SUBIECT: Regionalisme si expresii romanesti

Nu te cred ,nu esti suparacios.

Crasma este un cuvant general si nu un regionalism. Faptul ca parintii moldoveni il folosesc cu predilectie ,asta nu inseamna ca trebuie musai sa fie moldovenesc.

Atat si nimic mai mult.

Mulțumesc că faceți diferență între ceartă și argumentație...
Nu sunt supărăcios deloc, consider că prin comunicare oamenii evoluează.
Apare ca regionalism în două explicații din Dicționarul Explicativ (DEX) și în Dicționarul Etimologic Român (DER), dar recunosc că s-a împrumutat in toate regiunile, nu de alta, da-i fain tare!
Crîșmă subst. fem. - Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mîncăruri). – Variază din crîjmă, crîcimă, cîrcimă, cîrciumă (cu der. săi). Inițial ca slavonul krŭčĭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 318; Cihac, II, 41; Meyer 207; Berneker 666; Conev 88); conform cu bulgărescul krŭčma, slovenul krčma, maghiarul korcsima. Derivate: crîșmar, s.m. (proprietar de crîșmă); crîșmăreasă, s.f. (nevastă de cîrciumar; femeie care are o crîșmă); a crîșmări, vb. (a fi crîșmar; a trafica, a specula); crîșmărie, subst. fem. (îndeletnicirea de crîșmar); crîșmărit, subst. neutru. (îndeletnicirea de crîșmar; înv., în Moldova, contribuție pe crîșme, care reprezenta cinci lei pe an în sec. XVIII); crîșmăriță subst. fem. (cîrciumăreasă). Derivarea reprezintă adesea forme slave conform bulg. krŭčmar, krŭčmarica, sloven, croat. krčmariti (‹ sl. kručĭmiti).
După ultimul dumneavoastră răspuns, am căutat din curiozitate în literatură cuvântul CRÂȘMĂ.
Iată ce am găsit pe Wikipedia:
Mihail Sadoveanu - "După cum scrie în povestirea "Cetatea Neamțului" (1908), prozatorul Mihail Sadoveanu a călătorit și el aici împreună cu un prieten. Însoțitorul lor le-a relatat o întâmplare din tinerețea sa când un boier sărac poreclit Alexandru Nebunu, revoltat că boierul Belibou dărâma zidurile pentru a-și construi un han cu piatră de la cetate, s-a dus la domnitorul Grigore Alexandru Ghica și i-a zis că este "păcat să se dărâme cetățile bătrânești, și să-și facă nevrednicii de azi crâșme din ele". Domnitorul i-a dat la mână un document către isprăvnicie în care poruncea ispravnicului să scoată oamenii din toate satele dimprejurul cetății și să îngrădească cetatea."
Ion Creangă - În povestirea "Povestea lui Ionică cel prost" (1890) se conturează o descriere din adolescență: "Și Ionică cel prost n-avea cap să se amestece în vorba lor, c-apoi ce pățea cu nime' nu împărția, sermanul! El și la crâșmă și la joc și pe la nunți ședea tot deoparte, ca un pui de bogdaprosti, se făcea "Tănasă", și numai asculta ce pun la cale ceilalți(...)"
Îl mai văd și pe Benone Sinulescu cu a lui crâșmăriță pe Youtube:

Ș-am zâs să apăr cuvântul aista, că-i moldoviniesc, nu-i a bucurieștienilor, a bănățănilor sau a oltienilor, d-aia-i șadi ghini tari di tăt, aicișa în Moldova!
O zi faină!

Am găsit ceva ce mi s-a părut foarte interesant...și am zis să v-o împărtășesc și dumneavoastră!
Este vorba despre un link unei pofesoare de - atenție - GRAI MOLDOVENESC, căci așa cum era studiat la școală și aceasta era denumirea, aceasta fiind materia care era predată în Moldova ... înainte de actuala "Limba și literatura română".
Nostim, nu?!
O seară faină!

Din cate stiu eu Benone Sinulescu este din Siriu/Buzau.

Asadar... Muntenia, nu Moldova.

In Muzica Populara, in folclor probabil ca suntem cei mai bogati din lume .

Cel putin asa simt sufleteste.

ioanahope a scris: Bine, cum ziceți dumneavoastră...
V-am spus de cântecul "Crâșmăriță din Buzău" nu pentru faptul că Benone Sinulescu născut în Muntenia (ceea ce nu știam) îl cântă, ci datorită vechimii folclorului; de ce nu este cunoscută vreo piesă cu titlul "Crâșmăriță din ... Sălaj"?! Sau din ... Zalău? Sau din ... Banat?! Nu de locul de naștere a acestui cântăreț vorbeam, că piesa nu-i făcută de el! E din floclor...
Dar care-i rostul?
CRÂȘMĂ nu este regionalism, este doar un ... cuvânt general, așa cum ziceți!
O seară faină!

Hojmalău - om mare cu minte de copil;
Japă - nuia;
Jnapan - șiret, alunecos;
Hulpav - lacom la mâncare;
Leoarcă - vin de proastă calitate, rău la gust;
A ogărji - a slăbi foarte tare;
A jnăpăi - a bate pe cineva la fund cu palma sau cu un băț;
Cocârjit, pogârjit - cocoșat;
Pârcioagă - vreme urâtă, ploioasă;
Stuchit, a stuchi - scuipat, a scuipa;
Tehui (de cap) - zăpăcit.
O seară faină!

Invata Moldoveneste in 10 pasi:

1. Esti inadmisibil - Nusipoati
2. Care-i treaba - Sifasi
3. Esti un prost! - Natarauli !
4. Acel ponei - Calutu' sela
5. Am probleme - Vaidiminisidimini
6. Nemaipomenit! - Distipup
7. Cat costa? - Daişpicaiet ?
8. Vreau sa dorm putin - Si achiţ o leaca
9. Sunt uimit - Am chicat pe buşi
10. Domnisoara, imi permiti - Auz fa.

Regionalisme din Maramureș

Subdialectul maramuresean este unul dintre cele mai haioase subdialecte ale limbii romane (dupa cel moldovean, desigur).

Substantive: În Maramureș, de Halloween nu se sculptează „dovleacul”, ci ludăul. Prin sate, mai toată lumea are o ciufulitură (adică „o poreclă”). De exemplu: Ulifante, Brebănașu, Gozu (adică „gunoi”, „mizerie”), Mâcioc (pe aici mâcioc înseamnă „motan”), Jidu („evreul” din sat), Brihan (adică „Burtă Mare”) etc.

În Maramu, fetele îmbrobodite-napoi s-ar lega cu drod de drăguț, mai ales dacă are și mótor. Traducrere: „În Maramureș, „fetele ușuratice” s-ar lega cu „sârmă” de „iubit”, mai ales dacă are și „mașină”.

Moșii betegi merg la potică, și-i cer la poticarăș bumbi, adică: Moșii „bolnavi” merg la „farmacie” și-i cer „farmacistului” „medicamente”.

Iar babele stau cât îi ziua de lungă pe laiță în odor și-i grăiesc de rău pe toți: „No, ni la aia ce doniță are, tulai Doamne!” , adică: Babele stau cât îi ziua de lungă pe „bancă” în „curte” și îi „bârfesc” pe toți: „„Noah”, „uită-te” la aia ce „cap mare” are, „Doamne ferește!””.

Când copilul plânge fără rost îl întrebi „Ce-i băiucul?”, nu „Ce te supără?”.

Să nu mai spunem că unele substantive au un plural mai „aparte”: o casă, două căși/căs; o mână, două mânuri. Când ridici ceva greu te dor spatele (nu, te doare spatele), iar tatăl Anei e tatele Anei.

Verbe: a cuștuli – „a gusta”, a tomni – „a repara”, a bolunzi – „a înnebuni”, a te betegi – „a te îmbolnăvi”, a hori – „a cânta”, a zbiera – „a plânge”, a-și bănui – „a-i părea rău”, a te trage pe cur – „a da înapoi”, a te trage-n chip – „a te fotografia”, a te tomni cu fărburi/ a te fești (la ochi/ părul) – „a te farda”, iar în loc de „minți”, se spune mințești.

Adjective: hâd – „urât”, nealcoș – „mândru sau frumos”, buiac – „unul căruia-i e prea bine”, buimac – „amețit”, lesne – „ieftin, dar și ușor (adverb)”, bolund – „nebun”, mintioș – „deștept”, hâros – „murdar”.

Adverbe: mintenaș – „imediat”, biniucă – „bine”, aiciucă – „aici”, cătinel – „încet”, acuș – „imediat”, acolucă – „acolo”, hăpt – „chiar”, amu – „acum”, aci – „aici”, oleacă/nițel – „puțin”.

Expresii: azvarla-te in futernita sa te cotarcesc – suie-te in pat sa te invelesc

Vă țucăm („pupăm”)!

Data trecută v-am spus că a tomni înseamnă „a repara ceva”, dar dacă vreo babă îți spune că te-ai mai tomnit, nu te bucura prea mult, că de fapt vrea să spună că „te-ai mai îngrășat”

Nu joiesc a mă găta de mers la petrecanie. înseamnă „Nu reușesc” să „mă pregătesc” la timp de mers la „înmormântare”.

Chiar dacă n-aveam bugătă vreme, m-am hățit de rânit la marhă. Traducerea: Chiar dacă n-aveam timp „destul”, m-am apucat de „făcut curat” la „vaci”.

Copilu′ se cânta de numa, numa că l-o pițigat un bânzoi. = Copilul „plângea” de numa, numa din cauză că l-„a înțepat” o „insectă”.

L-o cătănit mă-sa bine că nu s-o vrut duce la chiparoș să să tragă-n chip. Cu alte cuvinte: L-„a certat” maică-sa foarte tare că nu a vrut să meargă la „fotograf” „să se pozeze”.

Bărbatu-meu se plânge că boscorodesc într-una, de-l colbotesc de cap. Adică „Bărbatul meu se plânge că „vorbesc prea mult”, de-l „zăpăcesc de cap”. Pe bune

Mă taie jigu – „Am acid la stomac”.

M-am hărnicit să demnic pită în zama de tojmaji! = „M-a pus naiba” „să rup bucăți” de pâine în „supa de tăieței”!

La o nuntă, doi holtei se minunau de o drușcă cât era de deșelată. Traducerea: La o nuntă, doi „burlaci” se minunau de o „domnișoară de onoare” cât era de „strâmbă”.

O grăiesc babele de rău cum că-i tuioșă și cam ulicariță, nu știe folosi curpătoru′, da′ știe că în cavei să pun două coscuță de miere. Cu alate cuvinte: O bârfesc babele că-i „zăpăcită” și cam „vagaboandă”, că nu știe să folosească „tocătorul”, dar că știe că în „cafea” se pun două „cubulețe/ bucățele” de „zahăr”.

O zăbovit un dărab de vreme din cauza herediei din trafic. adică „A întârziat” „puțin timp” din cauza „agitației” din trafic. (dărab mai înseamnă și „bucată”)

Am luat gozerița și-am strâns hoaspele de pe jos. = Am luat „fărașul” și am strâns „cojile de semințe” de pe jos.

Își ascundea mâinile în jeburi c-avea hâră pe sub unghii. = Își ascundea mâinile în „buzunare” fiindcă avea „mizerie” pe sub unghii

Bine-i tânăr și holtei („necăsătorit”), că meri seara unde vrei.

Măi, pretine, io și tu, șohan („niciodată/ în veci”) n-om vidé raiu′.

În ciupă („cădiță”) m-o ciupăit („scăldat”), s-am glasu′ de horit („cântat”).

Pă baieru′ („cureaua”) străiții mele, scrisăi numele tău, lele.

La capitolul înjurături și blesteme, cele mai populare sunt: Mâncate-ar franțu de hămnisît!, Stroșite-ar, să te stroșească!, Doamne, alduie-l!, Bată-l cucu! și bineînțeles Mnezău′ mâne-tii!, Dumnecatu′ mătii!

Regionalisme din Banat - comuna Felnac, judeţul Arad

• arşău – hârleţ • ai – usturoi • niauă – zăpadă • copârşău – sicriu • avlie – curte • a oringi – a face curăţenie • arbeică – cratiţă • cindă – sufragerie • târnaţ – coridor • şporeit – sobă pe care se face mâncare • sobă – cameră • feşcile – chibrituri • măramă – batic • cătrânţă – şorţ • peşchir – prosop • lăvor – lighean • tablă – farfurie • furchiţă – furculiţă • şolă – cană • sopon – săpun • colnă – ocol • crompiri – cartofi • părădaică – roşie • păşcănad – păstârnac • clisă – slănină • şpinod – spanac • ştrimfi – coirapi • a murlui – a spăla pe jos • a sta la givan – a sta de vorbă • butoară -gaură • dârză – cârpă • potcă – ceartă • a sudui – a înjura • a beşceli – a certa • a prici – a sfătui, a atenţiona • cărbăşace – cartaboş • crofnă – gogoaşă • lăcruţă – cutie • cădrof – dulap pentru haine • stelaj – raft • credenţ – dulap • a feşci – a vopsi • pomoroancă – portocală • ştălog – coteţ • chică – coadă împletită • piparcă – ardei • piparcă măruntă – boia • foaie – ziar • cucuruz – porumb • podrum – pivniţă • cureci – varză • a şurlui – a spăla • uica – unchi • păsulă – fasole • goşci – musafiri • uiagă – sticlă • o ţâră – puţin • coşie – căruţă • şiur – sită mare • puimeş – sertarul de la masă • dricală – saltea umplută cu frunze de porumb • ghije – frunzele porumbului • şfarcă – tobă • dună – plapumă cu pene de gâscă • firang – perdea

• plevais – creion • ţucur – zahăr • iorgovan – liliac • măsai – faţă de masă • bumb – nasture • tulipan – lalea • imală – noroi • fegeu – capac pentru oală • ştampă – păhărel • icoană – fotografie • fereastă – geam • a sa chici – a se aranja • şod – comic • tolcer – pâlnie • sfedăr – bluză • laviţă – scaun lung fără spătar • măstilă – cerneală • potcă – ceartă, sfadă • jâradă – claie de fân • ludaie – dovleac • ludăiţă – dovlecel • duşancă – sacou bărbătesc cu buzunare la piept • ligav – pretenţios la mâncare • hoază – pantaloni • şielui – a inşela • prusluc – vestă • pecmez – gem • covăsât – iaurt • iancăl – haină bărbătească • a se ortăci – a se împrieteni • scovardă – clătită • jiep – buzunar • a molări – a zugrăvi • moalăr – fotograf • cioc – polonic • cotarcă- hambar • chiscant – cănată • poniavă – pătură • a se şuşcăi – a se văita • a feşceli – a murdări • hârţ – şoarec • păţoc – şobolan • bagsama – bănuiesc • cărică – aţă • holdă – câmp • dereş – canapea • bata – nenea • rumânele – farduri • imală – noroi • băuţă – pietricică • a câcăli – a mâzgăli • maţ – furtun subţire • slăvină – robinetul butoiului • marve – animale • şorof – şurub • corpereţ – brăţară • drod – sârmă • râp – jeg • zâncălău – pat pe care se dormea vara afară • ca cafa – maro • laută – vioară • pieptar – vestă îmblănită deschisă în faţă • huţuluş – leagăn • ceacea – nenea • unsoare – untură • răchie – ţuică

Şi ca să vă mai faceţi o idee despre Banat, ascultaţi-l pe unul dintre marii grei ai muzicii populare bănăţene, Petrică Moise.

Pe lângă cuvintele şi expresiile obişnuite, adaptate în graiul bănăţean, sunt câteva expresii specifice care îi fac, într-un fel, unici pe locuitorii din Banatul de munte. Spre exemplu, în unele sate, dacă treci pe lângă doi oameni care stau de vorbă pe banca din faţa casei, „la givan“, poţi să-i saluţi în loc de „Bună ziua!“ cu „Staţi la scamn?“ „Vă vorbiţi?” sau „Staţi la zbor?”.

Tot aici, cunoscutul „sobă“ nu este nici pe departe tradiţionalul cuptor, „soba“ fiind „cameră“. Aşa a apărut, tot în Banatul de munte şi conceptul de „soba bună gi la drum“, care este camera în care nu doarme nimeni fiind folosită cel mult pentru musafiri.

Uina şi cu uica - mătuşa şi cu unchiul

De departe, însă, cele mai spectaculoase expresii sunt „do“ şi „pro“. Cei doi termeni se folosesc doar împreună cu un verb, „do“ semnificând un lucru terminat, iar „pro“ un lucru reluat. Spre exemplu, „am do adunat fânul“ înseamnă „am terminat de adunat fânul“, la fel cum „am do făcut mâncarea“ înseamnă „am gătat (terminat) de făcut mâncarea“. Cea mai bună „traducere“ pentru „pro“ este „din nouƒ“. Extrem de des se folosesc expresii ca „m-am pro dus“ – „m-am dus din nou“ sau „am pro pornit televizorul“ – „am repornit televizorul“.

Un termen care le dă mari bătăi de cap necunoscătorilor dacă vor să îl pronunţe este „coleăşa“ care înseamnă „mămăligă“, amestecată cu „colişăriul“ – un băţ cu ajutorul căruia se prepară mămăliga. Tot în domeniul gastronomic sunt extrem de renumiţi „jumărăţii“ (clisă prăjită) sau „colăreţi“ (un fel de paste făinoase). De asemenea „croafnele“ sunt „gogoşi“ pentru care aluatul se întinde cu „druga“ (sucitorul). În acelaşi context a apărut „răchia pro friptă“ – o ţuică foarte puternică. „Zăicinul“ este uleiul de gătit, iar „saliţânul“ sau „sodabică“ înseamnă bicarbonat.

Termeni interesanţi în Banatul de munte sunt şi pentru relaţiile de familie. „Ceica“ sau „uina“ înseamnă mătuşa, în timp ce unchiul este „uica“ sau „mătuşoniu“. Sora mai mare este „doda“, iar cumnatul mai mare este „neica“, femininul fiind „doichiţa“.

De asemenea, termeni precum „socac“- stradă, „ogaş“ – pârâu, „crou“ – groapă sau „pripor“ – pantă sunt termeni foarte comuni în limbajul locuitorilor din Banatul de munte. „Chesul“ este o traistă mai mică de dimensiunea unei plase, iar „cuina“ este cămara de alimente.

Dacă eşti în Banatul de munte şi ai nevoie de o lucrare de tâmplărie, trebuie să îl cauţi pe „cişlăr“. Dacă ai de vopsit ceva, nu poţi să faci acest lucru fără „farbă“ – vopsea, iar dacă îţi trebuie o bucată de cauciuc, trebuie să ceri „un gumel“. Găleata este „cantă“, iar perdeaua „fireang“.