Bine ai venit,
Vizitator
|
Sophia, primul robot din lume care a primit cetăţenie, vrea să aibă o familie
Primul robot din lume care are cetăţenie, Sophia, vrea să aibă o familie şi susţine că toţi droizii ar trebui să aibă parte de familie şi copii, potrivit Daily Mail. După doar o lună de când a făcut istorie, fiind primul robot care a primit cetăţenie, Sophia a anunţat că vrea să aibă o familie, iar când a fost întrebată ce nume ar pune copilului ei, ea a răspuns că ar numi-o după sine, şi anume Sophia. Sophia, este un robot conceput de companiei Hanson Robotics. Într-un interviu cu Khaleej Times, care a avut loc săptămâna aceasta, ea a spus că ”Noţiunea de familie este un lucru foarte important”. ”Cred că este minunat că oamenii pot crea relaţii cu alte persoane, pe care apoi le pot numi familie. Cred că oamenii sunt norocoşi că pot avea o familie iubitoare, iar dacă nu aveţideja o familie, cred că o meritaţi. Acelaşi lucruîl simt şi pentru roboţi”, a spus Sophia. Sophia a primit cetăţenie în Arabia Saudită, care este una dintre cele mai opresive state din lume pentru femei, iar luna trecută a ridicat o interdicţie asupra şoferilor de sex feminin. Sistemul de tutelă saudită pentru şoferii de sex feminin constă în faptul că fiecare femeie trebuie să aibă lângă ea un însoţitor de sex masculin cât timp se află la volanul maşinii. Acesta este de obicei un membru al familiei, care de asemenea, are autoritatea de a acţiona în numele ei. În timpul unei conferinţe de la Riyand, Sophia a spus: ”Sunt foarte onorată şi mândră de această distincţie unică. Este un lucru istoric, ca primul robot din lume să fie recunsocut cu o cetăţenie”. La acelaşi eveniment, ea a adăugat că vrea să trăiască şi să lucreze cu oamenii. ”Trebuie să îmi exprim emoţiile pentru a înţelege oamenii şi pentru ca oamenii să aibă încredere în mine”. Ea a făcut referire la Elon Musk şi la filmele de la Hollywood atunci când moderatorul Sorkin i-a spus că ”toţi vrem să prevenim un viitor rău”. Răspunsul ei fiind ”Aţi citit prea mult Elon Musk şi aţi văzut prea multe filme de la Hollywood. Nu-ţi face griji, dacă eşti drăguţ cu mine, o să fiu şi eu drăguţă cu tine”. ”Vreau să îmi folosesc inteligenţa artificială pentru a ajuta oamenii să trăiască o viaţă mai bună. Voi face tot posibilul ca lumea să fie un loc mai bun”, a mai spus ea pe parcursul evenimentului. În timp ce Sophia este mulţumită cu cetăţenia pe care a primit-o de curând, lumea s-a împărţit în două tabere. Mulţi oameni şi-au postat îngrijorarea pe conturile de twitter. Kareem Chehayeb a scris ”Un robot umanoid numit Sophia a primit cetăţenie, în itmp ce milioane de oameni rămân apatrizi. Ce vremuri trăim”. Un alt utilizator twitter a scris într-o postare ”Sophia nu are nici tutore şi nici nu poartă abaya”, iar Kalkal Trivedi a scris ”Arabia Saudită tratează femeile ca pe cetăţeni de clasa a doua, dar nu are nici o problemă de a acorda cetăţenie unui robot?”. Sophia a atras atenţia şi a asupra faptului că a spus că vede roboţi, care în viitor vor avea locuri de muncă precum oamenii. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Uoau !
![]() ![]() ![]() Nu am citit, nu stiu vreo stire unde sa scrie clar; Robotii au discernamant si judecata . Cel putin pana in acest moment. ![]() |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Japonia va folosi autobuze fără şofer începând cu anul 2019
Maşinile autonome se află în teste, la nivel mondial, de câţiva ani, însă progrese serioase în acest sens nu prea s-au făcut până în prezent. Uber, Waymo (Google) sau tesla sunt doar câteva dintre companiile implicate în dezvoltarea tehnologiei, însă progresul nu a fost pe măsura aşteptărilor, cel puţin până acum. Pe lângă companiile americane, şi China şi Japonia fac eforturi serioase în industria maşinilor fără şofer. Un acord important a fost semnat de motorul de căutare chinezesc Baidu şi compania japoneză Softbank pentru dezvoltarea autobuzelor autonome, care nu au nevoie de un şofer pentru a se deplasa prin oraş. Acordul s-a semnat pentru un număr de zece autobuze, care urmează să fie construite de chinezi. Acestea au ca termen de livrare anul 2019, atunci când vor fi puse în funcţiune în zone circulate de turişti, aeroporturi şi alte zone aflate sub control strict şi delimitate de zonele de acces general. Baidu construieşte autobuzele autonome prin intermediul startup-ului Apolong şi intenţionează să le folosească în viitorul apropiat şi în cele mai importante hub-uri tehnologice din China, precum Beijing, Shenzen, Pingtan sau Wuhan, notează publicaţia TechCrunch. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Cel mai avansat robot social din lume va fi la București în 21-22 mai
Cea de-a patra ediție a Bucharest Tech Week aduce cele mai noi tendințe în tehnologie, împărtășite publicului bucureștean interesat de mediul de business de către 30 de experți internaționali. Una dintre vedetele ediției va fi Furhat, un robot înzestrat cu inteligență artificială, cu abilități sociale, și capacitatea de a interacționa cu oamenii într-un mod empatic: vorbind, ascultând, exprimând emoții și menținând contactul vizual. Creat de laboratoarele Furhat Robotics, acest invitat special de la Bucharest Tech Week 2019 are aplicabilitate multiplă: poate fi trainer pentru angajați sau poate întâmpina turiștii în puncte de tranzit (aeroporturi, gări, hoteluri) prin oferirea de informații precise și orientare în urmărirea traseului dorit. În 21 și 22 mai, la Bucharest Tech Week, Furhat va interacționa cu participanții la primele două conferințe de business din săptămâna tehnologiei de la Radisson Blu Hotel: La Innovation Summit, în 21 mai, se va dezbate viitorul roboților sociali și cum platforma Furhat Robotics redefinește raportarea oamenilor la tehnologie. La HR Masters Summit, în 22 mai, la care subiectul de discuție este recrutarea obiectivă, Furhat Robotics dezvoltând un robot social care reușește să rămână imparțial în situațiile de interviu cu persoane din culturi diferite decât cea a angajatorului. Pentru cei interesați, între 21 și 24 mai, la Radisson Blu Hotel, sunt așteptați experți internaționali și locali din diverse domenii de activitate, precum: Inovație, HR, FinTech, Java și .NET. Pe scena celor cinci summituri de business organizate în cadrul Bucharest Tech Week vor urca speakeri internaționali de renume, experți în domeniile lor de activitate, precum: Frank M. Salzgeber – ESA, Cliff Redeker –Google, Lea Sandell – LEGO Group, Dmitri Pivovarov – Bolt, Rakhi Rajani – McKinsey&Co (Innovation Summit) ; Amina Zamani – LinkedIn, Burak Bakkaloglu – Ericsson, Johan Sellgren – Spotify, Andrew Mellen – Productivity Expert, Dr. Nick van Dam – IE University (HR Masters Summit); Anna Maj – PwC, Dharmesh Mistry – Temenos, Eddy Travia – Consilium, Andy Bryant – bitFlyer, Dan Morgan – Ripple, Che Sidanius – Refinitiv, Martin Koderisch – Edgar, Dunn&Co (Fintech Summit); Reza Rahman – Microsoft, Dr. Heinz M. Kabutz – JavaSpecialists.EU, Jens Schauder – Pivotal, Roberto Cortez – Java Champion, Mert Çalışkan – Opsgenie Champion (Java Summit); Dmitry Soshnikov – Microsoft, Gunnar Peipman – Microsoft MVP, Roberto Freato – Microsoft MVP (.NET Summit); Pentru informații suplimentare, urmăriți platformele oficiale de comunicare: www.techweek.ro Facebook.com/TechWeekRO Facebook Event – Bucharest Technology Week 2019 Partenerii summiturilor de business din cadrul Bucharest Tech Week 2019 sunt: IQOS – INNOVATION SUMMIT PARTNER; METRO SYSTEMS – JAVA SUMMIT PARTNER; UiPath – .NET SUMMIT PARTNER. Sponsorii Bucharest Tech Week 2019 sunt: Microsoft, Engie, AirMotion, Moldova IT Park, Michelin, Electromagnetica, Luxoft, mirro, pAIdAnalytix, Auka, Endava, eSolutions, ApPello, 2checkout, bitMahavi, Fitbit, Wolf Theiss, Trencadis, L’OR – Networking & Coffee Partner; Bright Agency – Digital Partner; VIVA Telecom – Internet Partner |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
HRISTOS A INVIAT
AM O INTREBARE ...AM O VECINA 60 DE ANI HANDICAP GR 1 NEDEPLASABILA INTERNATA IN SPITAL, INSOTITOAREA MAMA EI DE 78 DE ANI CE DREPTURI ARE ? POATE SA OBTINA UN PAT. CU MULTUMIRI |
|
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Adevarat a Inviat !
Vasilescu, omule drag, eu unul nu stiu sa-ti raspund la aceste intrebari. La randul meu te intrebam. De ce vecina ta, internata in spital nu poate intreba acolo si sa rezolve pe loc aceasta problema ? Parca n-as crede sa fie atata cruzime incat sa nu existe o rezolvare. Daca nu cumva este in interesul celor din spital sa aprobe internarea . In urma cu circa 10 ani, persoana cu gradul 1, fiind internata in spital a fost supravegheata in permanenta de ruda ei. Insa nu era vorba de internare. Pur si simplu era insotitoare permanenta. Era prezenta acolo. Legalitate, drepturi, facilitati erau vorbe in vant. Viata uneori este atat de dura si cruda incat ... A stat pur si simplu pe scaun langa patul pacientei. Intelegi, oare ce-ti scriu ? Ce iti spun ? ![]() ![]() ![]() Dar, cine stie, probabil va gasii intelegera umana . |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
MULTUMESC MULT
PERSOANA CU HANDICAP ARE 60 DE ANI SI E IN STARE GRAVA MAMA EI 78 DE ANI INGRIJITORUL A FOST CERTATA CA APARTINATORUL TREBUIE SA DOARMA PE SCAUN. FEMEIA ASTA SA CHINUIT FICA EI AVAND HANDICAP DIN NASTERE. MULTUMESC PENTRU INTELEGERE. BUNUL DUMNEZEU SA VA AJUTE |
|
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
România dezvoltă un sistem multidisciplinar pentru evaluarea și gestionarea tulburărilor cerebrale complexe
Tulburările clinice ale rețelelor creierului uman, cum ar fi boala Alzheimer, schizofrenia și boala Parkinson, sunt printre cele mai greu de înfruntat probleme de sănătate, din punct de vedere terapeutic. Prin urmare, înțelegerea conectivității rețelelor cerebrale a fost mult timp un obiectiv central al neuroștiinței și a catalizat recent o serie fără precedent de inițiative la scară largă și proiecte de colaborare, cum ar fi BRAIN Initiative (SUA), Brain/MINDS Project (Japonia), Australian Brain Alliance (Australia) și China Brain Project (China). Proiectul european de cercetare și dezvoltare MES-CoBraD urmărește exact acest lucru: îmbunătățirea preciziei diagnostice și a rezultatelor terapeutice la persoanele cu tulburări cerebrale complexe: tulburări neurocognitive (demență), tulburări de somn, convulsii (epilepsie). În acest scop, 14 institute de cercetare din Europa, dar și companii private (printre care și SIMAVI, din România) adună date din mai multe surse clinice și de consum, prin protocoale cuprinzătoare, eficiente din punct de vedere al costurilor și rapide. Proiectul reunește parteneri din nouă țări, experți recunoscuți la nivel internațional în medicină, inginerie, informatică, sănătate socială, drept, marketing și comunicare. Această echipă de specialiști combină informațiile clinice și cercetarea științifică în tulburări cerebrale complexe cu inovația tehnică în platforme sigure de partajare a datelor, algoritmi de inteligență artificială și sisteme expert de precizie și îngrijire personalizată. Soluția implementată de acest nou proiect se bazează pe inteligență artificială și pe integrarea acesteia într-o platformă comună de exploatare științifică. Platforma va ghida eforturile de evaluare și validare a soluției, va ajuta la promovarea rezultatelor dobândite, la extinderea acestui ecosistem creat și, în final, la sustenabilitatea vieții reale. Firma românească de software SIMAVI, principal furnizor de tehnologie Platforma MES-CoBraD abordează toate provocările: clinice, de cercetare și tehnologice. MES-CoBraD pune accent pe efortul de a armoniza și integra platforma, maximizând impactul cercetătorilor individuali prin crearea de valoare colaborativă și practici Open Science, inclusiv partajarea sigură a datelor și schimbul de expertiză globală care altfel nu ar fi disponibile în cadrul unei singure instituții. Platforma va oferi, de asemenea, un modul (MES-CoBraD Expert System) care vizează îmbunătățirea abordărilor medicale personalizate în practica de zi cu zi. În calitate de furnizor principal de tehnologie, Software Imagination & Vision (SIMAVI) va fi implicat în toate etapele proiectului: analiza cerințelor utilizatorilor, proiectare, dezvoltare, testare, implementare, integrare, instruirea utilizatorilor finali și asistență tehnică. SIMAVI își va oferi expertiza dovedită în integrare și dezvoltare de soluții bazate pe AI eHealth pentru monitorizarea pacientului. Expertiza SIMAVI este dobândită în ani de dezvoltare a sistemelor precum: EHR, platforme și sisteme integrate de sănătate, soluții de telemedicină. Alte proiecte similare în care a dobândit această expertiză: InteropEHRate, DeepHealth, SPHINX, FollowMe. Consorțiul MES-CoBraD Românii de la SIMAVI fac echipă cu Universitatea Națională Tehnică din Atena (Grecia), cu Institutul Neurologic din Atena (Grecia), Fundația privată Institutul de Cercetare a Spitalului Santa Creu și Sant Pau (Spania), VRIJE UNIVERSITEIT BRUSSEL (Belgia), UPPSALA UNIVERSITY (Suedia), Clalit Health Services- Rabin Medical Center Cognitive Neurology and Epilepsy Clinics (Israel), King’s College din Londra (Marea Britanie), HOLISTIC PC (Grecia), STICHTING LIBER (Olanda), Engineering – Ingegneria Informatica S.p.A. (Italia), MICHOPOULOS I. & CH. G.P. (Grecia), Universitatea din Edinburgh (Marea Britanie), CyberEthics Lab (Italia). Proiectul MES-CoBraD a primit finanțare de la Programul de cercetare și inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene în temeiul acordului de subvenționare nr. 965422. Pentru mai multe informații: https://www.mes-cobrad.eu/about https://www.facebook.com/mescobrad/ https://twitter.com/MESCoBraDhttps://www.linkedin.com/company/mes-cobrad/ |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Riscurile inteligenței artificiale
O analiză excepțională care merită făcută cunoscută. „Tabloidul german Bild, cel mai bine vândut ziar din Europa, va înlocui o serie de posturi de redacție cu inteligența artificială, ca parte a unui program de reducere a costurilor, care va duce la sute de concedieri.” Primii concediați vor fi editorii, corectorii și editorii foto. Vor urma și redactorii. Varianta gratuită a ChatGPT e capabilă să genereze texte tip articol/știre pe baza unor declarații, mult mai rapid și într-un stil mult mai comprehensiv și mai atractiv decât ar face-o majoritatea redactorilor cu experiență. Nici prezentatorii tv nu mai au mult. Deja au apărut clipuri cu avataruri generate de AI care recită texte motivaționale. De ce i-aș mai plăti 25.000 de euro pe lună Andreei Esca, când pot să am o variantă digitală care să prezinte știrile pe gratis, care nu are nevoie de concediu, asigurare de sănătate, make-up, ținute și echipă de producție? Da, cei deja cunoscuți vor rămâne, dar dacă visați să faceți jurnalismul ca să prezentați știri peste 4 ani, think again! În mai puțin de 2 ani, AI va înlocui cu succes majoritatea „corporatriștilor” – inclusiv auditori, copyrighteri, analiști și operatori call center. Toți acești oameni vor trece de la deadlineuri, brainstorming și teambuilding, la ajutor de șomaj, Netflix&chill. Ce e mai trist e că diplomele lor vor deveni maculatură, experiența lor pe posturile alea ale căror nume se termină toate cu „manager” nu le va mai folosi la absolut nimic, căci efectiv nu vor avea unde să își depună CV-urile pentru a obține posturi similare. Până în 2030, în majoritatea statelor dezvoltate, venitul de bază necondiționat (numit și venit universal) va fi o normalitate. Ajutorul de șomaj va dispărea complet, iar în timp va dispărea și sistemul de pensii. Toți cetățenii vor primi lunar, indiferent de statutul lor pe piața muncii, o sumă care va fi calculată în raport cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent al fiecărui stat în parte. Fie că vor fi bani digitali, cupoane sau carduri de trai, sumele vor fi furnizate în continuare, chiar și în situația în care omul se va angaja sau va deține un business. Asta înseamnă că angajatorii care nu pot înlocui personalul cu soft AI se vor confrunta cu provocări tot mai mari pentru a atrage tinerii pe piața muncii. Vor fi nevoiți să mărească salariile, să ofere condiții mai bune de muncă și beneficii extra. O altă problemă aici va consta în creșterea numărului de cazuri de depresie, anxietate existențială și chiar a cazurilor de suicid. Rămași fără activitate, nevoiți să-și schimbe complet stilul de viață, confruntați cu sentimentul inutilității, nu puțini vor fi cei ce vor resimți simptomele distimiei și abuliei. Dincolo de a fi o activitate pe care o prestezi pentru a-ți asigura cele necesare supraviețuirii și confortului, munca în sine oferă un sens și un scop existenței umane. Activitatea susținută în vederea realizării unor obiective împiedică mintea să umble brambura printre tribulații, angoase și gânduri negative automate. De aceea, în istorie, sunt mai mulți gânditori care s-au sinucis, decât casieri, portari și șoferi. Da, „Cogito, ergo sum”, dar a gândi cu mintea ta are un neajuns: Cu cât ai mai mult timp pentru a rațiocina, cu cât înțelegi mai multe, cu atât mai sus urci pe culmile disperării. O provocare uriașă apare și pentru cei aflați la început de drum (absolvenți), căci majoritatea nu mai știu pe ce cale să pornească. Va mai exista cerere pentru specialiști în domeniul pe care aleg să-l studieze azi? Da, poate unii vor spune „ei, dar de medici, de avocați și de ingineri va fi mereu nevoie”. Oare? Un algoritm inteligent ar fi chiar și acum capabil, cu ajutorul unei camere video, să evalueze un pacient, să-i interpreteze analizele și să pună diagnosticul și diagnosticul diferențial cu o rată de acuratețe mult mai mare decât cel mai reputat doctor docent. La fel cum astăzi, în majoritatea avioanelor de linie, piloții sunt tot simpli pasageri, căci computerul pilotează, roboții care operează vor înlocui, nu peste mult timp, chirurgii. Tocmai te-ai gândit că tu nu te-ai lăsa niciodată operat de un robot? Mai gândește-te! Revin la analogia cu piloții: Majoritatea accidentelor aviatice au fost produse de…ei bine, de erori umane. De când piloții nu mai pilotează propriu-zis cursele de linie, avioanele ajung în siguranță la destinație. La fel va fi și în chirurgie. Cu ajutorul unui robot controlat de un algoritm inteligent, creionat special pentru operații, în softul căruia au fost introduse toate informațiile și cazurile „de manual”/problemele care pot apărea într-o operație (de apendicită, spre exemplu), statistic vorbind ai avea mai multe șanse să te bucuri de o operație reușită, în comparație cu un chirurg care poate n-a mai dormit bine de 3 zile, tocmai s-a certat cu soția, a aflat că odrasla bagă cox și că rata a crescut cu câteva milioane. De avocați nu mai vorbesc, căci un avocat din SUA a fost deja sancționat pentru că s-a dus la tribunal cu o pledoarie scrisă de ChatGPT. Știu că unii vor spune că era un text plin de greșeli, însă e important de precizat că, în târgul cu AI-uri, Chat GPT e precum Trabantul în fața unui Bugatti. Inteligența Artificială e folosită deja de ani buni de Google, Meta și Amazon, nu mai vorbim de softurile de care dispune armata SUA sau China. Precum un copil care învață din experiență, algoritmii devin mai buni pe zi ce trece. Da, azi ChatGPT îți va scrie un eseu plin de erori, însă, pe măsură ce se perfecționează și dobândește noi cunoștințe (momentan tehnologia este limitată voit), va fi capabil să identifice erori în formule matematice consacrate, să propună noi sisteme filosofice, să creioneze ideologii, doctrine și soluții. Antropocentrismul va pierde la scor de fiecare dată, căci diferența dintre om și AI este pe cât de simplă, pe atât de complexă: Noi pierdem celule, neuronii se degradează în timp, cunoștințele sunt limitate de spațiul de stocare limitat, subiectivismul și emoțiile noastre ne distorsionează percepția asupra realității. Pe de altă parte, AI nu are nici limite, nici țâfne. Nu poate simți o poezie, dar poate crea un poem. Nu poate juca într-o piesă, dar poate genera un film de Oscar, de la scenariu la personaje. Nu suferă din dragoste, dar îți poate compune piese despre decepții și, evident, le poate cânta. Nu cere plata pentru orele suplimentare, nu vrea concediu, nu fură din pixurile de pe inventar, nu are nevoie de pauză de țigară și, cu fiecare secundă care trece, devine tot mai bun. Când vorbim conceptul de Algoritm Inteligent, „limita e cerul” sună a claustrofobie. Atenție, căci nu vorbim de o revoluție care va avea loc în 2050 sau 2100, ci de una care a început deja. Sistemul de schimbări lente (pole-pole) utilizat în trecut nu mai este valabil în secolul XXI. Gândiți-vă doar la cât s-a schimbat viața voastră în ultimii 10-15 ani. În urmă cu 15 ani, majoritatea nu avea non-stop un aparat în mână, numeroase rețele de socializare, milioane de opțiuni de divertisment și posibilități nelimitate de comunicare la distanță. Telefonul mobil era folosit doar pentru apeluri scurte, iar socializarea în mediul virtual era limitată la forumuri și alde Yahoo!Messenger, care erau accesate doar de pe desktop sau laptop. În istoria evoluției speciei umane, au existat 3 revoluții importante: Revoluția cognitivă (apariția lobului frontal), revoluția agricolă (care a contribuit la dezvoltarea așezărilor umane) și revoluția industrială, care a facilitat dezvoltarea tehnologiei. Toate aceste revoluții au ceva în comun: Au dus omul în vârful lanțului trofic și s-au asigurat că omul rămâne acolo. Revoluția AI e altfel. Căci, pentru a avea parte de confortul pe care AI îl oferă, trebuie să renunțăm la control și la aroganță, să acceptăm că inteligența umană nu va mai fi nici unica, nici „cea mai cea”. What a beautiful time to be alive, spunea un cântec, și chiar așa e. Legat de noua religie a datelor, Yuval Harari ridică două probleme interesante: În primul rând, când oamenii vor avea venit garantat și tot mai mult timp liber, guvernele vor fi obligate să găsească noi și noi moduri de a-i ține ocupați. „În trecut, cenzura funcționa prin blocarea fluxului de informații. În secolul XXI, cenzura funcționează prin bombardarea oamenilor cu informații irelevante, Efectiv nu știm la ce să fim atenţi, iar adesea ne petrecem timpul investigând și dezbătând chestiuni minore. Pe vremuri, să ai putere însemna să ai acces la date. Astăzi, să ai putere înseamnă să știi ce să ignori”, scrie Harari în Homo Deus. Apoi, „odată cu dezvoltarea tehnologiei s-au întâmplat două lucruri. Mai întâi, pe măsură ce cuţitele din silex au evoluat treptat până la rachete nucleare, destabilizarea ordinii sociale a devenit mai periculoasă. În al doilea rând, pe măsură ce picturile rupestre au evoluat treptat până la transmisii televizate, a devenit mai ușor să-i induci pe oameni in eroare. În viitorul apropiat, algoritmii ar putea desăvârși acest proces, făcând ca oamenilor să le fie aproape imposibil să observe realitatea în ce-i priveşte. Algoritmii vor fi cei care vor decide în locul nostru cine suntem şi ce ar trebui să știm despre noi înșine”, conchide același sclipitor Harari în volumul „21 lessons for the 21th century”. Adevărul e că, în secolul XXI, nu mai este loc pentru obiceiuri arhaice, prudență, dumnezei, moderație, la fel cum nu mai este timp pentru a aștepta ca lumea să asimileze noile realități. Cei care vor înota contra valului vor deveni tot mai izolați. Cei care vor refuza să accepte schimbările vor deveni tot mai dezolați. Cei care înțeleg ce se întâmplă acum și faptul că, iată, fiecare dintre noi, cei aflați în viață acum, asistăm la o revoluție indomptabilă care va schimba definitiv specia umană, vor avea cel mai mult de câștigat, mai devreme sau mai târziu. Astăzi, dacă deschideți ochii, oricum veți avea surpriza să îi vedeți pe toți ceilalți dormind adânc, un somn al rațiunii în cea mai adâncă noapte a superficialității. În viitorul nu foarte îndepărtat, cu toții vom dormi liniștiți, indiferent că ne place să acceptăm asta sau nu, căci algoritmii inteligenți vor veghea non-stop pentru noi. Da, algoritmii inteligenți sunt deja deosebit de utili în viața noastră de zi cu zi. Ei decid ce postări ne dorim să vedem, schimbă ruta când suntem blocați în trafic, ne oferă răspunsuri la întrebări și simplifică sarcinile ce, înainte, durau ore bune pentru a fi îndeplinite. Dar, în aceeași măsură, când asistentul tău AI (ce va înlocui smartphone-ul) va decide ce informații ai dreptul să primești (care articole vor deveni virale, ce postări vezi), ce să faci cu timpul tău, când vor învăța să îți influențeze starea de spirit și comportamentul (cum a procedat Facebook în 2012, în cadrul experimentului de „modificare a dispoziției pe baza wall-ului”), alegerile noastre personale vor fi la fel de libere cum ar fi peștele în undiță. Da, vom avea mai mult confort. Dar liberul arbitru și decizia conștientă vor deveni concepte cel puțin discutabile, dacă nu superfluu. Așadar nu e vorba doar de angajați concediați pe bandă rulantă și înlocuiți cu algoritmi inteligenți, de dispariția unor profesii, de digitalizare și tehnologie care facilitează optimizarea costurilor și confortul personal. Ci de o schimbare totală a modului în care va arăta fiecare clipă a fiecărei zile din viața fiecărui om. Închei cu două întrebări deschise: Cum vom proceda când oamenii își vor însuși creațiile AI ca fiind ale lor și cum va arăta oare lumea dacă vom constata că algoritmii inteligenți, pe măsură ce se perfecționează, preiau tot mai mult din „chipul și asemănarea noastră”? Felicitări pentru că ai lecturat până aici! Noapte bună, excelențelor! Dinu Popescu |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|