Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Studii clinice

Studii clinice #5517

Persoanele care acceptă să testeze medicamente pot avea beneficii medicale şi băneşti. Înainte de a lua parte la un studiu clinic, participanţii sunt informaţi asupra riscurilor, dar şi asupra beneficiilor.

Ei trebuie să semneze şi un formular de consimţământ. În general, studiile clinice sunt realizate de companiile farmaceutice cu scopul de a analiza nivelul de eficienţă a unor tratamente medicamentoase.

„Studiul clinic se referă la evaluarea acţiunilor terapeutice ale unor medicamente deja intrate în arsenalul terapeutic sau pe cale de a fi comercializate. Se fac cu acordul unor voluntari, care pot fi sănătoşi sau pot avea afecţiuni cunoscute”, afirmă Mihai Creţeanu, medic primar cardiolog la Spitalul Judeţean Suceava.

Recompensele băneşti sunt incluse

Voluntarii sănătoşi, de exemplu cei care participă într-un studiu de bioechivalenţă a unui medicament generic faţă de medicamentul de referinţă, pot primi recompense băneşti.

„În schimb, subiecţii înrolaţi în studii clinice cu beneficiu terapeutic - pacienţi a căror boală poate beneficia de tratamentul cu medicamentele utilizate în studiu - primesc medicaţia de studiu gratuită şi li se poate deconta transportul pentru vizitele la locurile de investigaţie clinică”, afirmă Daniela Enache, reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

Identitatea subiecţilor este confidenţială

În conformitate cu legislaţia şi cu reglementările în vigoare, înregistrările care identifică subiectul rămân confidenţiale.

De asemenea, chiar dacă rezultatele studiului sunt făcute publice, identitatea subiecţilor va rămâne confidenţială.

De asemenea, tot legislaţia prevede că subiectul poate lua parte la studiu numai după ce şi-a exprimat liber consimţământul de participare, prin semnarea unui formular.

Înainte de a semna acest act, subiecţilor le sunt prezentate riscurile previzibile sau inconvenientele care pot să apară, precum şi beneficiile.

Alternativă pentru bolnavi

Multe persoane bolnave consideră participarea la astfel de studii un fel de alternativă la tratamentul clasic pe care îl urmează.

De asemenea, cercetările presupun, în cele mai multe cazuri, şi realizarea mai multor analize şi investigaţii medicale gratuite.

De obicei, studiile se fac în secţiile de spital. „Pentru medicamentele care trebuie să intre pe piaţă, studiile se fac pe voluntari sănătoşi şi poartă numele de studii de fază I, pentru medicamentele deja evaluate, în faza I se fac studii de fază II pe pacienţi internaţi, iar după ce medicamentul a intrat pe piaţă se fac studii de fază III, tot pe pacienţi internaţi sau urmăriţi în ambulatoriu, pentru a se evalua şi alte efecte adverse. Mai sunt şi studii de fază III B, pentru medicamentele generice (medicamente produse de alte fabrici decât cele iniţiale)”, adaugă doctorul Mihai Creţeanu.
  • zurly
  • Avatarul lui zurly
  • Deconectat
  • Elite Member
  • good boy
  • Posts: 232
  • Thank you received: 20
  • Karma: 4
Realitatea e ruina unui vis
Ultima editare: by zurly.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #5532

zurly a scris:
„În schimb, subiecţii înrolaţi în studii clinice cu beneficiu terapeutic - pacienţi a căror boală poate beneficia de tratamentul cu medicamentele utilizate în studiu - primesc medicaţia de studiu gratuită şi li se poate deconta transportul pentru vizitele la locurile de investigaţie clinică”, afirmă Daniela Enache, reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Eu aici nu inteleg ceva... Daca cei sanatosi o fac pentru bani, oferindu-se voluntari pentru aceste studii clinice, cei bolnavi ce interes au sa fie ''cobai'' pentru binele stiintei?... pentru ca efectele adverse sunt prezente in aceste experimente, dar nu sunt popularizate, deh.

Ciudat mod de a face tratament :dry:
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #5895

Cancerul, diagnosticat fara biopsie

Biopsiile ar putea fi curand de domeniul trecutului datorita unei noi tehnologii puse la punct de americani.

Pentru a detecta cancerul nu este nevoie decat de o picatura de sange sau o portiune minuscula de tesut, sunt de parere cercetatorii de la Stanford University, California, care au pus la punct o tehnologie revolutionara, relateaza Times.

Aceasta noua tehnologie, care ar face biopsiile inutile, permite si monitorizarea ulterioara a tratamentului pacientului bolnav de cancer.

In prezent se testeaza abilitatea de a urmari evolutia bolii, in timpul tratamentului, in cazul pacientilor cu tumori localizate la nivelul capului sau al gatului, a explicat Dr. Dean Felsher intr-un material publicat in Nature Medicine.

Ziare.com
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #10756

Medicament care trateaza 6 tipuri de cancer

Cercetatorii britanici au pus la punct un medicament despre care ei spun ca este capabil sa invinga 6 tipuri de cancer.

Testele de laborator arata ca tratamentul invinge, printre altele, cancerul de prostata, de piele sau pe cel ovarian, relateaza The Sun. Medicamentul ataca celulele afectate de boala, lasandu-le relativ natinse pe cele sanatoase, spun oamenii de stiinta.

Medicamentul face parte dintr-o clasa de inhibitori PARP, deja folositi in tratarea catorva fome ereditare de cancer la san.

Tratamentul a fost dezvoltat de profesorul Alan Ashworth si o echipa de cercetare din cadrul institutului caritabil Breakthrough Breast Cancer.

In cadrul testelor s-a aratat ca medicamentul este capabil sa anihilize celulele canceroase in 80% din cazurile de cancer la san, prostata, ovar sau uter.

Tratamentul va fi implementat in cel mai scurt timp, in beneficiul pacientilor, a anuntat Dr. Chris Lord, si el implicat in cercetare.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #11327

Un antibiotic pentru acnee ar putea ajuta in caz de atac cerebral

Potrivit cercetatorilor de la Universitatea de Sud din Florida, cei care au realizat un studiu in acest sens, o injectie cu minociclina realizata imediat dupa un atac cerebral ar putea reduce trauma provocata la nivelul neuronilor cu doua treimi, relateaza The Telegraph.

Practic, acest antibiotic injectat protejeaza celulele si reduce inflamatia, fiind benefic mai ales neuronilor care proceseaza sau transmit informatia in creier, a explicat dr. Cesar Borlongan.

Iar vestea buna este ca medicamentul, despre care se spune ca este mult mai eficient decat cele folosite in prezent, este disponibil, fiind deja folosit in tratarea acneei si artritei.

In cadrul experimentelor pe animale s-a demonstrat ca, gratie acestui antibiotic injectat intravenos imediat dupa atacul cerebral si apoi inca o data la o distanta de trei zile, 80% dintre neuroni au fost salvati.

In cazul tratamentelor utilizate acum, doar 40% dintre neuroni au supravietuit. Au fost demarate si testele pe oameni, a anuntat cercetatorul american.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #11398

O mutatie genetica, raspunzatoare pentru 50% din cacerele de san

O gena este implicata in jumatate din numarul cancerelor de san si, posibil, si in cazul cancerelor de colon, prostata, ovare sau la vezica urinara. Descoperirea apartine unei echipe de cercetatori de la Universitatea din Cambridge, anunta AGERPRES.

Este vorba despre gena NRG1.

"Cred ca NRG1 ar putea fi cea mai importanta descoperire, din ultimii doua zeci de ani, a unei gene capabile sa suprime o tumoare, caci ne da informatii vitale asupra unui nou mecanism raspunzator de aparitia cancerului de san", sustine profesorul Paul Edwards, coordonatorul studiului.



Echipa medicului Edwards a evidentiat o rata foarte slaba, chiar nula, de manifestare a genei NRG1, in celulele tumorale. Cum? Comparand celule provenite din tumori canceroase la san (prelevate de la 63 de femei) cu celule mamare normale.

Astfel, cercetatorii au ajuns la concluzia ca gena NRG1 este in mod normal o gena puternica care suprima tumoarea si protejeaza organismul de proliferarea celulelor anormale. La polul opus, o functionare deficienta sau o absenta totala mareste aparitia cancerelor.

Studiul a fost publicat in revista de specialitate Oncogene.

"Este un studiu bun, dar nu avem inca dovada definitiva ca un defect al genei NRG1 este raspunzator de aparitia cancerelor. Vor fi necesare verificari pe modele animale. [...] Se stie ca NRG1 codifica pentru o proteina care este un factor de crestere, dar rolul acestei gene nu este complet elucidat", a declarat Daniel Birnbaum de la Centrul de cercetari in domeniul oncologiei din Marsilia.

De aceeasi parere este si medicul oncolog Marc Espie, din cadrul Spitalului Saint-Louis: "Este o descoperire importanta... daca am putea s-o confirmam. Trebuie sa mai facem studii complementare pe animale, dar si pe un mare numar de femei".

Totodata, biomarkerii cancerelor de san vor participa, intre 11 si 13 noiembrie la Lyon, la dezbaterile organizate cu ocazia Zilelor Societatii franceze de Senologie si Patologie mamara (SFSPM), ajunse cea de-a XXXI- a editie.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #12176

Curry distruge celulele canceroase

Un extract gasit in curry poate distruge celulele canceroase, potrivit unui studiu facut de oamenii de stiinta de la Cork Cancer Research Centre.



Despre substanta numita "curcumin" se stie ca are puteri de vindecare, iar in prezent se lucreaza la un tratament pentru artrita si pentru dementa, potrivit BBC.

Expertii sunt de parere ca aceasta descoperire ar putea ajuta medicii sa gaseasca noi tratamente pentru cancer.

Doctorul Sharon McKenna si echipa sa au descoperit ca substanta "curcumin" distruge celulele canceroasa inca din primele 24 de ore de la administrare.

"Oamenii de stiinta stiu de mult timp ca compusii naturali au potentialul de a trata celulele defecte care devin canceroase si credem ca curcuminul are o valoare terapeutica", a declarat Sharon McKenna.

"Aceasta cercetare deschide posibilitatea ca produsele chimice naturale gasite in sofranul de India sa fie transformate in tratamente noi pentru cancerul esofagian", informeaza doctorul Lesley Walker, director al sectiei de informatii despre cancer la in Cancer Research din Marea Britanie.

In fiecare an, aproximativ 7.800 de persoane sunt diagnosticate cu cancer esofagian in Marea Britanie. Cancerul esofagian reprezinta aproximativ 5% din totalul deceselor de cancer din Marea Britanie.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #13477

Ciupercile micsoreaza tumorile cancerose cu 75%!



Ciupercile Maitake, folosite de chinezi si japonezi in diverse feluri de mancare, sunt o potentiala arma impotriva cancerului, scrie, marti, dailymail.co.uk. O cercetare realizata de New York Medical Centre a concluzionat ca aceste ciuperci micsoreaza tumorile maligne cu 75%.

Ciupercile Maitake sunt benefice mai ales in cazul cancerelor de prostata si ale vezicii urinare. Specialistii au concluzionat ca in aceste cazuri dimensiunea tumorilor se reduce cu trei sferturi.

Cercetatorii au explicat ca aceste ciuperci contin proteine care activeaza anumite enzime din organism ce controleaza dezvoltarea tumorilor maligne. Alison Ross, unul dintre specialisti, a declarat ca oamenii de stiinta iau in calcul introducerea proteinelor extrase din ciuperci Maitake in medicamente impotriva cancerului.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #14274

Noi descoperiri in vederea tratarii leucemiei limfatice

In studiul evolutiei leucemiei limfatice acute, care loveste adesea copii afectati de sindromul Down si cei mai putin dotati, s-au facut descoperiri care vor conduce la crearea unui nou tratament.

Un grup de cercetatori a descoperit modul in care cromozomul X se "rupe" in doua puncte corespunzatoare genelor Crlf2 si P2ry8, conducand, la un exces al genei legate direct la Crlf2 care are JAK2, adica factor de crestere de risc. Acest exces stimuleaza proliferarea leucemiei, informeaza agentia italiana de stiri Ansa.

Trei cercetatori de la laboratorul de Pediatrie Onco-hematologie din Padova, Centrul National de referinta pentru diagnosticul de leucemie condus de profesorul Giuseppe Basso, au contribuit substantial la aceasta descoperire.

Studiul, de o importanta considerabila, deschide noi orizonturi pentru tratamentul acestei boli.

Oamenii de stiinta vor putea dezvolta un tratament care va stimula direct obiectivele moleculare ce interactioneaza cu gena CRLF2, care are capacitatea de a bloca proliferarea celulelor canceroase.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #15336

Medicamentele pentru malarie, eficiente si in cazul lupusului

Medicamentele folosite pentru tratarea malariei pot avea rezultate bune si in caz de lupus, o forma de inflamatie cronica cauzata de o boala autoimunitara, conform unui studiu recent.

De altfel, potrivit autorilor studiului citat de Reuters, aparut in jurnalul medical Arthritis and Rheumatism, medicii ar trebui sa administreze aceste medicamente tuturor pacientilor cu lupus.

Lupusul este o boala cronica, care apare atunci cand sistemul imunitar confunda propriile tesuturi sanatoase cu tesuturi straine, uneori atacandu-le pe ambele. Rezultatul: imbolnavirea rinichilor, a inimii, plamanilor si chiar a creierului.

Primele observatii ca medicamentele pentru tratarea malariei ar putea fi folosite si in cazul durerilor articulare proprii lupusului au facute cu cateva zeci de ani in urma. Cercetarile care au urmat au aratat ca tratamentul folosit pentru malarie imbunatateste starea starea generala si in caz de lupus.

Cercetarile s-au realizat pe 1.500 de pacienti bolnavi de lupus din 9 tari. S-a observat ca doar 4% dintre cei care primisera medicatia obisnuita in caz de malarie decedasera in 4 ani de la administrarea medicamentelor, in timp ce in grupul bolnavilor de lupus tratati traditional 12% au murit in urmatoarea perioada.

Rata de supravietuire in cazul celor tratati pentru mai bine de doi ani cu medicamente pentru malarie a fost chiar mai mare.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #15695

Nanoparticulele, eficiente impotriva cancerului

O noua terapie si-a dovedit eficienta impotriva cancerului. Este o vorba despre "Interferenta ARN-ului" (RNA interference/ RNAi), dupa cum arata un articol publicat in revista Nature, citat de Mediafax.

Metoda abordata de cercetatorii americani din cadrul California Institute of Technology din Pasadena a constat in utilizarea nanotehnologiei pentru a fabrica mici roboti polimerici, acoperiti cu o proteina numita transferina, pentru a ajunge la receptorii mai multor tipuri de celule tumorale. Astfel, nanoparticulele patrund in interiorul celulelor canceroase, se dezintegreaza si elibereaza mici cantitati de ARN care blocheaza cresterea tumorilor.

Cercetarea a fost realizata pe pacienti cu diferite tipuri de cancer, care au primit mici doze de nanoparticule antitumorale, de patru ori pe zi, timp de 21 de zile. Administrarea acestora s-a facut intravenos, prin sedinte de cate 30 de minute.

Rezultatele arata ca in cazul pacientilor cu melanom nanoparticulele au identificat celulele canceroase si au reusit sa se infiltreze in interiorul acestora. In plus, prin noua terapie s-a blocat activitatea proteinei ribonucleotid reductaza.

Studiul va fi prezentat pe larg in luna iunie in cadrul unei conferinte a American Society of Clinical Oncology.
Sursa: PaginaMedicala.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #15919

Arsenicul, tratament eficient in tratarea leucemiei

Oamenii de stiinta chinezi au demonstrat ca arsenicul este foarte eficient in tratarea leucemiei, fara sa aiba efecte negative atat de importante precum chimioterapia.

"Studiile noastre au aratat cum arsenicul tinteste direct proteinele care mentin cancerul si le distruge", a declarat cercetatorul Zhang Xiaowei, din Shanghai, relateaza Reuters.

"Spre deosebire de chimioterapie, efectele negative ale arsenicului sunt foarte scazute. Nu exista pierderea parului si nici suprimarea functiei maduvei. Incercam sa aflam cum functioneaza arsenicul si asupra altor tipuri de cancer", a adaugat Zhang.

Binecunoscut pentru toxicitatea sa, arsenicul a fost considerat principala otrava folosita in asasinate, deoarece simptomele sale, asemanatoare holerei, sunt detectate cu greu.

In China, totusi, in ultimii 2.000 de ani, a fost folosit in medicina traditionala. De altfel, un grup de medici a anuntat inca din 1992 ca au folosit arsenicul pentru tratarea unei forme acute de leucemie, care are o rata de 90 la suta de vindecare in China.

Totusi, dovezile stiintifice lipseau, pana cand Zhang si colegii sai au folosit tehnologia moderna pentru a afla cum functioneaza.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Re:Studii clinice #16889

Primul vaccin impotriva cancerului mamar, in teste

Un vaccin cu ajutorul caruia femeile s-ar putea proteja impotriva aparitiei cancerului mamar, creat de un cercetator britanic, va fi testat in urmatorii doi ani.

Vaccinul a fost testat deja pe soareci, iar rezultatele arata ca acesta poate preveni aparitia tumorilor de cancer la san si ca le ataca pe cele deja prezente. Daca si testele pe femei vor avea aceleasi rezultate, vaccinul ar putea fi folosit de femeile cu varsta de aproximativ 40 de ani, potrivit cotidianului britanic The Telegraph.

Cercetatorii care au creat vaccinul spera ca acesta ar putea stopa 70% din cazurile de cancer la san si ar putea salva sute de mii de vieti.

"Suntem convinsi ca un vaccin pentru prevenirea cancerului la san va face ceea ce a facut vaccinul impotriva poliomielitei. Credem ca va oferi protectie substantiala. Viziunea noastra este ca acest tip de cancer este o boala care poate fi prevenita", a declarat imunologul Vincent Tuohy de la clinica Cleveland din Ohio, cel care a dezvoltat vaccinul.

Vaccinul face ca sistemul imunitar al pacientei sa atace o anumita proteina prezenta in majoritatea celulelor de cancer la san, dar si tesutul mamar al femeilor care alapteaza. Din acest motiv, vaccinul nu va putea fi folosit de femeile care planuiesc sa alapteze la san.

Chiar daca testele pe femei vor avea rezultate pozitive, vaccinul va fi disponibil abia peste zece ani.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #17497

Infectia cu HIV ar putea fi prevenita cu un gel

Riscul ca o femeie sa se infecteze cu HIV poate fi redus semnificativ prin folosirea unui gel vaginal, potrivit unui nou studiu.

Cercetarea reprezinta primul succes in decurs de 15 de cand oamenii de stiinta incearca sa gaseasca o modalitate prin care o femeie poate sa se protejeze independent de barbat de contactarea infectiei cu HIV prin sex, potrivit The Washington Post.

Studiul, care a fost efectuat in Africa de Sud si va fi prezentat marti la cea de-a 18-a Conferinta Internationala pe tema SIDA, a testat un gel continand medicamentul antiretroviral tenofovir.

Gelul cu tenofovir a diminuat riscul infectiei cu HIV cu 50% dupa ce a fost folosit timp de un an si cu 39% dupa folosirea timp de 2 ani si jumtate, comparativ cu un gel care nu continea substanta.

Daca toate merg bine, formule mai concentrate combinate cu o campanie de informare ar putea avea rezultate mult mai bune si o protectie sporita.

Gelul ar putea fi foarte important pentru femeile din tarile subdezvoltate care nu pot tine sub control infectia cu HIV.

Rezultatele vor trebui confirmate de alt studiu dar oamenii de stiinta se declara optimisti.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Studii clinice #17502

Au fost descoperite celulele care ne ajuta sa respiram



Astrocitele sunt celule ale creierului de mari dimensiuni, in forma de stea (numite astfel tocmai datorita acestui aspect), care controleaza mediul chimic din jurul celulelor nervoase (neuronilor), fiind implicate in raspunsurile imune ale tesutului nervos.

Un studiu realizat recent in cadrul University College London, citat de livescience.com, arata insa ca acestea ar putea avea un rol cheie in controlarea respiratiei.

In timpul inspiratiei tragem aer din mediul inconjurator, in care se gaseste oxigen, iar in timpul expiratiei eliminam dioxid de carbon. Studiul realizat pe sobolani sugereaza ca astrocitele pot simti modificarile nivelului de dioxid de carbon din sange, trimitand apoi semnale altor structuri din creier pentru a regla respiratia.

Astrocitele fac parte dintr-un grup de celule denumite gliale, despre care se credea pana de curand ca au un aport minor la nivelul creierului. Noile cercetari au scos insa la iveala faptul ca acestea raspund in mod direct schimbarilor nivelului de dioxid de carbon din sange. Mai exact, atunci cand astrocitele indicau un nivel de dioxid ridicat, sobolanii inspirau mai mult, pentru a lua o cantitate mai mare de oxigen.

Este posibil ca aceste celule sa aiba un rol chiar si in ce priveste tulburarile asociate cu insuficienta respiratorie, cum ar fi Sindromul Mortii Subite a Sugarului (SMSS). Dar, desi cercetarile facute pe sobolani sunt considerate relevante si pentru oameni, specialistii sunt de parere ca este nevoie de mai multe analize pentru a stabili cu certitudine rolul astrocitelor.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.