104. Sfantul are forta de coeziune a pietrei. 105. Un sfant poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfant poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni. Lumea, acum e ancorata in cultul genialitatii ca slavire a progresului in afara. Atat. Or, cu cat suntem mai avansati, mecanic si material, cu atat suntem mai departe de esenta reala a lumii, de sfintenie. 106. Singurii oameni care nu pot fi suspectati ca se infioara in fata mortii sunt sfintii. 107. A fi sfant inseamna a fi suveranul tau perfect. 108. M-a intrebat odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? – asta nu-i om, domnule, este toata Mediterana. 109. Trei ore am vorbit atunci in curtea inchisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: “Va rog sa scrieti ce ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Draghici sa spuna ca sunt solidar cu dumneavoastra.”– “Domnule colonel, cum sa fim noi solidari? Eu tocmai de aceea am venit aici, ca nu suntem solidari unii cu altii …” 110. Este incorect sa ai dispret fata de tehnica. Eu nu sunt tehnocrat, insa recunosc ca in batalia pentru adaptare, tehnica este universal utila. Dar asta nu inseamna ca tehnica poarta in ea dimensiunea infinitului. 111. Cand va disparea ultimul taran din lume – la toate popoarele, vreau sa spun – va disparea si ultimul om din specia om. Si atunci or sa apara maimute cu haine. 112. Taranul este omul absolut. 113. I-am spus eu parintelui Staniloaie ca nu ma consider un Socrate. “Dar cum va socotiti?” -”Popa”, zic.-” Si unde aveti parohia?” –”N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.” 114. Desi sunt bolnav si neajutorat, nu imi pare rau ca exist. Incerc eu sa imi para rau, dar nu are sens. Stiti de ce? Pentru ca eu constat, in mod evident, ca exist. Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat ca e om. N-a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiasca pe sine. Eu nu ma pot sinucide – indiferent de starea mea, sanatate sau boala – fiindca nu m-am facut eu. Nu am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici nu am sa plec de voie din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele. 115. Am avut si discipoli … Nu se putea sa nu am discipoli, fiindca sunt un om vorbaret. Toata suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fara restrictii … 116. A fost intrebat un taran, in inchisoare: “Ce intelegi din tot ce spune Petre tutea!” Zice: “nu inteleg nimic, dar e o grozavie!” 117. Cand am vazut, in inchisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, sa-mi explic asta? si atunci m-am gandit ca exista o forta supracosmica, transcendenta, numita Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu sa scap de inlantuire. Pentru ca, personal, nu ma pot dezlantui si elibera. Iar a vietui acolo, la inchisoare, fara asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit … Atunci s-a nascut in mine credinta nelimitata in atotputernicia si atotbunatatea divina. 118. Am devenit un ganditor crestin cand mi-am dat seama ca fara revelatie, fara asistenta divina, nu pot sti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici daca are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cand mi-am dat seama ca fara Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale. 119. M-a intrebat cineva odata: “ma Petrica, tu cand te asezi la masa de scris cum scrii?” – “Sunt emotionat de fila goala. Prima mea grija e sa nu fiu pandit de demonul originalitatii. Urmaresc sa nu fiu original si sa fiu cuviincios.” – “Esti inspirat?”– “Nu, nu sta niciodata un zeu in coltul camerei mele cand scriu eu. Sunt foarte nelinistit. Eu, care sunt crestin … Am doua nelinisti; sa nu se afle in expunerea mea nici o inadvertenta terminologica si nici o impietate.” 120. Nu ma intereseaza trecutul. De cate ori ma intreaba cineva cand m-am nascut, spun ca intr-unul din anii trecuti. 121. Treisprezece ani de inchisoare … Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M-au batut … M-au arestat acasa. Nici nu tin minte anul … Cand m-au anchetat am lesinat din bataie. Iacata ca nam murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori imi doream sa mor. Am avut mereu lasitatea dea nu avea curajul sa ma sinucid. Din motive religioase … Treisprezece ani! Nu pot sa povestesc tot ce-am suferit pentru ca nu pot sa ofensez poporul roman spunandu-i ca in mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozitati. 122. M-a intrebat un anchetator: “De ce ai vorbit impotriva noastra, dom’le? “– “N-am vorbit, dom’le.” – “Cum n-ai vorbit?” – “Pai impotriva voastra vorbeste tot poporul roman. Ce sa mai adaug eu?” Si mi-au dat 20 de ani munca silnica fara motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca sa fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu? 123. Am fost solicitat, in inchisoare, sa scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a parut ciudat sa fii arestat si sa scrii, sa meditezi. Adica sa spui: “va multumesc ca m-ati arestat!” Asta era o porcarie nemaipomenita, sa obligi un detinut sa scrie. El poate sa isi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ala care-l persecuti … 124. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul romanesc de ras. Si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tampit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe romanul, ma lasam schingiuit pana la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n-am facut-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal in mod fizic. 125. Definitia mea este: Petre Tutea, romanul. Am aparat interesele Romaniei in mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferinta. Convingerea mea este ca suferinta ramane totusi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu. 126. “Eu nu adun nimic.” imi spunea un popa, zice, “pai dumneavoastra va risipiti asa, va poate fura oricine” … Zic: “uite, parinte, eu am adoptat conceptia regelui Frantei in materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cand au venit cartofii din America, taranii nui cultivau. “Sa mancam noi buruiana asta din pamant …” Ce a zis regele Frantei? “Ma, seamana, ma, cartofi pe mosia mea si, cand or vedea taranii ca ii pazesc, or sasi dea seama ca-s lucru bun. Lasati-i sa fure, ca asa se raspandesc cartofii in tara.” 127. Odata, in hol la AthaŠnaŠe Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv ca fac specula. “Cu ce”? i-am intrebat. Nu mi-au raspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: “Cu idei, frate, cu idei!” 128. Un umanist pur, adica indiferent religios, practica formele vietii de jungla, impingand cruzimea pana la forma gratuita a bestialitatii tigrului. Vremea noastra este plina de astfel de exemplare. 129. Umanismul este una din formele grave ale ratacirii omului modern, care pleaca din antropocentrismul Renasterii. in Renastere, “titanii” s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei insisi si au crezut ca s-au descoperit ca oameni. 130. Omul – javra asta bipeda, pe care eu il consider “animal prost”, homo stultus – atunci cand se screme sa faca singur ordine, adica cand practica umanismul, il inlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicaieri Dumnezeu n-a avut de furca cu dracul mai mult decat in sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adica, unde sa nascut umanismul in Renastere. 131. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod roman, pe stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca l-a si batut. Si are mai ales meritul ca a coborat morala absoluta prin tepele puse in cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si iti era frica sa nu o furi tu de la tine. Asta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria romanilor e o pajiste cu miei! |
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Mentalitatea invingatorului
Doar cu vorba buna sau cu intentia nu poti schimba nimic...ci doar aratandu-le celor din jur prin fapte concrete vei reusi sa schimbi ceva in lume, sa te vindeci cu adevarat pe tine si mai ales relatiile pe care le ai cu cei din jurul tau sau cu familia ta. Lupta tu si fii un exemplu pentru toti, fa ceea ce familia, prietenii tai nu au reusit si arata-le ca se poate si ca esti puternic, fiindca se poate. Ai o putere in tine de nici nu-ti imaginezi si chiar poti obtine ceea ce iti doresti in viata. Cand vrei ceva, nu mai gasesti scuze, ci gasesti calea potrivita. Si asta am speranta ca vei face . Peste cativa ani vreau sa te vad pe scara invingatorilor! |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Sunt de acord cu tine si exact asa gandesc dar mai ales fac eu.E greu cei drept dar nu conteaza deoarece satisfactia e prea mare. Daca ar fi mai multi care sa faca acelasi lucru si sa gandeasca unilateral nu mai vorbi pe net acuma
|
|
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Silviu38 , tu spui asa;
Sa fiu bine inteles. Am citit acel pasaj in psihologie, si stiu ca este un mod de a gandii sanatos. Este un efort pentru fiecare sa-si insuseasca o asemenea gandire, proiect si apoi sa-l aplice in viata. Vointa ne-o antrenam zi de zi. Nu este simplu, insa cine doreste ... reuseste. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|