Bine ai venit,
Vizitator
|
Circa 25.000 de europence - căsătorite sau nu - călătoresc în fiecare an între graniţele Uniunii Europene pentru a se supune unui tratament de reproducere asistată, scrie în ediţia de sâmbătă cotidianul spaniol El Pais, care citează un studiu realizat de grupul Fertility Counts, format din membri ai Societăţii Europene de Fertilitate.
Fenomenul a fost numit de presă 'turism de reproducere', termen respins însă drept 'frivol' de către medici. Spania primeşte circa o treime din aceste 25.000 de femei, care cheltuiesc anual doar pentru tratamente aproximativ 40 de milioane de euro. Directorul Institutului Universitar Dexeus din Barcelona, Buenaventura Coroleu, susţine că în Spania 's-a înregistrat o creştere importantă' a acestui tip de tratamente. Medicul spaniol a calculat că, din cele 40.000 de proceduri de fertilizare in vitro care se realizează în Spania în fiecare an, 15% şi 20% sunt realizate pe paciente care provin din afara Spaniei. Altfel spus, este vorba de 6.000 până la 8.000 de femei, cărora li se adaugă şi cele care optează pentru alte tehnici, cum ar fi inseminarea şi donarea de ovule sau embrioni. Prima cauză a acestor 'călătorii pentru reproducere' o reprezintă varietatea legislaţiilor. Într-o Uniune Europeană care tinde să unifice normele, legile privind concepţia sunt, potrivit studiului, unul dintre domeniile în care există o mare diversitate, diferenţele fiind imense. În timp ce în ţările nordice media tratamentelor de fertilitate este de 2.200 de cazuri la un milion de locuitori, în Lituania şi Letonia proporţia este de mai puţin de 150 de cazuri. În acest clasament, Spania se află peste media europeană, cu circa o mie de proceduri la milionul de locuitori. Sursa: [url=Circa 25.000 de europence - căsătorite sau nu - călătoresc în fiecare an între graniţele Uniunii Europene pentru a se supune unui tratament de reproducere asistată, scrie în ediţia de sâmbătă cotidianul spaniol El Pais, care citează un studiu realizat de grupul Fertility Counts, format din membri ai Societăţii Europene de Fertilitate. Fenomenul a fost numit de presă 'turism de reproducere', termen respins însă drept 'frivol' de către medici. Spania primeşte circa o treime din aceste 25.000 de femei, care cheltuiesc anual doar pentru tratamente aproximativ 40 de milioane de euro. Directorul Institutului Universitar Dexeus din Barcelona, Buenaventura Coroleu, susţine că în Spania 's-a înregistrat o creştere importantă' a acestui tip de tratamente. Medicul spaniol a calculat că, din cele 40.000 de proceduri de fertilizare in vitro care se realizează în Spania în fiecare an, 15% şi 20% sunt realizate pe paciente care provin din afara Spaniei. Altfel spus, este vorba de 6.000 până la 8.000 de femei, cărora li se adaugă şi cele care optează pentru alte tehnici, cum ar fi inseminarea şi donarea de ovule sau embrioni. Prima cauză a acestor 'călătorii pentru reproducere' o reprezintă varietatea legislaţiilor. Într-o Uniune Europeană care tinde să unifice normele, legile privind concepţia sunt, potrivit studiului, unul dintre domeniile în care există o mare diversitate, diferenţele fiind imense. În timp ce în ţările nordice media tratamentelor de fertilitate este de 2.200 de cazuri la un milion de locuitori, în Lituania şi Letonia proporţia este de mai puţin de 150 de cazuri. În acest clasament, Spania se află peste media europeană, cu circa o mie de proceduri la milionul de locuitori. ]Romedic[/url] Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
A fost descoperit unul dintre „secretele” fecundaţiei umane
Cercetătorii au descifrat mecanismul prin care ovulul „capturează” un spermatozoid, în vederea fertilizării. Descoperirea ar putea conduce la identificare unor noi metode de tratament al infertilităţii. Oameni de ştiinţă din mai multe prestigioase institute de cercetare (Colegiul Imperial din Londra, Marea Britanie; Universitatea Missouri, SUA; Universitatea Hong Kong, China; Academia Sinica, Taiwan) au colaborat la acest proiect. Ei au descoperit că o anumită secvenţă dintr-un lanţ glucidic, numită sialyl-lewis-x (SLeX) face ca învelişului extern al ovulului să devină "lipicios", ceea ce permite ataşarea spermatozoidului de ovul. Se cunoştea deja faptul că o cuplare a celor două celule implică o "recunoaştere", la nivel celular, a proteinelor corespunzătoare şi ataşarea spermatozoidului de anumite molecule zaharidice din învelişul ovulului. Acum, însă, cu ajutorul unor tehnici performate de obţinere a imaginilor, cercetătorii au identificat molecula glucidică implicată. Această descoperire ar putea stimula găsirea unor noi tratmente pentru problemele legate de infertiltate, care afectează, conform rapoartelor OMS, aproximativ 15% dintre cuplurile de vârstă reproductivă, cauzele fiind, de multe, ori, necunoscute. Sursa: Descopera Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Protezele de sold vor fi facute din diamante
Articulatiile artificiale implantate celor care sufera de artroza la nivelul incheieturii soldului sunt, la ora actuala, de folosinta limitata: ele se uzeaza si, in mod normal, trebuie inlocuite la 10-15 ani. Insa noua generatie de dispozitive protetice de acest tip ar putea avea un invelis de diamant, gratie caruia protezele vor dura… o viata. Noile tipuri de articulatii artificiale sunt dezvoltate de oamenii de stiinta de la Universitatea din Alabama, SUA. Ei au reusit, dupa mai multi ani de cercetari, sa prelucreze diamantele sub forma unei pulberi fine, care acopera metalul din care sunt facute "incheieturile" artificiale. Desi particulele sunt mult mai mici decat diametrul unui fir de par, ele isi pastreaza inca structura cristalina care le permite sa se asambleze, formand un invelis dur, aproape indestructibil. Noul tip de "sold" urmeaza sa fie testat, iar daca rezultatele vor fi cele asteptate, dispozitivele protetice vor putea fi disponibile pe piata in 3-5 ani. Sursa: Descopera Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Testare gratuita pentru hepatita B
Persoanele din categoriile de risc pentru hepatita de tip B pot beneficia de o testare gratuita in cadrul unui program care se va derula pana la sfarsitul anului. Categoriile de persoane care pot face gratuit aceasta analiza sunt gravidele si bolnavii cu hemofilie, cancer, tuberculoza, colita ulceroasa, boala Chron, poliartrita reumatoida, psoriazis, artrita psoriazica, spondilita ankilopoetica, precum si persoanele care au suferit un transplant. Cei care se incadreaza in aceste categorii trebuie sa se adreseze unui medic de orice specialitate, sa-i solicite acestuia testarea si sa comunice numele sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numarul de telefon 0721.304.160, intre orele 9.00 si 14.00. Voucherul va fi expediat doar catre medicul indicat de persoana care doreste sa se testeze, deoarece este necesara parafa acestuia inainte de a efectua analiza. O alta varianta ar fi aceea de a se adresa reprezentanţilor zonali ai Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din Romania (APAH-RO), care a iniţiat campania, cu sprijinul companiei „Bristol Myers Squibb” si laboratoarelor clinice din reţeaua „Regina Maria”. Lista unitaţilor unde vor putea fi efectuate gratuit analizele va fi afisata pe site-ul APAH-RO, www.hepato.ro. Persoanele carora li se va descoperi virusul hepatitic B in organism vor fi indrumate catre medici specialisti, pentru continuarea inverstigaţiilor. „Invitam medicii din ţara, indiferent de specialitate, sa adere la acest important program, derulat pana la sfarsitul anului, in limita voucherelor disponibile. Asteptam ca, pe viitor, si alte companii si laboratoare medicale sa se alature iniţiativei noastre”, au declarat reprezentanţii APAH-RO. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
O descoperire genetică face posibilă tratarea durerilor cronice de spate
Durerile cronice de spate ar putea deveni tratabile în scurt timp, după ce specialiştii au identificat o genă responsabilă pentru aceste afecţiuni. Gena HCN2, care este activată în terminaţiile nervoase sensibile la durere, era cunoscută de câţiva ani, dar cercetătorii nu îi înţelegeau rolul în controlul durerii. În cadrul unui nou studiu, publicat recent în jurnalul Science, cercetătorii au eliminat gena HCN2 din nervii sensibili la durere. Pentru a detemina cum sunt influenţaţi nervii de gena HCN2, specialiştii au efectuat studii utilizând stimuli electrici în culturi de celule. Următorul pas a fost acela de a observa comportamentul şoarecilor de laborator modificaţi genetic pentru a li se înlătura gena HCN2. Măsurând viteza cu care şoarecii s-au îndepărtat de anumiţi stimuli dureroşi, oamenii de ştiinţă au putut să concluzioneze că înlăturarea acestei gene elimină durerea neuropată. Cu toate acestea, s-a observat că îndepărtarea genei HCN2 nu afectează durerile acute (cele care apar rapid, de exemplu atunci când ne muşcăm limba). Durerea neuropată apare atunci când nervii sunt deterioraţi şi provoacă suferinţă continuă. Acest tip de durere cronică, care de cele mai multe ori persistă toată viaţa, este surprinzător de comună, iar medicamentele nu reuşesc să o facă să dispară. Ea este des întâlnită la pacienţii cu diabet zaharat, zona zoster, la cei care fac chimioterapie şi chiar la unii oameni care suferă de discopatie lombară şi alte boli cronice dureroase. Cercetătorii consideră că descoperirea este una extrem de importantă, având în vedere că tratamentele vor putea reduce durerea, lăsând totodată mecanismele de avertizare ale corpului să funcţioneze perfect. Sursa: Descopera Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Dusi de nas: mirosurile ne influenteaza gandirea?
Tot mai multe studii arata ca mirosul joaca, in viata omului, un rol cu mult mai important decat de credea, de la asocierea cu memoria si cu bolile neurologice, pana la influentarea comportamentului, a dispozitiei si a felului de gandi. Se cunoaste de ceva vreme faptul ca anumite detalii ale infatisarii si ale modului de a vorbi influenteaza mult impresia celorlati despre o anumita persoana. Cercetari mai noi arata, insa, ca si mirosul joaca un rol, si inca unul foarte subtil - dincolo de chestiile brute de genul "asta miroase a transpiratie, deci nu se spala, deci e neingrijit si murdar, in general". Chiar si asemenea deductii pot fi inselatoare. Lucrurile sunt mult, mult mai delicate si mai complexe. Indemnul proverbial de a te opri din agitatia zilnica pentru a te bucura de mirosul florilor si-a gasit o baza stiintifica in rezultatele unui proiect de cercetare intreprins in anul 2009: in experimente de laborator realizate pe sobolani, s-a demonstrat ca un compus numit linalool, prezent la multe plante cu flori parfumate, reduce stresul, actionand asupra sistemului imunitar si influentand activitatea a numeroase gene implicate in raspunsul la stres. Sursa: csid.ro Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Tomografie gratuita la Centrul Medical Medsana prin contractul cu CASMB
Ne face placere sa va informam ca in prezent Centrul Medical Medsana are contract de furnizare servicii medicale decontate de catre CASMB pentru investigatii medicale paraclinice - radiologie si imagistica medicala. Contractul acopera servicii medicale corespunzatoare urmatoarelor specialitati:
Astfel incepand din luna iulie 2011, orice pacient care vine in clinica Medsana Cotroceni din strada Dr. Nanu Muscel, nr. 12, sector 5, Bucuresti cu bilet de trimitere de la medicul de familie (pentru radiologie, mamografie si ecografie) si de la medical specialist (pentru tomografie) va putea beneficia de aceste servicii medicale conform contractului cadru de decontare cu CASMB nr. P 0241/ 2011. Medicii mai sus mentionati trebuie sa detina contract cu CASMB. Biletul de trimitere are valabilitate 30 de zile din momentul emiterii lui de catre medicul trimitator. Programeaza-te acum telefonic la: 021-9607 sau Programeaza-te online |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
O noua bacterie ameninta omenirea!
O tulpina a unei bacterii care poate provoca o forma rara de pneumonie ce ataca tesutul uman se raspandeste cu rapiditate in Marea Britanie, avertizeaza expertii, care sustin ca bacteria se transmite cu usurinta in randul persoanelor sanatoase, scrie The Daily Mail. Tulpina bacteriei MRSA, un microb descoperit recent care se dezvolta cu precadere in spitale unde poate cauza numeroase infectii, a fost numita USA300, fiind identificata pentru prima data in Statele Unite. USA300 se transmite prin simplul contact cutanat si supravietuieste chiar si pe suprafete solide, ceea ce creste riscul contactarii bacteriei in locuri publice, precum mijloacele de transport in comun. Tulpina este rezistenta la numeroase antibiotice si provoaca abcese si inflamatii ale pielii. In cele mai grave cazuri documentate pana acum, pacientii au murit in urma unor septicemii sau a unei forme de pneumonie care ataca tesutul plamanilor. Anul trecut, in Marea Britanie au fost identificate 200 de cazuri de contractare a bacteriei USA300. Bacteriile MRSA sunt periculoase deoarece au abilitatea de a controla momentul in care elibereaza toxinele. "Folosind un sistem de detectare, bacteria controleaza atent momentul eliberarii toxinelor, astfel incat sa boala sa fie declansata dupa instalarea bacteriei in organism", sustine medicul Ruth Massey intr-o lucrare aparuta in publicatia britanica Jurnalul de Boli Infectioase. Cea mai recenta bacterie, E.coli, a produs victime si pagube materiale, anul trecut. Dupa indelungi cercetari, s-a stabilit ca semintele de schinduf importate din Egipt in Franta si Germania in 2009 si 2010 au jucat un rol in producerea imbolnavirilor cu bacteria E.coli in Europa. In SUA, tot anul trecut, bacteria Listeria, de la pepeni verzi, a provocat moartea a 23 de persoane, in SUA. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: andreea_ioana
|
Sistem de programari online la medic
Pacientii din Romania pot sa ajunga mult mai repede la medic, printr-un sistem integrat de programari online. Potrivit unui comunicat de presa, prin proiectul www.doctor.ro pacientul cauta un medic selectand orasul si specialitatea dorita, solicita o programare si apoi merge la doctor. sursa |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Litotriptor nou ce permite tratamentul modern pacientilor cu toate tipurile de litiaza urinara
Institutul Clinic Fundeni a achizitionat de curand un litotriptor nou, de ultima generatie, ce permite tratamentul modern pacientilor cu toate tipurile de litiaza urinara, a declarat pentru Aerpres, dr. Rucsandra Manu, medic primar chirurgie urologica. Tratamentul modern al litiazei urinare prin litotripsie extracorporeala cu unde de soc (ESWL) reprezinta una din prioritatile Centrului de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni, Bucuresti. Metoda a fost efectuata in premiera nationala la Spitalul Fundeni in anul 1991. In perioada 1991-2012 au fost efectuate cu succes peste 25.000 de interventii de litotripsie extracorporeala cu unda de soc, de care au beneficiat pacienti din toata tara, cu varste cuprinse intre 3 ani si 96 de ani. "Nu dorim sa insistam prea mult asupra avantajelor acestei metode moderne de tratament non-chirurgical al litiazei urinare, totusi trebuie sa reamintim ca durata de spitalizare este minima, in prezent pacientii fiind tratati in regim de internare de zi reducandu-se astfel la maxim costurile fata de cele necesare pentru ingrijirea pacientilor operati clasic", a declarat dr. Rucsandra Manu. Pacientii sunt investigati complet in ambulator, se interneaza in dimineata zilei in care sunt programati pentru interventie si se externeaza in aceeasi zi, dupa efectuarea procedurii de spargere a pietrei, cu anestezie. "Mentionam eficienta ridicata a acestui tip de aparat, care rezulta din performanta sa superioara, cat si beneficiul rezultat din absenta totala a durerii in timpul procedurii. Pacientii scapa de piatra fara operatie si fara durere! La aceasta trebuie adaugata calitatea vietii pacientilor, care se pot reintegra imediat social si profesional si nu necesita cheltuieli suplimentare - concedii medicale si chiar pensionari medicale, cum se intampla frecvent in cazul pacientilor operati", a explicat medicul specialist. Buna desfasurare a activitatii de tratament ESWL este strans legata de echipamente medicale moderne, complexe, care sa permita reperarea ecografica si radiologica a calculilor renali si ureterali, precum si dezintegrarea acestora sub actiunea undelor de soc transmise focalizat in calcul. "Pacientul elimina dupa interventie mici concremente litiazice rezultate din distrugerea calculului sub 'bombardamentul' undelor de soc, evitand astfel operatia clasica, in conditii de anestezie si deci in absenta totala a durerii. in plus, concrementele eliminate sunt analizate in laborator, in functie de natura chimica stabilindu-se ulterior tratamentul medical, programul de monitorizare, regimul igieno-dietetic si hidric necesar prevenirii recidivelor litiazice. Un avantaj major al noului echipament il reprezinta posibilitatea de stocare a tuturor informatiilor medicale, a investigatiilor, imaginilor radiologice si ecografice din timpul procedurilor de dezintegrare a calculilor pentru toti pacientii. Astfel, cu ajutorul computerului, fiecarui pacient i se poate trasa istoricul litiazic, iar decizia de tratament devine optima, adaptata fiecarui caz", a mai adaugat dr. Manu. Sursa: PaginaMedicala.ro |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Testul Babes Papanicolau, gratuit din vara
Din vara, doamnele isi pot face gratuit testul "Babes Papanicolau", care arata riscul imbolnavirii de cancer de col uterin, in cadrul unui program al Ministerului Sanatatii. Avand in vedere ca, potrivit statisticilor, 60 la suta dintre bolnavele de cancer de col uterin ajung la medic atunci cand nu mai este nimic de facut, Ministerul Santatii demareaza programul de testare gratuita, care poate fi folosit de toate romancele intre 25 si 64 de ani. Potrivit ProTV, testarea este minimum invaziva. Programul de screening se intinde pe o perioada de 5 ani si este integral suportat de catre stat. Testarea nu e obligatorie, dar recomandata. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Nouă alternativă terapeutică pentru persoanele cu diabet insulino-dependent
O nouă alternativă terapeutică va putea fi folosită de pacienţii cu diabet insulino-dependenţi, a declarat prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Fundaţiei “Dan Setlacec”, cu prilejul conferinţei medicale destinate proiectului SPER – Specializare pentru Performanţă, Eficacitate şi Răspuns în Transplantul de Organe -, dedicat personalităţii acad. prof. dr. Nicolae Cajal. Acesta a explicat că este vorba despre un pancreas artificial, un dispozitiv care implantează insule pancreatice subcutanate obţinute fie de la om, fie de la porc. ”Transplantul de insule pancreatice utilizat până acum avea un mare neajuns, apărea respingerea din partea organismului. Aparatul conceput în Israel încearcă să rezolve această problemă şi insulele pancreatice implantate subcutanat să fie acceptate pe termen lung de organism. Spitalul Fundeni şi Universitatea din Dresda sunt într-un program de testare a aparatului”, a subliniat prof. dr. Irinel Popescu. Potrivit prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, reputat diabetolog, metoda pare să fie avantajoasă şi de perspectivă pentru persoanele cu diabet tip I. Singura problemă a fost asigurarea oxigenului pentru aceste insule, dar a fost rezolvată. Realizarea primului implant în România sau în Europa va fi un mare succes pentru pacienţii insulino-dependenţi”, a arătat prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte. Prof. dr. Irinel Popescu a abordat şi aspectele cercetării translaţionale, care are ca ideea de bază faptul că acolo unde sunt platforme cu număr important de bolnavi, cum este cazul Institutului Fundeni, se acumulează experienţă clinică şi se nasc o serie de idei care conduc la cercetare bazată pe probe biologice, fragmente de tumori, care sunt analizate în laborator pentru a cunoaşte cauzele care au dus la aceste afecţiuni. La Spitalul Fundeni este o echipă care face cercetare fundamentală, condusă de la distanţă de prof. dr. Dan Duda, de la Harvard Medical School din Boston, a spus prof. dr. Irinel Popescu. Prof. dr. Dan Duda a reliefat că cercetarea translaţională este o necesitate care cere efort internaţional şi finanţare. România are posibilitatea să participe la această cercetare cu biobaza de la Fundeni, a punctat prof. dr. Dan Duda. La rândul său, dr. Ştefan Constantinescu din Belgia a spus că este nevoie de o finanţare corespunzătoare, de un fond cu caracter privat, care să dispună de resurse şi să recruteze cercetători de vârf. ”La nivelul politicului trebuie să se înţeleagă necesitatea fondurilor pentru cercetare”, a afirmat prof. dr. Ştefan Constantinescu. Prof. dr. Irinel Popescu a arătat că Institutul Fundeni are experienţă în ceea ce priveşte cancerul de pancreas şi de ficat. Referindu-se la personalitatea acad. prof. dr. Nicolae Cajal, Irinel Popescu a arătat că el a fost o personalitate extrem de complexă cu foarte multe valenţe, cu impact asupra evoluţiei medicinei româneşti contemporane. Financiarul.ro Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Cardurile de sanatate nu vor avea inscriptionat cuvantul "card", care, citit invers, devine "drac".
Cardurile de sanatate, a caror distribuire va incepe in septembrie, nu vor avea inscriptionat cuvantul "card", dupa ce unele organizatii religioase au reclamat ca acesta, citit invers, devine "drac", a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul sef al CNAS, Marius Filip. "Prezenti la dezbaterile despre acest document medical, reprezentantii unor organizatii religioase au cerut sa fie facuta modificarea astfel incat cuvantul «card» sa fie trecut articulat", a spus Filip. De asemenea, la solicitarea organizatiilor de pacienti, pe card nu vor fi inscriptionate bolile cronice ale posesorului. Pe card nu va fi trecut nici codul numeric personal, din ratiuni de protectie a datelor personale, in locul acestuia optandu-se pentru un cod al asiguratului, potrivit lui Filip. O alta noutate referitoare la inscriptionare este aceea ca pe carduri va fi trecut, alaturi de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), Ministerul Sanatati, institutie care suporta valoarea acestor documente medicale, respectiv doi euro/bucata. Distribuirea primului milion de carduri nationale de sanatate incepe in septembrie, cu o intarziere de cinci ani, inscriptionarea unor date, cum ar fi grupa sanguina, bolile cu risc vital si acceptul pentru donarea de organe fiind realizata doar cu acordul scris al posesorului. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
CNAS: Orice asigurat poate vedea serviciile medicale de care a beneficiat
Orice asigurat poate vedea, in urma implementarii bazei de date a asigurarilor de sanatate, care sunt serviciile medicale de care a beneficiat, acest sistem fiind functional de circa o luna a declarat, luni, reprezentantul Directiei de Control si Monitorizare a CNAS, Adrian Nan. "Orice asigurat merge la ghiseul Casei de Sanatate, cu care are contract, cu buletinul si, in mod personal si confidential, Casa trebuie sa puna la dispozitie, pentru intervalul solicitat, cu ce anume este inregistrat in baza de date a asigurarilor sociale de sanatate. (...) Casele de asigurari de sanatate sunt obligate sa afiseze pe site acest drept al asiguratilor", a mai spus reprezentantul Directiei de Control si Monitorizare a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS). Potrivit spuselor sale, prevederea era trecuta in legea numarul 95/2006 a Legii Nationale de Asigurari de Sanatate, dar nu s-a putut implementa, neexistand o baza unica de date, de la toti furnizorii. "Prin masurile pe care le-am luat am dorit sa introducem noi instrumente de verificare a realitatii serviciilor pe care furnizorii le trimit spre decontare. In acest sens s-au emis niste formulare, pe care asiguratii le pot completa benevol, prin care ei confirma daca intr-o anumita perioada de timp au primit o anumita reteta sau au beneficiat de anumite tratamente, lucru pe care il fac la solicitarea Corpului de Control. Aceste formulare sunt tipizate. Sunt formulare pe care le foloseste structura de control in verificarea furnizorilor. Pacientul fie este solicitat la medicul de familie, fie la Casa, depinde unde are loc controlul", a explicat Nan. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Mobile for Good pentru persoanele cu diabet
500 de persoane care sufera de diabet de tip 1 (insulino-dependenti) si de tip 2 din toata tara vor primi gratuit kit-ul ”Controlin” cu ajutorul caruia isi vor putea monitoriza zilnic glicemia, printr-un sistem de telemedicina. Prin acesta, valoarea glicemiei este transmisa catre baza de date din serverul central, astfel incat utilizatorii pot avea acces in timp real la informatii personalizate privind starea de sanatate: evolutia bolii, grafice cu valorile glicemiei si ale celorlalti indicatori urmariti. De asemenea, exista un sistem de alerte in cazul in care apare o schimbare in starea de sanatate, care ar putea necesita interventia medicala. Kit-ul ”Controlin” contine un glucometru de ultima generatie cu Bluetooth incorporat, consumabile pentru un an de zile si acces la o aplicatie pe telefonul mobil. Aceasta poate fi descarcata gratuit, de pe site-ul www.controlin.org cu ajutorul unui cod unic pe care il vor primi cei selectati in program. Incepand de astazi, persoanele cu diabet care doresc sa se inscrie in program, trebuie sa completeze formularul disponibil pe site. Selectia va fi realizata de catre o comisie formata din medici diabetologi, nutritionisti si reprezentanti ai Asociatiei React. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|