Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Istorie si cultura - Curiozitati

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #35686

De la Ulise la Robin Hood: figuri legendare ale istoriei

Regele Arthur, regele Solomon, Robin Hood, Ulise – sunt personaje a caror faima nu va pieri niciodata, in ciuda extrem de putinelor dovezi care le atesta istoricitatea. Cat de mult adevar rezida in legendele, basmele si zvonurile despre misteriosii eroi ai trecutului?



Wilhelm Tell a existat cu adevarat! Un sondaj arata ca nu mai putin de 58% dintre elvetieni sunt convinsi de asta. Dar eroul national, care in 1307 ar fi refuzat sa se inchine la palaria contelui Gessler si primeste drept pedeapsa ordinul de a trage cu arcul intr-un mar asezat pe capul fiului sau, are corespondent intr-o legenda vikinga din secolul al X-lea. Si asta se stia inca din secolul al XVIII-lea. Dar elvetienii nu par a fi prea interesati de adevar: si in ziua de azi il onoreaza pe Wilhelm Tell printr-o gama larga de produse comerciale. Eroi ca el sunt admirati si popularizati mai mult decat personajele istorice. Ei traiesc de mult in mituri si legende care au furnizat materialul necesar pentru poetii si prozatorii care le-au intarit si mai mult imaginea in mentalul colectiv.

Marile fapte ale trecutului, istorice sau nu, constituie o inepuizabila sursa de fascinatie pentru contemporanii ce cauta refugiu in maretii apuse. Vara de vara mii de oameni vin la Worms pentru a lua parte la sarbatorile Nibelungilor, lasandu-se captivati de figurile fantomatice ale unui trecut intunecat despre care prea multe nu se stiu. Poate ca Siegfried ucigasul de dragoni a fost la origini un personaj real, sau poate ca este doar produsul imaginatiei care a inflorit odata cu circulatia povestilor, generatie de generatie. De fantomele trecutului se indoiesc multi, ba au fost chiar voci care s-au indoit de insusi trecutul indepartat.

Germanistul Heribert Illig propunea intr-o carte cu titlul “Evul Mediu inventat” o teorie care, dorind sa lupte impotriva fanteziilor, devine chiar ea o fantezie. Conform acestei teorii a timpului-fantoma, perioada dintre 614 si 911 nu ar fi existat asa cum o stim. Germanistul este de parere ca izvoarele scrise si arheologice sunt putine si cronologia este neclara, de aceea considera ca evul mediu timpuriu ar fi fost o falsificare dictata de motive politice. In secolul al X-lea se renunta la scrierile cu majuscula si ar fi fost distruse vechile documente.

Dar teoria nu rezista in fata a nu mai putin de 7000 de surse demne de crezare, analizate si rasanalizate de istoricii care se ocupa de aceasta perioada. Desigur, asta nu inseamna ca toate lucrurile sunt lamurite. Adesea granita dintre legenda si adevar este mult prea fina, iar uneori faptele eroice ale unor indivizi din regiuni si epoci diferite se topesc in poeme unitare, ingreunand considerabil cercetarea. Cu toate acestea, mereu se mai afla cate ceva care aduce o noua lumina asupra unor personaje si intamplari celebre. Iata cateva exemple.

Ulise



Se presupune ca nu ar fi fost numai un fragment din bogata imaginatie a lui Homer. Personajul s-a remarcat in contextul razboiului troian (1194-1184? a.Hr.) si il cunoastem foarte bine si din marea sa aventura a intoarcerii acasa. Viclesugul cu calul de lemn, pe care el l-a pus la cale, ar fi adus sfarsitul razboiului. Cat adevar gasim aici? Si putem afla daca a petrecut 10 ani calatorind spre Ithaka, acolo unde era rege? O prima remarca: topografia muntoasa a insulei ionice nu corespunde descrierii din epopei.

De aceea se crede ca, daca ar fi existat, sediul sau ar fi fost mai degraba insula Paliki, astazi parte din insula Cefalonia, dar separata de aceasta acum 3000 de ani. Cercetatorul scotian John Underhill de la Universitatea din Edinburgh a sapat acolo la o adancime de 122 de metri, dand peste depuneri aluvionare si fosile marine care sustin teoria cu insula Paliki. De Troia stim ca a existat inca din 1871, cand Schliemann sapa colina Hisarlik in Turcia, scotand la iveala anticul oras.

Dar dovezile privind un mare razboi, si cu atat mai putin un cal troian, inca se lasa asteptate. O calatorie ca cea a lui Ulise nu pare totusi chiar atat de fantezista. Englezul Ernle Bradford (1922-1986) a indraznit sa mearga pe calea descrisa de Homer folosind o mica ambarcatiune, la finele careia fostul ofiter conchide ca distantele si curentii nu sunt deloc departe de relatarile din Odiseea.

Mai gasim indicii cum ca ce ni se povesteste aici ar avea un sambure de adevar. In cantul al 20-lea, Ulise deja este acasa si ii ucide pe pretendenti intr-o atmosfera foarte sumbra: soarele disparuse si in locul lui domnea intunericul. S-ar putea oare face referire la eclipsa de soare din 16 aprilie 1178? Fizicienii Marcelo Magnasco de la Universitatea Rockefeller si Constantino Baikouzis de la Observatorul din La Plata, pe baza a patru descrieri de astfel de evenimente ceresti din epopei, ajung la concluzia ca data eclipsei are sanse mari sa coincida cu razbunarea lui Ulise!

Regele Solomon



Avem din pacate doar un izvor despre el: Biblia. Judecata lui Solomon – de aceasta expresie se leaga intrarea in istorie a a numelui marelui conducator. In spatele acesteia se afla o parabola: doua femei pretind ca sunt mama aceluiasi copil. Pentru a descoperi cine are dreptate, Solomon porunceste ca pruncul sa fie taiat in doua cu o sabie. Pentru a preveni tragedia, una dintre femei renunta la pretentie si astfel regele isi da seama ca a spus adevarul. Solomon, fiul lui David, nu a ramas cunoscut doar pentru intelepciunea sa, ci si pentru ca ar fi domnit in jurul anului 900 a.Hr. peste un mare regat, care se intindea de la Eufrat pana in Egipt.

Bogatiile sale erau imense, iar haremul sau aduna nu mai putin de 700 de sotii si 300 de concubine. Se spune ca el ar fi ordonat constructia colosalului templu de la Ierusalim. 80.000 de lucratori au muncit la ridicarea casei Domnului, acolo unde s-ar fi adapostit chivotul legii. Despre marele rege nu aflam decat din Vechiul Testament. Deocamdata dovezile arheologice si epigrafice lipsesc. Cu alte cuvinte, istoric vorbind, existenta regelui sta serios sub semnul intrebarii. Profesorul Michael Niemann de la Universitatea Rostock cauta de zor in anticul sit de la Tel Meggido urme ale impunatoarelor edificii, dar deocamdata in zadar.

Regele Arthur



Poate ca niciun alt erou nu se bucura de o asemenea popularitate si un numar impresionant de povesti incarcate de romantism ca regele Arthur. Din legendele medievale aflam ca a fost crescut de vrajitorul Merlin si ca la varsta de 15 ani scoate din piatra sabia Excalibur, cea care il va legitima ca rege al Angliei. In cetatea Camelot domneste alaturi de cei 12 credinciosi si bravi cavaleri care vor ramane cunoscuti sub numele de Cavalerii Mesei Rotunde.

De cand istoricul medieval Geoffrey de Monmouth il pomeneste in cronica sa din 1136 printre conducatorii insulei britanice, eroul a fost nelipsit din pleiada de povesti, legende, romane, piese de teatru si filme cu iz romantico-medieval. Dar exista pentru regele din Camelot un corespondent real? Daca ar fi trait cu adevarat, cel mai probabil ar fi fost un comandant militar. Istoricii au mai multi candidati in minte pentru aceasta identificare, samburele mitului care se va dezvolta simtitor pana astazi.

De exemplu ar putea fi vorba de un anume Riothamus, un razboinic din neamul britonilor care ar fi luptat alaturi de imparatul Anthemius in secolul al V-lea. Modele pentru viitorul personaj legendar gasim si in pielea comandantului Flavius Aetius, celtului romanizat Ambrosius Aurelianus sau Enniaun Girt. Dar parca numele sau aminteste mai degraba de ofiterul Lucius Artorius Castus, care ar fi servit armata romana din Britannia in secolul al II-lea. Astfel de indicii tin insa de taramul speculatiilor. Arheologia moderna inca nu a oferit un fundament istoric clar pentru neumuritoarea poveste a lui Arthur si a cavalerilor sai.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: manana, Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #35687

Nibelungii



Burgunzii au existat, dar Siegfried? Soartea lor o povesteste cantecul Nibelungilor, redactat la inceoutul secolul al XIII-lea, o epopee cu multe incurcaturi familiale. La inceputul secolului al V-lea, Siegfried, ucigatorul dragonului, casatorit cu Kriemhilda, sora regelui burgund Gunther, este ucis miseleste de catre Hagen din Tronje. Vaduva, pentru a se razbuna, ii ademeneste pe burgunzi la curtea lui Attila, cel de-al doilea sot al ei, unde are loc un adevarat macel. Dar Hagen ascunsese legendara comoara a Nibelungilor care ii apartinuse lui Siegfried undeva in zona Rinului si ia secretul in mormant. Nucleul istoric al povestii: neamul germanic al brugunzilor stabileste in timpul migratiilor o structura statala pe malul Rinului.

In anul 436 generalul Flavius Aetius impreuna cu aliatii huni ii zdrobesc pe burgunzii care lupta pentru intaietate. Liderul lor se numea Gundahar, aluzie la Gunther. Burgunzii invinsi se indreapta spre sud, intre Geneva si Lyon, unde isi stabilesc un alt regat. Despre vechiul lor regat de la vest de Rin avem doar marturii sporadice. Arheologii se straduiesc fara prea mare succes sa afle ce s-a petrecut cu burgunzii acestui vechi regat, caci exista un hiatus de documentatie care cuprinde nu mai putin de 30 de ani. Dar mormintele din zona sunt atribuite indeosebi alamanilor. Unii cercetatori sunt de parere ca liderul cheruscilor, Arminius, din primul secol, cel care le-a provocat romanilor lui Varus marea infrangere, ar fi un model viabil pentru Siegfries.

Altii cred ca un candidat mai bun este soldatul roman Viktor din Xanten, care de altfel era celebrat in evul mediu ca ucigasul de balauri. In ceea ce priveste comoara, care conform legendei cuprinde 144 de care pline cu aur si pietre pretioase, aceasta ramane o prezenta fantomatica. Niciun radar nu a detectat pana acum o astfel de cantitate de metal in regiunea renana. Dar cautatorii de comori nu se vor da batuti prea curand. Chiar fanaticul Hermann Göring se folosea cu zel de excavatoare si izbuteste sa scoata din Rin 300 de grame de aur, din care isi face un inel al Nibelungilor...

Robin Hood



In acest erou se incropesc mai multe personaje. Cu totii stim cu ce se indeletniceste onorabilul, care are de altfel radacini nobile. Impreuna cu tovarasii sai micutul John si parintele Tuck ii pandeste si pradeaza pe cei bogati in padurea Nottingham si imparte prada celor saraci. Aceasta este clasica imagine a unei figuri care a devenit arhetipul binefacatorului. Dar legendele timpurii il descriu ca pe om nemilos, brutal, care isi decapiteaza dusmanii si care se faleste in public cu capul serifului din Nottingham.

Exista in jur de opt personaje care ar fi putut sta la baza legendelor. Cel putin cinci dintre acestea sunt proscrisi care au facut ravagii in secolele XII-XIII. De pilda in rapoartele administrative ale orasului York apare un anume Robert Hod, care traia prin codri in jurul anului 1226. In acelasi tip de surse mai apare si seriful din Nottingham. Sa fie doar o coincidenta? In anul 1261 este judecat un proscris care are porecla “Robehod”. Prin anul 1361 este judecat un alt Robert Hood, unul care de data aceasta isi ucide tatal vitreg cu un topor.

Prima versiune a unei saga care va face istorie o regasim in secolul al XV-lea, dar dupa cum vedem, radacinile ne poarta adanc in timp. Arheologii de la Universitatea din Sheffield ne propun inca un model de erou national: lordul de Huntingdon pune la cale doua revolte impotriva stapanirii normande pentru care va platin cu viata in 1076. Fiul sau, Robert Fitzwalter, era un arcas desavarsit. Iar in anul 2009, un istoric al artei pe nume Julian Luxford de la Universitatea St. Andrews face o descoperire de senzatie studiind o istorie compusa in 1340, “Polychronicon”. Aici se mentioneaza faptul ca, dupa spusele poporului ar fi trait in aceste timpuri un nelegiuit care isi zice Robin Hood impreuna cu complicii sai in padurea Sherwood si nu numai, care se ocupa cu pradaciunile. Sa fie o dovada ca Robin Hood chiar a fost real si isi avea sediul, la fel ca multi alti proscrisi, intr-o padure care se intindea atunci pe nu mai putin de 40.000 de hectare?

Preotul Ioan




Este una dintre fantomele trecutului care a avut o influenta covarsitoare asupra religiei si a stimulat descoperirile geografice. Cine a fost misteriosul lider spiritual? In anul 1165 apar niste scrisori in Europa, semnate de acest “rege” care isi descrie marea stapanire.avea in subordine alti 42 de suverani si poseda comori extraordinare, iar supusii sai nu sufereau niciodata de lipsuri. Reagtul sau era si patria eroilor olimpieni si aici se gasea si fantana tineretii. Regele Ioan avea de gand sa cucereasca si Ierusalimul, eliberandu-l de sub jugul dusmanilor lui Dumnezeu.

La Roma era bucurie mare. Papa Alexandru al III-lea ordona in 1177 organizarea unei expeditii care sa-l localizeze pe Ioan, care datorita principiilor sale crestine primeste titlul de preot. Multi aventurieri indrazneti au pornit peste mari si tariin cautarea sa si nu s-au mai intors niciodata. Si Marco Polo, cand ajunge in 1275 la Peking, nutreste speranta ca a gasit tinutul despre care se vorbea la curtile Europei. Cand vorbeste despre liderul mongolilor, stapan asupra intregii Asii, crede ca chiar acesta ar putea fi preotul Ioan. Abia din secolul al XVI-lea isi dau seama carturarii ca au de-a face cu o mistificare, ca vreme de secole au alergat dupa o fantasma. Dar desi preotul Ioan nu a existat niciodata, povestea sa a foat un veritabil imbold spre calatorie, descoperire si extindere de orizonturi.
https://www.historia.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: manana, Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #35691

CITAT;
"Wilhelm Tell a existat cu adevarat! Un sondaj arata ca nu mai putin de 58% dintre elvetieni sunt convinsi de asta. "

In opinia mea are mica importanta daca un personaj legendar a existat cu adevarat sau nu.
Credinta este mai importanta .Sa vrea omul sa fie darz,puternic,invingator in viata.
In acest mod lumea in general devine mai buna, mai desteapta.

Orice om este bine sa aiba un tel, o tinta spre care sa nazuiasca.
Mie asa-mi place viata.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6119
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #35710

Misterele nedescifrate ale istoriei

De la inceputul lumii, am fost inconjurati de mistere. Unele dintre acestea au fost rezolvate de stiinta, dar altele ar putea ramane nedescifrate pentru totdeauna. Aceste enigme au fascinat si vor continua sa aiba acelasi efect probabil pentru inca multa vreme.

Dintre aceste mistere neelucidate mentionam Discul din Phaistos, Steaua din Betleem sau semnalul extraterestru captat de astronomi in 1977, potrivit Top Tenz.

Soarta tezaurului lui Hitler



Despre acest tezaur se crede ca e cel mai mare din lume, el constand in lingouri de aur, bijuterii si bani si avand o valoarea estimata la 5 miliarde de dolari. In deceniile de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, au fost gasite multe colectii de obiecte de valoare in Portugalia, Elvetia, Turcia, Spania si Suedia, dar acestea nu pot fi comparate cu tezaurul lui Hitler.

Multe grupuri din intrega lume au pornit o adevarata vanatoare pentru a descoperi comoara lui Hitler, dar fara vreun rezultat. Se speculeaza ca tezaurul ar putea fi ingropat intr-un loc secret, undeva la Deutschneudorf, in Germania, sau pe fundul lacului Toplitz din Austria.

Disparitia vasului USS Cyclops



Tringhiul Bermudelor este renumit pentru disparitiile misterioase care au avut loc de-a lungul anilor. In timpul Primului Razboi Mondial, nava USS Cyclops a fost trimisa pentru a alimenta ambarcatiunile britanice din Atlanticul de Sud.

Revenind de la Rio de Janeiro, vasul a facut o oprire in insula Barbados, apoi a plecat spre Baltimore, pe 4 martie 1918. Din acel moment, nimeni nu l-a mai vazut. Echipajul si toti cei 306 pasageri au disparut fara urma.

Ramasitele lui Cristofor Columb



Cristofor Columb este probabil cel mai important explorator din toate timpurile si se cunoaste aproape totul despre viata sa, cu exceptia unui singur aspect. Dupa moartea sa din 1509, ramasitele sale au fost transferate pe insula Hispaniola din Caraibe, in conformitate cu dorintele sale.

Dar atunci cand spaniolii au pierdut regiunea in favoarea francezilor, in 1795, ramasitele sale au fost transferate in Cuba, unde au ramas pana la razboiul hispano-american. Se pare ca au ajuns ulterior in Sevilla, Spania, in anul 1898. Insa versiunea oficiala a Republicii Dominicane este ca ramasitele lui Columb nu au plecat de pe insula Hispaniola.

Secretele Discului din Phaistos



Civilizatia minoica este considerata de majoritatea istoricilor ca fiind prima cultura occidentala organizata, ea fiind numita "prima veriga a lantului european". Discul lui Phaistos, care a fost descoperit in 1908 de catre arheologul italian Luigi Pernier, in orasul antic Phaistos, a dat o speranta legat de o mai buna intelegere a civilizatiei minoice.

Dar Discul din Phaistos este o enigma care si-a pastrat secretele timp de mii de ani. Despre inscriptiile de pe el se crede ca ar putea fi un imn, o rugaciune, o teorema din geometrie sau o povestire.

Dupa zeci de ani de cercetari, oamenii de stiinta nu au reusit dezlegarea textului, iar Discul din Phaistos ramane unul dintre cele mai mari mistere ale arheologiei.

Semnal extraterestru



Pe data de 15 august 1977, astronomul Jerry Ehman, care lucra la proiectul SETI, la Observatorul Perkins al Universitatii Wesleyan Ohio, a observat un semnal inregistrat de telescopul radio. Ceea ce a vazut l-a facut sa scrie "Wow!" pe pagina imprimata.

Potrivit cercetatorului, acesta a fost cel mai puternic, mai clar si mai important semnal extraterestru inregistrat vreodata si un mister pe care astronomii l-au dezbatut vreme de decenii.

Mormantul lui Gingis Han



In 1206, Gingis Han a unit triburile razboinice din regiunea sa, devenind lider al mongolilor si creand un imperiu care a ajuns din China pana in Ungaria. Dar locul mormantului celebrului razboinic a ramas un mister, dupa moartea sa din anul 1227.

Cel mai probail este ca Gingis Han a fost ingropat in orasul sau natal din provincia Khentlii Aimag din Mongolia.

Steaua din Betleem



Pentru crestini, aparitia Stelei din Betleem este un eveniment legat de credinta si nu este nevoie de o explicatie suplimentara. Dar pentru oamenii de stiinta au ramas multe intrebari fara raspuns. De 2.000 de ani, stralucitoarea stea a ramas un mister.

Marele astronom german Johannes Kepler a sustinut ca a fost vorba de conjunctia a doua planete, Origen a spus ca a fost o cometa stralucitoare, insa misterioasa stea ramane nedescifrata.

Zeii Olimpului au fost extraterestri?




Este posibil ca forme de viata inteligente sa fi vizitat Pamantul cu mii de ani in urma. Potrivit Odiseei, zeii Greciei antice au fost niste fiinte extraterestre cu o inteligenta superioara, care au vizitat Terra si au adus cu ei tehnologia lor avansata.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #36477

O vorbă de spirit salvatoare


Sultanul turc Soliman a condamnat la moarte pe unul dintre comandanţii săi.

- Fiţi milostiv! l-a rugat condamnatul.

- Ei bine, i-a răspuns sultanul, sunt de acord să-ţi alegi singur moartea…

- Dacă e aşa, atunci permite-mi, atotputernice, să pot muri de bătrîneţe.

Sultanul a surâs şi l-a iertat pe spiritualul comandant.

sursa: Magazin istoric, anul I, ianuarie, 1967
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6119
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #36526

Topul dictatorilor care au omorât cei mai mulţi oameni

Deşi ei le-au vorbit mereu oamenilor despre binele societăţii, dragostea de ţară şi dreptate, lucrurile pe care le-au făcut sunt atât de îngrozitoare încât istoria le-a conferit titlul de cei mai mari criminali care au existat vreodată. Aceşti dictatori cu sânge rece nu au preţuit deloc viaţa oamenilor şi şi-au urmărit fără nicio restrângere propria lor agendă în veşnica luptă pentru dominaţie şi putere.
Numărul victimelor pe care le-au lăsat în urmă este de-a dreptul şocant.

Topul celor mai sângeroşi dictatori

10. Saddam Hussein, Irak, 2 milioane de victime
9. Pol Pot, Cambodgia, 1,7 – 2,5 milioane de victime - aprox o treime din populaţie
8. Hideki Tojo, Japonia, 5 milioane de victime
7. Hirohito, Japonia, 6 milioane de victime
6, Yahya Khan, Pakistan, 2-12 milioane de victime
4. Vladimir Ilici Lenin, URSS, 7-8 milioane de victime
5. Chiang Kai-Shek, China, 10 milioane de victime
4. Leopold II al Belgiei, 15 milioane de victime
3. Adolf Hitler, Germania, 17 - 20 milioane de victime
2. Josif Stalin, URSS, 1922-1953, 40-62 de milioane de victime
1. Mao Zedong, China, 1943 – 1976, 78 -100 de milioane de victime
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6119
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #36817

Cum se sarbatorea Pastele la Curtile domnitorilor romani

Inainte vreme, curtile domnesti romanesti serbau cu mare fast si evlavie Duminica Floriilor, Saptamana Mare si Pastele, marturie stand insemnarile lasate de calatorii straini veniti pe meleagurile noastre in acele timpuri, la fel ca si cele ale cronicarilor autohtoni.


La curtea domnitorului fanariot Alexandru Moruzi (1793-1796), Bucuresti

In vechime, atat in Bizant, cat si la Curtile domnesti din Tarile Romane, Floriile se praznuiau cu multa solemnitate. Domnitorul Tarii Romanesti, insotit de boierii sai, mergea la biserica Curtii Domnesti pentru a asculta slujba religioasa ce se desfasura cu ocazia acestui eveniment. In biserica se canta Polieleul si erau impartite tuturor lumanari de ceara aprinse, la fel ca la Paste.

Sirianul Paul de Alep, insotitorul mitropolitului Macarie, de la care avem o multime de date pretioase despre trecut, povesteste ca in dimineata duminicii Floriilor, in anul 1654, patriarhul Macarie a daruit celor prezenti ramuri inverzite de pom, precum si flori albe culese de pe camp, slujind, se intelege, si liturghia.

• “Joia pocaintei”

In cele trei seri din Saptamana Mare, duminica spre luni, luni spre marti si marti spre miercuri, Voda mergea la biserica Curtii Domnesti cu toata boierimea si asculta utrenia, adica slujba de seara. Miercuri dimineata era obiceiul de a se face maslu – adica ungerea cu ulei sfintit insotita de rugaciuni – in Spataria cea mica, unde, pentru aceasta, erau adunati si toti boierii Curtii.

Maslul il facea mitropolitul, ajutat de arhierei si de preotii Curtii; si dupa ce maslul lua sfarsit, marele vistiernic dadea cu mana sa mitropolitului 4 galbeni, arhiereilor cate doi galbeni, iar preotilor cate un galben. Fiecare boier mergea apoi in fata voievodului sa-si ceara iertare daca l-a suparat cu ceva, obicei care a fost transferat, mai pe urma, zilei de joi.

In Joia Mare domnitorul mergea din nou la biserica Curtii, alaturi de toata boierimea; la finalul slujbei se ducea la toate icoanele, se inchina si isi cerea si el iertare de la toti cei aflati inauntrul edificiului sfant, fiind apoi impartasit cu sfintele daruri.

Dupa domnitor urmau feciorii sai si apoi toti boierii in functie de rang. Paul de Alep numea Joia Mare „joia pocaintei”, deoarece asa era socotita in ritualul bisericii bizantine si slave ortodoxe. Daca del Chiro afirma, pentru domnia lui Constantin Brancoveanu, ca joia era ziua impartasaniei, Antim Ivireanu spune ca boierii se cuminecau unii joi, altii sambata ori duminica.

• Spalarea rituala a picioarelor, obicei strict tinut la Curtea Domneasca din Bucuresti

Dupa impartasanie, boierii erau cinstiti de domnitor cu un pahar de vin si apoi cu cate o cafea, tratatia fiind urmata de ritualul „spalarii picioarelor”. La 1762, aceasta nu era o ceremonie obligatorie – asa cum arata Paul de Alep ca se intampla in timpul domniei lui Matei Basarab – ci se indeplinea la dorinta voievodului, participand atat domnitorul cu boierii, cat si Doamna cu jupanesele ei.

Obiceiul spalarii picioarelor se facea in amintirea faptului ca si Iisus a spalat picioarele Apostolilor, ucenicii sai, si s-a tinut un timp la Curtea Domneasca din Bucuresti mai strict decat in oricare alta tara europeana din apus. El se desfasura in curtea Palatului domnesc, daca timpul o permitea, iar cel care o savarsea era mitropolitul tarii, dupa randuiala bisericii.



Mitropolitul incepea prin a-si alege preotii care urmau sa joace rolurile celor 12 apostoli. Inainte de a incepe spalarea pe picioare a acestora, mitropolitul primea de la vistierie o fota din cele bune, pe care o punea de jur imprejurul lui, ca un fel de sort, un burete si un prosop. In apropiere se aseza un vas din argint, dar si ibrice de argint, ori din alt metal.

Unul dintre preoti sau dintre diaconi citea din Evanghelia lui Ioan, in asa fel incat toate actiunile mitropolitului sa corespunda versetelor din Biblie. Dupa ce spala rand pe rand picioarele ucenicilor, le stergea cu prosopul. La final, mitropolitul se imbraca in vesmintele arhieresti pe care le scosese inainte de a incepe ritualul si facea o serie de matanii in fata vasului cu apa, in care isi inmuia degetele si facea cruce. Vasul cu apa era apoi dus de catre un preot la domnitor, care isi facea si el cruce, atingand apa din vas.

Dupa terminarea spalarii rituale a picioarelor, domnitorul mergea in odaile sale din palat, iar boierii plecau catre conace. Era obiceiul sa se dea celui ce tinuse locul lui Iuda, adica apostolului care l-a vandut pe Iisus, zece lei si un postav care costa 1 leu cotul (cotul era o unitate de masura a textilelor).
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #36818

• Ostasii strajii domnesti, imbracati cu haine noi pe cheltuiala Curtii

In Joia cea Mare, domnitorul mai avea o sarcina de indeplinit: el trebuia sa-si treaca in revista straja domneasca. Aceasta era alcatuita din mai multe steaguri (companii) de ostasi, fiecare steag avand vreo 50 de oameni cu capetenia lor. Mai erau si doua steaguri de vanatori, alcatuite fiecare tot din 50 de oameni si conduse de un vataf de vanatori, a carui unica grija era aceea a vanatului domnesc, scutit fiind, din acest motiv, de bir. Si mai erau si Rosii, cam vreo suta de ostasi, numiti asa datorita culorii hainelor cu care erau imbracati. In total, garda numara in jur de 500 de oameni, daca nu si mai bine.



Cel care se ocupa de imbracamintea ostasilor era marele aga, care avea grija si ca fiecare dintre ei sa aiba comanacul de pe cap insemnat cu o anumita „slova” (ca sa se stie din ce steag se trage fiecare). Camarasul Curtii ii striga de pe o lista, iar ostasii se prezentau pe rand, cu armele in mana. Trecand prin fata domnitorului, ei isi descarcau cu zgomot pustile. Cel caruia nu-i lua arma foc era sters de pe lista, iar daca era batran si neputincios era iertat de slujba, dandu-i camarasul carte de la voda sa fie scutit si de bir. Primii treceau seimenii Curtii Domnesti, apoi vanatorii, dupa aceea seimenii hatmaniei si darabanii. Toti erau imbracati in haine noi, facute pe cheltuiala domniei.

Vineri dimineata, domnitorul si boierii se duceau din nou la biserica, unde se slujeau doar ceasurile si se asculta vecernia cu sarutarea Epitafului. Ceasurile din acea zi erau cantari scurte referitoare la patimile Mantuitorului. O zi mai tarziu, in Sambata Mare, la ora sase seara, domnitorul mergea din nou la biserica, unde la canonul cel dintai se imparteau lumanari de ceara tuturor celor prezenti. Dupa slavoslavie se scotea Aerul, o bucata de panza mare, brodata, cu scena punerii in mormant a Mantuitorului.

Domnitorul si mitropolitul mergeau impreuna inaintea Aerului cu tot alaiul. Boierii veneau si ei mai apoi. Tinand in maini lumanarile aprinse, intreaga suita iesea din biserica, apoi cobora pe scara cea mare, ajungand in curtea palatului, unde erau pregatite scaunele. Acolo, dupa obicei, se facea si sarutarea Aerului de catre toti cei de fata.

• Vinerea Mare si Pastele la Curtea Regala

Potrivit ceremonialului Curtii Regale din Romania din 1882, in Vinerea Mare, regele insotit de Casa sa civila si militara se indrepta spre biserica Mitropoliei, pentru a asista la slujba ce se facea cu acest prilej, la orele sapte si jumatate.



La Mitropolie suita regala era deja asteptata de ministrii tarii, presedintii si membrii Adunarii legiuitoare – toti cati se aflau in Capitala, reprezentantii Inaltei Curti de Casatie si a celei de Conturi, mai marii Curtilor si Tribunalelor, primarul capitalei alaturi de Consiliul municipal, inaltii functionari ai statului si ofiterii superiori din garnizoana. Pentru toti cei adunati exista si o tinuta de mare doliu impusa de acest eveniment religios. Civilii veneau imbracati in fracuri negre cu cravata si manusi negre, iar ca decoratii erau marile cruci fara cordon. Militarii erau imbracati in tinuta oficiala, iar decoratiile erau la fel, cruci fara cordon.

In momentul cand se scotea Sfantul Epitaf, ocolirea bisericii se realiza intr-o ordine bine stabilita. Primii erau preotii cu faclele, urma apoi prefectul Politiei Capitalei, adjutantii regali, maresalul Curtii Regale, apoi clerul oficiant cu Sfantul Epitaf. Veneau dupa aceea regele cu mitropolitul primat. Dupa ei alaiul se continua cu ministrii, apoi cu presedintii si membrii Adunarii Legiuitoare, Inaltele Curti de Casatie si Conturi, Curtile si Tribunalele, primarul capitalei cu Consiliul sau municipal, si la urma inaltii functionari ai statului si ofiterii superiori. Un adjutant regal secondat de doi ofiteri de ordonanta era insarcinat sa supravegheze indeaproape respectarea acestei ordini a procesiunii.

In sambata Pastelui, la orele 12 din noapte, regele urmat de Casa sa civila si militara si escortat de un escadron de cavalerie era prezent la Mitropolie pentru slujba de Inviere. La Mitropolie se aflau si ceilalti inalti reprezentanti ai tarii: ministrii, inaltele corpuri ale statului, magistratii si functionarii superiori. Tinuta obligatorie pentru acest eveniment consta in frac, cravata si manusi albe, precum si „decoratiuni in forma reglementara”. (Cermonialul Curtii Regale din Romania, Tipografia Curtii Regale, Bucuresti, 1882). Liturghia era slujita de mitropolitul primat, inconjurat de intregul cler. In clipa in care Inalt Prea Sfintia Sa exclama: „Cristos a inviat!”, acest fapt era anuntat Capitalei prin salve puternice trase cu cele 101 tunuri de pe Dealul Spirei.

• Noaptea de Inviere la Curtea domneasca

Marile noastre sarbatori crestinesti se faceau la Curtea Domneasca dupa felul celor imparatesti de la Tarigrad, si cum Pastele era una din aceste sarbatori, fastul era pe masura. Domnitorii nostri au preluat toate obiceiurile, ceremoniile si alaiurile imparatilor bizantini.

In noaptea Invierii, domnitorul, imbracat in cabanita, se ducea la biserica Curtii Domnesti, unde il asteptau mitropolitul tarii, arhiereii, egumenii tuturor manastirilor din Bucuresti si toti boierii. Cabanita era un vesmant de mare pret ce-l purta domnitorul doar la ceremoniile de maxima importanta: la inscaunare, de Craciun si de Pasti.

Dupa ce era citit in biserica Canonul Sambetei, Voda impreuna cu toti cei de fata se ducea la Divanul cel mare, unde se facea cantarea sfintei Invieri. Divanul cel mare era sala unde se tinea sfatul domnesc alcatuit din boierii de Divan, spre deosebire de Divanul cel mic, unde se infaptuiau ceremoniile de mai mica importanta. Logofatul Curtii avea datoria sa inzestreze pe domnitor, pe sotia acestuia si pe copiii lor cu cate o cruce. Aceste cruci erau legate cu „naframi grele”, cu „sarma cusute” ori cu „fir”, acolo unde crucea era tinuta cu mana. Obiceiul purtarii de cruci la astfel de eveniment de catre membrii familiei domnitoare a pierit cu timpul, el devenind apanajul clericilor.

Ceremonia continua apoi in spatiu deschis. Mitropolitul se inchina, saruta crucea si Evanghelia si, intorcandu-se catre Voda si cei de fata, binecuvanta intreaga adunare. Domnitorul mergea spre el sarutand la randul sau crucea si Evanghelia, apoi saruta si crucea pe care o avea mitropolitul in mana. In acest timp se faceau deja auzite tunurile, insotite si de pustile pe care le folosea armata in cinstea ceremoniei Invierii. Muzica militara rasuna si ea cu putere.

La finalul slujbei, domnitorul mergea in spatarie (sala tronului domnesc), iar ceilalti intrau pe rand: primul venea mitropolitul, urmau arhiereii si egumenii, apoi toti boierii. Fiecare, atunci cand intra, se inchina inaintea domnitorului aflat pe tron si lua loc pe scaunul lui. Erau serviti cu bautura, dulciuri si cafea si mergeau apoi in odaile Doamnei, unde, de asemenea, li se dadea cafea. Daca nu se facea masa mare, domnitorul se retragea in camerele sale, iar boierii plecau la casele lor. Daca invitatia la masa era pentru mai tarziu, dregatorii si inaltii prelati se intorceau la ora stabilita.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #36819

• Iertarea osanditilor



Francezul De la Croix, fost secretar al ambasadei franceze de la Tarigrad in timpul domniei regelui Ludovic al IV-lea, a pastrat in cartea sa La Turquie cretienne sous la puissante protection de Luis le Grand, tiparita la Paris in 1695, descrierea unui Paste la Curtea Domneasca din Bucuresti.

Astfel, dupa desfasurarea slujbei religioase urma ospatul. Erau intinse trei mese; una, cea mai mica, era destinata domnitorului si era pusa pe o ridicatura, sub un baldachin. De o parte si de alta erau celelalte doua mese, foarte intinse, pentru boieri si pentru cler. Boierii luau loc la masa din stanga domnitorului, iar clerul in frunte cu mitropolitul, in dreapta domnului. Dupa ce mitropolitul binecuvanta bucatele, toata lumea incepea sa manance.

Domnitorul, cu capul descoperit, se ridica in picioare, inchinand un pahar cu vin pentru Doamna. In timpul mesei el avea obiceiul sa trimita farfurii cu mancaruri alese celor la care tinea. La sfarsitul mesei boierii se duceau, doi cate doi, in fata mai marelui lor si, in genunchi, cu capetele descoperite, inchinau in sanatatea lui.Dupa ce masa lua sfarsit domnitorul dadea porunca sa se aduca daruri boierilor sai, precum si celorlalti oaspeti.

Era obiceiul ca de sarbatorile de Paste domnitorul sa ierte anumite pedepse date unor osanditi sau sa hotarasca micsorarea altora. Astfel, in timpul mesei date in ziua de Inviere, mitropolitul spunea rugaciunea „Tatal nostru…”, iar cand ajungea la cererea: „Si ne iarta noua gresalele noastre…” se oprea, iar logofatul Curtii Domnesti citea lista celor care urmau a fi iertati si a celor carora li se hotara reducerea pedepsei. Acesta a fost un obicei care a ramas multa vreme la noi odata cu venirea Pastelui.

• Marturiile secretarului Anton Maria del Chiaro despre Curtea lui Brancoveanu

Interesante relatari despre marea sarbatoare a Pastelui a facut si Anton Maria del Chiaro, care a tait pe meleagurile noastre timp de cativa ani, la inceputul secolului al XVIII-lea, fiind in serviciul a trei domnitori romani. Evreu avand numele de botez David, nascut la Florenta in 1669, a trecut mai tarziu la catolicism, nasul sau fiind un bogat si influent gentilom florentin: Leone Battista del Chiaro, de la care „a imprumutat” si numele.

A studiat stiintele umaniste si limba latina, apoi a frecventat cursurile de anatomie si de medicina. Ajuns la Bucuresti la inceputul lunii mai 1710, la Curtea domnitorului Constantin Brancoveanu, Anton Maria del Chiaro a devenit secretar al acestuia, fiind si profesor de latina si italiana pentru doi dintre fiii lui Brancoveanu. Data fiind apropierea sa de Curte, del Chiaro ofera o foarte interesanta descriere a ospatului oferit de domnitor, cu ocazia sarbatorilor de Paste, marilor sai dregatori, ospat imitat de Doamna, care-si avea si ea invitate jupanitele, adica sotiile dregatorilor invitati de domnitor.

La inceputul ospatului domnesc, se inchina pentru Dumnezeu, pentru sultan, pentru domnitor, iar patriarhul inchina in sanatatea boierilor. Vinul era adus din belsug la masa, turnat fara incetare in pahare; atat vin autohton, dupa cum ne informeaza del Chiaro, dar si vin facut in Apus. Florentinul lauda si bucatele aduse la masa, deosebit de bogate si variate, unele dintre ele dupa moda nemteasca, frantuzeasca si italieneasca.

Este amintit si vechiul obicei ca la petrecerile domnesti sa nu se ridice farfuriile de la masa; astfel incat atunci cand se schimbau felurile de mancare, ele erau asezate una peste alta, ajungandu-se la situatia in care maldarul de vase din fata fiecaruia sa impiedice privirile a se mai intalni, chiar daca mesenii se ridicau in picioare cu prilejul inchinarilor. Del Chiaro face insa o precizare importanta: la curtea lui Brancoveanu, obiceiul fusese abandonat.

Secretarul aminteste si darurile foarte scumpe oferite de domnitor boierilor si slujbasilor sai. Strainilor aflati in slujba domnitorului, cum era si cazul lui del Chiaro, li se dadeau cativa coti de postav si de atlas pentru imbracaminte si o suma de bani care varia intre 25 si 60 de reali (galbeni). In timpul domniei lui Stefan Cantacuzino, chiar acesta cu mana lui impartea darurile cu 10-12 zile inainte, pentru ca fiecare sa poata sa-si faca la timp, pentru Paste, haine noi.

In plus, Doamna trimitea profesorilor fiilor ei cate o camasa de noapte lunga, cusuta cu flori albe de matase, o pereche de nadragi cu un brau frumos impodobit cu flori sau arabescuri in diferite culori, dar si o basma de moda turceasca lucrata cu flori de aur ori matase.

Sotia domnitorului Brancoveanu, Doamna Maria, obisnuia sa puna in basma aur, mai mult ori mai putin, in functie de cat de merituoasa era persoana respectiva. In afara de darurile primite de la familia domnitoare, secretarii care mergeau pe la sotiile marilor boieri pentru a le face urari primeau si de aici cate o basma, dar si doua oua incondeiate cu mare maiestrie.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #36820

• Glumele domnitorului din a doua zi de Paste



Obiceiul era ca si la a doua Inviere, din chiar ziua de Pasti, domnitorul impreuna cu boierii sa fie prezenti, fiind din nou sarutate crucea si Evanghelia. Tunurile si pustile se puneau din nou in functiune; si nu lipsea nici tratatia cu cafea si tot soiul de dulceturi, dupa iesirea de la biserica. Toti luau apoi drumul caselor lor.

A doua zi, lunea, domnitorul – conform unui vechi obicei, pentru a glumi cu boierii sai – nu le spunea acestora cand trebuie sa fie la biserica. Se ducea singur si, cum constata lipsa vreunui boier, trimitea un slujbas sa-i ia acestuia un cal din grajd si sa-l duca in grajdul lui. Cand domnitorul iesea din biserica, boierii trebuiau sa puna de la poarta bisericii pana la usa spatariei „naframile lor”, iar in spatarie, covoare. Tuturor celor de la Curte li le dadea in aceasta zi tot felul de daruri de la vistierie, care erau consemnate in catastiful domnesc.

A treia zi veneau la Curtea Domneasca toti egumenii de la manastirile de la Bucuresti si inchinau domnitorului un miel gras plocon. In a patra zi, domnitorul impreuna cu boierii mergeau la Colentina, unde dregatorii sai urmau sa se intreaca la jocul halcalei si cel al geridului (nume ale unui joc turcesc, in care calaretii aruncau, din galop, un bat in forma de sulita spre o tinta, care, in cazul de fata, era un cerc de fier – halcaua). Ajuns la Colentina, domnitorul isi lua locul obisnuit in cortul ce-i fusese anume pregatit, iar boierii stateau si ei pe jilturile lor.

Voda era cel care hotara care anume dintre boieri trebuia sa incalece pe caii domnesti si sa arunce cu sulitele in halcaua pregatita dinainte. Care boier se dovedea dibaci si lua halcaua din repeziciunea calului se ducea cu ea la domnitor, i se inchina, ii saruta mana si poala hainei sale domnesti – obicei turcesc care a dainuit mult timp la noi in tara.

• Pastele oamenilor obisnuiti



Duminica Floriilor deschidea saptamana pregatirilor de Paste si pentru bucuresteanul de rand. Astfel, pe langa munca in gospodarie, o obligatie morala era mersul la biserica. Calatorii straini aratau ca romanii erau cucernici si nelipsiti de la slujbele bisericesti.

In ziua de marti din Saptamana Mare trebuia sa se lucreze putin, iar miercuri aproape deloc. In Joia Mare se mergea la spovedanie. La cele 12 Evanghelii fetele aduceau un siret de ibrisin, facand cate un nod dupa fiecare Evanghelie, aceasta practica fiind considerata leac pentru boli. Joia Mare era numita si Joimarita. Aceasta, la origine zana a mortii, avea grija sa nu le gaseasca pe femei cu treaba neterminata. Joimarita „era o zana care dadea fetelor o impulsie la lucru torsului in joia mare seara, spre a nu le apuca Pastele cu caierele netoarse”. (Lt.-col. Dimitrie Pappasoglu, Istoria fondarii orasului Bucuresti).

Mai circula insa si urmatoarea poveste: „se starnise vorba cu joimarita ca sa stea copiii acasa in paza servitorilor, sa nu se ia dupa parintii lor la denia celor 12 evanghelii, in Joia mare, caci adesea s-a intamplat de au adormit copii prin biserica. (Istoria fondarii orasului Bucuresti). In aceasta zi, mortii se pregatesc sa vina pe pamant si trebuie primiti cum se cuvine: cu foc din vreascuri, cu vin si cu paine. Pe morminte se aprind lumanari, se varsa apa si se pun aschii de lemn aprinse. Este si o zi in care se fac vraji. Unii spun ca acum infloresc urzicile si, deci, nu mai sunt bune de mancat. In Joia Mare femeile vopsesc ouale, mai mult rosii.

Calatorul turc Evlia Celebi, ajuns in Bucuresti la jumatatea secolului al XVII-lea, a consemnat in opera sa Seyahatname (Carte de calatorii) – care avea zece volume depasind 10.000 de pagini – si indeletnicirile romanilor in aceasta perioada. Despre locuitorii din Bucuresti, el constata ca au „datini eretice” – au sarbatoarea oualor rosii, Kizil Yumurta, adica Pastele, asa cum au si grecii. Sunt amintite in cartea lui Celebi si romancele cu stare, care incondeiau ouale cu aur si culori si ornamentau coliva cu „chenare intortocheate, sucite si incolacite.”


Legendele privind ouale rosii sunt multe. Una dintre ele povesteste despre o femeie care purta un cos plin de oua; afland de Invierea lui Iisus, ea zice ca va crede vestea invierii doar atunci cand i se vor inrosi ouale din cos; si ouale s-au inrosit… In alta legenda, Fecioara Maria (in alta, Maria Magdalena) a pus sub crucea lui Iisus un cos cu oua, vrand a-i imbuna pe soldati, iar sangele Mantuitorului s-a scurs pe ele, inrosindu-le.

In Vinerea Mare toata lumea mergea sa aprinda cate o lumanare (candela) la cimitir si sa ia agheasma de la una dintre bisericile cu hramul Izvorul Tamaduirii: Fantana lui Mavrogheni, in Izvor, sau in Dudesti. Vinerea se tine post negru toata ziua; pe cel ce face asta nu-l mai doare capul. Nici nu se munceste in aceasta zi, doar se face baie. Doar se framanta si se coace pasca pentru Paste. Sambata, oamenii se gateau cu noile haine si plecau la slujba de Inviere, unde ascultau cu piosenie oficierea divina, pornind spre case abia spre dimineata.

Lelia Zamani
www.historia.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #37479

Descoperire inedită: O nouă teorie despre locul unde este înmormântat Vlad Ţepeş

Despre domnitorul Vlad Ţepeş se ştie că a fost ucis în anul 1476, între Bucureşti şi Giurgiu, după o luptă cu turcii, care doreau să-l aducă pe tron pe Basarab cel Bătrân Laiota, însă nu se ştie cu exactitate unde este înmormântat acesta.

Potrivit istoricilor, există două teorii despre locul unde ar putea fi înmormântat Vlad Ţepeş: Mănăstirea Snagov (Bucureşti) sau Mănăstirea Comana (Giurgiu), fără însă a exista dovezi în acest sens.

Lipsa unei pietre funerare care să ateste locul în care a fost înmormantat Vlad Tepeş, devenit cunoscut în lumea întreaga sub numele de Dracula, după romanul lui Bram Stoker (1987), alimentează noi teorii.

Astfel, cercetătorii estonieni susţin că Vlad Tepeş ar fi înmormântat la Napoli, în Italia, scrie www.business-standard.com.

Nicola Barbatelli, director al Muzeului vechilor populaţii, din Italia, şi fraţii Giandomenico şi Raffaello Glinni, susţin că au descoperit că rămăşiţele lui Vlad Ţepeş se află într-un mormânt din Piaţa Santa Maria la Nova, din Napoli, acolo unde se credea până acum că ar fi înmormântat ginerele domnitorului român, Matteo Ferrillo.

Potrivit acestor experţi, Ţepeş nu a fost ucis de turci în 1476, ci luat prizonier şi apoi răscumpărat de fiica sa, care l-a adus în Italia.

Referitor la piatra funerară despre care se spune că ar adăposti rămăşiţele lui Vlad Ţepeş, experţii au remarcat că este acoperită cu imagini şi simboluri aparţinând unei familii nobiliare din Transilvania şi nu a unor nobili italieni.

"Dragonul înseamnă Dracula, iar cei doi sfincşi aflaţi faţă în faţă reprezintă oraşul Thebes, numit şi Ţepeş. În aceste simboluri este scris chiar numele contelui Dracula Ţepeş", a declarat Raffaello Glinni, citat de cotidianul italian "Il Gazzettino".

Oamenii de ştiinţă au solicitat permisiunea de a investiga mormântul în detaliu.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6119
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #38340

Enigma centurii de castitate

Oare cavalerii care plecau in cruciade chiar aveau obiceiul de a-si infiera partenerele cu centura de castitate? Istoricii sunt de parere ca aceasta legenda nu ar fi de fapt decat un produs al imaginatiei din budoarele barocului.

Cavalerii Evului Mediu isi petreceau foarte mult timp plecati de acasa. Ii atragea mai ales calea Orientului, unde se ocupau cu alungarea musulmanilor din Ierusalim. Și nu ar fi vrut sa isi paraseasca locurile de bastina cu inima grea, impovarati de gandul ca sotiile lor, singure atatea luni si chiar ani, si-ar putea gasi pe altcineva care sa le umple singuratatea.

Mai degraba le-ar fi obligat sa poarte o centura de castitate, care le-ar fi pecetluit corpul in zona abdominala si genitala. Cavalerul insusi ar fi fost cel care ar fi incuiat “podoaba”, luand cheia cu sine in Tara Sfanta. Odata revenit acasa, peste un an-doi, ar fi descuiat ustensila si totul ar fi revenit la normal. O chestiune simpla, sigura si cu totul fantasmagorica.

Multa vreme s-a crezut ca acest mijloc de incorsetare ar fi fost una dintre creatiile adiacente ale fenomenului razboaielor religioase, prezentat ca o realitate in cartile de istorie. Asta pana cand cercetatorii au inceput sa puna serios la indoiala instrumentul, pentru ca pana la urma nu exista dovezi contemporane perioadei careia ii este atribuit care sa ne confirme existenta unei astfel de centuri – nicio ilustratie, nicio descriere in izvoare sau alte surse (scrisori, etc.).



Ea mai veche mentiune se pare ca ar data din anul 1405 si s-ar afla intr-o carte numita “Bellifortis”, redactata de un anume Konrad Kyeser von Eichstätt. De fapt este vorba despre un compendiu al armelor contemporane, unde autorul, nu se stie de ce, introduce si reprezentarea grafica a unei astfel de centuri, alaturi de o scurta descriere: un fel de pantalonasi de fier pe care i-ar fi purtat doamnele florentine si care s-ar fi putut inchide in fata cu o cheie.

Ceea ce nu ne explica autorul, expert intr-ale razboiului, este cu ce ocazie si cu ce scop ar fi acceptat sau ar fi fost obligate damele din Florenta sa se infiereze astfel. Istoricii sunt insa de parere ca von Eichstätt ar fi folosit de fapt o doza mare de ironie atunci cand a pomenit despre pantalonii de fier. Din sursele mai tarzii nu izbutim sa scoatem niciun fel de indiciu referitor la autenticitatea accesoriului.

In schimb, prin muzee tot au inceput sa fie expuse exemplare din enigmaticele ustensile si multa vreme au contat ca dovezi pentru realitatea fenomenului in Evul Mediu. Chiar si institutii de prestigiu cum ar fi Musee de Cluny din Paris sau Muzeul National German din Nürnberg s-au aliniat tendintei, stimuland decisiv imaginatia vizitatorilor. Dar dupa ce a inceput valva legata de veridicitatea exponatelor si dupa ce s-a adus in vedere faptul ca era vorba despre niste creatii si produse mult mai tarzii, si anume din secolul al XIX-lea, acestea au disparut din majoritatea muzeelor.



Dar de ce oare sa fi fost folosite in secolul Biedermeier si al lui Bismarck? Nici asta nu are o explicatie clara. Ipotezele multiple merg de la utilizarea centurilor drept ustensile in jocuri sado-masochiste pana la folosirea lor ca “armura” de catre servitoarele care voiau sa se apere de avansurile stapanilor casei.
O monografie cuprinzatoare despre centurile odinioara expuse in muzee nu exista, la fel cum exista putine dovezi care sa confirme interpretarea lor drept pedepse institutionalizate pentru prostituatele care nu isi puteau achita taxele si impozitele.
Mare senzatie a facut in anul 1889 anticarul si etnograful Anton Pachinger, in varsta de numai 25 de ani, care a facut o descoperire cel putin controversata. Acesta a afirmat ca ar fi scos la iveala in apropiere de orasul austriac Linz un mormant al unui personaj feminin, decedat prin secolul al XVI-lea. Bazinul scheletului ar fi fost prevazut cu o centura de castitate.

S-ar fi dorit poate pastrarea neprihanirii si dincolo de moarte? Era dovada realei folosiri a unui astfel de instrument in epocile mai vechi? Din pacate, piesa pe care se presupune ca ar fi descoperit-o Pachinger a disparut. Totodata nu se stie exact cum a ajuns tocmai la acest mormant.

O teorie ceva mai plauzibila ar fi aceea cum ca mitul centurii de castitate ar fi inceput sa circule in perioada barocului timpuriu, atunci cand reprezentantii sai au pictat Evul Mediu in culori foarte sumbre. Cu precadere cei care se ocupa de istoria medicinii se indoiesc serios ca femeile, in conditiile igienei precare a Evului Mediu si chiar si a epocii moderne ar fi putut supravietui purtand atata timp, fara intrerupere, un corset de fier. In niciun caz pe durata unei cruciade intregi. Centura de castitate nu pare a fi asadar, la fel ca mult alte asa-zise realitati istorice, mai mult decat un produs al imaginatiei secolelor urmatoare.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #38367

Risc sa spun o prostie, insa dupa parerea mea ... castitatea este mai mult o legenda, sau daca vrei un diziderat, o dorinta de a dovedii sfintenia, credinta respectivului.

Ce presupune postul alimentar in religie ?

Abtinerea de la a manca de dulce, a fi satul ... e.t.c. etc. ...

De ce ar fi necesar postirea? Pentru ca de cele mai multe ori omul, comunitatea umana nu a reusit sa-si asigure necesarul de hrana . Economisirea hranei a devenit o chestie de supravietuire.

Cine ar fi avut Autoritatea de a implementa aceasta mentalitate ?

Biserica, Religia.

Este normal sa fi fost asa.

Castitatea este o abtinere de la o placere ... UMANA.:woohoo: :woohoo: :woohoo:
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6119
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #39419

Mii de documente ale lui Albert Einstein pot fi consultate gratuit, pe internet

Mii de documente care au aparţinut fizicianului Albert Einstein, ce alcătuiesc o colecţie supranumită “Manuscrisele de la Marea Moartă din domeniul fizicii”, pot fi consultate gratuit pe internet, relatează Mediafax.

Din 1986, editura Princeton University Press şi Universitatea Ebraică din Ierusalim, căreia Albert Einstein i-a lăsat prin testament drepturile de autor, au iniţiat un program uriaş de studiere a celor 80.000 de documente lăsate moştenire de celebrul fizician, informează nytimes.com.

Începând de vineri, orice persoană care are acces la internet poate să consulte arhiva “Digital Einstein”, ce conţine scrisori, documente, notiţe şi jurnale ale lui Albert Einstein, descoperite la Universitatea Princeton, în alte arhive, dar şi în podurile unor case şi în vechi cutii de pantofi din lumea întreagă, după moartea savantului, în 1955.

The Einstein Papers Project, coordonat de Diana Kormos-Buchwald, profesor de fizică şi de istoria ştiinţelor la California Institute of Technology, a publicat deja 13 volume tipărite cu aceste documente, dintr-un total de 30 de volume.

Volumele publicate conţin aproximativ 5.000 de documente despre viaţa şi activitatea lui Einstein până în 1923, când savantul avea vârsta de 44 de ani. Ele prezintă numeroase eseuri, note de subsol şi adnotări care detaliază viaţa politică, personală şi culturală a renumitului fizician. Un set separat de volume, tipărite în versiuni paperback, conţin traduceri în limba engleză ale acestor materiale. Versiuni digitalizate ale multor lucrări ştiinţifice şi scrisori ale lui Einstein au fost publicate online pe site-ul Einstein Archives, administrat de Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Vizitatorii noului site Digital Einstein, afirmă Diana Kormos-Buchwald, vor putea să consulte versiunile în engleză şi germană ale acestor texte. Ei vor putea să citească scrisorile de dragoste scrise de Einstein, să consulte documentele sale de divorţ, foaia matricolă, ciornele pe care a elaborat teoria generală a relativităţii, dar şi scrisori către unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, savantul Michele Besso.

Al 14-lea volum, care conţine peste 1.000 de documente, va fi tipărit în ianuarie. Versiunea sa digitală este deja disponibilă pe site-ul einsteinpapers.press.princeton.edu.

Albert Einstein a publicat, în 1905, teoria relativităţii restrânse, completată în 1915 cu teoria relativităţii generalizate, în care a afirmat că timpul accelerează sau încetineşte în funcţie de viteza de deplasare a unui obiect în spaţiu, relativ la poziţia unui alt obiect. Teoria relativităţii a lui Einstein se află la originea a numeroase romane science-fiction, care pun accentul pe distorsiunea timpului şi a spaţiului.

Albert Einstein a fost recompensat în 1921 cu premiul Nobel pentru fizică.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6119
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Istorie si cultura - Curiozitati #39497

Cele mai ucigatoare evenimente din istoria lumii

Istoria omenirii este plina de evenimente sangeroase, dar au existat momente cand faptele de acest fel depaseau orice imaginatie, incadrandu-se in domeniul catastrofelor. Catastrofe pe care adesea oamenii si le-au facut cu mana lor.

Chiar daca unele sunt cunoscute, portalul Factroom a considerat util sa le rememoreze, in ordinea nimicitoarelor lor consecinte.

Comertul cu sclavi peste Atlantic - 15 milioane morti

Comertul cu sclavi adusi indeosebi din Africa in America a inceput la scurt timp dupa epocala descoperire a lui Cristofor Columb, a atins apogeul in secolul al XVII-lea si a mai durat inca doua secole.

Principalul promotor al acestui comert a fost nevoia de forta de munca din America pustiita de conchistadori, iar calea gasita pentru rezolvarea cerintei a fost capturarea si transportarea sclavilor din Africa de vest.

Studii recente au aratat ca, din zece sclavi inbarcati pentru a fi transportati, cel putin patru au murit in timpul calatoriei transatlantice, iar numerosi altii n-au rezistat conditiilor de trai de pe noul continent.

Rebeliunea lui Lushan - 36 milioane victime

Pe la mijocul primului mileniu al erei noastre, spatiul chinez era controlat in liniste de dinastia Tang, pana cand generalul Lushan din nordul Chinei a hotarat sa preia puterea si sa se proclame imparat.

Luptele si instabilitatea au durat sapte secole si jumatate, pana cand fortele loiale dinastiei au reusit sa-i invinga pe urmasii insurgentilor. Cu timpul, urmasii dinastiei Tang au disparut si s-a instaurat pacea, dupa cel mai lung razboi din istorie.

Rebeliunea Taipingilor - 40 milioane morti

De data aceasta, evenimentele sunt mai recente. In anul 1850, China era sub controlul dinastiei Qing, dar aparusera deja efectele pretentiilor coloniale fanceze si engleze. Totul s-a suprapus pe dezastre naturale care au determinat epidemii, foamete si haos social.

Pe acest fond, gruparea Taipingilor a incercat sa preia puterea, formata in jurul misticului Hong Xiuquan, care pretindea ca este fratele mai mic al lui Iisus Hristos. A urmat o lunga confruntare sangeroasa, soldata cu anihilarea rebelilor.

Revolutia bolsevica - 49 milioane de victime

Ceea ce comunistii numesc revolutie a fost de fapt o rebeliune de proportii, care putem considera ca a durat din 1917 pana in 1953, perioada caracterizata prin executii arbitrare, exiluri fortate in nesfarsita Siberie si uriase santiere cu munca fortata, impusa indeosebi indezirabililor politici. Principala personalitate asupra careia planeaza raspunderea pentru acest dezastru este I.V. Stalin.

Marea foamete din China - 43 milioane victime

Intre 1958 si 1961, concomitent cu o actiune a statului pe care guvernul o numea "un mare salt inainte", intamplarea a facut sa se suprapuna o seceta de nedescris si alte conditii meteorologice nefavorabile care au determinat lipsa aproape totala a productiei agricole in acei ani.

Si totusi, guvernul a continuat cu masurile care secatuiau si mai mult economia, refuzand totodata orice ajutor din exterior. Cei slabi n-au rezistat. Supravietuitorii au reusit insa sa sustina in cele din urma eforturile guvernului, iar astazi China pare sa fie cea mai puternica economie a lumii.

Cucerirea mongola - 60 milioane morti

Fara sa tina seama de sacrificiile celor intalniti in cale, Genghis Khan si in continuare urmasii sai, au ocupat 16% din suprafata planetei in mai putin de doua secole. A fost cel mai mare imperiu pe care omenirea l-a cunoscut vreodata.

Cruzimea manifestata de acesti cuceritori, desfasurati din estul Asiei, pana in centrul Europei a ramas de-a lungul secolelor model de barbarie si ferocitate, care mai impresioneaza inca si astazi.

Primul Razboi Mondial - 65 milioane victime

Razboiul a fost provocat de setea de dominatie europeana a unui grup restrans de state si s-a extins rapid pe tot globul. Cand, in 1918, Europa a fost reimpartita, iar imperiile s-au prabusit, nimeni nu credea ca cineva va mai avea curajul sa repete o asemenea nebunie.

Al Doilea Razboi Mondial - 72 milioane victime

Dar nebunia s-a repetat. Experienta n-a fost de ajuns, omenirea nu s-a invatat minte si, in scurt timp, a reinceput sa-si fabrice arme. Bineinteles, pentru razboi. Un razboi de care se parea ca, in sfarsit, omenirea s-a invatat minte si ca nebunia nu se va repeta.

Cu toate acestea, toti fabrica arme. Fiecare cauta sa fie mai sofisticat, mai dotat, mai complex si mai distrugator decat altul. Se pare ca avem arme suficiente ca sa distrugem complet cateva planete ca a noastra. Nu ne ajunge: producem, ca sa distrugem si mai multe.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .