SUBIECT: Se misca ceva si la noi?

Se pare ca da. Am 38 de ani. O vreme am lucrat in domeniul designer vestimentar. Distrofia de care sufar m-a obligat sa ma pensionez dupa trei ani de activitate. Dupa pensionare am fost un munte de entuziasm, mi-am zis: o sa invat altceva, o sa am de lucru, o sa fie bine. Au trecut 20 de ani. Nu am reusit sa conving in niciun fel ca pot fi utila, de altfel nici legile nu erau in favoarea noastra. In urma cu un an am citit pe un grup de discutii, ca Motivation are un program de indentificare locuri de munca pentru persoanele cu dizabilitati. Mai ca am sarit in sus de bucurie. Le-am scris. Super draguti oamenii. O vreme am avut de munca temporar. Intr-o zi am fost chemata la interviu pentru departamentul de marketig al publicatiei: www.geb.ro si www.verdecrud.ro
La intalnire a venit editorul. A fost scurt si la obiect. Ai o luna sa demonstrezi ca poti lucra in aceasta functie. In ansamblu aveam idee ce si cum..., insa doream sa fiu sigura ca e bine ceea ce fac. Am inceput sa citesc cate 17 ore pe zi, despre aceasta ,,meserie”. Din toti cei pe care-i consideram prieteni, unul singur si-a facut timp sa stea de vorba cu mine, sa-mi dea sfaturi: Daniel Necsulescu, toate multumirile amice. Dupa o vreme am mai discutat cu un amic, dar el a constat ca stiu mai multe de cat ar fi putut el sa-mi spuna. Cele patru saptamani au trecut, ieri m-a sunat editorul. Miercuri semnam contractul de munca. Se misca ceva si la noi? Sau optimismul meu este o boala mintala?

Colega, traim intr-o lume exterm de haotica. Oamenii isi propun teluri si renunta treptat la ele, considerandu-le prea dificile sau 'prea frumoase pentru a fi adevarate'. Un luptator, insa, se recunoaste prin daruirea si devotamentul fata de calea sa...

Oamenii isi traiesc viata, in general, la voia intamplarii. Ei cred ca tot ceea ce li se intampla este un produs al evenimentelor exterioare asupra carora nu au control. Din acest motiv principala lor grija este propria supravietuire (si cel mult, a celor dragi). Nu poti condamna oamenii pentru asta - asa au fost invatati dintotdeauna. Insa, treptat, unii capata un minim de intelegere din aceasta lupta inegala cu mediul din jur. Incep sa simta clar ca singurul lucru cu adevarat sigur este clipa de acum, prezentul. Si invata cum sa o traiasca din plin, cum sa o foloseasca pentru a duce o altfel de lupta - cea cu ei insisi. Este singura confruntare reala, in urma careia devii o persoana constienta, un luptator.

Luptatorul duce o altfel de viata. Nu supravietuirea este scopul sau suprem, ci dezvoltarea continua a propriului sau nivel energetic si spiritual - si punerea sa in slujba celorlalti. A deveni luptator in aceasta lume este o provocare, intr-adevar. Acolo unde ceilalti cauta siguranta, tu cauti libertatea. Insa este, probabil, lucrul ce aduce, in timp, cele mai mari satisfactii... Nimeni nu se naste luptator, ne transformam singuri.

Spor

De miscat se misca. Lumea este intr-o continua miscare, problema e sa vrei si sa-ti doresti din tot sufletul (parerea mea).

Mare dreptate ai.
Ca sa faci ceva trebuie sa-ti doresti din tot sufletul, sa faci sacrificii, sa inveti, etc ...

Nu e la indemana oricui. E mai usor sa stai si sa te lamentezi. Cel putin asa fac eu.

Petru a scris:Si...de ce trebuie sa faci asa (doar sa te lamentezi)? Daca ai vazut care-i problema.... atac-o! Ai vazut care poate fi cel putin una din rezolvari...da-i bataie, nu te multumi doar cu constatarea! Nu te saturi tu ... daca mananca celalalt! Multa sanatate si ... Doamne-ajuta!

Sa zicem ca in 19 ani de libertate s-a inceput a se face cate ceva si pt. persoanele cu dizabilitati la indemnul exteriorului dar incet, prea incet. Totusi e un inceput, si daca ar exista pe langa guvernanti consiliri alesi dintre noi cei care stiu exact ce si cum ar trebui data o lege care sa ne sptijine,altfel ar sta lucrurile. E nevoie pe putina bunavointa ca ce ni se da sa putem si folosi, beneficia. Exempu : biletele de tren gratuite--cati dintre noi pot sa le foloseasaca??? Sau daca avem drepul la un bilet de statiune gratuit pe an , ar trebui sa ni se aloce aceste bilete separat de pensionari si nu in aceiasi "oala" sa nu ne vina randul niciodata sau sa ne "calcam in picioare " la depunerea cererilor. Online ar fi la indemana noastra si la fel si raspunsul sa nu trebuiasca sa mergem sau sa trimitem mereu pe altii pe drum sa ne uitam pe o lista in care nu ne regasim numele luni la randul.
Indexarea AJUTORULUI SOCIAL al unora din noi care avem aceasta forma de plata nu se face cu anii... si tot asa.
Dar cum ar putea o persoana sanatoasa cu un salariu mai mult decat satisfacator , cu o masina de lux si vacante in tari exotice sa inteleaga nevoile persoanelor cu dizabilitati ? Poate nici nu a vazut unul in fata lui vreodata !!!
Cat despre locuri de munca.... unul, doi care au lucrat inainte de evenimentul care i-a schimbat viata poate sa isi mai mentina jobul si asta cu mari lupte.
Eu am tot incercat sa gasesc cate ceva ca am maini bune si imaginatie (am lucrat mult timp goblen dar greu de gasit cumparator cand stai acasa, am confectionat felicitari si am putut un scurt timp sa le vand prin intermediul unei fundatii dar si acolo mi s-a inchis usa, sau lucru cu andrelele, inglita si acul am facut pt. prieteni doar)
Asa ca ce sa zicem...se misca ceva dar incet,poticnit si noi nu prea stim cum sa ne sustinem drepurile (am semnat cateva petitii care mi-au venit dar oare cu asa ceva se poate face ceva?)si il sustin de asemeni pe dl. Marian Minculescu care face ceva in sensul asta.
Va rog sa spuneti si voi ce pareri , propuneri aveti in sensul asta.

S-a castigat Batalia cu escroci de la ANPH

Senatul a votat proiectul de lege de modificare a OUG86!

Stimati co-listeni,

va supun atentiei randurile de mai jos:

"Ieri, plenul Senatului a votat proiectul de lege 442/2008 de aprobare
a OUG86/2008. Altfel spus, am reusit sa dublam perioada de creditare la
10 ani, am creat posibilitatea ca in cazuri exceptionale valoarea
creditului sa depaseasca 10.000 Euro si, mai ales, am recastigat
dreptul unitatilor protejate de a derula si activitati de vanzari /
intermedieri! Urmeaza votul Camerei Deputatilor, cel mai probabil in
decembrie sau ianuarie...
Marian Minculescu & SHL Romania"

Prin septembrie Theodora Bertzi,secretar de stat pe la persoane cu dizabilitati,sau ma rog, lucreaza in domeniu,a afirmat pe un post de televiziune ca persoanele cu dizabilitati sunt foarte comode pentru ca din aproape jumate de milion inregistrate cu acte,certificat....lucreaza doar 12 mii...Era revoltata ca ne lasam pe tanjeala si ca de la anul o sa ne verifice pe fiecare in parte..... Inteleg doar un lucru,cei mari din minister,habar nu au ce conduc,ne dispretuiesc.....iar noi ,in afara voiintei propiii nu avem prea multe sanse de a ne gasii un loc de munca. Sa speram ca acest dispret ne va obliga sa ne formam ,sa constientizam ca e bine sa ne unim fortele si sa ne ajutam reciproc......Vorba e ca probleme avem cu duiumul si nu avem ideii ,solutii,propuneri de rezolvare viabile....e greu,atata stiu...A avea un loc de munca inseamna pe langa venituri propiii in primul rand iesirea din izolare ,dezvoltarea stimei de sine si multe,multe alte avantaje personale.

Pai cine sa-i spuna d-nei respective care mananca cu gura ei niste banuti frumosi de pe urma noastra, ca sigur lucreaza mai multi care nu ar fi trebuit sa ia astfel de certificate, dar care, bineinteles ca lucreaza la negru, pe de o parte si ca iarasi ii baga pe toti in aceeasi oala: in loc sa faca totusi niste trieri, ca sa nu-i mai tare pe toti pe la acele comisii si aici ii am in vedere pe cei care sunt permanenti (nu spun ca sa nu se mai faca si sondaje, dar toata ziua buna ziua.... numai pentru ca o doamna are probabil alte probleme...si atunci hop pe cei cu handicap....e cale lunga!).
In alta ordine de idei, apropo de nesimtire, taie facilitati la intreprinderile care angajeaza persoane cu handicap sau nu misca nici un deget cand persoanele cu handicap sunt primele disponibilizate....
Ca sa ne streseze iata ca se gasesc modalitati...aici sunt foarte activi....dar ca sa dea acele sume care cu adevarat sa fie de folos, sa fie intr-adevar decente, asta .... pai sa vezi ... criza economica...Trebuie cumva sa-si justifice activitatea acesti indivizi (individe) pentru care niciodata nu va fi lipsa de bani ...Si apropo: ca sugestie propun sa intram pe pagina lor (pt.ca nicidecum nu e a noastra) si sa ne exprimam protestul! Multa sanatate si ... Doamne-ajuta!

totul depinde de gradul de handicap .persoane cu handicap grav nu prea le vad sa munceasca .nu ca nu vor ....nu pot.

Tocmai asta ma revolta.... ca sa spun asa....Ei nu fac deloc aceasta diferenta! La ce-i mai streseaza pe ei sau in fine, pe cei care au grija de ei? Multa sanatate si...Doamne-ajuta!

ihdsimmeu a scris:Rupele-asi gatul si sa vada cum e.Politicieni infecti fara inima si suflet.

Eu sunt pensionar,am reusit sa adun 12 ani de munca,cat de cat e ceva,dar cei cu grad grav si cei cu grad accentuat care acum au 20-25 de ani nu au nici-o sansa de angajare sau poate 1 la 10000. Cred ca marea lor greseala,a celor din minister,etc considera acest ajutor
de 217 lei si cat o fii la cei cu gradul grav sunt bani aruncati drept pomana ,prea mult....pana la nu stiu ce control al lor. Cert e ca este mult prea putin ajutor....
Exista aceasta mentalitate,traim in libertate,fiecare sa munceasca particular ,sa castige cu sacul ,ca noi nu ne impotrivim.....Dar pentru fiecare din noi este foarte greu.
Undeva lipseste o veriga,de aceia am zis eu la un moment dat,ar trebuii sa stim cum se rezolva aceste probleme in celalalte tari din Europa,sa avem termeni de comparatii dar mai ales repere pentru viitorul nostru. Cat despre cei care au certificate obtinute prin mita si fals sa-i spanzure ca eu unul nu ma impotrivesc.

Mai exista un aspect care este ignorat.Sanse cat de cat de angajare in munca ar fi daca locuiesti in oras,unde sunt cateva oferte de locuri de munca pentru cei care ar putea cat de cat sa munceasca,dar jumatate din populatia Romaniei este rurala. Nu avem oameni care sa gandeasca cu adevarat ca le suntem de folos.

Momente inspiratoare cu o absolventă de liceu născută cu paralizie cerebrală

Un videoclip inspirator ce a apărut în mediul virtual, cu o elevă de liceu născută cu o deficiență locomotorie gravă, a emoționat întreaga lume. Tânăra, pe nume Chloe Sutterfield, și-a uimit colegii absolvenți atunci când a părăsit scaunul rulant și a mers pe scenă în timpul ceremoniei de absolvire pentru a-și primi diploma.

Chloe, care a absolvit liceul King William în Virginia, s-a născut cu paralizie cerebrală și este nevoită să folosească un scaun rulant în fiecare zi pentru a se putea deplasa. Atunci când a încheiat anul școlar, ea a decis să lase o amintire de durată, una care să motiveze și să inspire… Gestul ei plin de voință a determinat auditoriul să o ovaționeze minute în șir emoționat. Sprijinită de terapeutul și fratele ei, Black și îmbrăcată cu un echipament special pentru a-i facilita mersul, Chloe a pășit cu încredere și entuziasm, în timp ce se îndrepta spre scenă.



Un videoclip inspirator ce a apărut în mediul virtual, cu o elevă de liceu născută cu o deficiență locomotorie gravă, a emoționat întreaga lume. Tânăra, pe nume Chloe Sutterfield, și-a uimit colegii absolvenți atunci când a părăsit scaunul rulant și a mers pe scenă în timpul ceremoniei de absolvire pentru a-și primi diploma.

Chloe, care a absolvit liceul King William în Virginia, s-a născut cu paralizie cerebrală și este nevoită să folosească un scaun rulant în fiecare zi pentru a se putea deplasa. Atunci când a încheiat anul școlar, ea a decis să lase o amintire de durată, una care să motiveze și să inspire… Gestul ei plin de voință a determinat auditoriul să o ovaționeze minute în șir emoționat. Sprijinită de terapeutul și fratele ei, Black și îmbrăcată cu un echipament special pentru a-i facilita mersul, Chloe a pășit cu încredere și entuziasm, în timp ce se îndrepta spre scenă.

,,Ea a trăit într-un scaun rulant toată viața, dar acest lucru nu a împiedicat-o să urmeze un stil de viață activ. Ea își folosește timpul lucrând ca voluntar în cadrul diferitelor tabere, evenimente comunitare, iar scopul ei în ziua absolvirii a fost să meargă pe scenă pentru a-și primi diploma”, a declarat prietenul ei, Kami Newbill, cel care a filmat aceste momente inspiratoare.

Chloe a primit un feedback pozitiv nu doar din partea colegilor și a prietenilor, ci și din partea comunității și a Facebook-ului.
Ea postat pe Facebook un mesaj de mulțumire adresat prietenilor și familiei pentru tot sprijinul pe care i l-au acordat de-a lungul anilor de școală și în ziua cea mare – a absolvirii.

,,Vreau să mulțumesc tuturor prietenilor, familiei și foștilor profesori că ați venit să celebrați cea mai mare realizare a mea de până acum.
,,Faptul că ați reușit să fiți alături de mine ieri înseamnă foarte mult pentru mine, iar pentru cei care nu ați putut să fiți acolo personal, vă mulțumesc că într-un fel sau altul ați ajuns la mine.”

,,Înseamnă cu adevărat mult. Sper că ați avut o zi minunată, așa cum eu am avut-o.”
Această tânără remarcabilă poate preda oricând o lecție valoroasă despre curaj, determinare și capacitatea de a transforma obstacolul în oportunitate. Povestea ei ajută oamenii să-și descopere forța interioară și să privească handicapul într-o altă lumină.