SUBIECT: Un crampei de istorie

Alexandru cel Bun, cel care s-a stins din viata in ziua de Anul Nou

Acum 580 de ani, la 1 ianuarie 1432 se stingea din viata Alexandru cel Bun, dupa ce avusese cea mai lunga domnie pe scaunul Moldovei, exceptandu-l pe Stefan cel Mare: circa 32 de ani. Cronica spune ca lungimea domniei nu se datoreaza intr-atata izbanzilor in razboaie, cat intelepciunii cu care si-a tratat toti vecinii, dar si supusii. Alexandru Voda a incheiat nu mai putin de cinci tratate cu polonii, intelegeri cu maghiarii si, pe deasupra, a facut patru casatorii, din care cel putin doua strategice.

Prima sotie era Marghita, fiica palatinului transilvan Stefan din Losontz, iar cea din urma a fost Ringala, insasi vara regelui polon Vladislav Jagello. Numai cu turcii n-a reusit sa se puna bine.

Cu ei, a trebuit sa infrunte razboiul. O confruntare dura a fost declansata de ostile turcesti, ca sa ocupe cele doua puncte strategice din sud ale lui Alexandru - Chilia si Cetatea Alba. Pasnicul Alexandru a castigat lupta, iar turcii au plecat infranti.

Cronicarul Grigore Ureche este insa de parere ca marele merit al domnitorului n-a fost nici diplomatia, nici razboiul. A fost organizarea tarii.

Alexandru Voda a instituit primele dregatorii stabile numind dregatori - am zice in cuvintele noastre de azi cei dintai ministri - care merita amintiti, macar pentru pitorescul functiilor lor.

1. Marele logofat era seful cancelariei domnesti, cu unele atributii administrative si chiar judecatoresti la curte.

2. Vornicul Tarii de Jos, cu sediul la Barlad. Era un fel de ministru de interne, in teritoriul ce i-a fost repartizat peste o jumatate de tara.

3. Vornicul Tarii de Sus, cu sediul la Dorohoi avea aceleasi atributii, peste cealalta jumatate a tarii.

4. Parcalabul de Hotin, spre Tara Leseasca si Cazaceasca era comandantul militar si chiar suprem al cetatii.

5. Hatman si Parcalab de Suceava. Astazi, i-am zice Ministrul Apararii.

6. Marele Postelnic cumula fuctia de sef al curtii voievodale, parcalab de Iasi si talmaci de limbi straine.

7. Mare Spatar si Staroste de Cernauti. Avea un rol decorativ: el purta cu emfaza sabia si buzduganul domnitorului, atunci cand il insotea la drum.

8. Marele paharnic si parcalab de Cotnari. Este evident ca rolul lui privea procurarea vinului, masa domnitorului.

9. Marele Visternic. Corespunde cu ministrul Finantelor de astazi.

10. Marele Stolnic era un fel de ministru al alimentatiei. El asigura bucatele domnului, pe care le si gusta, ca masura de precautie.

11. Marele Comis era deschizatorul de drum al alaiului domnesc si seful celor pe care ii numim astazi bodyguarzi.

12. Marele Medelnicer, totdeauna in mare tinuta, avea sarcina sa serveasca fripturile la marile ospete.

13. Marele Culcer pastra in pivnite vinul, untul, mierea si colacii oferiti drept plocoane.

14. Marele Sulger era administratorul general al cuhniilor domnesti, adica al bucatariilor.

15. Marele Jitniceriu era ispravnic peste toate obloacele de paine. Tot un ministru al agriculturii, dar responsabil numai cu cerealele.

16. Marele vames. Tinea registrul incasarilor, era ispravinic "pre negutatori", iar la ospete aducea dulceturi pentru masa domneasca.

17. Marele setrar veghea peste corturile domnului pe campul de lupta, avand in gestiune si tunurile.

18. Marele Usier era maestrul de ceremonii al curtii. El primea soliile si trebuia sa cunoasca limbi straine-.

19. Armasul Mare avea in subordine inchisorile si tot el se ingrijea de executarea pedepsei cu moartea, atunci cand, o pronunta domnitorul.

20. Aga, ispravnic de darabani (pedestrasi).

21. Al doilea Logofat gestiona patrimoniul tarii.

22. Al doilea postelnic era purtatorul de cuvant al domnului si al fiului sau (probabil urmasul la tron).

23. Al treilea logofat era secretarul personal al domnului, caruia domnul ii incredinta chiar si secretele de stat, pentru a fi consemnate.

24. Postelnicul al doilea avea rol de stagiar, in curs de pregatire ca sa devina postelnic adevarat.

25. Spatarul al doilea si al treilea aveau acelasi rol de stagiari la spatarie.

26. Paharnicul al doilea sta la masa domnului ca sa guste bautura, daca exista vreo banuiala asupra ei.

27. Paharnicul al treilea avea acelasi rol, intrucat masurile de securitate cereau ca fiecare pahar in parte sa fie gustat inainte de a fi servit de domn.

Simpla intamplare face ca numarul dregatorilor lui Alexandru Voda sa semene cu numarul ministrilor de azi.

Sub acel intelpt domnitor, principatul Modovei a avut cea mai mare intindere, cunoscuta vreodata: de la Carpati la Nistru, de la Dunare, si Marea Neagra, pana in Nordul Pocutiei, mult dincolo de Cernauti si Ceremus, teritoriu dobandit ca zalog pentru un imprumt de 3.000 ruble de argint, care de altfel n-a fost restituit niciodata.

Dupa moartea lui, a urmat o lupta apriga pentru tron intre urmasi, care n-au stiut cum sa coabiteze si au adus jale in infloritoarea tara, mestesugita de parintele lor.

INFOGRAFIE Ce ne separă de Ziua Unirii. Rivalităţile României Mari: „mitici“, „sârme“ şi „prăzari“

In urmă cu 154 de ani, la 24 ianuarie 1859, Moldova se unea cu Ţara Românească, Transilvania alăturându-se şase decenii mai târziu. După atâta amar de vreme, între cele trei provincii istorice încă mai există rivalităţi, alimentate de bancuri şi prejudecăţi.
Ştiri pe aceeaşi temă



Toată lumea ştie că bucureştenii sunt „mitici“, veşnic grăbiţi şi slabi de nervi, dar mai ales şmecheri şi înfumuraţi. Că moldovenii sunt doar nişte „sârme“ (o să explicăm mai târziu) leneşe, beţive şi sărace, puse pe căpătuială. Că oltenii sunt „prăzari“ descurcăreţi, dar mai degrabă ‘oţi. Şi că ardelenii dau pe-afară de mândri ce sunt că-s ardeleni, doar că-s prea lenţi ca să-şi dea seama la timp că exagerează.


Fiecare zonă a României are trăsăturile ei specifice, la fel şi locuitorii lor, dar cele enumerate mai sus sunt prejudecăţile care „hrănesc“ rivalităţile dintre aceste regiuni. Rivalităţi fireşti, susţin specialiştii, din moment ce Ţara Românească, Moldova şi Transilvania au avut în perioada Evului Mediu istorii diferite, dialecte sensibil diferite şi modele culturale diferite. „Transilvania, de pildă, este mult mai apropiată de valorile occidentale, fiind multă vreme sub dominaţia Imperiului Habsburgic şi, ulterior, a Regatului Ungariei – pe atunci o forţă în Europa. De partea cealaltă, Moldova şi Ţara Românească au un trecut oarecum similar. Totuşi, există şi aici deosebiri relevante: o influenţă mai mare din partea Rusiei în Moldova şi una mai accentuată din partea Imperiului Otoman în Ţara Românească“, spune Florin Cristescu, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“.

Diferenţele culturale dintre cele trei regiuni tradiţionale ale României au fost apoi nivelate în lunga perioadă comunistă, mai precizează specialistul. „Deosebiri există şi astăzi, normal, dar ele nu sunt semnificative“. Şi cu toate acestea, şicanele dintre munteni, moldoveni şi ardeleni continuă. „Nimic grav“, ne asigură sociologul Alfred Bulai, „doar bancuri, unele mai răutăcioase, e drept“.

„Sârmăăăăăă!“

Una dintre cele mai frecvente prejudecăţi este aceea că moldovenii sunt săraci. De aici se pare că le vine şi porecla de „sârme“. Se spune că în timpul foametei de după cel
de-al Doilea Război Mondial, moldovenii au fost cei mai afectaţi. Din disperare, aceştia au luat drumul Munteniei şi Olteniei, care o duceau un pic mai bine, unde au dat tot ce au avut prin casă pentru mâncare. Şi erau atât de mulţi moldovenii, încât nu încăpeau toţi în trenuri, aşa că unii erau nevoiţi să călătorească pe acoperiş. Iar când trecea trenul pe sub cablurile mai joase, cel de pe primul vagon îi prevenea pe ceilalţi, strigând: „Sârmăăăăăăăă!“.

Povestea, însă, nu poate fi reală, din moment ce prima linie electrificată de cale ferată din România, deci şi cu necesarele cabluri atârnate deasupra şinei, a fost inaugurată abia în 1959. O altă versiune spune că firele erau întinse, de fapt, de oltenii care abia încheiaseră trocul cu moldovenii – acareturi pentru hrană – şi care încercau să „măture“ cu sârmele acoperişul trenului pentru a-şi lua sacii de mălai înapoi. De unde şi prejudecata că oltenii sunt ‘oţi, care nu se dau în lături de la nimic pentru a le fi lor bine.

Bancuri şi clişee

Rivalitatea dintre regiuni este cel mai bine reflectată de bancuri. Iar astfel de bancuri se nasc din clişee. Să le luăm pe rând. Pentru toţi ceilalţi, bucureştenii sunt „mitici“. Termenul se regăseşte şi în DEX şi înseamnă „persoană superficială şi neserioasă“. Trăitori în Capitală, „miticii“ sunt aroganţi şi se cred „buricul Pământului“. Tot ei sunt cei care vorbesc prea repede, conduc haotic şi fac scandal în trafic, sunt nesimţiţi şi, deşi mândri de el, nu-şi cunosc oraşul. Pe de altă parte, pentru mulţi bucureşteni, toţi provincialii, indiferent de obârşie, sunt moldoveni, deci DEX-ul nu se înşală. Mai mult, sintagma „bă, moldovene“ e deja clasică pe malurile Dâmboviţei. Totuşi, ea nu defineşte persoana din Moldova, ci necioplitul sărăntoc şi slab de minte, un fel de cocalar fără aur şi BMW. Pentru că aşa-i văd bucureştenii superficiali pe moldoveni. Plus, mai nou, „beţivi şi violatori de babe“. E de menţionat aici că, în topul „all time“ al nivelului de alcoolemie înregistrat în România, primele trei locuri sunt ocupate de ieşeni, cu recordul absolut de 7,37 la mie. De asemenea, o statistică recentă a Poliţiei arată că, în judeţul Vaslui, la fiecare două zile are loc un viol. Clişeu, clişeu, dar până la statistică.
Despre olteni se spune că sunt descurcăreţi, dar nu în sensul bun. Mai degrabă în sensul de şmecher, de individ care n-ar mişca un pai de jos, dar care vorbeşte atât de convingător despre cât de multe face el, încât ajungi să crezi că merită o promovare. În clişee, oltenii sunt opusul ardelenilor, care sunt întruchiparea calmului. Tot despre ardeleni se mai spune (de bine) că sunt mândri, calculaţi, disciplinaţi şi serioşi. De rău se spune că sunt prea lenţi. Vorba bancului: „La un concurs de strâns melci, ardeleanul iese pe ultimul loc, fără melc prins. «Ce s-a întâmplat, ardelene? », întreabă cineva. «Apăi, eu mă aplecam după melc, dar până să-l prind eu, melcul ţuşti… mai încolo »“.

Niciun pericol

E clar că fricţiuni există între anumite regiuni şi zone etnografice. Dar nimic serios, riscul unui soi românesc de secesiune tinzând spre zero. „Pe seama unui duşman real, de care te temi, nu faci bancuri. Problemele adevărate apar acolo unde există, de exemplu, diferenţe în privinţa religiei, cum s-a întâmplat sau încă se mai întâmplă în ţări ca Marea Britanie, SUA, Israel, India... La noi sunt doar nişte tachinări“, spune sociologul Alfred Bulai.

La fel crede şi profesorul Florin Cristescu. Dar care sesizează, totuşi, „o dezvoltare mai amplă a patriotismului local în Transilvania“. „Deocamdată, însă, nu văd niciun pericol. Poate peste vreo 50 de ani...“, conchide profesorul.

P.S. Unirea de la 24 Ianuarie 1859 a fost unul dintre cele mai mari izbanzi al istoriei noastre .

Unirea Principatelor Romane



Unirea Principatelor Romane de la 24 ianuarie 1859 este considerata a fi primul pas important pe calea infaptuirii statului national unitar roman. Dupa ce la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales in unanimitate domn al Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, este ales si domn al Munteniei.

Alegerile pentru Adunarea Electiva a Tarii Romanesti s-au desfasurat, conform prevederilor Conventiei de la Paris din 1858, intre 8/20 si 12/24 ianuarie 1859. Partida Nationala n-a reusit sa obtina majoritatea mandatelor, in acest context, liderii Partidei Nationale si, in special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coalitiei, si-au dat seama ca singura cale de izbanda este apelul la masele populare. Au fost mobilizati bucurestenii, au fost chemati taranii din preajma Capitalei.

Lucrarile Adunarii Elective s-au deschis in ziua de 22 ianuarie (3 febr., stil nou) intr-o atmosfera incendiara. Cladirea din Dealul Mitropoliei era inconjurata de mii de oameni. In noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Nationale s-au reunit la hotelul ''Concordia'' din Bucuresti unde, pentru prima oara, s-a formulat cu voce tare ceea ce pana acum fusese doar o nazuinta: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.

In dimineata de 24 ianuarie, la ora 11,00, cand lucrarile Adunarii s-au reluat, Vasile Boerescu a cerut o sedinta secreta in cadrul careia a precizat: ''A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezinta acest principiu. Aceasta persoana este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei! Sa ne unim asupra acestui nume si posteritatea ne va binecuvanta, tara ne va intinde mainile si constiinta noastra va fi impacata ca ne-am implinit... o dorinta sfanta''. Deputatii au jurat ca vor vota in unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniti in sala de sedinte au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele avand si urari adresate domnitorului: ''spre marirea patriei'', ''spre fericirea romanilor''.

Dupa citirea voturilor, Alexandru loan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite. Imediat rezultatul a fost adus la cunostinta multimii de pe Dealul Mitropoliei.

Ziarul Romanul din 27 ianuarie (8 febr., stil nou) consemneaza: ''... Nu se auzeau in toata capitala decat cele mai vii demonstratii de bucurie...singurul spectacol care se vedea pe toate ulitele, pe la toate raspantiile, pe toate locurile publice ale Bucurestilor. Fratii nostri tarani... strigau acum cu toata puterea energica a sufletelor lor: Sa traiasca Cuza! Sa traiasca Domnul nostru! Se aruncau unii in bratele altora, fara deosebire de conditii, ca cum toti, in general, ar fi scapat de jugul cel mai apasator''.

Unirea era un deziderat formulat inca de la 1848 cand, la Brasov, la 12/24 mai, se elabora programul-legamant: ''Printipiile noastre pentru reformarea patriei'' , ce cuprindea, intr-o formula sintetica, cele doua obiective fundamentale romanesti: ''Unirea Moldovei si Tarii Romanesti intr-un singur stat neatarnat romanesc''.

In acelasi timp, domnia lui Alexandru Ioan Cuza, desi scurta (1859-1866), a fost perioada de maxima dezvoltare a Romaniei moderne. Prin recunoasterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al Romaniei si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constitutii romanesti, reforma electorala, secularizarea averilor manastiresti, reforma agrara, a invatamantului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltarii moderne a Romaniei.

Nu stiu ce importanta mai are , insa ... , Nicolae Ceausescu s-a nascut in ziua de 23 ianuarie si nu pe 26 asa cum se stia pana acum .
Aceasta informatie am auzit-o la o emisiune de la Radio Romania Cultural .
Emisiunea se numeste "Pagini de istorie".

Drama lui Maniu. 60 de ani de la moartea liderului ţărănist



Omul de stat care a avut un rol major în Unirea Transilvaniei cu România şi-a sfârşit zilele în frig şi foame, închis în temniţa din Sighetu Marmaţiei.

Un destin tragic i-a fost rezervat celui mai important om de stat din Transilvania din prima jumătate a secolului XX. Este vorba de Iuliu Maniu, liderul de necontestat al românilor ardeleni şi opozantul oricărei forme de dictatură. El şi-a sfârşit zilele închis în condiţii inumane în temniţa din Sighetu Marma­ţiei, transformată de comunişti în locul de exterminare a elitei României ­interbelice.

Descendent al unei familii ilustre

Iuliu Maniu provine dintr-o familie nobiliară. Din partea tatălui, Ioan Maniu, el se înrudea cu marele cărturar Simion Bărnu­ţiu, unul dintre liderii Revoluţiei de la 1848. Bunica sa, Elena Bărnuţiu, era sora lui Simion. Tatăl lui Iuliu Maniu, Ioan Maniu, a crescut în casa unchiului său. Mama lui Iuliu Maniu, Clara, era sora lui Iuliu Coroianu. Acesta a fost redactorul Memorandumului românilor ardeleni de la 1892 şi a devenit ginerele doctorului Ioan Raţiu, celebru avocat şi conducător al Mişcării Memorandiste. În casa doctorului Ioan Raţiu din Turda a fost fondat Partidul Naţional Român, prin unificarea partidului românilor din Banat cu cel al românilor din Transilvania. De asemenea, familia lui Iuliu Maniu avea legături strânse cu vârfurile preoţimii greco-catolice. Bunicul său, Demetriu Coroianu, a fost vicar greco-catolic.

Iuliu Maniu a venit pe lume în 8 ianuarie 1873. El şi-a petrecut copilăria în Bădăcin, la conacul familiei, şi în Şimleul Silvaniei. Pentru şcoala primară, Iuliu Maniu a fost trimis la Blaj. Apoi, el a urmat liceul calvin din Zalău, unde a deprins la perfecţie limba maghiară.

După finalizarea liceului, în ciuda dorinţei bunicilor săi, care doreau ca el să urmeze Teologia, Iuliu Maniu s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj. El a fost încurajat de unchiul său preferat, Iuliu Coroianu, cu care a rămas în relaţii strânse până la finalul vieţii acestuia. După terminarea facultăţii, Iuliu Maniu a urmat cursuri de Drept la Budapesta şi la Viena. În studenţie, el a devenit preşedinte al prestigioasei societăţi ”Petru Maior”. Apoi, în anul 1896, el a devenit doctor în Drept al Universităţii din Viena.

Întors acasă, Iuliu Maniu a fost angajat drept avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj. La doar 24 de ani, ca reprezentant al tinerimii, el a fost cooptat în conducerea Partidului Naţional Român. În anul 1906, Iuliu Maniu a reuşit să fie ales, în cercul electoral Vinţu de Jos, deputat în Parlamentul Ungariei.

Ofiţer pe frontul italian

La izbucnirea primului război mondial, conducătorii Austro-Ungariei au cerut liderilor românilor ardeleni să depună un jurământ de loialitate faţă de Coroana maghiară. Împreună cu alţi fruntaşi greco-catolici, Iuliu Maniu a refuzat să depună acest jurământ. Astfel că, în anul 1915, el a fost mobilizat şi trimis, ca ofiţer în rezervă al armatei imperiale austro-ungare, pe frontul din Italia, cu toate că, în calitate de avocat al Mitropoliei, el era exceptat de la mobilizare. În anul 1918, Iuliu Maniu a dezertat din armata austro-ungară, după ce a refuzat să depună jurământ de credinţă noului împărat austro-ungar.

Întors acasă, el a fost recunoscut drept şef al românilor ardeleni. În toamna anului 1918, el a fost trimis la Viena, pentru a negocia drepturile românilor. Ajuns în capitala imperială, Iuliu Maniu a găsit-o pradă anarhiei. Viena era în pragul unei revoluţii bolşevice. Marele om de stat a organizat Consiliul Naţio­nal al Românilor din Transilvania şi a format Senatul Militar Român şi i-a organizat pe soldaţii români. Practic, trupele conduse de Iuliu Maniu reprezentau singura forţă organizată din Viena şi din Praga. El a cerut şi a primit misiunea de a reinstaura liniştea în cele două oraşe. Astfel, Iuliu Maniu a reuşit să înlăture pericolul izbucnirii unei revoluţii bolşe­vice în Viena şi i-a protejat pe membrii Consiliului Naţional Cehoslovac de unii generali austrieci reacţionari, care refuzau să accepte desprinderea Cehiei de Austria.

Iuliu Maniu şi-a îmbarcat trupele şi a străbătut Ungaria cuprinsă de flăcările revoluţiei bol­şevice. În noiembrie 1918, el a ajuns la Arad, în fruntea unei forţe militare capabile să-i protejeze pe liderii românilor ardeleni, şi a pus capăt tratativelor dintre membrii conducerii Partidului Naţional Român şi ministrul minorităţilor din Ungaria, Oszkar Jaszi. Iuliu Maniu a organizat apoi Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a decis unirea Transilvaniei cu România, în 1 Decembrie 1918.

Şef de Guvern

În data de 2 decembrie 1918, Iuliu Maniu a fost ales preşe­dinte al Consiliului Dirigent, un adevărat guvern al Transilvaniei. În această calitate, el a organizat şi trupe de voluntari ardeleni. Iuliu Maniu a refuzat apoi onoarea de a deveni premier al României şi l-a desemnat să preia frâiele Executivului din Bucureşti pe Alexandru Vaida Voievod.

În anul 1920, generalul Alexandru Averescu, noul şef al Guvernului din Bucureşti, a desfiinţat Consiliul Dirigent. Au urmat dezamăgiri crunte pentru Iuliu Maniu. El a refuzat să recunoască noua Consti­tuţie din 1923, pe motiv că ea nu fusese adoptată de o Adunare Constituantă, ci de un parlament obişnuit. Apoi, Iuliu Maniu a boicotat Serbările Încoronării de la Alba Iulia, pentru că ceremonia fusese monopolizată de ierarhii ortodocşi. În anul 1926, Iuliu Maniu a decis fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache şi a rezultat PNŢ. Acest partid a câştigat alegerile, iar Iuliu Maniu a devenit premier în 1928. El a condus ţara până în 1933 şi a reuşit să scoată România şi Marea Criză Economică.

Iuliu Maniu s-a aflat din nou în Opoziţie, iar în anul 1938 a început lupta contra dictaturii regale adusă de Carol al II-lea, monarh pe care Iuliu Maniu ­l-ar fi vrut regent al României, nu rege, în timpul minoratului regelui Mihai I.

Opozantul dictatorilor

Iuliu Maniu s-a aflat în opoziţie şi faţă de regimul autoritar al lui Ion Antonescu. După răsturnarea acestuia de la Putere, Iuliu Maniu a devenit liderul demo­craţilor care luptau împotriva comuniştilor. PNŢ a câşti­gat alegerile în anul 1946, dar ele au fost falsificate de comu­nişti. Iuliu Maniu a fost arestat în urma înscenării de la Tămădău, din 1947, care ar fi urmat să ducă la formarea unui Guvern în exil, care nu a fost decât o capcană a comuniş­tilor. Mai întâi, Iuliu Maniu a fost dus la Penitenciarul din Galaţi. Apoi, din 1951, el a fost transferat, împreună cu alţi fruntaşi naţional-ţărănişti, în sinistra închisoare de la ­Sighet. Acolo, el a murit la 5 februa­rie 1953, înfometat şi în­gheţat, fără nici un fel de asis­tenţă medicală, spovedit prin uşa celulei de un episcop greco-catolic, deţi­nut şi el, trimis să măture închisoarea.

Oasele lui Iuliu Maniu se odihnesc, cel mai probabil, în Cimitirul Săracilor, pe malul înghe­ţat al râului Tisa.

De ce nu este România altfel. Adevărurile lui Lucian Boia

Cateva afirmatii facute de Lucian Boia in cartea „De ce este Romania altfel“ nu corespund realitatii. Volumul incearca sa argumenteze ca:
a) romanii sunt o rasa inferioara,
b) Romania e un stat artificial, care n-ar trebui sa existe,
c) locuitorii acestor meleaguri sufera de un retard istoric, cultural, educational si de orice alta natura, imposibil de surmontat.

Tot articolul AICI

Daniele , noi ioanahope&ciresaru venim cu o opinie, atat cat stim noi istorie . Si atat cat intelegem psihologia umana ,in general .
Multi intelectuali ... citesc,scriu, studiaza ,se framanta ... ce ar fi fost daca ???
Mai de graba Lucian Boia este o personalitatea depresiva si slaba . Este frustrat .
Si pentru ca unora nu vor sa le scada propia stima de sine ... , gaseste aceasta defulare .
Improasca cu noroi, spun prostii ,doar,doar va ramane lumea cu gura cascata de ce spune marea lor inteligenta .
Vulgar gandim ,deducem ca Boia este invidios pe viata .
Aha, Adi Minune este vedeta !? prin lalaila , ia sa bat eu campii si urc in top popularitatii !
De ce nu ,doar traim in concurenta, dam din coate ...

Sincer , ne este greu sa decelam .
Oare frustrarea umana ii permite unui individ sa arunce cu gunoi doar pentru a fii remarcat ?
Ciudata mai este si firea umana !

Mari cuceritori - Soliman Magnificul



Poporul sau l–a numit Legislatorul, europenii i–au spus Magnificul, ambele supranume dezvaluind un mare conducator, unul care a stiut sa infiinteze scoli si sa regandeasca infrastructura oraselor, unul care a stapanit teritorii intinse pana in Egipt si Persia, pana in Italia si Dalmatia. Avea insa doua mari iubiri: pe Roxelana, sclava pe care a luat–o in casatorie, si poezia. Acesta a fost Soliman Magnificul, sultanul care de cinci secole incoace isca interesul istoricilor, arheologilor, al poetilor si pictorilor.



In 1520, Soliman I urca pe tronul Imperiului Otoman. Avea doar 26 de ani, dar indatoririle de conducator nu ii erau straine: fusese pregatit din timp pentru demnitatea de a conduce imperiul, gratie tatalui sau - Selim I, ba mai mult, fusese guvernator al provinciei Kaffa. Atunci, in 1520 cand a urcat Soliman I pe tron, supusii sai il cunosteau deja drept un om intelept, cu multa invatatura, dar si cu ambitie. Cei 46 de ani in care Soliman I avea sa domneasca, au confirmat acest lucru, dar cum intotdeauna intrigile marcheaza o mare domnie, nici Soliman I nu a fost scutit de ele. S-a vorbit astfel mult de jocurile si de influenta pe care Roxelana, sclava ce i-a devenit sotie, o avea asupra sultanului si asupra modului in care imperiul era condus.

Stapan pe lume

L-a admirat pe Alexandru cel Mare si s-a lasat condus de acelasi vis: acela de a uni Estul cu Vestul, de a stapani si Estul si Vestul. In consecinta, Soliman I a condus campanii de cucerire atat in Europa, cat si in Asia. Iar acestea nu au fost deloc putine la numar: 30. Consecinta? Soliman I si-a condus armatele in cucerirea Belgradului, a incheiat aliante cu Franta, a cucerit Irakul si insula Rhodos, a invins flotele aliate ale Venetiei si Spaniei, si-a extins puterea pe tot tarmul nordic al Africii, a dominat Mediterana, Marea Rosie si Golful Persic.

Nici Tarile Romane nu au scapat de atentia magnificului sultan. Soliman a acordat domnia tarii Romanesti lui Radu de la Afumati, iar mai tarziu succesorii romanului au ajuns din ce in ce mai mult la cheremul Portii, prilejuind sultanului un amestec marcant in problemele interne ale tarii. In 1527, Soliman a fost de acord ca Petru Rares sa conduca Moldova, sperand ca acesta va arata multa supunere Portii Otomane. Lucrurile nu au stat insa asa, Petru Rares luptand pentru independenta tarii sale si neezitand sa initieze o coalitie antiotomana. Cu toate acestea, inchinarea tarii catre Soliman a avut loc in 1538.

Desi a fost un cuceritor, istoricii considera ca Soliman I s-a facut remarcat si prin reformele pe care le-a initiat, supusii sai numindu-l Kanuni, adica Legislatorul. A fost nu doar un mare strateg militar si un om de sabie, ci si un vizionar. Intelepciunea sa a fost vizibila in multiplele reforme pe care le-a initiat: a emis un cod juridic care sa nu incalce legile islamului, iar codul sau a ramas in vigoare vreo trei secole; apoi, a pus la punct o noua legislatie penala si a reformat legislatia ce reglementa taxele si impozitele. A infiintat scoli pe langa moschei pentru ca baietii musulmani sa poata beneficia de educatie gratuita.

Nici de cultura nu a uitat, mai ales ca versuri a scris chiar el. In consecinta, in timpul sau s-au infiintat sute de societati imperiale artistice, numite “Comunitatea de talente”, in cadrul carora erau pregatiti pictori, cojocari, bijutieri etc. A regandit infrastructura Constantinopolului, construind poduri, fantani, diguri, apeducte, gradini botanice si bai; a ridicat peste 300 de monumente in imperiu, mandria sa fiind moscheele Solimaniye si Selimiy; a restaurat Cupola Stancii din Ierusalim si zidurile Ierusalimului, a renovat Kaaba din Mecca, si a construit un complex in Damasc.

La baza acestor reforme a stat fara indoiala aleasa educatie primita, precum si sensibilitatea artistica pe care o mostenise de la tatal sau. Sultanul intelegea italiana si vorbea turca, araba si persana, scria poezii. Nici nu e de mirare ca pentru istorici, Soliman I este „un erudit al secolului al XVI-lea de tip oriental mahomedan”.



O poveste de dragoste

Alexandra Lisowska, cunoscuta drept Roxelana sau Hürrem, i-a furat inima lui Soliman I pentru totdeauna. Era fiica uui preot ortodox de origine ruteana si fusese rapita de tatari si vanduta drept sclava la Constantinopole. Asa a ajuns in haremul sultanului, unde s-a facut remarcata de acesta, ajungand favorita lui. A avut si noroc: dupa un conflict cu sotia sultanului, Roxelana a fost batuta si inchisa, iar cand Soliman I a descoperit ce se intamplase, si-a alungat sotia, iar Alexandra, cunoscuta acum drept Hürrem, a devenit favorita lui. Dragostea pentru sclava a fost atat de mare, incat sultanul a eliberat-o pentru a se putea casatori cu ea. sase copii i-a daruit Hürrem sultanului, iar unul dintre ei - Selim - avea sa devina sultan dupa moartea lui Soliman I.

Dincolo de povestea de dragoste si de luptele din interiorul haremului, se pare ca Hürrem ar fi exercitat o mare influenta si in afacerile externe si in politica interna din acea vreme. Un argument forte in acest sens este dat de relatiile in general pasnice pe care Imperiul Otoman le-a avut cu Polonia, tara de bastina a sultanei. De altfel, doua dintre scrisorile ei catre Regele Sigismund II Augustus au fost pastrate.

Hürrem s-a implicat insa si in succesiunea la tron si, sub influenta ei, Soliman Magnificul a dat ordin ca primul sau fiu nascut, Mustafa, sa fie ucis. Decizia sultanului a venit dupa ce consoarta sa l-a convins ca Mustafa tesea intrigi impotriva lui. Asa a ajuns pe tron Selim II, fiul lui Soliman si al Roxelanei; noul sultan nu avea sa se dovedeasca insa la fel de intelept ca tatal sau. Selim II a fost numit cel Betiv si cu el a inceput decaderea imperiului. Dincolo de toate acestea, Roxelana s-a remarcat si prin implicarea ei in mediul social: din ordinul ei s-au construit scoli, spitale pentru femei, cantine pentru saraci, fantani, bai etc.

Hürrem a murit in 15 aprilie 1558 si a fost ingropata intr-un mausoleu, langa cel in care se odihneste Soliman Magnificul.

O moarte invaluita in mister

Selim II a urcat pe tronul Imperiului Otoman dupa moartea tatalui sau, Soliman Magnificul, in anul 1566. In 1 mai 1566, Soliman Magnificul parasea Constantinopole, in fruntea armatei sale, in ceea ce avea sa fie ultima sa expeditie militara. Avea 71 de ani, era bolnav, dar incerca sa ascunda acest lucru. Desi isi petrecea mai tot timpul culcat intr-o litiera, urca in sa atunci cand traversa localitati importante.

O mare incercare s-a dovedit a fi insa cucerirea cetatii Eger, al carui asediu a durat din 5 august pana in 7 septembrie. Soliman a supravegheat totul din cortul sau sau cel putin asa credeau ostasii sai. Adevarul avea sa se afle abia dupa o luna si jumatate: sultanul murise chiar inainte de lupta decisiva pentru cetatea Eger, la inceput de septembrie, dar decesul sau fusese ascuns de marele vizir pentru a nu demoraliza ostasii. Asa se face ca trupul sultanului mort a fost asezat la fereastra cortului ca sa fie vazut de supusi, iar mai tarziu un paj care ii semana sultanului a fost imbracat in hainele acestuia..

100 de ani, in 10 minute. VEZI imagini reale cu cele mai importante momente istorice

Un video reda in zece minute istoria omenirii 1911 pana in 2011, majoritatea imaginilor folosite fiind inregistrari reale ale evenimentelor.

Evenimentele importante ale ultimilor 100 de ani incep cu Roald Amundsen, primul om care a ajuns la Polul Sud in 1911.

O locuinţă ce datează de acum 7.000 de ani, descoperită în România. Iată ce au găsit specialiştii



Viţă-de-vie, cereale, dar şi peste trei sute de obiecte, unelte din piatră şi vase, din care două vase întregi, au fost descoperite de arheologii suceveni pe şantierul arheologic din Baia, unde a fost găsită cea mai mare locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni.

Coordonatorul şantierului arheologic, Emil Ursu, a declarat pentru Mediafax că, în ceea ce priveşte viţa-de-vie, se aşteaptă rezultatele de laborator care să precizeze dacă aceasta era sălbatică sau domestică.

În ceea ce priveşte celelalte plante, între care cereale, acestea sunt analizate, la rândul lor, în special pentru a se stabili dacă se verifică teoria profesorului Martin Kenneth Jones de la Universitatea Cambridge, cercetător care a fost prezent şi el pe şantierul de la Baia, privind schimbul de cereale între agricultorii din Europa şi Asia.

Emil Ursu a mai declarat că au fost descoperite în această zonă peste trei sute de piese, unelte din piatră şi vase, din care două întregi.

El a precizat că lucrările în acest şantier arheologic vor continua şi în anii următori.

Directorul Muzeului Bucovinei, arheologul Emil Ursu, a prezentat, în urmă cu două săptămâni, în comuna Baia, un al doilea sit pre-Cucuteni găsit în urma continuării cercetărilor începute în zonă anul trecut, fiind descoperită o locuinţă foarte mare, de aproximativ 92 de metri pătraţi, fiind cea mare locuinţă găsită vreodată în cultura pre-Cucuteni, datând din perioada 5200-5100 Î.Hr., locuinţele mari apărând o mie de ani mai târziu, în perioada Cucuteni.

Locuinţa descoperită de către arheologii suceveni se păstrează bine, iar în afară de ceramică şi un număr de vase întregibile au fost găsite şi foarte multe unelte, piese unicat, cum ar fi un pandantiv de piatră, unicat în arealul pre- cucutenian, dar şi o vatră păstrată în integralitatea ei, pecum şi foarte multe râşniţe, ceea ce înseamnă că partea de prelucrare a grânelor era importantă.

Pe şantierul de la Baia a fost prezentă şi o echipă de la Cambridge, din care face parte profesorul Martin Kenneth Jones, unul dintre principalii specialişti mondiali în arheologie biomoleculară a cerealelor, care studiază modul în care se făcea, în acea perioadă, schimbul de cereale între Europa şi Asia, în special China.

Jones, care studiază de zece ani perioada în care s-a făcut iniţial schimbul de cereale între agricultori din Europa şi Asia, a început cercetările în China, unde a descoperit cereale aduse din Europa.

"Prima etapă şi cea mai importantă este cea legată de schimbul de cereale între agricultori. E greu de explicat modul în care s-a făcut acest schimb şi trebuie să folosim metode speciale de analiză. De aceea suntem aici şi suntem alături să folosim metode noi", a explicat Jones.

De menţionat este că echipa de cercetători de la Cambridge, din care face parte şi un specialist chinez, îşi asigură finanţarea pentru cercetările pe care le face în situl de la Baia.

Sursa: Mediafax

Merita consemnat faptul ca pe 11 noiembrie 1918 s-a incheiat, a luat sfarsit Primul Razboi Mondial.

Exista o Sarbatoare neoficiala,(adica nereligioasa) prin care sarbatorim pe toti aceia care se numessc Victor si Victoria.

Un istoric neconventional; Neagu Djuvara

29 IANUARIE 1947 - Ministrul de Externe al URSS a semnat Tratatul de pace cu România

Ocupația sovietică a României se referă la ocuparea teritoriului României de către trupele Armatei Roșii, pe durata ofensivei din 1944 de pe Frontul de Răsărit din Al Doilea Război Mondial, situație care a fost menținută până în anul 1958. Partea de nord-est a Moldovei a fost ocupată pe durata luptelor din mai până în august, România fiind în acel moment în continuare aliată a Germaniei naziste. Restul țării a fost ocupat după ce România a trecut de partea Aliaților, ca urmare a Actului de la 23 august și ca urmare a Acordul de armistițiu dintre Aliați și România - 1944. Regele a anunțat atunci că România încetează unilateral toate acțiunile împotriva forțelor aliate, a acceptat armistițiul aliat, și intră în război împotriva forțelor Axei. Cu toate acestea Armata Roșie a ocupat România în marea ei parte.
Convenția armistițiului și ulterioarele tratate de pace de la Paris din 1947 au conferit baza legală a ocupației militare sovietice a României, care a durat până în august 1958 și a ajuns la 615.000 militari în 1946.
Autorii sovietici, regimul comunist instalat de Armata Roșie și Constituția din 1952 se refereau la evenimentele din 1944 ca la „Eliberarea României de către glorioasa Uniune Sovietică" majoritatea surselor românești de după 1989 și a celor occidentale folosesc însă termenul „Ocuparea sovietică a României”, pentru perioada 1944 - 1958.

P.S. De aceia avem de tras ponoasele si acum.

Carol I al României

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat[1][2] a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

Ceremonii fără precedent la 70 de ani de la debarcarea Aliaţilor. 19 monarhi, şefi de stat şi de guvern, aşteptaţi pe plajele din Normandia