Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Stiri cu si despre ONG

Rasp: Stiri cu si despre ONG #37906

Transnational Giving Europe: ONG-urile din Romania pot primi acum mai usor donatii internationale

Vesti bune pentru organizatiile neguvernamentale din Romania: programul Transnational Giving Europe (TGE) este disponibil acum si in tara noastra.

ONG-urile din Romania pot primi acum donatii internationale prin programul Transnational Giving Europe, disponibil in 16 tari. Acest sistem permite potentialilor donatori sa doneze international, beneficiind in acelasi timp de deducerile fiscale in tara de origine.

Spre exemplu, daca un donator din Germania vrea sa sprijine organizatia dumneavoastra, beneficiind in acelasi timp de deducerile fiscale din Germania, acesta poate dona catre partenerul local al programului TGE din acea tara. Donatia va fi apoi transferata catre partenerul din Romania si apoi catre organizatia dumneavoastra. Sistemul permite ca atat organizatia dumneavoastra, cat si donatorul strain sa faca acest proces respectand regulile fiscale valabile in fiecare tara si beneficiind de deducerile locale.

Despre Transnational Giving Europe (TGE)

Peste 350 de ONG-uri si 6.200 de donatori folosesc deja programul Transnational Giving Europe. In anul 2012, peste 7 milioane de euro au fost transferati prin aceasta retea. Din Romania, 6 organizatii s-au inrolat deja in program. Afla mai multe pe https://www.transnationalgiving.eu/

Partenerul TGE in Romania

Colegii de la Fundatia Comunitara Odorheiu Secuiesc implementeaza acest program in Romania si va pot ajuta cu informatii suplimentare despre program și care sunt procedurile de inrolare in program. Le puteti scrie pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau ii puteti contacta telefonic la +40 741 655 773 (persoana de contact: Csaki Rozalia, director executiv).
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Stiri cu si despre ONG #37950

Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Dizabilitati ar putea fi reinfiintata

Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Dizabilitati, care a fost desfiintata in 2010, ar putea fi reinfiintata din toamna, a declarat Corneliu Visoianu, consilier al premierului Victor Ponta.

Visoianu a precizat ca, in prezent, se lucreaza la Strategia nationala pentru persoane cu dizabilitati, puternic contestata de organizatiile neguvernamentale, dar si la reinfiintarea Autoritatii Nationale pentru Persoane cu Dizabilitati, care, inainte sa fie desfiintata, se numea Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap.

"Noi lucram acum la finalizarea Strategiei nationale pentru persoane cu dizabilitati si, pana in toamna, la reinfiintarea autoritatii nationale. Sunt doua obiective pe care guvernul si le-a stabilit si, cu siguranta, le va pune in practica. Sunt bucuros ca am stabilit un nou mod de dialog", a spus consilierul premierului, care a participat sambata, intr-un scaun cu rotile, la marsul persoanelor cu dizabilitati din Capitala.

Corneliu Visoianu a mai spus ca prima forma a strategiei, care a fost contestata, nu era primul document de acest fel care s-a incercat sa fie facut "din birou".

"Aici este meritul societatii civile, pentru ca a existat o atitudine puternica, ce a dus la oprirea acestui proces si, acum, la reluarea discutiilor. Sunt convins ca vom avea o strategie europeana, una dintre cele mai reusite din Europa, si asta datorita acestui dialog. Este singura noastra sansa", a mai spus Visoianu.

Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) si Autoritatea Nationala pentru Protectia Familiei si a Drepturilor Copilului (ANPFDC) au fost desfiintate in 2010, cand au fost transformate in directii ale Ministerului Muncii.

A doua institutie a fost reinfiintata anul acesta, in primavara, sub numele de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie.
via
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Stiri cu si despre ONG #37958

Aceasta chestie mi-a scapat. Nu pot sa cred ca ANPH A FOST DESFIITATA. E ABERANT.

Pe de alta parte, din punctul nostru de vedere atat ANPH-ul dar si O.N.G.urile care militeaza pentru demnitatea persoanelor cu dizabilitati au o activitate slaba, sau cum sa spun eu sa nu supar !?

Pentru mai bine pentru noi, sau cat de cat o evaluare corecta a problemelor noastre este loc de mai bine atat de imems incat depaseste imaginatia noastra.

Nu ma credeti ?!

Cate interventi a facut ANPH-ul in ultimii 8 ani de la aparitia Legii 448/2006 macar sa se contruiasca in fiecare oras 25% din rampele pentru persoanele cu mobilitate reusa pentru accesul in cladirile publice?!

Dar, pentru creiarea locurilor de munca pentru cei capabili sa munceasca cat de cat ?!

Raspunsul cum ca traim in capitalism si fiecare sa lupte sa se zbata cum poate mi se pare cea mai cinica si anticrestina atitudine.

Politic , atat Dreapta cat si Stanga este la fel de nesimtita.

Suparati-va pe noi daca n-am dreptate.:(
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5918
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Florin Yry

Rasp: Stiri cu si despre ONG #38196

Fundația Vodafone România lansează a 5-a ediție a programului „Voluntar de profesie”



Fundația Vodafone România lansează a 5-a ediție și pune la dispoziție 9 locuri în programul Voluntar de Profesie, pe o perioadă de 9 luni. Programul se adresează și angajaților Vodafone, 2 din cele 9 locuri fiind disponibile pentru aceștia. Fundația Vodafone Romania va asigura salariile celor 9 persoane în limita a 1.000 Euro net, cât și cheltuielile administrative pe toată durata programului.

Citiți aici regulamentul programului.

Calendarul ediției 2014 este urmatorul:

10 septembrie - 26 septembrie 2014, ora 18.00, depunerea aplicațiilor online
29 septembrie - 1 octombrie 2014, evaluarea aplicațiilor primite; alegerea celor 18 finaliști
2 octombrie - 6 octombrie 2014, perioada de interviuri cu cei 18 finaliști și alegerea celor 9 Voluntari de profesie, numiți în prezentul regulament „câștigători/câștigătorul”
7 octombrie 2014, anunțarea celor 9 câștigători
8 octombrie - 31 octombrie 2014, semnarea contractelor de finanțare între Fundația Vodafone România și organizațiile neguvernamentale; semnarea contractelor de muncă între organizațiile neguvernamentale și câștigători
1 noiembrie 2014 – 31 iulie 2015, derularea programului

Sursa: vodafone.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Stiri cu si despre ONG #38459

MFE: Fonduri POSDRU de 100 de milioane de euro, disponibile pentru ONG-uri, autoritati publice sau cooperative care ajuta persoanele vulnerabile sa obtina job-uri​

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), lanseaza o noua cerere de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale. Bugetul alocat acestui nou apel este de 100 milioane de euro, iar propunerile de proiecte vor putea fi incarcate in sistemul informatic Action Web in perioada 1 - 15 octombrie 2014, a informat MFE, intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, banii sunt destinati proiectelor care isi propun sa reduca diferentele de "de dezvoltare intre categoriile sociale".

"Am alocat inca 100 de milioane de euro pentru crearea de locuri de munca pentru persoanele din grupurile vulnerabile, in special pentru cele din zona rurala", a mai spus el.

Conform MFE, in cadrul noii cereri de propuneri de proiecte se incurajeaza infiintarea de noi grupuri si parteneriate functionale in economie intre cooperative, asociatii de intrajutorare, fundatii si asociatii, intreprinderi, agentii care vor infiinta structuri ale economiei sociale ce vor oferi noi servicii si noi oportunitati persoanelor cu dificultati in integrarea sau reintegrarea pe piata muncii in special din zonele rurale.

Astfel, va fi facilitat accesul la noi servicii sociale, de sanatate, educatie si se va contribui la valorificarea fortei de munca in special din zonele rurale, prin cresterea oportunitatilor de ocupare pentru persoanele de etnie roma, pentru persoanele cu dizabilitati sau pentru alte grupuri vulnerabile expuse riscului de excluziune sociala, precizeaza sursa citata.

Categoriile de beneficiari (solicitanti de fonduri UE si parteneri) eligibili in cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt:
  • ONG-uri;
  • Cooperative;
  • Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice;
  • Furnizori de servicii sociale;
  • Furnizori de servicii de ocupare acreditati, publici si privati;
  • Intreprinderi implicate in economia sociala;
  • Autoritati ale administratiei publice locale (unitati administrativ-teritoriale).
Ghidul Solicitantului Conditii Specifice - Cerere de propuneri de proiecte nr. 173 - Dezvoltarea economiei sociale- este publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene AICI.

In perioada 28 iulie - 11 august, s-a desfasurat prima cerere de propuneri de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale. Bugetul alocat acestui apel a fost de 200 milioane de euro.

Luni, 22 septembrie, au fost semnate contractele de finantare pentru primele 63 de proiecte evaluate in cadrul apelului lansat in data de 28 iulie, a mentionat MFE.

Proiectele semnate au un buget de aproximativ 82 milioane de euro, din care fondurile UE reprezinta peste 66 milioane de euro. In aceasta luna va fi finalizata evaluarea celorlalte proiecte depuse in cadrul apelului mentionat.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Stiri cu si despre ONG #38493

Fundația Motivation România anunță lansarea următoarelor cursuri de calificare/recalificare pentru persoanele cu dizabilități și tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului.
- Lucrător în alimentație (ajutor de bucătar): 7 locuri disponibile, data limită de înscriere 10 octombrie 2014 ;
- Frizer: 8 locuri disponibile, data limită de înscriere 10 octombrie 2014
- Agent de curățenie: 10 locuri disponibile, data limită de înscriere 31 octombrie 2014;
- Lucrător în comerț: 11 locuri disponibile, data limită de înscriere 31 octombrie 2014.
Cursurile se vor derula în municipiul București. Persoanele care promovează examenul final primesc certificate de calificare și subvenții!
Persoanele care doresc să se înscrie la cursurile de (re)calificare menționate, precum și cele cu alte opțiuni, sunt așteptate la sediul fundației din Bdul Iuliu Maniu nr. 7, corp Z, Sector 6 (zona APACA) sau ne pot contacta la următoarele numere de telefon: 0314 230389, 0314 230 394, 0735 355 886, 0733 502 252.
Fundatia Motivation România derulează proiectul "Motivare pentru ocupare" POSDRU/165/6.2/S/140197, al cărui obiectiv general îl reprezintă facilitarea integrării pe piața muncii a principalelor grupuri vulnerabile (persoane cu dizabilități, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului și persoane de etnie romă), prin servicii de dezvoltare a potențialului lor profesional și acces la formare profesională și ocupare.
  • Petru
  • Avatarul lui Petru
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Toată lumea să trăiască numai noi să nu murim !!
  • Posts: 1036
  • Thank you received: 456
  • Karma: 10
Ce este, este.
Ce nu este, nu este.
Asta este!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel

Rasp: Stiri cu si despre ONG #38920

BCR: competitie de fundraising pentru ONG-uri

ONG-urile pot inscrie proiecte pana pe 10 noiembrie 2014, pot atrage donatii pana in februarie, iar compania va dubla sumele castigatorilor.



BCR a lansat o competitie prin care premiaza organizatiile neguvernamentale care reusesc sa stranga de la cat mai multi donatori individuali cat mai multe fonduri pentru finantarea proiectelor proprii, prin intermediul platformei de donatii online “Bursa Binelui”.

Competitia se numeste “Campionatul de bine” si se afla deja la a doua editie.

Reprezentantii ONG-urilor isi pot depune proiectele pana pe 10 noiembrie 2014. Pentru aceasta, trebuie sa isi faca intai un cont de utilizator pe site-ul www.bursabinelui.ro, sa inregistreze ONG-ul si apoi sa completeze formularul de inscriere a proiectului in competitie.

Implicarea participantilor nu se va opri insa aici. In perioada 13 noiembrie 2014 - 4 februarie 2015, ei trebuie sa atraga donatii pentru proiectele inscrise, prin intermediul platformei de donatii fara comision Bursa Binelui.

Etapa atragerii de donatii pe Bursa Binelui

In aceasta etapa, ONG-urile trebuie sa treaca de mai multe praguri:
  • in perioada 13 noiembrie - 9 decembrie: trebuie sa stranga minimum 300 de lei de la cel putin 5 donatori;
  • in perioada 10 decembrie - 6 ianuarie: trebuie sa stranga minimum 1.000 de lei de la cel putin 20 de donatori;
  • in perioada 7 ianuarie - 4 februarie: trebuie sa stranga o suma cat mai mare de la cat mai multi donatori.

Primele 3 ONG-uri ca sume atrase si numar de donatori vor fi desemnate castigatoare. Sumele stranse de castigatori prin intermediul platformei vor fi dublate de BCR, in limita a 5.000 de euro. In plus, acestia vor beneficia si de un curs de dezvoltare personala, oferit de Bursa Binelui.

Recomadari din partea organizatorilor

Organizatorii competitiei recomanda ONG-urilor sa incerce sa identifice si sa atraga sustinerea unor ambasodori ai cauzei pe care o sustin. Acestia ar putea fi: lideri sau formatori de opinie; preoti, invatatori sau profesori - in zone rurale; reprezentanti ai administratiilor publice locale sau ai sectorului privat, persoane publice, jurnalisti, bloggeri sau chiar angajati BCR de pe plan local.

Conform reprezentantilor BCR, competitia are intocmai rolul de a stimula ONG-urile sa atraga sustinatori constanti, care sa le asigure pe viitor continuitate in finantarea proiectelor. Nicoleta Deliu, Sef departament Comunicare Corporativa si Afaceri Comunitare in cadrul BCR, a declarat:

“Donatiile de la persoanele fizice inseamna, pe langa resursa financiara, si capital de incredere investit in proiectele ONG-urilor, ceea ce in timp le va asigura o crestere durabila. Iar noi, pentru ca ne dorim sa oferim un instrument cat mai eficient, care sa devina, in timp, prima optiune a donatorilor, continuam si in acest an Campionatul de Bine, intr-o varianta imbunatatita, menita sa ajute organizatiile sa se concentreze mai mult pe strangerea de fonduri.”

Puteti afla mai multe detalii despre competitie de pe site-ul Bursa Binelui.

Sursa
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Stiri cu si despre ONG #38976

Telekom Romania ofera pana la 50.000 de Euro pentru proiecte destinate comunitatii
  • ONG-urile pot aplica pentru fonduri totale de pana la 50.000 euro in 12 arii de activitate;
  • Ariile in care se vor incadra proiectele eligibile au fost selectate de comunitate;
  • Perioada de inscriere a proiectelor eligibile este 22 octombrie - 12 noiembrie 2014.



Beneficiind de implicarea comunitatii, Telekom Romania a selectat din cadrul celor 6 teme principale listate pe www.teimplici.ro, cele mai importante 12 arii, ca nivel de interes, in care va investi fonduri pentru dezvoltarea de proiecte de responsabilitatea sociala.

Ariile de inscriere a proiectelor sunt:

1. Educatie sanitara preventiva;
2. Invata sa fii voluntar;
3. Pregatire pentru viata;
4. Nutritie sanatoasa;
5. Sanatatea in mediul rural;
6. Stil de viata sanatos;
7. Dezvoltare durabila;
8. Educatia in domeniul mediului;
9. Inovatie in domeniul educatiei;
10. Inovatie in domeniul sanatatii;
11. Transportul alternativ;
12. Protejarea copiilor, varstnicilor si a victimelor violentelor.

Toate organizatiile non-guvernamentale cu proiecte care pot fi incadrate in aceste 12 arii sunt invitate sa le inscrie pe platforma www.teimplici.ro in perioada 22 octombrie - 12 noiembrie 2014.

Printre criteriile de eligibilitate ale proiectelor se numara:

capacitatea de a livra rezultate sustenabile si masurabile;
contributia ONG-ului sa fie de minimum 20% din valoarea intregului proiect;
suma solicitata sa fie de maximum 5.000 euro.

Fiecare participant are dreptul sa inscrie un singur proiect, in cadrul ariei in care considera ca are cea mai buna expertiza. Mai multe detalii despre conditiile de participare si de eligibilitate a proiectelor sunt disponibile aici, pe www.teimplici.ro.

In perioada 14 noiembrie - 3 decembrie proiectele inscrise vor putea fi votate public pe platforma teimplici.ro si vor fi evaluate simultan de catre un juriu de specialitate. Votul publicului va reprezenta 50% din nota finala a fiecarui proiect.

Juriul este format din urmatoarele personalitati:

Cristina Bazavan - blogger
Cristi China Birta - blogger
Lacramioara Botezatu - Project Manager www.csrmedia.ro
Florin Ghinda - Fondator Romaniapozitiva.ro
Paula Herlo - jurnalist
Mircea Kivu - Sociolog FDSC
Ionut Sibian - Director Executiv FDSC
Ruxandra Voda, Director Comunicare, grupul de companii Telekom Romania.

Proiectele castigatoare vor fi anuntate pe data de 11 decembrie 2014, iar implementarea lor se va realiza in decursul anului 2015.



Proiectul teimplici.ro a fost lansat in vara acestui an, romanii fiind invitati sa isi exprime parerea cu privire la cele mai importante directii in care ar trebui sa se investeasca in societatea din Romania.

Au fost propuse pe platforma 6 teme principale, iar in urma celor peste 18.600 de voturi primite din partea publicului, acestea s-au clasat dupa cum urmeaza ca relevanta: Educatie, Sanatate, Mediu, Inovatie, Dezvoltare si Protectie sociala.

In cadrul acestor teme, utilizatorii site-ului teimplici.ro au fost invitati sa propuna si arii specifice de interventie, iar din cele peste 80 de arii mentionate pe platforma, au fost selectate 12 in functie de importanta acordata in urma voturilor si a interactiunilor.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Stiri cu si despre ONG #40292

Fundația Renașterea oferă în luna martie mamografii și teste Babeș Papanicolau gratuite

Fundația Renașterea organizează, în luna martie, campania ''În luna lui Mărțișor, cel mai frumos cadou este Sănătatea ta''. Prin intermediul proiectului SALVA, cu finanțare POSDRU, Fundația Renașterea oferă în luna martie 167 de mamografii și 381 de teste Babeș Papanicolau gratuite la Centrul Medical de Excelență Renașterea din București.



Președintele Fundației, Mihaela Geoană, a anunțat, luni, la o întâlnire cu presa și bloggerii, că în cadrul aceluiași proiect 350 de pacienți oncologici sau diagnosticați cu hepatită C pot efectua gratuit cursuri de calificare, acreditate de Ministerul Muncii, cursurile având o valoare de peste 2.000 de lei, fiecare cursant primind, la final, o subvenție în bani.

''Proiectul de gratuitate pentru luna martie este oferit prin proiectul SALVA finanțat de POSDRU, prin care s-au făcut multe teste Babeș Papanicolau și mamografii gratuite în patru zone din țară, prin Unitatea mobilă a Fundației Renașterea. Ce e important este că facem și cursuri de calificare gratuite pentru femei și bărbați care au suferit de cancer, cursuri care durează trei luni, iar la finalul cursului fiecare participant primește o indemnizație de 550 de lei. Îi încurajez pe cei care sunt interesați să intre pe site-ul Fundației Renașterea, pentru a se înscrie sau să le spună prietenilor, pentru că sunt 800 de locuri care deja încep să fie ocupate. Programul se adresează locuitorilor din județele Olt, Constanța, Iași și București-Ilfov. Până acum am remarcat că impactul e foarte bun, persoanele care citesc postările despre sănătate sunt interesate, pentru că nu sunt doar informații, ci rezultate concrete. Pe parcursul lunii martie vor fi și gratuități, dar și reduceri la consultațiile oferite de noi, unde prețurile sunt mult mai mici decât în centrele medicale'', a declarat pentru AGERPRES Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea.

Potrivit Iolandei Mihalache, reprezentantul PARTNET, care derulează proiectul SALVA în parteneriat cu Fundația Renașterea, vor fi organizate și campanii de conștientizare a angajatorilor, pentru a le oferi locuri de muncă persoanelor care vor urma cursurile de formare prin intermediul programului amintit. Ea a precizat că aceste cursuri vor începe la 20 martie a.c. și că în curând va fi lansat și Ghidul de bune practici în spiritul solidarității cu persoanele bolnave de cancer sau hepatită C.

Persoanele interesate se pot înscrie printr-un email trimis la una dintre adresele Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Stiri cu si despre ONG #40432

Servicii specializate pentru tinerii cu dizabilităţi din România

Fundaţia Motivation România derulează la Sibiu proiectul „Mobilitate şi Viaţă Independentă pentru tinerii cu dizabilităţi din România”. Scopul proiectului este să contribuie la incluziunea socială şi economică a tinerilor cu dizabilități locomotorii și intelectuale cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, prin crearea unui sistem de servicii integrate.

Serviciile constau în evaluarea nevoilor și intervenție personalizată prin instruire pentru viață independentă, activități sportive, informare și consiliere privind accesarea serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități.

Proiectul este implementat în perioada 20 ianuarie 2015 – 30 aprilie 2016 de Fundația Motivation România, în parteneriat cu Fundația Special Olympics din România, cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Proiectul se adresează în special tinerilor din zone zone rurale, sarace sau izolate, cu acces redus la servicii de sănătate, educaţie și angajare.

Principalele activități sunt:

1. Deplasarea unei caravane a mobilității și traiului independent în 10 zone rurale din diferite județe ale țării, pentru furnizarea de echipamente de mobilitate și servicii pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și intelectuale. Primele două evenimente de acest fel vor avea loc în luna aprilie, în județele Sibiu și Cluj.
2. Sesiuni de instruire pentru viață independentă adresate utilizatorilor de scaune rulante.
3. Crearea unui call center pentru informarea și consilierea persoanelor cu dizabilități privind serviciile specializate existente la nivelul comunității.
4. Tabere și competiții sportive la nivel național și regional pentru tinerii cu dizabilități locomotorii, respectiv pentru cei cu dizabilități intelectuale.

Proiectul va fi lansat marți, 24 martie, la Școala Gimnazială Numărul 1 din Sibiu, începând cu ora 13.00, unde va fi organizată și o demonstrație sportivă de baschet în scaun rulant. La eveniment vor participa și autorități locale, specialiști în domeniul dizabilității și utilizatori de scaune rulante.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Stiri cu si despre ONG #40840

Peste 270.000 de dolari pentru organizatiile neguvernamentale mici

Un nou apel pentru propuneri de proiecte de implicare in comunitate este deschis, incepand din 15 mai. Fondul pentru Inovare Civica, programul de finantare al Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC), pune la dispozitie organizatiilor neguvernamentale peste 270.000 de dolari, prin granturi in valoare de aproximativ 15.000 de dolari. Incepand cu 2015, programul se va derula in parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF), ce se alatura FDSC intr-un efort de a incuraja comunitatile sa isi contureze propriile modele de dezvoltare si implicare civica.



Fondul pentru Inovare Civica sprijina ideile inovatoare, ce aduc o crestere in participarea activa a cetatenilor la dezvoltarea comunitatii. Prin intermediul programului sunt finantate initiative in domenii precum: mobilizarea si responsabilizarea cetatenilor, actiuni de advocacy si monitorizare a institutiilor/autoritatilor publice si educatie civica si implicarea copiilor si tinerilor in viata comunitatii.

Fondul pentru Inovare Civica sprijina ideile inovatoare prin care este incurajata participarea activa a cetatenilor. Prin intermediul programului sunt finantate initiative in domenii precum: mobilizarea si responsabilizarea cetatenilor, actiuni de advocacy si monitorizare a institutiilor/autoritatilor publice si educatie civica si implicarea copiilor si tinerilor in viata comunitatii.

Pentru depunerea cererilor de finantare sunt eligibile organizatiile neguvernamentale, infiintate pe teritoriul Romaniei. Mai multe informatii despre eligibilitate si parteneri se regasesc in Ghidul Solicitantului, disponibil aici.

Organizatiile interesate, sunt invitate sa depuna scrisorile de intentie online prin platforma dedicata - www.finantare.fdsc.ro . Termenul limita de depunere a acestora este 03 iulie 2015, ora 16.00.

Una dintre cele mai serioase probleme intampinate de societatea civila din Romania este lipsa fondurilor. Buna parte dintre organizatiile societatii civile se confrunta cu dificultati in accesarea fondurilor structurale, gestionarea acestora fiind in continuare dificila. In acest context, Fondul pentru Inovare Civica este considerat un fond "de tranzitie" pentru organizatiile mici, prin care acestea dobandesc experienta necesara pentru gestionarea de proiecte cu bugete si proceduri complexe. Programul se adreseaza in anii urmatori, cu precadere, organizatiilor mici, ce lucreaza la "firul ierbii", si al caror buget nu depaseste 60.000 $/ an.

Programul se afla in al patrulea an de implementare. Pana in prezent, aproximativ 80 de initiative civice au fost finantate prin intermediul acestuia. Inca de la inceput, programul a fost sustinut exclusiv de donatori privati, precum Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe sau donatori din Romania reprezentati in special de sectorul de afaceri, prin companii responsabile social ca OMV PETROM si Raiffeisen Bank.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Stiri cu si despre ONG #45503

Impactul negativ al Ordonanței 3/2017 asupra organizațiilor neguvernamentale din România

Sigla-ARC-lung.jpg


Asociatia pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Asociația Dăruiește Viață, Fundația HOSPICE Casa Speranței, Asociația MagiCAMP, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Fundația Hope and Homes for Children, organizează o conferință de presă pentru a atrage atenția opiniei publice asupra impactului negativ al Ordonanței 3/2017 asupra organizațiilor neguvernamentale din România și mai ales asupra beneficiarilor pe care acestea îi servesc.

În cadrul conferinței vor fi prezentate date statistice furnizate de ANAF cu privire la gradul de utilizare a facilității fiscale, fondurile direcționate și evoluția acestora; impactul estimat al schimbărilor legislative și va fi propus un mecanism prin care și firmele impozitate pe venit să beneficieze de o facilitate fiscală similară.

Organizațiile participante vor arăta ce impact au pentru ele aceste schimbări. La conferință vor fi prezenți și beneficiari direcți ai organizațiilor participante.

Organizatorii propun Ministerului Finanțelor Publice un mecanism alternativ prin care microîntreprinderile cu cifra de afaceri între €100.000 la €500.000 pot face sponsorizări către ONG-uri: direcționarea a până la 20% din impozitul pe venit.

“Pe data de 11 octombrie am trimis către Ministerul Finanțelor Publice o petiție pe această temă, însoțită de câteva întrebări. Termenul pentru a primi un răspuns este 1 noiembrie”, menționează organizatorii într-un comunicat.

Peste 80% dintre companiile cu profit din România nu vor mai putea face sponsorizări deductibile!
În România funcționează din 1994 Legea Sponsorizării, un mecanism a cărui filozofie este că statul înțelege că există nevoi la nivelul comunităților pe care nu poate ajunge să le rezolve suficient de bine sau de rapid. De aceea a permis companiilor care au profit să poată direcționa o parte din impozitul pe profit datorat statului către proiecte cu impact în societate.

Conform Legii Sponsorizării și Codului Fiscal, societățile comerciale plătitoare de impozit pe profit pot direcționa, sub formă de sponsorizare, până la 20% din impozitul pe profit către organizații din anumite domenii printre care și organizațiile neguvernamentale. Dacă valoarea sponsorizării nu depășește 0,5% din cifra de afaceri întreaga sumă a sponsorizării se deduce din impozitul pe profit de plată. Este modalitatea prin care firmele din România pot sprijini fără niciun cost sectorul neguvernamental.

Conform datelor de la ANAF, în 2016 din cele 119.594 de companii plătitoare de impozit pe profit, o treime au folosit facilitatea fiscală, direcționând peste 270 de milioane de Euro către organizațiile eligibile.

Din păcate însă, ordonanța 3/2017 pentru modificarea Codului Fiscal, prin care limita maximă a cifrei de afaceri care definește microîntreprinderile a fost crescută de la €100.000 la €500.000, a redus dramatic numărul de societăți comerciale care beneficiază de această facilitate fiscală. Au fost afectate aproape 50.000 din firmele care anterior erau eligibile, conform unei estimări facute de Asociația pentru Relații Comunitare pe baza datelor disponibile pentru anul fiscal 2016. Acestea avuseseră un potențial de sponsorizare de aproape 40 milioane de Euro.

Având în vedere și anunțul Ministerului Finanțelor Publice din 26.10.2017 despre schimbarea termenilor de impozitare pentru companii cu cifra de afaceri până la 1 milion de Euro, scenariile legate de finanțarea proiectelor cu mii de beneficiari copii, bătrâni, persoane cu dizabilități și alte grupuri vulnerabile capătă proporții dramatice.

Aceste schimbări vor afecta cel mai mult organizațiile de dimensiuni mai mici, din localități mai mici, care nu pot accesa finanțările marilor corporații sau fondurile publice și care depind tocmai de sponsorizările pe care le pot obține de la agenții economici locali, în marea lor majoritate microîntreprinderi.

Aceste măsuri generează un mediu neechitabil pentru micii întreprinzatori care pentru un comportament identic nu beneficiază de același facilități fiscale ca societățile comerciale impozitate pe baza profitului. În plus credem că micii întreprinzători sunt cei care au nevoie și mai mult ca aceste comportamente de solidaritate și implicare socială să fie încurajate.

Schimbările generate de Ordonanta 3/2017, vin în contextul în care condițiile facilității fiscale tocmai fuseseră îmbunătățite începând cu 1 ianuarie 2016, modificând procentul de direcționare din cifra de afaceri de la 0,3% la 0,5%, cu obiectivul de a crește fondurile care pot fi direcționate.

Sunteți invitați să participați la conferința de presă care va avea loc pe 2 noiembrie începând cu ora 10:00, la sediul Romanian American Foundation, Str. Gina Patrichi nr. 6.

Pentru mai multe detalii și pentru a confirma participarea la conferință puteți contacta organizatorii la 037 1310734 sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5918
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Stiri cu si despre ONG #45617

]OG26 scoate în afara priorităților naționale drepturile copilului


Organizația Salvați Copiii își exprimă profunda îngrijorare cu privire la conținutul Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și face, astfel, un apel public la parlamentari, pentru a nu susține acest proiect de lege, care aduce grave deservicii protejării drepturilor copilului în România. În acest sens, organizația a decis transmiterea unui punct de vedere către Președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și Președintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, din cadrul Camerei Deputaților, considerând că noul cadrul legal propus cu privire la recunoașterea statutului de utilitate publică constituie un regres legislativ și instituțional, deoarece:

Drepturile copilului, ca parte a domeniul larg al drepturilor omului, nu reprezintă, pentru inițiatorii proiectului de lege, un domeniu de activitate de luat în considerare.

Împărțirea domeniilor de activitate, pe o scară a importanței definită procentual, este neclară și nu oferă elementele necesare punerii ei în practică de către autorități. În plus, renunțarea la includerea drepturilor copilului, ca domeniu distinct, arată o lipsă a preocupării pentru activitățile de promovare și apărare a intereselor copilului. Deși întreaga legislație a României gravitează în jurul principiului interesului superior al copilului, copiii și tinerii bucurându-se, conform art. 49 alin. (1) al Constituției României, ”de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”, și în contextul numirii în curând a unui Avocat al Copilului, proiectul de lege nu are în vedere concretizarea acestei norme constituționale. Conform principiilor de drept, orice reglementare adoptată cu consecințe asupra domeniului respectării şi promovării drepturilor copilului ”se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.” Nerespectarea acestei condiții atrage după sine o potențială invocare a neconstituționalității legii de modificare propuse.

De asemenea, în Expunerea de motive nu se regăsesc explicații cu privire la modul în care a fost stabilit algoritmul procentual și ce argumente sociologice s-au utilizat când, de pildă, domeniul educației este văzut ca fiind mai puțin important decât cel al serviciilor sociale.

Orice limitare a libertății de exprimare și de acțiune a organizațiilor independente, în special cu privire la respectarea drepturilor copilului (incluse în domeniul larg al drepturilor omului), reprezintă o amenințare la adresa valorilor democratice și o încălcare a Convenției ONU privind drepturile copilului și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Propunerea de a condiționa obținerea statutului de utilitate publică de abținerea de la desfășurarea de activități politice ”de orice fel” are drept scop blocarea oricăror demersuri ori mesaje adresate partidelor sau candidaților al căror program politic ori declarații publice s-ar putea afla în contradicție cu principiile și valorile specifice domeniilor de activitate ale organizațiilor neguvernamentale. Un exemplu de efect nedorit, dar inevitabil în contextul social al intervențiilor Salvați Copiii, organizație de utilitate publică, ar putea fi interdicția de a comunica public nemulțumirile noastre cu privire la programul politic al unui partid care ignoră problemele sistemului educațional (abandon școlar, subfinanțare, infrastructură de risc pentru viața și sănătatea elevilor, segregare, lipsa calității educației etc.) sau care se opune fățiș creșterii alocărilor bugetare pentru educația, sănătatea ori protecția socială a copiilor. S-ar ajunge la un paradox în care unei organizații de utilitate publică i se ridică acest statut ca urmare a susținerii unei cauze de o reală utilitate publică ignorată ori combătută de un partid sau om politic.



Termenul de cinci ani impus organizațiilor neguvernamentale pentru reînnoirea statutului de utilitate publică este vădit redundant


Prin art. 391 al OG 26/2000, cererea de recunoaștere a unei asociații ori fundații ca fiind de utilitate publică trebuie însoțită de o serie de documente și căi de informare cu privire la oportunitatea acordării acestui statut. De asemenea, art. 41 în vigoare stabilește în sarcina asociației/fundației obligația „de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale” și ”obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.”

Citește și poziția coagulată a peste 70 de ONG-uri și Federații

Există, deci, un control anual pe care autoritățile publice îl aplică, nejustificându-se acordarea periodică a acestui statut. În aceste condiții, este limpede că obligația de reînnoire a statutului la fiecare 5 ani își pierde rațiunea juridică.

Stabilirea unui regim discriminatoriu de control financiar pentru organizațiile neguvernamentale, prin stabilirea obligației de a publica, semestrial, în Monitorul Oficial al României, declarația de venituri și cheltuieli pentru semestrul precedent.

În prezent, legea obligă organizațiile neguvernamentale de utilitate publică să publice anual, cu resurse proprii, situația lor financiară. Măsura prin care se cere publicarea semestrială a declarației de venituri și cheltuieli nu este și nu poate fi motivată de un interes de asigurare a transparenței financiare, dacă luăm în considerare faptul că pentru instituțiile publice și nici pentru celelalte entități de drept privat nu există această obligație. Reglementările propuse nu vor îndeplini nicio funcție socială reală, fiind de altfel imposibil de implementat din punct de vedere practic, având în vedere multitudinea formelor de control și de raportare financiară stabilite de instituțiile finanțatoare, naționale și europene (anuale și periodice, interne și externe, preventive și postoperatorii etc.) ce se vor suprapune noii obligații semestriale.

„Excesul de raportare financiară, în condițiile unui sprijin redus pentru organizațiile neguvernamentale din partea autoritățile publice, nu poate conduce la dezvoltarea mediului asociativ din România, dimpotrivă va conduce la restrângerea capacității de monitorizare independentă și dezinteresată a acțiunilor ori inacțiunilor instituțiilor publice”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Stiri cu si despre ONG #45618

Se pregătesc alte modificări pentru Legea ONG-urilor

Ministerul Consultării Publice, condul de Gabriel Petrea, va iniţia un proiect de lege care va modifica în totalitate Legea ONG-urilor. Ministrul a specificat că proiectul anterior, care a stârnit numeroase reacții din partea societății civile organizate și care este în acest moment în dezbatere în Parlament, este restrictiv și nu este susținut de către Guvern.

„Guvernul a dat punct de vedere negativ la acest proiect de lege. Există în momentul de faţă la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social un proiect de act normativ care modifică în totalitate OUG 26/2000. Aceste modificări vin în urma discuţiilor pe care le-am avut cu ONG-urile şi sunt menite să debirocratizeze foarte mult situaţia actuală, în condiţiile în care legea care guvernează acum asociaţiile şi fundaţiile este din 2000. Noi aducem modificări în multe capitole din lege, nu doar în ceea ce priveşte transparetizarea activităţii acestora. Şi noi suntem de părere că o transparentizare a activităţii ONG-urilor e necesară, dar ea trebuie făcută la fel cum e pentru toate celelalte entităţi juridice din România, şi nu (trebuie, n.r.) o îngrădire a activităţii acestora”, a spus Petrea, făcând astfel o paralelă între proiectul lui Nicolae şi Pleşoianu şi cel pe care intenţionează ministerul Consultării publice să-l lanseze.

„Practic (proiectul ministerului) se îndreaptă către o transparentizare mai lejeră. (...) Noi nu am fost de acord cu forma iniţială care îngrădea foarte mult activitatea ONG-urilor”, a completat acesta.

Proiectul ministerului va fi lansat în dezbatere publică în maximum două săptămâni.

„Propunerile pe care le vom face nu vor atinge sub nicio formă desfăşurarea efectivă a activităţii ONG-urilor. Şi pe zona de utilitate publică avem amendamente şi modificări pentru că în momentul de faţă nu avem procedură de retragere a utilităţii publice, de monitorizare. Cred că e necesar să avem monitorizare pe utilitate publică, să vedem dacă scopul pentru care s-a cerut utilitatea publică e îndeplinit, să fie pe perioadă determinată”, a mai spus Petrea.

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae care schimbă condiţiile de funcţionare a ONG-urilor, după ce aceasta nu a mai fost dezbătută din lipsă de cvorum. Proiectul va ajunge, astfel, în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Află aici opinia a peste 70 de organizații.

Proiectul a fost depus la Parlament, pe 21 martie, de către deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, şi de senatorul social-democrat, Şerban Nicolae. În expunerea de motive se precizează ca necesară creşterea gradului de transparenţă şi se propune obligaţia ca ONG-urile să publice semestrial o declaraţie detaliată de venituri şi cheltuieli, relatează Mediafax.

„Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile au obligaţia de a publica semestrial până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, în Monitorul Oficial prtea a IV-a, declaraţiile de venituri şi cheltuieli pentru semestrul precedent. În declaraţia publicată se menţionează distinct, pentru fiecare venit în parte, persoana sau activitatea, după caz, care a generat venitul respectiv, precum şi valoarea acestuia. Nepublicarea declaraţiei atrage de drept suspendarea activităţii asociaţiei pentru 30 de zile. Dacă în acest termen declaraţia nu se publică, asociaţia, fundaţia sau federaţia îşi încetează activitatea de îndată”, se arată în textul normativ.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Stiri cu si despre ONG #45621

P.S.D+ ALDE devin din ce in ce mai penibili si toxici.

Cum poate fi adeverit un apel telefonic cu o donatie de 2 euro ?! Sunt zeci sau sute de mii de astfel de sms.

Noaptea mintii o au aceste autoritati. :( :( :(
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5918
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .