Personalitatea poate fi definită ca o serie de pattern-uri distincte și carcateristice de gândire, emoții și comportament care alcătuiesc stilul personal al unui individ de a interacționa cu mediul fizic și social .
Personalitatea este o funcție de sinteză a psihicului rezultanta dinamică a tuturor însușirilor psihice ale individului (Dragomirescu V.T.), modul specific de a gândii și a acționa al fiecărui individ, ansamblul de trăsături morale și intelectuale, de însușiri și aptitudini/defecte care caracterizează modul propriu de a fi al unui individ, individualizarea acestuia în raport cu semenii (Gorgos).
Personalitatea se ristalizează în timp și reflectă maturitatea individului (ce se atinge la aproximativ 18-20 de ani la sexul feminin și aproximativ 25 de ani la sexul masculin). Drumul conturării personalității începe cu temperamentul, categorie psihologică ce cuprinde ansamblul însușirilor, proprietăților, tendințelor funcționale-fiziologice moștenite, ce constituite nucleul primar predeterminat ereditar, latura dinamico-energetică a personalității (denumirea de temperament provine de la temperare = a amesteca; în viziunea hipocratică din amestecul în proporție diferită a celor patru umori fundamentale reprezentate de sânge, fiere neagră, fiere galbenă, spută, au rezultat tot atâtea temperamente: coleric, sanguin, flegmatic și melancolic, iar H. Sheldon, raportându-se la gradul de dezvoltare a celor trei foițe embrionare, descrie temperamentele: endomorf – viscerotonic, mezomorf – somatotonic și ectomorf – cerebrotonic).
Sub influența microclimatului socio (în mai mică măsură) – familial (cei „7 ani de acasă”), pe fondul temperamentului (cu care ne naștem) se structurează caracterul și intelectul, ce pot acționa prin mecanisme de tip feed-beek asupra temperamentului.
Carcaterul apare ca un complex de aptitudini, însușiri, trăsături distincte, particulare, oarecum stabilile, prin care indivizii se pot diferenția (carcaterul reprezintă „portretul psihologic individual relativ stabil și definitoriu”), în timp ce intelectul reprezintă capacitatea individului de a gândi abstract și logic, de a putea aprecia raporturile pe care le stabilește cu mediul.
Ulterior, pe măsură ce individul va fi expus din ce în ce mai mult influenței mediului macrosocial, prin modularea careacterului și temperamentului se constituie personalitatea, care, în funcție de modul în care se adaptează mediului geografic și istoric în care individul trăiește, poate fi interpretată ca armonică, accentuată sau dizarmonică. Personalitatea, ce include toate funcțiile de sinteză (temperament, caracter, intelect, conștiință) este caracteristică fiecărei ființe umane – interpretată ca unitate bio-psiho-socio-spirituală unică, ireductibilă și, probabil, irepetabilă.