SUBIECT: Vedete vs. oameni obisnuiti

Ideea acestui topic mi-a in urma accidentului pe care l-a provocat Serban Huidu (sa-i spunem vedeta) realizator radio-tv, in urma caruia au murit 3 persoane (sa le spunem oamenii obisnuiti).
Daca veti dori putem discuta chiar pe cazul in speta, in esenta ideea fiind sa abordam problema principial: de ce credeti ca facem ce facem si indiferent daca vedeta este victima sau creatoare de victime lupa este pusa pe vedeta, oamenii obisnuiti fiind pusi in umbra?!
Bineinteles ca in acest topic putem sa discutam comportamentele vedetelor despre care luam cunostinta daca vom crede de cuviinta ca este un lucru interesant, asa cum fiecare din noi credem de cuviinta! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Este un mare pacat . Imi pare rau ca s-a intamplat .Este totusi un accident .
Chiar a si spus cineva ca in aceiasi zi s-a mai intamplat un accident rutier in nordul tarii rezultand 4 morti . Acela l-a facut x .
Nu mi se pare in regula ca Posturi de Televiziune, specializate pe stiri sa se focalizeze non-stop pe nenorocirea unei vedete .
Personal cred ca aceste televizuini gresesc . Sunt speculative , subiective .
Acest subiect ar fi trebuit sa mareasca tirajul OTV-ului , si ziarelor de scandal si nu ANTENEI 3 sau Realitatea.
Huidu v-a platii cumva, oricum este distrus. Este foarte greu de judecat . Nu-i tin partea .
Au murit 3 oameni. Asta doare .
Oare daca va face 8-10 ani de puscarie, vor fii mai putine accidente ?!
Mi-e greu sa tin partea cuiva.
Daca aceste 3 victime ar fi fost distruse de Vasile Gheoghe din Cucuietii din Deal ?!
Cum ar fii fost stirile televiziunilor ?! Ar mai fii chemata Carmen Harra , sau nu stiu care astrolog ?
Politia Romana ar mai fii facut conferinte de presa ?

Marius invata sa scrii si apoi deschide subiecte.

Ideea acestui topic mi-a in urma accidentului pe care l-a provocat Serban Huidu (sa-i spunem vedeta) realizator radio-tv, in urma caruia au murit 3 persoane (sa le spunem oamenii obisnuiti).

Eu nu am inteles nimic, ce ai vrut sa spui aici?

Buna tuturor!

Medicii trebuiau, sa interzica politistilor, ca Serban Huidu, sa aiba carnet.
Dupa accidentul de la ski, S. Huidu nu are voie sa conduca.

Ma deranjeaza lipsa de respect a "vedetei".
Omoara trei oameni si sta deoparte.

Cu drag,
Sandy

Nu dau 2 bani pe vedete ...cine greseste sa plateasca cand e cazul.

Club Sportiv Iasi 21 a scris: A fost pur si simplu o scapare a unui cuvant (venit), dar e ok. Scaparile tale le-am tratat ca atare adica au fost de inteles. Cum am spus, e ok, dar e o chestie care nu mai e deloc ok: pai tu care-mi spui Deci de acum CIOCU MIC in ceia ce ma priveste. iti permiti sa mi te adresezi?
P.S. Sus imi spui sa invat sa scriu si apoi si apoi sa deschid subiecte, asta insemnand ca ai inteles ceva si tocmai de-aia cauti sa ma corectezi, dupa care jos imi spui ca nu ai inteles nimic. Pe care din aceste afirmatii trebuie sa le elimini, ca sa aiba sens ce-ai scris?
Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

sa imi permit?? Vai imi cer scuze Domnul Falsitate cum mi-am permis sa zic ceva. Imi cer mii de scuze (sa se intelega ca sunt ironic)

Buna!
Te tii de ironii? Mai bine, ai fi atent tu, cum scrii!

Va rog, reveniti la subiect.

Marius, scuza-ma, ca moderez. Nu am facut-o cu intentie.

Cu prietenie,
Diana

Club Sportiv Iasi 21 a scris: Iti dai seama de atitudinea ta? Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

scuze offtopic:
Da imi dau seama, nu am suportat nici nu o sa suport falsitatile.

Buna
Nu-ti dai seama de atitudinea ta.
Esti rautacios. De ce?
Ai ceva de impartit cu Marius?

Club Sportiv Iasi 21 a scris: Problema aici nu se pune ce suporti sau nu... problema e de caracter... ce fel de caracter poti sa ai, in conditiile in care mi-ai interzis sa ma mai adresez tie (sa nu mai amintes de modul abject (CIOCU MIC) in care mi-ai cerut acest lucru) dar tu continui sa mi te adresezi!? Iti fortezi mana prietene continuand sa ma acuzi de lucruri pe care nu le probezi.
Daca intre timp ai inteles despre ce este vorba in acest topic, poate vrei sa spui ceva in aceasta directie!
Revenind, in ceea ce ma priveste, cred ca sunt trei factori care "lucreaza" la aparitia si "cultivarea" unor vedete: Presa audio-video, vedeta in sine si publicul larg: Atata timp, cat presa va putea sa "exploateze" vedeta, o va "stoarce" de tot ceea ce este de "stors" dupa care o va arunca, ca pe o zdreanta!
Opinia publica este cea care se lasa "anesteziata" de astfel de formate incurajandu-le atat pe presa cat si pe vedeta, prin atentia exceziva pe care o acorda acestui mecanism incredibil de periculos de (auto)indobitocire si (auto)spalare a creerelor! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Atata timp, cat presa va putea sa "exploateze" vedeta, o va "stoarce" de tot ceea ce este de "stors" dupa care o va arunca, ca pe o zdreanta!
[/quote]
Perfect de acord .

Elena Băsescu poartă o geantă care costă cât patru maşini Dacia






Elena Băsescu şi-a reînnoit gama de accesorii. Ea a făcut furori zilele trecute prin Bucureşti cu o geantă mare, roz şi foarte scumpă.

Cam 26.000 de euro costă geanta, conform site-urilor specializate, şi este una de colecţie.

Cu o geantă similară s-a afişat şi Monica Gabor, în martie anul acesta, când a revenit din America, arată click.ro.

Ea a ales România. Stephanie Krauch, nemţoaica de la care olandezii învaţă limba română

A copilărit în Heidelberg, a studiat la Jena. Şi-a început cariera la catedră, în România, ca lector de limba germană. Se întâmpla acum un deceniu. Stephanie Krauch a învăţat rapid limba română, dar nu s-a adaptat în acelaşi ritm. În final , a găsit resurse să se bucure de viaţă chiar şi într-un oraş care „nu se compară” cu cel din care provine. Dar a fost mereu pregătită să accepte neprevăzutul local. Cu mult umor, uneori.

A studiat în Germania natală, la Facultatea de Litere din Jena, literatură, pedagogie şi limba germană ca limbă străină. Primul angajament profesional din carieră a aşteptat-o pe Stephanie Krauch la Bucureşti: lector de limba germană, la ASE, în cadrul DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst). Avea 29 de ani. După această primă slujbă, a urmat o misiune similară, la Politehnică. După câţiva ani, părăsea România pentru Olanda, unde şi-a dat masteratul. Nu a rămas acolo, dar a găsit o cale de mijloc: să lucreze din Bucureşti pentru o universitate la distanţă, din Leiden, într‑un program de limbi străine. Le vorbeşte fluent pe toate trei - germana, olandeza şiromâna. „Este un proiect gândit pentru oamenii de afaceri olandezi, dar şi pentru turişti. Sunt curioasă să văd câţi olandezi vor veni să înveţe limba română, care este integrată în acest proiect ca limbă exotică, alături de maghiară şi thailandeză”, ne lămureşte filologul Stephanie Krauch, care se pronunţă şi ea în privinţa dificultăţii limbii noastre, spunând că este „foarte dificilă”.

Multă confuzie, blocuri gri

A aterizat în România în 2003. „Multă confuzie, blocuri gri”, îşi aminteşte primele zile. „Ştiam chestiuni care se spun în presă, deci nu tocmai pozitive. Un prieten de la facultate m-a încurajat să merg la Bucureşti, fiindcă acolo voi găsi cluburi de jazz, mi-a zis el. Am fost curioasă”. Surprizele nu au întârziat. Nici cele pozitive, nici cele negative. Prima dintre ele a fost „de bine”, chiar la Academia de Studii Economice: „am crezut că voi preda germana ca limbă străină, dar studenţii mei vorbeau germana aproape perfect . Românii sunt foarte talentaţi la limbi străine”, avea să constate profesoara. Când a terminat contractul la ASE, a prins, pentru alţi 5 ani, un post la Politehnică. „Mi-au plăcut posibilităţile pe care le-am avut la catedră, unde am lucrat cu colegii mei la planul de învăţământ şi la curiculă şi am putut realiza proiecte culturale.”Astăzi, pe lângă dezvoltarea materialelor didactice pentru olandezi, Stephanie este colaborator cu Institutul Goethe, unde predă germana unor români care visează să plece din ţară. Printre ei, „mulţi oameni bine instruiţi, mai ales medici”, aflăm de la profesoara lor.

Bucureştiul astăzi – un răsfăţ cultural

În deceniul petrecut la Bucureşti, Stephanie Krauch a fost martora multor schimbări. Ca noi toţi. Pe unele, ea le-a văzut diferit, însă. Îşi aminteşte cu nostalgie de vechiul Lipscani, devenit locul de pierzanie al momentului pentru toţi bucureştenii care vor să fie văzuţi. „Când am venit, Lipscani era nimic. Dar îmi plăcea aşa: cu o singură cafenea și Gara Lipscani. Câteva ateliere şi case cu ţigani, nişte magazine cu rochii de mireasă. Astăzi, pentru mine Lipscani este un fel de Rimini. Nici nu mai ştii că te afli în România. Este un loc căruia i-a pierit toată autenticitatea, care avea un şarm. Acum nu mai are decât cluburi şi cafenele de fiţe. Acum, merg tot mai rar şi niciodată sîmbăta seara”. Dar Stephanie a căutat şarmul pierdut pe Lipscani în altă parte. La teatru, de exemplu. „E super la teatru în România. La Scena, am descoperit ce frumoasă este limba română. Merg în toate teatrele, sunt mulţi actori şi regizori buni. Teatrul este de bună calitate , accesibil şi variat la Bucureşti. Mereu ai ceva de ales. Dacă vreau, pot să merg de 3 ori pe săptămână”. Dar, acestui răsfăţ cultural i se adaugă şi câteva inconveniente, în viaţa ei, la Bucureşti. Stephanie a remarcat o oarecare isterie, inclusiv în media: „Iarna trecută, cu toată zăpada şi viscolul, îmi amintesc că media a dramatizat mult situaţia, a creat o atmosferă de teamă, de isterie”. Ceva care e prezent aproape peste tot, în jur, după cum remarcă: „Am văzut, de exemplu, cum sunt părinţii cu copiii lor aici. Trebuie să aibă tot: să fie la grădiniţă, să ştie multe limbi străine, să meargă la judo, la karate, să aibă iPhone-ul cel mai tare. Este relevantă pentru mine o reclamă la un magazin, expusă în centru: o familie - tatăl cu burtă şi un copil bucuros, care se uită la un televizor imens. Toţi sunt fericiţi. Mesajul este ‘avem ceva de oferit tuturor’…”

„Peste tot e nevoie de relaţii”

O schimbare la care Stephanie mai este spectator, unul temporar, probabil, este prăpastia socială căscată în ultimii ani, în România. „Viaţa este tot mai stresantă, iar diferenţa între bogaţi şi săraci, dar şi bătrâni este uriaşă. Văd mereu câte o bunică pe stradă, care nu are parte de niciun respect. Aproape nimic nu este adaptat pentru nevoile ei, de la pensii, la condiţiile din spitale. Mă întreb, de multe ori, de asemenea, cum reuşeşte o mamă cu un cărucior sau care e însoţită de mai mulţi copii să se descurce în mijloacele de transport din Bucureşti? Nu există condiţii speciale pentru aşa ceva. Eu am impresia că lucrurile astea trebuie să se schimbe odată.”Mai ales în astfel de situații, îşi aminteşte Stephanie de Heidelbergul natal, „care este o lume în care nu simţi că viaţa poate fi grea, dacă ai slujba care îţi place. Este un oraş mic, curat, cu Universitatea, cu natura, biblioteca, munţii şi toţi turiştii care vin. Dar problema e că toată lumea vrea să trăiască acolo. Concurenţa este mare şi nu eşti angajat fix, ci ești plătit cu ora. În plus, Germania nu este ieftină”, povesteşte această profesoară, care nu s-ar întoarce, totuşi, în ţara ei decât pentru un post pe care consideră că îl merită. Ceea ce „nu este un lucru uşor, ca freelancer. Am prieteni care au stat un timp, ca mine, în străinătate, s-au întors şi au intrat în criză, fiindcă nu au găsit nimic de muncă, fără relaţii. Oriunde e cu relaţii”, repetă când îmi surprinde nedumerirea. „Sunt mulţi tineri şi chiar oameni mai în vârstă care fac internship fără să fie plătiţi, în speranţa că vor obţine postul permanent…”

STEPHANIE KRAUCH

Ţara de origine: Germania

Domiciliul actual: Bucureşti

Vârsta: 38 ani

Profesia: profesor

Ocupaţia actuală: profesor freelancer de limba germană, colaborator la Institutul Goethe, autor de materiale pedagogice

CHESTIONARUL INCOME

1. O limbă străină se poate învăţa la orice vârstă?
Dacă eşti motivat, da, poţi învăţa orice limbă, la orice vârstă. Eu am învăţat româna la 30 de ani, deşi este o limbă complicată. Dintre limbile latine, româna mi se pare cea mai dificilă. În plus, am observat că foarte multe persoane folosesc adesea cuvinte grele, să arate că ştiu. Să vă dau un exemplu: Dilema Veche este o publicaţie care îmi place, ca design şi conţinut. Dar acolo este o limbă foarte pompoasă. La un moment dat, citind un articol, nu am înţeles nimic dintr-un pasaj. Am întrebat câţiva români ce înseamnă, ce vrea să spună autorul şi nu a ştiut nimeni. În germană, de exemplu, noi spunem, simplu „mă bucur să...”. Ajunge. În română, întâlnim formulări mai complicate, precum „avem deosebita plăcere şi marea onoare să...”.

2. Limba germană, româna sau olandeza? Cea mai dificilă dintre ele…
Olandeza e foarte uşoară. Este ceva între germană şi engleză, cu o gramatică simplă, fără dativ şi acuzativ. Germana şi româna sunt la fel de grele.

3. Bucureşti vs. Heidelberg…
Nu se compară. La Bucureşti, dacă ai bani, poţi avea o viaţă bună. Totuşi, eu cunosc mulţi oameni care locuiesc în Pipera, în case mari, unele frumoase, dar care sunt construite pe străzi neasfaltate. O altă situaţie paradoxală este aceea în care te duci într-o cafenea elegantă, unde plăteşti destul, dar când pui piciorul în stradă, ai mizerie. Eu aş vrea să am şi străzi frumoase, nu doar un refugiu cum este o casă a mea sau o cafenea elegantă în care să merg.

4. Ce îţi place la români?
Îmi place flexibilitatea oamenilor. Chiar dacă nu sunt mereu bine organizaţi, în cele din urmă poţi rezolva o treabă. De exemplu, dacă am vrut să organizez o şedinţă la facultate sau un workshop, am reuşit. Oamenii sunt deschişi, chiar dacă există un prim refuz iniţial.

5. Ce nu îţi place?
Atitudinea că toată lumea se plânge şi nimeni nu face mare lucru. Oamenii aruncă gunoiul pe stradă. Am văzut în Maramureş ceva care m-a surprins: o familie cumpărase îngheţată şi au aruncat ambalajul pe jos, între nişte flori. Eu nu aş face niciodată aşa ceva. În Germania, în şcoala primară învăţăm că gunoiul se reciclează. La un alt episod am asistat chiar zilele acestea: mergeam pe bicicletă şi cineva lua cu un aspirator frunzele de pe stradă. În următoarele minute, frunzele acelea au zburat şi au venit înapoi. Deşteaptă treabă, am gândit.

6. Locul preferat, în România…
Delta Dunării.

7. Locul favorit, la Bucureşti…
Piaţa Obor. Este ceva autentic. Eu locuiesc foarte aproape de Piaţa Domenii, dar îmi fac cumpărăturile la Obor. Este ieftin şi bun, cu vânzători prietenoşi. Eu la Obor mă binedispun. Nu-mi plac mall-urile şi supermarketurile.

8. Specific românesc…
Micile sifonării. Nu am mai văzut aşa ceva nicăieri. Am cumpărat de la Gara de Nord o sticlă de sifon. Studenţii mei au şi făcut un interviu cu un sifonar. Povestea că îi e greu cu sticlele şi că lumea nu mai vine să cumpere.

9. România…
Haos şi şarm. Oameni care se descurcă şi multe culori. Plin de reclame pe străzi. Pentru un timp este ok. E o altă experienţă, eşti în Uniunea Europeană, mulţi oameni vorbesc germana, nu este departe, sunt multe posibilităţi, fiindcă este o ţară care se dezvoltă, are o istorie interesantă. Se întâmplă foarte multe. România are o cultură bogată, mulţi regizori de film valoroşi, turismul are potenţial, dar trebuie schimbată atitudinea. Am prieteni care au venit din Germania dar s-au pierdut vrând să meargă la Sibiu.

Nu primeşti informaţii, totul este imprevizibil. Dar, dacă ştii oraşul şi câţiva oameni de încredere, este ok.

10. Ţara preferată…
Olanda. A fost foarte fain în cei doi ani petrecuţi acolo. Mi-ar plăcea să mă întorc cândva…