SUBIECT: Povestea voastra.

Cum am mai zis ma numesc Ciocan Constantin , sunt necasatorit si m-am nascut la data de 13 iunie 1979 in orasul Comanesti , jud. Bacau .,Mi-am petrecut copilaria si am urmat cursurile primare si gimnaziale la scoala din Comuna Brusturoasa , localitate in care am si domiciliul stabil.Pentru o pozitionare geografica mai exacta Comuna Brusturoasa se afla langa pasul Ghimes Palanca la cca. 5 km de locul de desfasurare a actiunii romanului ,, Padure spanzuratilor,, .
Cursurile liceeale le-am urmat la liceul din orasul Comanesti , dupa absolvirea acestora sustinand un examen si fiind admis la Facultatea de Mtematica din cadrul Universitatii Bucuresti.
Dupa absolvire si licentiere am predat intre anii 2001-2003 matematica in Bucuresti la Scoala nr. 64 si la liceul ,, Victor Babes ,, .Din anul 2003 am revenit pe plaiurile natale si am predat matematica si informatica la scoala din comuna Palanca pana in vara anului 2007 , intre anii 2004 – 2007 am indeplinit si functia de director adjunct.Din vara anului 2007 am lucrat ca manager de proiect in cadrul primariei Palanca dar am facut si diverse cursuri de matematica si informatica la scolile din comuna.
La data de 20 martie 2009 intorcandu-ma ,, culmea ,, de la service unde tocmai i-mi reparasem masina , o caruta in depasirea careia tocmai intrasem a virat brusc si mi-a taiat calea.Am tras si eu de volan si am intrat frontal intr-un gard din care s-a desprins o bucat de scandura , care a intrat direct prin parbriz in gatul meu.Aveam maxim 50 km/h , fapt dovedit de faptul ca nu s-au declansat airbagurile si de daunele minore suferite de masina(indoire bara fata , far spart , capota potin indoita , baie de ulei sparta si parbrizul spart de scandura respectiva).
Am fost transportat de urgenta la spitalul Moinesti unde directorul spitalului a hotarat transferul la Iasi cu o salvare dotata cu terapie intensiva , transportul cu elicopterul nefiind acceptat de doctori.Ajuns la Iasi am facut un CT si a rezultat craparea inelului C6 , distrugerea partiala a lui C7 si bucati din formatiunea respectiva osoasa erau in maduva.Dupa 4 zile am fost operat (mai devreme nu era posibil caci aveam un cheag de sange) si au fost scoase bucatile de os din maduva.Dupa inca o saptamana am fost operat din nou pentru restaurarea osoasa si s-a pus o placuta de aliaj de titan pentru stabilizare si inlocuire a bucatii de os lipsa din C7.Dupa o luna de spitalizare la Iasi din care 3 saptamani la terapie intensiva am fost transferat la Spitalul Militar Bucuresti.Aici doctorii au descoperit o escara aparuta in zona sacrala si datorita faptului ca aveam mereu peste 39 grade temperatura s-a hotarat curatarea escarei , astfel capatand o ,,gaura ,, de cca. 25 cm in diametru si adanca pana la os.Dar starea febrila nu s-a terminat si au urmat inca 3 luni de tratamente puternice fiind suspect de infectie cu stafilococ sau bacterie.In tot acest tinp am purtat un gulur de ptotectie la gat .Terminandu-de in sfarsit febra am continuat tratamentul pentru escara pana la sfarsitul lunii august cand am fost externat ,dupa 5 luni jumatate de spitalizare, avand diagnosticul tetraplegie spastica preponderent paraplegie.
Ajuns in sfarsit acasa si neputand face exercitii din cauza escarei am pus in greutate vreo 20 kg.
In aprilie 2010 am mers la recuperare la Spitalul Militar Bucuresti unde am mai suferit o operatie de curatire a escarei dar am primit acceptul doctorului pentru a face orice exercitiu de recuperare.Imediat am inceput o dieta drastica si un regim spartan de exercitii si am reusit sa dau pana in prezent ceea ce am pus in greutate.Greutatea ramane insa o problema caci inainte de accident facand foarte mult sport , majoritatea sport de forta , aveam inainte de accident cca 120 kg din care maxim 5-7 % tesut adipos in rest aveam o masa musculara forarte dezvoltata.Din acest motiv e foarte greu de dat jos kg dar nu imposibil.
Zilnic am urmatorul program de exercitii:
Dimineata
30 minute incalzire incheieturi si articulatii maini
39 min mobilizari pasive la picioare
3 ore diferse exercitii cu greutati de 4 kg pe fiecare mana
O ora de exercitii pe fiecare mana avand cca 8 kg
(aceste exercitii le fac in pat in pozitia intins)
Dupa amiaza
O ora de exercitii pentru abdomen
1,5-2 ore exercitii cu greutati m haltere , gantere
(aceste exercitii le fac in pat in pozitia sezut sprijinit sau in carut rulant)
In viitorul apropiat doresc sa-mi achizitionez cateva aparate multifunctionale scopul si dorinta mea fiind obtinerea independentei functionale si sociale.
Din punct de vedere a reintegrarii ocupationale si sociale am reincaput sa fac diverse proiecte pentru absolventi , depanari software la calculatoare , meditatii la matematica , consultanta pe diferite probleme firmelor si institutiilor din zona , dar deocamdata fac acest lucru la domiciliu.
Vreau sa-mi cumpar o masina pe care sa o adaptez pentru a o putea conduce , actuala masina am reparat-o dar vreau sa o dau verisoarei mele.
Doresc sa discut si sa corespondez cu cat mai multe persoane aflate in situatii asemanatoare cu mine caci consider ca putem invata multe unii de la ceilalti.Cei ce doresc sa discutam gasesc id-ul meu de messenger la profil.
Abia astept sa ne cunoastem .

Bine ai venit pe forum. Cred ca-ti vei face prieteni pe aici Te admir pentru cum gandesti si pasii urmatori pe care vrei sa-i faci.

Nu te supara ca te intreb, dar ce functii ai sub nivelul leziunii? Cred ca leziunea ta e diferita de a majoritati celor de aici, deoarece nu e prin contuzie (cand vertebra compreseaza maduva spinarii) ci e prin lacerare (sfasiere) a maduvei spinarii de catre bucatile de scandura, sau os.

Succes in tot ceea ce faci, simt ca vei pune umaru aici pe forum. Inca o data bine ai venit.

Daca doresti putem vorbi pe mess , e mai comod ,si i-ti dau orice informatie doresti.

In anul 2004 eram in Italia la Roma unde lucram si am fost prins de carabinieri pe strada in hainele de lucru si
am fost trimis intr-un centru de acolienta la Lece pentru a ma expulza, deoarece depasisem termenul limita legal
de 3 luni pentru sedere acolo asa cum era atunci. Acolo cu alti 4 romani, am vrut sa fugim din acel centru intr-o
noapte dar trebuia sa sarim un gard de 6 metri. In a treia noapte am hotarat sa fugim iar cand am ajuns sus pe gard
fiind de plasa a inceput sa se balansesze cu noi, iar cand am vrut sa trec in partea cealalta din cauza balansului
am fost aruncat de pe gard. In cadere am vrut sa ma prind inapoi de gard dar mi-au alunecat mainile si am fost
rasucit in aer cazand in cap. Dupa ce am cazut mi-am dat seamma ca nu ma pot misca de loc si nu constietizam pe
moment ce se intampla cu mine. Cand am ajuns la spital am fost operat imediat si dupa aceea am stat o saptamana
la terapie intesiva dupa care am facut o criza respiratorie. Am fost intubat si am stat 3 saptamani la reanimare
doctorii fiind foarte rezervati in sansele mele de supravietuire. Dupa 3 saptamani am fost deconectat de la aparate
deoarece puteam respira singur si am fost transferat in salon normal la neuro-chirurgie. Dupa alte 4 zile am fost
transferat la alt spital de recuperare la Imola langa Bolognia unde am facut recuperare 1 an si 2 luni. Cand am
ajuns acolo eram paraizat complet, nu imi puteam misca decat capul deoarece aveam fractura cervicala la C4, C5 si C6.
Dupa cateva luni am inceput sa-mi misc mainile si sa pot sta in scaunul cu rotile si tot acolo am aflat ca voi ramane
asa tot restul vietii. La inceput am fost distrus dar mi-am revenit destul de repede si am considerat ca viata este
frumoasa si merita traita oricum ar fi, chiar daca uneori credem ca este nedreapta cu noi. Dupa ce am terminat recuperarea
am venit in acasa in Romania unde aveam sa traiesc alta deziluzie. Sotia m-a parasit spunandu-mi ca nu vrea sa mai
stea cu un handicapat pentru ca este tanara si vrea sa-si refaca viata. Mi-a fost foarte greu dupa cuvintele care mi
le-a spus insa am trecut si peste acest lucru si voi merge mai departe indiferent cate problpeme voi intampina. Exista
un proverb dupa care ma ghidez in viata "Ce nu ne omoara ne face mai puternici"

BUNA,SUNT MIHAELA, SI SUNT MAMICA UNUI COPIL DE 9 ANI CU HANDICAP GRAV NEDEPLASABIL, PE NUME FLORINEL.
florinel a venit la noi in familie la varsta de 5 luni si pe fisa lui medicala scria clinic sanatos, ulterior noi am depistat o tetrapareza spastica., si a inceput lupta pentru recuperarea lui, socializare si acceptarea celor din jur ca si un copil cu handicap are dreptul la o viata frumoasa.
contrar asteptarilor mele atat familia largita cat si prietenii au cam dat bir cu fugitii, neintelegand de ce nu adoptam un copil normal, daca se poate si frumos si destept.
am ramas uimita ca oamenii si-au pierdut din valori, ca nu mai pun pret pe compasiune si iubire.a fost extrem de dureros pentru mine sa realizez ca langa mine nu am decat pe sotul meu si sora mea, de unde inainte aveam asa zisi prieteni.
am depasit si am mers mai departe, cu Doamne langa mine, batand din usa in usa sa-l primeasca la o recuperare, sa-l integreze intr-un centru, explicandu-le peste tot ca a adopta un astfel de copil este o onoare si un dar pentru ca din suferinta inveti calitatea iubirii.Nu va spun ce lupta a fost cu autoritatile sa-l adoptam, sa-l integram, se uitau la noi si se mirau de ce vrem sa ne inchidem viata adoptand si luptand pentru un astfel de copil.
Cu greu am reusit adoptia acum 3 ani, cu greu am obtinut invatamant la domiciliu, totul numai cu memorii peste memorii plecand de la guvern, presedentie, ministere si totul ajungea tot la locale care pur si simplu pierd timpul neimplicandu-se deloc.
Facem recuperare la domiciliu pe banii nostri, pentru ca un centru de recuperare este in celalalt capat al Bucurestiului, carutul este destul de mare si nu incape in mijloacele de transport, ma rog este o adevarata lupta .
Eu ca si mama respect si apreciez toate persoanele cu dizabilitati pentru lupta care o duc in aceasta tara, sper ca va veni timpul cand si ele vor fi respectate si valorificate, cand drepturile le vor fi drepturi faptic nu doar pe hartie.
Doresc multa putere interioara si succesc tuturor .

sanatate multa si rabdare vali

valentin32tgv a scris:

Salve tuturor,

Ma numesc Marian, am 34 de ani, locuiesc in Targoviste si lucrez la Centrul de zi pentru persoane cu dizabilitati - adulti din orasul meu.
In timpul revolutiei din decembrie 1989, locuiam impreuna cu familia intr-o comuna limitrofa municipiului Targoviste. Familia mea avea in proprietate 11 oi pe care
subsemnatul le ducea zilnic la pascut pe dealurile din spatele casei mele.
Pe data de 22 decembrie 1989, pe cand ma aflam la "datorie", am intalnit un grup de soldati care, dupa ce m-au perchezitionat, mi-au legat o banderola alba la brat si m-au rugat sa le aduc la cunostinta in eventualitatea in care vad persoane straine sau suspecte in zona. Zis si facut. Mi-am dus oile acasa, am luat cu mine 3 prieteni si am plecat la vanatoare de "teroristi" pe dealurile din apropiere. Am stabilit cu exactitate tactica prin care aveam sa-i prindem si sa-i predam soldatilor, numai ca n-am gasit niciun terorist si ne-am intors fiecare la casa lui. Seara neam deplasat in locul in care erau incartiruiti soldatii pentru a le duce alimente primite la traditionalul colind.
Pe data de 24 decembrie, fiind din nou cu oile la pascut, am fost abordat de militari si rugat ca dupa ce duc oile acasa sa ma duc sa le cumpar
cativa litri de vin, nestiind ce deserviciu urma sa-mi fac.
Pe data de 25 decembrie, de Craciun, acelasi loc, aceeasi ora 12. Oile pasteau linistite in timp ce eu zburdam in apropierea lor. La un moment dat mi-a incoltit in minte gandul sa le duc acasa numai ca oitele imi pareau batute in palme de slabe in acea zi, drept urmare am hotarat sa mai stau macar o jumatate de ora. O jumatate de ora fatala! E clar, din punctul meu de vedere ca soarta nu poate fi schimbata. Dupa aproximativ un sfert de ora am auzit niste pocnituri. Nu era nimic ciudat...doar era Craciunul..numai ca pocniturile erau diferite de cele ale petardelor si parca se auzeau deasupra mea. In clipa imediat urmatoare am simtit o
arsura in zona maxilarului. Instinctiv, am dus mana la gura si am vazut ca sangeram. Cand mi-am dat seama ca se ingrosase gluma am tulit-o catre casa, numai ca, dupa cativa pasi am simtit o alta arsura, de data asta la torace si am cazut ca secerat. Au urmat 15 - 20 de minute de groaza in care eu strigam dupa ajutor iar gloantele suierau pe la capul meu. Eram constient deoarece cazusem cu capul inspre vale iar creierul a ramas oxigenat in tot acest timp. Ba chiar am vazut si elicoptere trecand pe deasupra dealului pe care eram cazut. Mai tarziu aflasem ca transportau pseudo-completul de judecata pentru sotii Ceausescu. Eram in continuare cazut. Bratul cu banderola ridicat...la vedere, numai ca pe ochii soldatilor se lasase ceata bacchusiana, in schimb, trageau al naiba de bine.
Oile speriate au intrat direct in curte, dandu-i de gandit fratelui meu (7 ani mai mare decat mine). Acesta, auzind impuscaturile si realizand ca sunt in pericol, a incercat sa vina sa ma salveze dar soldatii trageau in continuare. Luand-o pe o ruta ocolitoare a ajuns in spatele trupelor militare si abia dupa ce le-a spus ca au tras intr-un copil, soldatii au oprit focul.
Am fost transportat de urgenta la spitalul judetean. Parintii care lucrau in schimbul 1 la otelaria din Targoviste au fost anuntati si au venit cu sufletul la gura, iar cand mama mea se ruga de medicul de garda sa-mi salveze viata, acesta i-a spus: "Degeaba plangi, femeie! Nu rezista pana maine dimineata" insa eu m-am ambitionat si am rezistat. A doua zi am fost transportat la Budimex, in capitala. Dupa o luna de transferuri intre Budimex si Bagdasar, am fost trimis prin intermediul "Medicilor fara frontiera", pentru o perioada de 3 luni, la Toulouse, in Franta. Acolo am scapat de o septicemie cu care ma pricopsisem in spitalele romanesti si am reusit sa ma ridic in sezut. Tot acolo am primit si verdictul - paraplegic pe viata!
In 1991 si 1992 am plecat in Italia, la Trieste unde am fost operat de scolioza si am facut multa recuperare ceea ce m-a scutit de complicatiile cu care se confrunta
deobicei persoanele paraplegice.
Au urmat ani buni in care parintii mei au facut poteca intre Targoviste si Bucuresti pentru a-mi obtine drepturile si pentru a se asigura ca voi fi o persoana independenta in viitor.
Ceea ce vreau sa subliniez in incheierea povestii mele, este ca n-am facut parte dintr-o familie bogata. Adevarata bogatie a unei familii este dragostea si atasamentul de care dau dovada membrii ei in momentele cele mai grele. Nu vreau sa uit nici prietenii care m-au sprijinit inainte si dupa accident si nici pe cei care au aparut in viata mea dupa momentul de cumpana. Le multumesc tuturor!


Pe patul de spital la Budimex.
Pentru necunoscatori: asa arata un terorist adevarat. Varianta romaneasca a lui "Ahmed the dead terrorist"

Ma numesc Nelutu Trandafir, nascut in data de 20.09.1965 in satul Sipot, com. Ponoarele, Judetul Mehedinti, o zona renumita prin frumoasele monumente naturale, cum ar fi Podul lui Dumnezeu, Padurea de liliac, Lacul Zaton, Pestera, Campul Lapiez si altele. Aici traditia si folclorul sunt cu adevarat la ele acasa, eu am o vorba personala ce imi place sa o spun de fiecare data cand am ocazia, “Ponoarele e o zona in care si pietrele canta”.

Fiind cel de-al doilea copil dintre cei cinci frati, am absolvit cursurile scolii primare avand ca invatatoare pe distinsa doamna Stoica Alexandrina Duca, cea care mi-a pus creionul in mana. Aici am urcat si am cantat pentru prima data, pe cand eram in clasa intai, un cantec al regretatei Filofteia Lacatusu - Mai Neicuta Draga. Dupa terminarea scolii primare, m-am mutat in satul Titerlesti, oras Baia de Arama, satul in care a crescut mama mea Nina Trandafir, pana s-a casatorit cu tatal meu Ion Trandafir, in Ponoarele, aici am locuit cu bunicii din partea mamei, am absolvit cursurile Lic. din Baia de Arama, chiar daca am plecat de mic din Ponoarele eu ma intorceam destul de des in Sipot si luam parte cu mare drag la toate serbarile populare ce se organizau cu ocazia diferitelor sarbatori. M-am calificat intr-o meserie draga mie de mic copil si anume conducator auto si prin natura serviciului am avut ocazia sa vizitez aproape intreaga tara.

Ziua de 30.12.1989 a fost una rea, deoarece am plecat de dimineata la serviciu si m-am intors acasa abia peste un an. In acea zi aflandu-ma la volanul autocamionului pe care-l conduceam pe ruta Motru - Tg-Jiu, in satul Ciuperceni, mi-a aparut brusc pe carosabilul acoperit cu zapada, o sanie cu trei copii. O fetita de 3-4 ani a sarit de pe sanie pentru a-si recupera un fular ce-i picase de la gat si pentru a evita accidentarea acesteia, am parasit carosabilul si am intrat in coliziune frontal cu un stalp de current electric. Din impactul cu stalpul masina s-a sifonat destul de tare iar eu am ramas imobilizat, nemaiputand sa-mi misc picioarele. De acolo am fost dus la urgenta in Tg-Jiu unde mi s-a acordat primul ajutor, apoi pe la diferite spitale din tara, unde in urma m-ai multor interventii chirurgicale, am ajuns sa ma deplasez cu ajutorul acestui carucior.

As dori sa mai stiti ca aveam o frumoasa varsta de 24 de ani, cand a avut loc accidentul, nu eram casatorit, nu aveam o casa a mea personala, deci eram un om nerealizat din toate punctele de vedere. La un an de la accident, la sfarsitul anului 1990 am cunoscut-o pe sotia mea, Luminita 19 ani la timpul respectiv, din satul Haiesti, com Sacelul, Jud. Gorj, ne-am placut, ne-am indragostit si ne-am casatorit. Consider ca a fost un mare curaj din partea noastra sa plecam pe acest drum si multumesc lui Dumnezeu care ne-a ajutat de-am facut casa, avem masini si o familie frumoasa bazata pe dragoste si intelegere.

Deasemenea, avem doua fetite minunate, Ionela-Andreea este eleva la Liceul. de Arte si Muzica “Constantin Brailoiu” din Tg-jiu, unde studiaza vioara si pianul si canta vocal muzica populara. Daria Ana-Maria e gradinar si are inclinatie tot in spre muzica. In anul 1991 am vrut sa particip ca si concurent la un festival de muzica populara ce avea loc in Baia de Arama, dar datorita faptului ca ma aflam in carucior, am fost refuzat de catre conducerea de atunci a culturii mehedintene, conducere cu mintea bolnava si conceptii comuniste, care mi-a dat de inteles ca e o rusine sa apar pe scena intr-un carucior cu rotile. Eu totusi am continuat sa cant la nunti, botezuri si diferite ocazii. In anul 2002 la indemnul prietenului meu, vioristul Nicu Chiasna din Marasesti, m-am prezentat la preselectia festivalului “Munte, Munte Brad Frumos”, tot in Baia de Arama, unde in urma preselectiei am fost acceptat sa cant (la conducerea culturii Mehedinti se afla de aceasta data un om cu suflet mare, este vorba de dl. George Buretea care impreuna cu un membru al juriului si anume dl. Virgil Breazu, m-au sustinut, impulsionat si m-au invitat in diferite spectacole si festivaluri.

De atunci si pana in prezent sunt laureat la 17 festivaluri, am avut 17 participari de la care m-am intors cu 17 premii, multumirea mea ce-a mare nu au fost premiile ci fapftul ca acesti oameni susmentionati, mi-au oferit acest prilej. As dori sa mai spun ca personal imi creeez atat muzica cat si textele. Un deosebit “multumesc” trebuie sa-i adresez si d-nei Claudia Torop, un om de valoare al Gorjului, doamna cu care m-am intalnit la o televiziune locala alaturi de mai multe voci ale folclorului… dintre toti, dansa a fost ce-a mai receptiva fata de situatia mea, s-a oferit sa ma ajute in ceea ce priveste muzica si m-a facut cunoscut la nivel de tara, ducandu-ma la posturile de televiziune nationala unde am cantat alaturi de dumneaei si alaturi de alte voci renumite. Mai mult de atat, mi-a facut bucuria de a inregistra o piesa pe CD-ul dumneaei, intitulat, “I-am Jurat Inimii Mele”. Aceasta doamna este singura care a si concretizat ceea ce a promis, pentru ca au mai fost si altii din zona mehedintiului care s-au oferit sa ma ajute in muzica, dar nu au facut-o, ba mai mult unii dintre ei au devenit chiar invidiosi pe mine.

NU SUNT SUPARAT PE EI, suparat sunt pe autoritatile ce s-au perindat pe la conducerea primariei Ponoarele, deoarece eu m-am nascut in acea zona, in cantecele mele pomenesc mereu despre frumusetile zonei, dar dumnealor nu s-au obosit niciodata sa ma invite sa cant la nici-un eveniment ce a avut loc in Ponoare. Acesta este o parte din CV-ul meu deoarece pe parcursul vietii am avut parte de mai multe evenimente placute si neplacute.

Multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa trec peste toate obstacolele si am realizat destul demult, cu toate ca am fost dependent de acest carucior. Multumesc deasemenea tuturor celor care se stiu ca m-au ajutat cand am fost la greu. Un sfat tuturor cititorilor: “Orice problema a-ti avea in viata, nu disperati, rabdare si credinta in Dumnezeu ca El le rezolva pe toate”. Viata e frumoasa si trebuie pretuita.

Va respect si va iubesc, cu stima Nelutu Trandafir !

https://www.trilulilu.ro/stefanya2008/4b0fa6b83c6cf1

N.T. a scris:

MOTTO:..."VIATA E FRUMOASA SA O TRAIESTI SI SA O PRIVESTI CHIAR SI DINTR-UN CARUCIOR NUMAI CA

TREBUIE SA STI SA TI-O MODEREZI"...N.T.

N.T. a scris:

Minunat !

N.T. a scris:

Detalii accident

In timp ce ma aflam impreuna cu trei prieteni pe un rau din apropiere, intr-o zi torida de weekend - 22 iunie 2003, am efectuat de pe mal o saritura cu capul in apa, in acelasi loc unde am mai fost de atatea ori inainte si pe care il cunosteam destul de bine. Momentul impactului cu suprafata apei a fost cumplit. Am simtit o trosnitura in cap, urechile au inceput sa-mi sune, corpul nu mai raspundea la comenzi, mainile si picioarele nu le mai puteam misca. Realizasem ca am suferit un traumatism sau ceva grav s-a intamplat cu mine, asa ca mi-am tinut respiratia sub apa constient de faptul ca apa fiind curgatoare, in aval ma vede cineva care sa ma salveze. Astfel, dupa cateva minute in care am plutit la suprafata, baietii m-au scos pe marginea raului intr-o zona accesibila, unde, dupa ce mi-am revenit din socul destul de violent, incercam sa-mi dau seama ce s-a intamplat cu corpul meu devenit inert si care nu mai raspundea la comenzi... iar dupa ce am realizat ca am si simturile afectate, acestia au dat diverse telefoane in urma carora mi-au transmis ca eram suspect de o fractura a coloanei vertebrale.

Deoarece operatoarea de la Serviciul de Ambulanta Pitesti a fost neincrezatoare si suspicioasa in legatura cu accidentul meu, motivand ca nu are medic disponibil care sa intervina si pentru ca starea mea se inrautatea (devenisem febril... eram predispus unui soc hipotermic), colegii m-au pus pe bancheta din spate a masinii personale si am plecat catre Spitalul Judetean Arges pentru un consult urgent de specialitate. Pe drumul lung de aproximativ 20 de km, tot insistand telefonic sa luam legatura cu un cadru medical specializat in traumatisme medulare, cei de la 'Salvare' au trimis inaintea noastra o masina echipata corespunzator, ambulanta care ne-a asteptat la intrarea in oras, in statia Peco.

Dupa investigatiile efectuate de personalul Sectiei Urgente, am fost trimis imediat la Bucuresti, la Spitalul de Urgenta Floreasca unde a doua zi, pe data de 23/06/2003 am fost operat pe coloana si am primit diagnosticul de 'Tetraplegie completa - fractura cominutiva corp vertebral C6 cu fragmente osoase in canalul rahidian'. 11 zile am fost in sectia de Terapie Intensiva a spitalului, timp in care am avut destule complicatii postoperatorii, mai ales respiratia fiind principalul motiv de ingrijorare al medicilor care au hotarat, ca aerul salin al marii poate avea efecte benefice pentru recuperarea plamanilor mei afectati de paralizia tuturor grupelor de muschi aflate de la gat in jos.

Am stat alaturi de sotie doua luni la Spitalul Mangalia, timp in care concomitent cu tratamentul cailor respiratorii am facut si gimnastica de recuperare neuromotorie a functiilor afectate si unde alaturi de alte persoane imobilizate, incercam sa inteleg ce inseamna o afectare a maduvei spinarii... adica neputinta de a mai face ceva ce inainte era doar din reflex, chinuindu-ma sa pricep ca nu mai pot merge, cum vor percepe cei din jurul meu acest accident si mai ales, care va fi reactia copiilor mei si a familiei cand vor afla ca eu, Daniel, pe care il stiau ca tata si prieten apropiat, va fi acum doar un om bolnav, neputincios, dependent total de ajutor si imobilizat intr-un fotoliu rulant.

Un factor important ce nu trebuie omis din aceasta poveste a fost neacordarea primului ajutor in conditiile corespunzatoare acestei traume, faptul ca nu mi-a fost imobilizata zona lezata (gatul), cat si transportul impropriu la care am fost nevoit sa recurg pentru a ajunge la spital.

In urma discutiilor purtate cu medicul meu curant, precum si cu seful sectiei Neurochirurgie a Spitalului de Recuperare din Cluj, am hotarat sa efectuez in luna 10/2006 o noua interventie chirurgicala pe coloana vertebrala, pentru decomprimare medulara si repozitionarea grefonului osos, interventie pe care am facut-o in cadrul aceluiasi Spital de Urgenta Bucuresti.

Asadar nu exista griji, ci numai probleme care cu siguranta au o solutie. Nu exista frustari, ci numai pasiuni uitate. Trebuie sa depasesc si acest obstacol pentru a descoperii 'sansa' pe care mi-o ofera viata.

Daca Dan a ridicat stafeta ma simt nevoita sa va relatez si povestea mea asa cum apare ea in cartea Personalittai cu handicap care au influentat istoria, un proiect al fundatiei Licinium , autor - subsemnata.

"S-a născut pe 17 decembrie 1976 la Galați la 7 luni, cântărind doar 1, 200 kg și este primul copil al familie. Mai are o soră (Luiza) și un frate (Ernest) foarte apropiați de vârstă acest lucru reprezentând un atuu în copilărie deoarece aveau preocupări identice specifice vârstei.
În 1990 pe când avea doar 14 ani se trezește într-o dimineață cu o durere insuportabilă de picioare iar la scurt timp realizează că nu le mai poate mișca absolut deloc. În urma investigațiilor medicale se constată că măduva spinării este lezată datorită unui traumatism vertebro-medular iar acest fapt a dus la paralizarea membrelor inferioare.
La început îi este foarte greu să înțeleagă toate informațiile primite de la medici precum și spitalizările lungi și dese, tratamentele, durerile și perioadele de recuperare deoarece până la aceea vârstă nu fusese niciodată bolnavă. Era o fată extrem de energică, sportivă și deșteaptă iar schimbarea provocată de dizabilitatea apărută în viața ei o punea pentru prima dată în viață în dificultate.
Începe să realizeze încetul cu încetul că ceea ce i se întâmplă nu este un vis din care se va trezi, ci că este doar viața ei și decide să meargă înainte în primul rând cu studiile, deoarece îi plăcea să studieze astfel după câțiva ani în care întrerupse-se școala datorită stării de sănătate reușește să absolve în 2000 Liceul Economic Virgil Madgearu din Galați, apoi în 2009 absolvă Universitatea Danubius, Facultatea de Drept, specializarea Drept. În prezent este studentă anul I- master la Universitatea Dunărea de Jos Galați, Facultatea de Științe Juridice, Politice și Sociale, specializarea Dreptul European al Afacerilor.
A practicat sport de performanță timp de 10 ani și a participat la nenumărate competiții sportive în toată țară unde a obținut medalii pentru următoarele discipline sportive: tenis de masă, atletism, baschet în scaun rulant, popice, pescuit; a făcut voluntariat pentru mai multe organizații neguvernamentale, între 2004 – 2006 este directorul executiv al Asociației Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galați.
În prezent lucrează ca și coordonator pe evenimente/proiecte și jurist pentru Fundația Licinium și face în timpul liber voluntariat pentru Fundația Ikon Galați.
A absolvit de-a lungul timpului mai multe cursuri de formare profesională: curs de operare PC, acreditat de Ministerul Învățământului și Ministerul Muncii și Protecției Sociale; curs de instruire în comunicare și interrelationare; curs de instruire în advocacy pentru organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități fizice și mintale; curs de instruire “atragere de fonduri pentru ong-uri” ; curs de secretariat (contabilitate, operare PC, birotică, secretariat, relații cu publicul, limba engleză); curs inspector resurse umane.
A coordonat proiecte pentru persoane cu dizabilități din care amintim: „Mână în mână” – Centrul Pilot de reintegrare socio-profesională pentru persoanele cu handicap locomotor din județul Galati, finanțat de Co-operating Netherlands Foundations for Central and Eastern Europe; „Parteneri în dezvoltare” – campanie de advocacy pentru egalitatea de șanse la educație, finanțat de Programul Proiectelor Mici ale Ambasadei Regatului Țărilor de Jos; „PARTENERI pentru o lume FĂRĂ bariere” – finanțat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap; „ACCES” - Centru Multifuncțional de Terapie, Abilitare și formare pentru Tineri și femeile cu dizabilități fizice din Municipiul Galați – finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială ; Centrul de îngrijire și consiliere pentru persoanele cu dizabilități fizice din județul; O șansă pentru Bogdan”: - campanie de strângere de fonduri.
Participări naționale și internaționale: 2003 – Atena, Grecia – European Youth Conference – reprezentant al Organizației Naționale pentru Persoane cu Handicap România; 2003 – Lohja, Finlanda – Sportrio II – European Cup Series for Disable Students – Program Youth in action ; 2007 – Glashüte, Germania – seminar ACTIV – promovarea tinerilor cu dizabilități fizice ca cetățeni activi europeni (AKTIBE – Promoting the active European Citizenship of physically handicapped young people; 2007 - Glashüte, Germania – Proiect “Turnul babel” – o piesă de teatru a noilor timpuri europene; Glashüte, Germania – Contact Making Seminar “With all senses…” ; 2010 – Galați, România – Seminar – Caravana «Zilele Femeilor Întreprinzător» - Agenția pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii; Oficiul Teritorial pentru întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Galați.
Lucrează în domeniul organizațiilor neguvernamentale de aproxiamtiv 15 ani și îi place ceea ce face deoarece nu se vede făcând deocamdată altceva.
În decembrie 2011 ăn cadrul celei a doua ediții a Galei investiți în potențial a lansat cartea Personalități cu handicap car eau influențat istoria din care spicuim cîteva cuivnte ale autoarei: „Consider că orice om are nevoie să fie motivat pentru a putea realiza rezultate excepționale astfel am reușit prin relatarea poveștilor de viață a unor mari personalități cu handicap din lumea întreagă să prezint modele pozitive atât de necesare pentru persoanele cu handicap cât și pentru cele valide.
Modelul meu de viață este reprezentat de mama mea care m-a învățat că în ciuda dizabilității mele fizice, (dependentă de scaun rulant) dobândite în urmă cu 21 de ani trebuie să fiu un OM, dar nu un om special, diferit, cu nevoie speciale, cu handicap, cu probleme (așa cum probabil mă percepe societatea în care trăiesc) ci trebuie să fiu un om EXCEPȚIONAL.
Prin această definițe de om excepțional înțeleg o persoană care are răbdare, curaj, perseverență și disponibilitatea necesară să muncească pentru a-și transforma visele în realitate.
(........) fiecare persoană găsește de unul singur abilitatea de a comunica chiar dacă cei din jur nu cred că acest lucru este posibil, abilitatea de a alerga chiar dacă modul de deplasare este diferit, abilitatea de a iubi chiar și atunci când ceilalții uită să te iubească, abilitatea de zâmbi chiar și atunci când toți îți plâng de milă, dar cea mai importantă dintre ele este abilitatea de a te „ridica” atunci când toți cred că nu vei reuși. Doar TU ești cel care decizi cum și în ce fel îți trăiești viața, cât de mult timp acorzi lucrurilor cu adevărat importante, care este rolul tău pe Pamânt și ce vei lăsa în urma ta.
În fiecare zi când mă trezesc îmi spun că atâta timp cât soarele este pe cer iar mintea îmi este limpede am datoria față de mine în primul rând să TRĂIESC fiecare secundă, să realizez tot ceea ce îmi propun, să iubesc, să învăț, să ajut și cel mai important să fiu un OM egal cu toți ceilalți dar unic în felul meu. ”