Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Premiile Nobel

Rasp: Premiile Nobel #39490

Premiul Nobel pentru cercetătorul de origine română Stefan Hell

NOBEL 2014. Premiul Nobel pentru chimie, CÂŞTIGAT DE UN CERCETĂTOR DE ORIGINE ROMÂNĂ - Stefan W. Hell

Premiul Nobel pentru chimie pe 2014 a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, a anunţat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii prestigioase.



Premiul Nobel pentru chimie pe 2014 a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, a anunţat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii prestigioase. Cei trei cercetători au fost recompensaţi pentru "dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie".

Stefan W. Hell s-a născut pe 23 decembrie 1962, în Arad şi este membru de onoare al Academiei Române din anul 2012. Este unul dintre directorii Institutului pentru Chimie Biofizică Max Plack din Gottingen, Germania şi director al Centrului german pentru cercetări contra cancerului din Heidelberg. Stefan W. Hell a studiat la Universitatea din Heidelberg, Germania, în 1981. Tot acolo, Stefan Hell a obţinut şi doctoratul în fizică, în 1990, cu o lucrare coordonată de fizicianul Siegfried Hunklinger.

Potrivit site-ului nobelprize.org, Stefan W. Hell este cetăţean german şi a absolvit cursurile Universităţii Heidelberg (Germania) în 1990. Stefan Hell a plecat în Germania în 1978, după primul an de liceu, urmat în Timişoara, stabilindu-se împreună cu părinţii la Ludwigshafen.

În perioada 1991-1993, Hell a colaborat cu Laboratorul European de Biologie Moleculară din Heidelberg, unde a reuşit să demonstreze principiile microscopiei 4Pi, patentată de el. Timp de trei ani, între 1993 şi 1996, a coordonat un grup din cadrul Universităţii din Turku, Finlanda, în departamentul de Fizică Medicală. O altă realizare importantă a lui Stefan Hell este şi înfiinţarea departamentului de Nanobiofotonică.

Pentru realizările sale din întreaga carieră, Stefan Hell a primit Deutscher Zukunftspreis ( un premiu pentru inovaţia germană), în noiembrie 2006, alături de multe alte premii la nivel internaţional. Printre acestea se numără şi premiul Carl Zeiss Research (2002), premiul Julius Springer Award for Applied Physics (2007), premiul Leibniz (2008) şi premiul Lower Saxony State (2008).

Stefan W. Hell a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de "golire prin emisie stimulată" (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.


Acum, Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner au fost recompensaţi pentru "dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie".

Vreme îndelungată, microscopia optică s-a lovit de o presupusă limitare: neputinţa de a obţine o rezoluţie mai bună de jumătate din lungimea de undă a luminii. Cu ajutorul moleculelor fluorescente, cei trei laureaţi ai Nobelului pentru chimie din 2014 au reuşit să depăşească, cu inventivitate, această limitare. Cercetările lor au spart barierele şi au adus microscopia în universul nanodimensiunilor.

În cadrul acestei discipline, care a devenit de atunci "nanoscopie", oamenii de ştiinţă vizualizează drumurile urmate de molecule individuale în interiorul unor celule vii. Ei pot să vadă, de asemenea, felul în care moleculele creează sinapse între celulele nervoase din creier, dar şi să urmărească proteinele implicate în maladiile Parkinson, Alzheimer şi Huntington, pe măsură ce ele se acumulează şi formează depozite celulare. Graţie nanoscopiei, cercetătorii pot să urmărească proteine individuale în ovule fertilizate, pe măsură ce acestea se divid şi se dezvoltă în embrioni.

Pentru mult timp, nimeni nu a putut să spună dacă oamenii de ştiinţă vor putea să studieze celulele vii în cele mai mici detalii ale lor. În 1873, specialistul în microscopie Ernst Abbe a formulat o limită fizică pentru rezoluţia maximă a microscopiei optice tradiţionale, spunând că aceasta nu va putea niciodată să devină mai bună de 0,2 micrometri. Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru chimie pe 2014 pentru faptul că au depăşit această limită. Graţie cercetărilor lor, microscopul optic a putut să pătrundă în universul nanometric.

Două principii separate au fost premiate. Unul stabileşte metoda "golire prin emisie stimulată" (STED/ stimulated emission depletion), concepută de Stefan W. Hell în anul 2000. Două raze laser sunt folosite. Una stimulează moleculele fluorescente şi le face să strălucească, iar cealaltă anulează toate fluorescenţele, cu excepţia celor al căror volum este nanometric. Prin scanarea mostrelor analizate, nanometru cu nanometru, se obţine o imagine cu o rezoluţie mai bună decât limita formulată de Ernst Abbe.

Eric Betzig şi William Moerner, lucrând separat, au pus bazele celei de-a doua metode, "microscopia monomoleculară" ("single-molecule microscopy"). Această metodă se bazează pe posibilitatea de a porni şi de a opri fluorescenţa unor molecule individuale. Oamenii de ştiinţă scanează aceeaşi arie de mai multe ori, permiţând doar unui număr mic de molecule amestecate să strălucească de fiecare dată. Prin suprapunerea acestor imagini se obţine o imagine cu o super-rezoluţie la nivel nanomolecular. În 2006, Eric Betzig a folosit această metodă pentru prima dată. În prezent, nanoscopia este utilizată pe plan mondial, iar oamenii de ştiinţă descoperă cu ajutorul ei, aproape în fiecare zi, aplicaţii benefice pentru întreaga omenire.

NOBEL 2014. Calendarul următoarelor zile

În 2013, premiul Nobel pentru chimie a revenit cercetătorilor Martin Karplus, Michael Levitt şi Arieh Warshel, pentru dezvoltarea modelelor multiscalare aplicabile în cazul sistemelor chimice complexe.

Sezonul Nobel din 2014 a debutat luni, când cercetătorii John O'Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser au fost recompensaţi cu premiul pentru medicină, pentru descoperirea celulelor care alcătuiesc sistemul de poziţionare din creier, supranumit "GPS-ul intern".

Marţi, cercetătorii japonezi Isamu Akasaki şi Hiroshi Amano şi american de origine japoneză Shuji Nakamura au câştigat premiul Nobel pentru fizică, pentru inventarea diodelor electroluminiscente (LED) cu lumină albastră.

Premiul Nobel pentru literatură va fi atribuit joi.

Câştigătorul premiului Nobel pentru pace - singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel - va fi anunţat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #41617

Preşedintele Klaus Iohannis îl decorează pe cercetătorul Stefan Hell, laureat al premiului Nobel


Preşedintele Klaus Iohannis îl va decora vineri pe cercetătorul de origine română Stefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie pe anul 2014, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni.

Tot vineri, cercetătorul de origine română Stefan Hell va fi decorat, în numele Regelui Mihai I, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura vineri 4 SEPTEMBRIE''15 , de la ora 19.00, la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

Ceremonia de decorare de la Palatul Elisabeta va fi urmată de un dineu, în Sufrageria Mare, oferit în onoarea savantului, în numele Regelui Mihai, de către Principesa Margareta şi Principele Radu. La ceremonie vor lua parte preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, reprezentanţi ai Academiei, precum şi personalităţi de prestigiu ale comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Profesorul Stefan Hell s-a născut la Arad în anul 1962 şi a emigrat alături de familia sa în Republica Federală Germania, în anul 1978. A obţinut licenţa şi diploma de doctor în chimie la Universitatea din Heidelberg. În prezent, este cercetător la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen şi la Centrul German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg.

De asemenea, Stefan Hell este profesor universitar de fizică experimentală la Universitatea din Göttingen şi profesor asociat de fizică la Universitatea din Heidelberg.

În 2014, alături de Eric Betzig şi William E. Moerner, Hell a primit premierul Nobel pentru "dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie".

Concret, Stefan Hell a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de "golire prin emisie stimulată" (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #41894

Premiul Nobel in Medicina, castigat de cercetatorii William C. Campbell, Satoshi Omura si Youyou Tu



Premiul Nobel pentru medicina 2015 a fost acordat luni irlandezului William Campbell, japonezului Satoshi Omura si chinezoaicei Youyou Tu, pentru descoperirea de tratamente impotriva infectiilor parazitare si a malariei, scrie AFP.

William Campbell si Satoshi Omura au fost recompensati pentru "munca lor la un nou tratament impotriva infectiilor cauzate de viermi" in timp ce Youyou Tu este premiata pentru "descoperirile sale privind o noua terapie impotriva paludismului", a precizat juriul Nobel.

"William C. Campbell si Satoshi Omura au descoperit un nou medicament Avermectin, ale carui derivate au redus radical prevalenta oncocercozei si a elefantiazisului, demonstrand totodata eficienta impotriva unui numar din ce in ce mai mre de boli parazitare", a explicat juriul.

Tu Youyou, 84 de ani, a descoperit un tratament deosebit de eficient impotriva malariei gratie unui extract din planta Artemisia annua.

Este a 12-a femeie care a primit Nobelul pentru medicina, de la crearea premiului, in 1901.

Acest premiu deschide sezonul premiilor Nobel 2015. Marti va fi acordat premiul pentru fizica, miercuri pentru chimie, joi pentru literatura si vineri cel pentru pace. Sezonul se inchide in 12 octombrie cu premiul pentru economie.

Fiecare premiu Nobel este in valoare de 8 milioane de coroane suedeze (aproape 855.000 euro), care se impart intre laureati, daca sunt mai multi.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #41905

Premiul Nobel pentru FIZICĂ, obţinut de cercetătorii Takaaki Kajita şi Arthur B. McDonald

Cercetătorii Takaaki Kajita şi Arthur B. McDonald au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2015, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

nobel-fizica-captura.jpg



Cercetătorii japonez Takaaki Kajita şi canadian Arthur B. McDonald au primit premiul Nobel pentru fizică pentru contribuţiile lor semnificative în ceea ce priveşte experimentele care au demonstrat că particulele neutrino îşi modifică identităţile, metamorfoză care implică faptul că acestea au masă.

Potrivit Comitetului Nobel, această descoperire a schimbat felul în care oamenii înţeleg procesele ce au loc la cele mai mici niveluri ale materiei şi care se pot dovedi cruciale pentru înţelegerea Universului.

La începutul anilor 2000, Takaaki Kajita a anunţat că a descoperit faptul că particulele neutrino din atmosferă îşi schimbă identităţile - alternând între două forme - în drumul lor către detectorul Super-Kamiokande din Japonia.

Între timp, mai mulţi cercetători din Canada, coordonaţi de Arthur B. McDonald, au demonstrat că particulele neutrino provenind de la Soare nu dispar în drumul lor spre Pământ. În schimb, ele au fost captate sub o altă identitate atunci când au ajuns la Observatorul Sudbury pentru Particule Neutrino.


premiul-nobel-medalie-604-afp.jpg



Pentru fizica particulelor, aceasta a fost o descoperire istorică. Modelul Standard din fizica particulelor, ce explică funcţionarea materiei la cele mai mici niveluri ale sale, s-a dovedit unul de succes, rezistând în faţa tuturor provocărilor experimentale de a-i descifra natura, realizate în ultimii 20 de ani. Totuşi, întrucât acest model necesită ca particulele neutrino să nu aibă masă, noile observaţii au arătat în mod clar că Modelul Standard nu reprezintă teoria completă a constituenţilor fundamentali ai Universului.

Descoperirea recompensată cu premiul Nobel pentru fizică în acest an oferă oamenilor de ştiinţă o privire mult mai pătrunzătoare în universul ascuns al particulelor neutrino. După fotoni, particulele ce alcătuiesc lumina, particulele neutrino sunt cele mai numeroase din întregul Cosmos. Pământul este constant "bombardat" cu particule neutrino.

Multe particule neutrino sunt create în reacţiile ce au loc între radiaţia cosmică şi atmosfera Pământului. Celelalte sunt produse în reacţiile nucleare din centrul Soarelui. Mii de miliarde de particule neutrino trec prin corpurile noastre în fiecare secundă. Aproape nimic nu poate să le oprească trecerea: neutrinii sunt cele mai eluzive particule elementare din natură.

În prezent, experimentele continuă şi o intensă activitate de cercetare ştiinţifică are loc în multe laboratoare ale lumii, cu scopul de a capta particule neutrino şi de a le examina proprietăţile. Noi descoperiri ce vizează cele mai ascunse secrete ale lor sunt aşteptate să fie anunţate în curând şi vor schimba felul în care oamenii înţeleg în prezent istoria, structura şi soarta Universului.

Takaaki Kajita s-a născut în 1959, în localitatea Higashimatsuyama din Japonia, şi a obţinut doctoratul în 1986, la Universitatea din Tokyo. În prezent, cercetătorul nipon este director al Institutului de Cercetări în domeniul Radiaţiei Cosmice din Tokyo şi profesor la Universitatea Kashiwa din Tokyo.

Arhur B. McDonald, născut în 1943, în localitatea Sydny din Canada, a obţinut doctoratul în 1969, la California Institute of Technology din Pasadena, California. Savantul canadian este în prezent profesor emerit la Universitatea Queen's din Kingston, Canada.

Anul trecut, premiul Nobel pentru fizică le-a fost atribuit cercetătorilor japonezi Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura, pentru "inventarea diodelor cu emisie de lumină albastră care au permis dezvoltarea unor surse de lumină albă, puternice şi economice", potrivit motivaţiei Academiei suedeze.

Sezonul Nobel a debutat luni, când cercetătorii William C. Campbell, Satoshi Ōmura şi Youyou Tu au fost recompensaţi cu premiul pentru medicină pe 2015. William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia) au primit acest prestigios premiu pentru descoperirile privind o nouă terapie împotriva infecţiilor cauzate de viermi cilindrici, în timp ce Youyou Tu (China) a fost premiată pentru descoperirile ei privind o nouă terapie împotriva malariei.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #41911

Premiul Nobel pentru Chimie, acordat suedezului Tomas Lindahl, americanului Paul Modrich si turco-americanului Aziz Sancar, pentru cercetari privind legatura dintre refacerea ADN si tratarea cancerului



Comitetul Nobel de la Stockholm a anuntat, miercuri, castigatorii Premiului Nobel pentru Chimie. Cei care impart premiul sunt suedezul Tomas Lindahl, americanul Paul Modrich si turco-americanul Aziz Sancar.

Conform site-ului evenimentului, cei trei au fost recompensati pentru studiile lor privind "mecanismele celulare de reparare a ADN-ului".

Cercetarile celor trei au oferit informatii fundamentale despre modul in care functioneaza celulele vii si au fost utilizate inclusiv pentru dezvoltarea unor noi tratamente impotriva cancerului.

Cei trei au descifrat inclusiv felul in care functioneaza sistemele de reparare ale ADN-ului. Aceste sisteme au grija sa repare in mod constant ADN-ul dupa nenumaratele diviziuni celulare care au loc, anuland "defectele" ce pot aparea.

Anul acesta, printre favoriti se aflau si doua femei, Emmanuelle Charpentier, din Germania, si Jennifer Doudna, din SUA. Cu sanse de castig erau cotati si John Goodenough si Stanley Wittingham, ambii din SUA.

Anul trecut, printre castigatorii Premiului Nobel in Chimie s-a aflat si fizicianul german originar din Romania Stefan Hell, acesta fiind recompensat pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezolutie.

Printre castigatorii Premiului Nobel pentru Chimie se afla si Marie Curie, in 1911.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Premiile Nobel #41928

Scriitoarea Svetlana Alexievici (Belarus) - premiul Nobel pentru Literatura 2015

Scriitoarea si ziarista Svetlana Alexievici, din Belarus, a primit premiul Nobel pentru Literatura, pentru opera sa "polifonica, memorial al suferintei si curajului in epoca noastra", potrivit juriului, anunta site-ul evenimentului.



Svetlana Alexievici are 67 de ani si s-a nascut in URSS. "Tocmai am vorbit cu ea. A zis un singur cuvant: Fantastic!", a declarat la televiziunea publica SVT secretara permanenta a Academiei suedeze, Sara Danius.

"Este un mare scriitor care a gasit noi cai in literatura", a adaugat Sara Danius.

Favorita de mai multi ani, Svetlana Alexievici este autoarea unor carti impresionante despre catastrofa de la Cerbnobil sau razboiul din Afganistan, interzise in tara sa, care nu ii iarta portretul unui "homo sovieticus" incapabil sa fie liber.

Opera sa, compusa pe baza unor multiple marturii culese cu rabdare, este tradusa in mai multe limbi si publicata in toata lumea.

In 2013, a primit prestigiosul premiu german pentru Pace la salonul cartii din Frankfurt.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #43938

Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură

(fișă biografică)

La 13 octombrie 2016, celebrul muzician american Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane".

imageResize-41.jpg

Marele muzician Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman), în vârstă de 75 de ani, s-a născut în Duluth, Minnesota, SUA, la 24 mai 1941. A crescut în Hibbing, Minnesota, de la vârsta de 6 ani. A învățat să cânte la chitară și muzicuță, punând bazele unei trupe rock&roll numită Golden Chords, în perioada în care se afla în liceu, pe care l-a absolvit în 1959, după care a început să studieze arta la University of Minnesota din Minneapolis.

A început să cânte piese prin cafenele de când se afla încă în colegiu, sub numele Bob Dylan, luându-și numele de la poetul Dylan Thomas. Inspirat de Hank Williams și de Woody Guthrie, Dylan a început să asculte blues. A petrecut vara anului 1960 în Denver, unde l-a cunoscut pe cântărețul blues Jesse Fuller — cel care și-a pus amprenta asupra stilului componistic și de chitarist ale lui Dylan, potrivit site-ului www.bestmusic.ro.

Dylan a ajuns în New York în ianuarie 1961, impresionând comunitatea folk din Greenwich Village. A început să-l viziteze pe idolul său, Guthrie, când acesta se afla în spital. Tot atunci l-a întâlnit pe John Hammond (Columbia Records), care l-a ajutat să lanseze, în martie 1962, primul disc — o compilație de piese folk și blues. Un an mai târziu, a compus un număr impresionant de cântece, majoritatea cu mesaj politic. Unele dintre acestea au fost incluse pe al doilea disc — ''The Freewheelin Bob Dylan''. Albumul a avut un impact major asupra comunității folk din Statele Unite, mulți interpretând cover-uri după aceste melodii. Dintre aceștia, cei mai importanți au fost Peter, Paul & Mary, care au transformat melodia ''Blowin in the Wind'' într-un mare hit al anului 1963.

Inspirat de poeți, precum Arthur Rimbaud și John Keats, versurile sale au căpătat o caracteristică mai literară și evocativă. A început să își extindă granițele muzicale, adăugând mai mult blues și R&B pieselor sale. ''Another Side of Bob Dylan'' (vara lui 1964) reflecta toate aceste schimbări.

Turneul din 1965 a constituit principala sursă pentru documentarul ''Don't Look Back'' al lui D. A. Pennebaker. Dylan va capta atenția fanilor muzicii pop în vara aceluiași an, când single-ul ''Like a Rolling Stone'' a ocupat locul 2. Peste 100 de artiști au interpretat cover-uri după creațiile sale în anii '64 — '66, înregistrând, în 1966, peste 10 milioane de discuri vândute în întreaga lume, precizează bestmusic.ro.

În toamna anului 1965, Dylan angajează trupa Hawks, care realizase backing pentru Ronnie Hawkins. Hawks și-au schimbat numele în Band în 1968, devenind cea mai cunoscută trupă de backing a lui Dylan. La 29 iulie 1966, Dylan are un accident de motocicletă în apropierea casei sale din Woodstock, New York, suferind traume la nivelul vertebrelor gâtului. La câteva luni după accident, Dylan s-a retras împreună cu Band și au înregistrat câteva demo-uri, surprinzând prin versurile directe și sound-ul înclinat mai mult spre blues, heavy country și folk. Câteva dintre acestea au apărut în 1975, pe albumul dublu ''The Basement Tapes''.

Revenirea artistului, după perioada de recuperare în urma accidentului, în decembrie 1967, cu ''John Wesley Harding'', a fost o surpriză pentru public, piesa devenind un hit și ajungând pe locul 2 în SUA și pe prima poziție în Marea Britanie.

În 1972, începe cariera de actor, interpretând rolul lui Alias în ''Pat Garrett and Billy Kid'' (regia Sam Peckinpah — 1973). Tot el a compus și soundtrack-ul filmului, cuprinzând cântecul ''Knockin' on Heaven's Door'' — cel mai mare hit al său după ''Lay Lady Lay''. Soundtrack-ul a fost ultima lansare, pe care Dylan a avut-o în colaborare cu Columbia, ulterior semnând cu David Geffen (Asylum Records).

Albumul ''Blood on the Tracks'' (1975) a fost privit de critici ca o întoarcere la adevărata sa valoare, ajungând al doilea ''number one'' al său. Urmează megaturneul ''Rolling Thunder Revue'', în timpul căruia va lansa ''Desire''. Tot acum apare și piesa ''Hurricane''.

La sfârșitul lui 1978, Bob Dylan a declarat că s-a ''născut din nou'' creștin, lansând ulterior o serie de albume cu muzică religioasă. În 1983, a revenit cu înregistrarea ''Infidels'' — un succes major.

În anii '90, Dylan s-a împărțit între concertele live și pictură. În 1992, apare albumul ''Good As I Been to You'', o colecție de cântece tradiționale folk. Albumul ''Time Out of Mind'' (1997) a fost triplu premiat cu Grammy, la categoriile ''Albumul anului'', ''Cel mai bun album de folk contemporan'' și ''Cel mai bun vocalist rock''.

În anul 2000, a primit Polar Music Prize al Academiei Regale de Muzică a Suediei, premiu considerat ca fiind premiul Nobel în muzică. În același an, melodia sa "Things Have Changed", care apare pe coloana sonoră în filmul ''Wonder Boys'', va câștiga Globul de Aur și Oscarul pentru cea mai bună melodie, potrivit site-ului www.cinemarx.ro.

În 2003, participă ca scenarist, actor și autor al muzicii în lung-metrajul ''Masked and Anonymous''. Cântecul său, "He was a friend of mine", compus pentru Willie Nelson, va fi inclus de BSO în filmul "Brokeback Mountain". Doi ani mai târziu, în 2005, cu ocazia lansării documentarului lui Martin Scorsese, "No Direction Home", a apărut pe piață ''The Bootleg Series, Vol. 7'', care conține coloana sonoră și alte câteva melodii inedite.

Publicarea primului volum al memoriilor sale, ''Chronicles, Vol. 1'', a fost cartea cea mai vândută timp de 19 săptămâni în SUA. În august 2006, lansează ''Modern Times'', album cu 19 cântece noi care au ajuns în vârful topurilor în SUA și în numeroase țări din Europa.

În iunie 2007, Bob Dylan a primit Prince of Asturias Awards. La 1 octombrie, același an, Columbia Records a lansat ''Dylan'', un triplu album, unde sunt strânse cele mai bune melodii din întreaga sa carieră muzicală, precizează cinemarx.ro. La sfârșitul anului 2007, Dylan a înregistrat o versiune a melodiei "A Hard Rain's A-Gonna Fall".

Anul următor, Ace Records a lansat ''Theme Time Radio Hour With Your Host Bob Dylan'', un album cu 50 de piese. La 7 aprilie 2008, Bob Dylan a primit o mențiune specială a Pulitzer Prize Special Citations and Awards pentru profundul impact pe care l-a avut în muzică și în cultura nord americană, marcat prin compoziții lirice și cu o extraordinară putere poetică. În aceeași lună, Simon & Schuster confirma că Dylan lucrează la a doua parte a cărții ''Chronicles, Vol. 1'' și a cărei publicare va putea fi posibilă la sfârșitul anului, conform cinemarx.ro.

În 2009, Dylan a relansat ''Together Through Life'', care a intrat din start în topurile britanice și americane. În 2012, a lansat albumul al 35-lea din carieră, ''Tempest''. În același an, a primit Presidential Medal of Freedom, precizează www.britannica.com.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)

NOBEL 2016: Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #43983

Bob Dylan rupe tăcerea

Cântăreţul Bob Dylan a rupt în sfârşit tăcerea, la mai bine de două săptămâni de când a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură.

aGFzaD0yMTlmZmE1MGY3YTYzNzA0MmFjMjRlMWNmNmNhMTBmZA.thumb.jpg


Este o mare onoare, a declarat el, potrivit Academiei suedeze, care a reuşit în sfârşit să-l contacteze. „Premiul m-a lăsat fără cuvinte”, a mai spus artistul. Întrebat de The Daily Telegraph dacă va merge pe 10 decembrie să-şi ridice premiul, la banchetul organizat de Comitetul Nobel, cântăreţul a răspuns că va fi acolo cu siguranţă... dacă va putea!

La opt zile de la anunțarea premiului, un membru al Academiei l-a catalogat pe cântăreţ drept arogant şi nepoliticos pentru că nici măcar nu răspunde apelurilor repetate ale instituţiei care l-a premiat. În interviul pentru The Daily Telegraph, cântăreţul nu a dat nicio explicaţie pentru tăcerea sa de până acum.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #45232

NOBEL 2017: Trei cercetători americani au câștigat premiul Nobel pentru Medicină

Oamenii de știință americani Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash și Michael W. Young au câștigat, luni, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2017 pentru studiul lor privind mecanismele moleculare care controlează ritmul circadian, conform Comitetului Nobel de la Stockholm.

imageResize-113.jpg


Premiul Nobel pentru Medicină este primul anunțat din seria distincțiilor care sunt comunicate în fiecare an.

Anunțul de luni a fost făcut de un reprezentant al comitetului Nobel, la Institutul Karolinska din Stockholm, la ora locală 11.30 (12.30 ora României, n.r.).

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost atribuit pentru prima dată în 1901.

În 2016, cercetătorul japonez Yoshinori Ohsumi a fost recompensat pentru descoperirea mecanismelor de autofagie, un proces fundamental pentru descompunerea și reciclarea compușilor celulari inutili sau disfuncționali. Acest proces este implicat în mai multe maladii, inclusiv cancer și boli neurologice.

Următorii laureați ai premiilor Nobel, pentru fizică, chimie și pace vor fi anunțați în această săptămână, în zilele de marți, miercuri și vineri. Premiul Nobel pentru economie va fi atribuit săptămâna viitoare, pe 9 octombrie.

10021308-1015954857.jpg


Academia Suedeză a comunicat luni că premiul Nobel pentru Literatură, care este atribuit în mod tradițional într-o zi de joi, va fi anunțat tot în această săptămână, pe 5 octombrie.

Fundația Nobel a anunțat săptămâna trecută că recompensa financiară pe care o vor primi laureații de anul acesta va fi cu un milion de coroane suedeze mai mare față de suma de anul trecut. Astfel, fiecare premiu Nobel din 2017 va fi însoțit de un cec de 9 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Potrivit tradiției, premiile Nobel vor fi înmânate ca în fiecare an în timpul unui banchet oficial ce va avea loc pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

AGERPRES/(AS — autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #45255

Premiul Nobel pentru Pace 2017, decernat Campaniei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Nucleare (ICAN)

Organizaţie non-guvernamentală Campania Internaţională pentru Interzicerea Armelor Nucleare (International Campaign to Abolish Nuclear Weapons, ICAN) a primit, vineri, 6 octombrie, Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2017, a anunţat Comitetul Nobel Norvegian.

nobel.jpg


Comitetul a transmis că premiul a fost acordat ICAN "pentru munca depusă cu rolul de a atrage atenţia cu privire la consecinţele umanitare catastrofale ale folosirii armelor nucleare şi pentru eforturile extraordinare de a reuşi să obţină interzicerea acestor arme prin intermediul tratatatelor".

Potrivit propriei descrieri, ICAN este o coaliţie care reuneşte organizaţii non-guvernamentale din peste 100 de ţări, fiind în mod oficial lansată anul 2007.

Pe data de 7 iulie, 122 de state din întreaga lume au adoptat Tratatul ONU privind Interzicerea Armelor Nucleare, însă ţările care deja deţin arme atomice, inclusiv SUA, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa, au refuzat să participe la discuţii.

"Este o mare onoare să primim Premiul Nobel pentru Pace 2017 drept recunoaştere pentru rolul nostru în realizarea Tratatul privind Interzicerea Armelor Nucleare", se afirmă într-un comunicat comunicat postat pe pagina de Facebook a ICAN.

"Este de asemenea un tribut pentru supravieţuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki - hibakusha (termen în limba japoneză prin care sunt desemnaţi supravieţuitorii atacurilor nucleare din al Doilea Război Mondial, n.red.) - şi victimelor testelor nucleare din întreaga lume, ale căror mărturii mistuitoare şi pledoarii pline de abnegaţie au jucat un rol major în obţinerea acestui acord istoric", a completat organizaţia.

Anul acesta, numărul candidaţilor propuşi pentru Premiul Nobel pentru Pace a atins cifra de 318, a anunţat Comitetul Nobel de la Oslo, instituţia care acordă distincţia.

Lista celor nominalizaţi este în mod oficial ţinută secret timp de 50 de ani, însă printre presupuşii nominalizaţi din acest an se numără Julian Assange, fondatorul WikiLeaks; actorul şi filantropul Leonardo DiCaprio; Papa Francisc; preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump; Mohammad Javad Zarif şi Federica Mogherini, negociatorii acordul nuclear între Iran şi marile puteri; activista saudită Raif Badawi; Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi sau Can Dündar, fostul editor şef al cotidianului turc Cumhuriyet.

Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2015 a fost atribuit preşedintelui columbian Juan Manuel Santos pentru contribuţia sa la rezolvarea conflictului civil din Columbia, unul dintre cele mai îndelungate războaie civile din epoca contemporană şi ultimul conflict armat de pe continentul american.

Premiile Nobel au început să fie decernate începând cu anul 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii.

Premiile au fost create după moartea industriaşului şi filantropului suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform dorinţelor sale din testament.

În testamentul său, acesta considera că premiul Nobel pentru Pace ar trebui să revină "aceluia care a acţionat cel mai mult sau cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace".

De-a lungul timpului, comitetul Nobel a lărgit acest concept pentru a premia artizanii unor acţiuni umanitare, apărători ai mediului înconjurător şi campioni ai luptei împotriva sărăciei.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #46575

A fost decernat premiul NOBEL pentru MEDICINĂ pe 2018. Doi cercetători, recompensaţi pentru descoperirile lor în terapia anticancer

Cercetătorii James P. Allison şi Tasuku Honjo au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2018, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

premiul-nobel-medalie-604-afp-2.jpg


Cei doi cercetători au fost recompensaţi pentru descoperirile lor în domeniul terapiei anticancer.

Descoperirile laureaţilor de anul acesta se bazează pe capacitatea sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase prin intermediul unor mecanisme ce au la bază nişte proteine.

Cancerul ucide milioane de persoane anual şi este una dintre marile provocări din medicină. Prin stimularea capacităţii sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase, cei doi laureaţi au impus noi principii în terapia anticancer, au spus reprezentanţii Comitetului Nobel.

Specialistul în imunologie american James P. Allison a studiat o proteină care funcţionează ca o frână în sistemul imunitar. Acesta a descoperit o metodă de a acţiona această proteină astfel încât să determine celulele imunitare să atace tumorile. Allison a dezvoltat conceptul într-un nou tratament anticancer.

Imunologul japonez Tasuku Honjo a primit premiul Nobel pentru medicină pe 2018 pentru descoperirea unei proteine din celulele sistemului imunitar care are funcţia de încetinire, dar cu un alt mecanism de acţiune. Terapiile bazate pe descoperirea sa s-au dovedit a fi foarte eficiente în lupta împotriva cancerului.

În vârstă de 70 de ani, James P. Allison este profesor şi preşedinte al departamentului de imunologie şi director executiv al platformei de imunoterapie la M. D. Anderson Cancer Center din Houston, dar şi director al consiliului ştiinţific al Cancer Research Institute din New York.

Tasuku Honjo, în vârstă de 76 de ani, este director general adjunct şi profesor la Institutul universitar pentru studii avansate din Kyoto şi profesor la Universitatea din Kyoto.

Anul trecut, premiul Nobel pentru medicină a fost acordat cercetătorilor Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young, "pentru descoperirile lor în ceea ce priveşte mecanismele moleculare care controlează ritmul circadian", potrivit comunicatului publicat pe site-ul nobelprize.org.
Între premiul Nobel pentru medicină, anunţat luni, şi cel pentru pace, de vineri, vor fi cunoscute numele câştigătorilor din domeniile fizică, marţi, şi chimie, miercuri. Premiul Nobel pentru economie va fi decernat pe 8 octombrie.

La începutul lunii mai, Academia Suedeză a anunţat că premiul Nobel pentru literatură va fi suspendat anul acesta, pe fondul scandalului sexual care a izbucnit în sânul secţiei ce decernează prestigioasa distincţie.

"Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâştiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunţat", a declarat la momentul respectiv Anders Olsson, secretarul permanent al instituţiei.

Acesta a mai spus că Academia Suedeză a acţionat astfel "din respect pentru precedenţii şi viitorii laureaţi ai premiilor pentru literatură, pentru Fundaţia Nobel şi public în general".

"Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat şi anunţat în acelaşi timp cu cel pe 2019", se mai arăta în comunicat.

Anul acesta, fiecare premiu Nobel vine cu un cec în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (870.000 de euro).

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #46581

NOBELUL PENTRU CHIMIE PE 2018: Premiul a fost primit de Frances H. Arnold, George P. Smith şi Gregory P. Winter

Cercetătorii Frances H. Arnold, George P. Smith şi Gregory P. Winter au primit premiul Nobel pentru chimie pe 2018, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

Cercetătoarea Frances H. Arnold a primit premiul Nobel pentru metoda sa de dezvoltare direcţionată a enzimelor, proteine care catalizează reacţiile chimice.

George P. Smith şi Gregory P. Winter au primit premiul Nobel pentru cercetările lor legate, printre altele, de bacteriofagi, virusuri care infectează bacterii şi care pot fi transformate în proteine noi. Prin metodele dezvoltate de aceştia se pot produce anticorpi care pot neutraliza toxinele, contraataca maladiile autoimune şi vindeca metastazele.

În vârstă de 62 de ani, Frances H. Arnold este inginer şi cercetător şi considerată un pionier în domeniul evoluţiei controlate, o metodă folosită pentru a crea sisteme biologice utile, inclusiv enzime, circuite de reglare genetică şi organisme. Este profesor la California Institute of Technology din SUA, unde studiază evoluţia şi aplicaţiile acesteia în ştiinţă, medicină, chimie şi energie.

Chimistul american George P. Smith este profesor la University of Missouri-Columbia, SUA, iar Gregory P. Winter, în vârstă de 67 de ani, este un biochimist britanic, profesor la Trinity College Cambridge, pionier în domeniul anticorpilor monoclonali terapeutici.

În istoria premiilor Nobel pentru chimie, doar patru femei au mai fost recompensate cu prestigioasa distincţie, Marie Curie (care a primit şi Nobel pentru fizică în 1903), în 1911, Irène Joliot-Curie (fiica lui Marie Curie şi soţia lui Frédéric Joliot), în 1935, Dorothy Crowfoot Hodgkin, în 1964, şi Ada Yonath, în 2009.

Anul trecut, premiul Nobel pentru chimie a fost decernat savanţilor Jacques Dubochet, Joachim Frank şi Richard Henderson, pentru dezvoltarea crio-microscopiei electronice ce permite determinarea structurii biomoleculelor în imagini de înaltă rezoluţie, potrivit comunicatului publicat pe site-ul nobelprize.org.
Sezonul Nobel a debutat luni, cu premiul pentru medicină, acordat cercetătorilor american James P. Allison şi japonez Tasuku Honjo, pentru descoperirile lor în domeniul terapiei anticancer.

Marţi, cercetătorii Arthur Ashkin, Gérard Mourou şi Donna Strickland au primit premiul Nobel pentru fizică, pentru descoperirile lor în domeniul laserelor.

Vineri va fi decernat premiul Nobel pentru pace, iar cel pentru economie va fi decernat pe 8 octombrie.

La începutul lunii mai, Academia Suedeză a anunţat că premiul Nobel pentru literatură va fi suspendat anul acesta, pe fondul scandalului sexual care a izbucnit în sânul secţiei ce decernează prestigioasa distincţie.

"Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâştiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunţat", a declarat la momentul respectiv Anders Olsson, secretarul permanent al instituţiei.

Acesta a mai spus că Academia Suedeză a acţionat astfel "din respect pentru precedenţii şi viitorii laureaţi ai premiilor pentru literatură, pentru Fundaţia Nobel şi public în general".

"Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat şi anunţat în acelaşi timp cu cel pe 2019", se mai arăta în comunicat.

Anul acesta, fiecare premiu Nobel vine cu un cec în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (870.000 de euro).

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #46586

Denis Mukwege şi Nadia Murad au primit Premiul Nobel pentru Pace 2018

Denis Mukwege şi Nadia Murad au primit premiul Nobel pentru Pace pe anul 2018, a anunţat Comitetul Nobel Norvegian, instituţia care acordă prestigioasa distincţie.

images-10.jpg


Comitetul Nobel Norvegian a acordat distincţia doctorului Denis Mukwege (Republica Democratică Congo) şi Nadiei Murad (Irak) pentru "eforturile de a pune capăt folosirii violenţei sexuale ca armă de război şi în conflicte armate".

"Ambii laureaţi au adus o contribuţie crucială la concentrarea atenţiei şi combaterea unor astfel de crime de război. Denis Mukwege este ajutorul care şi-a devotat viaţa apărării acestor victime. Nadia Murad este martora care vorbeşte despre abuzurile comise împotriva ei şi a altora. În felul său, fiecare a ajutat la oferirea unei mai mari vizibilităţi violenţei sexuale în perioade de război, pentru ca autorii să poate fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor", se mai afirmă în comunicatul instituţiei.

static1.squarespace.png


Doctorul Denis Mukwege, fondatorul spitalului Panzi din Bukavu, este cunoscut pentru ajutorul acordat victimelor abuzurilor sexuale din Republica Democratică Congo. Cele mai multe dintre aceste abuzuri sexuale au fost comise în cursul războiului civil din această ţară, în urma căruia peste şase milioane de congolezi şi-au pierdut vieţile.

Nadia Murd, o membră a minorităţii religioase yazidi din nordul Irakului, este o victimă a crimelor de război comise de militanţii reţelei teroriste sunnite Stat Islamic.

Abuzurile comise de SI au fost sistematice, parte a unei strategii militare. Aceste crime au servit drept armă împotriva minorităţilor religioase.

Pe 15 august 2014, când Nadia avea doar 21 de ani, viaţa tihnită din satul natal, Kocho, a luat sfârşit după ocuparea localităţii de terorişti. Bărbaţii care au refuzat să se convertească la versiunea de islam promovată de SI au fost executaţi, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, iar Nadia, alături de alte tinere, a fost dusă la Mosul şi vândută ca sclavă. A fost ţinută în captivitate, bătută şi violată în repetate rânduri, până când, la un moment dat, a reuşit să evadeze, găsind adăpost în casa unei familii de musulmani sunniţi.

Nadia Murad a scris o carte, apărută şi în România, intitulată "Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic", în care relatează suferinţele îndurate de ea şi alte femei sub stăpânirea Stat Islamic.

În acest an au fost selectaţi 331 candidaţi la Premiul Nobel pentru Pace, dintre care 216 persoane şi 115 organizaţii. Doar în anul 2016 au fost înregistraţi mai mulţi candidaţi - 376.
Prestigioasa distincţie a fost acordată anul trecut Organizaţiei non-guvernamentale Campania Internaţională pentru Interzicerea Armelor Nucleare (International Campaign to Abolish Nuclear Weapons, ICANW).

Sezonul Nobel a debutat pe 1 octombrie, cu premiul pentru medicină, acordat cercetătorilor James P. Allison (SUA) şi Tasuku Honjo (Japonia), pentru descoperirile lor în domeniul terapiei anticancer.

Pe 2 octombrie, cercetătorii Arthur Ashkin, Gérard Mourou şi Donna Strickland au primit premiul Nobel pentru fizică, pentru descoperirile lor în domeniul laserelor, iar pe 3 octombrie, oamenii de ştiinţă Frances H. Arnold, George P. Smith şi Gregory P. Winter au primit premiul Nobel pentru chimie pe 2018.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat pe 8 octombrie.

La începutul lunii mai, Academia Suedeză a anunţat că premiul Nobel pentru literatură va fi suspendat anul acesta, pe fondul scandalului sexual care a izbucnit în sânul secţiei ce decernează prestigioasa distincţie.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului şi filantropului suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

În testamentul său, Alfred Nobel (1833-1896) considera că premiul Nobel pentru pace ar trebui să revină "aceluia care a acţionat cel mai mult sau cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace".

De-a lungul timpului, comitetul Nobel a lărgit acest concept pentru a premia artizanii unor acţiuni umanitare, apărători ai mediului înconjurător şi campioni ai luptei împotriva sărăciei.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #46607

PREMIUL NOBEL | Cercetătorii William D. Nordhaus şi Paul M. Romer au primit premiul Nobel pentru economie pe 2018

Cercetătorii William D. Nordhaus şi Paul M. Romer au primit, luni, premiul Nobel pentru economie pe 2018, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

646x404-47.jpg


William D. Nordhaus şi Paul Romer au primit premiul Nobel pentru economie pentru cercetările lor în domenii care implică dezvoltarea sustenabilă pe termen lung în economia globală şi bunăstarea populaţiei la nivel mondial, potrivit comitetului care a decernat distincţia.

Americanul William Nordhaus, profesor la Universitatea Yale, a arătat în studiile sale modul în care activitatea economică interacţionează cu chimia şi fizica de bază pentru a produce schimbări climatice. Nordhaus a fost prima persoană care a creat un model cantitativ care descrie modul în care se influenţează între ele la nivel global economia şi clima. Modelul său este utilizat în prezent pentru a analiza consecinţele politicilor privind clima, de exemplu taxele referitoare la emisiile de carbon.

Cercetările economistului american Paul Romer, fost vicepreşedinte senior al Băncii Mondiale, până în ianuarie 2018, au demonstrat modul în care acumularea de idei susţine dezvoltarea economică pe termen lung. A demonstrat modul în care forţele economice guvernează nivelul de receptivitate al companiilor privind producerea de noi idei şi inovaţii. Cercetările lui Romer au constituit bazele teoriei creşterii endogene.

Anul trecut, premiul Nobel pentru economie i-a fost acordat economistului american Richard H. Thaler, pentru contribuţia la dezvoltarea economiei comportamentale, potrivit comunicatului publicat pe site-ul nobelprize.org.

Sezonul Nobel a debutat pe 1 octombrie, cu premiul pentru medicină, acordat cercetătorilor american James P. Allison şi japonez Tasuku Honjo, pentru descoperirile lor în domeniul terapiei anticancer.

Pe 2 octombrie, cercetătorii Arthur Ashkin, Gérard Mourou şi Donna Strickland au primit premiul Nobel pentru fizică, pentru descoperirile lor în domeniul laserelor.

Cercetătorii Frances H. Arnold, George P. Smith şi Gregory P. Winter au primit, pe 3 octombrie, premiul Nobel pentru chimie pe 2018.

Pe 5 octombrie, comitetul Nobel a acordat distincţia pentru pace doctorului Denis Mukwege (Republica Democratică Congo) şi Nadiei Murad (Irak), pentru "eforturile de a pune capăt folosirii violenţei sexuale ca armă de război şi în conflicte armate".

La începutul lunii mai, Academia Suedeză a anunţat că premiul Nobel pentru literatură va fi suspendat anul acesta, pe fondul scandalului sexual care a izbucnit în sânul secţiei ce decernează prestigioasa distincţie. "Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat şi anunţat în acelaşi timp cu cel pe 2019", se mai arăta în comunicat.

Anul acesta, fiecare premiu Nobel vine cu un cec în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (870.000 de euro).

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Premiile Nobel #46636

Scriitoarea Maryse Condé a câştigat premiul Nobel alternativ pentru literatură

Scriitoarea Maryse Condé a câştigat premiul pentru literatură care a fost anunţat, vineri, la Stockholm, în Suedia, ca reacţie la blocajul în care se găseşte Academia Suedeză după acuzaţiile de abuz sexual ce au dus la anularea decernării Nobelului literar în 2018.

gethumb.details.jpg


Numele câştigătoarei a fost anunţat într-o conferinţă difuzată în direct pe site-ul oficial al organizatorilor.

Născută în 1937, în Pointe-à-Pitre, Guadelupa, Maryse Condé este considerată unul dintre cei mai importanţi scriitori din Caraibe. Este autoare a aproximativ 20 de romane şi a câştigat mai multe premii prestigioase, printre care Le Grand Prix Litteraire de la Femme (1986) şi Le Prix de L’Académie Francaise (1988). A fost profesor emerit la Universitatea Columbia din New York, SUA, dar în prezent trăieşte în Guadelupa şi Franţa. În opera sa, a descris modul în care colonialismul a schimbat lumea şi cum cei afectaţi de acest lucru încearcă să îşi recupereze moştenirea culturală.

Distincţia înfiinţată în urma scandalului sexual care a dus la amânarea ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru literatură pe 2018, susţinută de peste 100 de personalităţi din lumea culturală suedeză, i-a avut pe lista scurtă a finaliştilor pe scriitorii britanic Neil Gaiman, Maryse Condé şi canadian de origine vietnameză Kim Thuy.

Scriitorul japonez Haruki Murakami a cerut să fie eliminat de pe lista finaliştilor premiului, iar motivul solicitării a fost acela că romancierul doreşte să se concentreze asupra scrisului.

Noul premiu literar a fost anunţat prin constituirea unei Noi Academii, sprijinită de mai multe personalităţi culturale suedeze. Declarându-se apărători ai "democraţiei şi deschiderii, ai compasiunii şi respectului", intelectualii au formulat o poziţie opusă Academiei Suedeze. În timp ce câştigătorul premiului Nobel pentru literatură este ales de 18 membri ai Academiei Suedeze, noua distincţie este rezultatul unui lung demers popular. Lista nominalizaţilor a fost stabilită de 47 de bibliotecari, organizatorii anunţând că au primit 32.000 de voturi din partea publicului.

La începutul lunii octombrie, Jean-Claude Arnault, un francez în vârstă de 72 de ani care a provocat scandalul Nobel, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru violarea unei femei.

În noiembrie 2017, publicaţia suedeză Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei Suedeze ar fi fost abuzate sexual de fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul dramaturgului Katarina Frostenson, la momentul respectiv membră a secţiei de literatură care decernează anual premiul Nobel. Arnault conducea un club cultural, Forum, în Stockholm, care beneficia de finanţare din partea secţiei de literatură a Academiei Nobel. Publicaţia suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spuneau că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 - 2017, potrivit Dagens Nyheter.

Academia Nobel a rupt între timp legăturile cu Arnault.

Acuzaţiile au fost dezvăluite de cotidianul suedez prima dată ca parte din campania online #MeToo, care a dat în vileag abuzuri sexuale săvârşite de importanţi oameni de la Hollywood. Ulterior, scandalul a afectat grav şi cercurile artistic, media şi politic din Suedia, una dintre ţările în care se respectă cel mai mult egalitatea de gen.

Niciuna dintre femei nu a reclamat abuzurile şi la poliţie, care însă a deschis imediat o anchetă preliminară. În luna martie, procuratura din Stockholm a anunţat că o parte dintre acuzaţiile de viol şi abuz sexual nu mai pot fi cercetate, pentru că nu există probe concludente sau faptele s-au prescris. Însă ancheta a continuat privind alte câteva acuzaţii, au confirmat procurorii în luna mai.

Punctul culminant al scandalului a fost decizia Academiei Suedeze de a suspenda premiul Nobel pentru literatură de anul acesta. "Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâştiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunţat", a declarat Anders Olsson, secretarul permanent al instituţiei, într-un comunicat, la începutul lunii mai.

Acesta a mai spus că Academia suedeză a acţionat astfel "din respect pentru precedenţii şi viitorii laureaţi ai premiilor pentru literatură, pentru Fundaţia Nobel şi public în general".

"Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat şi anunţat în acelaşi timp cu cel pe 2019", se mai arăta în comunicat.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5919
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
  • Page:
  • 1
  • 2

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .