Domnul Leo
Am avut pe rand, un caine, pisici, hamster, pui de gaina, boboci de rata, testoasa, papagali, pesti si acum am iar un catel, Leo…domnul Leo, un bichon havanez. Trebuia sa fie companionul fetitei mele, dar a devenit seful casei. E frumos, caraghios, foarte sociabil, chiar prea sociabil – adica ar interactiona cu orice misca, fie ca are patru sau doua picioare, ba chiar si aripi (adica alearga dupa muste, fluturi, chiar si dupa porumbeii si gugustucii ce vin la geam, daca ar putea), e iubaret nevoie mare, dar mai presus de toate, este deosebit de inteligent. A fost mare tam-tam cu ideea de a avea din nou un caine, mai ales ca necesita o grija in plus, dar s-a dovedit a fi o idee buna. Intr-o dimineata a venit sora mea cu o mogaldeata neagra, invelita intr-o bluza, asezat intr-o cutie. L-am scos, m-a privit cu ochisorii lui negri, l-am asezat in bratele Corinei, a pupat-o si s-a cuibarit la ea pe perna. N-am gresit cand am spus ca era negru, si acum il vedeti alb. Nici eu nu-mi explic cum s-a intamplat, dar pe masura ce crestea, cadea parul negru si a devenit ceea ce vedeti. Daca n-ar fi asa de traznit, ar sta si el “ca omu’” la pieptanat, dar nu….e o lupta si o alergare nebuna prin casa cu peria dupa el. Si din toata aceasta lupta iese mereu un circ: eu transpirata si zgariata, el satisfacut ca nu s-a lasat prins, tot nepieptanat, Corina rade pana-i dau lacrimile, iar mama bombane ca ne aud vecinii. Si catelul tot ‘incurcat’. Asa ca ajungem la tuns…Prima oara cand l-am tuns a suferit un soc, o zi nu s-a miscat, tremura tot, n-a mancat nimic, nici macar apa n-a baut. Codita, pe care o tine incolacita pe un sold, acum o simtea si nu pricepea ce-l atinge mereu si incerca continuu s-o prinda. Asta vreo saptamana, dupa care ii trece. Mai greu cu lipsa parului de pe ochi, dar rezolva si problema asta, infasurandu-se in perdele.
Nu l-am invatat niciodata nimic in mod special, dar ma uimeste mereu. Intelege tot ce-i vorbesc, executa orice i-as cere. Daca ii spun sa aiba grija de fata, sta langa ea in pat. Ii aduce jucariile lui – un crocodil, un ursulet si mingi de tenis. Le aseaza laga ea, sau i le pune in brate si asteapta… Nu e data sa ridic fata din pat si sa nu vina el s-o pupe, adica o linge pe gat, pe maini si pe picioare. Daca o aude plangand, la fel, merge si o pupa si Corina da din plans in ras.
Mananca orice. In afara de mancarea lui, ii face placere sa manance morcovi, castraveti, ardei, mere, portocale, nuci, struguri, seminte, branza, ciocolata, piscoturi,muraturi… si cea mai mare placere….hartia, in special servetele. Intr-o zi a furat un sul de hartie igienica pe care l-a imprastiat prin toata casa, bucatele-bucatele, peste tot…
De cate ori fura cate ceva, vine sa-ti arate, parca cere voie, dar nu-ti da trofeul, nu…In schimb, daca ii cer ursu’ il aduce imediat, stie unde l-a lasat. Cu ursul asta alta istorie, e singura jucarie care a rezistat, e preferatul lui. Il ia in brate si suge din el ca un copil din suzeta. Altele n-au avut viata lunga, precum crocodilul, care acum a ramas doar coada din el. Bineinteles ca toata vata din el a ajuns prin toata casa…Acum il scutura degeaba, probabil il resusciteaza…
Ar fi multe…multe …de spus despre Domnul Leo, dar va las si pe voi sa povestiti despre prietenii vostri.