REZULTATELE FINALE ale alegerilor. Ce membri ARD au intrat pe uşa din dos
Antena 3 a obţinut lista parlamentarilor care se vor bucura de statul de ales în următorii 4 ani. USL a câştigat 58,63% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 60,10% la Senat, după numărarea voturilor din toate secţiile, ARD având 16,50% la Cameră şi 16,70% la Senat, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti.
De asemenea, PPDD a obţinut 13,99% la Camera Deputaţilor şi 14,65% la Senat, iar UDMR - 5,13% la Cameră şi 5,23% la Senat, informează BEC.
ACCESEAZĂ HARTA INTERACTIVA ŞI VEZI POLITICIENII CARE AU OBŢINUT MANDATE ÎN VIITORUL PARLAMENT
(cei subliniaţi cu verde)
USL a obţinut 122 mandate la SENAT şi 273 la Camera Deputaţilor.
ARD are 24 de mandate la Senat şi 56 la Camera Deputaţilor, iar PP-DD 21 la Senat şi 47 la Camera Deputaţilor.
UDMR are 9 mandate la Senat şi 18 la Camera Deputaţilor.
Colaborare la nivel înalt: PSD va fuziona cu UNPR
Mircea Toader şi Ioan Oltean au obţinut mandate în noul Parlament, la fel şi Traian Igaş, Roberta Anastase, Mihai Răzvan Ungureanu şi Elena Udrea.
Şi Vasile Blaga a obţinut, prin redistribuire, un mandat de senator.
Valerian Vreme, membru ARD, a obţinut un nou mandat în viitorul Parlament, în timp ce Mihail Neamţu şi Sulfina Barbu NU se regăsesc pe listele celor care ne vor face legi în următorii 4 ani.
Nici Cristian Boureanu, candidat din partea ARD pentru un nou mandat de parlamentar în Colegiul Huşi pentru Camera Deputaţilor, nu intră în Parlament.
Fostul edil al Craiovei, Antonie Solomon, candidat la alegerile parlamentare din partea PP-DD, la Colegiul 1 Senat din Craiova, va intra în Parlament, Cezar Preda, candidatul ARD în colegiul 7 Buzău, a obţinut de asemenea un mandat, la fel şi Gheorghe Ialomiţianu, candidatul ARD, în colegiul 8 Braşov, alături de câştigătorul colegiului, Petre Roman.
Deputatul Monica Iacob Ridzi, care a demisionat recent din PDL, a obţinut un nou mandat de parlamentar.
Fostul director al Loteriei Române, Liliana Mincă, candidat din partea PP-DD pentru un post de deputat în Colegiul 3 din Botoşani, a intrat în Parlament, Gigi Neţoiu, intrat în cursa pentru un loc de deputat tot din partea PP-DD, într-un colegiu din Craiova, a obţinut şi el un mandat, la fel şi juristul Andrei Răzvan Condurăţeanu, care a candidat pentru Colegiul 3 din Constanţa.
Deputatul Daniel Oajdea a obţinut un loc de deputat în viitorul Parlament, după ce a candidat în Colegiul 9 din Iaşi, din partea PP-DD.
Printre parlamentarii din viitorul Parlament se află şi Mircea Man, candidatul ARD în colegiul 4 din Maramureş, Mihai Stănişoară, candidat ARD din Mehedinţi şi Popescu Florin Aurelian, candidat de la ARD în Colegiul 4 Dâmboviţa.
Un alt candidat din partea ARD, Andreea Paul, ( Colegiul 1 din Satu Mare) a obţinut, la redistribuire, un mandat în viitorul Parlament, în detrimentul lui Bura Nicolae, candidat USL.
Vicepreşedintele PDL, deputata Raluca Turcan, candidat ARD în colegiul 2 din Sibiu, a obţinut un nou mandat cu 25,28% din voturi, în dauna lui Florin Orlăţan, candidat din partea USL, cu 48, 51%.
Pe lista celor care se vor bucura de statul de ales în următorii 4 ani se află şi Theodor Paleologu de la ARD, Daniel Fenechiu, candidat PP-DD, Gheorghe Udrişte din partea ARD, Mihailă Ioan, candidat ARD în colegiul 6 din Bucureşti, Rodica Nassar de la USL şi Dumitru Ovidiu Ioan de la PP-DD.
Gigi Becali, candidat pentru un mandat de deputat în Sectorul 6 din Capitală, din partea USL, va intra şi el în Parlament.
Anca Boagiu, fostul ministru al Transporturilor în Guvernul Boc, candidat din partea ARD pentru un mandat de senator în Bucureşti, în Colegiul 4 din Sectorul 2 al Capitalei, a câştigat un loc în viitorul Parlament.
La Camera Deputaţilor, obţin noi mandate fostul ministru PDL al Muncii Claudia Boghicevici, care a candidat în Arad, şi liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader (Galaţi).
Fostul prefect de Constanţa Dănuţ Culeţu (ARD), fost membru PNL şi candidat din partea Forţei Civice, precum şi fostul şef PSD al Consiliului Judeţean Galaţi Eugen Chebac, care acum a candidat din partea PPDD, el înscriindu-se în acest partid după alegerile locale.
De asemenea, câştigă primul mandat de parlamentar fostul primar al Devei Mircia Muntean, care a candidat din partea ARD şi a cărui candidatură a fost iniţial respinsă de comisia de etică, în condiţiile în care este trimis în judecată într-un dosar penal pentru infracţiuni la regimul vamal şi trafic cu maşini de lux.
Câştigă al doilea mandat de deputat Lucian Bode, fost ministru al Economiei în Guvernul Ungureanu, el candidând în Colegiul 1 Şimleu Silvaniei (Sălaj), dar şi Tudor Ciuhodaru, care a fost ales din partea PPDD, la Vaslui.
La Senat, câştigă noi mandate Alexandru Pereş, Dumitru Oprea, dar şi Ion Ariton.
Tot primul mandat de senator îl obţine şi Alin Tişe, care a candidat din partea ARD în Colegiul 1 Cluj-Napoca. Din 2008 şi până în vara acestui an, Tişe, al cărui naş este Emil Boc, a fost preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Şi democrat-liberalul Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, a câştigat primul mandat pentru Senat.
La Craiova, a câştigat primul mandat de senator şi fostul viceprimar PDL al Craiovei, Marinică Dincă.
În Diaspora, Mihai Aurelian, care a candidat din partea PPDD, a obţinut un mandat de deputat în Colegiul 1. De asemenea, Eugen Tomac, consilier la Palatul Cotroceni, a câştigat un mandat în Colegiul 2, care include Republica Moldova. Mircea Lubanovici a obţinut un mandat în Colegiul 3 pentru Cameră, din partea ARD.
Tot în Diaspora, Colegiul 1 pentru Senat, care include de asemenea ţările europene cu mari comunităţi de români, a fost câştigat de Viorel-Riceard Badea, candidatul ARD.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că formaţiunea sa va avea în viitorul Legislativ 220 de parlamentari, respectiv 62 de senatori, faţă de doar 48 obţinuţi în 2008, şi 158 de deputaţi, faţă de doar 110 obţinuţi în 2008.
Senatorii şi deputaţii nu mai încap în Casa Poporului, deşi este a doua clădire ca mărime din lume! Alegerile de duminică ne-au adus zeci de aleşi în plus. Cum nimeni nu s-a gândit vreodată că vom avea peste 500 de parlamentari, nicio sală de şedinţă nu are atâtea scaune.
Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a declarat, în direct, la Antena 3 că nu este foarte rău "să mai vedem nişte feţe în Parlamentul României".
" Nu este foarte rău să mai vedem nişte feţe în Parlamentul României, ca să nu uităm uşor nici banii mânăriţi de doamna Udrea, să nu uităm uşor de multe lucruri rele pe care le-au făcut oamenii ăştia în trecut. Să nu uităm de unguentele şi de vaca Kobe şi de whiskey-urile lui Ungureanu, pentru că dacă nu-i vedem în Parlament, uităm de ele", a spus Ciuvică.
P.S. Acum imi place sa-l ascult pe Basescu !
Culmea Democratiei ; poporul te arunca la gunoi, iar Reforma basista aduna mizeria s-o aduce in Parlament .
Din 300 maxim ... s-au redus la 588 . URA !