Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Implantul cerebral Neuralink

Implantul cerebral Neuralink #47782

Neuralink Corporation este o companie americană de neurotehnologie fondată de Elon Musk, care dezvoltă interfețe creier-calculator implantabile. Cu sediul central în San Francisco, compania și-a început activitatea din 2016 și a publicat primul raport de activitate în mai 2017.

Pe 29 august 2020, într-o prezentare care ne-a adus puțin aminte de show-ul pe care-l făcea Steve Jobs când prezenta vreun nou produs Apple, Elon Musk a adus-o în fața omenirii pe Gertrude: unul dintre cei trei porci cărora echipa Neuralink le-a implantat un prototip al microcipului (până la momentul prezentării, Gertrude purta acest cip de două luni). Echipa Neuralink a ales să facă acest test pe porci, înainte de a începe testările pe oameni, dacă primesc aprobarea FDA, pentru că acestea animale au un ADN foarte asemănător cu cel al oamenilor.

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Implantul cerebral Neuralink #47783

Elon Musk: Neuralink a pus un cip în creierul unei maimuțe

Ideea la care lucrează Neuralink (care s-a înființat în 2017 și are 200 de cercetători) este că în caz de leziuni ale măduvei spinării, un implant poate fi pus în dreptul leziunii și poate să facă să se miște membrul paralizat, ocolind circuitele de transmisie neurologică ce au fost distruse. Musk a mers și mai departe și a spus că, în viitor, aceste cip-uri ar putea ajunge să redea capacitatea de mișcare pentru orice membru paralizat al corpului.

Acum mai bine de patru ani Elon Musk promitea că va dezvolta prin compania Neuralink un implant discret și nedureros care va permite creierului uman să comunice cu computerele, totul fiind parte a unui proiect super-ambițios care ar permite acestor implanturi să ajute la vindecarea unor boli precum paralizia. Musk a prezentat în septembrie 2020 primele implanturi cerebrale, puse însă pe creierul unor porci.

Elon Musk prezenta lumii porcul Gertrude care are implantat în creier un cip de mărimea unei monede. Un al doilea porc, Dorothy, a avut un implant, dar nu-l mai are, iar al treilea porc, Joyce nu a avut un implant. Gertrude a adulmecat și a râmat paiele și pe monitoare a apărut un grafic care a indicat activitatea neuronală. Procesorul implantat în creier trimitea semnale wireless ce indicau activitatea neuronală din zona botului, când porcul căuta mâncarea.

Acum, Musk spune că unei maimuțe i-a fost implantat un cip în craniu și oamenii de la Neuralink au conectat acel cip la creier, cu ajutorul unor cabluri minuscule.



”Nu pare deloc o maimuță nefericită. Nici nu-ți poți da seama unde am pus implantul, doar că i-a fost ras părul în zona aceea și are o creastă de păr”, spune Musk care a mai spus că ar fi cool dacă maimuțele ar putea să joace cu mintea o variantă a cunoscutului joc Pong, potrivit CNBC, citat de HotNews.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Implantul cerebral Neuralink #47784

Neuralink vrea să înceapă testele clinice pe oameni pentru implantarea de cipuri în creier

Potrivit The Daily Pennsylvanian, Neuralink a anunţat că este în plin proces de angajare a a unui director de studii clinice pentru controversatul experiment. În principiu, testele clinice sunt demarate după ce este angajat un director care să supervizeze proiectul, dar presa americană nu ştie cât de avansat este experimentul companiei. Cipurile ar urma să fie implantate în creierele persoanelor care suferă de diverse afecţiuni.

Neuralink, companie fondată de Elon Musk, speră să implanteze primele cip-uri pe creierul oamenilor în 2022

Fondată de Elon Musk, Neuralink are toate șasele să devină o companie cu notorietate în 2022, cercetările desfăşurate în domeniul interfeţelor creier-computer avansând suficient de mult pentru a permite debutul comercial, cu cip-uri implantabile direct pe creierul oamenilor.

Dezvoltate în discreţie aproape totală, până când Elon Musk a decis că progresele făcute sunt suficient de mari pentru a merita o ieşire publică, Neuralink a ieșit din anonimat în anul 2019, odată cu dezvăluirea primului prototip pentru un dispozitiv implantabil, capabil să ofere interfaţă directă între dispozitive electronice şi creierul persoanelor paralizate. Totuși, ajutarea persoanelor cu deficiențe locomotorii este doar începutul.

Într-un viitor nu prea îndepărtat, vei putea merge la o clinică specializată, unde să-ți implantezi un cip care să-ți permită să controlezi smarphone-ul sau PC-ul la care lucrezi doar cu puterea gândului. De ce nu, un implant și pentru controlarea mașinilor Tesla, împărțind „efortul” cu computerul dedicat pentru condus autonom, fără să mai ai vreodată nevoie de butoane, sau măcar de interfața touch.

Dar până atunci, Neuralink a finalizat experimentele desfășurate pe maimuțe și este pe cale să treacă la etapa de testare cu voluntari umani, confirmând dezvoltarea unui tip de implant foarte sigur de folosit și fiabil, care poate fi instalat și îndepărtat în condiții de siguranță. În primă etapă „candidații” vor fi selectați din rândul persoanelor cu probleme locomotorii severe, cum ar fi leziuni la coloana vertebrală și paraplegici.



Elon Musk a cofondat Neuralink în anul 2016. Miliardarul a promis că tehnologia „va permite unei persoane cu paralizie să folosească un smartphone cu mintea sa, mai rapid decât cineva care își folosește degetele”, scrie The Guardian.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Implantul cerebral Neuralink #47785

Cipul de creier Neuralink îngrijorează experții

Cea mai mare îngrijorare a experților nu e legată de modul în care funcționează sistemul Neuralink. Ei se tem că acesta va fi folosit în scopuri comerciale și se întreabă ce implicații etice presupune utilizarea sa.

„Nu cred că există discurs public suficient despre ce presupune, la nivel macro, faptul că o astfel de tehnologie ar putea deveni disponibilă,” a declarat Karola Kreitmair, din cadrul Universității din Wisconsin.

Cipul de creier Neuralink îngrijorează experții pentru că nu există suficiente discuții sau analize despre componenta etică a sistemului. Nu se știe exact cum poate evolua o astfel de tehnologie și ce impact poate avea asupra societății.

Mulți se tem că aceste produse pot fi exploatate pentru profit, pe viitor. Averile lui Elon Musk, Jeff Bezos și Bill Gates s-au micșorat cu zeci de miliarde de dolari în ianuarie 2022.

„Dacă țelul final e folosirea datelor din creier pentru alte dispozitive sau folosirea acelor dispozitive pentru alte lucruri – de exemplu, pentru a conduce mașinile, pentru a conduce vehiculele Tesla – ar putea duce la o piață mult mai mare,” a declarat L. Syd Johnson, din cadrul SUNY Upstate Medical University.

Kreitmar e de acord cu Johnson, privind cipul de creier Neuralink, ce îngrijorează experții. Acesta a fost creat, la bază, pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.

Din acest punct de vedere, Kreitmar crede că tehnologia poate „schimba viața” persoanelor paralizat. Ea crede, însă, că potențialul comercial al acestui sistem „ridică o mulțime de îngrijorări etice”.



Unii experți sunt îngrijorați că Elon Musk a făcut unele promisiuni ce nu se vor dovedi a fi adevărate, potrivit Futurism.

„Cu aceste companii și proprietarii acestor companii, sunt mai degrabă oameni de spectacol,” a declarat Laura Cabrera, din cadrul Penn State, despre cipul de creier Neuralink, ce îngrijorează experții. „Fac aceste promisiuni hiperbolice și cred că acest lucru e periculos, pentru că eu cred că oamenii cred în ele complet.”
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Implantul cerebral Neuralink #48016

Elon Musk e un mare susţinător al interfeţei creier uman-computer, iar fix de asta se ocupă Neuralink. Prototipurile de cipuri implantabile în creier vor putea fi testate pe oameni 6 luni. Cu 19 luni în urmă s-au făcut teste pe maimuţe, doar că au murit 15 dintre cele 23 de primate. Cele la care a "prins" pot juca jocuri video doar prin comenzi ale creierului său introduce cuvinte pe un ecran urmărind mişcarea unui cursor de pe un ecran.

În plus, cofondatorul Neuralink, Max Hodak şi-a dat demisia după ultima prezentare oficială din aprilie 2021.

Musk nu e singur pe această piaţă, concurând cu firma Synchron, pe care ar vrea să o cumpere sau să investească în ea. Synchron deja merge bine: compania a reuşit să implanteze un cip de 4 centimetri în creierul unei persoane cu afecţiunea ALS. Acea persoană complet paralizată poate naviga pe Internet şi trimite mesaje text prin acel implant.

Îşi pierduse abilitatea de a comunica şi a se mişca din cauza bolii. Neuralink pe de altă parte este descris ca "un Fitbit în craniul tău", conform lui Elon Musk. Tehnologia implica până la 1024 de cabluri cu diametru de 5 microni alipite de materia cenuşie a pacientului. Se fac conexiuni neuronale şi se creează o hartă a impulsurilor electrice ale creierului. Ele sunt "traduse" în cod digital pe un computer.



FDA (Food and Drugs Adminstration) trebuie să îşi dea aprobarea pentru implant, iar Musk are probleme şi cu HR-ul, lăsând însărcinată o directoare a companiei.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Implantul cerebral Neuralink #48018

Neuralink, una dintre companiile lui Elon Musk, sub investigație

Compania Neuralink a lui Elon Musk se află sub investigație federală pentru potențiale încălcări ale bunăstării animalelor, pe fondul plângerilor interne ale angajaților care se plâng că testele sale pe animale sunt grăbite, provocând suferințe și decese inutile, potrivit Reuters.

Neuralink Corp dezvoltă un implant cerebral care speră să ajute persoanele paralizate să meargă din nou și să vindece alte afecțiuni neurologice. Ancheta federală, care nu a fost raportată anterior, a fost deschisă în ultimele luni de către inspectorul general al Departamentului american al Agriculturii, la cererea unui procuror federal, potrivit a două surse care au cunoștință despre anchetă. Ancheta, a declarat una dintre surse, se concentrează pe încălcări ale Legii privind bunăstarea animalelor, care reglementează modul în care cercetătorii tratează și testează unele animale.

Investigația a venit într-un moment în care angajații sunt din ce în ce mai nemulțumiți în ceea ce privește testele pe animale efectuate de Neuralink, inclusiv plângerile potrivit cărora presiunea exercitată de directorul general Musk pentru a accelera dezvoltarea a dus la experimente greșite, potrivit unei analize efectuate de Reuters pe zeci de documente ale Neuralink și interviuri cu peste 20 de actuali și foști angajați.

Reglementările americane nu specifică numărul de animale pe care companiile îl pot folosi pentru cercetare

Astfel de teste eșuate au trebuit să fie repetate, ceea ce a dus la creșterea numărului de animale testate și ucise, spun angajații. Documentele companiei includ mesaje, înregistrări audio, e-mailuri, prezentări și rapoarte.

Musk și alți directori de la Neuralink nu au răspuns la solicitările de comentarii.

Reuters nu a putut determina amploarea completă a investigației federale sau dacă aceasta a implicat aceleași probleme legate de testarea pe animale identificate de angajați în interviurile Reuters.

Un purtător de cuvânt al inspectorului general al USDA a refuzat să comenteze. Reglementările americane nu specifică numărul de animale pe care companiile îl pot folosi pentru cercetare și oferă oamenilor de știință o marjă de manevră semnificativă pentru a stabili când și cum să folosească animale în experimente. Neuralink a trecut cu succes toate inspecțiile USDA ale instalațiilor sale, conform documentelor de reglementare.

Compania a ucis aproximativ 1.500 de animale

În total, compania a ucis aproximativ 1.500 de animale, inclusiv peste 280 de oi, porci și maimuțe, în urma experimentelor din 2018, potrivit înregistrărilor analizate de Reuters și a surselor cu cunoștințe directe despre operațiunile de testare pe animale ale companiei. Sursele au caracterizat această cifră ca fiind o estimare aproximativă, deoarece compania nu ține o evidență precisă a numărului de animale testate și ucise. De asemenea, Neuralink a efectuat cercetări folosind șobolani și șoareci.

Numărul total de decese de animale nu indică neapărat faptul că Neuralink încalcă reglementările sau practicile standard de cercetare. Multe companii folosesc în mod obișnuit animale în experimente pentru a face progrese în domeniul sănătății umane și se confruntă cu presiuni financiare pentru a introduce rapid produse pe piață. De obicei, animalele sunt ucise la încheierea experimentelor, adesea pentru a putea fi examinate post-mortem în scopuri de cercetare.

Musk a făcut presiuni mari pentru a accelera progresul Neuralink

Dar foști și actuali angajați ai Neuralink spun că numărul de decese de animale este mai mare decât este necesar din motive legate de cererile lui Musk de a accelera cercetarea. Prin discuții și documente ale companiei care se întind pe mai mulți ani, împreună cu interviuri cu angajați, Reuters a identificat patru experimente care au implicat 86 de porci și două maimuțe care au fost afectate în ultimii ani de erori umane. Greșelile au slăbit valoarea de cercetare a experimentelor și au necesitat repetarea testelor, ceea ce a dus la uciderea mai multor animale, au declarat trei dintre actualii și foștii angajați. Cele trei persoane au atribuit greșelile unei lipse de pregătire din partea personalului de testare care lucra într-un mediu de presiune.

Unul dintre angajați, într-un mesaj văzut de Reuters, a scris la începutul acestui an o misivă furioasă către colegi despre necesitatea de a revizui modul în care compania organizează operațiile pe animale. Acesta spune că angajații insuficient pregătiți și suprasolicitați se grăbeau să respecte termenele limită și făceau schimbări de ultim moment înainte de operații, ceea ce creștea riscurile pentru animale.

Musk a făcut presiuni mari pentru a accelera progresul Neuralink, care depinde în mare măsură de testele pe animale, au declarat actuali și foști angajați. La începutul acestui an, directorul executiv a trimis angajaților un articol de presă despre cercetătorii elvețieni care au dezvoltat un implant electric care a ajutat un om paralizat să meargă din nou. „Am putea permite oamenilor să își folosească mâinile și să meargă din nou în viața de zi cu zi!”, a scris el personalului la ora 6:37 a.m., ora Pacificului, pe 8 februarie. Zece minute mai târziu, a continuat: „În general, pur și simplu nu ne mișcăm suficient de repede. Mă scoate din minți!”
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Implantul cerebral Neuralink #48090

Neuralink, compania lui Elon Musk, ar fi transportat implanturi cerebrale pline de patogeni

Neuralink a fost acuzată că a expediat implanturi cerebrale contaminate, în cea de-a doua investigație federală asupra companiei.

In cea de-a doua investigație federală asupra companiei de interfețe creier-computer a lui Elon Musk, Neuralink a fost acuzată că a expediat implanturi cerebrale contaminate, prelevate de la maimuțe bolnave, astfel încălcând reglementările de transport.

Acuzațiile au fost făcute de Physicians Committee of Responsible Medicine (PCRM), un grup de protecție a animalelor, către secretarul american pentru transporturi Pete Buttigieg.

Dacă ar fi fost transplantate la om, cipurile ar fi putut provoca boli grave, au transmis reprezentanții PCRM.

Înregistrările ar fi arătat transportul mai multor agenți patogeni gravi

Acuzațiile provin din emailuri și documente despre care PCRM susține că arată ambalarea și transportul nesigur al cipurilor, care au fost predate acum Departamentului de Transport al SUA (USDoT), potrivit IFL Science

"Desfășurăm o investigație pentru a ne asigura că Neuralink respectă pe deplin reglementările federale și că protejează angajații și publicul împotriva patogenilor potențial periculoși”, a declarat purtătorul de cuvânt al USDoT.

Deși pachetele Neuralink sunt etichetate ca fiind „periculoase”, PCRM susține că acestea nu sunt sigilate sau dezinfectate înainte de a fi transportate, astfel că permit transmiterea bolilor de la maimuțe. În urma unei pandemii care ar fi putut fi cauzată de transmiterea de unui virus de la animal la om, o astfel de încălcare ar fi o mare problemă.

„Deoarece componentele hardware ale dispozitivului neural nu sunt sigilate și nu au fost dezinfectate înainte de a părăsi [universitatea], acest lucru reprezintă un pericol pentru orice persoană care ar putea intra în contact cu dispozitivul. Simpla etichetare ca fiind periculos nu ține cont de riscul de a contracta Herpes B”, a scris un angajat al UC Davis către Neuralink, potrivit unui comunicat de presă al PCRM.

Documentele ar fi arătat transportul mai multor agenți patogeni, inclusiv Staphylococcus, rezistent la antibiotice, precum și virusul Herpes B, fără respectarea protocoalelor standard de decontaminare.

Presiunea asupra animalelor de laborator, cauza unei anchete precedente asupra Neuralink

Neuralink nu a răspuns acuzațiilor aduse până la momentul redactării acestui articol.

Aceasta nu este prima dată când Neuralink se confruntă cu acuzații. În 2022, o altă anchetă federală a fost demarată cu privire la presupuse încălcări ale bunăstării animalelor în laboratorul Neuralink de la UC Davis.
Printre acuzații s-au numărat un număr incredibil de mare de decese ale animalelor de laborator, care au fost puse pe seama presiunii ridicate de a obține rezultate în cadrul companiei. De atunci, Neuralink și-a încheiat contractul cu UC Davis, dar PCRM susține că neurochirurgul implicat este încă angajat acolo.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Implantul cerebral Neuralink #48091

Neuralink are mari probleme cu implanturile cerebrale pe oameni

Compania Neuralink a lui Elon Musk care se ocupă de interfață creier-computer, se confruntă cu obstacole majore în eforturile sale de a demara testele pe oameni pentru cipul său cerebral, relatează IEEE Spectrum.

Obstacolele din partea numeroaselor autorități de reglementare încep să se adune pentru companie, care încă trebuie să demonstreze că dispozitivul său de mărimea unei monede este suficient de sigur, dar mai ales eficient.

Asta în ciuda termenelor ambițioase ale lui Musk. În luna noiembrie a anului trecut, miliardarul a promis că Neuralink va da startul testelor pe oameni în luna mai a acestui an.

Acest lucru începe să pară foarte îndoielnic. Administrația Federală a Medicamentelor (FDA) s-a dovedit deja a fi un obstacol major în calea ambițiilor lui Musk, găsind „zeci de deficiențe” ale dispozitivului și respingând cererea Neuralink pentru anul 2022, invocând preocupări legate de bateria și sistemul de încărcare a dispozitivului, care ar putea interfera cu sau chiar deteriora țesutul cerebral înconjurător.

Compania Neuralink a lui Elon Musk se ocupă de interfața creier-computer

Nu doar FDA și-a exprimat îngrijorarea cu privire la planurile Neuralink.< De asemenea, Departamentul de Agricultură al SUA investighează presupusul abuz al companiei asupra animalelor de la sfârșitul anului trecut.
Chiar și Departamentul de Transport investighează compania în legătură cu manipularea și transportul periculos de materiale cu risc biologic.

Ceea ce complică și mai mult situația sunt pretențiile nobile ale Neuralink cu privire la ceea ce poate face dispozitivul său, de la a permite paralizaților să meargă sau orbilor să vadă din nou, după cum subliniază IEEE Spectrum, deoarece FDA ar putea foarte bine să ia în considerare aceste pretenții atunci când evaluează eficacitatea dispozitivului, scrie Futurism.

Compania este depășită de un concurent numit Synchron

"S-ar putea să le ridice mai multe întrebări din cauza acestor afirmații foarte largi și nefondate”, a declarat pentru IEEE Spectrum Victor Krauthamer, profesor de inginerie biomedicală și fost director interimar al Diviziei de dispozitive neurologice și de medicină fizică din cadrul FDA.

"Oficial, FDA doar analizează dovezile pe care le are în față, dar există un context și cred că acest context ar putea atrage o prudență suplimentară”. Mai rău, compania este depășită de un concurent numit Synchron, care a devansat Neuralink la studiile pe oameni în 2021 și care acum începe înscrierea pacienților.

Pe scurt, este posibil ca Neuralink să se fi împiedicat de propriile picioare în încercările sale de a începe să implanteze prototipuri ale dispozitivului său la pacienții umani.

Rămâne de văzut dacă va reuși să depășească unele obstacole de reglementare considerabile. Dar, având în vedere entuziasmul lui Musk pentru proiect, este puțin probabil ca aceasta să fie ultima dată când auzim despre progresele companiei.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Implantul cerebral Neuralink #48129

Neuralink are liber la teste pe oameni

De curând, compania Neuralink a lui Elon Musk a primit autorizație din partea autorităților americane pentru a testa implanturile sale cerebrale pe oameni.



Neuralink proiectează dispozitive conectate care pot fi implantate direct în creier. Într-un final, acestea ar urma să permită comunicarea cu computerele direct pin intermediul gândurilor.

Implanturile ar trebui să ajute persoanele paralizate sau care suferă de boli neurologice.

Există și controverse legate de această companie.

Neuralink este cercetată pentru uciderea a 1.500 de animale folosite pe post de cobai.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Implantul cerebral Neuralink #48133

Anunț major făcut de Elon Musk: Prima implantare de cip în creierul unui om va avea loc anul acesta

Elon Musk a anunţat vineri că doreşte să doteze „anul acesta" o primă fiinţă umană cu implanturi neuronale de la compania sa Neuralink, a cărei tehnologie tocmai a fost autorizată în Statele Unite, transmite AFP.

„Sperăm că, mai târziu în acest an, vom realiza prima noastră implantare a unui cip la om, pentru cineva care are o formă de tetraplegie", a detaliat miliardarul răspunzându-le unui copil şi tatălui acestuia la finalul unei sesiuni de întrebări organizată la Dôme de Paris, în faţa a 3.600 de persoane.

„Vreau să liniştesc pe oricine s-ar putea teme de Neuralink. Va fi un proces destul de lent", a adăugat el.

Neuralink, un start-up creat de Elon Musk, a primit aprobarea autorităţilor sanitare din SUA la sfârşitul lunii mai pentru a-şi putea testa implanturile cerebrale pe subiecţi umani.

Ţelul multimiliardarului este ca prin intermediul cipurilor implantate în creierul uman creierul şi computerele să comunice în mod direct.

Pe termen mediu, obiectivul este de a ajuta persoanele paralizate, care suferă de leziuni ale măduvei spinării sau care sunt afectate de boli neurologice precum boala Parkinson.

Obiectivul pe termen lung este crearea unei relaţii simbiotice între oameni şi inteligenţa artificială, care ar putea atenua frontierele dintre gândirea umană şi computer. (Agerpres)
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Implantul cerebral Neuralink #48134

Doamne ajuta !
Iata, oameni foarte bogati sunt dispusi sa ajute . Cred ca este cea mai buna initiativa in plan umam pentru umanitate !
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6778
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Implantul cerebral Neuralink #48166

Neuralink, a primit aprobare pentru a implanta cip-uri în creierele voluntarilor

Finanțat de Elon Musk, startup-ul Neuralink promite să devină prima companie care augmentează funcțiile cerebrale folosind interfețe creier-computer implantabile.

Concretizând mai mulți ani de cercetare în domeniul interfeţelor creier-computer, compania lui Elon Musk a reușit să obțină aprobare pentru începerea testelor pe oameni. Pentru început, sunt căutate persoane afectate de diverse forme de paralizie, implanturile asistate cu microprocesoare dedicate având rolul de a „decoda” impulsurile cerebrale în semnale care pot fi acceptate de computer. Spre exemplu, o variantă a implantului Neuralink ar putea reda abilitățile de vorbire, în timp ce altă adaptare ar putea fi conectată la controalele scaunului cu rotile, sau chiar o mână artificială, redând mobilitatea persoanelor care altfel ar rămâne „captive” patului de spital.

Dezvoltate în discreţie aproape totală, până când Elon Musk a decis că progresele făcute sunt suficient de mari pentru a merita o ieşire publică,compania Neuralink a devenit publică în anul 2019, odată cu dezvăluirea primului prototip pentru un dispozitiv implantabil, capabil să ofere interfaţă directă între dispozitive electronice şi creierul persoanelor paralizate. Totuși, ajutarea persoanelor cu deficiențe locomotorii este doar începutul.

Într-un viitor nu prea îndepărtat, vei putea merge la o clinică specializată, unde să-ți implantezi un cip care să-ți permită să controlezi smarphone-ul sau PC-ul la care lucrezi doar cu puterea gândului. De ce nu, un implant și pentru controlarea mașinilor Tesla, creând o „legătură” cu computerul responsabil cu funcția Autopilot. În acest mod, nu vei mai avea nevoie de butoane, sau reconfirmarea atenție prin atingerea volanului.

Dar până atunci, Neuralink a finalizat experimentele desfășurate pe maimuțe și va trece în scurt timp la etapa de testare cu voluntari umani, demonstrând că nile implanturi sunt sigur de folosit și fiabile. În primă etapă „candidații” vor fi selectați din rândul persoanelor cu probleme locomotorii severe, cum ar fi leziuni la coloana vertebrală și paraplegici.

Reiterând ținta pentru debutul comercial în viitorul apropiat, Elon Musk precizează că ”standardele Neuralink pentru implantarea dispozitivelor sunt substanțial mai înalte” decât cerințele formulate de autoritatea americană FDA. Totuși, chiar dacă produsul se dovedește a fi sigur pentru uz uman, probabil că va dura încă 10 ani pentru ca startup-ul american să obțină autorizația pentru uz comercial, depășind mai întâi hățișul birocratic impus pentru a descuraja lansarea pe piață a unor dispozitive insuficient testate, sau potențial nesigure.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16158
  • Thank you received: 5262
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.