Bine ai venit,
Vizitator
|
HOTĂRÂRE nr. 353 din 30 aprilie 2020
pentru modificarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2018 EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 6 mai 2020 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Normele metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1111 din 28 decembrie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 8, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins: (2) Prin călătorie dus se înțelege călătoria efectuată din localitatea/stația X în localitatea/stația Y, iar prin călătorie întors se înțelege călătoria efectuată înapoi către localitatea/stația X, inclusiv din altă localitate/stație aflată pe drumul de întoarcere. Călătoria întors între localitățile/stațiile Y și X poate avea loc pe un alt traseu decât călătoria dus între localitățile/stațiile X și Y. (3) Beneficiarul Legii nr. 448/2006 poate efectua călătoria dus între localitățile/stațiile X și Y pe întreaga distanță cu un singur operator de transport interurban care va reține cuponul dus și, dacă este cazul, cupoanele anexă dus. La călătoria întors, beneficiarul va folosi, de asemenea, un singur operator de transport interurban pe întreaga distanță cuprinsă între localitățile/stațiile Y și X, inclusiv din altă localitate/stație aflată pe drumul de întoarcere pentru care operatorul reține cuponul întors și, dacă este cazul, cupoanele anexă întors. 2. La articolul 15, alineatul (5) va avea următorul cuprins: (5) În timpul efectuării călătoriei, persoana cu handicap prezintă biletul de călătorie gratuită și se legitimează cu legitimația acordată potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, iar în lipsa acesteia cu documentul de identitate în original, respectiv cu certificatul de naștere în cazul copiilor cu vârsta până la 14 ani, în original sau copie. 3. La articolul 16, alineatul (4) va avea următorul cuprins: (4) Persoanele cu handicap, însoțitorii acestora, precum și asistenții personali pot utiliza cuponul dus și, dacă este cazul, cupoanele anexă aferente, precum și cuponul întors și, dacă este cazul, cupoanele anexă aferente, indiferent de ordinea efectuării călătoriei.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Raluca Turcan Ministrul muncii și protecției sociale, Victoria Violeta Alexandru Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode București, 30 aprilie 2020. Nr. 353. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|