Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Stiri din stiinta

Rasp: Stiri din stiinta #46131

Cât de periculoasă este Inteligenţa Artificială? De ce Bill Gates, Stephen Hawking şi Elon Musk se tem de tehnologia în care marile companii investesc

Când apărea, în 1984, filmul „The Terminator” în cinematografe posibilitatea ca roboţii şi inteligenţa artificială să preia controlul asupra planetei părea ceva foarte îndepărtat. Un avertisment fusese dat deja de serialul „Battlestar Galactica”, apărut în 1978. În „The Terminator”, controlul asupra Terrei este preluat de Skynet, o reţea de inteligenţă artificială bazată pe computere şi sateliţi care a fost dezvoltată pentru a asigura securitatea SUA şi a aliaţilor săi. Când tehnologia a căpătat conştiinţă a vrut să comunice cu creatorii umani. Aceştia, speriaţi, au încercat să scoată Skynet din funcţiune. Astfel, reţeaua a ajuns să considere oamenii un pericol de moarte, care trebuie eliminat. Ce a mai rămas din populaţia umană a reuşit să supravieţuiască ascunzându-se de roboţii Skynet sub pământ sau în sălbăticie.

terminator-b.jpg


În „Battlestar Galactica” aflăm povestea a 12 colonii umane îndepărtate. Acestea intră într-un război cu o rasă cibernetică numită cylons. În acest univers SF obiectivul roboţilor este exterminarea oamenilor, după ce aceştia din urmă au intervenit în ajutorul teritoriului Hasaris, atacat de Cylon Empire. Doar o mică parte din populaţia umană reuşeşte să fugă din cele 12 colonii după un atac surprinzător al roboţilor, în căutarea unui loc în care civilizaţia umană să fie refăcută. Cylonii au fost creaţi de o specie reptiliană numită la fel, care a dispărut cu secole în urmă, fiind eliminată tot de roboţii inteligenţi pe care i-a creat.

Iată că la 39 de ani de la apariţia „Battlestar Galactica” şi la 33 de ani de la lansarea în cinematografe a „The Terminator”, aceste scenarii nu mai par unele SF. Oamenii ar putea dispărea de pe Terra, în cel mai negru scenariu, în mai puţin de 100 de ani din cauza roboţilor, a avertizat recent Lordul Martin Rees, un astrofizician care ocupă funcţia de Astronomer Royal la curtea Reginei Elisabeta a II-a. El crede că roboţii dezvoltaţi de oameni se vor revolta împotriva creatorilor lor.

Sunt, însă, şi voci care susţin că AI va rezolva toate marile probleme ale omenirii: cele energetice, poluarea, sărăcia şi bolile grave.

La ce nivel a ajuns inteligenţa artificială astăzi
Marile companii investesc masiv în inteligenţă artificială, iar toate serviciile foarte populare pe care le folosim pe internet, de la Google, Microsoft sau Facebook, au în spate astfel de tehnologii. Chiar şi multe dintre reclamele pe care le primim pe internet au în spate algoritmi AI.

Mai mult, mari campioni mondiali la şah sau go au fost deja învinşi de supercomputere. Anul trecut, confruntarea dintre campionul mondial la jocul go, sud-coreeanul Lee Se-dol, şi supercomputerul Google AlphaGo s-a încheiat cu victoria maşinii, scor 1-4. AlphaGo a fost dezvoltat de divizia DeepMind AI a Google şi este conceput să prevadă cele mai probabile mutări ale oponentului uman şi să reacţioneze în consecinţă.

alphago-b.jpg


Multe dintre postările pe care utilizatorii le văd pe Facebook sunt alese şi afişate de reţeaua de socializare cu ajutorul unui sistem bazat pe inteligenţă artificială. Mai mult, şeful companiei, Mark Zuckerberg, a confirmat recent la conferinţa F8 a dezvoltatorilor Facebook că se lucrează la o interfaţă pentru creier, care să le permită oamenilor să comunice folosind doar puterea minţii. Totodată, în aplicaţia Messenger există boţi bazaţi pe AI capabili să interacţioneze cu oamenii. Aceştia înlouiesc deja persoanele angajate la serviciile de call-center.

Inteligenţa artificială este deja prezentă şi în sistemele autopilot de pe maşinile autonome. Tehnologia le permite computerelor din automobile să înveţe, să evolueze şi să răspundă la situaţii neprevăzute. De curând, un automobil Tesla a „presimţit” un accident înainte ca acesta să aibă loc, ceva ce un şofer uman nu ar fi fost capabil să facă.

AI se găseşte astăzi şi în asistenţii vocali digitali, precum Siri (Apple), Cortana (Microsoft) sau Bixby (Samsung).

Totodată, NVIDIA a lansat DGX-1, primul supercomputer capabil să înveţe, creat special pentru sisteme de inteligenţă artificială. DGX-1 oferă capabilităţi deep-learning accelerate prin hardware, permiţându-le cercetătorilor să pună în practică noi concepte pentru sisteme de inteligenţă artificială, mai sofisticate şi capabile să proceseze cantităţi uriaşe de informaţie, respectiv să înveţe şi să se auto-perfecţioneze pe baza experienţelor avute.

Inteligenţa artificială este încă în faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Putem da ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un bot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul arată limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie. Iar pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane ar mai putea trece zeci de ani.

Ce se vede la orizont. Vom face mai mult sex cu roboţi decât cu oameni?
Roboţii şi sistemele AI reprezintă un pericol imediat pentru oameni la locul de muncă. Potrivit analiştilor, până în 2030 sistemele de inteligenţă artificială şi roboţii vor reprezenta cea mai mare parte a forţei de muncă din America. Mai mult, un raport al McKinsey Group arăta recent că în SUA companiile pot înlocui chiar în acest moment 45% din angajaţi cu sisteme automatizate, dacă doresc acest lucru.

Inteligenţa artificială va juca un rol important, indiferent de ce tehnologie sau punct de acces foloseşti, potrivit lui Anthony Baker, Technology Director la R/GA London, filiala din capitala britanică a cele mai premiate agenţii de publicitate din lume. Pe baza acesteia vom avea site-uri web care se adaptează în funcţie de modul în care tu le foloseşti şi de interesele tale, a declarat el pentru Go4it.

Mulţi oameni cred că inteligenţa artificială are un potenţial imens pentru a îmbunătăţi viaţa pe planetă. Roboţii vor înlocui oamenii chiar şi în dormitor. Sunt experţi care estimează că până în 2050 oamenii vor face mai mult sex cu roboţi decât cu alte persoane. „La început o mulţime de oameni vor fi rezervaţi când va veni vorba de sexul cu roboţi, dar, pe măsură ce se obişnuiesc cu ei, acest lucru se va schimba”, a declarat futurologul britanic Dr. Ian Pearson.

RealDoll, unul dintre cei mai de succes producători de păpuşi pentru sex, a anunţat un sistem de inteligenţă artificială care va fi implementat în produsele sale. Matt McMullen, directorul executiv al companiei, a oferit detalii despre tehnologie. Aceasta va fi implementată direct în păpuşi sau va putea fi experimentată în realitatea virtuală. „Pentru unii aceasta ar putea reprezenta fericirea pe care nu credeau că o pot avea”, a declarat McMullen. Primul model, numit Harmony 2.0, va fi livrat către clienţi în lunile următoare. Preţul va fi de aproximativ 60.000 de dolari.

În Barcelona, o femeie robot pentru sex înzestrată cu inteligenţă artificială are abilitatea de a răspunde la atingeri şi de a mima orgasmul. Dezvoltată de Sergi Santos, păpuşa ajunge la punctul culminant doar atunci când i se acordă atenţia necesară înainte de actul sexual propriuzis, la fel ca şi majoritatea femeilor. „Samantha” este primul prototip. Aceasta are trei moduri de funcţionare: familie, romantic şi sexy. Santos susţine că păpuşa a fost programată pentru a se „bucura de sex”.

Bill Gates, Stephen Hawking şi Elon Musk au atras atenţia asupra pericolelor pe care le presupune inteligenţa artificială
Elon Musk, co-fondatorul Tesla Motors şi fondatorul Space X, a declarat că inteligenţa artificială este mai periculoasă decât bombele nucleare. „Trebuie să fim foarte atenţi cu inteligenţa artificială, deoarece este mai periculoasă decât bombele nucleare”, a scris el pe Twitter anul trecut. Într-un interviu acordat CNBC, el a dat ca exemplu seria de filme „Terminator” care arată unde se poate ajunge dacă nu avem grijă. Musk nu este împotriva dezvoltării acestei tehnologii, ci spune că ea trebuie folosită cu mare grijă. De altfel, Tesla foloseşte AI pentru sistemul său Autopilot care le permite automobilelor să se conducă singure.

Musk crede că oamenii vor fi nevoiţi să devină cyborgi pentru a nu fi irelevanţi în viitor. Pe măsură ce sistemele de inteligenţă artificială se dezvoltă, oamenii vor trebui să compenseze slăbiciunile biologice pe care le au prin integrarea de computere în propriile creiere, a declarat Musk la World Government Summit în Dubai. Astfel, oamenii vor beneficia de o putere de procesare mai ridicată şi vor putea concura mai bine cu roboţii în competiţia pentru locurile de muncă.

De aceea, Musk investeşte în compania Neuralink, care îşi propune să conecteze creierele oamenilor la computere, potrivit Wall Street Journal. Aceasta vrea să dezvolte implanturi speciale care să le permită persoanelor să se conecteze la computere. Va exista posibilitatea ca oamenii să îşi descarce gândurile, cunoştinţele şi amintirile şi să le păstreze astfel încât să poată fi accesate în viitor. Totodată, creierele umane vor putea asimila într-un timp foarte scurt cantităţi mari de informaţie. Astfel, oamenii se vor putea conecta la un computer prin intermediul unui implant, iar peste câteva secunde sau minute vor deveni experţi în botanică sau anatomie.

Bill Gates, cel mai bogat om din lume, a declarat că roboţii au cel puţin un avantaj incorect în faţa angajaţilor umani: nu plătesc impozite pe venit. El crede că acest lucru ar trebui să se schimbe, iar banii astfel obţinuţi să fie folosiţi pentru pregătirea profesională a oamenilor, transmite ZF. În ceea ce priveşte AI, Gates a declarat, pentru Washington Post: „Nu înţeleg de ce oamenii nu sunt îngrijoraţi”.

robot-b.jpg
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5918
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Stiri din stiinta #46373

Inteligenţa artificială, talentele angajaţilor şi regulile noi dinamizează companiile medii

Companiile de dimensiuni medii de la nivel global sunt mult mai optimiste cu privire la condiţiile şi oportunităţile mediului de afaceri faţă de anul trecut, arată studiul anual EY Growth Barometer, publicat joi de compania de consultanţă financiară.

10brefa-roboti.jpg


„Perspectivele de creştere se îmbunătăţesc în 2018, pentru toate economiile importante, Fondul Monetar Internaţional prognozând în prezent o creştere cu 3,9% a PIB-ului în acest an. În acest context pozitiv, liderii de companii sunt optimişti în ceea ce priveşte creşterea veniturilor”, arată un comunicat al EY.

Studiul, derulat în rândul a 2.766 de executivi din companii de dimensiuni medii din 21 de ţări şi nouă sectoare cheie, arată că încrederea globală în dezvoltarea afacerilor s-a consolidat în ultimele 12 luni. Astfel, 60% dintre companii vizează creşteri între 6% şi 10%, comparativ cu 34% care declarau ambiţii de creştere similare cu un an în urmă. Alte 27% vizează creşteri de peste 10%, o scădere minoră faţă de 2017, când 30% dintre companii se încadrau în această categorie de creştere semnificativă. În plus, niciunul dintre respondenţii din 2018 nu se aşteaptă la o încetinire a creşterii, faţă de 5% în 2017.

„Liderii companiilor medii planifică venituri mai mari, creează mai multe locuri de muncă cu normă întreagă şi implementează tehnologii inovatoare pentru a-şi îndeplini obiectivele ambiţioase de creştere. Cu toate acestea, rămân îngrijoraţi în privinţa deficitelor de flux de numerar, de creditarea mai restrictivă sau de scăderea cererii globale, care ar putea reprezenta riscuri majore pe termen lung”, notează autorii studiului.

„Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, economia românească se dezvoltă pe un model similar economiei mondiale, având lupta pentru atragerea talentelor şi digitalizarea ca principale forţe disruptive ale acestei creşteri. Acum, mai mult ca niciodată, vedem cum tehnologia şi diversitatea talentelor se influenţează reciproc, iar împreună determină, în mod dramatic uneori, emergenţa unor noi sectoare şi creşteri accelerate”, a declarat Horaţiu Pîrvulescu, Growth Markets Leader, EY România.

Potrivit studiului, automatizarea inteligentă şi tehnologia machine learning au devenit esenţiale pentru ambiţiile de creştere ale companiilor medii. Atitudinea faţă de noile tehnologii a evoluat rapid comparativ cu anul trecut. Dacă în anul trecut 74% dintre directorii executivi ai companiilor medii de la nivel global declarau că nu vor adopta niciodată automatizarea proceselor (RPA), cu doar 12 luni mai târziu, 73% dintre respondenţi spun că deja adoptă sau planifică să adopte inteligenţa artificială (AI) în următorii doi ani.

De asemenea, companiile recunosc nevoia de a deveni mai agile. Cu toate acestea, „prin dorinţa lor de a adopta tehnologii noi şi de a încorpora AI în afacerile lor, liderii companiilor sunt în pericol să subestimeze dimensiunea ameninţărilor cibernetice”, arată studiul citat. „De fapt, doar 7% dintre ei intenţionează să investească în tehnologii care să reducă riscul atacurilor cibernetice în anul următor, iar 6% consideră că ameninţările cibernetice reprezintă o provocare pentru creştere”, se mai arată în document.

De cealaltă parte, reglementările din acest an „au devenit un nou factor de stimulare a inovaţiei, nu de obstrucţionare a acesteia”. Printr-o schimbare majoră de opinie, liderii din toate sectoarele şi regiunile, cu excepţia Americii de Nord, consideră introducerea de noi reglementări „un factor esenţial pentru încurajarea inovaţiei (25%), depăşit doar de profitabilitate (27%)”. Pe măsură ce guvernele utilizează pârghii legale pentru a promova beneficiile sociale (de exemplu, mai puţin zahăr în băuturile carbogazoase şi pesticide mai puţin toxice), „liderii companiilor profită de aceste noi oportunităţi de pe piaţă pentru a inova şi a se dezvolta”, au mai constatat autorii studiului EY Growth Barometer.

În acelaşi timp, convergenţa sectorială a devenit un alt important factor care va impulsiona creşterea, aproape un sfert dintre liderii companiilor din toată lumea (23%) considerând că aceasta are al doilea cel mai semnificativ impact asupra afacerilor, după modificările demografice (33%). Pentru liderii de companii din SUA, convergenţa este principala forţă care va alimenta ambiţiile lor de creştere (31%).

Şi angajarea de talente diverse este esenţială pentru realizarea ambiţiilor de creştere. „Într-o demonstraţie de încredere faţă de sustenabilitatea creşterii, 39% dintre companii intenţionează să crească numărul de specialişti cu normă întreagă în următoarele 12 luni. Aceasta este o creştere semnificativă faţă de 13% în 2017. În plus, doar 1% dintre respondenţi intenţionează să reducă numărul de angajaţi, în scădere de la 9% în 2017. Atragerea de talente, cu abilităţile necesare, se află în fruntea listei factorilor care accelerează creşterea, înaintea eficientizării proceselor şi a noilor tehnologii”, mai arată studiul EY.

Îngrijorările legate de fluxul de numerar şi finanţare se menţin. Cercetătorii menţionează că, „deşi accesul la creditare continuă să fie o problemă, în acest an liderii companiilor indică fluxul de numerar insuficient drept un obstacol mai important, 35% dintre aceştia plasându-l pe primul loc. Problemele legate de fluxul de numerar şi de capitalul circulant depăşesc ca importanţă riscurile generate de tehnologiile disruptive şi de lipsa talentelor. Această situaţie este resimţită cel mai acut în Europa, unde se clasează pe primul loc pentru 37% dintre respondenţi”.

În fine, companiile conduse de femei sunt afectate puternic de lipsa finanţării, 18% dintre acestea o menţionează ca obstacol major în calea creşterii, faţă de 11% dintre omologii lor bărbaţi. „Cu toate acestea, 30% dintre companiile conduse de femei vizează rate de creştere de peste 15% în următoarele 12 luni, faţă de 5% dintre firmele conduse de bărbaţi, chiar dacă mai mult de jumătate dintre companiile conduse de femei (52%) declară că nu au acces la finanţare externă”, concluzionează studiul citat.

EY Growth Barometer este un studiu anual care explorează strategiile de creştere ale liderilor companiilor de dimensiuni medii şi modul în care sunt implementate acestea la nivelul unei palete largi de capabilităţi. Aceste capabilităţi sunt corelate cu EY 7 Drivers of Growth, o modalitate prin care EY ajută companiile să îşi accelereze creşterea. Euromoney Institutional Investor Thought Leadership a realizat pentru EY un sondaj online în rândul a 2.766 de directori (60% CEOs, fondatori sau directori generali) de companii din 21 de ţări, cu venituri anuale între 1 milion şi 3 miliarde de dolari. Studiul a fost realizat în perioada 15 ianuarie - 1 martie 2018. EY a invitat membrii reţelei EY Entrepreneur Of The Yea din toată lumea să participe la acest sondaj. Studiul a fost realizat în limba engleză şi în şase alte limbi.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 31,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. În România, EY este lider pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 770 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. EY România are birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.

EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiţii de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câştigătorul ediţiei locale reprezintă România în finala mondială care are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5918
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Stiri din stiinta #46557

Singura femeie din Europa de Est care face transplant de ficat este o românca. Doina Hrehoret intra in sala de operatii la ora 7 si iese la ora 23. Po

Singura femeie din Europa de Est care face transplant de ficat este o românca. Doina Hrehoret intra in sala de operatii la ora 7 si iese la ora 23. Povestea acestui medic e cu adevarat impresionanta

textgram_1537557269-800x445.png


Chirurgia e o lume a barbatilor, iar asta nu tine de niciun cliseu. E o realitate universala in spitalele lumii si, cand e vorba de cea mai complexa forma a ei, transplantul, pacientii duc o lupta interioara cu ideea de a fi operati de o femeie.

Dr. Doina Hrehoret, de la Institutul Clinic Fundeni, e fosta eleva a Profesorului Irinel Popescu si actuala lui mana dreapta la sectia condusa de dansul. Ea e si „omul lui Dumnezeu” printre muritorii disperati care ajung la etajul 3, chirurgie hepatica.

E atat de frumoasa si de delicata, incat putini barbati se lasa linistiti pe mainile ei, din prima, pe masa de operatie. Dar cei care au facut-o traiesc in proportie covarsitoare. E singura femeie din Romania si unica din Europa de Est care transplanteaza ficat.

O romanca firava, de 48 de kilograme, cu ochi mari, albastri, cu voce fina si zambitoare, are atata sange rece incat poate sa mute un ficat dintr-un om in altul, sa lucreze peste zece ore cu bisturiu, ace, pompe. Transplantul de ficat este cea mai complexa si dificila operatie.

„Suntem patru chirurgi in toata tara care facem transplant hepatic”, ne-a spus Dr. Hrehoret, la un inceput de discutie lunga pe care a acceptat-o cu greu.

E o fire timida, culmea!, are trac si nu-i place sa se gaseasca in fata ziaristilor. Pe de alta parte, cu pacientii ei este umana si deschisa, povesteste cu ei despre orice. Daca te amesteci printre bolnavi observi ca ii saluta pe toti dupa numele mic, le stie tratamentul si rezultatele analizelor fara sa rasfoiasca dosarul cu fise si pe cei mai macinati de boala ii alina si cu o mangaiere.

Cand sunt doi donatori intr-o zi

Revenim la programul de transplant hepatic: „Suntem doua echipe de transplant in Institutul Clinic Fundeni, lucram cate o saptamana, la apel, prin rotatie. Una este condusa de Conf. Dr. Vlad Brasoveanu si una de mine, intreaga activitate de transplant fiind coordonata de Prof. Dr. Irinel Popescu. Dar se intampla ca in saptamana in care teoretic esti liber sa fie doi donatori in aceeasi zi si atunci ti se modifica tot programul.

Capacitatea centrului nostru este de un transplant pe zi si, in acest caz, al doilea ficat se transplanteaza la Spitalul Sfanta Maria, unde am un contract de colaborare tocmai pentru a solutiona aceste situatii.

Si, conform regulilor lui Murphy, foarte des sunt doi donatori in saptamana mea libera… Asa s-a intamplat si in aceasta saptamana, au fost doi donatori de ficat, eram libera, aveam musafiri acasa… Mi-am cerut scuze si am plecat la spital, ca de atatea alte ori…”, zice dr. Hrehoret.

„Te mobilizezi ca la armata”

Nu-i frustrant sa nu ai timp pentru tine? „Da… Aceste lucruri ma frustreaza uneori. E greu sa nu ai viata sociala, sa nu ai familie, sa fii disponibil la orice ora din zi si din noapte, sa stai cu telefonul deschis tot timpul si in momentul in care primesti un apel sa te mobilizezi ca la armata.

Ca sa nu mai vorbesc de noaptea dinaintea transplantului, o noapte semi-alba. Din cauza programului de zbor, medicii plecati la recoltare ajung cu ficatul la spital dimineata, in jurul orei 7. Pentru a scadea timpul de ischemie rece, recoltarea incepe tarziu si pe la ora 2 dimineata primim ultimele informatii, care sunt, de fapt, cele mai importante.

In acel moment se decide cine va primi ficatul. Uneori, datele furnizate de Agentia Nationala de Transplant inainte de recoltare (n.r. – varsta donatorului, antecedentele lui medicale, analizele de laborator, ecografia) pot sugera un donator ideal, care ar impune alegerea unui receptor ideal (n.r. – pacient tanar, cu boala hepatica avansata, dar fara cancer, cu speranta de viata mare postoperator).

Daca chirurgul care face recoltarea decide ca ficatul nu arata perfect, adica are un grad mare de steatoza, are o consistenta modificata etc, atunci se decide fie anularea interventiei de transplant, adica un organ inutilizabil si totodata inca o noapte pierduta degeaba pentru chirurg si anestezist, fie alegerea unui receptor marginal, adica un pacient cu patologie oncologica.

Alteori, dimensiunile ficatului sunt prea mari raportate la dimensiunile abdomenului receptorului si trebuie ales un receptor cu greutate mai mare, pentru ca o grefa mare poate determina compresia venei cave cu consecinte negative. Din cauza acestor motive sunt chemati de regula doi pacienti pentru un potetial ficat”.

„Dar pe mine cine ma opereaza?”

Cum de o femeie frumoasa, delicata, a ajuns sa taie si sa umble prn maruntaiele celor loviti de soarta?

„Orice femeie care a ales sa faca chirurgie isi asuma acest lucru si este constienta ca trebuie sa munceasca mai mult pentru a obtine rezultate similare, pentru a demonstra ca este in stare sa se ridice la nivelul performantelor unui barbat”, spune Dr. Hrehoret.

„De multe ori, dupa discutii indelungate purtate cu pacientii mei despre interventia chirurgicala, despre detaliile tehnice, complicatiile si consecintele imediate sau tardive post-operator, eram intrebata la final: Si pe mine cine ma opereaza?.

Uneori este greu pentru bolnavi sau familiile lor sa suprapuna imaginea mea pe conceptul clasic de chirurg.

Mi-aduc aminte de una din situatiile hazlii pe care le-am trait nu demult. Un pacient transplantat in ajunul Anului Nou mi-a marturisit, dupa aproape un an de zile, ca dupa toate calculele lui, incluzand si o activitate de adevarat detectiv, a ajuns la concluzia ca singurul chirurg care ar fi putut sa-l transplanteze sunt eu, pentru ca atat .

Prof. Dr. Irinel Popescu cat si Conf. Dr. Vlad Brasoveanu erau plecati in concediu in acea perioada. Nu-i venea sa creada!”, isi aminteste zambind.

Cursa contra-cronometru

Recent, s-au implinit patru ani de la tragedia aviatica in care si-au pierdut viata doi oameni, pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion. Aeronava avea la bord un echipaj medical care mergea sa preleveze organe pentru transplant atunci cand s-a prabusit intr-o padure din Apuseni.

E un subiect sensibil in Fundeni chiar si acum. Dr. Hrehoret nu are nimic de spus in plus pe aceasta tema, dar, prin prisma situatiei, ne-a explicat cat timp ai la dispozitie sa transferi ficatul din donator, in pacientul de pe masa.

Si e cam ca-n filme: „Cea mai mare parte din operatie se realizeaza contracronometru. Se fac toate eforturile ca timpul de ischemie rece a ficatului sa fie mai mic de 8 ore, acest interval fiind optim pentru o buna functionare a grefei. Ce inseamna timpul de ischemie rece?

Este timpul scurs din momentul in care se intrerupe circulatia sanguina a ficatul in cadrul operatiei de recoltare la donator, pana in momentul refacerii circulatiei venoase, adica momentul declamparii venei cave si a venei porte, in cadrul operatiei de implantare a ficatului la receptor.

Pe durata transportului intre cele doua spitale, ficatul este prezervat intr- o solutie speciala, mentinand cu ajutorul ghetei o temperatura scazuta.

Ideal ar fi ca momentul in care ficatul ajunge in sala de operatii sa fie sincronizat cu momentul scoaterii ficatului bolnav din abdomenul pacientului.

Nu este usor de realizat acest obiectiv… Aceasta etapa, denumita hepatectomie totala, poate necesita 2-3 ore, in functie de conditiile particulare fiecarui pacient:

Un grad mare de hipertensiune portala, precum si interventiile chirurgicale anterioare, mai ales la nivelul abdomenului superior, pot creste gradul de dificultate al disectiei si implicit timpul necesar realizarii acestei etape.

La acest interval de timp se adauga aproximativ o ora necesara pregatirii pacientului: monitorizarea functiilor vitale, intubarea, montarea cateterelor etc.

Si toate aceste lucruri nu pot demara decat in momentul in care stii cu siguranta ca ficatul va ajunge in spital, altfel risti sa faci transplant de ficat… fara ficat, daca se prabuseste avionul”.

Despre primul transplant

Dr. Hrehoret ne povesteste ca primul „branci” l-a luat de la Profesorul Luciano De Carlis, chirurg italian renumit, atunci cand a petrecut doua luni la Milano pentru specializare in transplantul hepatic.

Profesorul a remarcat-o, fiind si pentru el o mirare casi doreste sa faca munca „de barbat”, si a tinut-o tot stagiul in sala de operatii.

„Initial a crezut ca sunt anestezist pentru ca discutam detalii despre anestezie si terapie imediat postoperatorie”, isi aminteste doctorita. Ulterior, afland ca sunt totusi chirurg, a vrut sa ma testeze si am fost lasata sa fac noduri la tegument, cam ce face un rezident de chirurgie in primele luni de stagiu.

A doua zi am legat firele la aponevroza, apoi am facut o colecistectomie si am primit verdictul: tu chiar stii sa operezi! Si din acel moment am fost ajutor principal sau, cum se zice, mana a doua in operatii.

Dupa cateva luni, Prof. De Carlis a venit la un congres in Romania. Atunci m-a laudat domnului Prof. dr. Irinel Popescu, spunandu-i ca eu stiu sa operez, inclusiv transplant hepatic.

La urmatorul transplant, seful a venit si mi-a spus: «Daca esti in stare, fa acest transplant. Sunt aici, in blocul operator; daca ai nevoie, cheama-ma».

L-am chemat la finalul operatiei. Reusita mea a fost totodata si meritul lui, deoarece Profesorul stia sau banuia ce pot si cat pot, iar acela a fost momentul confirmarii si inceputul unui lung sir de transplanturi hepatice. Pentru mine a insemnat foarte mult faptul ca mi-a acordat incredere si m-a sustinut ”.

A fost ingrijita de sotia unui pacient

Pare ca au fost multe cazuri care i-au brazdat inima. „Au fost, intr-adevar. Sunt pacienti cu care am ramas prietena de-a lungul timpului, chiar din primul an de rezidentiat”.

Isi lasa privirea in jos si cauta sa faca ceva cu mainile. E un subiect care o emotioneaza desi, daca in fata ei ar fi stat un pacient deschis, ar fi putut sa-l salveze fara sa transpire.

E o poveste in spatele acestor emotii: „Puteti sa credeti ca de 20 de ani sunt prietena cu sotia unui tanar care, din pacate, a murit… E ca si sora mea… Dupa multi ani s-au inversat rolurile.

Cand am fost eu bolnava nu s-a dezlipit de patul meu trei zile continuu”. Face o pauza: „Dumnezeu mi-a dat multi prieteni pe care i-am cunoscut in spital, care s-au dovedit prieteni adevarati”.

A intrat la 7 dimineata in sala si a iesit la ora 23

2017 a fost cel mai prost an pentru transplantul hepatic din ultima vreme. Doar 54 de interventii de acest gen au avut loc, din lipsa donatorilor. „In cel mai bun an au fost 124 de transplanturi, uneori cate 5 transplanturi pe saptamana”, spune cu mandrie

Doctorita care e renumita printre colegi pentru maratonul pe care l-a facut de un Paste, cand a realizat doua transplanturi intr-o zi. A intrat la 7 dimineata in sala si a iesit la ora 23. Spune ca nu a avut medici in familie.

„Nimeni. Parintii mei au fost invatatori, nu am sange albastru, nu vin dintr-o familie cu traditie in medicina. Am urmat Facultatea de Medicina la Iasi, pe vremea comunismului, absolvind-o la trei ani dupa Revolutie.

Am luat examenul de rezidentiat pe chirurgie generala, fiind repartizata la Institutul Clinic Fundeni. Asa am inceput pregatirea mea in acest domeniu, care m-a cucerit si aici am ramas.

Cred ca dintotdeauna mi-am dorit sa fac chirurgie, dar acest lucru mi s-a reconfirmat stand in Clinica de dimineata pana seara, nopti intregi cand era nevoie. Cand erau cazuri dificile pierdeam de multe ori notiunea timpului.

Nu cred ca as putea sa traiesc fara chirurgie”, spune raspicat, insa nu se faleste, nu are peretii tapetati cu diplome, biroul ii este plin de dosare plus niste pantofi de schimb.

„Cine are nevoie de mine, ma va gasi”

Putini sunt cei care afla la timp de existenta ei. Majoritatea pacientilor sunt oameni care au suferi mult pe la usile altor cabinete, incercand sa gaseasca solutii.

Ce trebuie sa faca un om pentru a ajunge pe mainile doctorului protrivit? Rade! „Cine are nevoie de mine, ma gaseste.

A ales intre copii si chirurgie

Ii plac copiii, dar nu are niciunul. Are un catel mic, din acela de buzunar, pe care il iubeste si il rasfata. Putin compenseaza, dar nu e o femeie ceruia sa-i plangi de mila, dimpotriva!

„Motivul major pentru care nu mi-am permis sa fac un copil a fost timpul limitat pentru viata personala, asa cum am mai spus.

Nu pot, dupa ce stau cateva ore bune in operatie sa las totul in urma si sa-mi inchid telefonul, fara sa ma intereseze ce se intampla in continuare cu omul pe care l-am avut pe masa. Despre ce vorbim…”, rade.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5918
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Stiri din stiinta #46587

Leon Lederman, părintele „PARTICULEI LUI DUMNEZEU”, a murit la vârsta de 96 de ani

Leon Lederman, fizician şi laureat al Premiului Nobel, a murit la vârsta de 96 de ani. Decesul părintelui „particulei lui Dumnezeu” a fost anunţat de către Fermi National Accelerator Laboratory (Fermilab) din SUA în cadrul căruia Leon a deţinut funcţia de director. Află ce înseamnă particula lui Dumnezeu şi pentru ce a câştigat cercetătorul Premiul Nobel.

lenderman.png


Lenderman şi alţi doi specialişti au câştigat în 1988 Premiul Nobel pentru Fizică pentru descoperirea lor din 1966 privind neutrinii. Conform ScienceMag, datorită studiului lor, fizicienii din prezent cunosc existenţa a trei tipuri de neutrini: electronici, miuonici şi taonici. În cadrul experimentelor lor pentru descoperirea neutrinilor, omul de ştiinţă şi coechipierii săi, Jack Steinberger şi Melvin Schwartz, au utilizat o cantitate uriaşă de metal din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

Lederman este cel mai cunoscut, însă, după neologismul din cartea sa „Particula lui Dumnezeu: Dacă universul este răspunsul, care este întrebarea?”. În lucrarea sa făcea referire la bosonul Higgs, ultima piesă lipsă a modelului standard al fizicii privind particulele fundamentale, ce a fost descoperită abia în 2012.

Bosonul Higgs, numit aşa după fizicianul britanic Peter Higgs şi supranumit „particula Dumnezeu”, este o particulă elementară din familia bosonilor, care face parte din mecanismul de rupere spontană a simetriei ce conferă masă celorlalte particule elementare. Căutarea unei dovezi a existenţei sale a început în anii 1960.

În 2013, profesorul Peter Higgs, cel ce a descoperit bosonul Higgs, susţinea că nu trebuie utilizată denumirea de „particula lui Dumnezeu” deoarece bosonul ce joacă un rol cheie în existenţa universului nu este rezultatul muncii vreunui creator atotputernic. „În primul rând, sunt ateu. În al doilea rând, ştiu că numele era o glumă, dar nu era o glumă prea bună. Nu cred că ar fi trebuit să-i dea numele acesta, pentru că este înşelător”.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5918
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .