SUBIECT: Moartea clinica si experiente.

Moartea clinica si experiente .
Experienţele morţii clinice
Am trecut prin asa ceva .

Moartea clinică este un fenomen care apare la un pacient grav rănit şi constă în oprirea temporară a contracţiilor inimii şi a respiraţiei. Oamenii care au trecut prin această etapă, apoi au revenit la viaţă, datorită reînceperii activităţii organismului, au trăit o experienţă uluitoare, iar relatările lor despre moarte sunt asemănătoare cu cele descrise în "Cartea tibetană a morţilor". În 1975, Raymond Moody publică o carte despre experienţele a sute de oameni ce au trecut prin moarte clinică, care din punct de vedere medical nu este considerată moarte propriu-zisă. Primul stadiu pe care îl parcurg aceste persoane este asemănător cu cel de părăsire a corpului, este sentimentul unei plutiri în afara trupului. Omul vede adesea scene, evenimente întâmplări din viaţa personală, dar dintr-o perspectivă diferită, ca şi cum nu ar fi decât un simplu spectator. Senzaţia aceasta este însoţită de o stare deplină de calm. Acest prim stadiu pe care mulţi dintre cei care cred în posibilitatea vieţii după moarte îl citează ca un argument în sprijinul tezei lor, s-a demonstrat în ultimii ani ca având cauze naturale; astfel de stări au fost obţinute în laborator, fără ca măcar să fie nevoie de o aparatură sofisticată, aşa cum ne indică câteva ecouri din massmedia, ca acesta: Doctors create out-of-body sensations https://news.bbc.co.uk/2/hi/health/2266740.stm Wednesday, 18 September, 2002 După starea de percepţie extracorporală, unora dintre cei care trec prin moarte clinică şi care declară ca au avut în această perioadă anumite experienţe remarcabile, li se pare că trec printr-un tunel întunecat şi că simt o adiere de vânt. Psihologul american Susan Blackmore opinează că tunelul de lumină se datorează unei creşteri temporare a activităţii cortextului vizual (acea parte a scoarţei cerebrale care se ocupă cu interpretarea percepţiilor vizuale), în codiţiile în care lipsa de oxigen reduce inhibiţia fiziologică operată de unele celule asupra altora. Această activitate mai ridicată decât aceea normală a celulelor din cortexul vizual, produce efectul de tunel luminos, aşa cum s-a arătat în simulări, şi aşa cum se produce şi în alte situaţii în afară de aceea a hipoxiei, şi asta din cauză că cele mai multe celule sunt responsabile de zona centrală a câmpului vizual. La capătul tunelului, persoana respectivă vede figuri cunoscute ale prietenilor, ale rudelor, etc. De asemena în unele cazuri persoana vede o figură strălucitoare care este o parte importantă din credinţa religioasă a ei. Apare apoi senzaţia că vede grădini, flori, râuri, insule, lumini, după care individul îşi urmăreşte filmul vieţii, ce prezintă în special ocaziile pierdute de a face un bine sau de a ajuta. Este interesant de remarcat aici că există o oarecare interdependenţă între aceste declaraţii ale celor care au trăit o experienţă de moarte clinică şi mediul cultural şi religios din care aceştia provin. Mai mult chiar, se constată că detaliile declaraţiilor variază într-o cultură dată chiar, de la o epocă la alta. Astfel, putem din păcate concluziona că avem de-a face cu descrieri influenţate de credinţele celor care trăiesc astfel de experienţe. Această condiţionare culturală şi chiar temporală, care face ca într-o arie dominată de o anumită mitologie în ce priveşte moartea să existe descrieri înrudite, şi ca într-o aceeaşi cultură descrierile să varieze pe măsura ce realitatea tehnico-ştiinţifică a societăţii din care provine individul evoluează, nu poate fi explicată decât prin ideile preconcepute pe care indivizii le au în legătura cu moartea. Astfel, relatările din aria mitologiei iudeo-creştine, aveau relatări ce descriau imagini fixe acum unul sau două secole, în timp ce aceste relatări descriu azi în aceeaşi arie culturală adevărate "filmuleţe". (Vezi explicaţiile lui Douwe Draaisma de la Universitatea din Groningen, în articolul " How it feels to die " , al lui Mark Pilkington în The Guardian, din data de Joi 25 martie 2004 ( https://www.guardian.co.uk/life/farout/story/0,,1176799,00.html ). Persoana în cauză simte că nu mai există spaţiu şi timp, iar la întoarcerea la viaţă are un puternic sentiment de dezamăgire şi autoreproş. Cu toate că aceste relatări par fabuloase, ştiinţa a reuşit să explice o parte din ele. Datorită faptului că în momentul morţii, corpul suferă modificări fizice şi chimice ca scăderea tensiunii arteriale şi micşorarea cantităţii de oxigen care ajunge la creier, celulele nervoase ale creierului încetează să mai funcţioneze. Centrul văzului este primul afectat, iar imaginile sunt percepute tot mai greu. Aceasta duce la senzaţia perceperii unei lumini strălucitoare înconjurată de întuneric, percepţie care apare în memorie sub forma unui tunel.

Dr. Eben Alexander este autorul cartii “Proof of Heaven” (Dovada ca Raiul exista) din care am preluat un fragment lamuritor.



“Am fost plasat intr-o lume in care noi suntem mai mult decat corpurile si creierele noastre, in care moartea nu este sfarsitul constiintei, ci mai degraba o calatorie cat se poate de pozitiva. Nu sunt prima persoana care descopera ceva evident: constiinta noastra exista si dincolo de existenta trupului. Insa sunt prima persoana (cel putin din cate stiu eu), care a avut o astfel de experienta in timp ce cortextul meu era complet nefunctional. Colegii mei m-au urmarit secunda cu secunda. Toate studiile de pana acum relavau faptul ca oamenii traiesc aceasta experienta doar cand cortextul le functionteaza cat de putin. Experienta mea, insa, a avut loc in timp ce cortextul meu nu functiona deloc. Iar asta este o evidenta relevata de tomografiile computerizate facute de colegii mei.

Mi-au trebuit luni sa inteleg ce s-a intamplat cu mine. Nu numai ca imi imaginam ca medical este imposibil sa fi fost constient in timpul comei, insa nu-mi explicam nici ce s-a intamplat in acel timp...

... La inceputul aventurii mele, eram inconjurat de noroi, mari, pufosi, albi si roz, care se suprapuneau contrastant pe un cer albastru-inchis. Deasupra lor, mult, mult mai sus – se vedeau stoluri de vietati transparente care traversau cerul, lasand dare in urma lor. Sa fi fost pasari? Sa fi fost ingeri? Aceste cuvinte mi s-au intiparit in minte si mi le-am reamintit cand am inceput sa scriu despre experienta mea. Insa nu erau nici pasari, nici ingeri. Erau niste vietati foarte diferite de lumea mea reala de pe aceasta planeta. Era ceva mult mai avansat. Niste forme de existenta mult superioare.

... Dintr-o data am auzit un zgomot puternic, ca un imn gorios care venea de mai sus. Ma gandeam daca zgomotul era produs de acele vietati. Apoi, cand mi-am revenit, ma gandeam daca nu cumva zgomotul era produs de bucuria acelor vietati care alergau de colo colo. Zgomotul era foarte palpabil, aproape material, asemanator cu picaturile de ploaie pe care le simti pe piele, dar care nu te uda. Simturile vazului si auzului nu erau separate ca pe Pamant. Puteam sa aud frumusetea acelor corpuri argintii care fluturau deasupra mea si puteam sa vad cantecul lor vesel si zglobiu.

In aceasta lume nu puteai sa te uiti sau sa auzi ceva fara sa devii o parte din acel lucru si totusi, in mod misterios, nu atingeai acel lucru. Din perspectiva mea prezenta, cred ca ar trebui sa intelegem ca nu te poti uita la lume separat. Totul era distinct, si totusi, orice avea legatura cu celelalte lucruri.

Povestea mea devine si mai ciudata. Nu eram singur in calatorie, eram cu o femeie. O femeie tanara cu obraji puternici si ochi mari si albastri. Fata ei frumoasa era marginita de un par auriu. Cand am vazut-o prima data, mergeam alaturi pe o suprafata cu un model complicat, pe care apoi l-am recunoscut ca fiind aripile unui fluture. De fapt, erau miloane de fluturi in jurul nostru care se duceau in inima padurii si care apoi reveneau si ne inconjurau. Era ca un rau de viata si culoare in jurul nostru. Femeia era imbracata simplu, insa in niste culori pline de viata: albastru, indigo, portocaliu, piersaciu. Se uita la mine cu acea privire pe care daca o vezi 5 secunde iti dai seama ca viata ta merita traita de-aici incolo, indiferent de ce s-a intamplat inainte. Nu era o privire romantica. Era o privire extrem de prietenoasa, diferita de cele pe care le vedem noi pe pamant. Fara sa-mi rosteasca ceva, a vorbit cu mine. Mesajul venea la mine ca un vant. Si atunci mi-am dat seama ca este reala. La fel de reala ca viata mea pe pamant. Nu era o fantasma trecatoare.

Mesajul ei a fost compus din trei parti:

“Esti foarte iubit si apreciat, pentru totdeauna!”

“Nu ai de ce te teme!”

“Nu ai cum sa faci ceva gresit!”

Mesajul a venit spre mine ca o senzatie de usurare. Era ca si cum cineva imi inmana acum regulile jocului pe care il jucasem deja toata viata mea fara sa-l inteleg vreodata.

“Iti voi arata multe lucruri aici, dar te vei intoarce”, mi-a spus femeia, fara sa foloseasca aceste cuvinte.

I-am raspuns: “Ma voi intoarce aici?”

Un vant cald a inceput sa bata, ca o briza divina. Si-apoi totul s-a schimbat si am ajuns intr-o lume cu o vibratie mai mare. Desi aveam functiile limbajului (asa cum il stim noi pe pamant), am inceput sa vorbesc “fara cuvinte” cu acest vant.

“Ce este locul acesta?”

“Cine sunt eu?”

“Unde sunt?”

De fiecare data cand puneam aceste intrebari, urma raspunsul o explozie de culoare, lumina, dragoste si frumusete, ca un val care se spargea de mine. Gandurile intrau in mine direct. Dar nu erau ca pe pamant, vagi, imateriale sau abastracte. Erau solide, mai fierbinti ca focul si mai ude ca apa si pe masura ce le primeam eram capabil, instantaneu si fara efort, sa inteleg concepte pe care le-as fi inteles in ani de zile pe Pamant.

Pe masura ce inaintam m-am trezit intr-un gol imens, intunecat complet, de masuri nedefinite, si totusi confortabil. Si dintr-o data a aparut o lumina pe care am simtit-o langa mine. Acea lumina era interpretul meu care imi traducea aceasta prezenta vasta din jurul meu. Era ca si cum ma nasteam intr-o lume noua, iar universul parea un pantece urias, iar acea lumina, conectata cu mine cumva (parca era identica cu acea femeie pe aripile fluturilor), ma ghida prin el.



Mai tarziu, cand m-am trezit, am gasit un citat din poetul crestin din secolul al XVII-lea, Henry Vaughan. Parea ca descrie exact locul magic in care m-am aflat care era, potrivit descrierii, Divinitatea insasi. “Dumnezeu exista intr-un intuneric orbitor”. Exact asa a fost in cazul meu: un intuneric desavarsit dar totusi plin de lumina.

Stiu ca suna complet extraordinar si, sincer, greu de crezut. Daca cineva mi-ar fi spus aceste lucruri – chiar si doctor sa fii fost – as fi fost sigur ca a luat-o putin razna. Insa am trait asta, si nu e deloc nebunie. Este ceva extrem de real, chiar mai real decat orice eveniment din viata mea pamanteana, inclusiv nunta mea si nasterea celor doi copii.

Ce am trait eu are nevoie de explicatii.

Fizica moderna ne spune ca universul este unitar, nu este divizat. Dincolo de suprafata unui obiect sau eveniment, totul in univers este legat de orice alt obiect sau eveniment. Totusi, noi traim intr-o lume a separarii si a diferentierilor. Inainte de aceasta experienta aceste idei mi se pareau abstracte. Acum sunt realitati. Nu numai ca universul este definit de unitate, ci si de dragoste. Universul pe care eu l-am experimentat fiind in coma a fost socant si, totusi placut. Acelasi univers de care Einsten si Iisus vorbeau, insa fiecare in felul sau.

Mi-am petrecut ani din viata mea, ca neurochirurg, studiind la cele mai prestigioase institutii medicale din tara. Stiu ca multi elevi de-ai mei – ca si mine de altfel inainte de coma – sustin teoria conform careia creierul (in special cortexul) genereaza constiinta si ca traim in univers datorita emotiilor, si mai putin datorita iubirii neconditionate pe care Dumnezeu si universul o au pentru noi. Insa experienta traita mi-a dat peste cap credintele. Si sunt pregatit sa-mi petrec restul vietii investigand adevarata natura a constiintei umane si sa demonstrez ca suntem mult mai mult decat creierul nostru.

Nu cred ca va fi o misiune usoara. Putina lume vrea sa accepte ceea ce spun eu. Singurul loc in care lumea mi-a acceptat povestea a fost biserica. Prima data cand am intrat intr-o biserica dupa ce mi-am revenit, am vazut totul cu alti ochi. Culorile care razbateau prin vitralii imi aminteau de acea lume, de dincolo. Suntele joase de la orga imi aduceau aminte de gandurile si emotiile din lumea de dincolo. Iar imaginea lui Iisus rupand painea pentru discipolii lui mi-a evocat din nou mesajul ca Dumnezeu ne accepta si ne iubeste neconditionat, mult mai puternic decat orice parinte care isi iubeste copiii.

Sunt inca doctor, sunt inca om de stiinta, insa cred cu tarie ca sunt o alta persoana.”

Dovezi ale existentei Raiului

Experientele de dupa moarte

Codul lui Oreste - Viata de dupa Moarte

Un pilot se prabuseste si isi vede propriul corp in cabina. Mistere totale la revenirea din coma

Istoria recenta abunda in povesti despre moarte clinica, sau incidente in care oameni "s-au intors" din stari de moarte clinica. Urmatoarea poveste este depanata de pilotul canadian Jeffrey S. pe site-ul Fundatiei Near Death Experience Research.

Prabusirea

"In timp ce operam ca pilot principal pentru un serviciu aerian canadian, m-am prabusit la scurt timp dupa decolare. Am avut o defectiune catastrofala la motor. Primul meu raspuns a fost sa intru in panica, dar apoi a intervenit pregatirea mea... Am incercat sa-l repornesc, dar nu a vrut sa mearga. Am asigurat motorul si m-am pregatit de aterizare fortata.

In timp ce flotoarele aeronavei au inceput sa atinga varfurile copacilor, am tras de mansa in sus si am incetinit intentionat aeronava, iar aripa stanga a cazut si am simtit impactul cu primul copac. In acel moment, totul a intrat in super slow motion. Am privit cum aripa se infasura in jurul copacului si am vazut cum s-a rupt din corpul navei...apoi s-a facut totul negru si mi-am pierdut cunostinta pe parcursul caderii printre copaci.

Acceptasem pe deplin ca a venit timpul sa mor, trecand de la panica pura din primele 30 de secunde la un calm aproape linistitor ca acesta era modul in care voi muri.

M-am trezit in avion si sangeram foarte tare de la cap. Am observat leziuni severe la brat iar partea superioara a corpului era complet ranita. Am realizat ca trebuie sa parasesc aeronava cat mai curand posibil pentru ca exista un risc de incendiu... Am iesit din aeronava...

Am luat prosoape de hartie cu mine si mi-am sters sangele de pe cap incercand sa-l opresc sa-mi curga in ochii, in timp ce mergeam de-a lungul copacilor.

Descoperire, Oroare

M-am uitat la aeronava care era acum la aproximativ 15 de metri de mine. Ferestrele din cabina de pilotaj erau la nivelul solului, asa ca am putut vedea in carlinga, atunci cand m-am asezat. Spre groaza mea, am vazut scaunul pilotului cu susul in jos, un brat si un picior atarnand din el! Am stiut in acel moment ca ma uitam la mine.

Uitandu-ma in jur am vazut un cer albastru, frumos cum nu am mai vazut niciodata... Nu era nici macar un singur sunet, nici o pasare, nici macar o farama de vant. Rapid, m-am simtit foarte confortabil si in totala siguranta unde eram.

Apoi am privit inapoi in cabina de pilotaj pentru a-mi confirma ceea ce vazusem si in mod clar eram inca agatat acolo cu capul in jos in scaunul meu. In acel moment am rostit exact cuvintele: "Sunt mort". Am lesinat imediat.

Intoarcerea la viata, impotriva tuturor asteptarilor

M-am trezit patru zile mai tarziu... in spital... Aveam 22 de oase rupte, osul orbital drept zdrobit si un traumatism cranian grav... Cu toate acestea nu am avut nicio leziune la creier, iar medicii au zis ca sunt un adevarat miracol medical.

Am stat in fata unei comisii de revizuire medicala in 2009, dupa accidentul meu, si unul dintre cele cinci medicii prezenti mi-a zis ca o astfel de leziune ca cea pe care am avut-o eu la cap este fatala in 99 de cazuri din 100. Apoi, pentru cei care sunt suficienti de norocosi sa supravietuiasca, doar 1 din 1.000 supravietuiesc fara leziuni cerebrale. Asta face ca sansele mele de supravietuire, fara nicio leziune cerebrala, sa fie mai mici decat cele de a castiga la loterie.

Misterul se adanceste

Cand l-am intalnit pe pilotul elicopterului care m-a salvat si caruia i-am povestit experienta mea a inceput sa planga. El mi-a spus: "Capitane, cand v-am gasit erati agatat cu capul in jos in scaunul dumneavoastra si nu ati iesit din aeronava".

Lucrul la care nimeni inca nu poate raspunde este de ce au gasit 54 de prosoape de hartie imbibate de sange, aruncate toate in partea din fata a aeronavei, cu un traseu care ducea spre marginea liniei de copaci, dupa cum am explicat. M-au luat frisoane pe sira spinarii cand am realizat ca nu iesisem de fapt din aeronava.

Realizari suplimentare dupa experienta

Vazandu-mi corpul lipsit de viata in cabina de pilotaj, am fost brusc constient de un nou univers si ca suntem cu totii o bucata din ceva...

A fost un moment in care am gasit o liniste si o oarecare iluminare.
via

Exista moartea clinica? "Dumnezeu nu este mosulica acela calare pe un norisor" - Interviu cu un parapsiholog

De cate ori ati auzit oameni care au fost la un pas de moarte si sustin ca l-au vazut pe Dumnezeu sau o lumina puternica la capatul unui tunel intunecat?



Ziare.com a stat de vorba cu parapshihologul Lucian Iordanescu, pentru a afla ce este de fapt moartea clinica, cum se explica senzatiile si trairile celor care s-au intors din morti si cat este vis si cat realitate in povestirile lor.

Lucian Iordanescu este si psiholog, a studiat shamanismul, ezoterismul, parapshihologia si a petrecut doi ani si jumatate printre samanii din Siberia.

Iata interviul acordat de Lucian Iordanescu

Cum poate fi definita moartea clinica?

Moarte clinica nu exista. Termenul a fost folosit ca sa acopere neputinta celor care au studiat de ce unul care moare moare si gata si altul moare si se intoarce.

Ce moarte clinica exista in momentul in care toata aparatura din jur arata ca nicio functie nu mai exista? Unii au mai spus moarte aparenta, pentru ca mintea lor nu concepe ceva care depaseste gabaritul mintilor si au cautat formele astea de ascundere. Cand omul a murit, a iesit sufletul din el, s-a decorporalizat.

Au facut rusii niste experimente supraveghind mai multe persoane care erau aproape de moarte si au vazut ceva, cu o tehnologie pentru a vedea sufletul. Se stie si cate grame are sufletul, 120 de grame in masa de pe Terra. Totusi, dintre cei in cazul carora s-a constatat ca sufletul a plecat, unul sau doi s-au reintors. Atunci nu mai este valabila teoria ca moartea clinica este diferita. Moartea e moarte sau decorporalizare.

Care este modalitatea, tehnologia care face ca totusi un suflet sa se reintoarca in trupul decedat? Asta intra in ezoterism. Raymond Moody, care a scris cartea "Viata dupa viata", a discutat cu multi pacienti si le-a pus intrebarea "Ce ai trait? Ce ai simtit?". Toti au vorbit despre niste stari. Unii au vazut niste tunele de lumina, altii nu. In cartea "Cartea tibetana a mortilor" se explica ce inseamna sa treci in bardo, adica lumea de dincolo si ce carari urmezi.

Este sufletul care parcurge niste poteti pe care si le-a construit din timpul vietii. Ori o ia pe banda din stanga, ca la circulatie, ori in dreapta. Sunt momente in care el de acolo inconjurat de alte entitati stabileste ca trebuie sa se intoarca. Atunci primeste inapoi impulsul vital si vine in corp.

Avem exemplul din Biblie al lui Lazar pe care l-a inviat Hristos. Era mort de cateva zile, in faza de descompunere si cu toate astea a iesit viu. Astea nu sunt legende. E adevarat ca la marxisti leninisti nu prea prinde treaba asta, ca saracii atata pot. Nu exista moarte clinica.

V-au contactat astfel de persoane cerandu-va ajutorul pentru a intelege ce li s-a intamplat?

Da, sigur. Am avut foarte multe discutii. Este foarte greu sa spargi zidul prejudecatilor. Gandirea prejudecativa este un obstacol in fata oamenilor. Unii spun ca nu cred. Le-am facut o demonstratie matematica. A spune "nu cred" este o prostie, pentru ca intr-o ecuatie simpla se demonstreaza ca +1 cu -1 duce la 0. A spune "eu nu cred" inseamna ca "eu cred ca nu cred", ceea ce e un nonsens.

Ati reusit sa ii faceti sa inteleaga ceea ce au trait?

Unora dintre ei da, dar pentru asta am discutat de multe ori. Am avut si niste cercuri in care a trebuit pas cu pas sa le spal cumva mintea de prejudecatile fixate si sa le arat o alta realitate, cu exemple.

Ma folosesc si de ecuatii matematice si unii au inteles. De fapt, convingerea ca exista si altceva in afara celor cinci simturi se instaleaza cu greu in mentalul oamenilor.

V-a marcat vreun caz dintre cele intalnite?

Am multe. Cu cei care vin de dincolo e foarte usor de discutat, pentru ca ei vin si au deja o transformare psihosomatica, vad altfel viata, inteleg altceva, pentru ca au dat ochii cu alta realitate. La ochii mintii ma refer. Ei inteleg usor.

Ce va spun acesti oameni ca au vazut? Unii sustin ca au vazut o lumina, altii Raiul sau pe Dumnezeu.

Altii au vazut Iadul. Aici e o problema numita scindarea sufletului. Noi avem doua suflete care opereaza cu emisfera dreapta si emisfera stanga a creierului. Emisfera dreapta este emisfera de energie Yin, feminina, inconstienta. Emisfera stanga este masculina, Yang. Yangul nu poate opera daca nu are din partea dreapta informatia, ca acolo stau informatiile.

Unii au mers pe filiera stanga, acolo e liniste, intuneric, negru, pluteste, vede un fel de Iad. Iar cei din partea dreapta daca au trait o viata deschisa, plina de dorinta de a cunoaste, de a invata si au depasit gandirea Evului Mediu, ai o comunicare foarte usora.

Nu se potrivesc descrierile. Fiecare vede intr-un anume fel. Mai ales ca in astral, dincolo, nu se discuta prin cuvinte, prin vorbe, ci telepatic si prin actiune. Acolo daca vreau sa spun ceva, fac, arat prin imagini. E putin dificil de inteles cele doua ipostaze.

Au fost cazuri de atei care au spus ca dupa o astfel de experienta l-au descoperit pe Dumnezeu. Cum pot fi explicate aceste cazuri?

Aici trebuie sa facem o precizare: Ce este Dumnezeu? Care Dumnezeu? Ca sunt o sumedenie. Adevaratul Dumnezeu total, fundamental si absolut este intregul Univers. Intregul Univers este o minte infinita. Cei care l-au vazut pe Dumnezeu nu l-au vazut pe mosulica acela dupa un cires ascuns sau pe un norisor calare. Acelea sunt fantezii, forme luate din picturile unora. Ei au intalnit viata in sine.

In corpul asta fizic, noi suntem cum sunt cosmonautii in cosmos imbracati intr-un costum din ala greoi, in care abia se misca. Cand intra in lumea normala, il dau jos si este liber si lejer. Cam asa se intampla acolo pentru cei care au trecut, devin lejeri. Incep sa vada conexiunile, pana si atomii. Ala e Dumnezeu. Dumnezeu nu e un cetatean suparat pe unii si bucuros cu altii.

Au fost si persoane publice care au spus ca au avut parte de o experienta ciudata, chiar si Teo Trandafir.

Eu cunosc povestea. E intr-un fel literatura. Este trairea ulterioara a ceea ce a fost inainte, pentru ca dadea bine la public.

De ce ar trebui oamenii sa fie preocupati de acest subiect?

Fenomenul ar trebui sa ii preocupe pe oameni, pentru ca in momentul in care ii preocupa, ei inteleg ca moarte nu exista de fapt, ca e numai o trecere in alt plan, in hiperspatiu, trecere intr-o alta realitate. E ca si cum am schimba banda de circulatie. In clipa aia, scapa de anxietate, de stres, de teama, de o gramada de spaime, pentru ca formele astea stresante induc in interiorul omului puternice disfunctionalitati. Mai ales, se vorbeste de iubire pana in celula corpului.

Cand in corpul fizic o celula nu se mai iubeste cu celelalte se instaleaza o boala care se cheama cancer. Toate studiile arata ca aparitia cancerului inseamna lipsa de iubire. Nu se iubeste pe el si pe ceilalti. Nu e vorba de iubirea aia ca fuziune, sa ne luam in brate si sa ne pupam pe crestet. E vorba despre o empatie. Noi sa intelegem ca putem comunica, ca suntem interconectati. Cand apare egoismul, rautatea, gelozia, invidia inseamna ca ne rupem legaturile si asta duce la cancer psihic si fizic.