SUBIECT: Durerea, suferinta...cum a-ti descrie?

Dupa "aceea secunda rupta din infern" viata noastra sa schimbat.Fiecare are parte de dureri, chin, suferinte,neputinta ....ceva prezent in fiecare secunda..Eu nu pot descrie in cuvinte...e ceva mult prea mult...decat un singur cuvant"cosmar"Pentru un om normal cosmar poate insemna un vis urat poate...Voi cum le puteti descrie? Acest lucru chiar arata sensul lor adevarat.?

in acea clipa fatidica cand s-a intamplat accidentul ,pur si simplu ,,am vazut moartea cu ochii'' iar la spital credeam ca e un cosmar caare nu se mai termina,dar din pacate era ,,cruda realitate''

vmirela a scris:Compar durerea neuropata si phsica prin care trec cu o executie publica gen TORTURA din perioada lui gheorghe doja,horia,closca si crisan.Sincer ma mir ca nu mi se opreste inima in urma unor asemenea spasme si dureri.Am corpul in acid ,musculatura cand se contracta involuntar imi sfasie inclusiv organele interne .Ma doare si sufletul cand vad ca altii nu ne inteleg referitor la tortura prin care trecem.6 ani jumate de tortura ....noi sa fim sanatosi ca la vara e cald.

Viata are un mod ironic de ne arata ca putem merge mai departe. Toata suferinta poate fi depasita numai daca suntem alaturi unul de altul. Uneori in viata noastra simtim ca totul se prabuseste, simtim ca nimic nu mai e ca la inceput si dorim o schimbare, vrem altceva.

Incerc de ceva timp sa accept realitatile din viata mea. Este o incercare mai dureroasa decat ma asteptam. Ma simt ca si cum trebuie sa ma desprind de ceea ce credeam ca imi mai ramasese si sa incerc sa continuu un drum care nu este si nu ar fi trebuit sa fie al meu. In momentul in care afli ca ai o boala incurabila, important e sa fii alaturi de familia ta si de prieteni, sprijinul afectiv fiind un stimulent puternic.

E ciudat sa te trezesti intr-o zi si sa realizezi ca, de fapt, nu mai ai nimic, ca totul este altfel de cum ti-ai dorit sa fie. Regretele sunt tarzii, anii au trecut, neputinta te inraieste intr-un fel ... si, asa, incerci sa mergi mai departe, cu toata povara pe care o duci cu tine, cu toata durerea sentimentelor pierdute, cu tot focul care arde in tine si pe care nu-l poti stinge, cu toata pasiunea inchisa intr-o colivie.

Drumul acesta e lung, atat de lung mi se pare ca nu se mai termina. Ma tot uit in zare sa vad un sfarsit, dar el serpuieste in continuare, nimic nu se schimba. Am obosit ...

Inclusiv medicii nu au idee prin ce dureri unii dintre noi trecem .Ce sa mai vorbim de oamenii de rand?

Durerea sufleteasca este(poate) mai profunda decat cea trupeasca (cel putin in cazul meu care nu mai am acum nici o durere in trup, numai atunci la declansarea bolii a fost).
Ramane un "spin infipt" in launtru pt ca ne dam seama ca niciodata nu vom mai fi <ca atunci>, lacrimile ascunse nu se vor termina si chiar daca ne revine zambetul pe buze,viata e alta, ceva ce nu ne-am dorit, visele mor in inimile noastre...
Avem de infruntat in mijolcul familiei, prietenilor o solitudine impusa de neputinta de a face toate lucurile normal(desi le face in alt mod), suntem ocoliti de iubirea aia care te face sa iti "creasca aripi", sa fii cu "capul in nori"...
Dar...dar... viata merge inainte...

Sara, Adi sufera si cu trupul - durere neuropata, cat si cu sufletul... sigur, cert, este frustrat din ambele parti... cand suferim numai noi stim prin ce trecem si poate prietenii, familia sunt langa noi si spun ca ne inteleg... doar sufletul nostru stie cum este si prin ce trecem

Cand suferi iti pierzi increderea in tine, cel putin pe moment, judeci, desi stii ca nu ai dreptul, te framanti desi poate nu ar merita, plangi, desi de multe ori nu stii pentru ce, te intrebi "de eu?" sau "de ce mie?"

Cand suferi tinzi sa faci prostii, chiar daca nu realizezi faci si crezi in lucruri care in mod normal nu ar trebui facute... pacate cu gura... la greu, off Doamne, IARTA-MA!... cand suferim suntem imprevizibili si "periculosi" daca se poate spune asa.

Entuziasmul pentru viata laica mi-a pierit, sunt mai rece, mai nepasator, sunt o statuie vie... totul ma apasa. Nu stiu de ce ma plang, sunt altii cu mult mai multe lacrimi... mie mi-a trecut...o sa incerc sa schitez un zambet de piatra si caut ajutor Divin, doar acolo simt liniste si ajutor... atunci cand realizez ca am gresit cu adevarat, caut "inlauntru" cauza si primesc efectul "luminat la minte".

Dar viata merge inainte... de ce sa ne ascundem dupa o anumita stare... consider ca nu se merita, tristetea devine irascibila, daca imi ascund starea proasta ma macin in interior si imi dauneaza mai mult crezand ca sunt ok...

daca nu ma durea corpul in halul asta eram la distractie acum.de la spasme si arsuri in corp zici ca nasc.

Dupa accident am inceput o viata noua.

Am avut noroc, pt ca nu am simtit diferenta.

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am invatat.

Nu am pierdut, nici nu am castigat! Experimentez!

Cu drag,
Sandy