SUBIECT: Un crampei de istorie

97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Un punct de vedere

In vizita lui săptămânală la studioul Europei Libere de la Chișinău, istoricul și publicistul Ghe. Cojocaru a stat de vorbă cu Vasile Botnaru despre noua aniversare a Unirii Basarabiei cu România.

Gheorghe Cojocaru: „Unirea Basarabiei cu România, de la care se vor marca mâine, 27 martie, 97 de ani, a dat expresie tendinței firești de revenire la vatra strămoșească și a reprezentat în condițiile extrem de complicate ale anului 1918 o autentică soluție nu numai pentru salvarea ființei naționale românești dintre Prut și Nistru, ca și a etniilor minoritare, dar și pentru păstrarea și consolidarea într-un nou cadru a libertăților democratice câștigate în urma prăbușirii autocrației ruse. Așa cum s-a adeverit către finele anului 1918, Unirea din 27 martie dăduse și menținuse în zile de grea cumpănă pentru întreaga națiune română speranța în făurirea unității naționale depline.”

Europa Liberă: Știm că în Primul Război Mondial, o bună parte din România de atunci căzuse sub ocupația trupelor austro-germane. Prin urmare, Germania avea un cuvânt greu de spus în privința tuturor evenimentelor ulterioare. Aș vrea să vă întreb care a fost poziția Puterilor Centrale, a Germaniei, în primul rând, față de Unirea Basarabiei cu statul român?

Gheorghe Cojocaru: „Alexandru Marghiloman, primul ministru român la data Unirii Basarabiei, germanofil, menționează în memoriile sale că, odată cu semnarea Tratatului cu Puterile Centrale, prin care România își asuma o apăsătoare povară financiară și economică, Germania i-a dat „mână liberă” în raport cu teritoriul dintre Prut și Nistru.

Puterile Centrale și, în primul rând, Germania, au recunoscut de facto Unirea Basarabiei cu statul român, dar acestea nu se vor grăbi să acorde și o recunoaștere oficială, pentru a nu provoca guvernul Rusiei sovietice cu care Berlinul semnase o pace avantajoasă la Brest-Litovsk, pe de o parte, pe de alta, pentru a avea la îndemână un instrument de control și presiune asupra autorităților române de la Iași. Ulterior, temporizarea recunoașterii oficiale a drepturilor României asupra Basarabiei de către Puterile Centrale va putea fi speculată de diplomația românească în favoarea intereselor naționale ale României la discuțiile cu statele Antantei.”

Europa Liberă: Deci, ne-am lămurit cu Germania. Care a fost poziția Antantei – a Franței, Marii Britanii în chestiunea Basarabiei?

Gheorghe Cojocaru: „Însăși Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat la 27 martie 1918 a fost înfăptuită la îndemnul reprezentanților principalelor state ale Antantei, dar aceasta nu a atras imediat și recunoașterea oficială a actului Unirii din partea Franței sau Marii Britanii. La Conferința de Pace de la Paris, poziția Puterilor Aliate în problema Basarabiei a fost un timp indecisă, oscilând în funcție de interesele lor conjuncturale și de evenimentele din Rusia sovietică. Deși, să observăm, diplomația occidentală, și cea franceză, și cea britanică sau americană, care aveau o expertiză strălucită în problema Basarabiei, s-a pronunțat de la bunul început al lucrărilor Conferinței de Pace în favoarea drepturilor românești asupra acestui teritoriu.”

Europa Liberă: A trecut suficient timp ca să putem vorbi rațional despre impactul pe care l-a avut recunoașterea internațională a jurisdicției României asupra Basarabiei. Ce puteți spune?

Gheorghe Cojocaru: „Această recunoaștere a fost consacrată prin Tratatul Basarabiei din 28 octombrie 1920, semnat de Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia, pe de o parte, și România, pe de alta, contribuind la calmarea situației social-politice din ținut și întărind rolul statului român pe arena internațională. Dar, în același timp, Tratatul Basarabiei va fi respins categoric de Soviete, care vor urmări să-l anuleze prin acțiuni subversive în interiorul României sau prin măsuri politico-diplomatice în plan extern, până când, în 1940, se va proceda la anexarea directă a teritoriului dintre Prut și Nistru.”

Europa Liberă: Societatea din Republica Moldova, în starea în care se află astăzi, cum tratează evenimentul din 27 martie 1918?

Gheorghe Cojocaru: „Odată cu cunoașterea adevărului istoric despre semnificațiile pozitive ale Unirii Basarabiei cu România în condițiile complexe ale anului 1918, societatea din Republica Moldova îmbrățișează, în ansamblul său, o atitudine respectuoasă față de ceea ce au realizat înaintașii Unirii, deși, în același timp, din zona unor partide politice cu orientare antiromânească și antieuropeană continuă să curgă invective împotriva celor care au realizat Unirea. „Sperietoarea Unirii” rămâne, cu regret, o ultimă fantomă a fostului regim sovietic, care mai bântuie pe malurile Nistrului.”

Bărbaţii şi femeile preistorice trăiau pe picior de egalitate. Cum a ajuns balanţa să încline în favoarea bărbaţilor

Femeile au fost ”subjugate” bărbaţilor pentru cea mai bună parte a istoriei, iar acum oamenii de ştiinţă cred că au descoperit cauza care a făcut ca reprezentantele sexului frumos să fie tratate cu inferioritate.

Un nou studiu publicat într-un jurnal de specialitate sugerează că oamenii care au trăit în triburi preistorice de vânători-culegători au avut o atitudine mult mai lipsită de prejudecăţi în legătură cu egalitatea dintre sexe decât se credea înainte. Mai mult, egalitatea dintre femei şi bărbaţi aducea avantaje legate de supravieţuirea comunităţii, dar şi de dezvoltarea limbajului şi a abilităţilor sociale care au făcut posibilă evoluţia umanităţii, arată cercetătorii.

”Rezultatele noastre sugerează că legătura din cuplu dar şi egalitarismul sexual din istoria evoluţiei umane ar fi avut un efect de transformare a organizării sociale umane”, se arată în cercetare.

Ceea ce a făcut ca balanţa să se încline în favoarea bărbaţilor nu ar fi fost activităţile tipic masculine, cum ar fi vânătoarea, ci agricultura.

”Există o percepţie foarte răspândită conform căreia societăţile de vânători-culegători erau dominate de bărbaţi, însă noi am argumenta că doar odată cu apariţia agriculturii, care le-a permis oamenilor să acumuleze bunuri, a început să apară şi inegalitatea, a explicat antropologul Mark Dyble, unul dintre autorii studiului.

Dyble susţine că stabilirea într-un loc i-a făcut pe bărbaţi să fie mai egoişti. ”Bărbaţii pot să aibă mai multe soţii şi pot face mai mulţi copii. Este mai rentabil să înceapă să acumuleze resurse şi să formeze alianţe cu alţi bărbaţi”, argumentează antropologul.

Rezultatele studiului s-au bazat pe date genealogică acumulate de la triburi primitive care au trăit pe teritoriul Africii şi a Filipinelor. Din observaţiile şi modelele realizate cu ajutorul tehnologiilor moderne, cercetătorii au studiat relaţiile familiale, modelele sociale şi mişcările dintre triburi. Din acestea a reieşit că în societăţile de vânători-culegători exista mai multă egalitate între sexe decât în comunităţile care practicau agricultura.

Sursă: The Guardian

O fosilă descoperită într-o peşteră din România a dezlegat unul dintre marile mistere ale evoluţiei omului

O fosilă veche de 40.000 de ani a unui maxilar uman descoperită în România sugerează că oamenii şi neanderthalienii au continuat să se reproducă în Europa, după ce au intrat în contact în Orientul Mijlociu.

Testările ADN au arătat că genomul avea între 4,8 şi 11,3 la sută ADN de om de neanderthal. În mod obişnuit, între unu şi patru procente din genele omului modern provin de la neanderthalieni.

Omul de neanderthal este o sub-specie distant înrudită, dar genetic diferită de oamenii moderni numiţi Homo sapiens. Oamenii de ştiinţă cred că neanderthalieni au migrat din Africa în Europa şi posibil în Asia în urmă cu 50-60.000 de ani.

Paleontologul Qiaomei Fu este de părere că rezultatele ADN indică faptul că omul a cărui fosilă a fost descoperită într-o peşteră din judeţul Timiş ar fi avut neanderthalieni în copacul genealogic preţ de patru-şase generaţii.

Aceste concluzii îi fac pe cercetători să creadă că legăturile din Homo sapiens şi neanderthalieni nu s-au produs doar când s-au întâlnit în Orientul Mijlociu. Mai exact, cele două specii ar fi continuat să se amestece până la dispariţia oamenilor primitivi, în urmă cu aproximativ 39.000 de ani.

Un studiu realizat anul trecut de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford a arătat că oamenii moderni şi neanderthalieni au fost contemporani pentru circa 5.400 de ani. Acest lucru a demontat o ipoteză anterioară şi anume că homo sapiens i-au înlocuit pe neanderthalieni.

Maxilarul a fost descoperit de un grup de speologi din Timişoara, într-o peşteră din Munţii Anina, în februarie 2002.

Sursă: Daily Mail

Cleopi

Imi place sa consemnez acest eveniment .

Ce scrie în testamentul lui Avram Iancu, donat Bibliotecii Universitare Cluj





Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca a primit Testamentul olograf al lui Avram Iancu, păstrat până de curând de familia Rațiu, timp de peste 150 de ani. Documentul este datat 20 decembrie 1850 și este scris cu cerneală neagră.

„Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica.

Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi.

Câmpeni, 20 decebrie, Avram Iancu, avocat”, scrie în testamentul lui Avram Iancu, citit de profesorul Ioan Bolovan, prorector al Universităţii Babeş-Bolyai şi specialist în istorie modernă, potrivit Agerpres.ro.

Alături de testament au mai fost aduse și alte documente legate de familia și viața lui Avram Iancu. Actele au fost aduse de Indrei Rațiu, fiul marelui politician român Ioan Rațiu.

Indrei Rațiu a spus că nu testamentul, vechi de 150 de ani” a intrat în familia sa fie fiind predat canonicului Basiliu Rațiu de la Blaj, care avea legături frecvente cu Avram Iancu, fie a ajuns la Ioan Rațiu „Memorandistul”.

„Ce este aproape sigur este că cel care a moştenit această responsabilitate a fost bunicul meu, Augustin Raţiu, a fost primar în Turda, care a murit în ’70. Înainte de el, doctorul Radiu Raţiu, medicul, unchiul meu, care era istoricul familiei… doar că el a pleca la Paris în ’80 şi la câteva luni după plecare toată colecţia lui a dispărut într-un incendiu în curtea casei la Turda.

Şi acest secret, localizarea testamentului, era foarte ascuns chiar şi faţă de membri familiei şi eu personal am fost convins că era pierdut. Dar nu. Radu Raţiu înainte de a pleca a transmis mapa mătuşii mele Mia Raţiu de la Câmpia Turzii şi de la Mia s-a transmis la tatăl meu Ion Raţiu”, a povestit Indrei Raţiu, potrivit agerpres.ro.

Ziua Dobrogei se sărbătorește, începând cu anul 2015, la data de 14 noiembrie.



Proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost adoptat la 9 septembrie 2015, de plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz, data de 14 noiembrie fiind cea la care, în 1878, în urma războiului ruso-româno-turc, cunoscut în istoria României drept Războiul de Independență, Dobrogea a revenit la teritoriul național. Legea 230/2015 privind instituirea acestei zile a fost publicată în Monitorul Oficial din 7 octombrie 2015.

Potrivit legii, sărbătorirea anuală a Zilei Dobrogei poate fi marcată de autoritățile centrale și locale, de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural — științific. De asemenea, autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini, atât material cât și logistic, evenimentele organizate cu acest prilej, iar Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot include în program emisiuni culturale pe această temă, dar și transmisiuni de la manifestările dedicate acestei zile.

Războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878 a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenței de stat a României. Deși semnaseră, la 4 aprilie 1877, o convenție cu România, rușii nu acceptaseră și o participare directă, pe frontul din Balcani a armatei române. În condițiile în care la Plevna și al doilea asalt al trupelor ruse a fost înfrânt, marele duce Nicolae a trimis o telegramă Prințului Carol al României, în care cerea ajutorul trupelor române.

După încheierea războiului, România a obținut, la Congresul Internațional de la Berlin, de la 1/13 iunie — 1/13 iulie 1878, recunoașterea independenței de stat și revenirea la țară a Dobrogei de nord cu Delta Dunării și Insula Șerpilor. În data de 14 noiembrie 1878, la Brăila, a fost citită "Proclamația către dobrogeni" a Principelui României Carol I de Hohenzollern, care consfințea preluarea de către România a administrației Dobrogei.

În zilele de 14-18 noiembrie 1878, la Babadag, Tulcea și Constanța au fost primite cu entuziasm primele unități ale armatei române, toate comunitățile etnice adresând Guvernului României telegrame de felicitare, în care își exprimau adeziunea față de actul istoric la care luau parte. Unirea Dobrogei cu Patria Mamă reprezenta, după unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859, o nouă și importantă etapă în procesul de desăvârșire a unității de stat a românilor, proces încheiat prin Marea Unire din 1918.

Iohannis, mesaj de Ziua Bucovinei: Indiferent de contextul politic, identitatea românească a dăinuit

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia aniversării a 97 de ani de la unirea Bucovinei cu România, menţionând că "indiferent de contextul politic, spiritul şi identitatea românească au dăinuit pe întreg ţinutul bucovinean".



"Aniversăm astăzi 97 de ani de la unirea Bucovinei cu România şi, totodată, celebrăm pentru prima oară şi Ziua Bucovinei, sărbătoare instituită prin legea adoptată luna trecută de Parlamentul României. După aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă în 1775. Indiferent de contextul politic, spiritul şi identitatea românească au dăinuit pe întreg ţinutul bucovinean", a scris Iohannis, pe Facebook.

Preşedintele mai spune că Bucovina ocupă un loc special în istoria românilor, este "o invitaţie pentru descoperirea României profunde", locul tinereţii lui Mihai Eminescu, dar şi spaţiul unde se află Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare şi mormintele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa.

Legea prin care se instituie Ziua Bucovinei a fost promulgată pe 28 octombrie şi prevede că autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot organiza evenimente culturale cu această ocazie, fondurile fiind asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice.


P.S. Oare de ce Domnul Presedinte Iohannis nu a avut nimic de spus in data de 14 noiembrie Ziua Drobrogei ?!

Merita sa luam aminte !;


Mari ERORI ale naţiunii. O discuţie cu prof. dr. Bogdan Murgescu


Din păcate pentru România, corupţia nu este nicidecum o problemă a lumii moderne. Încă de pe vremea când România încă nu era unită, domnii Ţărilor Româneşti plăteau tribut turcilor pentru a fi recunoscuţi şi pentru a-şi păstra tronul. La rândul lor, ofereau funcţii pe bani. Există însă câteva afaceri foarte proaste pe care România le-a făcut şi care au rămas în istorie la capitolul mari escrocherii. Banca Marmorosch Blank, afacerea Skoda sau afacerea Payot sunt cele mai cunoscute.


Înarmarea, pretext pentru corupţie

De la Cuza începând, cele mai mari scandaluri de corupție au fost legate sub o formă sau alta de securitatea României. Asta și pentru că Primul Război Mondial a creat o degringoladă nemaiîntâlnită în echilibrul militar european, pe de o parte, iar pe de altă parte, achizițiile de tehnică de luptă se dovediseră foarte depășite de avansul tehnologic în timpul războiului.

Așa că înarmarea României în perioada interbelică a fost o uriașă sursă a corupţie. Este adevărat și moralitatea îndoielnică a prințului, iar mai apoi regele Carol al II-lea a jucat de fiecare dată un rol important.

De exemplu, la plecarea sa din țară în 1925, moment în care și renunță unilateral la succesiunea la tron, Carol al II-lea a lăsat în urmă un monstruos scandal legat de achiziția de avioane de vânătoare. Prințul s-a amestecat abuziv și a impus achiziționarea unor avioane netestate, aflate în fază de proiect, pentru care România a plătit sume impresionante. Afacerea a picat după ce un avion pilotat de un ofițer român s-a rupt în aer, dar în Justiție nu au plătit decât ofițerii implicați.

Cinci ani mai târziu, în 1930, Carol al II-lea se întoarce în țară și devine rege pentru următorii zece ani. Dar această perioadă a fost marcată de alte scandaluri de corupție.

Guvernul Maniu, cel care l-a și adus pe tron pe Carol al II-lea a semnat un contract de aproape şapte miliarde de lei cu uzinele Skoda. De acești bani armata română ar fi trebuit să primească din Cehoslovacia puşti-mitralieră şi tancuri. Ancheta ulterioară a arătat că România a plătit 1,7 miliarde de lei în plus pentru respectiva comandă, iar în sediul Skoda din Bucureşti au fost găsite nu numai planurile strict secrete de apărare a României, dar și liste codificate despre care s-a suspectat că ar fi conținut comisioanele plătite de firma ceho-slovacă unor oficiali români.

Scandalul a degenerat într-un adevărat război între liderul țărănist Iuliu Maniu și apropiați ai regelui Carol al II-lea dar Justiția nu a găsit pe nimeni vinovat.

Contractele de achiziții militare din perioada interbelică au lăsat România nepregătită și așa a fost găsită de Al Doilea Război Mondial.
Creșterea era susținută de investiții iar investițiile însemnau bani.

Valoarea compensațiilor a fost stabilită însă abia la patru ani după terminarea războiului și plata efectivă s-a făcut încă și mai târziu.

Prin urmare, în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea, România, o țară cu importante rezerve de petrol, nu le-a putut exploata.

Înainte de Primul Război Mondial, țara noastră producea 3,4% din țițeiul mondial. După război cota scăzuse la doar 1% și a atins nivelul de dinainte de război abia în anii '30.

Lipsa finanțării a fost în anii '20 dublată și de o politică de respingere a capitalului străin. Principalii susținători ai acestei politici au fost membrii Partidului Național Liber, al căror slogan a fost "Prin noi înșine".

Legea minelor și a petrolului din 1924 a fost inițial concepută astfel încât să restricționeze accesul capitalului german și austriac în aceste sectoare, Austria și Germania fiind puteri învinse în Primul Război Mondial.

S-a ajuns însă ca legea să se aplice în toată industria petrolieră.

Concret, acordarea concesiunilor de foraj era condiționată de trecerea majorității capitalului în proprietatea unor cetățeni români. În plus, consiliile de administrație trebuiau să fie ocupate în proporție de cel puțin 50% din cetățeni români.

Este drept că legislații similare au avut mai toate țările din centrul Europei după război, iar curentul naționalist din perioada respectivă este cel care a permis formarea României Mari.

Dar România chiar avea resurse și nevoia de finanțare era pe măsura acestora. Restricțiile au reușit să țină departe de țara noastră toate marile companii din domeniu, nu numai pe cele germane, iar România nu prea a avut ce țiței sau produse petroliere să exporte în perioada 1923 - 1926.

Au fost anii în care prețul țițeiului a urcat, iar companii ca Standard Oil sau Royal Dutch Shell nu numai că nu au mai pus piciorul în România, dar au și făcut tot posibilul să saboteze accesul României la credite și finanțare.

Paradoxal, legea minelor a fost schimbată de un partid, atunci de stânga - Partidul Național Țărănist. Erau deja anii 30, începuse Marea Depresie Economică iar schimbarea Legii Minelor a fost tardivă, căci scăderea industrială a limitat și nevoia de petrol.

La numai câțiva ani după Marea Criză a început un nou Război Mondial iar apoi potențialul economic datorat resurselor petroliere ale României a ajuns în bună măsură pe mâna rușilor.

Distrugerea proprietăţii private

Distrugerea proprietății private în România postbelică a fost un proces de durată, chiar dacă unele măsuri au fost luate literalmente peste noapte.

Naționalizarea a îmbrăcat mai multe forme și a început cu Stabilizarea Monetară din august 1947.

Sub pretextul inflației, care era într-adevăr mare, statul decide schimbarea banilor, la o paritate de 20.000 de lei vechi pentru un leu nou. Se impun însă limite de sume ce puteau fi schimbate, în funcție de categoria socială a deținătorului banilor. Astfel, un agricultor putea schimba maximum cinci milioane de lei, echivalentul a 30 de pâini, un muncitor sau un funcționar au dreptul să schimbe 3 milioane de lei, echivalentul a 18 pâini, iar o persoană fără serviciu poate schimba maximum 1,5 milioane de lei, deci echivalentul a nouă pâini.

Schimbul se face rapid, perioada limită de schimbare a banilor fiind de câteva zile. Cei care, de frica inflației, își mai păstrau averea în aur aveau să fie căutăți de Securitate iar aurul confiscat.

În două zile statul a confiscat astfel 94% din masa monetară aflată în circulație și scopul evident al Stabilizării Monetare fiind acela de a-i lăsa fără resursă financiară în primul rând pe patronii fabricilor și investitorii din agricultură.

Naționalizarea întreprinderilor a avut lor la mai puțin de un an de la Stabilizarea Monetară.

Pe 11 iunie 1948, toate cele 1.050 de întreprinderi industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi din România treceau prin lege în mâinile statului, ca bun de consum al poporului.


Și dacă naționalizarea întreprinderilor industriale s-a făcut rapid, de frica unor răscoale, comuniștii au fost mult mai precauți în privința proprietăților țărănești.

Reforma agrară începuse imediat după Război, în 1945, prin confiscarea marilor proprietăţi şi exploataţii agricole pentru ca mai apoi pământurile să fie împărţite ţăranilor. Din cauza haosului creat, o mare parte a pământurilor au rămas nelucrate, iar Marea Foamete din 1947 a venit în primul rând din această cauză.

Dar tot atunci, în 1947, are loc a doua fază a naţionalizării din agricultură - sunt confiscate proprietăţile ţărăneşti mai mari de 50 de hectare.

A treia fază a cooperativizării începe în 1949, după un plan ţinut secret până atunci şi constă în convingerea tuturor ţăranilor să îşi predea în CAP-uri proprietăţile, pentru o exploatare comună.

Rezistența țăranilor români la colectivizare a fost una puternică iar în 1953, după moartea lui Stalin, comuniștii români păreau să slăbească presiunea asupra țăranilor de a-și înscrie proprietățile la colectiv. Procesul a fost reluat totuși în 1956 și complet finalizat în 1962.

Spre deosebire de alte țări comuniste, colectivizarea făcută în România i-a sărăcit complet pe agricultori. Cei mai mulți au mai rămas doar cu găinile din bătătură. În alte țări comuniste fie țăranilor li s-a permis deținerea unor loturi individuale, fie, transformarea lor în angajați agricoli s-a făcut pentru salarii comparabile cu cele din industrie… Nu și în România!

Cum am ratat startul interbelic

Foarte probabil, refrenul "Nu ne vindem țara", care se auzea la începutul anilor 90 are origini mult mai vechi. Imediat după Primul Război Mondial, conducătorii României foloseau expresia "Prin noi înșine" pentru a justifica piedicile puse companiilor străine care aveau investiții în România. Prin această măsură, România urma să își controleze mult mai bine resursele, însă în realitate, exploatarea lor nu se putea face fără banii pe care nu îi aveam la momentul respectiv. Așadar, doctrina economică "Prin noi înșine" a întărziat dezvoltarea cu României cu cel puțin un deceniu.

În timpul retragerii în Moldova din Primul Război Mondial, Armata Română a distrus în mod intenționat o mare parte din instalațiile petroliere din zona Ploieștiul. Aliații României se angajaseră să plătească despăgubiri, căci distrugerea zonei petrolifere a avut drept scop împiedicarea căderii acesteia în mâinile germanilor.

Cum putea Ceauşescu să evite foametea?

Să ne întoarcem la mijlocul anilor 70, într-un moment în care Ceaușescu ajunsese în vârful de popularitate, iar nivelul de trai din România era probabil la cel mai înalt nivel din tot secolul XX.

1972 este anul în care România devine stat membru al Fondului monetar Internațional, organizație dominată și finanțată de Statele Unite, având ca scop declarat echilibrarea balanței de plăți a țărilor cu datorii.

Țara era în plin avânt industrial, cu ritmuri de creștere anuală a PIB-ului de peste zece procente. Un ritm prea rapid, considerau chiar unii dintre capii comuniști. Nu și Nicolae Ceaușescu.

Din 1975 și până în 1982 România încheie trei acorduri de finanțare cu FMI, iar datoria externă a țării crește de peste 20 de ori, de la numai 0,5 miliarde de dolari la 10,4 miliarde de dolari.

Structura datoriei arată însă că doar 1,5 miliarde de dolari erau bani de la FMI, iar 5,5 miliarde duseseră împrumutate de la bănci comerciale occidentale, în baza acordului cu FMI.

Dar criza petrolului de la finalul anilor 70 produce o puternică devalorizare a dolarului și o creștere rapidă a dobânzilor. În fapt, o triplare a lor. Țară în curs de dezvoltare, România ajunge la începutul anilor 80 să plătească dobânzi de până la 20% la datoria sa valutară.

Cu un deficit comercial de 5 miliarde de dolari pe an și un serviciu al datoriei externe de 3 miliarde de dolari, România a intrat în incapacitate de plată în 1982.

Este momentul deciziei lui Nicolae Ceaușescu de a achita integral datoriile externe.

Pe 16 decembrie1982, Ceauşescu a anunţat că intenționează achitarea a jumătate din datorie în următorii trei ani, iar restul până la finalul anului 1988.

Planul a fost riguros exact, România achitându-și complet datoriile externe în martie 1989.

Prețul a fost însă unul cumplit.

Din 1982 autorităţile române aplică un program drastic de economii, constând în raţionalizarea produselor alimentare. În același an preţurile au crescut în medie cu 35%.

În acelaşi timp s-a decis majorarea exportului de energie, aducător de valută, dar asta prin limita utilizări curentului electric la consumatorii casnici. A fost redus până la limită iluminatul stradal, s-a raționalizat căldura dar și furnizarea curentului electric în orele de vârf de consum, seara. Gazul s-a scumpit cu 150%.

Aceste restricții s-au păstrat până în decembrie 1989. Deși terminase de achitat datoriile în primăvara acelui an, Ceaușescu a considerat că nu este momentul să slăbească cureaua și să aprovizioneze populația cu produse de bază, căci 1989 era încă un alt an de recesiune economică.

Alexandru Ioan Cuza - Domnul Unirii

In anul 1820 – s-a născut la Bârlad (în Moldova), Alexandru Cuza (Ioan fiind prenumele tatălui), cel ce avea să devină „Domnul Unirii” de la 1859.



Date asupra copilăriei sale avem destul de puţine. Se ştie că a învăţat până în 1831, la pensionul francez al lui Victor Cuenin (din Iaşi), unde i-a avut colegi pe unii dintre viitorii săi colaboratori: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, pe verii săi primari Nicolae, Ioan şi Panaite Docan, precum şi pe viitorul mare artist Matei Millo.

Alexandru I. Cuza a obţinut bacalaureatul în „ştiinţe umaniste” la Paris, conform diplomei datate 8 decembrie 1835, iscălite de către ministrul Instrucţiunii publice, François Guizot. Iniţial a fost atras de medicină, însă sala de disecţie l-a făcut să renunţe definitiv la acest domeniu şi s-a îndreptat spre drept. Nu a absolvit nici această facultate, dar în schimb a devenit membru al Societăţii Economiştilor din Paris.

Reîntors în ţară, Alexandru I. Cuza a intrat, ca de altfel mulţi dintre tinerii vremii, în rândurile Armatei, primind gradul de cadet, la 15 decembrie 1837. La scurt timp însă, mai precis pe 8 februarie 1840 el şi-a prezentat demisia.
Ulterior a avut o serie de funcţii, este drept că de scurtă durată. Astfel, pe 2 martie 1842 îl întâlnim ca prezident al Judecătoriei judeţului Covurlui, semnând în această calitate adresa privind procesul dintre epitropii casei hatmanului Constantin Palade şi obştea judeţului Galaţi. Trei ani mai târziu însă, în 1845, a demisionat.

De statură mijlocie, cu o înfăţişare plăcută, trăsături regulate, ochi albaştri şi păr castaniu buclat, Alexandru Cuza plăcea tuturor de la prima vedere. Deosebit de inteligent, spiritual, cu purtări simple şi familiare, nu s-a folosit niciodată de funcţii pentru a face avere. Patriot şi cu idei largi, liberale, nicidecum radicale sau extremiste, el a fost primit în toate saloanele, cu deosebire de către femei, care-l găseau curtenitor şi vesel.
La 30 aprilie 1844 Alexandru I. Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti, care i-a rămas alături până la sfârşitul vieţii, ştiind să-şi ascundă cu delicateţe suferinţa provocată adesea de către soţul ei.

Din punct de vedere politic, Alexandru I. Cuza s-a aflat în primele rânduri. Astfel, în 1848 el a luat cuvântul la adunarea ce s-a ţinut la Iaşi, la Hotel „Petersburg”, în ziua de 27 martie, cerând domnitorului de atunci Mihail Sturza, înfăptuirea de noi reforme. Hotărât să meargă înarmat în faţa acestuia, alături de alţi tovarăşi ai săi, Cuza a fost arestat două zile mai târziu, fiind trimis (împreună cu încă 13 persoane) la Galaţi, pentru a fi îmbarcat peste hotare, către Imperiul otoman. Doar că, la intervenţia consulului englez local, procurându-şi paşapoarte austriece, o parte din exilaţi au trecut în Transilvania. Astfel, Alexandru I. Cuza, a avut ocazia să participe pe 3/15 mai 1848 la marea întrunire de la Blaj, ascultând discursurile lui Simion Bărnuţiu şi Avram Iancu. La scurtă vreme el s-a îndreptat spre Bucovina unde, alături de alţi revoluţionari moldoveni, a semnat o declaraţie prin care afirma că nu are de ce să ceară scuze lui Mihail Sturza pentru a reveni în ţară. Izbucnirea epidemiei de holeră, îl face să plece la Viena, Paris, apoi la Constantinopol unde l-a întâlnit pe Grigore Ghica, noul domn numit al Moldovei. Împreună s-au întors în ţară, iar Alexandru I. Cuza a fost numit (din octombrie 1849, conform documentelor) în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, unde a rămas până în februarie 1851 când i s-a încredinţat postul de director al Ministerului de Interne. A demisionat câteva luni mai târziu, la 1 octombrie, motivând „casnicele sale interese".

Pentru anii ce au urmat avem mai puţine informaţii, însă ştim cu precizie că a mai ocupat, pentru a treia oară funcţia de prezident al Judecătoriei Covurlui. Ce trebuie precizat, este faptul că în oriunde s-a aflat, Alexandru I. Cuza s-a remarcat printr-un respect desăvârşit al legii, cinste exemplară şi o adâncă înţelegere a situaţiei ţărănimii.

În 6 iunie 1856 domnitorul Grigore Ghica i-a încredinţat lui Cuza postul de pârcălab al judeţului Galaţi, de unde a fost înlocuit în luna septembrie, de către Teodor Balş, caimacamul ce a luat locul fostului domnitor, conform prevederilor de la Paris. S-a întâmplat însă ca Balş să moară, urmaş fiind Nicolae Vogoride. Acesta, chiar dacă nu îi agrea pe unionişti, în dorinţa de a-şi face aduna în jurul său oameni de încredere, îl repune pe Cuza în postul de pârcălab, în februarie 1857. Mai mult chiar, Vogoride reuşeşte să-l reintegreze şi ca sublocotenent în cadrele Armatei, la 16 martie 1857 şi îl ataşează Statului Major. O lună mai târziu, pe 24 aprilie Alexandru I. Cuza este avansat locotenent, pe 28 aprilie căpitan, pentru pe 3 mai este făcut maior. O înaintare în afara legii, excepţională, care a stârnit „vâlvă şi comentarii”[2]. Prin acest gest, Vogoride a sperat că Alexandru Cuza îi va fi nu numai devotat, dar şi recunoscător. S-a înşelat însă amarnic, fiindcă în nici un caz, Cuza nu era dispus să renunţe la convingerile sale unioniste. Astfel că, indignat de faptul că alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost falsificate, el şi-a înaintat demisia din funcţia pe care o deţinea atunci, de pârcălab. Gestul a fost mult comentat atât de contemporani, cât şi de istorici, ca fiind de „mare senzaţie”. Acest lucru a făcut ca Vogoride să încerce o aplanare a conflictului, astfel că la 20 august 1858 Alexandru I. Cuza a fost avansat colonel, iar peste câteva zile (la 12 septembrie) i s-a încredinţat un post important în ierarhia militară, acela de ajutor al hatmanului miliţiei.

Propus de unionişti la tron, Alexandru Cuza, a fost ales de Divanurile ad-hoc domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 şi al Munteniei la 24 ianuarie acelaşi an. Astfel, se realiza un vis mai vechi al românilor, acela de-a trăi într-o singură patrie: România. În cei şapte ani de domnie, Cuza a reuşit, ajutat fiind şi de o serie de oamenii politici ai vremii (în special de Mihail Kogălniceanu), să pună în aplicare o serie de legi ce au condus la consolidarea statului.

Prima dintre marile reforme a fost „secularizarea averilor mânăstireşti”. Au urmat apoi legea rurală, „legea instrucţiunii publice” şi legea electorală. Nu au fost uitate nici învăţământul, Armata sau serviciile de vamă şi telegraf.

În noaptea de 10/11 februarie 1866 (22/23 februarie stil nou), „Coaliţia potrivnică” (organizaţie condusă printre alţii şi de C. A. Rosetti) şi-a pus planul în aplicare, obligându-l pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să abdice. Odată cu semnarea acestui document, el a refuzat orice fel de ajutor (atât intern cât şi extern), legat de redobândirea tronului, retrăgându-se cu discreţie de la conducerea ţării în fruntea căreia s-a aflat vreme de şapte ani, timp în care a contribuind la accelerarea societăţii româneşti printr-un program de reforme fără egal până atunci.

În exil, Alexandru I. Cuza a locuit pentru început lângă Viena, la Döbling într-o fermecătoare aşezare, după care s-a mutat la Florenţa (în Italia). Pe 15 mai 1873, în timp ce se găsea în Germania la Heidelberg, inima i-a cedat, murind la vârsta de 53 de ani. A fost adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar mai apoi, osemintele i-au fost mutate în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Articol scris de;
VASILESCU GABRIELA- Radio Romania Cultural

O ADEVARATA COMOARA!!!
Intrati ?n ?Domenii? si veti gasi ce cautati.

De exemplu numai la ?Istorie-Geografie? veti gasi aproape 2000 de titluri de carte, dar si alte documente, fisiere audio- video samd.



In 2011, ca urmare a celui mai ambitios proiect de digitizare la nivel national, Biblioteca Metropolitana Bucuresti a lansat dacoromanica.ro, cea mai importanta biblioteca digitala romaneasca accesibila gratuit pe internet, oferind utilizatorilor trei milioane de pagini de carte scanate.

Portalul DacoRomanica ofera acces la documente tiparite, fisiere audio si video din domenii multiple ? economie, societate, religie, literatura, stiinte, istorie, geografie, filozofie, psihologie, lingvistica, arta, divertisment, tehnica, medicina.



COLECTIE DE DOCUMENTARE BBC FREE!



ARTA & ARTISTI



01. O viata dedicata filmului ? Stanley Kubrick

02. Giacomo Puccini

03. Picasso

04. Elvis ?n turneu

05. ?n cautarea lui Beethoven

06. Via?a secreta a lui Mozart

07. Cinemaguerilla ? Noul val al cinematografiei rom?ne?ti

08. Originile hip-hop-ului din Rom?nia

09. Povestea nespusa a lui Freddie Mercury

10. Destinul lui George Enescu

11. Maria Tanase ? Povestea cenzurata

12. Te salut, genera?ie ?n blugi!

13. Cenaclul Flacara

14. Istoria trupei Phoenix

15. Constantin Br?ncu?i ? Via?a ?i opera

16. Pov



CULTURA



01. Tibet

02. Manastirea Sucevita

03. ?n cautarea lui Richard

04. Nichita Stanescu ? Interviu integral cu Poetul-Soldat

05. Minunile Rom?niei ? Manastirea Humor

06. Apocalipsa dupa Emil Cioran



BIOGRAFII



01. Cele zece conditii ale iubirii

02. Yitzhak Rabin ? de la soldat la pacificator

03. Slobodan Milosevic

04. ?ntoarcerea Regelui Mihai

05. Tupac: Renasterea

06. Marele trisor

07. Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

08. Eva Braun, amanta lui Hitler

09. Nae Ionescu ? Profesorul si discipolii

10. Jules Verne. O calatorie incredibila

11. Tesla, maestrul fulgerelor

12. Bill Gates ? Povestea celui mai bogat om din lume

13. Doua ?ari ?njunghiate ?n inima

14. Maradona

15. Confucius

16. Bruce Lee ? Legenda

17. Via?a lui Nicolae Dobrin

18. Via?a lui Hitler

19. Via?a lui Sergiu Nicolaescu

20. Via?a lui Constantin Noica

21. Nicolae Steinhardt ? Arheologia regasirii

22. Noaptea patimirilor ? Valeriu Gafencu

23. Primul film documentar despre Eminescu (din 1914)

24. Via?a lui Buddha

25. Tyson





COLECTIE



01. Ultima reduta

02. Gotii salbatici

03. Megastructuri antice ? Angkor Wat

04. Batalia de la Monte Cassino

05. Povestea cartofului

06. Mata Hari, dansatoarea-spion

07. Hiroshima: a doua zi

08. Oamenii carvernelor

09. Rasputin ? diavolul ?ncarnat

10. ?n cautarea destinului ? Orientul Mijlociu

11. Cavalerii de Malta

12. Ginghis Han ? povestea unui cuceritor

13. Armata pierduta a lui Napoleon

14. Tunurile uriase ale lui Hitler

15. KGB ?i razboiul clandestin ?mpotriva Rom?niei

16. Jack Spintecatorul

17. Utopia traita ? Revolutia spaniola

18. Dictatura lui Ion Antonescu

19. Cum sa furi o identitate: rom?nii din Timoci

20. Masacrul de pe Plaja Omaha

21. Atena ? adevarul despre democratie

22. Arma secreta a Japoniei

23. Dictatura regelui Carol al II-lea

24. A fost odata ?n Transilvania

25. Dezastrul de la Cernob?l

26. Masacrul din Tienanmen

27. Golgota Basarabiei

28. STASI: Poporul sub control

29. Castelul Peles, resedinta de vara a regilor Rom?niei

30. Ascensiunea si sf?rsitul s?ngeros al Romanovilor

31. Spargatorii de coduri

32. Biblia secreta ? Cavalerii Templieri

33. 42 de planuri de asasinare a lui Hitler

34. Scandaluri ?n Egiptul Antic

35. Teleenciclopedia ? Istoria Indiei

36. Indestructibilul Titanic

37. 1929 ? Marele Crah

38. Nazi?tii ?i misterul gemenilor lui Mengele

39. Blindatele de pe Dunare

40. Napoleon al III-lea ?i T?nara Rom?nie

41. Genocidul sufletelor ? Experimentul Pite?ti

42. Cele ?apte minuni ale Egiptului Antic

43. Cine l-a ucis pe Rasputin?

44. Basarabia ? Prabu?irea unei lumi

45. Independen?a Rom?niei

46. Nefertiti, regina Egiptului

47. Mo?tenirea dacilor, pe apa s?mbetei

48. Rom?nia ?n anii Marelui Razboi (15 episoade)

49. Memorialul durerii (integral, 35 de episoade)

50. Cei mai diabolici oameni din istorie ? Stalin

51. Momente de rascruce ale istoriei (7 episoade)

52. Rascoala lui Horea, Clo?ca ?i Cri?an

53. Roma antica ? Marirea ?i decaderea unui imperiu (6 par?i) 54. Astrospionii

55. Auschwitz ? Nazi?tii ?i solu?ia finala (serial BBC)

56. Cei mai diabolici oameni din istorie ? Vlad ?epe?

57. Egiptul magic (8 episoade)

58. Megastructuri antice ? Alhambra

59. Hiroshima

60. Batalia de la Cernob?l

61. Megastructuri antice ? Petra

62. Megastructuri antice ? Colosseumul

63. Megastructuri antice ? Hagia Sofia

64. ?tiin?a secreta a Islamului

65. Megastructuri antice ? Machu Picchu

66. Antonescu ?i Rom?nia ?ntre ?40 ?i ?44

67. Ceau?escu ? Ascensiunea ?i decaderea lui

68. Secretele Marelui Zid Chinezesc

69. Eminescu ?i culisele unui asasinat politic

70. Bizan?ul ? Imperiul pierdut

71. Secretele Ora?ului Interzis

72. Ordin de lupta ?mpotriva uitarii

73. Aurul lui Hitler

74. Execu?ia Ceau?e?tilor

75.Cold Waves ? Razboi pe calea undelor

76. Ce ?tiau anticii ? Egiptenii

77. Marele jaf comunist

78. Execu?ia mare?alului Ion Antonescu (+ scene din proces) 79. Mineriada din 13-15 iunie 1990

80. ?ara Mo?ilor ? O istorie nescrisa

81. Transilvania ? Istorie, legenda ?i mister

82. Vasile Mamaliga ? moldoveanul ajuns erou na?ional ?n ?Indonezia

83. Rom?nia ?i dictaturile ei ? Mi?carea Legionara

84. Arme, viru?i ?i o?el

85. ?n cautarea civiliza?iei disparute: Oglinda cerurilor

86. Povestea sovietelor



MEDIU



01. Un om, o vaca, o planeta

02. Parcul national Muntii Macinului

03. Plus2Celsius

04. Cum a supravietuit Cuba crizei petrolului

05. Japonia ?n dezastru. Tsunami-ul de la Fukushima

06. Trezirea la realitate ? Criza petrolului

07. Caii salbatici din Delta Dunarii

08. Salina Turda ? 13,5 milioane de ani de istorie

09. Cutremurul din 1977. Bucurestiul sub dar?maturi

10. Sase grade fatale

?
11. Tsunami: c?nd valul a lovit

12. Planeta miraculoasa (II): Pam?ntul ?nghe?at

13. Planeta miraculoasa (I): Trecutul violent

14. Ada Kaleh ? Insula dinamitata de Ceau?escu

15. Al Gore ? Un adevar incomod

16. ?ncalzirea globala

17. Tehnici de supravie?uire ? Republica Dominicana

18. B?stroe ? Un canal, mai multe grani?e

19. Tehnici de supravie?uire ? Transilvania

20. ?ntunecarea globala 21. A 11-a ora

22. Acasa

23. Pam?ntul ?n 2100



RELIGIE & SPIRITUALITATE



01. Necazuri ?n paradisul Amish

02. Cercul perfect: De la Dumnezeu la stiinta si ?napoi

03. Parintele Arsenie Boca

04. Legea rezonantei sau cum sa ne facem viata mai buna

05. Re?ncarnarea unui maestru tibetan

06. Gaura alba ?n timp

07. Cultul diavolului

08. Amazon

09. Exista raiul cu adevarat?

10. Misterele Cabalei

11. Tabu ? Vindecari extreme

12. DMT ? Molecula spiritului

13. ?Fabrica? de bani ? Biserica Ortodoxa Rom?na

14. Mai presus de mine

15. Dedublarea astrala ? desprinderea sufletului de trup

16. Efectul placebo ?n spiritualitate

17. Biserici ?i manastiri celebre din Rom?nia

18. Alte lumi ? Calatorie ?n inima ?amanismului

19. Exorcismul ? Cazuri reale

20. Biblia secreta ? Rivalii lui Isus

21. Cartea tibetana a mor?ilor

22. Giulgiul din Torino ? ?esatura timpului

23. Conflictul cosmic ? Originea Raului

24. Eu ?i Biserica Scientologica

25. Secretul de dincolo de materie

26. Chakrele iluminate

27. Radacina tuturor relelor

28. ?n iad ?i ?napoi: studii despre moartea clinica

29. Moartea la rom?ni

30. Codul lui Moise

31. Dumnezeul absent

32. Cum ar arata o lume ideala?

33. Secretul

34. Yoghinii din Tibet

35. Cine a scris Biblia?

36. Trezirea la punctul zero

37. Eliberarea din carapace: calatoriile astral

O ADEVARATA COMOARA CULTURALA!!!

Biblioteca Metropolitana Bucuresti a lansat dacoromanica.ro, cea mai importanta biblioteca digitala romaneasca

https://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/cultura/o-adevarata-comoara-culturala-biblioteca-metropolitana-bucuresti-a-lansat-dacoromanica-ro-cea-mai-importanta-biblioteca-digitala-romaneasca--217262367.html

Unirea cu Basarabia, obligație istorică sau povară?

Cel mai mare marş unionist din istoria Republicii Moldova, la 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Imi place acest fapt concret !

Marş de amploare în Chişinău. 50.000 de oameni au cerut unirea Moldovei cu România

Zeci de mii de persoane s-au adunat în faţa Teatrului de Operă şi Balet din centrul capitalei Chişinău pentru a participa la un marş de amploare care a celebrat 98 de ani de când Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, relatează publika.md.

Potrivit organizatorilor, peste 50.000 de persoane au participat la marşul de duminică din capitala Chişinău, printre care reprezentanţi ai Diasporei Unioniste şi invitaţi din România.

Manifestanţii s-au deplasat din centrul capitalei până la gară. Marşul ar fi început după ora 13.00.

Demonstranţii au scandat "Trăiască, trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!" şi "Unire!", potrivit publika.md.

În timpul marşului, veteranii au depus flori la monumentul Eroilor din faţa Ministerului Afacerilor Interne.

Pe data de 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, dar, în iunie 1940, Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Tot duminică a fost constituit Sfatul Ţării doi, format din 101 membri, având responsabilitatea de a pregăti unirea Republicii Moldova cu România până în 2018.
P.S.
Acesta este drumul nostru in istoria lumii !

Discutiile cu rusii legate de Tezaurul Romaniei, reluate dupa 10 ani!

Comisia comună româno-rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului, s-a reunit la Sinaia, în zilele de 25 şi 26 martie 2016, după o pauză de 10 ani, lucrările sale desfăşurându-se într-o atmosferă "deschisă şi constructivă", informează luni Ministerul Afacerilor Externe.



Potrivit unui comunicat, aceasta este a patra sesiune a comisiei şi marchează "un nou important pas" în direcţia studierii problemelor care intră în competenţa sa.

"Părţile au continuat schimbul de opinii privind diferite aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naţionale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum şi la restituirile din 1935 şi din 1956 de către Uniunea Sovietică ale unor părţi din valorile româneşti", precizează MAE.

Sursa citată adaugă că pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Declaraţia comună a miniştrilor Afacerilor Externe, din 2003, părţile au convenit dinamizarea activităţii comisiei, aprofundarea activităţii de identificare a documentelor în arhive, iniţierea elaborării unor publicaţii comune, precum şi înfiinţarea unor grupuri comune de experţi pentru cercetarea documentelor de arhivă.

De asemenea, menţionează MAE, părţile au convenit ca următoarea sesiune a comisiei să aibă loc în Federaţia Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017, informeaza agerpres.

Un crampei de istorie, cultura si traditii, asa pot denumi un documentar care m-a tinut cu sufletul incordat. Am fost uimit , miscat si incantat in fiecare clipa.

"TORNA, TORNA, FRATRE! - povestea aromânilor spusă de ei înșiși", documentar difuzat pe TVR.
Spre finalul filmului, cateva versuri recitate de Toma Caragiu - Parinteasca Dimandare - imnul aromanilor

Petrule, iti multumim pentru aceasta postare !

Un reportaj absolut impresionant. Personal sunt surprins de faptul ca noi ca neam ne-am format in baza limbii romane. Avem un areal, un teritoriu in care se vorbeste romaneste. Limba romana si religia crestina.
De pilda eu sunt uluit de realitatea moldoveneasca. Din anul 1812 Basarabia a fost sub Imperiul Rus. Stalin a mutat intelectualitatea de acolo si a risipit-o in toata Rusia, care o stim imensa. Basarabia doar intre 1918 si 1940 a facut parte din Romania. S-a vrut rusificata. Iata, dupa 200 de ani tot romaneasca a ramas.
Asa si cu romani/ aromanii din Balcani. Oricat ar fi ei de izolati, despartiti de Romania au o credinta si o cultura care razbate .
Imi place, ma mandresc cu civilizatia romaneasca.