SUBIECT: Atitudinea celor din jur

FAMILIA
Traumatismul vertebro-medular poate aduce schimbari majore in viata de familie. Relatiile dintre persoana afectata si ceilalti membrii ai familiiei pot deveni mai distante. Cei din jur sunt stresati de noua situatie si incearca sa se acomodeze cu noile roluri si responsabilitati, iar pe de alta parte, persoana cu traumatism simte ca aceasta situatie familiala tensionata este o noua povara cazuta pe umerii ei. Intr-o astfel de situatie daca se discuta deschis despre problema, iar persoana care a avut accidentul poate sa vorbeasca despre ceea ce are nevoie, despre temerile si sperantele sale, suportul acordat de cei din jur poate fi extrem de folositor

PRIETENII SI COLEGII.
Reactiile prietenilor si colegilor pot fi diverse. Unii nu vor stii cum sa se poate cu persoana in fotoliul rulant, altii poate o vor enerva prin supraprotectie sau prin falsa bunavointa, altii pot deveni usor distanti sau pot spune lucruri care dor. Indiferent de situatie, ceea ce trebuie retinut este faptul ca aceste reactii au mai putina legatura cu persoana in fotoliul rulant si mai mult cu conceptia lumii fata de handicap.

SPECIALISTII.
Nu trebuie scapat din vedere faptul ca doctorii, asistentele medicale, kinetoterapeutii, asistentii sociali etc. sunt si ei oameni, cu defectele si calitatile lor. Faptul ca lucreaza in domeniul recuperarii persoanelor cu deficiente si luand contact in fiecare zi cu acestea, ii poate face insensibili si trebuie trecut peste acest fapt.

PERSOANELE NECUNOSCUTE.
Multi oameni se simt stanjeniti in prezenta unei persoane cu deficienta. De cele mai multe ori ei au prejudecati in legatura cu ceea ce este sau nu o astfel de persoana, ce poate sau nu poate sa faca ea. Pentru ca le este teama sa intrebe, oamenii au reactii care merg de la evitarea privirii utilizatorului de fotoliu rulant, la presupunea ca acesta este incapabil sa faca ceva, pana la a se comporta ca si cand nu ar fi de fata sau chiar fiind nepoliticos cu el.

INDEPENDENTA
Daca nu esti in stare sa faci ceva nu inseamna ca ti-ai pierdut independenta. Ideea de baza nu este de a face tu insuti ceva, ci de a detine controlul asupra ceea ce se intampla. Chiar daca in viata de zi cu zi, persoana paralizata are nevoie de ingrijire si ajutor din partea altora, ea este independenta prin simplul fapt ca decide ceea ce vrea, unde si cum vrea sa traiasca, ce vrea sa faca si cum...

Mirela te felicit pentru analiza pe care ai postat-o.

Cu problemele de mai sus si calvarul se confrunta orice om a carui viata este afectata de o suferinta , de o dizabilitate mai mult sau mai putin grava.
Cred ca , daca inlocuiesti cuvaitele Traumatismul vertebro-medular si persoana in fotoliul rulant cu cuvantul "bolnav" ( bolnav =fiinta care sufera de o boala; om suferind, beteag, persoana care are nevoie de ingrijire medico-sociala) textul de mai sus se poate posta pe orice forum .

Chiar si cei care au o "banala" durere de dinti cunosc pentru cateva zile fata aceasta neplacuta a vietii.

Dupa mine singurul aspect din viata asupra caruia trebuie sa ai control total este atitudinea. Din cele ce am observat, din discutiile avute cu diverse persoane, unele prezente si aici pe forum, am inteles ca nu intotdeauna declansarea bolii este legata de o pierdere a respectului de sine, dar ca de cele mai multe ori are legatura cu faptul ca acestia sunt cu adevarat, niste persoane cu o vointa de fier, vointa ce ii mana uneori mai departe decat pot duce limitele fizice si psihice.

Am vazut, de asemenea, ca unele persoane au intr-adevar probleme cu respectul de sine, fara ca aceasta sa le indrepte vointa intr-o anumita directie determinata, asa cum am constatat ca, in unele cazuri, dizabilitatea ataca fara niciun discernamant sub aspectul caracteristicilor personalitatii. Intr-adevar, diagnosticul "persoana cu handicap" ca sa generalizez, este perceput in general de catre pacienti ca o condamnare pe viata, cu atat mai mult cu cat informatiile cu privire la aceaste boli incurabile la simptomele si la gravitatea lor sunt incerte. Indicatiile pe care doctorii le dau se bazeaza de cele mai multe ori pe situatii extreme, astfel incat sa previna o atitudine prea degajata fata de acest diagnostic.

Aici revin cu o intrebare: credeti ca un pacient suferind de o boala incurabila sau rezultata in urma unui accident ar trebui sa cunoasca acest lucru sau sa i se ascunda?

eu nu am inteles niciodata chestia asta......ii ascunzi bolnavului ca sufera de ..cancer de exemplu......dar cat de slab pregatit trebuie sa fii sa nu-ti dai seama ca faci chimioterapie, ca-ti cade parul din cap de la asta, ca citesti prospectele medicamentelor pe care le ei, fara sa realizezi de ce boala suferi?
eu sunt de parere sa constientizezi boala, sa te aduni cu toate fortele si sa lupti impotriva ei!
acum, daca e vorba de un copilash mic, bineinteles ca nu trebuie sa-i spui!

Unii oameni cred gresit ca opusul dragostei este ura, cand de fapt este indiferenta. Eu cred ca indiferent cat de dureroase sunt unele lucruri trebuie sa le spui in fata persoanei respective.

Sa ajuti pe cineva si sa-i ameliorezi suferinta e ca si cum ai vrea ca cineva candva sa te ajute si pe tine. Adica oricine care vine in legatura, in relatie cu un om in suferinta, intr-un mod fizic, psihic sau spiritual trebuie sa-l ajute fiindca omul devine un frate pentru tine, un apropiat...

Trist, nu mai pot sa suport aceasta societate care ne-a transformat in ce? in individualisti, in egoisti, in indiferenti... oare incotro mergem? incotro ne indreptam? nepasarea fata de durerea unora, fatarnicia, ce sa mai spun...

Atitudinea celor din jur fata de noi cei cu gatul rupt e jalnica ....parca avem ciuma bubonica sau sida.Total gresit ....multi dintre noi avem creierul mai dezvoltat decat picioarele lor sexy.HEHE

Petru a scris:Un traumatism vertebro medular nu se compara cu o simpla banala durere de dinti ........TVM E MAI CRUNT DECAT CANCERUL SAU SIDA.REFERITOR LA DURERI ORGANICE SI SUFLETESTI.

adi chicago a scris:Prietene, acest tip de abordare nu cred ca este benefic nici pentru trup si nici pentru suflet! Cred ca reusim sa trecem altfel peste problemele vietii daca nu insistam pe ideea: "ba eu sunt mai bolnav ca tine"..."ce stii tu ce este suferinta?"....Facand haz de necaz am putea spune, "hai in boli si gravitatea lor sa ne luptam"...cum alta data se luptau unii in sabii sau in ciorapi... Multa sanatate si ....Doamne-ajuta!

Apropo de felul cum ne vedem sau cum suntem vazuti de ceilalti.... ne uitam prea mult in ochii altora si ni se pare ca ne vad... nu stiu cum, ba ca se uita urat, ca rad de noi, ca ne compatimesc, etc. In realitate si ei sunt confuzi si nu stiu cum sa se poarte cu noi, sa ne punem si in locul lor, sa nu le cerem prea mult.

Daca ne vedem noi insine in oglinda si gandim ca suntem neplacuti la vedere, daca asa ne consideram, asa ne vor vedea si altii... daca traim cu nostalgia..."cum eram eu odata"... o sa fie foarte greu, pentru ca inaintam in varsta si ne schimbam intr-una si daca nu ne acceptam aceste schimbari contiune, vom avea o viata grea, fie ca suntem sanatosi sau bolnavi.

Adevarat spun, nici eu n-am fost o persoana curajoasa si mi-am plans mult timp de mila... dar e firesc... toti trecem prin momente si perioade mai grele, totusi cu rabdare si intelepciune am acceptat situatia si am devenit un alt om, mult mai valoros... ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta.

Trebuie sa luptam cu moralul pentru a incepe o noua viata, sa uitam de gandurile negre, sa fim tari si privim in interior, sa renastem iarasi...

Cand am inteles ca important este cum ne vede... Domnul Dumnezeu, am scapat de o multime de complexe (de ex. ma duceam la mare si ma dezbracam pana la brau, ca vorba aia...se uita lumea la mine ca la urs...), nu mai stau sa-mi musc degetele si sa-mi smulg parul de ciuda pentru oportunitatile pe care le-am pierdut ci merg inainte cautand sa le fructific pe cele pe care El mi le ingaduie...Multa sanatate si...Doamne-ajuta!