Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Se misca ceva si la noi?

Re:Se misca ceva si la noi? #45116

Social Chair

21559083_277025309451942_7010367722538238090_n.png


Vă propun ca astăzi să nu vorbim despre persoane cu dizabilități, ci despre oameni cu dificultăți. Auzim adesea în jurul nostru vorbindu-se despre discriminarea oamenilor cu dificultăți de către societate, ignorându-se faptul că familiile din care aceștia provin sunt parte a acestei societăți, nici mai bune, dar nici mai rele decât aceasta. Se vorbește despre incluziune socială, despre accesibilitate la nivel de infrastructură sau clădiri și discriminarea instituțională, dar se ignoră nevoia de afecțiune și dorința de a se face utili a oamenilor cu dificultăți.
Ceea ce nu se știe sau se spune prea puțin este că discriminarea începe în familie. Încercăm prin această campanie să aducem în prim-plan discriminarea în familie a oamenilor cu dificultăți…
Părinții adesea țin izolați copiii cu dificultăți, lăsându-i frecvent singuri în casă. Nu-și duc copilul la plimbări în parc sau la nunți, petreceri sau alte evenimente în familie, îi lasă acasă, găsind tot felul de scuze: prea multă lume, nu-i loc de scaun sau destinația nu-i accesibilă. În alte situații, nu li se oferă spațiu privat când devin adulți, tratându-i perpetuu ca pe copii.
Sunt foarte mulți oameni cu dificultăți care se nasc în familii care locuiesc într-un apartament la bloc. Sunt zile sau săptămâni întregi în care sunt captivi între acei pereți, fără a avea șansa de a simți pe mâini răceala plăcută a unui bulgăre de zăpadă, adierea vântului de primăvară, mirosul teilor în luna iunie sau gustul unui fruct proaspăt cules din copac. Nu pot ieși fiindcă nu există lift și nici rampă, dar nu întotdeauna acestea sunt motivele reale. Sunt însă și mulți care se nasc la casă, dar din diferite motive rămân în continuare captivi între patru pereți fiindcă nimeni nu se ocupă să construiască o rampă la intrare sau să înlăture niște praguri între camere.
Dacă e să mai vorbim și despre băi pe care să le poată utiliza persoanele cu probleme și care necesită o investiție majoră, ei bine, aceste vise sunt realizabile doar câtorva norocoși. Aici sunt doar câteva din lucrurile de bază (libertate de mișcare, relații sociale constante, prietenie, demnitate) de care oamenii cu dificultăți nu se pot bucura.
În anumite situații și nu sunt rare acestea, familia îi refuză copilului cu dificultăți educația școlară, crezând că nu-i va fi necesară vreodată. Doar prin educație un copil cu dificultăți își poate atinge potențialul... Supraviețuirea lui este legată exclusiv de educație.
Unele familii găsesc de cuviință să transforme copilul lor cu dificultăți într-un țap ispășitor pentru problemele ce apar în familie: „din cauza ta ne-am despărțit‟, „din cauza ta nu putem merge niciunde în concediu”, „din cauza ta ne certăm”. Din nefericire, familiile găsesc nenumărate forme de a le ucide potențialul, cu știință sau fără știință și prea puține forme de a menține speranța copiilor cu dificultăți că pot deveni oameni de nădejde, utili comunității în care trăiesc. Din păcate, nu avem cum să enumerăm aici toate formele în care visele acestora sunt risipite, atât de multe sunt în realitate.
Dacă dorim schimbarea cu adevărat, atunci trebuie să începem din „interior‟, adică din familie. Părinții acestora trebuie educați și conștientizați în acest sens, prin pași decisivi. Pentru un tânăr cu dificultăți ce devine conștient, în adolescență, de contextul în care se află, este enorm de dureros să constate că discriminarea începe din jurul său.
În perioada 11-17 septembrie, Asociația Social Chair va derula o campanie inedită în România, intitulată "Discriminarea începe în familie". În fiecare zi, pe pagina de Facebook a Organizației va fi publicată câte o imagine care ilustrează problemele întâmpinate de persoanele cu dificultăți în cadrul propriilor familii.

#discriminareaincepeinfamilie
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Se misca ceva si la noi? #46402

Munca în folosul comunității, prestată de condamnați, a scutit autoritățile de cheltuieli considerabile

Circa 11 mii de ore prestate de condamnați au scutit autoritățile publice locale din Ungheni de cheltuieli considerabile. Peste 160 de persoane au fost condamnate de la începutul acestui an cu muncă neremunerată în folosul comunității. Principalele motive pentru care aceștia s-au „certat” cu legea sunt fie conducerea mașinii în stare de ebrietate, fie violența în familie, informează ziarul Unghiul.

Conform legii în lucrările de interes comunitar se includ măturarea şi greblarea teritoriilor; lucrări de reparaţie, văruirea bordurilor, lucrări de deszăpezire; tăierea şi despicarea lemnelor; curăţarea canalelor pentru scurgerea apelor; tăierea şi curăţarea arborilor în preajma drumurilor; instalarea ulucelor; plantarea arborilor; încărcarea/descărcarea cărbunelui, nisipului, pietrișului; turnarea scărilor pragului şi construcţia pantei pentru persoane cu dizabilităţi.

Potrivit sursei, cei de la oraș ar prefera să facă închisoare, decât să măture străzile în văzul tuturor. Un astfel de caz a avut loc recent în municipiul Ungheni. Tocmai din acest motiv pentru ei s-au căutat soluții, cum ar fi gradinăritul și reparațiile la grădiniță, reparația și îngrijirea cărților la bibliotecă sau îngrijirea parcului central.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
  • Page:
  • 1
  • 2