SUBIECT: Munca persoanei cu dizabilitate grava sau accentuata

Nicoleta B, ne intreaba in Comunitatea Prostemcell ;

" SPOR 15% PTR.PERSOANELE CU HANDICAP
Buna ziua,
Mi-am inteles unele nelamuriri, citind cele de mai sus!
Cum ramane cu discriminarea? Credeti ca la privivat sau "Regie" sau ori care ar fi forma de organizare ...muncesti mai putin ca la stat? De ce o persoana cu acelas grad de incadrare are un spor, un beneficiu, pentru lucrul acesta (atentie! nu pentru ce calificare are sau pentru competenta ci pentru ca are un certificat de incadrare in grad de handicap), si altele nu? "

Ii rasundem ;
Statul roman incearca sa reglementeze legal o situatie speciala.

In primul rand, persoana cu dizabilitate grava sau/si persoana cu dizabilitate accentuata are capacitatea de munca in cea mai mare parte pierduta. Aceasta situatie corespunde gradului 1 (unu) si gradului 2 (doi) de invaliditate.
In astfel de conditii persoanele respective nu sunt obligate sa munceasca pentru ca nu pot muncii.

In acest context se acorda acest spor de 15 % la salariu.
Ce relevanta are daca persoana lucreaza in sectorul privat sau bugetar ? Efortul este acelasi. Totul ar trebuii reglementat prin lege.

Cei 100.000 de posibili angajati pe care Romania nu ii vede



Criza de pe piata fortei de munca determina tot mai multe companii, in special din retail, constructii sau turism, sa isi indrepte atentia spre atragerea de muncitori straini. Zilele trecute, de exemplu, se vehicula venirea a 500.000 de muncitori pakistanezi pe piata locala. Asta in conditiile in care in Romania exista peste 100.000 de nevazatori, majoritatea neangajati, care, cu minimum de efort si investitii, pot fi integrati pe piata fortei de munca.

“Practic, aceste persoane pot avea orice job pentru care au pregatire si studii, insa cea mai mare problema pentru integrarea lor pe piata fortei de munca este accesibilizarea locurilor de munca. Mai exact, trebuie sa le asiguram mobilitate – deplasarea pana la job - si adaptarea locului de munca - de exemplu, exista softuri care pot citi ecranele computerelor astfel incat persoanele nevazatoare sa isi poate desfasura activitatea la fel de responsabil si rapid ca un om care vede”, a declarat, pentru Wall-Street, Camelia Platt, directorul executiv al fundatiei romano-britanice Light Into Europe care desfasoara primul program de caini ghizi pentru nevazatori din Romania.

Multinationala care a renuntat la o angajata care a orbit
Potrivit reprezentantei Light Into Europe, costurile pentru accesibilizarea locului de munca pentru un nevazator se ridica la cateva mii de euro, insa, pe termen mediu si lung angajatorul isi recupereaza investitia.

18 dintre cei 20 de nevazatori care beneficiaza de asistenta cainilor ghizi au un loc de munca.

Unul dintre cei mai recenti beneficiari este Ana, o tanara de aproape 30 de ani care, in urma cu 8 ani, si-a pierdut vederea, in urma unui diagnostic medical sever. Nici familia si nici angajatorul de atunci nu au inteles situatia tinerei.

“Cand a primit cruntul diagnostic, Ana era studenta si lucra intr-o multinationala care nu a avut nicio problema in a renunta la ea atunci cand aceasta si-a pierdut vederea. Fata a venit la noi, cu moralul la pamant, insa in doar 6 luni a primit un caine ghid si apoi a inceput sa isi caute de lucru. Acum este angajata in departamentul de resurse umane al unei companii care furnizeaza servicii de call center”, povesteste Platt.

Un alt exemplu de integrare este cel al Ancai Ilie, care, cu ajutorul cainelui ghid Bryoni s-a dus la job, dar si-a si dus fata la cursurile de sah, aceasta devenind campioana nationala la acest sport.

Un nevazator a fost ministul in Cabinetul lui Tony Blair
Andrew Noble (foto), ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, este unul dintre sustinatorii programului de integrare a nevazatorilor pe piata fortei de munca din Romania.

Sustin acest proiect pentru ca viata cetatenilor nevazatori din Romania este mult mai putin dezvoltata decat in alte tari europene. Cred ca mediul de business ar trebui sa se implice pentru ca sunt peste 100.000 de posibili angajati care nu lucreaza in conditiile unui deficit foarte mare de foarta de munca in Romania.

Ambasadorul a venit cu exemplul propriei tari, unde nevazatorii lucreaza in toate domeniile, multe dintre aceste job-uri fiind chiar in cadrul guvernului britanic. Cel mai cunoscut exemplu este cel al lui David Blunkett, primul ministru nevazator din guvernul britanic.

Pentru a intelege el insusi cat este de complicat sa fii nevazator, Noble a incercat sa parcurga cateva sute de metri, legat la ochi, fiind ajutat de un caine ghid.

Felicitari, Andreea! Medic rezident in scaun cu rotile! Tanara care a învins sistemul si prejudecățile celor din jur a reușit sa isi îndeplinească vis



Felicitari, Andreea! Medic rezident in scaun cu rotile! Tanara care a învins sistemul si prejudecățile celor din jur a reușit sa isi îndeplinească visul!

Imobilizata intr-un scaun cu rotile din cauza unei boli genetice, o tanara din Iasi a reusit sa isi vada visul implinit.
A absolvit anul acesta Facultatea de Medicina

Acum este medic rezident in Dermatovenerologie si incearca sa faca fata tuturor provocarilor ce le presupune aceasta profesie

Andreea Nechita este o tanara in varsta de 25 de ani care demonstreaza in fiecare zi ca viata poate fi traita frumos si cu intensitate chiar daca, din cauza unor probleme din nastere, nu se poate deplasa singura. Tanara este un exemplu de ambitie si motivatie pentru multi, reusind sa isi urmeze visul de a deveni medic, chiar daca este imobilizata intr-un scaun cu rotile.

Cu totii stim ca intrarea la facultate, atunci când nu te poti deplasa singur, poate deveni un act de mare curaj, intrucat majoritatea universitatilor din tara au un nivel redus de accesibilitate. Pe langa acest aspect, intervine si lupta cu prejudecatile si cu un sistem educational care nu încurajeaza deloc accesul persoanelor cu dizabilitati la educatie. Andreea a învins acest context nefericit si a reusit sa depaseasca toate obstacolele pe care le-a intampinat, iar anul acesta a terminat Facultatea de Medicina din Iasi, imobilizata fiind într-un scaun cu rotile.

„Cei 6 ani de facultate au trecut mult mai repede decat ma asteptam, insa trebuie sa recunosc ca nu a fost usor. Au fost sesiuni grele si obositoare, dar toate m-au invatat ca un medic trebuie sa se dedice in totalitate profesiei sale. Marea majoritate a colegilor mei m-au tratat normal, m-au ajutat si au stiut sa îmi ofere mereu o vorba buna sau un sfat. Atât profesorii, cât si colegii au fost surprinsi de ceea ce imi propusesem, dar cred ca vointa si curajul meu i-au convins. Chiar daca am absolvit doar de cateva luni, deja le simt lipsa colegilor si a orelor de curs. Am fost acolo zi de zi, si cu siguranta am avut ceva de invatat de la fiecare”, a spus Andreea.

Copilarie furata de tratamente si investigatii

Desi la nastere parea un copil perfect sanatos, odata cu trecerea anilor, parintii au observat unele modificari de deplasare. Dupa mai multe investigatii si mult timp pierdut prin spitale, Andreea a fost diagnosticata cu o boala genetica numita Amiotrofie spinala tipul III.

„Boala a debutat usor, dar sigur si aproape ireversibil. Mergeam mai incet comparativ cu ceilalti copii de varsta mea, urcam scarile cu dificultate, si mai tarziu, spre adolescenta, mi-am pierdut abilitatea de a merge independent. Toata copilaria mi-am petrecut-o prin diferite clinici pentru a afla un diagnostic cert, desi, de cele mai multe ori, diagnosticele erau diferite, la fel ca si tratamentele indicate. In anul 2007, dupa un consult in China, mi s-a confirmat diagnosticul. Tot atunci am inceput si terapia cu celule stem si OEC, dar fara sa obtin imbunatatiri. Un an mai tarziu, in 2008, am fost supusa unei noi incercari: operatie de ocluzie intestinala care mi-a adus ca si bonus starea de soc septic. Dupa o lunga perioada de repaus, incercand sa ma ridic, mi-am dat seama ca am pierdut tot ceea ce obtinusem prin kinetoterapie”, a explicat Andreea Nechita.

Din pacate, nu doar copilaria a pierdut-o, ci si perioada frumoasa a adolescentei. Desi a intampinat multe dificultati, tanara nu a renuntat. A primit constant incurajari si ajutor din partea celor din jur, si astfel, a decis sa-si urmeze visul de a deveni medic.

„Intr-adevar, era o dorinta din copilarie, doar la stadiul de vis, dar m-am hotarat sa o concretizez, apucandu-ma de invatat. Parintii mei, familia mea si profesorii au fost cei care au avut incredere ca voi reusi. Nu aveam niciun motiv pentru care sa ma limitez si sa raman doar cu diploma de Bacalaureat”, a declarat tanara.

Acum este medic rezident in Dermatovenerologie
Timpul petrecut în spitale si pe la diferite centre de recuperare, i-au intensificat aspiratia de a urma Facultatea de Medicina. Aceasta dorinta a fost sustinuta si de speranta vindecarii sale.

„Avand in vedere situatia mea, mi-am dorit o meserie stabila, in care sa interactionez cu oamenii si sa pot sa ii ajut. Cine poate întelege mai mult suferinta, decât cel care trece prin ea? Consider ca abilitatea de a asculta ti întelege pe cel în suferinta este enorm de importanta si contribuie la tratamentul oricarei patologii. Cu siguranta aceste calitati ma vor ajuta sa devin un medic bun”, a spus Andreea.

In toti acesti ani, Andreea a invatat sa se bucure de lucrurile mici, sa aiba mai multa incredere in ea, sa isi urmeze visurile indiferent cat de greu este si sa se ridice ori de cate ori este nevoie pentru a putea razbate. Dar cea mai importanta lectie pe care a invatat-o a fost aceea de a avea rabdare si de a intelege oamenii chiar daca acestia o critica.

„Acum ma aflu la inceputul unui nou drum. Sunt medic rezident in Dermatovenerologie si urmeaza sa imi incep pregatirea medicala pentru urmatorii 5 ani. Mi-am dorit aceasta specialitate inca de cand am luat decizia de a sustine examenul de admitere la Medicina. Nu obisnuiesc sa imi fac multe planuri de viitor. Cineva spunea: «Daca vrei sa il faci pe Dumnezeu sa rada, povesteste-i planurile tale». Stiu doar ca fiecare are un destin si o misiune care trebuie indeplinita. Sper ca în anii ce vin sa reusesc sa îmi împlinesc visurile si, mai ales, sper din tot sufletul ca prin exemplul meu de viata sa contribui, macar un pic, la schimbarea mentalitatilor privind abilitatile persoanelor care se deplaseaza cu ajutorul fotoliului rulant”, a marturisit tanara rezidenta.

Chiar daca ii este mai greu, lupta pentru idealurile ei si face tot ce ii sta in putinta ca pana la final sa dea tot ce e mai bun si sa reuseasca sa devina un medic de exceptie, considerand ca dizabilitatea nu o va impiedica niciun moment sa profeseze.

Numarul tinerilor cu dizabilitati care urmeaza studiile universitare este în continua crestere. In acest an, in Iasi, patru tineri in scaune cu rotile au absolvit Facultatea de Medicina. „Cred ca suntem primii care am avut acest curaj de a ne depasi limitele, si, sper sa reprezentam un model pentru celelalte persoane cu dizabilitati care au aceleasi visuri”, a mai precizat Andreea Nechita.

O zi de muncă din viața unor persoane cu dizabilități



Cât de complicat este pentru o persoană cu dizabilități să-și găsească și să-și păstreze un loc de muncă în România.

În România, sunt aproximativ 770.000 de persoane adulte cu dizabilități. 250.000 sunt adulți care pot munci – adică au forme de handicap care nu-i împiedică să lucreze. Dintre aceste persoane, însă, doar 43.000, adică 17%, au un loc de muncă, potrivit Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.

Rata de angajare rămâne scăzută, deși, în România, firmele care crează locuri de muncă pentru această categorie beneficiază de o subvenție financiară de la stat, de reduceri de taxe și de decontarea cheltuielilor necesare pregătirii acestor angajați.

Puțini patroni sunt dispuși însă să investească în calificarea persoanelor cu handicap și în adaptarea condițiilor de lucru la nevoile acestora. Accesul lor pe piața muncii este în continuare blocat de prejudecăți, dar și de indiferența autorităților, care nu le oferă acces la educație. Multe persoane cu dizabilități ies din școli speciale fără vreo competență profesională reală, nefiind astfel o opțiune pentru mulți angajatori.

Am încercat să aflăm cât de complicat este pentru persoanele cu dizabilități să se integreze pe piața muncii. Și i-am întâlnit pe Daniel și Adriana Vlădoi, doi soți cu deficiențe de auz. Lucrează de când și-au început viețile de adulți. Au muncit prin restaurante, șantiere sau fabrici de textile. Au fost jigniți și ridiculizați, dar niciodată nu s-au lăsat învinși de prejudecăți.

Daniel aude totul foarte încet, cu ajutorul unui aparat auditiv, Adriana nu aude deloc, are această problemă din naștere. Zi de zi, însă, Daniel și Adriana Vlădoi pleacă la 6 dimineața din Prelungirea Ghencea, schimbă vreo cinci mijloace de transport în comun ca să ajungă până în Bucureștii Noi, unde lucrează opt ore la Nazarcea Grup (o întreprindere socială, care angajează în special persoane cu handicap). I-am însoțit pe Daniel și pe Adriana pe parcursul unei zile de muncă.