Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Bucegi - intre mit si realitate

Bucegi - intre mit si realitate #1895

Viitor cu cap de mort

Se intampla multe lucruri misterioase in Bucegi, cel putin asa sustine Radu Cinamar in cartea sa "Viitor cu cap de mort". Scriitori ca Delcea, F. Gheorgita, sunt sustinatori ai teoriei ca istoria lumii incepe in Carpati, varful OMU , reprezentau in credinta veche a dacilor/getilor locul unde se afla Dumnezeu / Zamolxe.

https://www.scribd.com/doc/2932858/DocumentoRADU-CINAMARViitor-cu-cap-de-mort

Sfinxul din Bucegi e rezultatul unui fenomen de eroziune indelungata. Daca el a fost cumva sculptat din timpuri stravechi, primordiale... ca o reprezentare a lui Enki / Zamolxe...

Cum explicati fenomenul, sau aceste citate din carte "tunele subterane spre o sala unde exista mai multe chestii dintre care holograme cu informatii despre orice domeniu" ... "de acolo mai pornesc 3 tunele dintre care doua spre alti doi centri din alte doua tari, nu imi mai amintesc care si al treilea spre interiorul pamantului"

:ohmy:
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16139
  • Thank you received: 5257
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Re:Bucegi - intre mit si realitate #2671

Energia misterioasa din Muntii Bucegi

Geologul Traian Trufin a fost martorul mai multor intimplari stranii petrecute in Busteni.

Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii intimplari. Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume.

Un muzeograf "patit"

Bucegii sint considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic. Locul este invocat de yoghini si vizionari. S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul "Cezar Petrescu" din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa gaseasca niste explicatii.

Insomnii fara oboseala

"In 1993, timp de doua saptamini, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii, indiferent de virsta. M-am gindit ca sint emanatii de noxe de la fabrica de hirtie. Nici vorba de asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane", povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera.

Cutremure la ore fixe

Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a tinut 3 ani. "Se produceau la ore fixe: la 20 si 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Busteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamint un vuiet, ca si cum s-ar fi prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici verticale", povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice.

Bubuituri din subteran

Nici specialistii de la Statia Seismica de la Cheia n-au putut lamuri lucrurile. Au cazut citeva cosuri de pe acoperisuri, in zidurile caselor au aparut citeva fisuri. Misterele s-au succedat. Miscarile de pamint au durat trei ani. S-a emis ipoteza producerii artificiale a cutremurelor datorita unor detonari subterane. Dar in acea perioada nu fusesera facute nici un fel de sapaturi in zona. Seismologii n-au gasit explicatii Specialistii de la Institutul de Fizica a Pamintului n-au putut spune decit ca sint manifestari naturale, determinate de fracturi locale ale scoartei. "Aici este zona de rezonanta a cutremurelor din Vrancea. In acea perioada, nu s-a

inregistrat nici macar un cutremur de intensitate mare. In Vrancea au loc zilnic miscari slabe ale scoartei, cu magnitudine sub un grad. Dar aici cutremurele masurau 3-4 grade pe scara Richter", spune muzeograful convins ca fenomenele de acum 6 ani se pot explica doar prin alte cauze.

Oameni electrici

A urmat un nou fenomen, aproape generalizat in zona: locuitorii din Busteni s-au incarcat energetic intr-un mod de neinteles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mina obiecte sau fiinte pentru ca se electrocutau. Atingerea palmei de corp producea arsuri, iar oamenii evitau sa-si stringa miinile. Toate acestea la inceput amuzau, dar dupa un timp au inceput sa ingrijoreze. "Am avut multa vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a batut pe umar, amical. Prin camasa, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a inrosit. Pe intuneric, atunci cind atingeam unele obiecte, ieseau scintei", isi aduce aminte el.

Semnale radio amplificate

"Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio", crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.

Curcubeu fara ploaie

Intr-o dimineata, pe un soare splendid, fara nici o urma de ploaie in ultimele zile, a observat un curcubeu imens, cu o stralucire neobisnuita. Un capat pornea din cartierul Zamora, iar celalalt era ancorat in Crucea de pe Caraiman. Curcubeul aparuse in contradictie cu legile firesti ale naturii. Deseori, muntele Caraiman este inconjurat de un briu laptos de nori. Acest inel compact este prezent numai in partea de mijloc a masivului. Piscul si baza muntelui ramin neinvaluite in ceata. " Timp de doua luni, in muzeul unde lucrez, luminile se stingeau si se aprindeau, intr-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defectiune", povesteste Traian.

Coridoare in interiorul muntelui

Traian are o teorie proprie. Crede ca toate anomaliile din Busteni sint cauzate de existenta unor galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sint de natura artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamintene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificari stranii, in ce scop, cui ii sint destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu poate raspunde.

Baze extraterestre in Bucegi

"Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este pregatita sa inteleaga niste lucruri", conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica si pina la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult decit lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pina acum oamenii de stiinta.

Crucea de pe Caraiman

Monumentul istoric a fost construit intre anii 1926-1928, prin staruinta reginei Maria, in memoria eroilor ceferisti cazuti la datorie in timpul primului razboi mondial, in luptele de pe Valea Prahovei. Asezata la o altitudine de 2.291 m, Crucea Eroilor Neamului are o inaltime de 28 m, cu doua brate a cite sapte metri fiecare. Este montata pe un soclu inalt de 7,5 m, din beton armat imbracat in piatra. Acesta adaposteste un generator electric care alimenteaza cele 120 de becuri, de cite 500 W fiecare.

Valentina confirma ipoteza galeriilor subterane

Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. "Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamintului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cind cu stiinta care va fi pe pamint va birui cineva sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intimpla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi", spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi.

Carpatii, priviti din spatiu

Muntii Carpati au o curbura particulara. Imaginile aeriene obtinute de la mare inaltime ne pot duce cu gindul la forma sinuoasa a unui sarpe urias, care incearca sa-si inghita coada. Cosmonautul Dumitru Prunariu a asemanat Carpatii priviti din spatiu cu o mama care isi tine in brate pruncul. Comparatie care duce cu gindul la afirmatiile religioase care spun ca Romania este un tinut ocrotit de Maica Domnului.

Misterul Sfinxului din Bucegi

Cea mai misterioasa formatiune din Carpati ramine stinca din Bucegi care are o asemanare tulburatoare cu Sfinxul egiptean. Dintotdeauna oamenii si-au pus intrebarea daca aspectul ei particular a fost efectul eroziunii sau avem de-a face cu o lucrare realizata de mina omului. Din orice unghi e privit se poate constata ca este o reprezentare antropomorfa. Sfinxul romanesc din Bucegi nu are doar aspectul sfinxului, ci si atributele misterioase ale acestuia. Vizionarii spun ca in preajma lui au trait revelatii si experiente aparte.

Conuri de lumina din Virful Omu

Bucegii erau muntii preferati ai dacilor. Locuri spirituale pentru venerarea zeilor. Virful Omu (2.505 m) are si el ciudateniile lui. Deseori s-au vazut conuri de lumina iesind din acest loc.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16139
  • Thank you received: 5257
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Re:Bucegi - intre mit si realitate #2692

Am ramas 'pe ganduri' dupa ce am citit aici... atasez un mic fragment de text pe care celor cu rabdare, il recoman sa-l stuieze si sa se exprime in continuare :)
Textul de fata este preluat din cartea „Viitor cu cap de mort ” scrisa de Radu Cinamar

Pentagonul derulează în paralel mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, iar pentru aceasta el a investit sume fabuloase într-o tehnologie care depăşeşte cu mult cunoştinţele actuale ale ştiinţei. Unele surse ale acestei tehnologii fabuloase sunt menţinute însă într-un secret desăvârşit. Important de ştiut este faptul că, datorită capacităţilor tehnologice extraordinare pe care le are la dispoziţie - şi trebuie să ştii că ele depăşesc cu aproximativ douăzeci de ani posibilităţile din prezent, la ritmul de dezvoltare actual -, Pentagonul deţine mai mulţi sateliţi geostaţionari care au sarcini precise de observare.
Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte în interiorul unui grup muntos de pe teritoriul ţării noastre, mai precis într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. Iniţial s-a crezut că este vorba despre o formaţiune carstică mai ciudată, la fel cum au fost identificate multe altele pe întreaga planetă. Totuşi, aşa după cum mi-a dezvăluit senior Massini, specialiştii din compartimentul de analiză a datelor secrete de la Pentagon şi-au informat ulterior superiorii că există trei elemente distincte care ridică mari semne de întrebare în legătură cu datele care au fost înregistrate, caracteristice acelei zone din munţii Bucegi.
În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul munţilor nu avea corespondenţă cu exteriorul, ci începea direct din interiorul formaţiunii muntoase, la o anumită distanţă de panta acesteia, în al doilea rând, el avea forma unui tunel pe care înregistrările de date îl prezentau ca fiind foarte regulat şi cotind brusc, sub un unghi de 26 de grade, spre centrul muntelui, în plus, traiectoria tunelului era perfect plană; prin raport la nivelul de bază al muntelui, considerat ca referinţă, tunelul pornea de la aproximativ o treime de la bază dar se desfăşura într-un plan perfect orizontal, însă cel de-al treilea element a pus cel mai mult pe gânduri staff-ul Pentagonului. Scanarea din satelit a muntelui a pus în evidenţă două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră, care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui. Venerabilul mi-a arătat atunci o copie xerox după schiţa computerizată a ciudatei structuri din interiorul muntelui, care era cadrilată şi plină de numeroase cifre şi date. Zonele blocate erau însemnate cu roşu, iar venerabilul mi-a explicat că ele respingeau pur şi simplu orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc.
— Se prea poate să fi fost vorba de nişte baraje energetice artificiale, am spus eu dintr-o răsuflare, uluit de ceea ce aflam.
— Exact aşa au concluzionat şi ei după ce au eliminat, rând pe rând, toate celelalte posibilităţi, care includeau eventuale interferenţe, metale sau alte compozite, însă aceasta i-a făcut să ia în consideraţie o problemă mult mai delicată...
— Probabil cine a realizat structura în ansamblul ei, nu-i aşa? m-am repezit eu, surescitat.

— Da. Au fost destul de bulversaţi de acele date şi au ridicat imediat la maxim nivelul lor de securitate. Primul baraj energetic, cel de la capătul de început al tunelului din interiorul muntelui era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul la intrarea în tunel. Al doilea baraj energetic era însă imens, ca o cupolă sau semisferă care se afla la capătul opus al tunelului, aproape de centrul muntelui. Venerabilul Massini mi-a explicat că, în mod evident, acolo se afla ceva extrem de important la care conducea tunelul, dar care totodată era foarte bine protejat, îţi voi desena şi eu schema pe care am văzut-o, însă mult mai simplu, pentru a putea să ai o reprezentare cât mai clară a ceea ce a fost identificat acolo.
Aproape mut de uimire, priveam cum Cezar desena cu mişcări precise schema aproximativă a structurii ciudate din interiorul munţilor Bucegi.
— Cei de la Pentagon nu au putut să înţeleagă motivul pentru care tunelul cotea într-un fel de zig-zag spre zona centrală a muntelui şi nici semnificaţia unghiului de 26 de grade care intervenea în construcţia lui. Ansamblul se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul energetic semisferic se afla pe verticala ce corespundea stâncilor de pe creastă care sunt numite Babele. De fapt, aşa cum au determinat mai apoi măsurătorile noastre pe baza datelor de la Pentagon, verticala ieşea la aproximativ patruzeci de metri de acestea, între Babele şi Sfinxul din Bucegi.

...........................................

Sala Proiecţiilor

Cezar îmi făcu semn să înaintez. Marea Galerie se termina brusc în aula gigantică din interiorul muntelui, care măsura în înălţime cam treizeci de metri şi avea o lungime pe care am apreciat-o la aproximativ o sută de metri. Sala Proiecţiilor, care practic era delimitată de scutul energetic, avea dimensiuni ceva mai mici decât cele ale aulei din munte, înălţimea Sălii Proiecţiilor era de circa douăzeci de metri, poate chiar mai mult.Ea îmi apărea ca fiind imensă. De la capătul coridorului până la scutul energetic, în linie dreaptă erau cam şapte-opt metri; această distanţă era delimitată de două borduri din acelaşi material care învelea şi coridorul. Bordurile înaintau până în dreptul scutului, exact la lăţimea coridorului. De o parte şi de alta a acestor borduri erau plasate cele patru vehicule electrice.
Am păşit cu emoţie din coridor pe porţiunea ca o scurtă pistă, delimitată de borduri. Aceea mi s-a părut clipa adevărului. Urma să pătrund în inima unui mister tăinuit de zeci de mii de ani şi să mă număr printre cei extrem de puţini care au avut acces la revelarea enigmei lui.
— Scutul energetic are rolul de a delimita sala, ca un perete, de restul cavităţii din munte şi, de asemenea, de a proteja de diverse influenţe exterioare nefaste, a spus Cezar, făcându-mă astfel să revin din gândurile mele. El are doar o singură cale de acces necondiţionat, ca o uşă, exact în faţa ta.
Într-adevăr, îndată ce am ajuns mai aproape de zidul energetic, porţiunea din scut care era delimitată de cele două borduri a devenit mai întâi străvezie şi apoi a dispărut complet, marcând astfel cu precizie conturul unei intrări înalte de aproximativ cinci metri. Am păşit în interiorul marii săli, urmat îndeaproape de Cezar, în spatele nostru scutul a redevenit compact. Cezar mi-a explicat că aceea era singura porţiune de acces în sală; în oricare altă parte a scutului s-ar fi acţionat, el respingea ca un zid de nepătruns orice tentativă de penetrare. Totuşi, materia organică sau anorganică ce intra în contact cu el nu avea de suferit, ca în cazul primului baraj energetic, dar nici nu-1 putea străpunge. Scutul era precum o proiecţie holografică perfectă, însă consistenţa lui era pur energetică, oferind aceeaşi impresie de viu ca şi în cazul materialului care învelea coridorul, în interior, suprafaţa scutului nu mai avea aceeaşi culoare albastră, ci alb-aurie, reflectând o lumină clară şi intensă, dar care nu obosea absolut deloc ochii. Am observat că, spre deosebire de marea aulă din munte, care o cuprindea, Sala Proiecţiilor era aproape circulară.
Am privit cu nesaţ acel spaţiu vast, care printr-un ciudat efect optic mi se părea gigantic precum spaţiul cosmic. Solul era acoperit cu acelaşi material ca cel din Marea Galerie, dar aici lumina specială determina reflectarea în compoziţia lui a unor nuanţe mirifice de culoare turcoaz. Aveam certa impresie că mă aflam într-o altă lume; aproape nimic din ceea ce vedeam nu corespundea cu valorile şi dimensiunile uzuale ale civilizaţiei în care trăiam şi cu care mă obişnuisem.
Privirea mi-a fost atrasă chiar de la început de partea din spate a sălii, diametral opusă locului în care ne aflam noi. Pe jumătate din circumferinţă, sala făcea corp comun cu peretele din rocă al muntelui. Scutul energetic nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă prin care am intrat, ci se curba sub forma unei cupole până la aproximativ zece metri înălţime de la sol, oprindu-se în peretele muntelui; astfel, Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate a circumferinţei acoperită de zidul de rocă a muntelui .
În acel masiv perete din piatră, înalt de circa zece , doisprezece metri, am văzut dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două simetric, de o parte şi de alta a acesteia.
Erau luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. De la acea distanţă nu puteam să remarc cu claritate celelalte aspecte, deşi vedeam că în jurul fiecăreia dintre cele trei galerii existau şi alte dispozitive. Am putut să remarc, însă, că acele guri de tunel erau păzite şi ele, ca şi intrarea în Marea Galerie, de câte doi militari pentru fiecare tunel.
M-am întors nedumerit către Cezar.
— Aţi montat sisteme de securitate chiar şi aici? Dece? Unde duc aceste tunele?
— Aceea este zona în care tu nu ai acces. Este strict interzisă prin protocolul secret care a fost semnat între statul român şi SUA. îţi pot furniza unele informaţii generale în această direcţie, dar anumite lucruri trebuie să rămână ascunse, cel puţin un anumit timp de acum înainte. Să începem de aici, zise Cezar arătându-mi undeva, în dreapta mea.
M-am întors şi am văzut un şir de mese imense din piatră, în formă de „T", care erau dispuse de-a lungul peretelui, urmând curbura acestuia. Nici una dintre mese nu avea o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra erau tăiate în relief, cu o uimitoare precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută, care semăna oarecum cu caracterele scrierii cuneiforme din antichitate. Nu exista decât o singură linie de astfel de semne pe grosimea fiecărei mese. Scrierea era complicată, dar conţinea şi simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul şi cercul. Deşi semnele nu erau vopsite, totuşi ele ieşeau în evidenţă printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.
Erau câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele am putut vedea diferite obiecte a căror utilitate nu o cunoşteam, în orice caz, păreau a fi instrumente tehnice, servind anumitor aplicaţii ştiinţifice. De la multe dintre acestea coborau spre sol o mulţime de fire albe translucide, care se adunau în nişte cutii dreptunghiulare aflate în afara mesei, direct pe sol. Cutiile erau dintr-un metal lucios, argintiu, care nu putea fi zgâriat. Am încercat să mişc una dintre ele, însă era foarte bine ancorată în sol. Cablurile fine erau extrem de flexibile şi uşoare, iar în interior puteam observa mici impulsuri luminoase, care „alunecau" pe toată lungimea lor. Două dintre mese erau goale, fiind acoperite doar cu un strat de praf foarte fin de culoare portocalie. Cezar mi-a spus că s-au prelevat eşantioane din acel praf, care au fost trimise pentru o analiză preliminară la laborator, în bază, dar încă nu se primise nici un rezultat.
Adevărata surpriză a constituit-o, însă, elementul distinctiv care i-a determinat pe cei din echipa de cercetare să dea numele de Sala Proiecţiilor acelei uriaşe aule din mijlocul muntelui. Atunci când treceam prin dreptul unei mese se activa simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holografică care prezenta aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale colorate erau perfecte şi foarte mari, având o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Datorită faptului că mesele erau înalte, nu-mi puteam da seama care era sursa ae proiecţie a hologramelor. Am aflat de la Cezar că suprafaţa dreptunghiulară a meselor din piatră şlefuită avea în centru o fantă îngustă, măsurând câteva zeci de centimetri în lungime, paralelă cu latura mare a mesei; din fanta respectivă apăreau proiecţiile holografice.
— Tehnologia utilizată a fost formidabilă, mi-a spus Cezar. Proiecţiile rulează singure, însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atinge suprafaţa mesei.
Am mers la o masă lângă care se afla o scară-trepied adusă de echipele din bază şi am urcat câteva trepte până am ajuns cu trunchiul deasupra mesei. Aceasta avea o lungime de aproape cinci metri şi o lăţime de un metru şi jumătate. Era acoperită cu o peliculă dintr-un material ca sticla care nu era însă transparent, ci întunecat. Puteam să-mi urmăresc capul şi trunchiul care se reflectau ca într-o oglindă pe suprafaţa acelei pelicule lucioase, de culoare albastru închis cu tentă fumurie. Pelicula era împărţită în mai multe pătrate mari, delimitate prin linii drepte, verticale şi orizontale, care formau un fel de cadrilaj. Din fanta centrală ieşeau razele care formau holograma, într-un fascicul perfect coerent. Se pare că domeniul respectiv era biologia, deoarece în faţa ochilor mei se derulau imagini cu plante şi animale, unele dintre ele fiindu-mi complet necunoscute. Am atins uşor unul dintre pătrate, care era şi cel mai mare, şi holograma a început să înfăţişeze structura anatomică a corpului uman; de fapt, mi-am dat curând seama că era vorba despre propriul meu organism, după un semn specific pe care îl aveam pe braţ. Deşi nu mă mişcăm, am văzut atunci imaginile holografice ale diferitelor zone ale trupului meu care se rotea mereu, fiind prezentat din diferite unghiuri. Dacă ridicam degetul de pe acel pătrat, reveneau imaginile cu plante şi animale; dacă mişcăm degetul în interiorul pătratului, imaginea pătrundea în interiorul corpului, oferind astfel proiecţia organelor interne, în funcţie de poziţia degetului pe suprafaţa pătratului. Am constatat că, deplasând degetul într-un anumit fel, obţineam o mărire din ce în cea mai mare a zonei pe care o observam. Uluirea mea nu cunoştea margini, deoarece am înaintat astfel până la dimensiuni incredibil de mici, trecând de celulele individuale, de nucleul lor şi ajungând până la domeniul molecular. Credeam că visez, însă vedeam efectiv o moleculă componentă a propriului mei ficat, care era prezentată la o dimensiune enorma, în câteva clipe depăşisem cu mult până şi cele mai îndrăzneţe visuri ale oamenilor de ştiinţă contemporani. Imaginea înfăţişa mai mult un fel de nor energetic care îşi modifica mereu culoarea, probabil datorită schimburilor energetice care se efectuau în timp real, însă în diferitele lui puncte observam un fel de condensări, legate între ele printr-un fel de punţi care vibrau continuu. M-am gândit că acelea puteau fi cafenele moleculare. Când am mers însă mai departe cu rezoluţia şi am intrat în domeniul atomic, imaginea s-a fixat pe unul dintre atomi, dar a devenit nesigură şi s-a blocat. Vedeam atunci ceea ce interpretam a fi un atom, precum o ceaţă difuză de energie cu un centru foarte mic şi luminos.
Uluit, am atins alte pătrate din cadrilaj. De fiecare dată pătratul respectiv se lumina în portocaliu şi în interiorul lui apăreau semne ale scrierii necunoscute. Am parcurs fascinat mai multe pătrate, urmărind proiecţii incredibile ale vieţii de pe alte corpuri cereşti. Am constatat că, dacă atingeam simultan suprafeţele a două pătrate diferite, imaginea holografică căpăta automat specificuj. unei analize ştiinţifice foarte complexe, prezentând moleculele de ADN ale fiinţelor respective şi posibilităţile de compatibilitate între ele. Imaginile erau însoţite pe lateral de linii verticale din scrierea ciudată, care probabil erau observaţii, comentarii sau indicaţii la analiza care era efectuată. Acestea erau dinamice şi prezentau în succesiune fazele posibile ale mixării celor două forme de viaţă, în final apărea forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinaţie între cele două informaţii genetice.
Am coborât scara tremurând. Mintea mea refuza să mai judece coerent, începuseră să-mi apară gânduri stranii, de genul că mi s-a întins o farsă sau că totul este doar un joc în vis. Dându-şi seama ce se petrece cu mine, Cezar îmi linişti treptat tendinţele paranoice care fuseseră declanşate cel mai probabil de şocul mult prea mare provocat de avansul tehnologic la care avusesem acces într-un timp foarte scurt. Mi-am revenit în câteva minute şi am zis:
— Aici poţi să petreci ani în şir fără să te plictiseşti! Aproape că nu-mi vine să cred că au atins un nivel tehnologic atât de avansat. Cine erau? Nu se poate să nu ştii.
Când îmi răspunse, Cezar era foarte serios.
— Oricât ţi-ar părea de ciudat, până în acest moment nu avem nici un indiciu. Este ca şi cum au dorit să ne lase toată această zestre de valoare incomensurabilă, dar nu au vrut să ştim cine au fost. Singurul aspect pe care-1 putem bănui este acela că, probabil, erau foarte înalţi. Altfel nu putem explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor de aici. Totuşi, poţi să fii mândru, căci în ultimii cincizeci de mii de ani ai fost primul care ai investigat masa „biologiei" şi încă destul de amănunţit. M-a impresionat în special metoda încrucişărilor. Interesant, cercetătorii noştri nu descoperiseră încă varianta atingerii simultane a pătratelor. E drept, însă, că a trebuit să facem foarte multe într-un timp foarte scurt. La urma urmelor, sunt doar cinci-şase zile de când am pătruns în această sală şi doar trei zile de studiu efectiv.
Am mers mai departe. Pe fiecare latură a sălii, până la jumătate, erau dispuse câte cinci mese uriaşe, cam la şapte metri distanţă de scutul protector. Am trecut rapid prin dreptul fiecăreia, deoarece Cezar m-a anunţat că prezenţa mea acolo era limitată în timp. De altfel, aducerea mea la bază a constituit rodul unei intervenţii cu totul speciale a generalului Obadea, deoarece nici chiar Cezar nu ar fi putut dispune acea măsură.
În Sala Proiecţiilor se aflau cinci români şi trei americani. Cele trei tunele uriaşe din spatele sălii erau păzite de câte o pereche de militari, iar doi ofiţeri asigurau supravegherea generală a sălii.
— Consemnul este să nu atingă nimic şi să nu proiecteze nimic atunci când sunt singuri, mi-a explicat Cezar.
— Bine, dar ce păzesc ei aici? Mai bine zis, de cine anume? am întrebat contrariat.
— Acesta este protocolul, în plus, aşa cum ţi-am spus, există unele elemente pe care nu pot să ţi le destăinui, dar ele sunt în legătură tocmai cu aceste măsuri de siguranţă.
Mi-am continuat „pelerinajul" rapid prin dreptul fiecărei mese. Erau proiecţii din domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un domeniu care prezenta caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente - care nu toate aveau aparenţă umană - şi un domeniu al religiei. Informaţiile, doar din câte am putut să-mi dau eu seama într-un timp foarte scurt, erau atât de vaste, încât ar fi necesitat studiul continuu al unor numeroase echipe de oameni de ştiinţă timp de mai mulţi ani, fără teama că s-ar putea epuiza. Totul îmi crea mai curând impresia unei formidabile biblioteci a universului, care fusese sintetizată în mod genial de o civilizaţie enigmatică, extrem de avansată atât din punct de vedere spiritual, cât şi tehnologic.
M-am îndreptat spre mijlocul sălii, unde se afla un fel de podium înalt de circa doi metri şi jumătate, având cinci trepte care uşurau accesul pe suprafaţa lui. întreaga construcţie era realizată din acelaşi material ca cel din Marea Galerie. Am urcat treptele împreună cu Cezar şi am ajuns în faţa unui dispozitiv care semăna cu o cabină circulară, ecranată, dintr-un material transparent. Aceasta era înaltă de aproximativ trei metri şi jumătate şi lată de un metru şi jumătate. De fapt, reprezenta o jumătate de cilindru, având în interior mai multe instalaţii complicate. Cam la o treime de la baza cilindrului, din peretele lui ieşea un fel de platformă, iar mai sus existau nişte vergele metalice cu un fel de senzori la capete.
— Noi am tras concluzia că aceasta reprezintă o instalaţie de emisie mentală, a spus Cezar, un posibil amplificator al energiei gândului, o veritabilă „maşină a gândului". Este structurată în mod clar după proporţiile constructorilor ei. Senzorii metalici pe care îi vezi mai sus se potrivesc perfect pe capul unui om înalt de aproximativ trei metri şi jumătate, care stă aşezat pe această platformă. Din păcate, nu am avut încă posibilitatea să ne dăm seama cum lucrează. Trebuie făcute anumite adaptări, dar în perioada următoare vor sosi mai multe transporturi americane cu aparatură de ultimă tehnologie şi echipe de specialişti pentru a începe o cercetare sistematică a întregului loc.
— Ştii cumva care era scopul în care utilizau acest dispozitiv? am întrebat eu cu mult interes. Cred că îi acordau foarte mare importanţă, din moment ce ocupă poziţia centrală în sală.
— Este adevărat, dar încă nu putem şti adevărata ei menire. Probabil că fiinţa care se conecta la senzori în interiorul cilindrului era capabilă să controleze energii psihice foarte mari şi să le direcţioneze corespunzător, dar deocamdată îmi este imposibil să-mi dau seama cu precizie care era ţinta acelor energii.
Am coborât şi am mers mai departe, trecând dincolo de acel podium. La o distanţă de vreo cincisprezece metri pe aceeaşi linie centrală am văzut ceea ce, în termenii actuali este considerat un tablou de comandă. Nu era prea mare; avea forma pătrată cu latura cam de un metru şi se sprijinea pe un picior central care ieşea din sol. Nu puteam să văd prea bine ce se afla pe suprafaţa lui, deoarece şi el, ca şi celelalte obiecte din sală, avea o înălţime respectabilă, puţin deasupra capului meu.
Am adus o altă scară-trepied şi am urcat câteva trepte. Am rămas uluit de modul în care fusese conceput. Era foarte complicat, dând impresia unei reţele de proiectare a plăcilor de computer, iar ceea ce noi numim butoane, acolo erau reprezentate de simboluri geometrice precise, având culori diferite. Am observat triunghiuri, pătrate şi spirale, care erau cele mai multe. La mijlocul tabloului de comandă existau două fante paralele din care ieşeau în afară, pe o înălţime de vreo douăzeci de centimetri, două pârghii metalice pe care noi le-am putea asocia cu două manete. Ambele erau aduse în poziţia inferioară, la baza fantelor şi în mod clar ele puteau culisa spre în sus. Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenţia a fost un pătrat mare, care era plasat în partea dreaptă a tabloului de comandă, spre colţul de jos. în mijlocul acestuia se afla un „buton" roşu, reprezentat de un cerc, cu mult mai mare decât restul semnelor de pe tablou. Am estimat diametrul cercului cam la zece centimetri. El era încadrat de o serie de semne complicate, care păreau că fac parte din aceeaşi scriere necunoscută. Era singura zonă de pe tablou care era însemnată în acest fel.
Cezar, care mă privea de jos, m-a rugat să nu ating absolut nimic de pe tabloul de comandă şi cu atât mai puţin „butonul" roşu, dar mi-a sugerat să-mi trec palma pe deasupra pătratului în care se afla acesta. Am făcut ce m-a rugat şi imediat în faţa mea, la aproximativ doi metri de tablou, a apărut o hologramă imensă care prezenta o imagine a Pământului luată din atmosferă, de la vreo douăzeci şi cinci de kilometri înălţime. Am recunoscut cu emoţie lanţul munţilor carpatici şi curbura lor specifică, însă am observat cu surprindere scurgerea unor imense cantităţi de apă către şes şi câmpie, până când solul a rămas liber. Apoi peste imaginea din hologramă s-a suprapus, într-o parte, proiecţia pătratului argintiu cu marele buton roşu din interiorul său, care se afla pe tabloul de comandă. Butonul clipea intermitent, în timp ce semnele din lateralele lui se modificau cu mare viteză, schimbându-şi mereu culoarea. Am văzut cum, treptat, din solul teritoriului care azi cuprinde întreaga Românie şi o mare parte din Ungaria şi Ucraina, apar şuvoaie tot mai mari de apă, ca nişte râuri gigantice, din toate direcţiile, îndreptându-se către munţi şi către podişul Transilvaniei. Apoi, imaginea s-a focalizat mai aproape şi am văzut cum, într-un timp foarte scurt, întreaga Românie devenise, practic, o nouă mare, din care apăreau doar în unele zone vârfurile munţilor sau mici petece de pământ, ca nişte insule.
În acel moment, proiecţia pătratului cu butonul roşu s-a stabilizat pe imaginea hologramei, fără să mai clipească. Imediat, însă, în partea stângă a hologramei a apărut proiecţia celor două fante centrale şi a manetelor de pe tabloul de comandă care au început să culiseze încet spre în jos. Observam concomitent cum apele încep să se retragă de pe teritoriul ţării noastre, însă în mod ciudat ele se îndreptau spre sud doar spre un singur punct, pe care 1-am localizat undeva în masivul Retezat, cel mai probabil în zona munţilor Godeanu. întreaga mare de apă s-a scurs în pământ prin acel loc şi din nou teritoriul României apărea uscat, cu formaţiunile geologice pe care le cunoaştem astăzi. Totuşi, în zona de curbură a munţilor carpatici, la o anumită distanţă de aceştia spre est, adică pe teritoriul Vrancei de astăzi, am observat o fantă de culoare închisă, a cărei lungime am apreciat-o la aproximativ treizeci de kilometri, însă nu mi-am putut da seama ce reprezenta ea. în plus, zona Deltei nu exista şi, de asemenea, în locul Mării Negre era un podiş imens care se întindea spre Orientul Apropiat.
În acel moment imaginea hologramei a dispărut, la fel de brusc cum apăruse. L-am privit uluit pe Cezar.
— Ne-au lăsat chiar şi un „manual de utilizare", nu-i aşa? îmi zise el râzând. Procedeul este asemănător şi pentru toate celelalte butoane şi comenzi ale tabloului, dar am vrut în mod special să vezi la ce poate duce atingerea butonului roşu. Se pare că există, totuşi, un sistem de siguranţă; cei din echipa de cercetare au identificat până în prezent o succesiune de trei etape complicate care trebuie realizate pe comenzile tabloului, pentru ca apăsarea butonului roşu să declanşeze diluviul şi cataclismul pe care 1-ai urmărit în sinteză. Modalitatea prin care „ei" ne învaţă este foarte practică, uşoară şi intuitivă. Noi bănuim că aceste instalaţii menţin - într-un fel care deocamdată ne este complet necunoscut - un echilibru energetic esenţial pentru zona tectonică în care se află România. Ai văzut cataclismul care se poate petrece dacă acest echilibru este afectat.
Uluit din cale afară, am încuviinţat din cap. Apoi am mers cu Cezar mai departe, spre capătul sălii. După mesele uriaşe de proiecţie în formă de „T", pe laturile sălii am văzut că erau aşezate nişte dispozitive foarte înalte, metalice, din care ieşeau în lateral ramificaţii din metal, de forme diferite şi foarte complicate. Cezar mi-a spus că nimeni nu a putut să-şi dea seama, până în acel moment, care era funcţia acelor dispozitive uriaşe, care creau mai curând impresia unor antene gigantice.
La o distanţă de vreo zece metri după tabloul de comandă am ajuns la un pătrat foarte mare, delimitat în materialul de pe sol. Latura pătratului măsura cam trei metri, iar suprafaţa lui, perfect netedă, era de culoare gal-ben-aurie. în mijloc era un mic dom, cu înălţimea de aproximativ cincisprezece centimetri, care prezenta o fantă în partea superioară, înaintea domului, aşezat direct pe suprafaţa pătratului se afla un recipient de forma unei amfore antice, cam de jumătate de metru înălţime.
— Conţinutul amforei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii, mi-a explicat Cezar. Personal, înclin să cred că aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor.
Amfora nu avea modele şi nici inscripţii. Se vedea că era fabricată dintr-un metal special, de culoare roşiatică şi nu avea toarte. Capacul elegant nu lăsa să fie văzut conţinutul. Cezar 1-a ridicat şi atunci, aplecându-mă înainte am putut discerne în interior un praf strălucitor, foarte fin, de culoare albă. în mod curios, pereţii interiori ai amforei radiau discret o uşoară lumină albastră, care scotea şi mai mult în evidenţă sclipirile aproape magice ale pulberii albe.
— S-a analizat o mostră din această pulbere, mi-a explicat Cezar. Cercetătorii americani au rămas consternaţi să constate că ea reprezintă o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic. Acesta reprezintă un derivat al aurului, care are culoarea alb-strălucitoare şi atomii plasaţi într-o reţea bidimensională, spre deosebire de aurul obişnuit, care are culoarea galbenă şi atomii plasaţi în reţea tridimensională. Pulberea de aur monoatomic este foarte dificil de obţinut, mai ales în formula de puritate foarte mare, aşa cum o prezintă unele texte antice şi puţinele referiri alchimice autentice din perioada Evului Mediu. Practic vorbind, ştiinţa actuală nu a putut obţine până în prezent această puritate extraordinară a pulberei de aur monoatomic, dar chiar şi în acest caz au fost observate efecte terapeutice incredibile asupra ţesuturilor vii, în special în ceea ce priveşte capacitatea lor de regenerare. De aceea există încă foarte puţine surse de informare cu privire la tehnologia de obţinere a aurului monoatomic şi din câte am înţeles de la unul dintre savanţii americani, există un mare interes din partea NASA pentru cercetarea în această direcţie, întrucât au fost investite fonduri uriaşe.
Nu auzisem niciodată, până în acel moment, despre aurul monoatomic şi nici nu îmi era prea clar la ce poate fi întrebuinţat.
— Dar de ce manifestă unele persoane aşa mare interes pentru această pulbere? 1-am întrebat pe Cezar. L-ai anunţat pe senior Massini de existenţa aurului?

— Venerabilul era informat încă înainte de a se pătrunde aici despre pulberea din amforă. Nu ştiu cum, nu ştiu de unde avea elita masonilor asemenea surse de informare, dar în mod sigur ea cunoştea de mult existenţa pulberei monoatomice în acest loc. M-am întrebat şi eu de ce senior Massini era atât de interesat să intre în posesia ei. Am discutat cu savanţii noştri şi cu cei americani, care se pare că sunt mai în temă cu acest subiect. Mi-au spus că, în forma ei pură, pulberea stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi mai ales la nivel neuronal. Cu alte cuvinte ea provoacă un proces foarte accelerat de întinerire. Ei mi-au destăinuit că, teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani, cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp şi într-o cantitate bine determinată, această pulbere. Este uluitor şi aproape de neconceput pentru condiţia şi mentalitatea omului contemporan, dar aceasta explică multe aspecte enigmatice din istoria omenirii, legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante şi, de asemenea, luminează intenţiile ascunse ale elitei mondiale a masonilor.
Îmi pierise graiul de surpriză. Am rămas ţintuit în loc, aşteptând şi alte explicaţii de la Cezar.
— Tehnologia modernă nu ne permite încă să obţinem puritatea pulberii monoatomice, care este necesară pentru declanşarea procesului energetic general de revitalizare şi întinerire a trupului. Mai mult decât atât, analiza eşantionului din această pulbere a arătat că atomii de aur sunt dispuşi într-o reţea plană, dar ei sunt combinaţi cu atomii unui alt element care nu este cunoscut încă pe Pământ. Aceasta complică şi mai mult lucrurile, deoarece nu se ştie ce alte caracteristici prezintă pulberea, în afara celor menţionate în textele din antichitate, pe care de altfel savanţii conservatori le ignoră în totalitate.
Cezar m-a îndemnat să păşesc pe suprafaţa pătratului, în faţa micului dom din centru.
— Aceasta va fi una din marile surprize pe care le vei avea în această sală, dacă crezi că te mai poate impresiona ceva în acest moment, a glumit el.
Am văzut atunci, proiectată din fanta domului, o imensă hologramă cu elemente în mişcare. Am înţeles aproape imediat că erau redate sintetic aspectele principale ale trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Am putut să mă conving astfel, în mod foarte clar, de falsitatea teoriei evoluţioniste a lui Darwin în ceea ce priveşte specia umană. Eroarea ei fundamentală nu consta atât în concepţia pe care a promulgat-o, ci mai ales în necunoaşterea unor elemente concrete care s-au petrecut pe Pământ într-un trecut uluitor de îndepărtat, elemente pe care eu le-am vizionat atunci într-o sinteză care a fost realizată într-un mod excepţional de inteligent şi totodată profund intuitiv. De emoţie, am simţit că mi se înmoaie picioarele şi m-am aşezat în genunchi, privind în continuare imaginile reale ale celor mai importante evenimente din istoria omului, incluzând adevărata sa origine care naşte atâtea controverse în zilele noastre. Din păcate nu mi s-a permis să relatez în această carte anumite aspecte esenţiale ale trecutului planetei noastre, pe care le-am vizionat într-o formă condensată, exact aşa cum au avut ele loc, cu zeci şi sute de mii de ani înainte. Aceasta a fost condiţia pe care Cezar m-a rugat să o respect, pentru a ne încadra în termenii acordului bilateral ultrasecret dintre România şi SUA. Mărturisesc cu sinceritate însă, că după aprecierile mele, 90% din ceea ce se cunoaşte în mod oficial la ora actuală despre istoria omenirii este fals şi contrafăcut, în mod incredibil, ceea ce este considerat că s-a petrecut cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile şi legendele care umplu cărţile de poveşti şi sunt considerate de majoritatea oamenilor un produs al fanteziei debordante, sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie „inversiune" a cauzat de-a lungul -timpului multe probleme şi conflicte între oameni.
Majoritatea ideilor şi presupunerilor arheologilor şi oamenilor de ştiinţă sunt false, chiar dacă dovezile care au rămas sunt uneori foarte evidente pentru a le modifica părerile eronate. Unele „fantezii" ale savanţilor şi cercetătorilor, cum ar fi hilara teorie a dispariţiei dinozaurilor acum şaizeci şi cinci de milioane de ani sau considerarea vechilor continente ale Atlantidei şi Lemuriei ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate, pentru că eu am văzut atunci şi acolo, cât se poate de clar,cum s-au petrecut lucrurile în realitatel Probabil, însă, că pentru mulţi oameni de ştiinţă este mult mai confortabil să „doarmă" liniştiţi, în loc să accepte provocarea necunoscutului şi saşi recunoască limitele.
Din când în când, atunci când ajungea la un moment notabil în timp, proiecţia holografică păstra imaginea evenimentului dar pe fundal apărea harta cerului, cu poziţiile marcate ale principalelor stele şi constelaţii la momentul respectiv. Cezar mi-a explicat că aceasta s-a dovedit o metodă foarte simplă de datare istorică, pentru că savanţii nu au avut altceva de făcut decât să suprapună acele poziţii ale astrelor cereşti peste poziţia lor actuală, obţinând astfel perioadele relative de timp când s-au petrecut acele evenimente. Problema era că perioada de timp acoperită de proiecţiile holografice era enormă, de mai multe sute de mii de ani, ori ciclul precesional al Pământului de 25.920 de ani aduce constelaţiile - în poziţia lor relativă faţă de planeta noastră - pe aceeaşi poziţie la perioade care sunt multipli de 26.000 de ani. Soluţia era să se urmărească proiecţia holografică de la început până la sfârşit şi să se observe câţi „ani platoni-cieni" (de aproximativ 26.000 de ani fiecare) sunt astfel evidenţiaţi. Aşa, de pildă, s-a putut ajunge la concluzia că ansamblul din Munţii Bucegi a fost construit acum 50-55.000 de ani în urmă, deoarece a fost proiectată chiar imaginea Marii Galerii şi a sălii principale, cu toate obiectele exact aşa cum le-am găsit noi, având pe fundal poziţia constelaţiilor faţă de Pământ. După aceea imaginea a mai apărut o dată, ca punct de reper, pentru a semnifica trecerea a două perioade cosmice de precesie a echinocţiilor.
„Lecţiile" erau uşoare şi totuşi extrem de bulversante prin conţinutul lor. Am văzut adevărul despre vechea civilizaţie egipteană şi despre felul în care au fost construiţe marile edificii de pe teritoriul Egiptului, adevăr care este în totalitate altul decât inepţiile susţinute în prezent de egiptologi. Am văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop şi unde au fost germenii civilizaţiei umane care a urmat marelui diluviu şi care a populat mai apoi teritoriul Europei, Asiei şi Africii, însă nici aceste aspecte nu mi s-a îngăduit să le revelez deocamdată, întrucât implică unele realităţi mult prea şocante pentru mentalitatea, ideile şi cunoştinţele omului contemporan.
Iniţial am crezut că proiecţia holografică îmi va arăta trecutul omenirii, începând de la originile sale şi până în momentul construirii ansamblului din Munţii Bucegi. Mai apoi am văzut că proiecţiile prezentau derularea principalelor aspecte istorice ale evoluţiei diverselor rase pe planeta noastră până în secolul al V-lea d.H. Aceasta însemna fie că uriaşii care au construit întregul dipozitiv din interiorul muntelui stăpâneau foarte bine accesul la clişeele temporale, fie - ceea ce pare mai probabil, datorită imensei perioade de timp care a fost acoperită de proiecţia holografică - că ei „actualizau" într-un mod misterios bagajul informaţiei holografice. Se pare că ultima astfel de actualizare a avut loc în apropiere de anul 500 d.H. Nimeni nu putea spune, însă, care era motivul pentru care informaţiile istorice se opreau la acea perioadă.
Am văzut, într-o tulburătoare desfăşurare de imagini, existenţa lui lisus şi răstignirea lui pe cruce, care şi astăzi este negată de unii. Trebuie să spun că în acea perioadă de timp s-au petrecut fapte cu mult mai uluitoare decât cele prezentate în Evanghelii. Proiecţiile mi-au revelat, de asemenea, multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui lisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele fiinţe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii, aveau totuşi trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea urmăreau să-şi ascundă faţa cât mai mult sub faldurile hainelor.
Holograma a mai prezentat secvenţial vieţile şi misiunile spirituale ale altor personaje excepţionale, care cu adevărat făceau dovada unor uluitoare înzestrări divine, din trecutul foarte îndepărtat al omenirii. Am văzut astfel acţiunile unor mari reformatori spirituali încă de acum aproximativ 18-20.000 de ani, despre care nu se ştie absolut nimic. Pe atunci, însă, sistemul social si distribuţia populaţiilor pe întreaga planetă erau complet diferite de ceea ce se cunoaşte în prezent, iar arheologii, antropologii şi istoricii ar trebui să-şi revizuiască din temelii concepţiile pe care le au despre acele timpuri.
Au fost atât de multe elemente pe care le-am vizionat atunci şi ele au fost prezentate într-un mod atât de compactat, încât mi-ar fi necesare, fără îndoială, câteva sute de pagini pentru a le descrie măcar aproximativ. Totuşi, proiecţia holografică a durat numai o oră şi jumătate. Chiar şi cei doi ofiţeri care asigurau securitatea sălii şi cele şase santinele plasate la intrările tunelurilor urmăreau cu toţii uluiţi şi în tăcere derularea imaginilor, deşi în mod evident nu era prima dată când vedeau aşa ceva.
După dispariţia hologramei am rămas mai mult timp nemişcat, privind în gol. Intr-un târziu, Cezar mi-a spus că era timpul să ne întoarcem la bază, deoarece aceea era limita la care eu puteam să am acces în interiorul Sălii Proiecţiilor. Am privit în faţă. Dincolo de pătratul pe suprafaţa căruia încă mă mai aflam nu mai erau decât deschiderile gigantice, aproape înfricoşătoare, ale celor trei tunele enigmatice din peretele muntelui, aflate cam la douăzeci de metri depărtare. In faţa fiecăreia dintre ele, la o distanţă de şapte-opt metri se afla câte un tablou de comandă asemănător cu panoul mare de comandă, amplasat central, însă ele aveau dimensiuni mai mici decât acesta.
L-am întrebat pe Cezar care era misterul extraordinar al celor trei tunele. Mi-a explicat că elementele legate de această problemă nu mi le poate dezvălui, dar îmi poate spune că ceea ce s-a aflat în legătură cu giganticele culoare din munte s-a datorat, de asemenea, unor proiecţii holografice care erau comandate de la pupitrul de comandă al fiecărui tunel în parte. Singurul aspect pe care mi-1 putea dezvălui era că cele trei tunele se îndreaptă pe mii de kilometri în trei zone diferite ale planetei. Tunelul din stânga are celălalt punct de legătură în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip, între Sfinx şi Marea Piramidă de pe platoul Gizeh, lângă Cairo. Tunelul din dreapta are corespondenţă cu o structură care de asemenea se află în interiorul unui munte din Podişul Tibet. Aceasta este însă mai mică decât cea din munţii noştrii şi nu atât de complexă. Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre şi face conexiunea cu structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. De la aceasta, în continuare, mai există o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.
Al treilea tunel, care era plasat central în Sala Proiecţiilor, face obiectul - aşa după cum mi-a spus Cezar - unui secret la nivel mondial, asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme. La acel moment, nici Cezar şi nici generalul Obadea nu cunoşteau elementele noi ale discuţiilor româno-americane, însă cert era faptul că se perfecta un fel de „schimb" reciproc avantajos. Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venerabilului Massini în structurile politice ale celor două ţări, puteam bănui că se încearcă o „preluare" treptată a con- trolului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru. Din fericire, Cezar mi-a mărturisit că există totuşi şi persoane foarte importante în aparatul nostru politic şi administrativ care în prezent cunosc maşinaţiile odioase ale masoneriei mondiale şi care se opun cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ceea ce priveşte controlul asupra marii descoperiri din Munţii Bucegi. El mi-a mai spus că tunelul central coboară în interiorul scoarţei planetei şi chiar că o depăşeşte pe aceasta, dar nu a vrut să-mi ofere mai multe elemente. A remarcat că imaginile hologramei care corespundeau acelui gigantic coridor în munte erau aproape incredibile dar că, în acelaşi timp, ele puteau oferi un posibil răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui în care ne aflam noi şi a celor care au construit-o.
Înainte de a părăsi sala, Cezar mi-a spus că se efectuau deja, în cel mai mare secret, pregătiri intense pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi către cel din Tibet şi abia în final urma să se organizeze marea expediţie către interiorul Pământului prin tunelul central. Discuţiile bilaterale româno-americane au decis să se formeze o echipă de şaisprezece oameni de elită, care de fapt provenea din fuziunea unei echipe de şase americani şi a unei echipe de zece români. Conducerea operaţiunii -i-a fost încredinţată lui Cezar, căruia cu acea ocazie i-a fost atribuit imediat gradul de colonel-SRI. Mi-a explicat că investirea în grad era importantă mai ales în contextul psihologic al echipei.
Plecarea urma să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, 2003, deoarece pregătirile erau complexe. Cezar nu mi-a dezvăluit nimic din ceea ce se afla în aceste tuneluri, deşi structura lor era diferită de cea a Marii Galerii din Munţii Bucegi. El nu mi-a spus nici cum se va efectua deplasarea prin tuneluri, având în vedere că trebuiau parcurşi mii de kilometri, în sfârşit nu mi-a oferit nici un detaliu cu privire la imaginile holografice care corespundeau fiecărei ţinte de deplasare în parte.
Chiar şi aşa, însă, consider că elementele prezentate aici pot face obiectul cel puţin a unor reflecţii profunde, care să ne pregătească pentru evenimentele viitoare. Din raţiuni evidente am omis în mod deliberat precizarea unor date care să conducă la identificarea zonei muntoase în care s-a făcut marea descoperire.
La un an de la vizita mea în acel loc continui să am la fel de vii în minte şi în inimă impresiile copleşitoare pe care le-am trăit pe parcursul celor câteva ore ale prezenţei mele în atmosfera aproape ireală, creată de tainica structură din interiorul muntelui. Deasupra tuturor acestor revelaţii pluteşte însă enigma ancestrală a Timpului şi a înţelepciunii celor care au reuşit să-1 controleze, aşteptând cu răbdare zeci de milenii momentul în care noi vom ajunge să cunoaştem adevărul...
  • zurly
  • Avatarul lui zurly
  • Deconectat
  • Elite Member
  • good boy
  • Posts: 232
  • Thank you received: 20
  • Karma: 4
Realitatea e ruina unui vis
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Rasp: Bucegi - intre mit si realitate #34582

Tara Luanei

Localnicii spun ca „Tara Luanei“ este „Poarta lui Dumnezeu“. Are legatura sau nu, un grup de cercetatori japonezi au constatat ca aici se afla al treilea pol energetic al Pamantului, ca importanta, primul fiind Varful Omu.



Legatura acestei zone cu stravechea civilizatie sumeriana a facut-o cercetatorul Paul Lazar Tonciulescu, in cartea sa „De la Tartaria la Tara Luanei“. Am putea adauga faptul ca, in sumeriana, „Luana“ se traduce prin „Cei pe care Anu ii pastoreste“ sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu“, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al carui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastica.



Sub titlul „Imagini despre un război consmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?” apărea în într-o ediţie a ziarului „Flacăra” de la sfârşitul anilor ’70 un articol extrem de interesant.

O expediţie şcolară descoperă o mare aşezare străveche
Imagini dintr-un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?

________________________
Ministerul Apărării Naţionale, Muzeul militar central
Către Casa corpului didactic a municipiului Bucureşti,

Aducem pe această cale mulţumirile noastre instructorului şi membrilor expediţiei „Burebista – 2050” (expediţie formată din elevii studioului de artă cinematografică al Casei corpului didactic a municipiului Bucureşti), pentru depistarea în cadrul acţiunii desfăşurate cu ocazia Festivalului Naţional „Cântarea României”, a unor vestigii materiale ale poporului nostru din epoca străveche şi veche a României pe care le-au donat Muzeului militar central. Pe itinerariul expediţiei, membrii au descoperit în judeţul Buzău o aşezare din epoca străveche şi veche. Pentru precizarea datării şi interpretarea probelor descoperite, în cursul anilor viitori vor fi efectuate cercetări arheologice amănunţite.

Locţiitorul şefului Muzeului militar central, Eugen Crintea
_______________________
– Sunteţi instructorul expediţiei „Burebista – 2050”, cum vă numiţi?
– Vasile Rudan.
– Tovarăşe Vasile Rudan, cum a ajuns expediţia pe care o conduceţi să descopere o întreagă aşezare umană necunoscută până acum, poate cea mai mare din câte cunoaşte istoria noastră? Vă mai menţineţi afirmaţia că este cea mai mare?
– Cred că este cea mai mare aşezare umană descoperită din puct de vedere al continuităţii vieţii omeneşti în acelaşi perimetru – din epoca pietrei cioplite până în mileniul 1 e.n.
– Cum se numeşte?
– Nu ştim. Nici un izvor scris n-o aminteşte. Zona însăşi este necunoscută. Atât cât cunoaştem noi ea nu este cartografiată. Nu există pe hartă.



– Dar izvoare nescrise există?
– Există o legendă. Din cele câteva variante pe care le-am ascultat, cea mai bogată în informaţii este cea a lui moş Toader, pe care l-am întâlnit în zona lacului Gateş, păcând vitele.

„Demult, tare demult, povestea Dumitru Toader, dincolo de munte era „Tărâmul Luanei” – Luana fiind o fiinţă atotputernică ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât noaptea, cât şi ziua un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de nişte oşteni viteji întru dreptate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în „Valea Izvoarelor”, cele dătătoare de apă vie şi de apă moartă; şi spălându-şi rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc. Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc şi mureau. Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici, care mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi, în care de foc, şi au doborât soarele cetăţii. Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutremurat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume… şi de atunci pe locul cetăţii, mulţi ani nici iarba n-a crescut şi nici glas de pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peştera înţeleptului.”
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16139
  • Thank you received: 5257
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Rasp: Bucegi - intre mit si realitate #34583

Cum orice legendă are un sâmbure de adevăr, am pornit-o dincolo de munte în căutarea fostei cetăţi.

– Prin urmare, acesta a fost începutul.
– Nu. Aşa am ajuns la locul cu pricina. Începutul, adică ideea expediţei. Datează de mai demult. Cu circa trei ani în urmă, în timp ce filmam în secţia de istorie veche a Muzeului de istorie pentru o emisiune de televiziune, unul dintre elevii colaboratori m-a întrebat dacă se inventase până atunci un aparat cu ajutorul căruia să poţi scruta adîncimile pământului şi să descoperi aşezări omeneşti străvechi. Ideea era intersantă şi a constituit începutul unor căutări din care ne-am ales cu satisfacţii dar şi cu destule insatisfacţii. (Apăruseră contestatari care ne acuzau că umblăm după potcoave de cai morţi.) Ceea ce mai târziu martorii oculari vor afirma „miracol”, „de necrezut” este în realitate o metodă fotocinematografică proprie de cercetare a terenului elaborată şi experimentată în laboratorul nostru. Ea constă în prelucrarea pe cale de laborator a informaţiei de culoare existentă în vegetaţia solului. În locul în care pământul ascunde zone demult locuite şi arse vegetaţia prezintă diferenţe de culoare, diferenţe ce pot fi observate cu mijloacele laboratorului. Am experimentat această metodă în mai multe locuri din ţară şi a dat rezultate. După ce-am aflat legenda bătrânului Dumitru Toader am instalat un astfel de laborator în munţii Buzăului.



– Cum adică?
– Noi, expediţia „Burebista – 2050”.
– Alcătuită din elevi şi pionieri.
– Din elevi şi pionieri membri ai colectivului de cercetare ai Studioului de artă cinematografică şi fotografică de pe lângă Casa corpului didactic al municipiului Bucureşti. Cu ei am început investigarea zonei legendare Luana. Am escaladat munţi şi dealuri, am cercetat depresiuni şi râpe, am coborât în prăpastii. Uneori, din cauza hăţişului de nepătruns am înaintat prin foc. Am filmat totul şi întorşi la Bucureşti am început prelucrarea de laborator a materialelor fotocinematografice şi să căutăm noi formule de tratare chimică a peliculelor color pentru evidenţierea acelor benzi galbene care dau informaţii asupra unor anomalii nenaturale existente în sol. Un detaliu mărit pe un diapozitiv şi prelucrat după o nouă formulă prezenta contururi (benzi galbene) ale unor aşezări umane gigant. Am confruntat detaliul de pe diapozitiv cu imaginile de pe pelicula filmată: aşezarea era situată pe un platou imens, mărginit de munţi şi de râpe adânci. A urmat organizarea asaltului propriu-zis: descoperirea pe viu a cetăţii. Echipa a fost întărită cu membrii ceva mai rezistenţi.



– Vă propun o paranteză. De ce aţi venit aşa târziu la noi? Am înţeles că datele pe care voiţi să le furnizaţi sunt inedite. Despre ele ştiu copiii, membrii expediţiei, Muzeul militar central şi cam atât.
– A trebuit să verificăm datele, să obţinem confirmarea unor specialişti, să asigurăm secretul informaţiei dacă ar fi fost necesar.
– Deci, aţi plecat spre Buzău.
– Da. Săpăturile de sondaj au durat peste o lună de zile. Fiecare zi cu rezultate neaşteptate preceda o zi cu rezultate incredibile.

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16139
  • Thank you received: 5257
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Rasp: Bucegi - intre mit si realitate #34584

– Concret, ce aţi descoperit?
O aşezare umană necuoscută din epoca străveche, de proporţii gigant. Şanţul de apărare al cetăţii. Probe care atestă cea mai incredibilă continuitate de viaţă în unul şi acelaşi perimetru, începând din epoca pietrei cioplite şi continuând, fără întrerupere până în mileniul 1 e.n. Sub stratul corespunzător epocii pitrei cioplite a fost descoperit un număr mare de tuburi dintr-un material asemănător oxizilor metalici, dispuse în sol sub formă de radiator.
– Vă întrerup pentru o precizare. Acest radiator cu tuburi din material asemănător cu oxizii metalici a fost descoperit SUB stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite? Sunteţi sigur?



– Absolut. Nu ştim despre ce poate fi vorba. Straturile însă au fost corect datate.
– Continuaţi.



– Într-o altă grotă, sub inciziile din epoca fierului a fost descoperită o scenă de luptă din domeniul fantasticului. Dinspre stele, Terra este atacată de o navă spaţială propulsată de un lung jet de flăcări. În întâmpinarea ei, de la sol, pornesc două rachete de interceptare. În faţa navei cosmice (stânga) este un arc întins, cu săgeata îndreptată spre vehicului spaţial.

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16139
  • Thank you received: 5257
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Rasp: Bucegi - intre mit si realitate #34585

Probele arheologice rezultate din sondajele descoperite (unelte de silex, ceramică, segmente de tuburi etc.) au fost predate Muzeului militar central. Noutăţile arheologice descrise sunt filmate pe peliculă color 16 mm. Pe materialul filmat este redat şi perimetrul aşezării. După dimensiunile suprafeţei, abundenţa materialului arheologic, fantastica continuitate de locuire în timp şi perfecţiunea sistemului de apărare, aşezarea poate fi inclusă în mod cert în categoria davelor.
– Davă?
– Adică cetate, în limba dacilor. Ca o curiozitate: sondajele atestă că aşezarea a fost distrusă în mod instantaneu de un foc mistuitor – stratul de arsură (de o frumuseţe arheologică ieşită din comun) se întinde pe toată suprafaţa aşezării, prezentând dovezi că zona nu a fost devastată de un incendiu întâmplător, ci că aşezarea a fost distrusă şi incendiată cu o furie nemaiîntâlnită, pământul fiind ars pe o adâncime de circa o jumătate de metru şi în zona în care nu au existat construcţii sau arbori; se pare că năvălitorii au intenţionat să ardă până şi pământul pe care a fost aşezarea.



– Vreţi să aungeţi undeva, şi vă temeţi. Spuneţi. Munca dumneavoastră este una de descoperire, nu de cercetare şi interpretare. Vor fi destui, sperăm, cei care vor veni să emită ipoteze, să facă conexiuni, să continue cu mijloacele ştiinţei, ca să spun aşa profesioniste, ceea ce aţi început dumneavoastră. Munca pe care aţi încheiat-o vă dă dreptul să vorbiţi şi chiar să greşiţi. Dumneavoastră nu veniţi post-festum. Chiar aţi muncit pentru ca să fiţi acum aici.



– Voiam să vă spun că vehemenţa distrugerii dovedeşte că aşezarea avea şi o funcţie simbolică. Dispunea de o poziţie ideală, beneficia de o apărare naturală formidabilă care o făcea inexpugnabilă, oferea condiţii excelente pentru ca populaţia să se retragă în munţi în caz de înfrângere militară … ar putea fi vorba de una dintre capitalele lui Burebista.
– Tot ce ne-aţi sps până acum constituie împreună un obiectiv de cercetare pe care, aşa cum reiese din adresa Muzeului militar central, îl vor lua în primire încă din vara ce vine, specialiştii. Ei pot confirma sau nega unele detalii sau presupuneri. Aşezarea rămâne. Expediţia dumneavoastră va continua?

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16139
  • Thank you received: 5257
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Bucegi - intre mit si realitate #34586

– Pentru vacanţa de vară din 1980 ne-am propus realizarea următoarelor obiective: Cercetarea platoului superior al aşezării descoperite (aşezarea este situată pe două platouri), Realizarea de sondaje într-o zonă situată la aproximativ 10 km de locul pe care este amplasată cetatea (avem indicii că şi acolo se află ceva). Căutarea „pietrelor lui Solomon” (un calendar dacic asemănător cu cel descoperit la Sarmizegetusa). Vom încerca să găsim o modalitate de a escalada „stâlpii tainiţei”, despre care Bazil Iorgulescu scria că sunt
„stânci colosale de piatră ce se ridică în formă de coloană în mijlocul pădurii, inaccesibilă atât omului, cât şi animalelor, din care cauză neştiind nimeni ce se află între ele, s-au născut o mulţime de legende”.
Până acum n-a reuşit nimeni râvnita escaladare.
– Vă urăm succes.



– În ţinutul Luanei mai există şi alte grote: grota dacică cu inscripţii din toate epocile; grota Dionisie torcătorul; stânca salamendrelor, în apropierea izvorului lui Zamolxis, cum e numit acolo, şi a stâncilor Fecioarei; grota Iosif, săpată într-o stâncă de formă piramidală; Agatonul nou şi Agatonul vechi (ruine); scaunul spătarului şi altele. Aceste vestigii au fist cercetate de membrii expediţiei „Burebista – 2050”. Conservarea lor în timp, cred, se datorează inaccesibilităţii locurilor, distanţele mari ce trebuie străbătute şi în egală măsură primejdiei animalelor sălbatice, nesiguranţei traseelor, fără poteci şi repere. După unii bătrâni care ştiu şi ei de la alţi bătrâni, în acest ţinut trebuie să mai existe cel puţin opt-nouă grote cu inscripţii necunoscute.
– Poate că nu vom fi chiar bătrâni când vom ştii adevărul întreg despre tot ce ne-aţi povestit azi aici.
– Este cea mai mare dorinţă a noastră.”
NICOLAE CRISTACHE



Ei bine, daca ati auzit de "Gura de Rai" din Bucegi si misterioase disparitii din muntii Buzaului, sigur stiti despre ce vorbesc ei aici...
Sursa

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16139
  • Thank you received: 5257
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78

Rasp: Bucegi - intre mit si realitate #34587

Misterele din Munții Buzăului

Una dintre cele mai misterioase zone din România este zona Munților Buzăului, locul cu cea mai mare concentrare de locuințe rupestre, cu nenumărate vestigii dacice și cu semnele unor culturi pre-dacice extrem de vechi și de interesante.

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16139
  • Thank you received: 5257
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: pokuletz78