Bine ai venit,
Vizitator
|
Romania a acceptat sa acopere frauda de 21 de milioane de euro din fondurile UE, in dosarul lui Dragnea
Dosarul Tel Drum, in care este anchetat de DNA si Liviu Dragnea, vizeaza inclusiv o frauda de 21 de milioane de euro, bani europeni pe care ii va plati statul roman. In 2016, Comisia Europeana, la sesizarea OLAF (Oficiul European Antifrauda), a cerut Romaniei sa aplice corectii financiare, pe care statul nostru le-a acceptat. "Comisia a primit recomandarile OLAF cu privire la cazurile pe care le mentionati in 2016. In conformitate cu aceste recomandari, serviciile Comisiei au solicitat Romaniei sa efectueze corectiile necesare pentru ca bugetul UE sa nu fie afectat. Romania a fost de acord sa aplice aceste corectii. Avem un sistem solid de combatere a fraudei, in stransa colaborare cu statele membre. Acest caz arata ca sistemul functioneaza", a declarat un purtator de cuvant al CE la solicitarea HotNews. Cine plateste? Am dorit sa aflam ce inseamna practic aceste corectii financiare acceptate de Romania si am stat de vorba cu Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene. "Corectiile sunt de doua tipuri, fie sunt corectii pe proiect, fie sunt corectii transversale pe un program, adica daca UE descopera ca intr-un anumit program rata de frauda este prea mare, se impune statului membru o corectie, de obicei de 25% (...) Asta inseamna ca, din toata suma programului, statul membru nu poate sa ceara la Bruxelles un anumit procent", a explicat Ghinea pentru Ziare.com. "Pot sa mai existe corectii pe proiect, cum pare a fi cazul Tel Drum, in care se constata ca un anumit proiect este suspectat de frauda, intreaga valoare a proiectului nu poate fi rambursata de catre Bruxelles. Daca au fost deja ceruti banii la Bruxelles, nu se trimit. Daca n-au fost ceruti, nu se mai accepta cererea de rambursare (...) Corectie inseamna ca statul roman de la buget, adica noi toti, trebuie sa acoperim gaura. UE nu plateste banii astia", a adaugat fostul ministru. Asadar, frauda semnalata de OLAF in cazul Tel Drum, in valoare de 21 de milioane de euro, va fi acoperita de statul roman din banii contribuabililor. Amintim ca DNA a declansat, luni, urmarirea penala pe numele lui Liviu Dragnea in dosarul Tel Drum. DNA il acuza pe presedintele Camerei Deputatilor si al PSD de constituire a unui grup infractional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete si abuz in serviciu cu obtinere de foloase. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Melania Medeleanu: „Multă ticăloşie trebuie să-ţi curgă prin vene ca să gândeşti o astfel de lege!
În „războiul” lor cu statul paralel, Serban Nicolae si Liviu Plesoianu de la PSD distrug activitatea Asociatiei MagiCAMP care va trebui să raporteze semestrial numele celor 100.000 de oameni care trimit un sms de 2 euro. Pe Facebook,Melania Medeleanu a scris: „Multa ticalosie trebuie sa-ti curga prin vene ca sa gandesti o astfel de lege! Serban Nicolae si Liviu Plesoianu, doamnelor si domnilor, in toata splendoarea mizeriei lor! Acum imaginati-va ca Asociatia MagiCAMP, care are 5 oameni in total, va trebui sa raporteze semestrial (nu ca salile de jocuri de noroc si cazinourile, care fac asta o data pe an!) numele celor 100.000 de oameni care trimit un sms de 2 euro. Si ale celor multi, care, din saracia lor, trimit cate 20 de lei in sprijinul copiilor cu afectiuni oncologice. Cam cat timp ne ia sa facem asta o data pe semestru. Ne blocheaza activitatea? Timpul in care noi ne ocupam cu astfel de raportari in loc sa facem ceea ce statul nu e in stare sa faca e timpul in care ei isi vad mai departe de distrugerea Romaniei. Care e acela care n-a mers la vot, ca oricum nu conteaza? Tare as vrea sa vad daca mai crede asta…” |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Topul habarniștilor din instituțiile statului
Anul 2017 a fost unul al ascensiunii spectaculoase pentru tineri şi mai puţin tineri. Fără nici o experienţă în domeniul pentru care au fost cooptaţi în Guvern sau companii strategice de stat, noii secretari de stat sau administratorii societăţilor publice au fost recomandaţi exclusiv de culoarea politică a părinţilor, socrilor ori altor aparţinători. Aşa au ajuns să coordoneze Sănătatea un văcar din Clejani, să managerieze Energia Nucleară o florăreasă, iar un individ care a răpit şi ameninţat cu moartea un om să conducă Transelectrica. Sexy consiliera de la Sănătate Iolanda Anamaria Babău este consiliera personală a ministrului Sănătăţii, deşi nu are absolut nimic în comun cu acest domeniu. Florian Bodog a considerat însă că e musai nevoie de tânăra din Bihorul său natal, astfel încât a angajat-o în august să-l îndrume în managerierea unui sistem bolnav. Nimeni nu ştie ce pregătire are Iolanda, despre care se ştie doar că a terminat un liceu din Beiuş în 2011, după care ar fi urmat cursurile ASE Bucureşti. Tânăra este angajată la firma mamei şi adoră să pozeze în ipostaze sexy. Şi pentru că a venit vorba despre mama sexy consilierei, avem aici şi explicaţia parvenirii Iolandei: Stela Babău este consilier judeţean, preşedinte al Organizaţiei de Femei şi vicepreşedinte PSD Bihor. În 2016, Stela Babău a candidat alături de Florian Bodog pentru un post de senator. Pentru că doar acesta a prins marele pot, actualul ministru i-a oferit colegei sale de partid un premiu de consolare şi i-a luat fiica la Bucureşti, pe un post de consilier personal. La câţi astfel de paraşutaţi politic există în fiecare guvern, ne putem consola măcar cu ideea că Iolanda e frumuşică şi pare dornică să înveţe. Numirea lui Lucian Ioniţă în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii a fost una din cele mai trăznite decizii ale anului. Premierul Mihai Tudose l-a instalat pe giurgiuveanul Ioniţă şef la Sănătate pe 22 noiembrie, ridicând standardele de profesionalism ale paraşutaţilor politici pe culmi greu de egalat. Fost vicepreşedinte al Tineretului Naţional Liberal, Lucian Ioniţă a trecut la PSD odată cu socrul său, controversatul primar din Clejani, Florin Nidelea. Actualul subsecretar de stat a fost consilier judeţean în perioada 2012- 2016, iar la momentul instalării sale în Guvern era consilierul prefectului de Giurgiu, Nina Crişu. Ce-l recomandă pe Ioniţă din Clejani pentru o funcţie atât de importantă, la şefia celui mai greu minister cu putinţă? Tânărul este angajat la Agro Bragadiru Trade SRL, firma de imobiliare a soacrei, dar are cartea de muncă la Lustina Vision Construct SRL, cea a tatălui său. Lustina Vision Construct SRL este înregistrată la DSVSA Giurgiu din ianuarie 2015 în registrul explpoataţiilor comerciale de creştere a bovinelor de lapte şi este membră a Asociaţiei Crescătorilor de Vaci „Bălţata românească” Tip Simmental. Şi uite aşa a ajuns văcarul din Clejani să facă pe tămăduitorul românilor, pentru că aşa a vrut protectorul său, senatorul Niculae Bădălău, unul dintre cei mai puternici lideri PSD. Continuare in Jurnalul National.ro |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Pe culmile imposturii! De ce ar vrea un deținător de doctorat să-și ascundă opera?
Săptămâna trecută, am fost la Biblioteca Națională să citesc teza de doctorat a șefei ICR, Liliana Țuroiu. Directoarea Bibliotecii, Maria Răducu, mi-a spus că nu pot avea acces pe loc la teză, va trebui să fac o cerere și să aștept niște luni bune până mi se va aduce „în format electronic la sală”. Au securizat tezele mai ceva decât secretele de stat. Trebuie să faci o cerere și să aștepți cu lunile până scanează respectiva lucrare și doar varianta scanată ți-o aduc la sală. Regulile s-au schimbat din cauza scandalului plagiatelor. Vineri am mers la Universitatea de Arte București să citesc teza. Inițial la bibliotecă, unde mi s-a spus că nu mi-o pot da fără aprobarea rectorului. Am fost la secretariatul rectorului Cătălin Bălescu, am scris o cerere pentru directoare școlii doctorale și chiar am vorbit cu dumnealui la telefon pentru a-mi permite accesul la teza. La telefon, mi-a dat garanții că luni, adică acum câteva zile, voi putea citi teza lui Țuroiu la bibliotecă. Așa cum prevede de altfel și legea. În acest timp, sursele mele mi-au spus că Țuroiu a fost anunțată că vreau să citesc teza dumneaei! Marți, Bălescu nu mi-a mai răspuns la telefon, iar azi am primit pe mail răspunsul oficial semnat de șefa școlii doctorale, Ruxandra Demetrescu, potrivit căruia școala doctorală nu îmi va aproba accesul la teza respectivă. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
SUFERINȚA VICTIMELOR HEXI PHARMA, PREA MARE PENTRU O JUSTIȚIE NEÎNCĂPĂTOARE
Dosarul dezinfectanților falsificați se plimbă de un an între tribunalele care-și declină competența, iar azi și președinta Înaltei Curți a spus, pe jumătate în glumă, că nu-l vrea din cauza dimensiunii! Rechizitoriul a fost gata în martie 2017, dar abia acum câteva zile Curtea de Apel a decis definitiv cine va judeca Hexi Pharma: Tribunalul București. ”Mă rog la Dumnezeu ca dosarul Hexi Pharma să nu ajungă la ÎCCJ pentru că nu are unde să-l depoziteze” Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție Iată cât spațiu ocupă dosarul Hexi Pharma: De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan Azi a avut loc bilanțul pe 2017 al Ministerului Public. Cazul Hexi Pharma a deschis lista cazurilor complexe, rezolvate și trimise în instanță, citată de procurorul șef Augustin Lazăr. Cu aceeași ocazie, Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți, a punctat problemele de funcționare a justiției. 778 de volume are dosarul Hexi Pharma ”Mă rog la Dumnezeu ca dosarul Hexi Pharma să nu ajungă la ÎCCJ pentru că nu are unde să-l depoziteze”, a spus judecătoarea, pentru news.ro. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Lucan îşi acuză denunţătorul. Deputatul Emanuel Ungureanu, audiat la Parchetul General după ce medicul Mihai Lucan i-a făcut plângere
Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a prezentat, marţi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), el fiind citat în legătură cu o plângere depusă împotriva sa de medicul Mihai Lucan. "Plângerea penală este făcută de inculpatul Mihai Lucan, cel care a traficat organele mai multor români pentru faptul că aş fi compromis interesele justiţiei. Eu înţeleg că interesul justiţiei este acela ca un om care cunoaşte fapte de natură penală să le spună public, mai ales că eu am făcut acest lucru cu mulţi ani înainte în calitate de preşedinte al unei asociatii şi am făcut acest lucru şi în calitate de jurnalist şi deputat. Mesajul meu este foarte limpede. Eu nu pot fi intimidat. Eu nu vorbesc doar de o persoană, în cazul de faţă Mihai Lucan, eu vorbesc de o lume a unor dumnezei medicali care şi-au permis, din cauza capacităţii lor de a vindeca, să-şi creeze un sistem relaţional inclusiv la nivelul patronatelor unor televiziuni, la nivelul unor şefi de parchete, şefi de servicii, oameni de structuri ai armatei, o şefă antidrog, deputaţi, foşti senatori şi au creat o reţea de protecţie care funcţionează foarte bine", a declarat Emanuel Ungureanu, la sediul Parchetului General. Deputatul USR a reiterat, la ieşire, ideea potrivit căreia medicul Mihai Lucan a aflat cu câteva luni înainte despre faptul că este anchetat. "Acuzele absurde că procurorii mi-ar fi dat mie date din anchetă. Păi datele din anchetă sunt de la mine. Eu nu puteam să-mi dau mie informaţii din anchetă când eu am făcut interpelări la ministerul Sănătăţii, am vorbit despre jaful de la institut în public. Am vorbit despre traficul de organe făcut de Lucan în 2004. Şi după ce a început ancheta cu cazul de delapidare, eu am vorbit informaţii într-un dosar care nu ştiu dacă există sau va există vreodată", a mai spus Emanuel Ungureanu. |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Noul șef al Autorității Electorale Permanente, propus de PSD, suspendă controalele la partide privind cheltuirea banilor din subvenţiile primite de la buget în 2017 şi 2018
Noul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu, a decis suspendarea tuturor controalelor la partidele politice privind subvențiile primite de la bugetul statului în 2017 și 2018, invocând "nerespectarea prevederilor legale", a anunțat AEP. Mitulețu a fost numit în funcție la propunerea PSD, partid vizat de o anchetă a DNA în cazul utilizării subvențiilor primite în alte scopuri decât au fost declarate. Autoritatea Electorală Permanentă spune, într-un comunicat de presă transmis joi, că noul președinte al instituției, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a făcut o analiză privind controalele legate de subvenţia de la bugetul statului acordată formaţiunilor politice în anii 2017 şi 2018, iar în urma acesteia a decis să fie suspende verificările la toate partidele politice. Cum motivează noul președinte al AEP:
Constantin-Florin Mitulețu-Buică, candidatul PSD la șefia Autorității Electorale Permanente, a fost numit în funcție în 27 februarie, în urma votului Parlamentului. A doua zi, conducerea Parlamentului a decis, în ședința Birourilor Permanete reunite, destituirea directorului general din Autoritatea Electorală Permanentă care se ocupa cu anchetarea modului în care s-au cheltuit banii publici la PSD. Decizia a fost luată în contextul în care vicepreședintele AEP Marian Muhuleț declarase public că instituția a fost nevoită să suspende în ianuarie controlul privind modul în care PSD a cheltuit banii pe care i-a primit din subvențiile acordate partidelor politice în 2017. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|