SUBIECT: Hai sa ne cunoastem!

Eu sunt Dani`El, locuiesc in Pitesti si administrez acest site. Astazi este Sfintele Pasti, Sarbatoarea Luminii si a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, de aceea va intampin cu urarea Pascala "Hristos a inviat!".

Despre mine, va spun ca sunt o persoana cu TVM, un "tetra"... un accident stupid m-a imobilizat la pat si mi-a ingradit miscarea spunand "Stop" iesirii in societate, pentru ca refuz sa fiu compatimit din cauza independentei pierdute. Este trist cand suferinta iti "fura" ani din viata.

Cine decide unde viata se termina? Cine spune ca pana aici se duce lupta si de aici incepe capitularea? De unde stim ca zborul nu continua altfel si ca toate caderile si suferintele nu ne fac mai spectaculoasa urcarea si mai puternica revenirea? Viata isi demonstreaza in fiecare zi ironia si durerea, dar numai de noi depinde sa iesim invingatori! Exista o lege a compensatiei. O fi destin, sau cum spun altii 'ca totul are un rost si un motiv', nu stiu, dar trecutul nu-l putem schimba, ramane sa invatam din greselile facute si sa asteptam, sa privim catre viitor, daca se poate cu mai mult optimism.



Obisnuiam sa fiu o persoana care ii face pe cei din jur sa se simta bine, acum vad viata intr-o alta lumina... a trebuit sa accept, sa invat noi metode cu care sa lupt impotriva durerilor, am invatat ca exista multa inegalitate in societatea umana, am invatat cat de fragila este viata, cat de mult isi poate dori un om sa fie sanatos si iubit, cat de necunoscut este viitorul. Traim intre oameni, prietenii adevarati ii accepti neconditionat langa tine, dragostea de orice natura ar fi ea, isi merita recunoscuta valoarea. Ce faci atunci cand acestia se ascund, cand uita situatia si ma condamna pentru ca "nu mai pot"?

Pentru mine, neputinta fizica imi este cel mai mare dusman. In fiecare zi ma straduiesc sa fiu tare si sa nu o las sa ma deprime. Depresia imi provoaca si mai mult rau decat neputinta. Pe cat imi sta in putere, incerc sa nu ma port cu cei din jurul meu cu egoism, sau sa fac ceva care sa supere pe cineva.

Stiu ca nu-mi face bine sa ma izolez. Insa de multe ori prefer sa ma izolez de lume tocmai pentru faptul ca ma simt neputincios fata de cei din jur. Suferinta de a fi "om normal" naste in mine durere si simt cum ma poarta spre deznadejde. Nu-mi pot permite deznadejdea, trebuie sa alung sentimentul de neputinta. Suferinta nu are sens. Daca ne este dat sa trecem prin ea nu inseamna ca meritam sau cerem mila. Mila merita cel care e prea inrait sa vada sau sa simta dragostea celor din jur.

Voi ce parere aveti?

STII CE SPUNE O PRIETENA DE-A MEA?N-AI CE SA VEZI IN LUME,LUMEA E REA.....
NOI AVEM LUMEA NOASTRA,INTRE PERETII CASEI SAU PRIN SPITALE.......

BUNA!
LUMI, total gresit! Cum adica peretzii casei sau spitale? eu ies zilnic afara cu prietenul meu, plimbare, terase......NU te izola, cauta-ti prieteni adevarati care sa te iubeasca pt interiorul tau si sa iesiti impreuna!

Noi 2

Am sa ma prezint si eu: Numele meu este Szopos Eniko, am 31 de ani si sunt din Sovata/Mures . In 2002 am avut un accident stupid de discoteca in urma caruia am paralizat.
Discoteca din Sovata este un fost cinematograf, reamenajat. S`au construit ( fara autorizatie de constructie) balcoane, pentru a mari numarul de locuri. In plus discoteca functiona in momentul respective fara autorizatie de functionare.
Dintr`un asemenea balcon, un domnisor beat critza a cazut exact peste mine (a fost impins, s`a dezechilibrat, a sarit, i s`a facut rau .. nu se stie).
Acel impact a fost atat de violent incat mi`a rupt coloana vertebrala in doua, lasandu`ma inconstienta minute in sir.
Cand m`am trezit, n`aveam aer .. toata lumea era in jurul meu, luminile aprinse, muzica in surdina … si prietena mea…… cu lacrimi .. niste lacrimi uriase pe care nu o sa le uit niciodata.
Era atat de rece betonul discotecii .. era tot ce simteam in acel moment …Am vrut sa ma ridic de pe acel beton atat de rece …. Dar in acel moment mi`am dat seama ca nu imi pot misca picioarele.
Dupa acel moment totul a decurs rapid ( cel putin in mintea mea asa s`a intiparit ) … SMURD ... spital ... computer tomograf … SMURD .. diagnostic FRACTURA DE COLOANA ( nivelul T11-T12) – paraplegie post traumatism … intrebarea “voi mai putea merge” … raspunsul “NU” … operatzia prin care mi s`au implantat doua tije sustinute de 4 suruburi … si atat. Dupa un an, cand au fost inlaturate tijele, am facut si RMN`ul mult asteptat. Diagnosticul si mai grav: Sectiune Totala de maduva cu siringomielie .
S`a intamplat pe 29 septembrie 2002. A fost ziua in care a trebuit sa iau viatza de la 0. Aveam 25 de ani (m`am nascut dimineatza in jurul orei 3 jumate pe 24 aprilie 1977 ... iar accidentul s`a intamplat dimineatza in jurul orei 3 jumate pe 29 septembrie 2002). Aveam exact 25 ani - 5 luni - 5 zile . Ciudat ... nu? ....
A fost greu si este in continuare. Si totusi am decis sa lupt desi, poate, ar fi mult mai simplu sa renunt. Dar am inteles ca doar o viatza am si depinde doar de mine cum aleg sa mi`o traiesc …
Poate ca accidentul mi`a rapit “picioarele”, dar nu a putut sa`mi rapeasca libertatea, spiritul .. si in nici un caz sufletul.

Salut Eniko
imi pare tare rau sa mai gasesc o poveste dureroasa in discutiile noastre,insa cred ca esti pe cat de curajoasa,pe atat de norocoasa sa fii in viata.Stii ca speranta moare ultima.....
De cand am cunoscut-o pe Lumi,aici,pe forum,m-am schimbat si sant de acord cu ea-viata merita traita,cu bune si cu rele.

mie imi pare rau sa vad niste fete superbe Eniko, Luminita, in situatia asta.....important e sa ne pastram calmul si sa asteptam 'minunea'.
sincer, nu-i asa ca in subconstientul vostru sunteti sigure ca intr-o zi veti merge din nou?

Buna Sweete , ne bucuram ca te-ai alaturat membrilor acestui forum si personal iti doresc navigare usoara si subiecte interesante...

Salutare. Ma numesc Mirela, am 30 de ani, sunt din Bucuresti.O clipa de imprudent mi- a transformat viata in cosmar.In vara anului 2006, un accident de circulatie stupid mi-a frant aripile, la o varsta la care abia incepea sa viseze frumos viitorul Pe drum,spre mare se pare ca am fost victimele nevinovate ale unui accident rutier,totul sa intamplat din cauza unui sofer ,din cauza neasigurarii lui la efectuarea manevrei de depasire.Traumatism vertebra- medular T4- T7 – acesta e diagnosticul care mi-a tunat in urechi la 29 de an. Au urmat luni de cosma,. o interventie chirurgicala pe coloana, pentru a mi se implanta tije de titan, pentru sustinerea coloanei,dureri insuportabile si multa multa suferinta. A fost greu si este in continuare. Si totusi am decis sa lupt desi ar fi mult mai simplu sa renunt.Prietenii ,cei dragi s-au cernut si s-au imputinat. Lumea e foarte amabila insa doar la nivel de intentii.Mi-au mai ramas doar doi prieteni adevarati.Carutul cu rotile si speranta.La numai 30 de ani.E trist sa ai doar doi prieteni la aceasta varsta. Alaturi de ei doi am inceput marea lupta, pe care culmea vreau s-o si castig. Am inceput exercitiile de recuperare cu o hotarare ce ma uimeste chiar si pe mine.Inca mai am dureri dar asta nu e un impediment. Am inceput sa ma documentez din diverse surse, sa pierd nopti pe internet si sa citesc carti de specialitate. Am aflat ca prin implantarea unor celule stem in locul unde coloana este rupta acestea pot reface legatura intre cele doua zone.Si impulsurile trimise de creier pot depasi acea zona si ajung in zonele pana atunci imobile.Mi-am intocmit un dosar cu toate documentele necesare si l-am trimis in China la o Clinica specializata in interventii de acest tip.Dosarul a fost studiat si avizat favorabil.Am fost programata pentru operatie in septembrie 2008. Sunt fericita.Pe chip mi-a reaparut un zambet dupa multa vreme.

Buna! Sunt Violeta am 30 de ani si sunt o persoana cu handicap,am ancondroplazie sau nanism hipofizar(statura mica) .Imi plac oamenii sinceri ,sufletisti si mi-as dori ca prin intermediul site-lui sa-mi fac cat mai multi prieteni.Iubesc marea ,muzika ,natura si filmele .Adresa mea de mess este :violeta_077

hi...sint adi 38 ani paralizat in urma unui accident rutier petrecut in 2002 in sua.am fost pasager in masina ....dreapta soferului .ca de obicei soferul scapa cu leziuni minore si in urma unor grave erori medicale ,mita si coruptie am ramas paralizat [tetraplegie spastica c6-c7 ...leziune completa].momentan locuiesc in codlea-brasov .am dubla cetatenie romano-americana.
am incercat oeg implant in china si sint profund dezamagit de rezultat.....doar bani aruncati aiurea +efecte secundare la nivel de tortura [neuropathic pain si spasticitate ].
sper sa mai conversam pe acest site si sa ne facem suferinta mai usoara.....
cu respect ADI .

buna,Adi
nu poti ura ''bun-venit''cuiva printre cei suferinzi,dar poti sa-l asiguri ca isi gaseste aici prieteni si la nevoie ajutor.sper sa gasesti raspunsuri pe site.

Ma numesc Mihai (si Octavian) sunt din Bucuresti si am 22 de ani. Caruciorist sunt de 4 ani de zile in urma unei sarituri in apa. Totul s-a intamplat pe data de 25 iulie 2004....eram cu prietenii la scaldat in raul Ialomita iar in urma unui moment de neatentie am sarit in apa fara sa imi dau seama ca in locul ala apa era pana la genunchi, nu pot sa imi explic insa cum de s-a intamplat pentru ca nu era prima data cand saream in acel loc, cert este ca in secunda 2 am ramas paralizat cu capul in apa. Prietenii stiindu-ma ca o persoana pusa mereu pe sotii au crezut ca totul este o gluma. Nu am intrat in panica insa vedeam cum viata mea se scurge incetul cu incetul (cum se zice "Vedeam moartea cu ochii") pentru ca incepusem sa inghit apa si simteam ca nimic nu ma mai poate salva. Duap cateva secunde bune in apa (nu stiu cate nu am cronometrat ) un prieten m-a scos din apa. A urmat scenariul bine cunoscut de majoritatea ambulanta,spital,transfer la Bucuresti, atunci cand am auzit ca ma duc la Bucuresti mi-am dat seama de gravitatea accidentuluii. Am fost operat la spitalul Bagdasar-Arsenii diagnosticat cu tetrapareza spastica C4-C5-C6. Fata de prima faza pot sa zic ca sunt binisor insa sunt ferm convins ca se poate mai mult si la asta lucrez acum
Imi pare bine sa va cunosc siiii......LUMINITA fi mai optimista te ajuta mult

Mitzza,de unde ai dedus ca sant pesimista?Daca ne-am intalni toti cei de pe forum,v-as face sa radeti cat nu puteti.Poate ceva m-a necajit vreodata si am avut vreo zi proasta,dar n-ai idee ce debiteaza creierul asta ce-l port...........

De aici
LUMINITA a scris:
Suntem aboslut la fel ca oricare alta persoana doar ca nu putem merge ....ATAT. Am avut si eu gadirea asta la inceput insa pe parcurs mi-am dat seama ca trebuie sa merg inainte chiar si intr-un scaun rulant, nu voi inceta sa sper niciodata ca intr-o zi o sa ma ridic in picioare. Cum am fost inainte nu am sa mai fi niciodata sunt constient de lucrul asta dar cum se zice ...Va rasarii si sorele pe strada noastra